Care e noul model de „succesuri” la Hollywood ?

Scrie un roman destinat tinerilor adulți despre o viitoare societate apocaliptică în care simpatici și prostuți infantili sunt oprimați aparent pentru un scop nobil de către niște adulți răi; întinde cât poți pelteaua, cel puțin pentru o trilogie; dacă reușești să te scremi și să excreți o hexalogie e cu atât mai bine ;

Vinde drepturile capodoperei samsarilor care salivează la gîndul de a exploata o marfă  pre-vândută, concepută să fie consumată de un râvnit public țintă, producțiune care nu necesită investirea de onorarii exorbitante pentru staruri faimoase;

Obține rapid faimă și avere din cele trei sau patru filme populare bazate pe sclipitoarea ta ejaculare.” – Gary Westfahl  („The 5th Wave : A Divergent Hunger Maze Game”)

Industria ianchee de entertainment bombardează consumatorii mondiali cu „big mac-uri” narative, conserve fără vreo originalitate adresate unor grupe „demografice” precum așa numiții „young adults” (oricine între 5 și 95 de ani care-și păstrează sufletul de copil și nivelul de înțelegere al unui oligofren).

De când cu lansarea „Jocurilor foamei” (The Hunger Games) s-a creat o adevărată epidemie (se vinde ! merge ! e rost de profit ! bizonii pun botul și cumpără! hai să producem ! scrieți, hai scrieți ! hai să ecranizăm ! hai să ne umplem de parai !) și suntem asaltați de clone de „young adults distopy” precum trilogia „Divergent” de Veronica Roth („Divergent”, „Insurgent”, „Experiment”, antologia „Four” s-au tradus în românește), „The Maze Runner”, pentalogia lui James Dashner („Labirintul”, , „Evadarea”, „Încercările focului” și „Tratament letal” s-au tradus în românește), trilogia „Delirium” de Laurel Anderson (tradusă în românește), capodopera „The 5th Wave” de Rick Yancey („Al cincilea val” tot o trilogie ! au fost publicate în românește „Al cincilea val” și „Marea nesfârșită”), „The Giver” (Darul lui Jonas) de Lois Lowry (tradusă în românește), trilogia „Red Rising” (Furia Roșie) de Pierce Brown (primul volum tradus în românește), etc.

De ce se insistă asupra acestei categorii de consumatori ? De ce sunt gavați exponenții acestei grupe de vârstă cu astfel de producțiuni – clișeatice, debordând de stereotipuri, de manierisme și poncife, reciclări la nesfârșit a unor locuri comune ?

Pentru că „research”-ul și marketingul au băgat de seamă că părinții puștanilor între 8-18 ani le cumpără sau le dau bani să-și cumpere maculatură promovată agresiv ca fiind reprezentativă pentru vârsta respectivă.  De cine este considerată reprezentativă ? De șmecherii care fac bani de pe urma năravurilor de consum și adicției unor naivi, inculți și ignoranți.

Valoarea totală a pieții americane de carte a atins 31 de miliarde de dolari în 2015. Sectorul care a demonstrat cea mai mare de creștere a fost acela al ficțiunilor pentru copii și adolescenți cu o creștere de două cifre atât în valoare (20,9%) cât și în unități (13,5%). Ficțiunea pentru copii și adolescenți a depășit piața ficțiunii pentru adulți cu 843 de milioane de unități vândute față de 746 de milioane de unități vândute. Cele mai populare formate editoriale pentru puști au fost paperback-urile cu 438 milioane de unități și hardback-urile cu 240 de milioane de unități vândute.

 

Toate aceste bășinuțe puerile au devenit „blockbusters” și i-au îmbogățit pe unii dintre șacalii și rechinii (vezi doamne, această faună și-a asumat niște „groaznice riscuri” investind ultimii bănuți în proiecte atât de „riscante” și atât de „temerare” din punct de vedere estetic) care parazitează credula specie umană.

Totalitarismul a devenit reductibil la minciunile adulților, adolescența este prezentată ca o stare binecuvântată care oferă acces unic la Adevărul Absolut, militarizarea unor buboși juvenili e văzută ca pe un ritual de accesare a majoratului, toate acestea dintr-o perspectivă în realitate extrem de conservatoare, perspectiva fundamentalismului neo-protestant sau mormon. Personajele sunt de regulă niște aproximări, niște eboșe grosolane, fără nuanțe, fără subtilitate, fără talent (de unde talent la niște condeieri cu minți primitive năclăiți în propagandă obscurantistă ?) și fără orizont.

Universurile ficționale sunt amplasate în  societăți fie haotice fie strict controlate oglindind viețile unor adolescenți mic-burghezi din lumea întâi; la școală, acasă, împreună cu restul colegilor sau eterna singurătate a neînțeleselor suflete orfane. Și puștimii care încă mai buchisește câte ceva în afară de sms-uri și comentarii imbecile pe facebook, îi se oferă o cheie facilă pentru frustrările și complexele aferente etapei pe care o parcurg: ești un suflet neînțeles pentru că ești special/specială, pentru că ești deosebit/deosebită. Sunt proiecții de compensare pentru frustrați și complexați, pentru inhibați, sunt ficțiuni excitante care datorează mai mult basmelor și miturilor decât science fiction-ului. Povestea este pe primul loc, decorul oricât de extraordinar este secundar.

S-ar putea spune, că distopiile infantile sunt toate despre libertate și adevăr și societăți opresive, dar în realitate tipul de libertate susținut în tipul ăsta de maculatură este  Agit-prop pentru un capitalism deșănțat”. Ceea ce diferențiază aceste distopii de cele anterioare este că, aproape fără excepție, băieții răi nu mai sunt corporațiile ci statul și stângiștii liberali, adică toți aceia care doresc să facă lumea un loc mai bun. Aceste distopii intens marketizate sunt, în mod intenționat sau nu, atacuri semnificative asupra multora dintre proiectele fundamentale și obiectivele stângii : progresul, planificarea socială, egalitatea, statul bunăstării. Distopiile comerciale de dreapta (The Hunger Games, Divergent, Delirium, The Giver, Red Rising) sprijină de fapt o ideologie cheie contra căreia omenirea luptă de mai bine de un secol: ideea că natura umană, mai degrabă decât mediul social determină felul în care acționăm și în care trăim. Distopiile comerciale de dreapta propun o existență de tip laissez-faire, în care mișună Eroi Individualiști care sunt ghidați de forțele înnăscute ale naturii umane și cele ale pieței libere împotriva unor malefici planificatori sociali. Distopiile de tip Young Adult îi învață pe copii să se supună „pieței libere”, nu să lupte împotriva corporațiilor care controlează planeta. The Hunger Games, Divergent, The Giver, Red Rising, toate sunt rebeliuni împotriva statului, promovând tacit libertarianismul de dreapta. Narațiunile distopice care în prezent ocupă și consumă mintea a milioane de adolescenți din intreaga lume comunică idei de dreapta și de extremă dreaptă : cultul forței, cultul eroului, lupta pentru existență, supraviețuirea celor mai adaptați în neîncetata încleștare. Această generație de romane distopice YA reprezintă de fapt întruchiparea societății noastră neoliberale care-și visează ultimele sale coșmaruri despre amenințarea comunismului, socialismului și societății planificate. Viziuni simplificate pentru a face din ele o poveste pe care o putem spune copiilor, calmând copilul din noi.” – Ewan Morrison

Adulții sunt asupritorii, copiii sunt eliberatorii. Logica este una simplist și maniheist binară, foarte departe de complexitatea vieții, dar și de rutina de zi cu zi. Sunt mituri actualizate, călătorii inițiatice, ritualuri de trecere, având loc în imaginare universuri viitoristice. Eroul reticent (sau eroina, pentru că puștoaicele citesc mai mult decât junii masculi), este catapultat în necunoscut, în lumi ale întunericului și pericolului, începând călătorii spre propriul destin care vor schimba lumea, traversând piedici, testat fiind până în apropierea morții. Ceva se întâmplă – un eveniment, sau un mesager sosește aducînd vești și protagonistul adolescent este catapultat din existența sa normală, trece pragul, se bucură și de existența unor aliați, se înfiorează și datorită dușmanilor, iar miza este mare căci la nivel exterior călătoriei, e vorba de compensare printr-o călătorie interioară, emoțională și psihologică. Protagoniștii nu sunt super-eroi de desene animate. Protagoniștii precum și cititorii adolescenți trebuie să se confrunte cu preocupările și problemele lor recognoscibile, prietenie, familie, trădare, pierdere, dragoste, moarte și trezirea sexuală.

Acesta este Zeitgeist-ul. Adulții scriu cărți pentru adolescenți. Adulți anxioși, îngrijorați de starea planetei, de degradarea societății civile și de moștenirea amară lăsată tinerilor, scriu distopii adresate infantililor, lumi dure, violente, povești întunecate, uneori sumbre, dar asta nu înseamnă că sunt total lipsite de orice speranță.

Și nu pot să nu-i dau dreptate Michellei Dean care în eseul său “Our Young-Adult Dystopia” afirma :

„Dacă vei scrie o mare și imaginativă epopee, în special una destinată copiilor sau acelei vagi definit demografic grupe numită „tineri adulți”, în cazul în care va avea succes, vei câștiga o grămadă de bani și vei putea obține un râvnit statut în cadrul populației adulte. Vei primi “mărețul” film hollywoodian, și vei obține un profil în New Yorker.

Există, totuși, un dezavantaj pentru această bășică epică. Ca și în orice alt domeniu al vieții americane, mirosul îmbătător al succesului se dovedește irezistibil pentru indivizii de tip Johnny&Jane-scriitori-de-mari-succesuri. Oricât de proști ar fi și oricât s-ar lăsa aburiți de escroci care le promit cariere literare glorioase după ce le iau banii pentru “ateliere de tehnică narativă”, naivii ar trebuie să fi observat pînă acum, cât de mult actuala stare de lucruri în ceea ce privește distopiile pentru Young Adults se aseamănă cu sistemul de starlete de la Hollywood.

Toți știm de ce producătorii de film preferă carnea tânără. Când ești o starletă cu efuziuni literare ești și mai neajutorat în fața editorilor de carte. Modul în care tânjim după segmentul superior al acestor producțiuni face escrocheria modelului actual de producție cu atât mai enervantă. Ficțiunile tip “Young-Adult” sunt de multe ori, considerate în epoca noastră, ultimul refugiu al “poveștilor bune.” Credem în mod stupid că unele dintre cele mai bune din aceste cărți ar fi unice, ar avea idiosincratic o puritate uluitoare a formei și conținutului. Acest fel de argument, de fapt, ne obnubilează intelectul în mod considerabil. C.S. Lewis a scris odată, într-un articol des citat despre afecțiunea pentru basm, acesta plăcându-i datorită “conciziei, restricțiilor sale severe privind descrierile, tradiționalismului său flexibil, ostilității inflexibile privind analiza, digresiunea și orice formă de reflecție”. Mare parte din cele afirmate –dacă nu toate – sunt valabile pentru maculatura destinată puștimii. Imbecilitățile destinate puțoilor nu trebuie să fie suspectate de vreo inteligență.”

Un cetățean pre numele său Rick Yancey, fost conțopist la fiscul iancheu, vrea să ne convingă să dăm banii pe o povestioară publicată în 2013 care începe (cum începem alte mii de asemenea bazaconii) cu sosirea unei nave extraterestre imense, o navă-mamă pe orbita Pământului. (Stau și mă întreb și eu : de ce nu este niciodată o navă-tată?)

Nu ni se suflă nicio vorbă despe ființele de pe navă lăsându-ne să speculăm cu privire la intențiile acestora; apoi începe distracția. Spun “distracția”, pentru că Yancey nu este mulțumit cu doar un singur brand al Armaghedonului, și ne oferă apocalipsa multivalentă (de unde și conceptul de “val” din titlu).

Primul val: un puls electromagnetic aruncă planeta într-un haos preindustrial.

Al doilea val: o gigantică placă metalică expulzată de pe orbită lovește o falie geologică, provocând un tsunami care năvălește asupra coastelor continentelor.

Al treilea val: un virus aviar, care rade 99% din populația rămasă.

Al patrulea val: oameni implantați cu o conștiință străină îi vânează pe puținii supraviețuitori care încă fac umbră pământului.

Al cincilea val…este și mai periculos ! Brrr, ce dracu’ ar mai putea urma ?

Tot ce am menționat aici este împrumutat dintr-o sursă sau alta a venerabilei culturi pop anglo-saxone, o adevărată copulare de clișee  și e greu să amintim un roman –Y.A. sau din altă categorie de marketing editorial – în care mai multe lucruri rele se întâmplă oamenilor într-un interval atât de scurt de timp.

Acțiunea romanului se reduce la peripețiile a  patru personaje principale: nubila Cassie – o nimfetă de doișpe ani, Sam – frățiorul ei, Ben, starul echipei fotbal american a liceului și Evan, puțoiul musculos pe steroizi.

Ca în orice astfel de maculatură, ceva se pierde și trebuie găsit. Adică, tembelul Sam, frățiorul. Urmează acțiune dezlănțuită a la James Bond pentru juvenili plictisiți de supra-consumul de facebook, youtube,  twitter, instagram și junk food.

Asta este o lume ficțională în care adulții nu există cu adevărat – o marcă semnificativă a așa-zisei distopii Young Adult. Povestea este, de asemenea structurată conform canoanelor ficțiunii de tip Y.A., utilizând o istorisire la persoana întâi (iar persoana se rotește), întotdeauna narațiunea e la timpul prezent.

Așa ceva poate fi o reprezentare corectă a modului în care puștimea experimentează lumea, dar devine repede dizgrațioasă, sărăcind narațiunea, frustrând-o de textura bogată, mai reflexiv emoțională pe care o merită. Sub glazura angst-ului adolescentin se petrec adevărate orori dar care sunt teșite de lipsa de talent a scribului Yancey și de incapacitatea sa de a verosimiliza niște personaje clișeatice.

„Al 5-lea val” este o făcătură care se vrea intens-emoțională, supralicitând miza  până la uciderea a miliarde de oameni. Evident, o asemenea maculatură conține un nivel ridicat de violență fizică, rezultând personaje principale grav rănite sau forțate să-și ucidă dușmanii de la distanță sau de foarte aproape. Desigur, cititorii avizați pot considera tot acest exhibiționism ca fiind facil și fără miză iar limbajul este „dur”, debordând de expresii triviale, vulgare și obscene, la fel de gratuite și stupide, fără vreo semnificație estetic-literară. Adică Sven Hassel pentru puțoi. Cum spuneam, o făcătură, Yancey s-a inspirat din „Jocurile foamei”, „I am Legend” și „Jocul lui Ender” și a mutat acțiunea în decorul unei invazii extraterestre. Precum Katniss Everdeen, Cassie trebuie să se învețe să supraviețuiască într-un decor neiertător. Precum Katniss Everdeen, și Cassie relatează povestea dintr-o perspectivă limitată la persoana întâi. Și precum în „Jocurile foamei” și povestea din „Al 5-lea val” are în mod copios parte de unghiuri moarte care devin evidente pentru cititori cu  mult timp înainte ca acestea să devină evidente și pentru Cassie.

Aud cititorii gemând : O, nu, nu un alt roman post-apocaliptic!

Credeți-mă și eu am ajuns la saturație !

Mulțumită „Jocurilor foamei”, romanele post-apocaliptice și distopiile au inundat ficțiunea destinată infantililor. Singura „originalitate” este că premisa celui de „Al 5-lea val” se bazează pe o invazie extraterestră. Nu este o temă foarte comună într-un subgen debordând de guverne opresive și resurse limitate. Trag doar nădejde că un lucru bun în ceea ce privește capitalismul de tip laissez-faire este că fleacurile vin și trec în valuri și că moda se demodează repede și deja oamenii spun că distopiile tip Y.A. sunt moarte …Ce e val ca valul trece…

Titlul original : „The 5th Wave : Targeting the Juveniles with Cardboard Apocalypsis”

Traducere de Adriana Mareș.

Textul a fost tradus cu permisiunea autorului. Îi mulțumim.