Selectează o Pagină

Dănuţ Ungureanu, Marian Truţă, Vegetal, după o idee de Marian Truţă, prefaţă de Cătălin Badea-Gheracostea, Editura Nemira, Bucureşti, colecția 2014, 248 pagini

În „Vegetal”, romanul autorului bicefal Dănuţ Ungureanu – Marian Truţă (sau, variantă mai ritmată, Truţă Ungureanu), un familiar al SF-ului românesc va observa imediat omagiul nostalgic strecurat la adresa genului.

În primul rând, tradiţia romanelor scrise în doi are o tradiţie aproape legendară în România. Primul roman SF publicat în comunism, „Drum printre aştri”, era cosemnat de Radu Nor şi I.M. Ştefan. Iar textele cu autor dublu au fost foarte frecvente în anii 50-60 ai Colecţiei „Povestiri Ştiinţifico-Fantastice”. Un alt cuplu care a scris istoria literaturii ştiinţifico-fantastice de la noi, debutând în aceeaşi epocă de aur a genului, a fost format din Romulus Bărbulescu şi George Anania. Ce-i drept, în ultimele decenii nu-mi prea amintesc texte româneşti cu mai mult de o semnătură; tocmai de aceea resurecţia unei astfel de colaborări are caracterul unui omagiu.

În al doilea rând, în decorul rural şi în tematica „agricolă” a romanului poate fi citit un omagiu similar adus aceloraşi ani 50-60 ai literaturii realist-socialiste care combinaseră atât de caracteristic predilecţia pentru însămânţarea pământurilor desţelenite cu predilecţia pentru însămânţarea stelelor cu „cele mai avansate idealuri ale omenirii”. Cei doi autori, născuţi în preajma anului 1960, nu vor fi scăpat necontaminaţi de o asemenea literatură familiară atât lecturilor recomandate din comunism, cât şi lecturilor inerente unor fani SF.

Cine împărtăşeşte acest background cultural şi mai ales emoţional (căruia i-ar putea fi adăugate experienţe agricole nu tocmai curente astăzi în mediul urban, precum culesul porumbului) presupun că se va bucura de Vegetal într-un mod mai complex; dar el nu-i deloc necesar, cartea putând fi citită foarte bine şi fără.

Pe scurt, ideea SF a volumului ţine de repertoriul distopiei ecologice: plantele au dobândit o inteligenţă colectivă mobilizată agresiv împotriva umanităţii. „Umanitate” e un cuvânt mare, căci în Vegetal nu vedem, cu o singură excepţie, decât o comunitate rurală post-tehnologică, precarizată şi rispită, care luptă împotriva porumbului care izbucneşte din pământ tăind letal carnea şi a turtelor de floarea soarelui care-şi scuipă ucigaş seminţele. În această lume un tractorist joacă din nou rolul, ca în vremurile bune ale realismului socialist, de erou civilizator, care luptă împotriva vegetaţiei distructive şi îndeplineşte sarcina de comunicator-poştaş între communităţile supravieţuitoare; iar iniţiale S.M.T. (în traducere, Stațiune de Mașini și Tractoare) sună ca o trâmbiţă pe câmpul de luptă.

La nivelul conceptului există un oarecare raport cu Solaris-ul lui Stanislaw Lem, după cum unele tuşe horror ar putea fi apropiate de Stephen King. Dar inteligenţa autorilor – şi cartea pe care-şi câştigă romanul – stă în a specula conceptul distopiei lor din perspectiva unui copil care se maturizează. Frica de obscurităţile vegetale şi de lamele porumbului sunt spaime fundamental infantile: este cât se poate de logic ca ochiul eroului ce le observă – fie şi în forma amplificat-apocaliptică din roman – să aparţină unui copil. Fiind basmul plin de oroare al unei iniţieri, al unui ritual de trecere, Vegetal e însă mai mult de atât. O altă decizie inteligentă a autorilor stă în alegerea unei ambiguităţi structurale care împiedică romanul să fie „doar” un coşmar ecologic, sau „doar” un vis în miezul verii, sau „doar” aiureala unui copil schizofrenic. Tocmai această ambiguitate conferă poate sentimentul uneori sfâşietor de tristeţe într-o carte altfel programată să trezească nostalgie.

Cei doi autori s-au armonizat impecabil. Presupun totuşi că, în mare, Dănuţ Ungureanu a scris prima parte, iar Marian Truţă pe a doua. Mă bazez pe oltenismele care sună foarte autentic şi pe umorul ceva mai pronunţat – Ungureanu e din Calafat şi, printre altele, a scris pentru grupul Vouă.

© Mihai Iovănel

Textul a fost republicat cu permisiunea lui Mihai Iovănel. Îi mulțumim.

http://revistacultura.ro/blog/2014/06/danut-ungureanu-marian-truta-vegetal/

Interviu cu Mihai Iovănel :

http://www.srsff.ro/2013/11/mihai-iovanel-interviu/

Mihai Iovănel este critic și istoric literar, cercetător în cadrul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” din Bucureşti. În anul 2012 în cadrul Galei Tinerilor Scriitori i s-a acordat Premiul Tânărului Critic.

Mihai Iovănel s-a născut pe data de 11 ianuarie 1979. A absolvit în 2001 Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, secţia Română-Engleză, cu o lucrare de licenţă despre Richard Rorty, iar în 2002 programul de Studii Aprofundate, specializarea Literatură Română Contemporană, al aceleiaşi Universităţi, cu o teză despre Cristian Popescu. În 2011 a devenit doctor în Filologie al Universităţii Bucureşti.

Este cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” din Bucureşti, fiind până în prezent implicat în proiectele Dicţionarului General al Literaturii Române (7 volume, 2004-2009), Cronologia vieţii literare româneşti. Perioada postbelică 1944-1965 (7 volume, 2010- ) și Dicționarul Literaturii Române (2 volume, 2012).

Din 2001 a scris articole, cronici literare şi eseuri la publicaţiile Adevărul literar şi artistic (2001-2005), Cuvântul (2005-2006), Prezent (2005-2006), Gândul (2006-2008), Cultura (2005-), precum și la Caiete critice, Vatra, etc. Este redactor la revista Cultura iar în ultimii ani editează blogul acestei reviste (revistacultura.ro/blog). Este membru fondator al platformei CriticAtac. Studiul său, „Mihail Sebastian: o monografie ideologică” a fost publicat de editura Cartea Românească în 2012.

Author