În vara anului 2004, spectatorii din sălile de cinema au simţit fiori de gheaţă pe şira spinării, în timp ce s-au uitat la superproducţia „The Day After Tomorrow”, titlu tradus la noi fără pic de inspiraţie ca „Unde vei fi poimâine?”. Filmul regizat de Roland Emmerich (Godzilla, Stargate, The Independence Day) a cheltuit 125 milioane dolari ca să ne prezinte cât mai credibil o succesiune de catastrofe naturale, produse de diferite fenomene meteorologice: tornade în California, falii în banchiza antarctică, grindină în Japonia, zăpadă în India, ploi torenţiale, creşterea spectaculoasă a nivelului apelor din ocean, urmată de un viscol devastator. Toate acestea, provocate de încălzirea atmosferei terestre.

Cu gândul la atentatul asupra turnurilor gemene, Roland Emmerich s-a ferit să realizeze un film în care Casa Albă urma să fie dezintegrată. Drept urmare, New York-ul si statele din nordul SUA au fost congelate de suflul glacial al unei furtuni arctice, care l-a surprins şi l-a ucis chiar şi pe Preşedinte. De nevoie, americanii supravieţuitori au forţat graniţa mexicană şi s-au refugiat la sud de Rio Grande, în vreme ce calota polară a coborât până către paralela 45.

Efectele speciale realizate de ILM au fost spectaculoase, drept care au fost nominalizate la diferite evenimente şi au primit o serie de premii, chiar dacă ele n-au respectat deloc legile naturii. Conform ziarului „Seattle Times”, climatologii de la Universitatea Washington s-au distrat copios în timp ce au vizionat filmul. Serioşii domni profesori au început prin a-şi frământa pungile cu floricele de porumb, apoi au zâmbit pe sub mustaţă, s-au înghiontit şi au chicotit, iar când profesorul Jack Hall (Dennis Quaid) a declarat cât se poate de serios că vor trece doar câteva zile până începe era glaciară, s-a auzit primul hohot general de râs. Vesela izbucnire s-a repetat în timpul scenei când elicopterele au îngheţat în timpul zborului şi s-au prăbuşit, ori când Oceanul Atlantic a inundat pe nepusă masă Manhattanul.

E adevărat, atmosfera pământeană se încălzeşte, ca urmare a acumulării de bioxid de carbon în aer. Acest gaz creează aşa-numitul „efect de seră”. Unii savanţi consideră că o contribuţie mult mai mare o are creşterea concentraţiei de metan din atmosferă. E cert că gheţarii montani şi calotele polare au început să se micşoreze, dar efectele se vor face simţite încet, gradat. Peste câteva decenii, Kilimandjaro, vulcanul african de la Ecuator, îşi va pierde căciula de zăpadă. Ca urmare a topirii gheţurilor, nivelul apelor din mări va începe să crească şi este posibil ca unii curenţi de apă, precum Golfstream-ul, să dispară, ceea ce va schimba radical clima din Irlanda, Marea Britanie şi peninsula scandinavă.

Administraţia Bush a intrat în istorie prin refuzul oricărui fel de măsuri ecologice. Prin urmare, filmul a avut şi o latură politică, lucru care i s-a reproşat regizorului, pentru că 2004 a fost un an electoral dur. În luptele pentru putere, conservatorii şi consorţiile au reuşit să-i înfrângă pe liberalii şi ecologiştii care s-au grupat în jurul fostului vicepreşedinte Al Gore. Acesta nu s-a resemnat şi în 2006 a realizat un documentar de Oscar, „An Inconvenient Truth” (Un adevăr neliniştitor), difuzat la scară mondială (şi în România). Între timp, uraganul Katrina (2005) a inundat New Orleans şi a provocat aproape 2000 de morţi. Victoria lui Barack Obama din 2008 a schimbat optica guvernului, dar prea târziu. În 2012, uraganul Sandy a potopit statele nordice, a distrus reţelele de distribuţie a curentului electric, astfel încât graficianul Sandu Florea a fost nevoit să lucreze ca pe vremea lui Goya, la lumina lumânărilor, ca să termine planşele de benzi desenate pentru Marvel Comics.

Spre deosebire de americani, ruşii şi-au schimbat foarte repede optica. Într-un singur an de zile.

În octombrie 2003, la Moscova s-a ţinut cea de-a treia conferinţă mondială dedicată încălzirii globale. Preşedintele rus Vladimir Putin a ţinut atunci un discurs la deschidere şi a şocat o lume întreagă declarând că Rusia va ratifica Protocolul de la Kyoto (care prevedea reducerea emisiilor de gaze rezultate din activitatea umană cu 55% până în 2012) doar dacă i se va asigura un sprijin financiar din exterior. Demnitarul şi-a permis chiar să glumească pe această temă: „Rusia este o ţară nordică. Nu ne-ar speria ca temperatura să crească cu vreo 2-3 grade, atunci vom cheltui mai puţin pe haine îmblănite şi pe cărbuni.”

Se pare că ulterior preşedintelui rus i s-a explicat că dacă permafrostul se va topi, Siberia va deveni o mlaştină uriaşă, un tărâm al nimănui, stăpânit de imense roiuri de ţânţari, în vreme ce uriaşele păduri de brazi ce formează taigaua se vor usca şi vor fi mistuite de primul incendiu. În 30 septembrie 2004, Vladimir Putin a anunţat că Rusia se va alătura grupului de ţări ce încearcă să prevină schimbarea radicală a climei. În 22 octombrie, parlamentul rus a ratificat Protocolul de la Kyoto, care astfel a intrat în vigoare începând cu 16 februarie 2005.

O schimbare de atitudine surprinzătoare. Ce i-a speriat în halul acesta pe ruşi?

O albină.

Prima albină care a trecut dincolo de Cercul Polar.

Pentru prima oară în viaţa lor, eschimoşii au întâlnit micile insecte vărgate, zburând din floare în floare, ca să adune polenul şi nectarul din flori. Uimirea a fost cu atât mai mare cu cât în nici una dintre limbile triburilor nomade din Nord nu există un cuvânt care să numească mica zburătoare.

Populaţia sami are 1200 de cuvinte referitoare la reni, legate de vârstă, sex, culoare, forma coarnelor. Inuiţii au peste 70 de cuvinte menite să descrie tipurile de gheaţă. Însă nici unul dintre graiurile eschimose n-au cuvinte care să descrie mierlele, graurii, măcălendrii, raţele sălbatice – păsări care au început să se mute tot mai sus, împreună cu zăvoaiele de mesteceni albi.

Datorită topirii câmpurilor de gheaţă pe timpul verii arctice, urşii albi au fost nevoiţi să se retragă pe uscat, unde au pătruns pe teritoriul stăpânit de urşii bruni, respectiv grizzly, specii cu care nu pot concura. La rândul lor, hrana urşilor, somonii, au început să caute alte râuri, situate mai la nord, pe care urcă pentru a-şi depune icrele.

În folclorul românesc, albina e o gâză înţeleaptă şi sfântă, care l-a ajutat pe Dumnezeu să întocmească lumea. Apariţia ei în ţinuturile polare poate fi interpretată şi ca un semn. În decursul mileniilor, oamenii din nord au creat o cultură aparte, care le permite supravieţuirea în condiţii deosebit de aspre, dar toată experienţa lor de vânători şi pescari polari va deveni inutilă în momentul când atmosfera terestră se va încălzi atât de tare, încât vor dispare calotele glaciare.

Iar dacă Polul Nord se va topi, de unde va veni Moş Crăciun cu sania să le aducă daruri copiilor?

Franciscus Georgius
Franciscus Georgius

Latest posts by Franciscus Georgius (see all)