Teritoriul românesc, platou de filmare pentru diferite producţii străine,  a fost asaltat în ultimul deceniu de regizori europeni, americani, motivele fiind diferite: fie să facă uz de ideile neexplorate îndeajuns sau de istoria românilor prezentată mai cu seamă la nivel local, mai puţin cunoscută pentru zona outside, şi să creeze din acest ansamblu comerciale readaptări, fie să folosească spaţiile (diferite locaţii, oraşe, zone montane, studiouri de filmare) mai puţin costisitoare, în vederea filmărilor. De cealaltă parte a poveştii, pe lângă aşezarea, motivaţia şi funcţionalitatea spaţiului, se află subiectul ei, care poate fi explorat şi tratat diferit, în funcţie de intenţia, forma şi compoziţia (povestea) pe care regizorul doreşte să o prezinte publicului.

Recentă readaptate, „Dracula Untold” (2014) este story-ul american creionat în culori româneşti, povestea regizorului Gary Shore, care urmăreşte analiza şi interpretarea principalelor motive mitologice româneşti ale existenţei, experienţei şi finalităţii personalului multiexplorat DRACULA, dar şi prezentarea lor în pură variantă americană.

Personajul Dracula poate fi interpretat din două unghiuri analistice: cel literar [Dracula, personaj literar creat de scriitorul Bram Stoker, cel  care a scris în 1897 romanul omonim, inspirat de legenda istorică derivată din (re)numele şi caracteristicile atipice ale subiectului Vlas Ţepeș (zis Dracula, Drăculea, Dragulia, Dracea), purtând la origine numele de Vlad Basarab al III-lea, domnitorul Ţării Româneşti, fiul lui Vald Basarab al II-lea, zis Vlad Dracul; Stoker a păstrat şi a selectat în scrierea lui doar acele informaţii care puteau conferi elemente de mister şi groază: atrocităţile pe care le comitea Vlad Ţepeş] şi cel istoric (Vlad Ţepeş, personaj istoric, cunoscut datorită pedepselor însângerate aplicate duşmanilor, cea mai cunoscută şi uzuală fiind metoda – tragere în ţeapă, creând astfel imaginea eternă a mortului-viu, aşezat în poziţie verticală).

Întregul complex de trimiteri, de corelări ale personajului Dracula ( personaj istorico-literar) cu entităţi ale mitologiei româneşti (strigoi – morţii vii, moroi, pricolici, tricolici) dau naştere unui personaj infinit analizabil, labirintic şi din ce în ce mai problematic, prin denaturarea adevărului ce s-a adâncit o dată cu trecerea timpului, în ceea ce priveşte transformarea erou-tiran. Termenul de vampir, vârcolac, strigoi sau nosferat s-a consacrat în secolul al XVIII-lea, şi prin ritualurile de protecţie folosite împotriva acestuia: folosirea crucifixului, a apei sfinţite, a usturoiului, străpungerea pieptului celui decedat cu un ţăruş din lemn, pentru a împiedica transformarea în strigoi. În ecranizare, Îngeraş, fiul lui Vlad este salvat dintre ceilalţi vampiri noi creaţi de călugărul Lucian, prin folosirea crucifixului. În plus, au fost solid construite bazele unui brand istorico-literar DRACULA, o crescândă piaţă de marketing dezvoltată în vederea susţinerii şi stabilităţii mitului DRACULA, emblemă românească, răspândită pe un cumul de arii, segmente de activitate, de proliferare: segmentul comercial (obiecte, lucruri imprimate cu imaginea personajului Dracula), segmentul istorico-literar, segmentul audio-vizualului (multiplele ecranizări construite în jurul controversatului Dracula au fondat un crez pentru fiecare variantă de poveste realizată pe scheletul acestui personaj istorico-literar). Analizând complexitatea personajului DRACULA, putem observa cu uşurinţă incredibila compilaţie dintre mit (prin corelarea cu mitologia populară românească), istoric (prin corelarea cu personajul istoric Vlad Ţepeş) şi fictiv (prin rezultatul contopiriii celor două combinaţii, mitic şi istoric).  Ficţiunea a dat naştere diferitelor, şi totodată, neaşteptatelor readaptări ale poveştii construite în jurul personajului Dracula: „Drácula”(1931), „Dracula’s Daughter”(1936), „Dracula”(1979), „Dracula II: Ascension”(2003), „Dracula III: Legacy”(2005), „Dracula 3D”(2012), „Dracula Untoled”(2014).

Regizorii americani au ales România (Europa), prezentând oglinda terioriului românesc în poziţie inversă, rebalasată, reflectând în ea şi prin ea o ipoteză a mitului DRACULA în variantă contemporană: motivaţia şi transformarea lui Vlad Ţepeş în propriul străfund al fiinţei lui, aducerea la suprafaţă a mitologicului românesc, tranformarea în ceea ce zăcea în interiorul acestuia, un demon, un răsculat, un domn total, un barbar absolut, un conducător de temut, un apărător sângeros, un vampir, Dracula.

Legenda Dracula este analizată pornind din adâncul ei, din profunzimea trăirilor personajului ce-l interpretează, Luke Evans. Noua repoziţionare a poveştii în variantă hollywoodiană explorează eul domnitorului, interiorul, spiritul, cu toate pornirile şi pulsaţiile acestuia, scoţând la lumină, din om, animalul, fiara, monstrul, răul: „Uneori lumea nu mai are nevoie de un erou, are nevoie de un monstru.” (Vlad) Filmul goleşte totodată personajul de rău, îi soarbe istoricul, prin construirea unei diferite reflectări în oglindă. Acţiunea se petrece în Transilvania. Conducătorul transilvănenilor este Vlad, zis Prinţul, „fiu al dragonului” (această apartenenţă este decodificată şi explicată astfel: fiu al dragonului, adică al domnitorului Vlad al II-ea, tatăl lui Vlad Ţepeş, acceptat în ORDINUL DRAGONULUI  pe 08 februarie 1431, DRACUL fiind un termen derivat din cel al dragonului; asocierea cu simbolul dragonului, având coada încolăcită în jurul gâtului, simbolizează viaţa unui cavaler sacrificată pentru salvarea unui om aflat în primejdie; pe medalionul purtat de cavalerii Ordinului Dragonului, deasupra dragonului se afla o cruce, pe care scria în limba latină: „O, cât de milostiv este Dumnezeu.” Mila, iertarea, îndurarea, ştergerea păcatelor reprezintă constantele îndurării divine: „Dumnezeu te va ierta.”(Mirena), „Doamne, dacă nu m-ai uitat, ajută-mă să mai rezist încă o zi.” (Vlad)

Ca şi topos, sunt enunţate locaţii din provincia românească: Castelul Dracula (Castelul Bran este atestat neoficial drept Castelul lui Dracula, deşi nu există dovezi ale şederii, cel puţin ale pelegrinării lui Vlad Ţepeş prin acest topos); adăpostul Mânăstirii Cozia, înfăţişat în film drept o construcţie solidă, bine consolidată, ferită de paşi străini (regizorul a ales mânăstirea Cozia, loc decisiv pentru finalitatea poveştii DRACULA, din pur motiv istorico-popular: ştim că mânăstirea Cozia reprezintă un cumul al culturii româneşti, o sursă bogată de documentare, în ceea ce priveşte pictura, arhitectura şi sculpturile din lemn şi piatră, o construcţie de o impozanţă trainică, greu de omis, şi datorită faptului că a fost construită la iniţiativa domnitorului Mircea cel Bătrân; mai ştim că cetatea de scaun a Ţării Româneşti era la Târgovişte, iar forţereaţa lui, în caz de invazie se afla la Poienari, pe Argeş, deci legătura şi menţiunea existenţei mânăstirii Cozia în film este înţeleasă drept simbol de reprezentare al valorilor româneşti, moştenită poate pe linie regală, Vlad Ţeles fiind nepotul lui Mircea cel Bătrân); Mânstirea Cozia este aleasă de domnitorul Vlad ca loc de refugiu deoarece este ferită, retrasă, poziţionată departe în munţi, iar turcii, se presupune iniţial, că ar ajunge mai greu în acel spaţiu; în plus, este un loc protejat şi protectiv: „Mânăstirea Cozia este departe în munţi, prea izolată pentru a fi lovită de ghiulele.” (Vlad)

Povestea se deshide prin punctarea forţei şi grandorii muritorului-domn al Ţării Românesti, Vlad Ţepeş, interpretat de Luke Evans, care, pentru a-şi apăra ţara, familia [sultanul cere tribut o mie de băieţi pentru regimentele de ieniceri, pentru Ungaria şi Viena, cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani (neformaţi)] şi viitorul (poziţia) încheie eternul pact cu Diavolul şi se apropie astfel de condiţia nemuririi: „Nu o să ne poţi proteja. O să găsesc eu o cale.”(Vlad) În anul 1442 Vlad al II-lea, împreună cu fratele său, Radu cel Frumos, au fost ceruţi ostatici de sultanul Murad al II-lea; acest fapt nu este întâmplător în ecranizare, povestea copiind principalele momente-cheie ale subiectului, respectând astfel firul istoric. În 1459 Vlad Ţepeş refuză să plătească tributul de 10 000 de galbeni sultanului şi pe cei 500 de băieţi, care să fie convertiţi la islamism şi transformaţi în ieniceri. În ecranizare, relaţia turbulentă pe care Vlad o avea cu sultanul Mehmet, interpretat de Dominic Cooper, îl determină pe acesta să treacă de partea întunericului. Odată cu încheierea pactului, Vlad va fi înzestrat cu o falsă putere, un fals eroism şi capacităţi care nu defineau o fiinţă umană, ci defineau un vampir (teamă de argint, nu putea suporta lumina soarelui, era temător de crucifix).

Regizorul Gary Shore prezintă în 92 minute o trecere-fulger dinspre moarte (rău) înspre nemurire (ne-rău), în ideea descoperirii în personajul filmic un bine morbid, o falsă salvare, un final destructiv, tapetând scenariul cu abundente trimiteri (cosmetizări) spre latura fantasy a ecranizării: toposul unde se desfăşoară acţiunea, între munţi, pe întinderile dintre munţi, solemne spaţii fără de margini, care pot înghiţi şi susţine oştiri întregi (române vs otomane); ascunzătoarea vampirului, condamant să străbată eternitatea clipei şi aruncat în întunericul grotei din muntele Dintele Rupt: „Ce bântuie Dintele Rupt ucide turci.” (Vlad); denumirea muntelui „Dintele Rupt” implică o spărtură în consolidarea structurii muntoase, o ascunzătoare, un mister, un loc de acces fără de ieşire, un spaţiu interzis; pactul din grotă, care transferă blestemul aruncat asupra vampirului, asupra conducătorului românilor; sângele pe care îl gustă domnitorul este un sânge blestemat, negru, care invită şi forţează la o strânsă conexiune cu thanatosul; transformarea prinţului, domnitorului în vampir (compus dintr-un număr infinit de corbi violenţi, care vor nimici armata otomană); complexitatea personajului dual Vlas Ţepeş-DRACULA, numismatică,   funcţii, origini, apartenenţe, mitologic şi legendă, familie: [Numismatică şi origini: Vlad Ţepeş, Vlad Basarab al III-lea (denumiri populare, Dracula, Drăculea, Dragulia, Dracea) era fiul lui Vlad Basarab al II-lea, zis şi Vlad Dracul, unul dintre fiii lui Mircea cel Bătrân; Vlad Ţepeş era văr cu Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei, iar tatăl lui, Vlad Dracul fusese cavaler al Ordinului Dragonului. Apartenenţe şi funcţii: Vlad devine „fiu al dragonului”, apartenenţă care i se atribuie şi în film (Dragon în limba veche se traduce Drac, particula „a” însemnând fiul lui, iar dragonul este simbolul diavolului; Vlad Ţepeş devine „fiu al dragonului”, al divalolului; din punct de vedere istoric, acest fapt se împlineşte imediat după proclamaţia regelui Sigismund al Ungariei, proclamaţie care a avut loc în catedrala oraşului german Nurnberg); Bram Stoker detronează imaginea domnitorului Vlad Basarab al III-lea (zis Ţepeş), tranformându-l într-un personaj negativ, diabolic, înconjurat de o aură mitică; prima monografie veridică a domnitorului Vlad Basarab al III-lea este realizată de autorul Ioan Bogdan.

Cavalerii Ordinului Dragonului erau consemnaţi ca fiind nobilii de cel mai înalt grad, luptând împotriva ereticilor şi necredincioşilor, păstrând şi apărând valorile catolicismului occidental; în Ungaria şi Polonia erau numiţi „magnaţi”, mai-marii, şi erau tovarăşii de încredere ai regelui. Emblema Ordinului Dragonului (compusă dintr-un dragon şi o cruce) va fi bătută monedă în timpul domniei lui Vlad Basarab al III-lea, şi pe unele dintre bisericile pe care le va ctitori. Apartenenţa la Ordinul Dragonului se moştenea, deci pe linie domnească şi-au însuşit această apartenenţă atât Vlad Ţepeş, cât şi Radu cel Frumos. Mitologic şi legendă: Originea legendelor devagate în jurul domnitorului Vlad se regăseşte în scrierile saşilor, în gravurile săseşti din secolul al XV-lea, Vestul Europei, care îl prezentau pe domnitor drept un monstru ce se hrănea cu organele interne ale victimelor şi cu sângele lor, comitea atrocităţi, după care îi trăgea în ţeapă sau le segmenta corpurile. De aici rezultă dubla personalitate, personajul în dublu, Vlad Ţepeş, domnitor al Ţării Româneşti şi Dracula, vampirul; publicul a fost dintotodeauna captat alăturării termenului de „vampir” unui muritor, în cazul de faţă fiind vorba despre Vlad Ţepeş; faptele reale împlinite de domnitor au împins misterul fiinţării acestuia până la paroxism, provocând renaşterea personajului istoric, prin intermediul unei naşteri a personajului de poveste. Familie: mama celor cinci copii ai domnitorului Vlad Ţepeş a fost Katharina Siegel vs în film s-a numit Mirena/Mina; nu aflăm nici o corelaţie între aceste două denumiri oponente, dar aflăm o potrivire în finalul vieţii acestora; în ecranizare, Mirena cade în gol de pe un turn al Mânăstirii Cozia, soţia lui Vlad, Katharina, s-a sinucis, aruncându-se în prăpastie de pe zidurile cetăţii unde era întemniţată familia domnitorului; identificăm aceeaşi cădere în gol, acelaşi sfârşit tragic, aceeaşi moarte care se produce prin impact direct cu solul, cu pământul, cu elementul dur]

Pretenţa vampirului în peşteră („Dracula Untoled”, 2014) se face observată prin: miros, rezultatul săvârşirilor acestuia: oase strivite, cranii-trofeu (aşezate/etalate în semn de autofelicitare, mândrie, pentru a-şi însemna locul-mormânt), vieţăţi ce trăiesc numai în ascunzişuri, la întuneric: fluturi negri, lilieci, armuri sau obiecte distruse, pătrunse, rămăşite, fărâme din obiecte. Oamenii din partea locului avuseseră un semn premonitoriu, care funcţionează ca o avertizare: de patru seri călugării avuseseră acelaşi vis, în care li se arătase un om-monstru; romanii profeţiseră venirea, arătarea omului-monstru (vampirului), existau însemne, preziceri ale acestei apariţii (vampir → grecescul „pi”, a bea). Ziua în care are loc schimbul (viaţa lui Vlad Ţepeş, un dar încă intangibil), convertirea om-vampir, oferă două posibilităţi de interpretare: eternul vampir (dacă pactul era încălcat, dacă Vlad-vampirul gusta sânge omenesc până în momentul asfinţirii soarelui în cea de-a treia zi, avea să rămână blestemat pentru totodeauna; asfinţirea soarelui se află în relaţie directă cu pactul încheiat între Vlad şi vampir, toate aceste trimiteri pot fi analizate, interpretate, judecate din punct de vdere simbolic în paralel ca problematica, poziţionarea vampirului în propria moarte: eliberarea din grotă a vampirului~dobândirea libertăţii evreilor~exodul/ieşirea din întuneric a ambilor subiecţi, poporul evreu şi vampirul) şi revenirea, reîntoarcerea la omul etern muritor (dacă pactul eşua); momentul convertirii: Paştele (moment definitoriu, simbolic, care la evrei explică eliberarea din robia egipteană, Pesach; eliberarea de sub robie semnifică descătuşarea vampirului din tenebrele morţii, ale întunericului, primirea vechiului statut de dinainte de convertire, de transformare, întoarcerea în timp, la viaţa apusă). 1400 î Hr este anul în care, conform Scripturilor, evreii au părăsit Egiptul, sărbătorind prin această libertate (liberatea vampirului din grotă) Paştele; în anul 1442 î Hr sărbătoarea Paştelui este redată elementar şi punctual în vechiul Testament (Exodul/Ieşirea). Legătura vampir-sânge, om-vampir-sânge semnifică un pact care nu a fost definit în totalitate, nefinalizat, nefinisat; rolul şi menţiunea sângelui în jocul acestui pact înheiat între Vlad şi vampir funcţionează în sens invers din punctul de vedere al însuşirii, atribuţiilor acestuia: la egipteni sângele mieilor sacrificaţi proteja, le apăra lăcaşurile şi pe membrii familiei (prin ungerea ramelor de lemn ale uşilor în care aceştia locuiau), pe când, în cadrul pactului, sângele îl trimitea pe Vlad în moarte, îl condamna la o nemurire blestemată, chinuită din două puncte de vedere: sub însemnul înfăţişării (putea rămâne un monstru pentru eternitate, caz în care nu exista un nou pact care să-i ofere posibilitatea eliberării din robia thanatosului), sub însemnul acţiunilor lui (hrana îi era doar sângele sub formă pură, sângele-băutură; trăia doar sub constrângerea întunecimii, iar teama cea mai adâncă era contactul cu argintul). Încălcarea rolului sângelui funcţionează diferit, invers proportional la egipteni. În noaptea Paştelui, îngerul morţii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt şi a omorât toţi fiii întâi născuţi ai egiptenilor în casele neînsemnate cu sânge de miel (pedeapsă divină), iar în cazul lui Vlad, omul-vampir, nestăvilirea prin sânge uman îi oferea condiţia revenirii la vechiul statut, de om.

Metoda retragerii, a separării, a distanţării dintre teritorii, nu pentru a plănui un atac, ci pentru a-şi consolida poziţia, amâna lupta, a se pregăti, a proteja poporul, este aplicată atât în ecranizare, cât şi în plan istoric: Vlad se retrage în munţi, în interiorul mânăstirii Cozia, iar  în plan istoric, Ţepeş aplică tactica pustiirii domeniilor dintre el şi sultan, prin arderea recoltelor, otrăvirea fântânilor şi a atacurilor nocturne.

Finalul poveştii este diferit în ambele situaţii: de casele evreilor moartea nu s-a atins, pentru că se respectase porunca lui Dumnezeu vs omul-vampir a rămas vampir, prin încălcarea pactului (intervine condiţia întrupării şi fiinţării în alte vieţi, a reîncarnării, sub alte raporturi existenţiale: Vlad-Mirena, Vlad-Mina): „De ce să considerăm separate viaţa asta şi următoarea, când se nasc una din cealaltă?” (jurământ de nuntă, Vlad-Mirena)