Ceea ce cred că ar ajuta cel mai mult la creşterea vizibilităţii science fiction-ului românesc — cel puţin în S.U.A. — este identificarea unui universitar sau a mai multora care ar fi interesaţi să traducă în engleză şi să publice autori români de SF prin intermediul unei antologii de tip academic, precum cele editate de Wesleyan University Press

Arielle Saiber

Arielle SaiberProf. Dr.Arielle Saber este deţinătoarea unui doctorat în italienistică la Universitatea Yale (1999), predă cursuri de limbă şi cultură italiană la Bowdoin College (Brunswick, Maine, S.U.A), a publicat numeroase  articole despre literatura şi cultura italiană, precum percepţia lui  Dante în cultura contemporană, începuturile matematicii moderne, istoria tiparului, studii despre literatură şi ştiinţă, teoria genurilor literare, muzică electronică experimentală. Volumul său, “Giordano Bruno and the Geometry of Language” a fost publicat în 2005 de editura Ashgate Press, iar în anul 2000 a co-editat antologia „Images of Quattrocento Florence: Writings on Literature, History and Art”  (Yale University Press).  De asemenea a fost co-editorul a diverse numere ale revistei „Configurations” (avînd teme precum „Mathematics and the Imagination”).

Cristian Tamaş: Doamnă Prof. Saiber, Top of Form 1vă mulţumesc foarte mult pentru faptul că aţi acceptat acest interviu!

Arielle Saiber: Plăcerea este de partea mea! Sînt fericită să aflu că există şi alte persoane interesate de SF-ul italian!

Cristian Tamaş: În cadrul ariei dumneavoastră de cercetare există domenii precum  „Literatura medievală şi renascentistă şi filosofia”, „Intersecţii între matematică şi literatură”, „Fantasticul literar”, „Imaginaţia”, „Teorii ale “spaţiului””, „Tehnologia” şi „Science fiction-ul”. Aveţi un doctorat la Universitatea Yale şi sînteţi profesor de literatură italiană la Colegiul Bowdoin, una dintre cele mai bine cotate universităţi din Noua Anglie. Aţi cîştigat prestigioase burse de cercetare, granturi şi premii. Aveţi  impresionante activităţi profesionale. Sunteţi considerată un profesor universitar de excepţie, avînd o multitudine de articole publicate, prelegeri şi conferinţe susținute.  Şi totuşi, science fiction-ul?!? Nu este oare de-a dreptul exotic pentru un profesor universitar să fie interesat de aşa ceva? (Establishmentul academic-universitar românesc ar fi absolut oripilat… science fiction…?!?)

Arielle Saiber: Am fost întotdeauna uimită cît de mulţi oameni de ştiinţă, universitari, editori, şi cîți destui din cadrul publicului larg, de asemenea, disprețuiesc (sau ignoră) SF-ul. Cum nu pot percepe viziunile atît complexe asupra lumii propuse şi explorate de scriitorii SF şi importantele experimente ale gîndirii pe care mulţi autori SF le efectuează de multe ori cu scopul expres de a educa, critica, avertiza, dar, și pentru a ne da posibilitatea de a  medita asupra modificărilor şi îmbunătăţirilor necesare nouă înşine ca specie?

Mi se pare că recentele filme SF de mare succes şi serialele TV reprezintă  o schimbare asupra viziunii SF-ului în percepţia multor culturi, confirmînd fascinantele sale postulate şi recunoscînd urgenţa multe dintre problemele discutate (degradarea masivă a mediului înconjurător, diminuarea resurselor naturale, diferenţele economice, intoleranţa religioasă/culturală/rasială/de sex,  triumfurile şi ororile tehnologiei, globalizarea, etc), toate acestea fiind abordate în SF. Studiind filosofia în facultate, îmi amintesc că exemple din literatura SF au fost adesea invocate la cursuri şi unele texte SF au fost chiar studiate. Astăzi, mulţi filologi universitari se dedică activităţilor de cercetare şi predare a SF-ului. Ca în cazul oricărui gen sau corp literar (sau și în cazul filmelor, sau oricărui mediu artistic), există desigur nenumărate exemple de lucrări mediocre (sau şi mai rău), de lucrări lipsite de viziune, originalitate, de forţă, şi mai presus de orice, prost scrise. Dar, aşa cum mulţi dintre noi cei care citim intensiv SF ştim, există mulţi autori străluciţi şi multe opere remarcabile, care ne luminează minţile şi ne uluiesc cu naraţiunea lor remarcabilă şi frazarea şi stilul lor impecabile. Cînd întîlnesc asemenea lucrări sînt, literalmente, în al nouălea cer deoarece acestea ne oferă un adevărat banchet pentru intelectul şi imaginaţia noastră  şi un minunat prilej de exegeze literare.

Cristian Tamaş: Sînteţi  fan SF, doamnă Prof. Saiber?

Arielle Saiber: Da. Cu adevărat fan.

Cristian Tamaş: Care sînt scriitorii dumneavoastră preferaţi de  SF? De ce?

Arielle Saiber: Dintre clasici, Philip K.Dick, Ray Bradbury, Ursula K.Le Guin, J.G.Ballard, Samuel Delany, Robert Silverberg, Robert Sheckley, Arthur C.Clarke, Harlan Ellison, Stanislaw Lem, Octavia Butler, William Gibson,  David Lindsay („Voyage to Arcturus”), şi… mulţi, mulţi alţii. De ce anume îi prefer – sunt  prea multe motive şi prea variate ca să explic pe scurt aici!

Din grupul scriitorilor italieni de SF din anii 60-90: Lino Aldani, Anna Rinonapoli, Sandro Sandrelli, Roberta Rambelli, Vittorio Catani, Luigi Rapuzzi, Renato Pestriniero, Piero Prosperi, Gilda Musa, Teodoro Giuttari, Cesare Falessi. Şi alți scriitori italieni, care au scris naraţiuni în legătură cu ştiinţa, chiar dacă nu neapărat localizabile „genului SF”: F.T. Marinetti, Alberto Savinio (Alberto De Chirico), Dino Buzzati, Primo Levi, Tommaso Landolfi  şi Italo Calvino. Cît despre scriitorii italieni contemporani de SF,  sunt mulți cei care mi se pare fascinanți şi care sînt demni de remarcat, mulţi care experimentează în hibridizarea subgenurilor mai ales în fantasy şi dark. Valerio Evangelisti şi Giovanni de Matteo sunt două excelente exemple.

Cristian Tamaş: În septembrie 2011 aţi susținut o conferință intitulată „Science fiction-ul italian”, la evenimentul organizat de Societatea pentru literatură, ştiinţă şi artă (25th Annual Conference of the SLSA/Society for Literature, Science, and the Arts), în Kitchener, Ontario, Canada.  De ce doamne iartă-mă, science fiction italian? Toată lumea ştie că science fiction înseamnă science fiction american! Există pe faţa pămîntului așa ceva intitulat SF italian?

Arielle Saiber: Absolut! Panelul s-a numit „Lumea SF”, o temă care este în prezent o zonă populară de studiere în cercurile academice.

Cristian Tamaş: Ați menţionat în studiul dumneavoastră, „Farfuriile zburătoare nu vor ateriza niciodată la Lucca: Ficțiunea Science fiction-ului italian”, că: „Mai rău, poate, decît a numi science fiction-ul italian ca fiind „derivat”  – aşa cum adesea s-a recitat de către cititori de science fiction şi de critici  –  este credința că nu există sau n-ar putea să existe.
Consultați orice antologie science fiction (denumit în continuare, „SF”),  în limba engleză, limba SF-ului prin definiție,  din orice perioadă și vă va fi foarte greu să găsiți fie și măcar un singur autor din Italia…
Un studiu dedicat science fiction-ului italian sau o antologie de SF italian, în engleză, nu au văzut încă lumina tiparului”. Cum vă explicaţi această situaţie? De ce ar trebui ca un ne-italian să citească science fiction italian?

Arielle Saiber: Articolul meu, precum şi excelente studii scrise de cercetători și critici italieni au propus numeroase motive de ce SF-ul italian nu a devenit o prezenţă în peisajul SF,  atît în Italia cît și la nivel internaţional. Ar fi dificil să rezum multele obstacole şi prejudecăţi cu care autorii italieni de SF se confruntă de la „naşterea” oficială în peninsulă a genului SF în 1952. Voi spune doar că forţele care lucrează împotriva SF-ului în Italia funcţionează pe mai multe niveluri şi țin atît de  presiuni externe şi cît și de  mentalități, precum şi de cele interne mai subtile datorate editorilor şi autorilor italieni înşişi.

Cristian Tamaş: Ați afirmat, „Rugați un ne-italian să numească un autor SF italian şi vi se va răspunde probabil cu o privire goală. Rugați un fan SF ne-italian să numească un autor SF italian, şi va rîde,  va face o pauză, şi își va da seama într-un mod bovin că habar n-are. Este fantascienza italiană practic necunoscută în S.U.A. și în lume?  De ce oare?

Arielle Saiber: Da, din păcate, este necunoscută. Unii americani cred că Italo Calvino a fost scriitor de SF, dar  niciodată Calvino nu s-a considerat așa ceva şi dacă opera sa — minunată şi bogată în reflecții asupra ştiinţei  — ar trebui să fie inclusă genului, este ceva discutabil. Ocazional, cineva se poate gîndi la futuriști, dar puţini au citit vreodată textele lui Marinetti, dintre care unele ar putea, cred eu, să fie considerate proto-SF. Principalul motiv pentru care SF-ul italian este necunoscut este că practic nimic nu a fost tradus în limba engleză. Bibliografia anexată studiului meu „Farfuriile zburătoare nu vor ateriza niciodată la Lucca: Ficțiunea Science fiction-ului italian”, prezintă o listă foarte scurtă de lucrări SF italiene —  tot ce am putut găsi (poate sînt cîteva pe care le-am ratat, dar aş îndrăzni să spun că sînt foarte puţine). Cît despre motivul de ce nu a fost tradus SF-ul italian, acest lucru este, desigur, în primul rînd o consecinţă a problemelor pe care SF-ul le-a avut și le are în a fi publicat şi distribuit în primul rînd în Italia.

Ştim cu toții motivele pentru care SF-ul anglofon a fost şi continuă să fie principalul „limbaj” al SF-ului, deşi organizații minunate, cum ar fi SFRA (Science Fiction Research Association); blog-uri, precum „World SF Blog”(defunct în prezent – nota mea – CT); edituri academice, cum ar fi Wesleyan University Press, care publică antologii și studii şi despre SF-ul mondial şi alte canale de media (film, televiziune), contribuie în mare măsură la re-cartografierea peisajului SF.

Un alt motiv pentru care SF-ul italian nu a fost tradus în limba engleză, este că nu există prea mulți universitari anglofoni italieniști, mai ales, nu aceia care întîmplător sînt interesați de SF, sau care să aibă timpul şi sprijinul necesar  pentru a dedica ore îndelungi de muncă pentru a găsi și citi textele SF italiene. Cînd le spun unor oameni care iubesc Italia și cultura italiană că studiez SF-ul italian izbucnesc în rîs de cele mai multe ori, spunînd că „SF-ul italian” trebuie să fie un oximoron, că nu au auzit niciodată aceste două lucruri rostite în aceeaşi suflare, şi că nici nu-şi închipuiau că ar putea exista aşa ceva! Acest stereotip larg răspîndit este în centrul acelui cerc vicios care a ţinut SF-ul italian undeva într-o poziție de cvasi-invizibilitate, atît în interiorul Italiei, cît şi în întreaga lume.

Cristian Tamaş: În opinia dumneavoastră care specificul science fiction-ului italian? Credeţi că există diferenţe conceptuale între SF-urile ţările neo-latine europene, precum Italia, Franţa, Spania, Portugalia şi România?

Arielle Saiber: Excelentă întrebare. Cum nu am citit mare parte a SF-ului din Spania, Portugalia și România  (deși am citit SF franțuzesc), nu aș putea fi precisă în a propune un răspuns la această întrebare. Cred că ar fi minunat să se organizeze o conferinţă adunînd laolaltă critici, cercetători și autori europeni de SF şi să se exploreze ceea ce crede fiecare naţiune că este unic pentru SF-ul său. Într-un sens de fapt, din toate genurile literare, SF-ul are potențialul de a fi cel mai universal, mai ales atunci cînd abordează aspecte care sunt rezultatele unor probleme fundamentale, unor crize globale şi/sau afectînd întreaga specie umană sau care sînt percepute a avea impact global, galactic, şi/sau extragalactic. Cu toate acestea, fiecare cultură are propria sa istorie socială, politică, religioasă, economică şi estetică şi are preocupări actuale iar naraţiunile SF reflectă desigur respectivele instituţii și credinţe avînd coordonate spațio-temporale precise. Nu cred că a existat ( mai puţin în prezent), ceva diferit în SF-ul scris în ţări precum Italia, care este predominant catolică, comparativ cu alte țări care sînt protestante,  sau au fost comuniste, sau au alte credinţe/poziţionări politice. În studiul meu, „Farfuriile zburătoare…”  discut modul în care catolicismul, cu sfinţii săi, cu minunile sale, cu punctul său de vedere asupra sufletului şi vieţii de apoi (printre altele) umple viaţa de zi cu zi a italienilor, şi chiar dacă cineva nu este un catolic practicant, religia oricum oferă un ocean de material supranatural sugestiv pentru a satisface, în anumite feluri, imaginația colectivă. O altă particularitate a SF-ului italian pe care am observat-o —  a celui timpuriu mai ales — este că atunci cînd sînt descriși extratereștri, aceștia sînt adesea buni, utili și plini de compasiune și empatie față de specia umană, mult mai mult decît în ​​ SF-ul american scris în aceeași perioadă. Există, de asemenea, un număr remarcabil de scriitoare SF în Italia  şi aceasta a fost situația de la începutul oficial al SF-ului italian în anii 1950.

Cristian Tamaş : Colaborați în prezent cu Giuseppe Lippi pentru definitivarea volumului intitulat „Fantascienza: Italian Science Fiction from the 1800s-1960s”.  Felicitări! Ce intenţionați prin publicarea acestei cărți?

Arielle Saiber: Aceasta va fi prima antologie dedicată vreodată în limba engleză SF-ului italian. Wesleyan University Press are o colecție numită „Clasici timpurii ai science fiction-ului” şi au lansat două volume minunate de SF neanglofon în ultimii ani: „Cosmos Latinos”  şi „The Black Mirror”.

Antologia noastră, „Fantascienza” va urma modelul acestora de a include aproximativ 30 de povestiri şi fragmente,  prezentări ale fiecărui autor, o introducere generală şi o bibliografie, dar va diferi de antologiile menționate, prin scurtarea perioadei studiate: de la începuturile proto-SF-ului de la mijlocul secolului al XIX-lea pînă în 1960. Giuseppe şi cu mine considerăm că există atât de multe texte excelente în primii ani încît avem nevoie de un volum care să prezinte seria şi particularitățile scriitorilor italieni din această perioadă. De asemenea, credem că operele SF-ului italian din anii 1970 încoace merită tot atîta atenţie, şi sperăm să publicăm un al doilea volum în viitor, selectînd texte de autori reprezentativi. Editura Wesleyan ia în considerare creșterea numărului de pagini ale antologiei „Fantascienza ”, ca să putem include autori și din anii 70 încoace. Wesleyan ar dori și publicarea unuia sau două  romane SF italiene înainte sau simultan cu volumul nostru.

Cristian Tamaş: Ați susținut conferinţe  precum „Spaţiul fantasticului în literatura italiană” (în cadrul colocviului Space and Literature, Northeastern Modern Language Association, Cambridge, Massachusetts, S.U.A.) şi printre cursurile dumneavoastră se află de asemenea fantasticul italian, cum ar fi „Peisaje halucinante: fantasticul în filmul şi literatura italiană”. Este fantasticul o caracteristică constantă a literaturii italiene?

Arielle Saiber: Cît de receptiv din partea ta să menţionezi acest lucru! Da, fantasticul (care nu este fantasy, adică Tolkien, etc.), ci un gen narativ în care intervin fenomene de origine incertă şi întrebările asupra realităţii sînt lăsate fără răspuns, este un important curent subteran în literatura italiană, adeseori în manifestările sale erudite, din Evul Mediu pînă în prezent. Aş argumenta că „fantasticul” se regăsește în întreaga producţie literară din Italia, dar unii critici definesc „fantasticul” ca fiind izolat la un gen de povestiri care au început să apară în timpul revoluţiei industriale. Aș putea continua tot așa despre literatura fantastică, dar vă voi cruţa!

Cristian Tamaş : Predați  și cursuri de  science fiction italian la Colegiul Bowdoin? Sau ați preda?

Arielle Saiber: Nu predau un întreg curs dedicat SF-ului  italian în acest moment, dar sper s-o fac în viitor, cînd antologia „Fantascienza” va fi publicată. Aş prefera să țin cursul în limba engleză, încît participanții să poată include studenți cititori de SF de la toate disciplinele.

Cristian Tamaş: Explicați, vă rog, cititorilor români ce este SFRA şi de ce aţi decis să aderați la această organizaţie!

Arielle Saiber: SFRA este Science Fiction Research Association.

Cristian Tamaş: Ați citit vreodată un text SF românesc? Sau unul fantastic? Ce ați recomanda pentru creșterea vizibilității internaţionale a science fiction-ului românesc?

Arielle Saiber: Tocmai am început să citesc SF românesc datorită ție, Cristian, și aștept cu nerăbdare să citesc mai mult. Cred că ceea ce ar ajuta cel mai mult la creşterea vizibilităţii science fiction-ului românesc —  cel puţin în S.U.A. — este identificarea unui universitar sau a mai multora care ar fi interesaţi să traducă în engleză şi să publice autori români de SF prin intermediul unei antologii de tip academic  (precum cele editate de Wesleyan University Press) ; scriitori SF şi critici din România participînd la conferinţe mondiale despre SF, publicarea de recenzii, cronici și eseuri despre cărţile nou lansate (traduse) pe site-uri cu vizibilitate internațională ; încercînd să lansezi cît mai multe texte posibil în publicaţii SF distribuite și citite în lumea întreagă. Ştiu că este greu să fii publicat în asemenea locuri, dar lumea SF a devenit SF Lumea, şi eu cred că există toate şansele pentru un SF de calitate de oriunde să obţină recunoaşterea.

Cristian Tamaş: Vă rog să adresați cîteva cuvinte cititorilor şi fanilor SF din România! Vă mulţumesc.

Arielle Saiber: Aştept cu nerăbdare să citesc mai mult SF din România şi să citesc/aud care sînt cele mai importante probleme pentru SF-ul românesc.. Sper că un fel de atelier sau simpozion sau colocviu să se poată organiza într-o zi, cu ocazia căruia să se poată discuta care sînt particularităţile naţionale şi viziunile proprii, așa încît să putem  sărbători cît de globali am devenit cu toții (şi poate că am fost din totdeauna), pe de o parte, iar pe de altă parte, cît de diferit ne imaginăm pe noi înșine şi lumea din jurul nostru.

Cristian Tamaş: Vă mulțumesc foarte mult din nou, doamnă Prof.  Arielle Saiber, pentru amabilitate și deosebita solicitudine!

© Arielle Saiber & Cristian Tamaș

Interviu publicat cu acordul doamnei Prof. Arielle Saiber. Îi mulțumim.

Arielle Saber este profesor de limbă și cultură italiană la Bowdoin College, Brunswick, Maine, S.U.A. Este absolventă a Universității Yale (1994) unde a obținut și doctoratul în italienistică în1999. Întrebată la ce folosește un asemenea doctorat,  Arielle a răspuns, „Cum la ce folosește? Ca să deschid o pizzerie! ”.

Este pasionată de filosofie, are o diplomă în filosofie de la Hampshire College (1993) și a audiat patru cursuri de filosofie la Universitatea Bologna între 1991 și 1992.

Predă cursuri despre literatura italiană medievală și modernă, Dante, literatura fantastică italiană, știința și literatura.

Printre domeniile sale de interes se află literatura și filosofia medievală și renascentistă, intersecțiile dintre matematică și literatură, istoria algebrei și geometriei timpurii fantasticul literar, imaginația, teoriile spațiului, discursul polivalent al muzicii electronice, ilustrațiile lui Salvador Dali la opera lui Dante, tehnologia și science fiction-ul.

Volume:

„Giordano Bruno and the Geometry of Language”, Ashgate Press, 2005.

„Longfellow and Dante” (în colaborare cu  Giuseppe Mazzotta), Fordham University Press, New York

„Images of Quattrocento Florence: Selected Writings in Literature, History, and Art” ( în colaborare cu  Stefano Baldassarri), Yale University Press, 2000

În pregătire:

Well-Versed Mathematic in Early Modern Italy, 1450-1650

Fantascienza: Italian Science Fiction from the 1800s-1960s” (Wesleyan University Press)

În colaborare cu Umberto Rossi și  Salvatore Proietti, pregătește un număr dedicat science fiction-ului italian pentru prestigioasa revistă academică americană Science Fiction Studies.

 

Site: Dante Today: Citings and Sightings of Dante’s Works in Contemporary Culture

http://learn.bowdoin.edu/italian/dante/