A fost bine. Organizatorii şi-au dat interesul la maxim ca să fie bine. Asta s-a simţit. S-au agitat, au umblat, au negociat, au trasat toate cele trasabile şi au calculat toate cele calculabile. Pentru asta nu pot decât să-i felicit şi să le mulţumesc din inimă pentru găzduirea noastră, să le mulţumesc şi pentru dedicaţia lor, pentru răbdarea lor şi chiar şi pentru încercarea lor de a împăca pe toată lumea. Au realizat mult mai mult decât ne-au fost aşteptările şi suntem conştienţi că ar fi făcut şi mai mult dacă ar fi avut posibilitatea.

M-am simţit bine la Suceava. Am fost fericit să revăd prieteni vechi şi m-am bucurat că în sfârşit am întâlnit o parte dintre oamenii pe care de multă vreme vreau să-i cunosc. Discuţiile au fost fascinante, subiectele interesante şi participanţii s-au dovedit mereu a fi la înălţime, ceea ce pe undeva este firesc, doar vorbim despre scriitori, editori, redactori şi traducători, vorbim de oameni care şi-au pus vieţile în slujba cuvântului scris.

Totuşi, permiteţi-mi să vorbesc despre ce consider eu că nu a fost tocmai bine. Nu din vina organizatorilor, nici gând. Nici din vina participanţilor, Doamne fereşte! Nu e nimeni de vină, ci de vină suntem noi toţi, pentru că unele lucruri nu sunt cum ar trebui să fie. Sau poate am eu o problema personală, văd lucrurile strâmb, le percep deformat, ori am înţeles totul greşit şi RomCon-ul este altceva decât credeam eu că este…

Voi trece direct la a spune ce nu a fost bine şi ce ar trebui să schimbăm de acum încolo. Printre rânduri voi încerca să spun şi cum cred eu că ar trebui să fie un RomCon.

Înainte de toate mie mi se pare ciudat ca la întâlnirea anuală a celor pasionaţi de science-fiction, fantasy şi horror să participe doar scriitori, editori, redactori, critici şi traducători. Sunt oare singurii interesaţi? Dacă aşa stau lucrurile atunci nu pot să nu mă întreb că ce sens au toate astea? Pentru ce să scrie cineva, pentru ce să publice cineva, pentru ce să editeze, să corecteze, să redacteze? Doar pentru a avea cei doi-trei critici ce să citească şi să critice?

Dacă la RomCon participă zece scriitori atunci normal ar fi să fie prezenţi şi cel puţin o mie de fani care aşteaptă cu sufletul la gură să schimbe o vorbă cu scriitorul care i-a încântat cu scriitura sa, care i-a fascinat cu ideile şi cu abordările sale. Dar nu, la noi e altfel, eu am văzut pasionaţi de imaginar, dar toţi aflaţi pe aceaşi parte a baricadei, pe partea creaţiei, fără să fii văzut şi consumatorii acestor creaţii. Sunt convins că există, altfel, chiar dacă ar exista scriitori care din pură pasiune scriu, nu cred că ar exista şi editori care să scoată cărţi pe piaţă din pură pasiune, ştiind că n-au cui să vândă.

Aşadar există consumatori de science-fiction, fantasy şi horror, dar n-au venit la RomCon sau dacă au fost cumva, atunci numărul lor a fost infim în comparaţie cu numărul creatorilor prezenţi. În orice caz, acest RomCon mi-a lăsat impresia mai degrabă de întâlnire în cerc restrâns a sefiştilor români, decât de întâlnire anuală a pasionaţilor de SF.

Motivele absenţei fanilor pot fi multe. Este posibil ca fanii să citească în principal autorii străini, caz în care cred că ar trebui să învăţăm ceva de la ei, de la acei autori. Ca de exemplu să începem să scriem nu pentru că suntem sau ne considerăm scriitori, ci pentru că avem ceva de spus, avem o idee de transmis, avem o poveste de transmis contemporanilor noştrii şi viitoarelor generaţii. Ar trebui să începem să scriem de unii desconsiderata literatură comercială.

Au şi editorii ceva de făcut: să publice pe criterii valorice, nu pe bază de prietenie sau doar în virtutea numelui cuiva şi apoi să se mire că nu reuşesc să vândă. O fi Icsulescu un autor publicat în urmă cu 30 de ani şi de atunci continuă să fie prezent în tot ce înseamnă science-fiction, fantasy sau horror românesc, dar asta nu înseamnă obligatoriu şi că ce scrie acum mai stă în picioare sau că oferă o lectură pe care cineva s-o parcurgă cu sufletul la gură, ci s-ar putea să fie vorba doar de o lucrare care poartă semnatura cuiva cunoscut de 30 de ani, dar a cărui carte o cumpără colecţionarii ca s-o pună în raft, nu s-o citească. Caz în care potenţialii fani sefe se pierd, nu de alta dar tinerii din ziua de azi nu vor deveni fani sefe pentru că Icsulescu scrie de 30 de ani şi a scos încă o carte lăudată de crtici şi de teoreticieni, dar considerată indigestă de consumatori.

Dacă vrem să existe literatură science-fiction, fantasy şi horror românească şi peste cincizeci sau o sută de ani, atunci avem nevoie de fani. Mai ales de tineri. Îi putem avea, trebuie doar să găsim metode de a ajunge la ei, trebuie să le trezim interesul, să le stârnim curiozitatea, trebuie să-i facem să descopere că science-fictionul, fantasticul, suspansul sau groaza, citite, pot fi divertisment de înaltă clasă. Trebuie să-i aducem lângă noi, dar asta o putem face doar schimbând din rădăcină concepţiile actuale devenite într-atât de învechite încât nu doar că nu apropie oameni noi, ci îi îndepărtează până şi pe cei deja existenţi.

Mă întreb cum ar fi fost dacă aş fi convins o sută de tineri să vină la Suceava şi să participe la RomCon, spunându-le că va fi ceva fascinant, distractiv, ceva memorabil? Ar fi venit şi ar fi ascultat comunicate seci, citite de pe hârtie? Ar fi avut răbdarea să asculte monologuri despre realizările unor scriitori români de acum jumătate de secol? Ar fi considerat că orgoliile şi ambiţiile, pretenţiile inutile şi deseori stupide ale unora care adoptă atitudine de atotcunoscător şi unic mostenitor legal al fenomenului, sunt interesante? Ori mi-ar fi spus după o oră că le-a fost deajuns şi că preferă să facă altceva decât să asculte comunicate axate pe ce a fost în urmă cu 40-50 de ani, să asculte intervenţiile unora nu cu scopul de a contribui cu ceva notabil la tema analizată sau la subiectul propus, ci de a evidenţia şi a aduce la cunoştinţa auditoriului propria importanţă în acele vremuri demult apuse ?

Nu vreau să fiu greşit înţeles şi nu vreau nici să îndepărtez pe nimeni, nici să supăr pe cineva, vreau doar să găsim o soluţie ca RomCon-ul să devină un eveniment la care să participe fanii pentru că merita să o facă. Iar asta o putem obţine schimbând multe lucruri.

Înainte de toate se impune eliminarea din program a momentelor moarte în care majoritatea celor prezenţi dorm în sală, iar ceilalţi încearcă să ghicească din grosimea teancului de hârtii din mâna vorbitorului durata discursului în limbă de lemn, imposibil şi inutil de urmărit.

Secretul evenimentelor de succes constă în interactivitate. Dacă cineva are de făcut un comunicat poate să o facă în scris, se poate posta în o mie şi una de medii şi oricine doreşte poate citi pentru ca apoi, la întâlnirea faţă în faţă, să se discute pe marginea subiectului. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul lucrărilor de exegeză exagerată despre scrieri de acum jumătate de secol, poate că mai au relevanţă, dar nu atât cât să condamnăm participanţii să asculte cum descoperă cineva mersul pe jos şi apa caldă. Asta se poate face în scris, se poate publica şi doritorii pot parcurge aceste minunate perle de analiză literară, nu e nevoie să li se bage pe gât cu polonicul, mai ales că orice text, chiar şi unul de beletristică, este greu de urmărit sub formă de lectură publică.

Aşadar avem nevoie de dezbateri mai multe, pe teme actuale, dezbateri la care moderatorul prezintă subiectul în 5-10 minute apoi se poartă discuţii libere. Va fi mult mai interesant şi am convingerea că ar exista interes şi din partea tinerilor să fie prezenţi la o dezbatere despre impactul jocurilor pe calculator asupra creierului uman, de exemplu. Sau despre dinamica vieţii sociale în contextul unei societăţi parţial înrobită de dogmele bisericeşti şi de moralitatea creştină, parţial cultivând convingeri anarhiste, parţial supusă unei gândiri raţional ştiinţifice sprijinită pe o morală laică. Sau o dezbatere despre viitorul României ţinând cont de prăpastia care desparte cele două clase sociale rămase, săracii şi bogaţii, analizând ineficienţa învăţământului românesc, corupţia generalizată a clasei politice, îmbătrânirea populaţiei, analfabetismul funcţional, sau obligativitatea politică de a primi refugiaţi aparţinând unei culturi total diferite.

Science-fiction-ul, fantasy-ul şi horror-ul nu înseamnă doar literatură, ci înseamnă filme, jocuri, grafică computerizată şi o mie şi una de alte moduri de manifestare. Principalii producători de jocuri EAgames, Ubisoft sau Gameloft sunt prezenţi în România şi mi-e greu să cred că nu ar fi interesaţi de posibilitatea prezentării creaţiilor proprii în cadrul unei sărbători dedicate sefeului. Există muzicieni capabili să cânte la instrumente desprinse parcă din filmele SF, instrumente care scot sunete nepământene şi pariez cu oricine că un miniconcert de acest gen ar atrage infinit mai mulţi participanţi decât un discurs demn de al XIV-lea congres al pcr.

Science-fiction-ul, domnilor şi doamnelor, înseamnă revoluţie. Noi visăm lumea de mâine, noi povestim lumea de mâine, noi suntem cei capabili să aruncăm o privire în universurile alternative, noi suntem cei care clădim ziua de mâine cu ideile şi cu scrierile noastre, suntem cei aflaţi la graniţa dintre ultima descoperire ştiintifică şi lumea pe care aceste cuceriri o zămislesc, noi suntem cei capabili să ghicim ce se ascunde dincolo de limita la care ştiinţa a ajuns, aşa că permiteţi-mi să vă întreb cât timp trebuie să mai treacă până ne ridicăm în picioare şi privim înspre viitor? Când vom face ce trebuie să facă reprezentanţii fantasticului românesc? Sau credeţi că aşa este firesc, să ne axăm la nesfârşit pe discursuri de ridicat în slăvi dinozaurii scrisului, de închinat ode unor ofilite și demodate creaţii de acum două-trei decenii?

RomCon-ul pentru a merita organizat şi ţinut trebuie să devină altceva decât ce este acum. Înainte de toate trebuie mediatizat şi trebuie făcut asta din timp ca doritorii de participare să afle cu câteva luni înainte, nu cu câteva zile după. Apoi trebuie conceput evenimentul astfel încât să satisfacă aşteptările pasionaţilor de science-fiction, fantasy şi horror, nu orgoliile unora. Trebuie să ofere divertisment publicului, nu ocazie unora de a ieşi în faţă cu unicul scop de a fi văzuţi şi aplaudaţi.

Să nu uităm nici de premii. Sunt dorite de toată suflarea sefeistică. Fiecare vrea să plece acasă cu ceva de pus pe perete, de arătat prietenilor, soţiei, vecinilor sau colegilor de la serviciu. Iar pentru asta cel puţin unii depun eforturi considerabile, considerabil mai mari decât efortul alocat actului de creaţie. Unii ajung până la tentative de fraudare a voturilor sau până la a-şi face lobby în toate mediile posibile şi la autopromovare agresivă.

Toate acestea aduc deservicii science-fictionului, credeţi-mă!

Cum aduc deservicii ţării apucăturile unui prim-ministru care pune mai presus intereselor ţării propriul orgoliu de a fi prim-ministru.

Una este să mobilizezi lumea să te voteze pentru a pleca acasă cu o diplomă care reflectă mai degrabă capacitatea ta de a determina lumea să te voteze, decât valoarea creaţiei sau valoarea muncii tale şi cu totul alta ar fi dacă ai apela la toţi cunoscuţii tăi şi le-ai cere să citească lucrările nominalizate şi să voteze apoi după propriile gusturi.

Nu putem schimba lumea şi nici mentalitatea unora, dar ceva trebuie să schimbăm, dacă nu vrem ca la nesfârşit toate premiile să fie de popularitate, nu de valoare intrinsecă a realizării premiate.

Pentru asta avem nevoie de un juriu dispus să citească operele nominalizate, să analizeze activitatea nominalizaţiilor sau importanţa realizărilor lor, apoi să desemneze câştigătorii prezentând şi motivaţia deciziilor lor. Ideal ar fi să avem un juriu format dintr-un critic literar, cunoscător al subgenului science fiction, un critic mainstream, un cititor pasionat, un specialist în teorie literară şi un scriitor care, pentru binele sefeului, acceptă rolul de membru al juriului în condiţia în care acest lucru îl descalifică de la primirea vreunui premiu. Normal, discuţii vor fi întotdeauna pentru că vor exista întotdeauna oameni care consideră că ei sunt inegalabili şi este incorect dacă nu li se decerneză din oficiu toate premiile posibile. Dar cu adevărat vor deveni importante aceste premii atunci când vor exista fani şi când vor fi acordate pe criteriul valorii textelor, nu al capacităţii de mobilizare al autorului.

Un ultim detaliu asupra căruia aş vrea să mă opresc: dacă tot se ţine RomCon-ul într-un oraş ca Suceava, atunci ar fi bine ca organizatorii să conceapă în aşa fel programul manifestărilor încât să aloce timp şi pentru vizitarea obiectivelor turistice şi să nu pună participanţii în situaţia de a alege între vizitarea oraşului şi participarea la manifestări din cadrul ConSFătuirii.

Feri Balin
Feri Balin

Latest posts by Feri Balin (see all)