Echipajul misiunii Apollo-15 a fost format din astronauţii David Scott (comandant), James Irwin (pilotul modulului lunar) şi Alfred Worden (pilotul modulului de comandă). Ansamblul format din nava „Endeavour” şi modulul lunar „Falcon” a fost lansat cu puternica rachetă Saturn-510 (un model cu motoarele îmbunătăţite) în 26 iulie 1971, 13:34:00 UTC, de la Centrul Spaţial Kennedy.

Apollo_15-insigniaÎn 30 iulie 1971 22:16:29 UTC, Scott şi Irvin au aselenizat în regiunea Hadley, pe ţărmul Mării Ploilor, în punctul de coordonate 3°38’2″E, 26°7’56″N, un loc plin de praf selenar (15-30 cm grosime). Exploratorii au stat 66 ore 54 minute 54 secunde pe suprafaţa satelitului nostru natural, au efectuat 1 ieşire şi 3 excursii, activităţi extravehiculare totalizând 18 ore 34 minute 46 secunde.

Una dintre priorităţile absolute ale acestei misiunii a fost transportul şi debarcarea unui automobil lunar (LVR, Lunar Roving Vehicle), construit în colaborare de Boeing şi General Motors. Cu ajutorul lui, Scott şi Irwin au parcurs în total 27,9 km. Din precauţie, exploratorii nu s-au îndepărtat niciodată la o distanţă mai mare de 7 km, cât le-ar fi fost la îndemână pentru ca, în cazul unei defecţiuni, să se întoarcă „per pedes” la bază. Din fericire, a fost măsură de securitate inutilă.

În faţa camerelor de luat vederi, David Scott a verificat experimental legea stabilită de Galileo Galilei, conform căreia, în absenţa atmosferei, toate corpurile cad cu aceeaşi viteză, indiferent de masa lor.

Înainte de a se întoarce pe Pământ, rover-ul a fost parcat la o mică distanţă, ca să transmită în direct decolarea modulului lunar. La bordul automobilului, au rămas o Biblie şi o plăcuţă comemorativă, unde au fost trecute numele celor 14 astronauţi şi cosmonauţi decedaţi până la acea dată:

600px-Fallen_AstronautCharles Bassett (pierit într-un accident aviatic, în 28 februarie 1966)

Pavel Beleaev (omorât de o boală, 10 ianuarie 1970)

Roger Chaffee (incendiul capsulei Apollo 1, 27 ianuarie 1967),

Gheorghi Dobrovolski (omorât de depresurizarea capsulei la reintrarea în atmosferă, 30 iunie 1971)

Theodore Freeman (pierit într-un accident aviatic, în 31 octombrie 1964)

Iuri Gagarin (pierit într-un accident aviatic, în 27 martie 1968)

Edward Givens (accident de automobil, 6 iunie 1967)

Gus Grissom (incendiul capsulei Apollo 1, 27 ianuarie 1967)

Vladimir Komarov (blocarea paraşutei de coborâre la reintrarea în atmosferă, 25 aprilie 1967)

Victor Paţaev (omorât de depresurizarea capsulei la reintrarea în atmosferă, 30 iunie 1971)

Elliot See (pierit într-un accident aviatic, în 28 februarie 1966)

Vladislav Volkov (omorât de depresurizarea capsulei la reintrarea în atmosferă, 30 iunie 1971)

Edward White (incendiul capsulei Apollo 1, 27 ianuarie 1967)

Clifton Curtis ‘C.C.’ Williams (pierit într-un accident aviatic, în 5 octombrie 1967).

Datorită secretomaniei sovietice, americanii n-au ştiut că lista ar fi trebuit să cuprindă cel puţin încă două nume: Valentin Bondarenco (accidentat în timpul unui antrenament, 23 martie 1961) si Grigori Neliubov (călcat de un tren, 18 februarie 1966).

De asemenea, de pe listă lipsesc Michael James Adams (un zbor de test cu F15, 15 noiembrie 1967) şi primul astronaut de culoare, Robert Henry Lawrence (accidentat la prăbuşirea unui F-104 Starfighter, 8 decembrie 1967).

Revenirea pe Pământ (7 august 1971) n-a fost lipsită de emoţii. La amerizare, impactul a fost mult mai dur (ca o ciocnire cu viteza de 45 km/h), deoarece suspantele uneia dintre cele trei paraşute principale s-au răsucit. Eroii au fost îmbarcaţi la bordul portavionului Okinawa.

Cu prilejul tradiţionalei conferinţe de presă de la încheierea misiunii, echipajul Apollo 15 a anunţat că alături de placa memorială a lăsat pe Lună şi o mică statuetă din aluminiu, de 8,5 cm înălţime, realizată de sculptorul belgian Paul Van Hoeydonck, pe care David Scott l-a întâlnit la o petrecere. Astronautul i-a mărturisit că ar dori să plaseze pe Lună un monument al „Astronautului căzut” (The Fallen Astronaut), ridicat în memoria celor morţi la datorie, ceva mai palpabil, mai impresionant decât lista cu nume trimisă de autorităţi. Artistul s-a oferit să-l ajute, însă Scott a impus nişte condiţii severe: statueta să fie uşoară şi robustă, capabilă să reziste la variaţiile mari de temperatură de la suprafaţa Lunii, să aibă o formă asexuată şi să nu reprezinte în particular nici un grup etnic. În plus, urma ca numele autorului să nu fie făcut public.

Când a aflat de existenţa primei opere de artă plasate pe un alt corp ceresc, Muzeul Naţional al Aerului şi Spaţiului (National Air and Space Museum) a cerut oficial o replică a ei, pentru a o expune. Echipajul şi-a dat consimţământul, cu condiţia ca ea să fie prezentată „cu bun simţ şi fără publicitate” (with good taste and without publicity).

Artistul a înmânat-o Institutului Smithsonian în 17 aprilie 1972, la o zi după lansarea misiunii Apollo-16, după ce comentatorul Walter Cronkite de la CBS a amintit-o pe parcursul transmisiunii TV.

O lună mai târziu, David Scott a aflat că artistul belgian se pregăteşte să comercializeze mai multe replici ale „Astronautului căzut”. A încercat să-l convingă să respecte înţelegerea făcută, dar fără succes. Sculptorul a rezervat în numărul din iulie 1972 al revistei „Art in America” o întreagă pagină de reclamă, unde se anunţa că la Galeria Waddell din New York se vor pune în vânzare 950 de copii semnate de Paul Van Hoeydonck, la un preţ de 750 dolari bucata. Dar, la intervenţia hotărâtă a oficialilor NASA, afacerea a căzut. Într-o scrisoare din 2007, artistul a mărturisit că a apucat să toarne şi să semneze doar 50 de replici. Ca urmarea a acestui caz şi a „Afacerii plicurilor poştale”, NASA a modificat regulamentele de zbor. În 15 septembrie 1972, un comunicat de presă însumând 18 pagini a anunţat că, de acum încolo, astronauţii vor avea voie să ducă în spaţiu doar 12 obiecte personale, fără a avea permisiunea să le comercializeze la revenirea din misiune.

© Györfi-Deák György

Text republicat cu acordul autorului. Îi mulțumim.

Latest posts by György Györfi-Deák (see all)