(Cronica de faţă ar trebui subintitulată “După douăzeci de ani”, dar am impresia că a mai folosit cineva titlul ăsta înaintea mea…)

Pe la începutul anilor 1990, se contura un adevărat război ideologic în SF-ul românesc. Pe de o parte, erau autori respectabili, de obicei trecuţi de prima tinereţe, care îşi republicau romane vechi de cîteva decenii – şi cam defazate faţă de tehnologia din lumea reală. Pe de alta, erau nişte autori tineri, turbulenţi, care aderaseră la o mişcare literară cu nume exotic – cyberpunk. În anumite cercuri, se simţea un fel de camaraderie bazată pe ideea că sîntem “noi” împotriva “celorlalţi”.

Fireşte, împărţirea pe tabere era neclară pe alocuri. La un capăt al spectrului se aflau autori convinşi că cyberpunk pe româneşte e musai cu motocentauri descinşi din traco-geţi. La celălalt – scriitori defazaţi cultural care credeau că „Neuromantul” e un fenomen unic (preferabil de nerepetat). Mai pe la mijloc se aflau fie autori tineri pentru care intriga şi atmosfera erau mai importante decît sfărîmarea cu orice preţ a tuturor tabuurilor şi convenţiilor, fie autori din Noul Val care asimilaseră nişte lecţii cyberpunk cu cîţiva ani mai înainte. (Aici aş aminti cîteva povestiri memorabile ca „Între nasturi” de Viorel Pîrligras, „Oraşul” de Silviu Genescu şi „Cassargoz” de Cristian Tudor Popescu.)

Cam acesta e contextul în care un autor din Noul Val (etichetat drept „optzecist” de către autori care-şi ziceau „nouăzecişti”), numit Dănuţ Ungureanu, a publicat un roman cyberpunk intitulat „Aşteptând în Ghermana” (Editura Nemira, Bucureşti, 1993). Evenimentul a avut loc în anul dinaintea publicării antologiei port-drapel a „nouăzeciştilor” – cu alte cuvinte, revoluţionarii au pierdut startul propriei revoluţii, iar unul dintre cei împotriva cărora (în teorie) avea loc aşa-zisa revoluţie literară i-a învins pe tinerii furioşi la propriul lor joc estetic.

Am cumpărat un exemplar din prima ediţie, l-am citit, ba chiar am primit un autograf cu dedicaţie din partea autorului. Şi… am citit romanul de vreo patru ori. Ba, săptămîna asta, l-am parcurs a cincea oară. Oare de ce?

În primul rînd, mulţumită naraţiunii în stil colocvial. Protagonistul-narator îşi spune povestea pe un ton relaxat, adesea argotic, iar cititorii se pot lăsa în voia naraţiunii.

În al doilea rînd, datorită stării emoţionale din subtext. Ceea ce lipsea din cele mai multe texte incluse în antologia despre motocentauri este o anumită încărcătură afectivă pe care „Aşteptând în Ghermana” o transmite cît se poate de bine. Protagonistul pare detaşat şi uşor cinic la suprafaţă. Sub pojghiţa de calm are un vast ocean de furie abia stăpînită, cauzată de nedreptăţile perene ale lumii în care trăieşte. Departe, în adînc, sub straturile de furie, se află un nucleu central – o traumă abia ghicită, rareori adusă în discuţie. Combinaţia aceasta de emoţii le este specifică personajelor principale din literatura cyberpunk – în asemenea măsură încît, cu timpul, s-a transformat într-un clişeu – şi, în economia acestui curent literar, joacă un rol central.

În al treilea rînd, graţie protagonistului. Genetiah Yablonski este un protagonist care, asemenea lui Rick Deckard din filmul Blade Runner, duce o viaţă singuratică într-un mediu urban suprapopulat şi poluat, lucrează de partea forţelor de ordine (adesea pe timpul nopţii), se confruntă cu chestiuni care îi pun la încercare puterea de înţelegere şi spre final ajunge să aibă revelaţii neplăcute în privinţa propriei (post)umanităţi. (Dacă ar fi să despicăm firul în patru, faptul că Yablonski e integrat social şi salvgardează societatea în care trăieşte, mai degrabă decît s-o submineze din postura unui marginal, ar duce la clasificarea romanului Aşteptând în Ghermana în curentul postcyberpunk.)

În al patrulea rînd, am recitit această carte în atîtea rînduri mulţumită intrigii. Acţiunea e palpitantă, loviturile de teatru se ţin lanţ, lungimea capitolelor e bine controlată, iar decupajul pe scene este realizat în mod eficient. Poate că unii dintre tinerii furioşi de atunci, din anii 1990, ar fi făcut bine să înveţe de la Dănuţ Ungureanu cum se construieşte şi se controlează suspansul, spre exemplu. (Alţii, desigur, au învăţat de mult, însă asta e altă poveste.)

În al cincilea rînd, romanul merită (re)citit pentru galeria personajelor secundare. Autorul, ştiind că cyberpunk înseamnă o literatură hibridă, cu elemente de noir şi de SF, a populat paginile cărţii cu afacerişti, poliţişti corupţi, traficanţi, proxeneţi, nomazi, vedete pop, escroci – o ecologie socială multietnică şi multiculturală de o diversitate năucitoare. Conform reţetei lui Raymond Chandler, „pe aceste străzi ticăloase, un bărbat trebuie să meargă. E din această lume coruptă, însă el însuşi nu este corupt.”

În al şaselea rînd, „Aşteptând în Ghermana” invită la recitire prin atmosferă. Mediul urban în care se desfăşoară acţiunea este plin de detalii senzoriale – cartiere muncitoreşti, zone industriale abandonate, bulevarde, artere comerciale, spaţii privilegiate, periferii infestate de gunoaie şi de şobolani. Şi, în manieră tipică pentru curentul literar cyberpunk, deşi aflăm despre clima, clădirile, locuitorii, vehiculele, zgomotele şi mirosurile acestui oraş, niciodată nu căpătăm suficiente informaţii ca să-i putem trasa harta. Căci scriitorul Dănuţ Ungureanu lasă loc strategic şi pentru imaginaţia cititorilor…

Abia la această a cincea lectură, la vreo cincisprezece ani după cea precedentă şi… la mai multe cărţi citite între timp, am surprins unele conexiuni intertextuale ale romanului. Astfel, referiri repetate la eprubete sugerează că majoritatea personajelor din „Aşteptând în Ghermana” au fost clonate, mai degrabă decît concepute şi născute pe cale naturală – cam ca în „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley. Spaţiul urban postapocaliptic mărginit de pustietăţi infestate aminteşte de cel din Visează androizii oi electrice? de Philip K. Dick. Iar zonele stranii care separă Crystal City de celelalte cartiere, spaţii în care legile fizicii sînt schimbate în mod bizar, evocă Zona din „Picnic la marginea drumului” de fraţii Strugaţki.

Desigur, influenţele intertextuale nu merg niciodată într-un singur sens – iar spaţiul urban decadent din „Aşteptînd în Ghermana” avea să reapară, substanţial modificat, în romane precum „Împăratul gheţurilor” de Ana-Maria Negrilă sau „Gangland”.

Nu întîmplător, romanul lui Dănuţ Ungureanu a apărut într-o a doua ediţie cartonată la Eagle Publishing, în 2010. Iar la Tîrgul de Carte Gaudeamus 2013 de la Pavilionul Expoziţional Romexpo, Editura Nemira lansează ediţia a treia, revizuită, în prezenţa autorului. Faceţi-vă un bine şi veniţi la întîlnirea cu unul dintre maeştrii SF-ului românesc şi cu una dintre cărţile fundamentale ale cyberpunk-ului autohton. Ne vedem la lansare.

© Florin Pîtea

http://tesatorul.blogspot.ro/2013/11/danut-ungureanu-asteptand-in-ghermana.html

Latest posts by Florin Pîtea (see all)