Spre Iaşi, spre Iaşi! Legendele călătoresc şi la clasa a doua. Haiducul de la Quasar. Un fanzin care-mi lipseşte şi azi. Emoţii ca la curtea cu juri.

Aşadar, porniserăm spre Iaşi, să dăm piept cu prima noastră Consfătuire Naţională sefe. Delegaţia Solaris ocupase vreo trei compartimente de-a doua şi făcea gălăgie la limita suportabilului, spre nemulţumirea publicului nesefist de pe culoar. În plus, se fuma ca la cele mai înverşunate şedinţe de cenaclu şi prea puţine din sticluţele ce treceau din mână-n mână (pân’ la taxatori!) conţineau apă potabilă.

Şedeam cuminte pe locul indicat de Mircea Dumitrescu, atent la sporovăielile Dinei Paligora cu Marina Nicolaev, Sandu Ungureanu şi restul găştii. La un moment dat, Cătălin Ionescu Monstrul, care ieşise pe culoar să execute una din ţigările sale de fiţe (pe vremea aia, când noi ceilalţi o ardeam zdravăn cu „Carpaţi fără”, el fuma, cred, Kent), apare deci în dreptul uşii închise şi-mi face semne disperate să ies. „Nici vorbă”, îi fac şi eu semnele mele, cum să comit măgăria de-a mă retrage în plin discurs al lui Sandu? (Ca să nu mai zic că, atunci când dădea frâu liber imaginaţiei, Ungureanu senior era de-a dreptul hipnotic pentru auditoriu.)

Dar Monstrul îşi continuă pantomima, ba, mai mult, bagă capul pe uşă şi-mi zice mieros, cu tonul acela insinuant-ameninţător, care l-a consacrat prin camerele de cămin: ”Vino puţin afară, Dănuţ, dacă nu vrei să pun triciul* pe tine…”

Ce să fac? Mă scuz şi ies. Monstrul mă apucă de umăr, silindu-mă să privesc de-a lungul culoarului. La nici doi metri, sprijiniţi de bara ferestrei, discutau în picioare Vladimir Colin şi Adrian Rogoz. Am îngheţat…

Cred că am stat şi ne-am holbat la ei vreo cinci minute, fără întrerupere. Nu ne venea să credem că ne aflăm în acelaşi tren cu două din personajele legendelor noastre despre sefeul românesc, darămite în acelaşi vagon. Vladimir Colin fuma visător şi din când în când îi răspundea monosilabic domnului Rogoz, care se lansase într-o demonstraţie cu argumente. Au observat amândoi jalnica noastră stare şi-au tăcut, evident stânjeniţi. Abia atunci ne-am retras în vizuina compartimentului, cu sentimentul limpede că, dacă deplasarea noastră ia sfârşit în următoarele secunde, din indiferent ce motiv (asteroid lovind Terra, deturnarea acceleratului de către un OZN, alunecarea într-un univers paralel), şi tot s-a dovedit un eveniment grandios. I-am văzut de-aproape pe Colin şi Rogoz!

În sfârşit, după câteva ore, am ajuns la Iaşi, ne-am cazat (la căminele studenţeşti, închipuiţi-vă ce uşurare însemna asta pentru nişte căminişti!) şi-am dat buzna, toţi douăzeci, la Casa de cultură (A studenţilor? A sindicatelor? A tineretului?) unde se desfăşura convenţia cenaclurilor de anticipaţie din România. Fireşte, o asemenea năvală nu putea trece neobservată.

„Iar a venit Solarisul cu batalionul!” exclamă vesel un ins pletos, cu ditamai mustaţa ”pe oală”, ca haiducii standard, dar altfel, cu sacou şi cravată adăugate unor blugi munciţi, genul de vestimentaţie care se vede de la o poştă că nu e dorită, ci de trebuinţă în contactele cu „tovarăşii organizatori de la UTC”. Eu, timorat deja, îmi privesc colegii de cenaclu îmbrăţişându-se entuziaşti cu respectivul. El mă ia în braţe când îmi vine rândul şi-mi zice istoricele cuvinte: ”Sunt Dan Merişca. De la cenaclul ieşean Quasar”. Sincer, vorbele astea mi-au intrat pe-o ureche şi-au ieşit pe cealaltă, cum se spune. Iar în clipa următoare şi uitasem numele insului care avea să mă influenţeze, alături de alţii, s-o apuc spre galaxii şi nebuloase.

Au fost trei zile şi două nopţi copleşitoare pentru mine şi pentru Monstru. Menţionez şi nopţile, fiindcă atunci am făcut cunoştinţă cu celebrele „cenacluri de noapte”. Totuşi, n-am să vorbesc acum despre ele, ci le voi dedica un spaţiu separat, aşa cum merită aceste întâmplări nocturne, a căror tradiţie păgână s-a perpetuat până în zilele noastre.

Am cunoscut puzderie de sefişti, cu care am schimbat adrese pe bune (cuvântul „e-mail” însemna deocamdată pentru noi smalţul acela cu care se acoperă oalele şi cratiţele). Am căscat gura cu sfinţenie la toate mesele rotunde şi dezbaterile pe marginea celor mai trăsnite subiecte. Am vizitat de trei-patru ori expoziţia de artă plastică sefe, debordând de nave, planete şi alienşi. Până şi mesele de la cantina studenţească, alături de prieteni, au avut deliciile unor adevărate festinuri, pentru noi, care eram sătui (sic!) de cantine până-n gât. În fine, am pipăit şi-am răsfoit cu veneraţie fanzinul „Quasar”, un fel de caiet studenţesc (cam aceleaşi dimensiuni şi grosime), cu povestiri bătute la maşină şi grafică mânjită de contraperformanţele primelor „xeroxuri”. Am simţit atunci ce vis este să ai propriul fanzin şi-am suferit amarnic că n-am putut intra în posesia unui exemplar. Îl caut şi în zilele noastre…

Se apropia jurizarea textelor trimise la concurs. Habar n-aveam cu ce se mănâncă toate astea, dar era imposibil să nu simţi presiunea care-i aduna pe toţi prin colţuri, şuşotind şi dându-şi ochii peste cap. ”Asta-i inadmisibil!” mai scăpa câte unul cu pretenţii de vocabular, în vreme ce altul, mai radical, dădea glas unei înjurături cu origini sănătoase. Habar n-aveam că se trag sfori până şi într-un loc minunat ca ăsta. Şi nici nu-mi imaginam că se poate afla vreun secret de-al juriului, înainte să-i vină vremea. O subestimasem însă pe Dina Paligora, redactor la Albatros, curând una din cele mai bune prietene ale mele, ea însăşi membră a juriului şi hârşită prin culisele bătăliilor.

„Fii atent”, îmi zice ea în dimineaţa ultimei zile, făcându-mi cu ochiul, „s-ar putea să ai o surpriză…”

*) Trici – Invenţie diabolică, pusă la punct de celebrul fan horror Cătălin Ionescu, pentru aplicarea corecţiilor fizice. Este vorba despre un bici de sârmă ghimpată, adusă la incandescenţă şi înmuiată în acid sulfuric, prin care trece curent de înaltă tensiune.

Acestea sunt amintirile mele. Pe alocuri incomplete, pe alocuri poate deformate. Aşa sunt amintirile. Nu scriu o cronică riguroasă a legendarului cenaclu „Solaris”, ci una de suflet, a unor oameni, locuri şi întâmplări care m-au marcat. Dacă ea conţine greşeli, comentariile sunt binevenite.