Ficțiunea speculativă poloneză există de peste 200 ani, deși doar de șaizeci de ani science fiction-ul a început să fie tratat ca un segment distinct al pieței editoriale, cu propriile-i colecții, autori și aparat critic. Ca și în cazul culturii poloneze în general, evenimente extraliterare – atât istorice cât și politice – au avut o influență enormă asupra formei acestei specii narative, asupra realizărilor și recepției sale în furtunoasele ultime două secole din această parte a Europei. Prezint în continuare o schiță a istoriei ficțiunii speculative în Polonia, subliniind cei mai importanți autori și discutând caracterul specific al imaginarului literar polonez (atât artistic și cât și comercial), acordând o atenție deosebită operei literare a lui Stanisław Lem.

1

Începuturile ficțiunii speculative poloneze se află la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când câțiva clerici au fost responsabili pentru nașterea sa. În 1776, arhiepiscopul catolic Ignacy Krasicki (1735-1801) – fabulistul, poetul și satiristul – a publicat romanul (de altfel și primul roman al literaturii poloneze) „Mikołaja Doświadczyńskiego przypadki” (Aventurile domnului Nicolae Înțelepciune), al cărui erou găsește drumul spre insula (ficțională)  Nipu, unde există o societate utopică.

În anul 1785, un alt preot catolic, Michał Krajewski (1746-1817), a publicat o narațiune intitulată „Wojciech Zdarzyński, zycie i przypadki swoje opisujacy” (Wojciech Zdarzyński, viața și aventurile sale descrise de el însuși) în care a descris o călătorie „cosmică” la „astrul argintiu” cu balonul și a descris modul de funcționare a diferitelor state lunare. Anul următor, în 1786 Krajewski a publicat o continuare „Pani Podczaszyna. Tom drugi przypadków Wojciecha Zdarzyńskiego” (Soția Paharnicului. Al doilea tom al aventurilor lui Wojciech Zdarzynski).

Ambele lucrări, puternic înrădăcinate în tradițiile iluministe ale narațiunilor de călătorie și ale distopiei, au adus noi idei și structuri narative în literatura poloneză, dar au acționat în mod clar în cadrul tradiției literare existente și nu au creat o nouă specie.

Acest convenționalism a continuat și în secolul al XIX-lea. În 1795, ca urmare a împărțirii Poloniei între Rusia, Prusia și Austria, statul polonez își pierde suveranitatea pentru mai mult de 120 ani.

Scriitorii polonezi cei mai eminenți din această perioadă au fost pe bună dreptate preocupați de chestiuni naționale și sociale. Unii au scris romane istorice (cum ar fi laureatul Premiul Nobel în 1905, Henryk Sienkiewicz (1846-1916), drame romantice și poezii (precum Adam Mickiewicz (1798-1855), și romanele contemporane de tip „comedie umană” (de exemplu, Bolesław Prus, pseudonimul lui Aleksander Głowacki (1847-1912).

Ficțiunea speculativă din unele asemenea narațiuni, în cazul în care a apărut, a împlinit o funcție secundară în raport cu mult mai importantul conținut politic și social. Cu toate acestea, unii scriitori au folosit ocazional motive science fiction precum Adam Mickiewicz în „Historia przyszłości” (Istoria viitorului), scrisă între 1829-1842 (parțial publicată în franțuzește în 1835)

În cel mai eminent polonez roman al secolului al XIX-lea, „Lalka”, 1889 (Păpușa) care descrie în esență conflictul dintre vechea dar sărăcita nobilime și noua clasă a burgheziei – negustori și industriași, Bolesław Prus introduce de asemenea personajul omului de știință, profesorul Geist („spirit, duh” în germană). Motivul fantastic este în conformitate cu acel canon a ceea ce noi considerăm a fi science fiction clasic. Savantul Geist inventează un material mai ușor decât aerul, caută sponsori pentru cercetările sale, și concepe o viziune a viitorului în care aparatele de zbor, clădirile impresionante, și noile mașini vor fi construite din materialul său produs pe scară industrială.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, romanele lui Jules Verne au început să fie traduse în Polonia și un număr tot mai mare de narațiuni proto-SF poloneze sunt publicate. Multe dintre acestea sunt ficțiuni speculative de tip vernian ca aceea a lui Wladyslaw Umiński, „Balonem do bieguna” (La pol cu balonul, 1894), care descrie prima expediție la Polul Sud într-o navă aeriană care seamănă cu un dirijabil. Romane proto-SF destinate tineretului, având din această cauză elemente educaționale, au început de asemenea, să apară. De exemplu, în romanul „Doktor Muchołapski” (Doctorul Prindemuște, 1890) de Erazm Majewski (1858-1922), personajul principal se micșorează la dimensiunea unei insecte și călătorește prin microcosmos.

Realizarea cea mai remarcabilă și încununarea primei perioade de dezvoltare a ficțiunii speculative poloneze este „trilogia lunară” a lui Jerzy Żuławski (1874-1915): „Na Srebrnym Globie” (Pe globul de argint, 1903), „Zwycięzca” (Cuceritorul, 1910), și „Stara Ziemia” (Bătrânul Pământ, 1910). Epice, moderne pentru timpul lor, profunde din punct de vedere științific, psihologic, social, timp de decenii aceste romane au stabilit standardul pentru acest tip de literatură în Polonia. Generațiile ulterioare ale autorilor de SF polonezi s-au ridicat pe „umerii” trilogiei lunare, printre care și Stanisław Lem. Jerzy Żuławski a fost unchiul celebrului regizor polonez Andrzej Żuławski (n.1940), cel care a ecranizat primul volum al trilogiei SF, „Na Srebrnym Globie” (Pe globul de argint), film la care a lucrat peste doisprezece ani, operă interzisă de cenzura comunistă și prezentată de-abia în mai 1988 la Festivalul de film de la Cannes.

Na Srebrnym Globie(Pe globul de argint) prezintă o expediție à la Jules Verne pe Lună : nava selenonauților se prăbușește și aceștia sunt forțați să ajungă pe partea întunecată a Lunii, unde se așteaptă să găsească condiții mai propice supraviețuirii și-și stabilesc acolo o colonie. Se nasc copii și apare o nouă societate care încearcă să se adapteze la noua lume folosind vechile cunoștințe. Selenonauții devin figuri legendare. Forța romanului se bazează pe viziunea extraordinară a lui Jerzy Żuławski și capacitatea autorului de a reda relațiile complicate psihologice ale noilor coloniști, analiza socială, și, în cele din urmă, aspectelor narative ale robinsonadei. Acțiunea din cadrul celui de al doilea roman al seriei, „Zwycięzca” (Cuceritorul, 1910), are loc la câteva sute de ani mai târziu, atunci când un nou selenonaut ajunge pe Lună. Acesta îi descoperă pe descendenții pământenilor, este recunoscut de ei ca un mesia, și apoi, ca într-o alegorie biblică, este ucis. Aici Żuławski s-a concentrat pe o analiză a modului în care mitul mesianic renaște dar de asemenea, descrie în mod interesant relațiile dintre oameni și „extratereștri”, locuitorii originali ai Lunii. Pe Vechiul Pământ avem situația inversă: descendenți ai selenonauților se reîntorc pe Terra, constatând existența unei civilizații dezvoltate, dar împotmolită în stagnare afectiv-emoțională și științifică, în cadrul unei noi diviziuni sociale și într-o stare de regresie mentală deși trăiesc în relativă (și consumistică) prosperitate. Trilogia ca întreg are un ton pesimist: oamenii nu progresează de fapt și societățile, chiar și cele întemeiate pe principii sănătoase, degenerează.

Această serie demonstrează, de asemenea, o trăsătură caracteristică a science fiction-ului polonez. Mai mult decât în ​​descoperirea științifică în sine, SF-ul polonez este interesat de efectele invenției asupra societății. Narațiunea și intriga sunt folosite pentru a prezenta anumite opinii politice și sociale. Decorul cosmic ascunde foarte „terestre” conținuturi.

 

2

În 1918, Polonia și-a recâștigat independența. În scurta perioadă a celor două decenii între cele două războaie mondiale, a existat o creștere puternică a literaturii și presei literare. Mulți scriitori polonezi folosesc motive fantastice, dar science fiction-ul local nu apare ca o specie narativă separată, definită artistic și comercial. Lucrările în acest domeniu sunt scrise de autori nevoiți să concureze zi de zi, cu diverse alte tipuri de proză populară – „thrillere”, narațiuni de aventuri, ficțiuni pentru copii și tineret, proză de călătorie. Trebuie menționați Antoni Lange (1863-1929; scurte povestiri despre invenții uimitoare), Ferdynand Ossendowski (1876-1954; un extrem de popular scriitor și călător), Mieczysław Smolarski (1888-1967; autor al distopiei „Miasto światłości” (Orașul luminii), publicate în 1924, scriitor care a susținut că Aldous Huxley l-ar fi plagiat în „Brave New World”). De asemenea, au fost populare romane catastrofist-militariste, descriind războaiele viitoare împotriva… chinezilor (!?!) sau Rusiei comuniste (de exemplu, „Huragan od wschodu” (Uragan dinspre răsărit”, 1928 de Wacław Niezabitowski, 1886-1928).

Cel mai important scriitor fantastic al acestei perioade este, fără îndoială Stefan Grabiński (1887-1936), autor de romane și povestiri scrise în convențiile, în general, ale terifiantului și macabrului (și anume ceea ce anglo-saxonii numesc cu un termen latinesc, „horror”). Grabiński a explorat sursele angoasei, fricii și tensiunii emoționale în legende, mituri, folclor și ocultism, dar și în extrpolarea simbolismului produselor tehnologiei umane. De exemplu, Grabiński a fost fascinat de calea ferată: forța inerentă în mașinile puternice și logistica inerentă a sistemului de transport feroviar. De asemenea, Grabiński a încercat să se apropie de fenomenele din zona parapsihologiei tratându-le ca și cum ar fi fost vorba de un nou domeniu științific, manifestări încă neinvestigate sau analizate în acea perioadă de oamenii de știință. A publicat mai multe povestiri și nuvele (printre care și colecția de povestiri „Demon ruchu” (Demonul vitezei, 1919) și romane (de exemplu, „Salamandra”, 1924). Mai multe dintre textele sale au fost adaptate pentru ecran.

Cu toate acestea, opera celor mai mulți dintre acești autori de consum nu a supraviețuit testului timpului. Limbajul, stilul și ideile lor s-au dovedit a nu (mai) fi relevante mai ales pentru generațiile care s-au succedat. Evenimentele politice care au urmat au avut o influență distructivă asupra transmiterii acestei tradiții literare în viitor.

Declanșarea celui de al doilea război mondial în 1939 a condus la distrugerea lumii de dinainte. Naziștii și comuniștii s-au străduit din răsputeri să ucidă intelectualitatea poloneză și au închis universități, biserici și redacții. Mulți autori polonezi au emigrat, și, ca rezultat al operațiunilor de război, multe biblioteci publice și private au fost arse (se estimează că aproximativ 80% din colecțiile de carte dinainte de război au fost distruse).

După 1945, procesul de reconstrucție culturală a reînceput, dar sub stricta supraveghere a partidului comunist (de strictă obediență sovietică) și într-o țară ocupată de armata roșie. Editurile particulare au fost lichidate sau preluate. Autorii „necorespunzători” au fost ștersi din memoria colectivă (de exemplu, cărțile lui Ferdynand Ossendowski, un critic al comunismului și Rusiei Sovietice), au fost eliminate din biblioteci și nu au mai fost republicate până în 1989. În conformitate cu directivele care veneau de la Moscova, scriitorii au fost forțați să creeze opere „de sprijinire a construirii comunismului”. Cultura populară americană a fost considerată de comuniști ca o armă de propagandă a Occidentului și, practic, n-a ajuns decât tîrziu și sporadic în Polonia. Boicotul comunist a fost aplicat în prima fază tuturor produselor culturale occidentale, inclusiv filmelor, jazz-ului, rock-ului, benzilor desenate, literaturii de consum, precum și SF-ului literar, sau pulp sci-fi-ului, subvarietatea comercială definită de Gernsback care trecea prin erele de „aur” și „argint” ale proliferării în S.U.A.

 

3

Schimbarea a survenit pe la mijlocul anilor 50, la câțiva ani după moartea satrapului bolșevic Stalin și în urma „relaxării” ideologice a dictaturii comuniste, dar, de asemenea, și ca rezultat al cursei spațiale dintre SUA și U.R.S.S. Autoritățile comuniste au început să privească oarecum cu un ochi mai favorabil literatura care descria dezvoltarea științei și tehnologiei, narațiuni capabile să prezinte viziunile viitoarelor succese în paradisurile marxist-leniniste.

În 1946 se publică în serial în revista Nowy Świat Przygód (Noua lume a aventurilor), romanul „Człowiek z Marsa” (Omul de pe Marte) de Stanisław Lem iar în 1951, apare primul roman științifico-fantastic în volum al lui Stanisław Lem (1921-2006), „Astronauci” (Astronauții, traducere românească de Pericle Martinescu și Iadwiga Georgian, Editura Tineretului, 1964), ce descrie o expediție pe planeta Venus. Romanul conținea tot ce trebuia să fie musai găsit într-o carte din acea vreme, atât elogii ale viitoarelor izbânzi, realizări epocale și succese ale comunismului cât și un avertisment împotriva războiului atomic.

În 1953, Krzysztof Boruń (1923-2000) și Andrzej Trepka (1923–2009) au publicat „Zagubiona przyszłość” (Viitorul pierdut) : pe o stație spațială (aflată în derivă departe de Pământul devenit integral comunist), locuită de evadați proveniți din S.U.A. – nemernici capitaliști ce exploatează personalul tehnic și de întreținere (proletariat anglo-albinos și afro-american), o revoluție e pe cale să dea în clocot. Geniala operă a fost desăvârșită de alte două continuări, romanele SF „Proxima” (1956) și „Kosmiczni bracia” (Frații cosmici, 1959).

De fapt, aceste romane, la fel ca mai târziu „Obłok Magellana” (Norul lui Magellan, traducere românească de Nicolae Mihăilescu şi Teofil Roll ; cuvînt înainte de Ion Hobana, Editura Tineretului, 1959) de Stanisław Lem, în afară de faptul că au fost „obligate” să plătească autorităților tributul propagandei comuniste, au fost, de asemenea, exemple captivante de proză de aventuri, implicând mărețe povești evazionist-comuniste, fascinând puștanii din acea perioadă – adică generațiile viitoare de autori de proză comunistă de consum. Până astăzi asemenea texte constituie canonul genului „științifico-fantastic”, de inspirație și proveniență sovietic-leninistă.

În 1955, „Młody Technik” (Tânărul tehnician, publicație fondată în 1950), o revistă lunară de „știință și tehnică” adresată tinerilor a început publicarea periodică de povestiri „științifico-fantastice”. Redactorul-șef Zbigniew Przyrowski (1921-2008 ; timp de 31 ani a coordonat „Młody Technik”: 15 iunie 1950 – 31 iulie 1981) a început să să organizeze concursuri SF pentru tinerii autori; el a încercat, de asemenea, să formuleze definiții ale genului „științifico-fantastic”.

În 1958, a fost publicată antologia SF „Rakietowe szlaki1 (Dâre de rachete), coordonată și tradusă de Jan Zakrzewski, Julian Stawiński și Krzysztof Zarzecki, conținând pentru prima dată proză tradusă în poloneză a unor autori anglo-saxoni contemporani (printre alții, Bradbury, Asimov, Heinlein, Clarke, Poul Anderson,  Simak, Sheckley, Kornbluth, etc.). La începutul anilor 1960, editurile au început înființeze colecții SF. Primele romane ale unor Bradbury, Asimov și Clarke și-au găsit drumul spre Polonia comunistă. Multă proză SF sovietică a fost, de asemenea, tradusă și publicată în Polonia, inclusiv excelentele romane și povestiri ale  fraților Arkadi și Boris Strugațki.

Putem conchide că după a doua jumătate a anilor 50, science fiction-ul a fost privit în Polonia ca un tip distinct de literatură și că și-a câștigat propriul spațiu de publicare pe piața editorială.

Și apoi a apărut Maestrul SF-ului est-european și mondial: remetamorfozatul Stanisław Lem.

 

4

Anii 1960 și 1970 au reprezentat în SF-ul polonez era unui singur scriitor. Lem a stabilit limitele genului; Lem a definit genul; toți tinerii scriitori l-au reflectat pe Lem și au concurat cu Lem. Cum a putut un autor să domine atât de complet o întreagă specie literară? E simplu: el a fost pur și simplu un geniu, cu o minte care și-a dat măsura talentului și a competențelor tocmai în domeniul science fiction-ului.

Mai întâi de toate, Lem a reprezentat în sens literar un vârf al măiestriei artistice: a fost capabil să spună povești, să construiască intrigi, personaje și dialoguri, să fascineze cititorii prin narațiune, suspans și deznodăminte surprinzătoare. Exemple ale formatului SF clasic sunt romanele „Eden” și „Invincibilul” și „Povestirile pilotului Pirx”. Texte excelente de hard SF, explorând o mulțime de teme inclusiv călătoria în spațiu, contactul cu extratereștrii și posibilele pericole ale tehnologiile viitoare. Lem a fost la fel de capabil de a construi diverse stări și atmosfere, de exemplu, teroarea („Investigație la locul faptei) și romantismul („Întoarcerea din stele”).

În al doilea rând, Lem a avut o magnifică măiestrie a limbii literare. El a fost capabil să descrie atât secvențe de acțiune dinamică cât și extraordinare peisaje cosmice (cum ar fi o descriere magistrală a marșului unui mecha de-a lungul unui deșert de gheață de pe Titan în „Fiasco”). Și de asemenea, s-a jucat cu termenii, cuvintele și vorbele, transformându-le, scriind atât „absurde” basme cibernetice cât și rime („Ciberiada”), și fiind capabil să utilizeze convingător diverse convenții narative (de exemplu, știința și tehnologia, mitul și poezia, limbajul colocvial).

În al treilea rând, Lem a fost cuprinzător de educat și cultivat. A fost capabil de a înțelege și de a crea o sinteză a realizărilor științei contemporane, de la cosmologie,  medicină și cibernetică, până la filosofie. Acest erudiție este evidentă în decorul operelor sale, dar constituie de asemenea, baza reflecțiilor analitice și viitorologice ale lui Lem referitoare la dezvoltarea civilizației, progresul tehnologiei și schimbărilor sociale.

Toate aceste elemente au contribuit ca Lem să devină cel mai frecvent tradus scriitor polonez, publicat și analizat în Germania, Japonia, Rusia, Cehoslovacia și chiar în Statele Unite ale Americii.

Este interesant faptul că Lem însuși n-a dorit să fie considerat parte a cercului scriitorilor de science fiction, exprimându-și opiniile ce în ce mai negative despre SF-ul profesionist-comercial. Lem a fost deosebit de critic la adresa ficțiunii speculative anglo-saxone, acuzând-o de infantilism și de satisfacerea gusturilor unui public adolescent în general ignorant și incult, asta în cel mai bun dintre cazuri. Treptat, Lem a renunțat la scrisul prozei, considerând că nu mai avea timp sau dorința de a crea povești și să se gândească la diferite meandre ale intrigii pentru eroii săi. Ultimele sale romane din anii 80 („Investigație la locul faptei”/Wizja lokalna, 1982; („Fiasco”/Fiasko, 1986; „Pace pe Pământ”/Pokoj na Ziemi, 1987) sunt mai de grabă prelegeri deja deghizate în ficțiune. Uciderea lui Pirx – personajul erou al unui ciclu de povestiri din anii 60 – cu care o întreagă generație de adepți polonezi ai science fiction-ului au crescut, cu siguranță a fost un gest simbolic.

Este demn de remarcat faptul că fanii polonezi din anii 60-80 n-au fost întru totul într-o situație cu adevărat proastă în ceea ce privește accesul la cartea SF. Pe de o parte, am trăit într-o stare de deficit permanent în ceea ce privește noile titluri care erau de obicei tipărite în tiraje prea mici (a existat chiar o piață neagră a volumelor SF, cărțile noi erau vândute la prețuri de speculă pentru că editurile comuniste fie că nu vroiau suplimentări de tiraj sau nu putea din cauza lipsei hârtiei, un exemplu al superlativelor performanțe ale economiei comuniste). Pe de altă parte, tinerii de atunci, fani ai ficțiunii speculative au avut contact cu o literatură selectă de cea mai înaltă calitate. Am avut propriul nostru Maestru, Stanislaw Lem. Destulă proză SF rusească era de multe ori de cel mai înalt standard (de exemplu, Arkadi și Boris Strugațki, Kirill Bulîciov). Se traducea și publica foarte puțină ficțiune speculativă anglo-saxonă dar pentru acest motiv, a fost aleasă cu grijă. Comoara de pe raftul de oricărui fan polonez consta în  „Cronicile marțiene” de Ray Bradbury, „Omul din castelul înalt” de Philip K.Dick, sau romane individuale de Aldiss, Clarke, Le Guin, Silverberg și van Vogt.

Pe aceste temelii ficțiunea speculativă poloneză s-a dezvoltat și au apărut noi autori. S-au publicat din ce în ce mai multe povestiri în publicații, mai multe periodice au găzduit rubrici permanente de science fiction, și multe edituri au lansat colecții de science fiction.

Hard science fiction-ul domina: poveștile unor călătorii spațiale, contactele cu extratereștrii, și noi descoperiri științifice. SF-ul a fost ideologizat în anii 50, apoi  a încercat să evite politica. Presiunile din partea autorităților comuniste s-au mai temperat în anii 60-70 și autorii SF polonezi au început să-și da seama de faptul că o viitoare lume sub dictatura unui regim comunist n-ar fi fost deloc un loc plăcut pentru a trăi. Prin urmare, viziunea viitoarei organizări politice a umanității a fost definită oarecum ambiguu. De exemplu, compoziția internațională a echipajelor spațiale descrise în aceste romane sugerau un fel de unificare a raselor umane (sub egida ONU), sau pur și simplu o cooperare strânsă între cele două blocuri politice, S.U.A. și U.R.S.S. Optimismul științific continua să domine. Chiar dacă progresul tehnologiei nu va fi în măsură să rezolve toate problemele umanității, progresul va continua oricum, frontierele spațiului urmau să fie explorate, iar problemele Terrei vor fi rezolvate cândva. Mulți scriitori SF au fost extrem de activi, debutând în anii 60 și 70, precum și deja într-un anumit sens, „post-lemienii” – printre alții, Wiktor Żwikiewicz, Marcin Wolski, Marek Oramus, Adam Wiśniewski-Snerg, Konrad Fiałkowski, Andrzej Sawaszkiewicz, Bohdan Petecki, Edmund Wnuk-Lipiński și Janusz Zajdel.

 

5

Schimbările au survenit spre sfârșitul anilor 1970, și, la fel ca multe fenomene în cultura poloneză, aceste modificări au fost parțial asociate cu politica și parțial cu fluctuațiile generale ale tendințelor sociale.

Comuniștii ce guvernau Polonia în anii 1970, un pic mai luminați decât predecesorii lor, aveau nevoie, de asemenea, de bani și tehnologie din occident. Cultura poloneză a câștigat ceva mai multă libertate.

Și iată că în Polonia în 1980 a luat ființă cea mai mare mișcare de opoziție din captiva Europă de Est, Solidaritatea, care la apogeu număra zece milioane de membri. Timp de un an, multe dintre regulile care fuseseră anterior inviolabile în Polonia dictatorial guvernată au fost într-un fel suspendate. Devenise posibil să critici deschis guvernul comunist și să publici cărți care nu cu mult timp înainte fuseseră interzise. Era mai ușor să pleci în Occident și să te asociezi

Aceste modificări au afectat și amărâta noastră de curte din spate – SF-ul polonez. Au apărut mai multe traduceri, au luat ființă primele cluburi ale fanilor, adepții ficțiunii speculative și-au răspândit fanzinele, ceea ce a făcut mai ușor ca noii scriitori să debuteze. Noile mode literare au ajuns și în Polonia : realismul magic latino-american; trilogia lui Tolkien a trezit interesul pentru fantasy; au circulat ediții samizdat ale romanului „1984” al lui Orwell.  Ideea de ficțiune speculativă s-a extins. Cenzorii comuniști au permis ceva mai multă libertate de expresie și scriitorii au profitat cu nerăbdare de acest lucru. În cadrul ficțiunii speculative poloneze, mai multe romane lansate aproape simultan au crea așa-numitul „trend sociologic”. Cel mai important autor al acest val SF polonez a fost Janusz Zajdel (1938-1985).

Zajdel a debutat încă din anii 60 și timp de două decenii a fost un autor popular și foarte respectat de science fiction. Cu toate acestea, romanele publicate între 1980-1984 i-au adus confirmarea criticii – printre altele, „Limes Inferior” (1982), „Wyjście z cienia” (Ieșirea din umbră, 1983), „Cała prawda o planecie Ksi” (Întreg adevărul despre planeta Ksi, 1983), „Paradyzja” (Paradisul, 1984).  În aceste romane, Zajdel a descris societăți supuse unor juguri dictatoriale, sub controlul satrapilor și a sistemelor informatice.

Zajdel a încercat să reconstituie procesul de creare a statului autoritar prin exploatarea lozincilor promițând fericirea universală. El a analizat metodele de menținere la putere a guvernelor totalitare prin propagandă și teroare, dar a investigat de asemenea în mod literar, reacțiile indivizilor comuni la acest copleșitor sistem de colaboraționism, resemnarea și revolta maselor.

Volumele sale au fost publicate de edituri ale statului comunist; autenticele sale teme și motivații au fost mascate de decoruri și de scenariile pline de viață ale ficțiunii speculative. La primul nivel de receptare și interpretare romanele lui Zajdel sunt accesibile și constituie o lectură antrenantă. Cu toate acestea, cititorii polonezi au putut să discearnă în ele analogii și metafore ale vieții lor în dictatura comunistă și ale lumii din afara gulagului bolșevic. Proza lui Janusz Zajdel a avut un impact puternic asupra generațiilor mai tinere de scriitori SF, încât până și astăzi subiectele sociale și politice sunt încă pregnant prezente în ficțiunea speculativă poloneză. Janusz Zajdel a murit în 1985 iar numele său marchează acum cel mai important premiu al ficțiunii speculative poloneze, distincție care este acordată anual pentru cel mai bun roman și cea mai bună povestire.

Janusz Zajdel este recunoscut ca un inițiator al science fiction-ului social în ficțiunea speculativă poloneză, numit local „fantastyka socjologiczna” (fantastic sociologic). Opera lui Janusz Zajdel a fost și este o sursă de inspirație pentru o serie de tineri autori polonezi de science fiction cum ar fi Maciej Parowski și Marek Oramus

Unul dintre cele mai importante evenimente din istoria science fiction-ului polonez contemporan a fost lansarea în 1982 a primei ediții a revistei lunare „Fantastyka” (http://www.fantastyka.pl/), publicație care apare și în ziua de azi și care în anii săi cei mai buni vindea două sute de mii de exemplare lunar. De atunci încoace, adepții polonezi ai SF-ului au avut propria revistă. În paginile revistei au fost publicate povestiri și nuvele inclusiv traduceri iar sumarul s-a deschis către subspeciile conexe precum fantasy-ul, horror-ul, prozei onirice, grotescului, și ficțiunii speculative în general. Au fost prezentate prezentate permanent benzi desenate și filme, au fost rememorate realizările literaturii poloneze anterioare și s-au publicat abundente comentariu socio-politice. Următoarea generație a început să apară în prim-plan, iar mulți membri ai acesteia sunt activi și în prezent, iar acum ocupă unele din cele mai importante locuri pe harta contemporană a ficțiunii speculative poloneze.

În 1985, novicele autor Andrzej Sapkowski (născut în 1948) și-a expediat nuvela „Wiedźmin” (The Witcher în traducere englezească) pentru un concurs organizat de revista „Fantastyka”. Sapkowski a introdus elemente manieriste ale literaturii occidentale de consum (s-a inspirat din povestirile „western” și din fantasy-urile anglo-saxone), în intrigile în care apare eroul său singuratic, ucigașul de monștri, Geralt. În fundal, Sapkowski a schițat un interesant și fantastic univers ficțional, pe care l-a extins la nesfârșite serii de romane ulterioare. Seria „Wiedźmin” a câștigat o enormă popularitate în Polonia, cât și în Cehia și Rusia, iar acum este tradus și publicat cu succes în engleză, spaniolă și germană. „Wiedźmin” a fost adaptat și transformat în comicsuri, într-un film, un joc video, cea mai de succes producție din istoria industria jocurilor video poloneze. Sapkowski este fără îndoială la ora actuală cel mai mare star internațional al fantasy-ului și ficțiunii speculative poloneze. După ciclul „Wiedźmin”, Sapkowski a creat „Trilogia husită” („Narrenturm/Turnul nebunilor, 2002; „Boży bojownicy”/Războinicii Domnului, 2004 și „Lux perpetua”, 2006), o serie de romane istorice cu elemente de supranatural, având acțiunea în timpul războaielor din secolul al XV-lea din Europa Centrală. În 2009, Andrzej Sapkowski a publicat un roman, „Żmija” (Vipera) despre invazia sovietică din Afganistan din anii 80.

Următorul autor polonez semnificativ al ficțiunii speculative este Jacek Dukaj (născut în 1974), care a debutat în „Fantastyka” în 1989, la vârsta de doar paisprezece ani, cu matură și vizionar nuvela „Złota Galera” (Galera de aur).

Jacek Dukaj este, probabil, scriitorul polonez cel mai apropiat de modul de gândire al lui Stanislaw Lem în ceea ce privește science fiction-ul. Dukaj este un erudit și un intelectual foarte bine informat cu privire la știința contemporană, extrăgându-și propriile idei extraordinare de la frontierele cognitive ale cunoașterii în fizică și cosmologie. De asemenea, Jacek Dukaj nu evită istoria, filosofia, psihologia și include experimentul lingvistic în narațiunile sale.

Un autor multi-premiat, Jacek Dukaj este în același timp un scriitor complex; mulți tineri fani preferând fantasy-ul și horror-ul, nu ajung niciodată la proza ​​lui. O adaptare prin intermediul unui film de animație a povestirii sale „Catedrala”, proiect regizat de Tomasz Bagiński, a fost nominalizată la Premiile Oscar în 2003. Mai recentul roman al lui Dukaj, „Lód” (Gheață, 2008), este o lucrare monumentală, care descrie o istorie alternativă. În această nouă versiune a evenimentelor, meteoritul Tunguska, care a explodat deasupra taigalei siberiene în 1908, a adus nu numai noi materii prime pe Pământ, dar, de asemenea, o nouă metafizică. Imperiul țarist al Romanovilor, nu a dispărut. Această saga epică invocă puternic –chiar și stilistic – motivele prozei poloneze a secolului al XIX-lea.

Prima jumătate a anilor 80 a marcat apogeul popularității ficțiunii speculative în Polonia. Autori de-abia lansați vindea sefeuri în zeci de mii de exemplare, au fost publicate multe traduceri, și au luat ființă chiar și edituri ilegale care au publicat ediții piratate ale operelor unor scriitori anglo-saxoni (inclusiv antologia „Dangerous Visions” a lui Harlan Ellison). Science fiction-ul a continuat să fascineze generații de adulți ce copilăriseră citind cărțile lui Stanislaw Lem, iar printre cititorii tineri a crescut popularitatea fantasy-ului. Toate acestea au fost „hobby-uri de substituție” pentru că în Polonia comunistă nu era încurajat consumul de paraliteratură occidentală, foarte puține thrillere și romane polițiste au fost publicate și mulți cititori pur și simplu găseau în cărțile de ficțiune speculativă plăcerea de a intra în contact cu proza ​​populară.

În afară de Dukaj și Sapkowski, mai mulți autori au debutat în anii 80 (adolescenți sau la douăzeci și ceva de ani), scriitori activi și astăzi și care ocupă locuri importante pe harta ficțiunii speculative poloneze: Ewa Białołęcka, Jarosław Grzędowicz, Marek Huberath, Krzysztof Kochanski, Jacek Piekara, Andrzej Ziemiański, Rafał Ziemkiewicz. Dar o generație și mai tânără vine chiar acum în prim-plan, după ce a intrat pe piața literară a Poloniei libere.

 

6

În 1989, Polonia și-a recâștigat independența și democrația iar cenzura comunistă a dispărut, precum și raționalizarea hârtiei tipografice alocate de dictatura comunistă. Editori, librari și distribuitori privați au început să apară ca ciupercile după ploaie.

Multe dintre aceste inițiative au apărut din rândul fandomului SF. Prin urmare, nu a fost nici o surpriză faptul că piața poloneză a fost literalmente inundată cu sute de titluri anglo-saxone de import traduse prost și în grabă, de multe ori fără nici cel mai mic scrupul editorial.

Dintr-o dată, am fost convinși că Stanislaw Lem a avut dreptate și că 95% din science fiction-ul anglo-saxon (și, probabil, din orice altă subspecie a literaturii de consum) a fost și este o maculatură primitivă, grosolană, prost scrisă de niște scribi submediocri în cel mai bun dintre cazuri. Ani de contact cu doar câțiva autori selectați și lectura a câtorva romane de Philip K.Dick și Ray Bradbury, ne-a distorsionat viziunea asupra SF-ului anglo-saxon. Am crezut că tot SF-ul anglo-american este la nivelul lui Dick, Bradbury, Gibson și Ursulei K.Le Guin.

Pe de altă parte, cărțile o dată interzise ale unor scriitori (de exemplu, Heinlein) au început să ajungă la noi, iar noi autori au ajuns la modă (Norton, Pratchett, Card).

Fantasy-ul a depășit în popularitate și în vânzări science fiction-ul. Normele de funcționare a vechilor edituri polonezi s-au schimbat complet; marea majoritate a acestora pur și simplu n-au putut face față noilor condiții economice și au dispărut de pe piață. Noi reviste și noi nume au apărut în ficțiune speculativă poloneză.

Și în același timp tirajele s-au prăbușit. Datorită scăderii catastrofale a numărului de cititori de ficțiune populară, ofertei uriașe de noi titluri în traducere, noilor tentații la modă (jocurile video și jocurile de rol), și în general datorită mass-mediei electronice.

Acest răsturnare a continuat de-a lungul anilor 90. La acea vreme, un grup activ de autori polonezi publica în mod regulat noi povestiri și romane, dar, practic, nici unul dintre ei n-a fost capabil să se întrețină doar din vânzarea prozei. Noi toți am făcut tot ceea ce ne-a stat în putință să supraviețuim, am lucrat ca jurnaliști, ca profesori, ca redactori, ca taximetriști și vânzători. Tirajele obișnuite ale unui titlu erau între două și trei mii de exemplare. Onorariul și comisionul oricărui autor era mai mic decât salariul minim lunar din Polonia.

În ultimii ani am observat o inversare a tendințelor. Un mare număr de traduceri SFF anglo-saxone continuă să apară, dar publicul polonez a ajuns la saturație și cu acest tip de proză. Traducerile din rusă și cehă sunt acum publicate mai des. În cele din urmă, interesul pentru proza SFF poloneză este în mod semnificativ în creștere

În fiecare an se publică în Polonia 350-400 de cărți care pot fi considerate ficțiune speculativă, din care 30-40% sunt autohtone (între 105-160 de titluri poloneze anual). Tirajele cărților de ficțiune speculativă sunt în medie de ordinul a două sau trei mii de exemplare. Dar există autori populari care vând 20.000 de exemplare, uneori chiar mai mult. Iar cărțile lor sunt citite nu numai de adepții fanatici ai genului, ci de o gamă largă de cititori.

Apar reviste dedicate ficțiunii speculativă și se organizează o mulțime de convenții frecventate de o medie de două-trei mii de fani. Destulă ficțiune speculativă poloneză este tradusă în rusă și în cehă. În fiecare an, fanii SFF votează câștigătorul Premiilor Janusz Zajdel. În 2008, pentru prima dată, premiul Zajdel a fost acordat unor autori care au debutat după 1989: lui Rafał Kosik pentru romanul SF „Cameleon” și Annei Kańtoch pentru povestirea SF, „Lumile lui Dante”.

Ce caracterizează acest actual „nou val” al tinerilor autori de ficțiune speculativă poloneză? Fantasy-ul și horror-ul domină. Foarte adesea acțiunea textelor se desfășoară în Polonia și reflectă preocupările poloneze. Extratereștrii, demonii, vampirii și zombiile nu mai trebuie să atace America, Polonia e mai aproape. Aroma locală este solicitată de cititorii polonezi.

Avem un număr mare de ucronii și istorii alternative locale, fie descriind un curs diferit al evenimentelor fie introducând motive fantastice în trecut. Nostalgia și fascinația pentru vremurile când Polonia a fost o țară puternică și independentă sunt uneori evidente. Scriitori dezvoltă subiecte care în timpul deceniilor de comunism, au fost interzise sau manipulate în scopuri propagandistice. Elementele sociologice și politice continuă să fie puternice în ficțiune speculativă poloneză. Pe de altă parte, se publică și destule gunoaie mâzgâlite într-un „limbaj” rudimentar dar debordând de violență, pornografie și acțiune trepidantă pentru satisfacerea gusturilor primitive ale consumatorilor inculți și ignoranți.

Hard science fiction-ul este în regres. În primul rând, temele cosmice și științifice sunt în general foarte puțin populare în prezent față de magie, vampiri, vârcolaci, zombii, dragoni, vrăjitori și alte năzbâtii asemănătoare. În al doilea rând, capodoperele lui Lem și ale lui Jacek Dukaj, par să-i intimideze și să-i paralizeze pe alți autori care ar dori să exploreze această tematică. Este dificil să-ți faci loc sau să-ți găsești un loc din punct de vedere intelectual-estetic alături de două astfel de personalități literare.

Mulți autori au obținut în cele din urmă succesul comercial. Andrzej Pilipiuk a scris zeci de romane fantasy inclusiv o serie extrem de populară despre un exorcist alcoolic numit Jakub Wędrowycz.

Jacek Komuda își plasează fantasy-ul în realitatea istorică a secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, când Polonia a fost o putere central-europeană.

Jacek Piekara este, printre altele, autorul unei serii fantasy despre aventurile unui inchizitor într-o lume alternativă în care Hristos a coborât de pe cruce și i-a distrus pe adversarii noii religii.

Anna Brzezińska scrie de asemenea, un fantasy interesant, cu un profund fundal istoric și cultural.

Jarosław Grzędowicz se mișcă cu ușurință între horror și science fiction-ul tradițional.

Wit Szostak, Michał Guzek, Maja Lidia Kossakowska, Magdalena Kozak, Łukasz Orbitowski, Jakub Ćwiek și alți noi scriitori creează diferite lumi literare și joacă un rol din ce în ce mai important pe scena poloneză a ficțiunii speculative.

Precum Lem în ultimii ani, astăzi Jacek Dukaj, Andrzej Pilipiuk și Andrzej Sapkowski funcționează ca elemente importante ale pieței autohtone de ficțiune speculativă. În același timp, ficțiune speculativă generică este încă adesea considerat în bloc ca paraliteratură/literatură de consum/literatură trivială, mai puțin valoroasă decât mainstream-ul și care se adresează unor cititori mai puțin sofisticați.

Desigur, în afara ariei editurilor specializate în SFF, apar în proza contemporană poloneză multe cărți interesante considerate ca aparținând mainstream-ului, de la fantastic, până la basm și feerie și ralism magic, sau împletind elemente supranaturale într-o proză de tip clasic  așa cum face Olga Tokarczuk. Dar acesta este un subiect pentru un articol separat.

Perspectivele de viitor ale ficțiunii speculative poloneze sunt bune. În cele din urmă, avem în Polonia situația la am visat 45 de ani: o piață liberă a ideilor, o mass-media independentă, edituri private, desigur împreună cu toate consecințele capitalismului mercantil-consumist. Viitorul arată promițător, deși chiar nici cei mai buni scriitori de science fiction nu pot prezice acest lucru cu certitudine.

 

Titlul original : „Balonem na Solaris”.

Traducere de Cristian Tamaș.

Textul a fost tradus cu permisiunea autorului. Îi mulțumim.

Note:

1 Antologia SF „Rakietowe szlaki” (Dâre de rachete), editura Czytelnik (Cititorul), Varșovia, 1958  :Cyril M. Kornbluth – The Little Black Bag, Jack Finney – Such Interesting Neighbours, Ray Bradbury – There Will Come Soft Rains, Robert A. Heinlein – The Roads Will Roll, Harry Harrison – Rock Diver, Poul Anderson – The Helping Hand, Arthur C. Clarke – Rescue Party, Isaac Asimov – Heredity, Clifford D. Simak – Coefficient of Rationality, Robert Sheckley – Hunting Issue, E. van Vogt – Letter From Another Planet, E. van Vogt – Enchanted Village, Murray Leinster – Envoy, Murray Leinster – The Lonely Planet, H.B. Fyfe – Lettuce and Diamond, John Berryman – Pilot License,  Malcolm Jameson – Lilies’ Life, Robert Zacks – Kontrolex

Tomasz Kolodziejczak

(născut în 1967 în Varșovia) este scriitor de SF și F, scenarist, editor, antologator, redactor, laureat al unor numeroase premii (inclusiv Premiul Zajdel în 1996 pentru romanul „Kolory sztandarów”/Culorile steagurilor), foarte activ în lumea poloneză a science fiction-ului, fantasy-ului, literaturii pentru copii, benzilor desenate și jocurilor video.

Latest posts by Tomasz Kolodziejczak (see all)