Visul intelectualului român este să fie ambasador la Paris.” – Cristian Preda

Mai bine ne reprezintă un intelectual în străinătate, decât vreun politruc oligofren sau securist semi-analfabet, îngălat, corupt și bișnițar căruia vorbitul într-o limbă de circulație îi provoacă o acută febră musculară la antebrațe.” – Vox Populi

Își mai amintește cineva cine au fost Jean de Dinteville și Georges de Selve ? Au devenit cunoscuți în posteritate numai datorită faptului că au fost imortalizați de Hans Holbein în celebra sa pictură din 1533, „Ambasadorii”. Sic transit gloria mundi.

Dacă ar trebui să menționați un ambasador pe cine ați alege ? Pe tavarișci Oleg Sergheevici Malghinov sau pe Sir Paul Brummel ? Un neo-Vîșinski (originalul a fost trimis în 1945 de dictatorul Stalin în Regatul României pentru a impune bolșevismul şi sovietizarea ţării) sau un gentleman britanic care a avut curtoazia să învețe limba română ?

Ce înseamnă să fii un „bun” ambasador ? Cum se poate evalua eficiența unui ambasador ? Prin gradul de aderare la regulamente și proceduri și legislație ? Prin bifarea unor nesfârșite participări la tot felul de evenimente, multe dintre ele simple mondenități ? Prin numărul de recepții și cocktailuri și garden party-uri pe care le organizează și la care participă ? Prin modul în care controlează mica enclavă numită „ambasadă”, al cărui teritoriu, personal și vehicule se bucură de imunitate diplomatică ? Prin numărul și calitatea rapoartelor trimise la centru ? Prin cantitatea de tratate, înțelegeri și memorandumuri semnate ? Prin eficacitatea propagandei, adică „întreținerea de relații amicale” ? Prin facilitarea de schimburi comerciale, culturale, științifice, militare ? Prin numărul de intervenții în politica internă a statutului care-l găzduiește ?

Precum specia umană, și ambasadorii/diplomații (din punct de vedere antropologic și istoric) acoperă un întreg spectru, de la sublim, oameni care și-au pus în pericol propriile vieți pentru a le salva pe ale altora (japonezul Chiune Sugihara, consul general în Lituania (la Kaunas în 1940-1941), portughezul Aristides de Sousa Mendes (consul la Bordeaux în 1940-1941), suedezii Raoul Wallenberg, însărcinat cu afaceri în Ungaria fascistă și Gustav Harald Edelstam (1913-1989), ambasador în Chile (1972-1973), au salvat mii de oameni, depășindu-și în mod flagrant atribuțiile, împotrivindu-se politicilor totalitariste ale unor dictaturi) până la abjecție (ambasadorul nazist la București, Manfred von Killinger care s-a sinucis pe 2 septembrie 1944 în sediul ambasadei, după ce deschisese focul asupra celorlalți camarazi fasciști ; tavarișci Iuri Andropov, ambasadorul sovietic la Budapesta între 1954-1956, care a orchestrat zdrobirea revoluției anticomuniste ; tov. Andropov devenind ulterior dictatorul Imperiului Răului între 12 noiembrie 1982 – 9 februarie 1984), la imbecilitate (Nevile Henderson, ambasador britanic în Germania nazistă între 1937-39 și un specimen al găștii Cliveden de filonaziști – ironizat de colegii din Foreign Office ca „our Nazi ambassador in Berlin” – care-și sfătuia conaționalii fotbaliști din echipa Angliei să nu ezite să foloseacă salutul hitlerist în deschiderea meciului de la Berlin cu echipa mult-prea-fălosului-reich-de-o-mie-de-ani) sau o numire considerată ridicolă (actrița Shirley Temple, ambasadoare în Cehoslovacia între 23 august 1989 – 12 iulie 1992), dar care s-a dovedit a fi una extrem de potrivită, Shirley Temple susținând și promovând opoziția democratică cehă în lupta împotriva totalitarismului comunist.

Un întreg spectru, de la absoluta nulitate (destui indivizi semi-analfabeți transformați în mici satrapi care și-au terorizat și-și terorizează „supușii”, șantajându-i, terorizându-i, amenințându-i, turnându-i la „centrală”) până la un remarcabil prestigiu intelectual (Thomas Jefferson – primul ambasador american la Paris ; Benjamin Franklin – primul ambasador american la Londra ; Talleyrand – ambasador la Londra ; Metternich – ambasador austriac la Berlin și Paris ; Otto von Bismarck – ambassador la Moscova și Paris ; Irving Washington – ambasador american la Madrid ; Salvador de Madariaga – ambasador spaniol la Washington și Paris ; scriitorul Ivo Andrič (laureatul premiului Nobel pentru literatură) – ambasador al Regatului Iugoslaviei la Berlin ; poetul chilian Pablo Neruda – ambasador la Paris ; poetul mexican Octavio Paz – ambasador în India ; poetul grec Giorgios Seferis – ambasador la Londra; laureatul portughez al Premiului Nobel pentru medicină, António Moniz (inventatorul lobotomiei) – ambasador la Madrid ; economistul american J. K. Galbraith – ambasador la New Delhi ; suedeza Alva Myrdal – ambasadoare în India, Myanmar (Birmania) și Nepal ; peruanul Javier Pérez de Cuéllar (cel de al cincilea Secretar-General al ONU) –  ambasador la Berna, Moscova, Varșovia, Poland, Caracas și Paris ; U Thant (cel de al treilea Secretar-General al ONU) – ambasador la ONU).

De la o carieră de-o viață a unor funcționari diplomatici (unii fiind doar bugetari de lux/protocoliști/sinecuriști ai un regim/guvern/sau partid) trimiși de colo prin lume, până la prestigiu, competență și eficiență (intelectuali de renume). De la profesionalism, până la amatorism de-o viață, deghizat în experiență și competență, adică pur instinct de supraviețuire a unor animale politice.

E important ca ambasadorul să cunoască limba țării unde este trimis, contează să fie familiarizat cu respectiva cultură și civilizație ? Dacă nu știe nimic despre locul unde este numit, se străduie măcar să învețe, să înțeleagă, să integreze ceva într-un tablou unitar ? Contează să aibă măcar o minimă cultură generală ? O minimă pricepere a diplomației ?

Conceptul de „ambasador” provine din secolul al XIV-lea iar termenul modern derivă din italienescul „ambasciatore”, reprezentantul personal al unui șef de stat (sau al unui stat) într-un alt stat, un rang înalt în ierarhia diplomatică, un produs al „bizantinei” politici a orașelor stat italiene din evul mediu care încercau să-și creeze alianțe și să păstreze pacea iar comerțul să înflorească. Căci italienilor trebuie să le mulțumim pentru capitalism și pentru toate binefacerile trecute, prezente și viitoare. Doamne ajută și ne ferește de cel rău, roșu sau brun, de democratură și de cleptocrație. Căci de dictaturi am tot avut parte și noi și părinții și bunicii noștri.

Din 1815, de la Congresul de la Viena, rolul și responsabilitățile unui ambasador au fost statuate și reglementate, codificate la nivel internațional. În cazul nostru, primul ambasador român a fost Ion Bălăceanu (25 ianuarie 1828, București – 22 decembrie 1914, Nisa, Franța); politician, ministru de externe în 1876 și asta deoarece Imperiul Austriac a fost primul stat care a recunoscut independența statului român, iar la 11 septembrie 1878 agenția diplomatică română de la Viena a fost ridicată la rangul de legație (ambasadă), reprezentanța română de la Viena devenind astfel prima ambasadă a României.

Teoretic, ambasadorul are un rang diplomatic suficient de înalt încât să poată avea acces la șeful statului gazdă. În realitate, un ambasador american, german, britanic, francez sau rus și chinez, etc. are cu totul un alt prestigiu și o altă putere de influențare decât ambasadorul republicii Papua Noua Guinee sau Botswanei, să zicem. Desigur, că în ultimii o sută de ani, rolul și responsabilitățile ambasadorilor s-au redus de la acela de semi-zei (aproape) în multe cazuri la unul de reprezentant al unui guvern oarecare, de „tonomat” și de „megafon”, de „antenă” care raportează tot ce mișcă în țara unde se află.

Un ambasador reprezintă interesele, politica și strategia unui stat în alt stat, entități aflate în relații diplomatice. Interesele pot fi multiple : economice, politice, militare, culturale iar politica unei mari puteri diferă de cea a unei țări mici sau mijlocii. Așadar un „bun” ambasador ar trebui să fie atât un „manager”, un administrator, un excelent negociator, o persoană respectată și respectabilă, un coordonator al intereselor statului respectiv și un lider de opinie, protectorul și consilierul concetățenilor săi într-un stat străin, interfața dintre două state.

De obicei, ambasadorul coordonează și reprezintă și interesele comerciale ale unui stat în alt stat sau grupuri de state, face „lobby & networking”, persuadează și influențează, „seduce” și convinge sau nu de puține ori intervine și dispune folosindu-se de puterea statului pe care îl reprezintă.

Personalitatea, cultura, caracterul, mentalitatea unui ambasador diferă enorm : de la birocratul bugetar șters și insignifiant, tipul de „termită loială și obedientă”, la intelectualul de prestigiu răsplătit de un șef de stat sau de un guvern cu un rol diplomatic într-o mare capitală, și până la vreunul dintre sponsorii unei campanii prezidențiale sau de prim-ministru, client „omenit” cu o sinecură timp de patru ani sau chiar mai mulți.

Ambasadorul a devenit un important și fascinant personaj literar : David Mountolive, personajul lui Gerald Durrel și eroul romanului cu același titlu, „Mountolive” (1958), „The Ambassador/Die Ambassadeur” (1963), romanul sud-africanului André Brink, „Domnul Ambasador” (O Senhor Embaixador, 1965, de scriitorul brazilian Erico Verissimo) sau cinematografic („Persona Non Grata”, 2005; al regizorului polonez Krzysztof Zanussi, având în distribuție actori prestigioși precum Daniel Olbrychski, Jerzy Stuhr, Zbigniew Zapasiewicz, și chiar Nikita Mihalkov)

Un caz unic în istoria diplomației mondiale este reprezentat de Jaroslav Olša, Jr., ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Cehia în Republica Filipine.

Unic în ce mod ?

Citiți în continuare și veți afla !

Jaroslav Olsa 1Jaroslav Olša, Jr. s-a născut pe data de 4 august 1964 la Praga, Cehoslovacia. Un parcurs fascinant care l-a condus de la îndeletnicirea de electrician (precum Lech Wałęsa ; iar Mme la Presidente Mirosława Danuta Wałęsa era florăreasă când a cerut-o de nevastă Pan Lech în 1969) la hotelul Ialta din Praga, la aceea de consilier al primului ministru ceh, director al departamentului Africii din cadrul Ministerului ceh de externe, și la responsabilitatea de ambasador în Filipine, Coreea de Sud, Zimbabwe (acoperind și zona australă a Africii : Mozambic, Angola, São Tomé și Príncipe, Zambia, Malawi).

A studiat la Universitatea Carol din Praga (1985-1995) și la Institutul Bourghiba din Tunis (1988), specializându-se în studii arabe, africane și asiatice, iar la Universitatea Amsterdam a studiat relații internaționale și studii europene comparativ-sociale (1990-1992).

Particularitatea ambasadorului Jaroslav Olša, Jr. este pasiunea sa pentru science fiction, a fost și este fan SF, editor, publicist, antologator, bibliograf, traducător. Iar Jaroslav Olša, Jr. este mândru de pasiunea sa și a împărtășit-o peste tot pe unde a ajuns în lume.

De exemplu, Jaroslav Olša, Jr. a organizat prima întrunire SF ceho-coreeană la Seul la restaurantul Castle Praha, pe data de 9 iulie 2009. Scriitorul ceh de SF Ondřej Neff (editor și fondator a primei reviste cehe de SF,„Ikarie“) a prezentat un expozeu despre starea SF-ului în Cehia și a discutat despre aspectele acestei specii literare cu un grup de autori, editori și traducători sud-coreeni specializați în SF (printre care Jung Seong-won, editor-șef al revistei „Fantastique“ și istoricul și editorul SF Park Sang-Joon (Woongjin publishing house), scriitori coreeni de mainstream, membri ai Seoul Literary Society (o asociație destinată promovării literaturii coreene în rândul diplomaților străini din Coreea de Sud), ambasadorii Turciei, Tunisiei și El Salvadorului. Prezentarea filmului SF ceh ,„Ikarie XB-1”(1963), considerat a fi o operă spațială clasică a cinematografiei mondiale, a încheiat întrunirea care a avut loc înaintea începerii Festivalului Internațional al Filmului Fantastic (Puchon, 16-26 iulie 2009) unde au fost prezentate și câteva filme cehești.

EUROCON 1999_de la dreapta_OLSA-Pascal Ducommun_Roberto  QuagliaJaroslav Olša, Jr. a intrat în fandomul SF cehoslovac la 19 ani în 1983 și din același ani a inițiat schimburile culturale cu fandomul SF polonez (în special cu Śląski Klub Fantastyki : ŚKF – Clubul Fantastic Silezian din Katowice)  participând și la convențiile din țara vecină. Din 1984 participă la EUROCON-uri. Traduce din engleză și poloneză (romanul „Limes Inferior” (1982) de Janusz Zajdel (publicat la editura pragheză Odeon în 1989), „Głowa Kasandry” (Capul Casandrei, 1985) de Marek  Baraniecki.

Jaroslav Olša a fondat Ikarie XB, primul fanzin SF național (1986-1989), transformat apoi în prima revistă SF profesionistă din Cehoslovacia în 1990 – Ikarie (1990-2010), devenită XB-1. Jaroslav Olša a fost editor adjunct la revista Ikarie.

Encyklopedie-literatury-science-fictionA scris și publicat împreună cu scriitorul SF ceh Ondřej Neff, „Encyklopedie literatury science fiction” (Enciclopedia literaturii SF, 1995), o opera magna a exegezei cehe dedicată SF-ului.

A antologat aproape o duzină de culegeri de texte SF, printre care  „Vampire and Other Stories Science from the Czech Lands”  prima antologie de SF ceh în engleză (publicată în India în 1994), „Ziyajuluka” – prima antologie de SF ceh (2001) în limba ndebele (limbă vorbită în Zimbabwe, Botswana, Africa de Sud) și „Behave Like a Decent Corpse !” (2011)prima antologie de SF ceh în coreeană, a contribuit cu articole, studii și eseuri în publicații cehești, poloneze, germane și anglofone precum Locus, Foundation: The Review of Science Fiction și la Encyclopedia of Science Fiction.

Este autorul unor cărți și articole despre istoria, cultura și literatura Asiei și Africii și studii despre relațiile dintre Cehia și țări africane și asiatice. A publicat în revistele National Geographic, Nový Orient (Noul Orient), World Literature, Mezinárodní politika (Polica externă), Mezinárodní vztahy (Relații internationale). A fost curator al unor expoziții de artă și membru al juriului Festivalului Internațional al Filmului Fantastic  2011 de la Puchon, Coreea de Sud și inițiatorul a numeroase schimburi și activități culturale.

Jaroslav Olsa si robotulJaroslav este căsătorit cu diplomata Michaela Vovková și are un fiu.

Un parcurs exemplar, un model de urmat, un sefist reper al fandomului mondial și un remarcabil intelectual est-european : Jaroslav Olša Jr. !

Bibliografie SF

Bibliografie českých a slovenských fanzinů do roku 1987 [Bibliografia fanzinelor cehe și slovace până în 1987] (Praga, Cehoslovacia, Klub vědecké fantastiky R.U.R., 1988)

Bibliografie českých a slovenských fanzinů za rok 1988 [Bibliografia fanzinelor cehe și slovace până în 1988] (Praga, Cehoslovacia, Klub přátel vědecké fantastiky R.U.R., 1990)

Encyklopedie literatury science fiction [Enciclopedia literaturii SF] (Praga, Cehia: AFSF – H+H, 1995); în colaborare cu Ondřej Neff

Antologator SF :

Srdce Technopopu_Inima techopopuluiSrdce technopopu [Inima technopop-ului] (Praga, Cehoslovacia: AFSF, 1992) [antologie]

Stanley G. Weinbaum: Odyssea na Marsu [O odisee marțiană] (Praga, Cehoslovacia: AFSF, 1992) [antologie]

Přestřelka na úsvitě [Încăierare în amurg] (Praga, Cehia: AFSF, 1993) [antologie]

Světy science fiction. Antologie americké, britské, čínské, egyptské, indické, italské, kanadské, kostarické, lužicko srbské, německé a polské SF [Lumile science fiction-ului. Antologie de SF american, britanic, chinezesc, egiptean, indian, italian, canadian, costarican, sorb, german și polonez] (Praga, Cehia: AFSF, 1993) [antologie]

Hvězdy jako bozi [Stele precum zeii] (Praga, Cehia: AFSF, 1993) [antologie]

Vampires and oyher stories_Jaroslav OlsaVampire and other Science Stories from Czech Lands (New Delhi, India: Star Publication, 1994)

Frederik Pohl. Tunel pod světem. (The Best of) Frederik Pohl [Tunelul de sub lume] (Praga, Cehia: AFSF, 1996) [antologie]

Harry Harrison. Zpátky na Zemi. (The Best of) Harry Harrison [Înapoi la Terra] (Praga, Cehia: AFSF, 1996) [antologie]

Experiment se sci-fi. Jaroslav Olša, jr. nabízí asijské SF mikropovídky [Experiment cu SF-ul. Jaroslav Olša, Jr. prezintă povestiri SF Asiatice] (Šumperk, Cehia: SFK Makropulos, 1998) [antologie]

Ziyajuluka. Indatshana zabasakhulayo eziphuma kwele Tsheki [Povestiri bune ca mierea : Science Fiction din Cehia] (Harare, Zimbabwe: Zimbabwe Publishing House, 2001) [antologie]

Pramlok: Cena Karla Čapka za rok 1982 [ProtoSalamandra: Premiul Karel Čapek 1982] (Praga, Cehia: Netopejr, 2011) în colaborare cu Přemysl Houžvička și Zdeněk Rampas.

Jaedero dueonsi chaedabgae heng donghe [Behave Like a Decent Corpse – antologie de SF ceh în coreeană] (Seul, Coreea de sud: Happy Reading Books, 2011) în colaborare cu Park Sang-joon.

Pramlok: Cena Karla Čapka za rok 1983 [ProtoSalamandra: Premiul Karel Čapek 1983] (Praga, Cehia: Netopejr, 2012) în colaborare cu Přemysl Houžvička și Zdeněk Rampas.

Traducător :

Janusz A Zajdel. Limes Inferior [Limes Inferior] (Praga, Cecoslovacia: Odeon, 1989)

http://www.mzv.cz/manila/en/about_the_embassy/the_ambassador/index.html