Premiul Aeon Award 2010

Partea I

Madam se privește pe sine. Desigur, așa ceva nu este atât de rar în această casă, dar de data aceasta Madam o face cu mare gravitate. Pot să o văd, desigur, de departe. Lumea mea este ca un turn de veghe : vede  toate etajele, așa că acum o pot vedea pe Madam uitându-se la sine. E noapte și doamna se pregătește sa iasă. Așa că se privește, dar nu în oglindă. Și apoi ia pistolul de pe măsuța de cafea și –  nu pot să cred – deblochează masa și pleacă.

La naiba, îmi zic îmi timp ce hoverscuterul flirtează alternativ cu aerul și apa. Bună treabă. Nici măcar cu un somn bun nu m-am ales. M-am trezit în miez de noapte dintr-un vis în care eram într o casă în care erau oameni putrezind în fiecare colț. Am tresărit numai ca să-mi amintesc că trebuia să merg la Aethra în seara asta. Bună treabă.

În scurt timp insula Folegandros se ivi la orizont. Vila ei cocoțată pe stâncă. Am urmat drumul și am trecut prin poarta mare. Nu am avut nici o problemă să găsesc parcarea moșiei vaste și în final, am oprit motorul torturat. Am conectat vehiculul la o unitate de reîncărcare și m-am îndreptat spre casă, neștiind dacă ar trebui să mă minunez în fața spectacolului vastelor grădini îngrijite de mici roboți neobosiți sau a priveliștii spectaculoase ce se ​​întindea dincolo de zidul de piatră.

Apoi ușa se deschise.

– Bună seara, domnule inspector.

Poate era din cauza predispoziției mele părtinitoare sau pentru că soarele cobora către orizont, dar zâmbetul ei părea oarecum misterios. Dar îmi imaginez că era, de fapt, același zâmbet de copertă, care, împreună cu extrem de frumoasele-i trăsături, o ajutaseră ​​să ajungă atât de departe în lumea artei.

– Bună seara … uh … Aethra,  am murmurat prostește. Ca artist, i se spunea doar pe primul nume și  „doamnă Aethra” ar fi sunat teribil de greșit.

N-ai de gând să folosești procedura, inspectore ?

Desigur … am murmurat ca un elev jenat. Dar aceasta este o vizită neoficială.Dispozitive mele video-integrate au fost oprite, nu sunt însoțit de un procuror și nu am mandat de percheziție. Orice vom spune este confidențial.

Te rog să intri, zâmbetul ei a crescut, la fel ca deschiderea ușii.

Firește, auzisem de vila Aethrei. Toată Grecia auzise, cu toate că ea nu permisese niciodată ca vila să fie fotografiată sau filmată. Dar trebuie să ai un venit suficient de mare pentru a menține o clonă în rezervoarele publice, în cazul în care ți se întâmplă ceva, așa că văzând una pentru prima dată, rămâi cu falca suficient de căscată încât poate mătura podeaua și nu poți preciza ce este mai exorbitant : costul sau gustul ei.

Mai era și un alt motiv pentru care am fost atât de uimit. Nu numai din cauza activității ei era Aethra favorita mass-mediei. Creatura care mă escorta în interiorul casei ar fi putut, chiar și acum la cei treizeci de ani ai ei, să câștige cu ușurință orice concurs de frumusețe. Așa că intrând în casă și numărând doar dintr-o privire una, două, trei, chiar patru Aethra, în cele mai senzuale poziții, purtând minimul posibil îmbrăcăminte în mijlocul fierbintei veri grecești, mi-am dat seama că aparțineam genului greșit pentru această misiune. Înțeleg acum de ce băieții de la secție m-au tachinat când am primit misiunea. Să nu te faci de rușine, măi băiete ! m-am gândit panicat. Asigură-te că nu strici în totalitate imaginea poliției. Nu te uita în jur. Ține ochii pe gazdă și mai presus de toate, nu înșfăca nimic ! Doamne, orice tip normal s-ar năpusti ca un taur la junincă și uite-mă pe mine idiotul, venind să vorbesc despre o crimă !

Chiar vizavi, o clonă stătea în poziția lotus. Era goală pușcă, o copie exactă a stăpânei sale. Pieptul i se umfla la fiecare inhalare.Îmi urmărea fiecare mișcare cu privirea înfiorător de liniștită a unui călugăr budist. Cât de multă măiestrie, cât de multe teste și cât de mulți bani s-au investit pentru a se obține o clona care putea arăta așa ? Nu știam și nici nu vroiam să aflu. Un lucru era sigur : Aethra știa cum să-și facă treaba.

Stai jos, simte-te confortabil, îmi spuse, adoptând un ton colocvial de la început.

Următoarea mea problemă a fost tocmai asta : unde naiba să stau. Scaunele indicate erau două clone concepute zeiește stând pe niște platforme în formă de cub. Picioarele lor lungi și perfecte erau îndoite într- un unghi obtuz, cu genunchii spre față. Mâinile lor, fără îndoială ranforsate apucau ferm platformele sub pelvisul lor ușor ridicat . Între picioarele uneia, se vedea o fâție de panza au fost țesute și între ale celeilalte era o plasă de piele ce nu părea par a fi susținută de nimic. În starea mea de consternare am observat că plasa avea vene și m-am decis să mă așez în celălalt „fotoliu”, cel purtînd pânză. Când m-am apropiat, clona mă privi distant cu ochii Aethrei, calculîndu-mi probabil greutatea. Pieptul îi era gol sub fâșiile de pânză. Din fericire însă purta o pereche de chiloței negri suficient de modești fără de care m-aș fi trezit literalmente într-o postură și mai jenantă.

Va urma.

© Michalis Manolios

Traducere de Cristian Tamaș.

Traducerea și publicarea în Revista SRSFF s-au făcut cu acordul autorului. Îi mulțumim.

Mihalis Manolios s-a născut în 1970 în Atena, Grecia și este inginer mecanic. A publicat două volume de proză scurtă, culegerile de povestiri „Sarkino frouto” (Fruct pârguit, Triton Publications, 1999) și „…kai to teras” (…și fiara, Triton Publications, 2009). Povestirile sale au fost publicate și în revista „9”, suplimentul de benzi desenate și SF al cotidianului atenian Eleftherotypia, în ediția grecească a revistei Asimov’s Science Fiction, în diverse antologii și alte reviste. „Aethra”a fost publicată pentru prima dată n revista „9” în 2001 și în culegerea de povestiri, „…kai to teras” (…și fiara), 2009 și i s-a decernat Premiul Internațional Aeon al revistei irlandeze Albedo One și a fost publicată în traducere englezească în Albedo One nr.41/octombrie 2011.

Latest posts by Michalis Manolios (see all)