Termenul de robot a fost inventat de scriitorul ceh Karel Capek, autorul mai multor capodopere științifico-fantastice, precum „Krakatit”, „Fabrica de Absolut” sau „Război cu salamandrele”. Robota, munca grea prestată în folosul moșierilor până în 1849, reprezenta un fel de plată a chiriei pentru dreptul de cultivare a unui petic de teren. În lipsa mijloacelor mecanizate ori chiar a animalelor de lucru, pământul se cultiva greu și producea puțin. Când englezul John Paget și-a publicat impresiile de călătorie prin Țările Românești (Londra, 1839), el a ținut să le explice britanicilor din epoca industrială ce este robota: „muncă forțată, pentru că asta este, atât de multe zile de lucru fără nicio specificație a volumului de muncă prestat”. Ea nu se referea strict la lucrările agricole (arat, lupta cu buruienile, recoltare, treierare sau depănușare, transportare, depozitare), ci și la repararea zidurilor cetăților sau la întreținerea drumurilor, acolo unde seniorul ocupa postul de căpitan al cetății. Karel Capek a folosit cuvântul în piesa de teatru „R.U.R.” (1921) pentru a desemna oamenii creați în mod artificial, ceea ce azi reprezintă noțiunea de „android”. Ei ar fi urmat să fie robii (sclavii) noului mileniu, lucrători meniți să-i elibereze pe oameni de grija câștigării „pâinii celei de toate zilele”.

Dar numele lui Capek este legat doar de inventarea cuvântul „robot”. Automatele, mecanismele programabile să efectueze operații de rutină ori chiar capabile să ia decizii inteligente, au apărut încă în Antichitate. În cântul XVIII din „Iliada” lui Homer: „tropăind mărunt îl ajută/ Fete durate din aur, dar vii ca fecioarele-aieve./ Au deopotrivă cu dânsele minte și glas și tărie/ și-nvățătură la lucru de mână deprins de la zâne”. Pe coasta apuseană a Greciei, lângă mica insulă Antikythera, a fost descoperită epava corăbiei antice, care transporta o mașină de calcul capabilă să determine mișcarea corpurilor cerești. Precizia execuției sugerează faptul că mecanismul asamblat în preajma anului 200 î. C. ar fi putut fi urmașul unor altor dispozitive similare, construite anterior.

În Evul Mediu, sunt amintite mai multe capete „fermecate” (vorbitoare), construite fie de Albertus Magnus, fie de Francis Bacon, idee ridiculizată de Cervantes în capitolul 42 din a doua parte a aventurilor lui Don Quijote. Întocmai ca la jucătorul de șah al lui Maelzel, demistificat de Edgar Allan Poe, în camera vecină celei unde Don Antonio Moreno păstra „miraculosul” atoateștiutor se află un nepot de-al său, un student cu mintea brici, capabil să dea sau să ocolească răspunsul. Când însă a venit vorba despre adevărata trudă, respectiv susținerea unor eforturi fizice pe o durată lungă, de exemplu, pentru propulsarea navelor de război sau a galerelor comerciale, atunci când nu sufla vântul, se utiliza forța de lucru ieftină și accesibilă a robilor, categorie formată din prizonierii de război săraci și sclavii africani.

După inventarea primei mașini cu aburi de către Thomas Newcomen și perfecționarea ei de către James Watt, negoțul cu sclavi a început să decadă, ba chiar a determinat o mișcare umanitară, care a stârnit Războiul de secesiune din Statele Unite ale Americii. Dar forța aburului cere angrenaje imense și l-ar fi putut mișca doar pe Colosul din Rhodos, cu consumul câtorva zeci de tone de cărbune și cu ajutorul unei întregi echipe de fochiști. Spre disperarea fanilor „steampunk”, Michael Faraday a primit în 1832 o scrisoare de la un admirator, care cuprindea schema primului motor electric de curent continuu. Electricitatea a permis începutul miniaturizării, revenirea la dimensiunile umane. Dispozitivele mecanice alimentate de electricitatea produsă de diferitele pile chimice l-au inspirat pe Villiers de L’Isle-Adam, care l-a pus pe Thomas Alva Edison, Vrăjitorul din Menlo-Park, să creeze „femeia ideală”: „Viitoarea Evă”. Una dintre urmașele ei este Sophia, construită în Hong Kong, căreia Arabia Saudită i-a acordat cetățenia. Ea va vizita România îm 11 mai 2018, când se organizează Conferința „Brand Minds”.

Inventarea tranzistorului a inițiat cea de-a doua revoluție tehnologică, de care au beneficiat mai ales țările din Extremul Orient. Fluxurile de electroni controlate de circuite integrate și cipuri multistratificate au permis simultan miniaturizarea, scăderea consumului de energie și controlarea precisă a perifericelor. Electronica a fost primul domeniu cu o expansiune atât de rapidă încât oamenii calificați să lucreze în domeniu au muncit doar un deceniu sau două, deoarece au fost înlocuiți de brațele robotice.

George Ford a eficientizat producția de masă prin introducerea benzii mecanice, unde un produs era asamblat prin montarea de noi componente de către muncitorii plasați de-a lungul unui sistem de transport și efectuau doar anumite operații. Charles Chaplin a satirizat sistemul în filmul „Timpuri noi”, atrăgând atenția asupra robotizării și dezumanizării celor implicați. Uzinele japoneze și coreene constructoare de mașini au preluat ideea asamblării cu minimum de transport inutil și, pentru a mări viteza de lucru, au plasat sisteme de îmbinare, înșurubare, sudare, fixare, testare electronice și mecanice de înaltă precizie. Camerele foto de pe telefoanele mobile reprezintă doar unul dintre rezultatele unei evoluții uimitoare în doar câțiva ani.

În prezent, roboții produc roboți. Componentele au devenit atât de minuscule, încât subansamblele nu se mai repară, ci se înlocuiesc. Oamenii, care ar fi robotit la banda de montaj, sunt acum angajați în sectorul de promovare și desfacere a mărfurilor. Ei nu știu cum anume este alcătuit obiectul vândut, pe ce principiu funcționează, ci sunt instruiți doar să realizeze o prezentare atractivă, să pună deoparte ceea ce este defect și să știe unde să-l returneze. Societatea de consum a produselor fabricate de roboți poate subzista doar prin întreținerea interesului cumpărătorilor, iar tinerii sunt pregătiți în această direcție. Adolescenților li se oferă iluzia unor câștiguri rapide, facile și consistente. Totodată, li se sugerează că școala nu-i învață arta de a păcăli clienții cu zâmbetul pe buze și de a se îmbogăți pe seama nătărăilor. Matematica, literatura, tehnologiile sunt materii unde elevii trebuie să studieze. Pentru „consumiști”, învățarea este o piedere de timp, iar „timpul înseamnă bani”.

Dar consumul diferitelor produse depinde de multe variabile, unele calculabile, altele impredictibile. Referindu-se la schimbările provocate de progresul tehnic, Isaac Asimov vorbea despre apariția stațiilor de benzină și dispariția potcovarilor. Veșnica stare beligerantă din Orientul Mijlociu, creșterea procentului de bioxid de carbon din atmosferă și inventarea acumulatorilor cu litiu au creat automobilul electric, care nu poluează aerul și va putea fi alimentat de la orice priză, ceea ce va duce la închiderea rețelelor de benzinării. Pentru a mări siguranța în trafic, au fost programați șoferi automați, capabili să păstreze viteza optimă și distanța legală dintre vehicule. Înmulțirea lor va provoca dispariția taximetriștilor, inclusiv a acelora care lucrează în sistemul Uber.

La un an după publicarea romanului „451 Fahrenheit”, Horace Gold, editorul revistei „Galaxy”, a reușit să-l determine pe Frederic Pohl să descrie o societate viitoare unde sărăcia a fost înlocuită de supraabundență, deoarece toată producția a fost trecută în grija roboților, iar aceștia lucrează fără să se odihnească. Omul a devenit consumator, iar dacă vrea să urce pe un nivel cât mai ridicat din piramida socială el trebuie să-și tocească pantofii și hainele, să consume mari cantități de alimente, să meargă la Operă etc. Poliția veghează ca niciun cetățean să nu trișeze. Risipa este interzisă! Iar cei ajunși în vârf sunt scutiți de „roboteală” și pot face ce vor în timpul lor liber.

Înlocuirea omului cu roboții constituie o problemă socială și sociologică. Componenta socială poate genera șomaj, iar oamenii trebuie să se recalifice și să-și caute noi locuri de muncă. Precum am văzut în cazul Uber contra șoferii automați, situațiile se schimbă cu o viteza uimitoare, uneori chiar de mai multe ori pe parcursul unei generații și nu toată lumea este dispusă să se instruiască până la adânci bătrâneți, mai ales dacă i s-a sugerat pe diferite canale să desconsidere sistemul de învățământ.

Componenta sociologică ține de felul de gândire uman. În finalul „R.U.R.”, sclavii se revoltă. Teama că omul va fi învins și înlocuit de creațiile sale poartă numele de „complexul Frankenstein”. De aceea, Isaac Asimov a inventat cele trei „Legi ale roboticii”. Prima Lege stabilește fără echivoc: „Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău.” Regulile sunt stabilite de oameni, care, având dreptul de programare și supervizare, pot să le încalce pe nesimțite sau să le facă inoperabile. Hoțul neprins este negustor cinstit. Scriitorul american a născocit mai multe situații în care două acțiuni inofensive (luate separat) dau naștere, prin îmsumare, la o crimă. Cea mai mare amenințare la adresa omului într-o societate robotică evoluată rămâne tot omul.

Automatele au apărut pretutindeni: în stațiile de autobuz, parcări, gări, secții de poliție, foaiere, holuri. Dacă ninge, dacă plouă, ele ne oferă tichete de parcare, bilete, ceva de băut, de mâncat, de citit. Problema este că și multe dintre posturile „de la căldurică” au început să fie trecute tot în sarcina roboților. Ani de zile, oamenii și-au plătit facturile la oficiile poștale sau la bănci. Acum sunt trimiși la bancomat sau la încasatorul automat, fenomen care este perceput ca un dezinteres față de nevoile clientului. De parcă funcționarii aflați pe o treaptă socială superioară s-ar feri să-i contacteze, să interacționeze cu cei „de jos”.

Unde sunt Legile roboticii ori de câte ori apare o problemă și, când trebuie anunțată la telefon, îți răspunde automatul și îți cere să apeși o tastă, ba alta, de rămâi încurcat și suspendat? Cum rămâne cu „neintervenția care cauzează răul”?  Oamenii suferă deoarece nu pot trece de interfața informatică și o percep ca pe un paravan ridicat de o firmă sau o instituție ca să-și ascundă disprețul față de cei de la care încasează sume considerabile de bani și le oferă prea puțin în schimb – cel puțin la nivelul unui respect minim în relațiile interpersonale.

Literatura științifico-fantastică a lansat dintru început o serie de avertismente, printre care se află și cel referitor la preluarea robotei de către automate. Omul eliberat de grija incertitudinilor legate de nevoile curente trăiește tot printre oameni. Traiul de sibarit nu este unul paradisiac prin definiție. Chiar dacă dispune de roboți pentru efectuarea muncilor grele, individul are de înfruntat noi probleme, generate nu de inteligența artificială, ci de semenii săi. Deoarece, până la a-și iubi aproapele, nu robotul, ci omul este lupul omului.

György Györfi-Deák

György Györfi-Deák

György Györfi-Deák s-a născut la data de 17 aprilie 1964 în municipiul Timișoara. A absolvit cursurile Facultății de Fizică a Universității din Timișoara în 1988. Doi ani, a lucrat ca profesor de fizică în satul Drighiu, comuna Halmășd, județul Sălaj, de unde s-a transferat la Biblioteca Județeană "Ioniță Scipione Bădescu" din Zalău. În prezent este bibliotecar la Biblioteca Orășenească Jibou. Între anii 1998-1999 a fost inspector de specialitate la Inspectoratul pentru Cultură Sălaj.

Este căsătorit cu poeta Simone Györfi și au doi copii: Géza György (1995) și Gergely (1997).
Semnează și cu pseudonimul Franciscus Georgius.

(sursa: wikipedia)
György Györfi-Deák

Latest posts by György Györfi-Deák (see all)

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →