Anul viitor se vor împlini 100 de ani de la apariția romanului „O tragedie cerească. Poveste astronomică”, aparținându-i pionierului în materie de SF românesc Victor Anestin (1875-1918). Este vorba de un roman catastrofic. Anestin imagina – pe urmele lui Flammarion din La fin du monde (1893) – sfârșitul Pământului în anul 3000, în urma intrării unui „soare stins” (numit Satan) în sistemul solar:
„În 24 de ore nu mai rămăsese ființă vie pe Pământ. Nu mai avea cine să mai auză mugetul mării, trăznetele ce se succedau fără întrerupere, nu mai era cine să vază potopul de ploaie ce cădea din cer cu nemiluita. Omenirea nu mai suferea, deoarece nu mai exista”.
Deși cu un subiect atât de trist, „O tragedie cerească” e mai curând un roman vesel. Anestin era, cum se zice, un om de bine, un inimos popularizator al științei în gazete și broșuri pe care le umplea luptând cu sărăcia – dar, totuși, un autodidact. Or, nimic nu expune mai atroce riscului de ridicol decât science-fiction-ul, mai ales acela care pretinde că ar citi viitorul.
Și cum extrapolează Anestin? În anul său 3000 trăiesc 2 miliarde de oameni. Regatul României s-a transformat în Împărăția Română. Oamenii au învățat să utilizeze „puterea intraatomică” (descoperită, cu ajutor din partea patriotului autor, de către un fizician român): „pentru mijloacele lor de locomoțiune, nu întrebuințează decât această putere, căci sunt stăpâni să dezintegreze atomii mai iute sau mai încet, după cum au nevoie”. La un moment dat este descris un astfel de mijloc de locomoțiune, un tren înaintând într-un mers „nebun”, „zburând (…) fără să-i pese”. Ei bine, acest tren din anul 3000, folosind din plin puterea intraatomică, face de la Chitila la Ploiești… „vreo 35 de minute”. Pentru că, de fapt, funcționează tot ca locomotiva cu aburi cu care era obișnuit Anestin („Mecanicul (…) din când în când (…) țipa lui Argeș câte un ordin, în special să aibă grijă de foc”).
Cu totul deficitar la Anestin este simțul evoluției unui sistem odată cu perturbarea relațiilor din interiorul său – prin invenții sau prin simpla dinamică socială, economică ș.a.m.d.. (Simțul elastic al autorului este la fel de catastrofal și în materie de civilizații extraterestre. Pe planeta Venus, locuită și ea în „O tragedie cerească”, un reporter venusian primește pentru un articol publicat în ziarul venusian „Lumina” „o gratificație de o mie de lei”.)
Tot ce poate Anestin în privința relațiilor de producție e să le mute cu o mie de ani în viitor, la fel cum ar deplasa o damigeană. Bunăoară, după ce se află de impactul iminent al Pământului cu Satan, omul de știință Radu Argeș lipește afișe prin București „prin care se anunța că în seara aceea se va ține o ședință publică, la Ateneu”; evident, mulțimea se prezintă la Ateneu în anul 3000 după moda secolului XX, cu pălării și bastoane. Și interacțiunea mediatică, și moda au rămas în extrapolarea lui Anestin la nivelul pe care îl cunoștea autorul: că doar ce se poate inventa peste pălărie, afișe sau Ateneu în o mie de ani ?
© Mihai Iovănel
Textul a fost republicat cu acordul autorului. Îi mulțumim.
http://revistacultura.ro/blog/2013/10/aniversarea-unei-catastrofe/
