Povestire nominalizată la Premiile Ignotus 2013

Am decis că se va numi Deirdre. Era un nume de care am dat într-o veche povestire science fiction.

Şi până la umă trebuie să-i alegi un nume”, mi-a spus Myriam, tipa drăguţă și eficientă de la Kapek Corporation, Inc, care s-a ocupat cu mine de-a lungul întregului proces. Myriam era foarte frumoasă, cu părul lung, ondulat, aproape negru, şi a dat dovadă de atâta solicitudine, atunci când m-a întrebat ce vroiam (de la acel lucru pe care mai târziu m-am decis să-l numesc Deirdre), încât am fost pe punctul de a-i răspunde „să fie la fel ca tine”. Dar n-am făcut-o de ruşine, timiditatea mea de obicei, şi pentru că am crezut că dacă-i spuneam ce gândeam ar fi putut afecta relaţia ei profesională cu mine (am fost conştientă de la început că orice alt fel de relaţie ar fi doar imaginară, pentru că ea a făcut aluzie, de îndată ce ne-am întâlnit, la heterosexualitatea ei). Și am ajuns acolo, la Kapek Corporation, tocmai pentru că mă hrăneam cu dragoste imaginară.

Deirdre, a fost în cele din urmă alegerea finală, dar nu cea mai dificilă: cea mai grea a fost  decizia de a merge acolo. Kapek Corporation avea birourile la etajul al şaptesprecelea într-un turn de sticlă (cu ferestrele ca nişte ochi), în centrul oraşului, şi se autodescria ca o “companie de roboţi casnici”, o expresie neutră, astfel încât clienții puteau trece neobservaţi la fel ca în cazul în care ar fi venit într-adevăr acolo pentru a achiziționa un robot pentru treburile casnice sau un robo-şofer. De fapt, compania se promova numai prin internet, nu la televiziune sau în mass-media, și prin vorbele clienților mulțumiți. Așa am și ajuns la ei, printr-un prieten. Odată ce ai luat legătura, îţi fixau o întâlnire în zgârie-nori şi o secretară îţi înmâna o broșură cu informații detaliate despre companie și despre ceea ce putea oferi. Dacă apoi erai convins să continui, următoarea reuniune avea loc într-un loc mai discret, un chalet aflat în suburbiile orașului, casă având doar o firmă discretă purtând inițialele KCDR (Kapek Corporation Domestic Robotica), iar angajatul care îţi deschidea uşa te conducea într-o  sală de așteptare individuală asigurându-se că nu te vei întâlni cu niciun alt client, doar recepţionera şi persoana responsabilă pentru tine, care te aştepta să efectueze primul interviu.

Şi aşa am cunoscut-o pe Myriam: fermecătoare, radiind solicitudine dar nu excesiv, atât de frumoasă, de plăcută şi de binevoitoare.

Vă rog să luați loc”, mi-a spus ea, sugerând imediat să ne folosim prenumele, si am acceptat.

Înainte de a începe, aș vrea să vă vorbesc pe scurt despre compania noastră”, a continuat ea. “După cum ştii, Emma, ​​compania noastră este o multinaţională cu sucursale în practic toate cele mai importante oraşe ale lumii. Principiile noastre de bază sunt onestitatea și discreția.. Suntem oneşti garantând că nu producem roboti sau androizi în scopuri militare nici pentru prostituție. De fapt, am semnat Protocolul de la Reykjavik în această privinţă. Da, construim roboți pentru navigație spațială și lucrători manuali (dar numai pentru locuri de muncă extrem de pretenţioase, pentru că nu vrem să creăm pierderea de locuri de muncă pentru oameni), și androizi pentru servicii casnice și companie. Suntem cei mai buni în specialitatea noastră, fără îndoială. Androizii noştri sunt perfecţi, de aceea sunt şi cei mai scumpi. Dar acest aspect nu ar trebui să te îngrijoreze. Vom avea noi grijă de tot, pe credit în cazul în care ai putea avea o problemă. Discreție în primul rând, pentru că având în vedere calitatea superioară a androidului tău servitor sau companion, ar fi imposibil de distins de un om adevărat, și în al doilea rând, datorită confidențialităţii datelor tale care sunt complet garantate.”

Myriam vorbea încet, deși cu energie și entuziasm, discursul ei, era evident, era compus dintr-o serie de fraze învăţate pe de rost, dar a încercat să-mi transmită încrederea ei și nu s-a limitat la a vorbi ca. .. un robot. M-am gândit că m-aş putea îndrăgosti de ea, era atât de caldă și afectuoasă cu mine, chiar dacă totul nu ţinea decât de fişa postului. Sunt foarte ușor de convins, capabilă de a demonstra pasiune pentru cineva chiar dacă doar pentru câteva minute scurte sau luni sau timp de ani întregi.

Îmi amintesc că m-am lăsat sedusă de o femeie frumoasă mai în vârstă care, din întâmplare, a împărţit camera de hotel cu mine într-o călătorie aventuroasă începută pe insula Madeira. O chema Beatriz și era la fel de politicoasă și discretă pe cât era de rafinată în ceea ce priveşte îngrijirea proprie: îşi peria părul în fiecare seară înainte de culcare, și se schimba înainte de a merge la masă, în nişte rochii lungi şi diafane, pe care întregul nostru grup mai degrabă mai puțin formal în privinţa ţinutei, le admira. Îmi aduc aminte că eram captivată de ghida noastră islandeză, care timp o lună și jumătate ne-a arătat țara ei natală în cadrul unui tur de peisaje de neuitat, o falnică vikingă, de un metru optzeci și cinci înălțime, cu o coamă blondă de păr creţ, incredibil de frumoasă, sălbatică, eu nefiind capabilă nici măcar să-i adresez un cuvânt în primele zile, atât de tulburată mă simţeam doar uitându-mă la ea. Îmi amintesc de Tane, o daneză înaltă și subțire, grațioasă ca o gazelă în mișcări pentru care am simțit o dulce dorință carnală și o tandreţe extraordinară în timpul weekend-ului la un curs pentru a ne elibera de dependenţa de muncă. Îmi amintesc … pe scurt, au existat mai multe cazuri de fascinaţii momentane, de învolburări bruște care mă ambuscau destul de frecvent … și cu puține rezultate concrete, cu excepția câtorva scurte aventuri. Tendinţa iubirilor trecătoare, mai ales cele platonice, m-a adus în fața lui Myriam.

Scopul principal al serviciilor noastre”, a continuat ea, “este satisfacţia casnică  sau emoțională a clienților noștri, fericirea lor dacă aş putea îndrăzni să spun așa, să nu ai vreun dubiu, Emma, ​în privinţa deciziei tale de a veni la noit. Acum îţi voi crea dosarul personal și am nevoie doar de câţiva biți de date despre tine și despre caracteristicile dorite la  partenerul tău android.”

Am dat din cap și în timp ce tasta, am început să-mi imaginez cum noi două eram într-o excursie în Corsica, de exemplu, și o salvam de la a cădea de pe o stâncă, sau pierdut și singure într-un viscol furios din Groenlanda, ne refugiam într-un iglu împreună și ne petreceam noaptea îmbrățișându-ne pentru a ne ţine de cald..

După ce a terminat cu datele mele personale, a trecut la detaliile importante:

În cererea ta ai menţionat că vrei un android pentru a fi partenerul tău, iubitul tău.”

Am spus că vreau o ginoidă.”

Ea a ridicat ochii spre mine pentru o clipă și a zâmbit, relaxată.

Da. Îmi pare rău, am făcut o presupunere heterosexuală. O ginoidă.”

Faceţi şi ginoide lesbiene, presupun”, am adăugat, cu un râs care era undeva între glumă și nervozitate.

Emma, ​​vom crea o ginoidă special pentru tine, în funcţie de dorinţele şi nevoile tale. Fizic, acesta va fi precum doreşti, și nimeni, nici măcar tu, n-ar putea-o diferenţia de o femeie în carne și oase. Exteriorul va avea piele şi păr uman, create într-un laborator. La atingere senzaţia va fi aceea a pielii umane, după cum îţi vei da seama. Ochii îi vor fi implanturi artificiale, e adevărat, dar nu-ţi vei da seama, şi o chestie foarte importantă : limba îi este, de asemenea, organică” , şi râse cu o nuanţă undeva între jenă şi maliţiozitate. “În interior, ginoida va avea un schelet de metal și cabluri de conectare din plastic, și un computer în loc de creier. Are o garanție de zece ani, care include repararea oricăror  probleme tehnice.”

Cum am vrut să fie ginoida mea ? Nici foarte înaltă, nici foarte scundă, cu o greutate normală, nu deosebit de frumoasă (încît să nu atragă atenţia), cu părul şaten şi scurt şi ochii albastru-verzi pentru că dintotdeauna îmi plăcea culoarea aia. Aveau un catalog pentru alegerea fețelor și am optat pentru una dintre ele. Mai presus de toate, deoarece puteam alege, nu vroiam ca ea să semene cu vreuna dintre fostele mele prietene, așa încât să nu-mi amintească de nici una dintre ele. Karol, de exemplu, era destul de scundă, la cincizeci de ani începuse să se îngraşe dar tot arăta bine, mai ales atunci când purta ochelarii ăia minimalist-intelectuali. Manuela n-a fost niciodată frumoasă, și cu părul ei şaten şi rebel tuns scurt, părea ca un adolescent etern, încă îi văd uneori fantoma purtând  o canadiană şi un rucsac negru şi adidași albi, la metrou sau pe stradă …

Myriam notă datele pe care i le-am dat, tastând furios.

Ai fi surprinsă, Emma, de ​​numărul de persoane care apelează la noi. Ideea că numai persoanele ciudate, cu probleme emoţionale sau mentale severe, sunt cele care îşi doresc un android ca partener, este complet falsă. Desigur, un heterosexual, bărbat sau femeie, care dorește să aibă copii, nu vine la noi, dar există mulți oameni divorțați și persoane în vârstă care locuiesc singure. Fabricăm androizi având orice vârstă aparentă. În plus, creaţiile noastre sunt atât de perfecte încât includem o memorie personală completă în creierul lor electronic, în plus față de cea de bază sau chiar un nivel cultural extins, la cererea clientului.”

Amintiri implantate. Ce minune teribilă. Aşa că s-a dovedit că am putut alege aspectul, vârsta şi naționalitatea ginoidei mele. (“mulți oameni optează pentru ceva străin, se pare că este mai ușor de a explica apariția lor bruscă în viața ta și de ce nu cunosc obiceiurile sociale de aici”, a explicat Myriam), dar nu şi memoria. Asta ar ajuta, neştiind totul despre ea şi acea parte necunoscută ar fi ceva nou de descoperit, surpriza necesară, la fel ca în cazul unei femei adevărate. “Am recomanda, de asemenea ca ginoida ta să aibă şi  unele defecte, astfel încât  relația voastră să fie mai reală. Cineva complet supus și cu totul perfect poate deveni  plictisitor, nu crezi, Emma ? Desigur, e mai bine dacă alegi nişte defecte care nu te vor deranja  în mod nejustificat.”

 

Am detaliat totul, vârsta (cam cât mine), mi-am enumerat gusturile și hobby-urile, astfel încât ginoida să le împărtășească.

Și acum îţi voi spune cea mai importantă parte: acest ginoidă pe care o vom crea pentru tine, te va iubi de la început și pentru totdeauna, atîta timp cât va exista. Va fi atent cu tine şi la tine. Ea nu va fi în măsură să.. te trădeze, niciodată, în nici un fel. Nu te va abandona pentru cineva sau ceva. Și nu te poate răni, şi nici nu va permite să ţi se facă rău. Aceasta este Legea ei. Liberul ei arbitru este limitat de Lege, exact ca atunci când un om se îndrăgosteşte și își pierde o parte din independenţă,.. dar în cazul ginoidei tale nu va exista ambivalenţa de dragoste și ură pe care noi, oamenii adevăraţi o simţim atât de des, tocmai pentru că avem impresia că ne pierdem  liberul arbitru. Şi cu toate acestea, ea va simți Deși nu crezi acum, mașinile noastre au evoluat atât de mult încât te asigur că au emoții adevărate. În ceea ce privește cât de mult gândesc … vei avea o prietenă cu un creier plin de fișiere, capabilă de a crea sinapse chiar dacă acestea sunt electronice; iar creierul ei deşi atât de recent, este la fel de nevinovat ca al unui nou-născut, și la fel ca un copil, este capabil să înveţe. Va depinde de tine complet şi poţi contribui sau nu la dezvoltarea abilităților sale cognitive. Nu mai trebuie decât să-i alegi numele, și în trei luni (atâta durează), o vei avea aici.”

M-am întors acasă la fel de entuziasmată pe cât eram de confuză, am făcut ceva tai chi, apoi m-am așezat în camera de zi și încetul cu încetul a început să am îndoieli. Dacă aveam prea multe așteptări și apoi când Deirdre va sosi, voi fi dezamăgită ? Ar fi într-adevăr posibil să pară o femeie adevărată, și nu un automat care recită biografia lui Carson McCullers cu o voce metalică, de exemplu? M-am hotârât s-o sun pe prietena mea Silvia, cea care îmi recomandase să mă duc la corporaţia Kapek.

Încearcă să uiţi de ea, și nu te mai autodiseca”, mi-a spus ea, la celălalt capăt al videofonului, pentru că știa de tendințele mele obsesive. “Continuă să faci ceea ce ai făcut până acum, distrează-te şi dacă întâlnești o fată drăguță în timpul ăsta, va fi grozav. Deși având în vedere situaţia de pe piață, știu că nu e uşor. La vârsta noastră, oamenii se ascund prin cotloanele casele lor, sau se  poticnesc tot pe acolo, ciudaţi sau nebuni sau chiar normali ca noi (aș vrea să cred că suntem normale), dar în căutare a ceva ce nu găsim pentru că … nu știu de ce, pentru că încercăm să-i controlăm pe ceilalţi, cerem prea mult, sau dăm prea puțin, sau din cauza egoismului nostru, a incapacităţii noastre de a ne implica, sau de a ajunge la un compromis, sau incapacităţii de a trăi împreună cu cineva … Oricum, există atât de multe motive.”

Nu puteam să mă plâng de viața mea : aveam o slujbă bună, care îmi plăcea (eram şefa unui imprint al unei edituri), un loc de muncă care îmi permitea obținerea creditului necesar că să plătesc la Kapek Corp, ce mai, făceam parte din elita privilegiată, care îşi permitea o astfel de cheltuială, chiar dacă îmi va luat trei ani să achit împrumutul.

Este adevărat că munca mă absorbea prea mult și începusem să mă transform într-o dependentă. Poate pentru că întoarcându-mă acasă, o găseam întotdeauna goală ? Totuși, singurătatea nu mă speria, știam cum să-mi ocup timpul: căminul, lectura, muzica, filmele, eram mereu invitat la câte un eveniment, și ori de câte ori aveam nişte zile libere, profitam ca să călătoresc.

Şi dacă vrei să continui cu actualul tău stil de viaţă”, a declarat Sylvia, “nu-i nici o problemă. Prietena mea Leticia, care are deja o ginoidă şi trăiește cu ea” (Sylvia îmi spusese deja despre Leticia când îmi recomandase Kapek Corp), “o deconectează ori de câte ori vrea, sau pleacă de acasă sau se se duce să-şi vadă familia sau puţinii prieteni pe care îi mai are. Din fericire, partenera este o ginoidă, pentru că Leticia este destul de greu de suportat, o femeie în carne și sânge n-ar accepta-o. Cazul tău este diferit, ai probleme în a-ţi găsi o gagică din cauza timidităţii și nesiguranței tale. Îţi poţi păstra independența și libertatea fără a da vreo explicație. Și desigur, eviţi problema lipsei de apetenţă pentru prietenii sau familia partenerei tale, sau a faptului că ei nu-i place familia ta.

Dar eu doream doar să vin acasă mai devreme, să cad pe canapea, să-mi pun capul pe genunchii lui Deirdre, şi să-i povestesc cum fusese la serviciu, și să mă gândesc la nimic, să nu percep acea gaura neagră minusculă pe care uneori, o vedeam când mă uitam în jur ca un gândac pe care-l găseşti în dormitor, acea gaură neagră care amenința să mă înghită într-o zi.

N-am întîlnit-o pe ginoida Leticiei”, a continuat Silvia, “dar l-am întâlnit pe cel al lui Laurie. Îl cheamă Ray. Dacă vrei, ne putem întâlni cu amândoi, Laurie îl ia cu el chiar şi atunci când iese ân lume.  Nu de la început . La început l-a lăsat acasă, ți-am zis de Laurie, e tipic gay sex-dependent, s-a cuplat cu toată lumea cu care s-a întâlnit El a vrut să aibă un partener și în acelaşi timp să continue cu stilul ăla de viață. Apoi şi-a dat seama că Ray putea … participa la aventurile sale fără nici o problemă. În primul rând, Ray nu e gelos şi din moment ce e un android, cu alte cuvinte e o mașină şi nu oboseşte niciodată din cauza sexului, se poate ocupa de orice, şi face orice i se cere să facă.” Silvia chicoti. “Gândeşte-te, ce şansă extraordinară să ai un android de genul ăsta când îţi place atât de mult să faci sex. Ray arată complet uman, te asigur. Este foarte frumos, bineînţeles, înalt, musculos, un armăsar care mă face chiar și pe mine să leşin , un creol cu ochi verzi, elegant, educat, și la fel de mult  un sibarit precum Laurie, cine l-a educat foarte bine. Nici nu observi că e artificial. Şi mai mult, vorbind cu el, îţi dai seama că e foarte educat și, desigur, mai inteligent și sensibil decât un mare procent al umanităţii.”

Asta mi vine să cred.”

Ah, şi mai am o vecină care a comandat şi ea un android. E o femeie mai în vârstă, o văduvă, cu un doctorat în fizica cuantică sau ceva de genul ăsta, s-a pensionat deja, acum e bolnavă, așa că nu poate ieși prea mult și să întâlnească pe cineva sau a avut probleme tocmai din cauza bolii ei, în fine s-a decis să comande un android. L-am văzut și o să-ţi spun același lucru ca și în cazul lui Ray, şi ăsta pare uman. Babeta a cerut să fie un soi de gentleman de modă veche, unul dintre ăia care-ţi deschid ușa și te invită să mergi tu prima în loc să ţi-o trântească în mutră sau care te calcă pe bătături în metrou Lasă-mă să ţi-l descriu :. un domn în vârstă, ei bine, nu frumos, dar plăcut, nu știu de ce n-a comandat unul mai atractiv, dar, desigur, androizii pot fi creaţi urâţi sau banali. și nu pot să crezi cât de mult are grijă de ea, cu afecțiune, dăruire și răbdare. Şi mai ştie şi fizică cuantică ! Oh, e opt, trebuie să fug şi să-mi văd fata de pe autobuz.”

Silvia se îndrăgostise nebunește de şoferiţa autobuzului pe care-l lua la 20:16 că să meargă la clasa ei de tai chi, vorbiea cu ea în fiecare zi, deși nu mersese dincolo de subtila şi eșuata ei încercare de a-i cere o întâlnire. În orice caz se distra mai bine decât atunci când ea și cu mine am încercat să ne-o tragem. După ce am rupt-o cu gagica aia de Karol, Silvia și cu mine am ieșit în câteva nopți iar ultima oară am fost jefuite. Înainte de asta, ne-am dus la o petrecere care s-a dovedit a fi fost anulată în ultimul moment, dar n-am avut încotro şi am stat și am ajutat să punem totul în ordine și să facem curăţenie pentru că erau prieteni de-ai Silviei. Înainte de asta, o fată s-a apropiat de noi și a început să plângă (băut prea mult probabil) și a început să ne spune despre familia ei și de problemele ei în amor (probleme considerabile de-a dreptul), și mi-a fost milă să-o abandonez soarta ei crude și necazurilor ei , aşa ca mi-am petrecut aproape toată noaptea reconfortând-o, până când s-a cuplat cu un student străin care a apărut brusc. Și înainte de asta fusese un val de frig și toate barele de pe scenă erau neocupate…După care, în ultimele luni, ne-am întâlnit de obicei în casa Silviei sau într-a mea ca să vedem câte un film, să trăncănim în liniște, să analizăm comportamentul fostelor noastre şi raţiunea eşecurilor respective.

Acum se dovedise că erau o mulțime de oameni cuplaţi cu androizi şi eu habar n-avusesem. După conversația cu Silvia, în timp ce-mi pregăteam cina, am sunat-o pe o altă prietenă, Mercedes, care ştia de asemenea, despre decizia mea de a merge la Kapek Corp

Cum îţi merge ?” m-a întrebat ea, după ce se răsti la cei doi copii ai, spunându-le să se liniștească și se apuce de lecţii că altfel îi va lua mama dracului. “E firesc să-ţi faci gânduri acum, dar din moment ce-ţi garantează că îţi vor da banii înapoi în cazul în care androida nu e ceea ce ai vrut … Bine, să mă ţii la curent, poate mă decid să comand nişte copii androizi în locul monştrilor ăstora. Sper să fie totul bine, deși, dacă aș fi în locul tău m-aș simți atât de fericit să fiu singură încât nu mi-aş mai dori nici măcar un android. Uneori mă imaginez într-o casă confortabilă şi drăguţa ca a ta, stând pe terasă după-amiaza, având timp suficient numai pentru mine, și te invidiez. Și totuși, nu ești mulțumită. Asta-i viaţa !”.

Da, stăteam pe terasă după-amiaza, în timpul verii. Aveam o vedere magnifică: un orizont nesfîrşit deasupra unor acoperișuri și mult aer, iar în depărtare, munții Sierra Norte. Citeam sau ascultam muzică în timp ce seara sosea, singură și de multe ori fericită. Numai că uneori libertatea timpului meu devenea un prea vast teritoriu; toate posibilitățile din jurul meu, dar pic de dorinţă de a urma vreuna din ele.

Am revenit la conversaţia cu Mercedes : “În orice caz, această … fată, hai să-i zicem aşa, care, va fi exact ceea ai nevoie, încât să uitați de Karol o dată pentru totdeauna. Măcar cu asta n-o să te mai cerţi atâta şi n-o să fiţi atât de depărtate comunicaţional una cu alta şi dacă o să ai probleme, ei bine, atunci fă ce ţi-a zis prietena ta Silvia și deconecteaz-o”.

Nu fi naşpa”, i-am zis. “Nu-i aşa, nu vreau un robot, să-i pun bateriile sau să i le scot ori de câte ori am chef. Am nevoie de cineva cu care să nu fie nevoie să mă războiesc pentru tot felul de motive prostești deoarece aşa consideră că e un comportament normal pentru un cuplu: certuri, lipsă de respect şi a-l trata pe celălalt ca pe un rahat.”

O analiză pe care Karol, fosta mea gagică, fără îndoială n-ar împărtăși-o. N-am fost niciodată de acord pe aproape niciun subiect, nici măcar în ceea ce priveşte problemele din relaţia noastră. Bineînţeles era convinsă că eu eram problema iar eu eram convinsă că de fapt ea era problema.

Ai făcut exact ce era nevoie să faci, Emma”, a încheiat Mercedes. “Noi, oamenii suntem oribili și un android este mai bun. Trebuie să închid, nu mă lasă ăştia nici să mor si  iar au început cu prostiile. Sună-mă.”

Îmi terminam cina când am auzit sunându-se la uşă. Dintr-o dată mi-am amintit (fusesem atât de agitată toată ziua încât am uitat complet) că Elisa mi-a spus că ea are de gând să treacă pe la mine, fără a uita să ia unele cărți pentru biblioteca școlii ei. Elisa lucra după-amiaza ca voluntar la o şcoală de cartier, unde preda imigranților adulți, victimelor sărăciei, etc. Era ceva asemănător unei călugărițe laice sau ceva de genul ăsta, n-am înțeles niciodată pe deplin. Aparținea unei comunități religioase progresiste, deși se supunea unor reguli printre care celibatul. La cincizeci și ceva de ani, era încă o femeie foarte atrăgătoare, începând să încărunţească, înaltă, cu o figură expresivă, foarte energic și capabilă să realizeze orice proiect. Cu cincisprezece ani în urmă, când am cunoscut-o, am avut destule motive să mă îndrăgostesc de ea, stare care a durat aproape cinci ani, fără nici un fel de reciprocitate, sau poate tocmai de aceea. În cele din urmă, Elisa mi-a spus că n-ar nevoie de sex pentru a fi mulțumită, și, că de fapt, s-a dedicat complet muncii ei sociale. Numai atunci am înțeles că, indiferent cât de mult mi-o doream, ea n-avea de gând să-şi schimbe opiniile (adică, să mă prefere pe mine), am început să mă retrag departe, deși vorbim adesea la telefon și îi dăruiam cărți pentru şcoală ori de câte ori făceam curățenie în casă așa cum făceam acum, făcând loc pentru Deirdre.

Vrei ceva de băut ? O ceașcă de ceai ? O bere ? Whisky ?“, am început să glumesc, pentru că ştiam că era  abstinentă.

Un pahar de apă, te rog”, mi-a spus ea, și a început să răsfoiască cărțile pe care le donam și doar în acel moment mi-am dat seama că pe masă era şi broșură de informare de la Kapek Corp

Cred că m-am înroșit. Cum puteam să-i explic acestei femei pe care o admiram pentru ideile sale, pentru devotamentul ei, pentru puterea ei, pentru siguranţa ei pe care le detestam pentru că Elisa părea să fie mai presus de emoțiile umane comune, cum ar fi dorinţa de a avea un partener, că m-am decis să trăiesc cu o ginoidă? “Asta  înseamnă că îţi doreşti companie cuiva căruia îi lipseşte total libertatea şi liberul arbitru”, îmi va spune ea,  “și asta pentru că vrei ca partenerul să te asculte întru-totul și să nu-ţi creeze niciun fel de  probleme, o poziție pe care mi-e teamă că nu reprezintă altceva decât o  perioadă nefericită din trecut, aceea a dominației patriarhale.”

(Elisa era tot o feministă ca mine.) “Sau poate că problema constă în faptul că te simți atât de nesigură de tine și te desconsideri atât de mult, încât nu crezi că este posibil să ai o relație bună cu o fiinţă umană”, și când i-am răspuns că problema a fost, tocmai, că relațiile mele din trecut au eşuat din diferite motive, ea va adăuga :“Dar soluția nu este căutarea unui sclav, ci în a reflecta asupra cauzei relațiile defectuoase dintre oamenii reali. Și, în orice caz”, va conchide cu siguranţă, pentru ca o mai auzisem deja și cu alte ocazii,”scopul în viaţă  nu este de a avea un partener cu orice preț. Încă nu ne-am debarasat de acel balast istoric prin care presupunem că o persoană care locuiește singură, fără o relație sexuală stabilă, este oarecum inferioară altor persoane. Și pe deasupra, vrem nu doar să avem un partener, ci să găsim persoana ideală ca și cum aşa ceva ar exista și n-ar fi decât o iluzie pe care societatea ne-a impus-o precum o bomboană îmbibată cu romantism Pe scurt, în cazul în care persoana potrivită apare, e grozav;  dacă nu, ce se întâmplă ? eu, de exemplu, am decis să nu-mi duc viaţa ca parte a unei relații, după o perioadă din viața mea în care mai bine sau mai rău, am făcut așa. Când vom accepta realitatea, vom fi mai liberi și ne vom simți mai bine.”

 

S-a întâmplat ceva, Emma? Pari distrasă”, am auzit-o pe Elisa spunându-mi, în realitate și nu în imaginația mea.

Nu, nimic, sunt doar obosită, îmi pare rău”, am mințit, simțindu-se ca o laşă.

Nu, eu trebuie să mă scuz. Mă duc acum. Trebuia să-mi fi spus, multe mulțumiri pentru cărți.” Întotdeauna la fel de bună și din fericire fără să fi văzut broșură de la Kapek, Elisa a luat cărțile donate și a plecat.

Am ramas singură, epuizat de tot ce se întâmplase în timpul zilei, de conversațiile și de gândurile mele, așa că am mi-am spus că cel mai bun lucru de făcut ar fi un duș, apoi să mă duc la culcare și nu-mi mai fac griji cu privire la toată chestia asta în timpul celor trei luni de așteptare, până la sosirea lui Deirdre.

 

Era cald, deși eram la începutul lunii martie, în după-amiază în care m-am dus s-o iau pe Deirdre. M-am îmbrăcat cu grija mai multă decât de obicei, și am luat un tranchilizant, deși nu unul puternic pentru că trebuia să conduc. De fapt, mă gândisem să iau aerobuzul care avea staţie în preajma chalet-ului unde-şi avea Kapek birourile, dar nu era o soluţie când o voi avea pe Deirdre cu mine.

Am ajuns cu zece minute înainte ora programată, am parcat, m-am îndreptat spre ușă, și am sunat. Senzorii m-au identificat și m-au lăsat imediat să intru. Un robot care arăta ca un robot (adică numai din metal), a apărut şi m-a însoţit în sala de așteptare.

Cineva va veni în curând”, a spus, şi a fost cel mai rău lucru pe care l-am întâlnit în ziua aia, acea mașină cu mișcările sale stângace și vocea subţire. Într-un singur minut, toate neliniștile din ultimele trei luni s-au întors toate. Am ţipat la televizor să se deschidă, amărâtul m-a ascultat, deși a început să facă lucruri ciudate când am continuat să strig la el să schimbe canalele. Era cinci şi douăzeci și devenisem foarte nervoasă când ușa se deschise și apăru Myriam. Purta un costum foarte elegant, cu o holograma florală pe rever și pantofi de modă veche cu toc înalt. La fel de frumoasă ca şi data trecută, de data aceasta faţa ei părea să arate o mare epuizare. Cu toate acestea, arboră imediat zâmbetul ei cel mai bun și cel mai profesionist.

Mă bucur să te văd din nou, Emma. Deci, astăzi este ziua”.

Da. Ce mai faci, ai mult de lucru ?

Din ce în ce mai mult”, şi pentru o clipă se opri zâmbind și oftă. “Și acum, hai s-o găsim pe Deirdre. Vreau doar să-ţi fac o recomandare finală și în aceeaşi măsură un avertisment, și nu neapărat cu privire la Deirdre. Îţi recomand să nu spui nimic, poate doar unor oameni foarte aproape, și numai dacă doreşti, desigur, că Deirdre este o ginoidă. Avem anumite probleme cu tehnofobii. Nu știu dacă ai auzit  vorbindu-se de ei. Sunt un grup care se opune existenței androizilor care arată şi se comportă precum oamenii şi care sunt şi împotriva progresului tehnologic. Ne-au atacat cu viruși informatici și au mâzgălit graffiti-uri pe pereții clădirilor noastre. În unele țări au avut loc chiar și demonstrații în fața birourile noastre, și au denunțat public  persoane care şi-au cumpărat  un android. Tipurile astea de activități încă n-au apărut aici dar grupul tehnofobilor este în creștere, motiv pentru care ne avertizăm clienţii. Nu vreau să te îngrijorez, dar păstrează acest avertisment în minte.”

“Sunt de acord”, am răspuns.

“Și acum, hai să mergem.”

M-am ridicat și am urmat-o de-a lungul unui hol foarte lung până la o ușă pe care scria “Privat”. Înainte de a-mi plasa mâna pe senzorul care urma să-mi permită accesul, Miriam s-a întors spre mine pentru o clipă și mi-a zâmbit larg: “Te las cu Deirdre. Toate urările mele de bine, Emma. Mă bucur că te-am cunoscut.”

Ușa se deschise. Am intrat. O femeie cu părul scurt, stătea pe un scaun în mijlocul camerei, cu spatele la mine. Auzindu-mă, s-a intors.

Bună”, zise ea. “Ești Emma ?

Am fost capabilă doar să dau din cap.

Eu sunt Deirdre. Mergem ?

Vocea ei era cât se poate de naturală şi n-avea nici cel mai mic ecou metalic. Văzând-o mergând, am fost, de asemenea, surprinsă de faptul că mișcările ei n-aveau nimic rigid sau robotic, dimpotrivă, erau surprinzător de graţioase, cu acea încetineală armonioasă a tai chi-ului.

Odata ajunse în maşină, am condus spre casă, fără să opreasc, era un drum scurt. Era vineri, asa ca am aveam tot weekend-ul în fața noastră.

Mâine putem să mergem la cumpărături” i-am spus, odată ajunse acasă. “Ai nevoie de haine, nu ?” Purta niște blugi și un tricou fără mâneci. “Şi de mâncare.”

Eu nu mănânc. N-am fost construită pentru aşa ceva.”

Corect”. Mi-am amintit că citisem asta în broșură. Deirdre n-a avea nevoie să consume hrană, ba chiar i-ar fi creat probleme pentru mecanismele interioare. Putea bea lichide, mai târziu eliminându-le într-un mod care semăna cu cel al oamenilor din carne şi oase. O dată pe lună, trebuia să se retragă pentru a-şi reîncărca bateria : un fel de somn, care dura douăzeci şi patru de ore, aşa cum explica broșura. Deși nu era necesar să doarmă precum oamenii (pentru noi chiar este o reală nevoie, fiziologic inevitabilă), era convenabil să mi se alăture în perioada de somn, ceva ca o deconectare sau o odihnă de care beneficia şi ea.

Apoi putem ieşi din Madrid, să mergem în  sierra, de exemplu. Vom lua aerobuzul. Cred că vom avea vreme bună. O să-ți placă. Și acum”,  mi-am dres vocea, “nu știu ce am putea face. Sunt atât de obişnuită să trăiesc singură că îmi e greu să gândesc la  plural .”

N-ai locuit nciodată cu altcineva ?”

Oh, ba da, cu familia mea, cu alți oameni, colegi de cameră … dar cu partenerii pe care i-am avut, n-am mai petrecut mai mult de câteva zile împreună.”

Şi ce faci în mod obişnuit când ești singură ?

“Citesc, ascult muzică, văd un film, lucrez la câte ceva”

Poţi face aceleaşi lucruri dacă vrei.”

Oh, nu, nu acum.”

S-a uitat la mine cu ochii ei de un albastru-verde, atât de minunaţi (faţa ei era de asemenea, dulce, dar nu era deosebit de frumoasă, aşa cum cerusem) și a spus, “Ai un album foto ? Îmi poţi arăta pozele tale și așa te voi cunoaşte mai bine.

Mi se părea o idee bună. Am luat albumul cu poze apoi am pus fotografiile digitale pe televizor și în cele din urmă am scos vizorul pentru holofotografii … Am vorbit cu ea despre familia mea (cu care n-am avut o relație foarte bună, i-am explicat, așa că nu era sigură dacă era cazul ca Deirdre să-i cunoscă), despre prietenii mei, despre călătoriile mele … În orice caz, am încercat să nu fi obositoare. E plictisitor să te uiţi la fotografiile unor persoane sau locuri care nu au nimic de a face cu tine. A ascultat foarte atentă, așezată pe canapea, stând cât se poate de dreaptă.

Apoi, am mâncat ceva și a venit timpul timpul de mers la culcare.

Vrei să fim împreună în seara asta? Vrei să facem dragoste ?”, mă întrebă ea.

Am râs, destul de jenată.

“Cred că ar fi bine dacă dormim împreună, da, dar … nimic mai mult. Acum asta e ce vreau.”

S-a dezbrăcat. Avea un corp minunat, perfect concepute pentru a se potrivi gusturilor mele, ceea ce era logic: sânii ei erau ca niște mici dune aurii, rotunjite ca un curcubeu, linia șoldurilor era delicată. Desigur, am nevoie de ceva mai mult decât un trup plăcut la privit ca să simt vreo dorinţă. M-am dezbrăcat şi eu și m-am băgat în pat, un pic îngrijorat de modul în care eram percepută, nu aveam o siluetă atât de ideală ca ei. Deidre m-a imitat. Am stat amândouă o bună bucată de timp culcate pe spate, fără a ne atinge. Apoi ea s-a apropiat, și a pus capul pe umărul meu și mâna într-a mea. Atingerea ei, căldura, erau la fel ca cele a oricărei femei adevărate: o piele netedă, degetele lungi și subțiri. Apoi îmi puse o mână în jurul taliei.

Ştii, Emma ? Eşti exact cum am sperat că vei fi.”

Dar ce putea o ginoidă spera ? Era o propoziție din stocul pregătit de programatori în hard-diskul care îi servea drept creier ? Și chiar și așa, noi oamenii reali nu păstrăm oare fraze similare în arhivele noastre mentale şi le debităm în situații compromițătoare, atunci când credem că este convenabil ? Am mângâiat părul lui Deirdre (a simțit ceva în acea mângâiere ?), păr la fel de reală ca al meu și m-am simțit relaxată și am adormit.

Urmatoarele saptamani au fost o nouă perioadă în viața mea și am făcut multe lucruri împreună cu Deirdre. Dimineața, trebuia să se conecteze prin intermediul internetului la computerul central al corporaţiei Kapek pentru câteva ore, astfel încât tehnicienii companiei s-o poată monitoriza şi să-i transmită informațiile de care ea încă avea nevoie cel puțin în aceste prime săptămâni. Mai târziu, Deirdre va rula independent citind cărți din biblioteca mea (de tot felul: ficțiune, eseuri, poezie … cerusem să-i placă să citească) și chiar ziare sau conţinut media digital (solicitasem să aibă idei pe aceeași lungime de undă cu mine aşa încât acestea să nu devină un motiv de ceartă sau de distanțare între noi).

Am încercat să ajung acasă mai devreme  și aproape în fiecare după-amiază am ieșit la o plimbare, iar la sfârșit de săptămână, am plecat din Madrid și a mers în sierra. Îmi plăcea să merg pe jos și să mă caţăr și Deirdre a învățat repede, și, desigur, imediat m-a întrecut. Ca în multe alte domenii, de exemplu, la şah: n-am reușit niciodată s-o bat sau măcar s-o egalez. Sau la vreun joc de cărţi sau chiar la Parcheesi, un joc pe care nu-l cunoştea și pe care am învățat-o eu, doar pentru a mă învinge a treia sau a patra oară când am jucat. Putea conduce mai bine decât mine, repara orice fel de aparate electrice, şi era capabilă să repete din memorie texte întregi pe care le citise, ceva care era foarte util şi pentru mine, pentru munca mea la editură. În fiecare noapte, înainte de culcare, făceam împreună câteva exerciţii tai chi.

Ceea ce este important este că ne-am înțeles bine. Deirdre era foarte afectuoasă cu mine și eu la fel cu ea, şi părea încântată de atenţia și afecțiunea mea. Nu ne-am suparat şi nu ne-am certat pentru niciunul din fleacurile absurde pentru care oamenii se războiesc frecvent. Desigur, ea n-avea nici un trecut, doar un bagaj de “amintiri” fericite, dar fără vreo amintire a mitocăniei şi ticăloşiei oamenilor, fără răni, frustrări și temeri, neacumulând furia pe care o transportăm noi, ființele din carne și sânge, descărcându-ne pe oricine dintre apropiaţi, oameni despre care spunem că-i iubim, făcând ca fiecare relaţie să eşueze.

Felul ei de a mă asculta mi se părea curios: mai mult decât a fi programată să facă acest lucru, părea că vroia să învețe despre tot ce vorbeam cu ea. Ea însăși mi-a explicat că nu fusese proiectată ca un automat în măsură să dea numai un răspuns sau unul predeterminat ci având capacitatea de a învăța, de a căuta și de a descoperi noi posibilități de răspunsuri la aceleași întrebări sau stimuli. Procesul putea fi lent, Deirdre putea stoca multe lucruri în memoria ei, dar a fost mult mai dificil să stabilim relații între concepte și mai presus de toate să le interpreteze.

Mai mult decât a programa o mașină, sarcina mea părea să fie educarea unui copil, aşa cum Myriam îmi explicase. Nu am înțeles deloc cum a fost posibil ca Deirdre să înveţe noi răspunsuri, o gândire incipientă în cazul ei, dincolo de programare. Știa ea că era o ginoidă ? Ştia, dar nu părea să-i dea prea multă importanță. Şi avea ea într-adevăr emoții, simţea cu adevarat ceva pentru mine, iubirea pe care mi-o arăta ? La început acea îndoială m-a chinuit, mai târziu, n-am mai vrut să mă gândesc la asta. Atitudinea ei părea spontană. Și m-am purtat cu ea ca și cum ar fi fost complet umană, nu i-am dat niciodată vreun ordin și i-am cerut părerea în toate problemele.

Uneori, ea m-a întrebat: “Eşti fericită cu mine ?” Şi cum aş fi putut să-i răspund altceva decât da ? Adevărul este că nu mă simţisem la fel de bine aşa cum mă simţeam cu această ginoidă pe care ajunsesem s-o consider mai degrabă femeie decît maşină.

La câteva zile după ce venise acasă cu mine, am făcut dragoste pentru prima dată. Am fost surprinsă că eram atât de relaxată, la fel ca în prima noapte când am adormit lângă ea. I-am explicat că mi-a plăcut să o ating, s-o mângâi, s-o sărut, chiar dacă ea nu putea simți la fel ca mine. Ea mi-a spus că trebuie, desigur. N-avea niciun blocaj și nici o prejudecată cu privire la orice sugestie la ceea ce am putea face, aşa că m-am dezlănţuit şi zi după zi și noapte de noapte, am încercat diferite posibilități. Mi-a plăcut să fac dragoste cu Deirdre, și am început să mă întreb dacă ea n-ar putea avea orgasm, unul electronic ; la urma urmei, al nostru ce-i altceva dacă nu un șoc, un curent care are nevoie să ajungă la creier ?

Mă îndrăgostisem de ea ? E greu de spus da. Am început s-o iubesc, dar fără acea pasiune care este pe de altă parte, o stare modificată a mentalului – acea pasiune pe care am simțit-o pentru Karol, chiar dacă ne-am certat atât de mult ; pasiunea pe care am simţit-o pentru atât de mult timp și atât de inutil, pentru Elisa ; acel nod pasional plin de durere ce ne lega pe Manuela şi pe mine până la moartea ei. Am iubit-o pe Deirdre cu o afecțiune care era mai dulce, mai calmă, mai liniștită.

Prima problemă a apărut în după-amiaza când prietena meu Silvia (care o cunoscu-se deja pe Deirdre) a vrut să ne întâlnim cu altă cunoştinţă,  Leticia care trăia cu o ginoidă de mai mult timp decât mine, într-un orășel din apropiere de Madrid.

La început Leticia nu mi-a plăcut. Ginoida ei, Karen, era superbă, cu pielea măslinie, cu părul lung, foarte înaltă, corpul unui model – dar modul în care Leticia o trata, mă dezgusta.

Leticia era foarte autoritară, iar comportamentul ei era asemănător machismului masculin de altădată și nu cu mult timp în urmă. Ginoida părea speriată și a fost tăcută aproape tot timpul, ceea ce a amplificat toanele Leticiei. Stătusem de vorbă aproximativ două ore, şi Leticia băuse deja mai mult decât ar fi trebuit, când a propus să ne schimbăm partenerele în acea noapte. I-am răspuns că, desigur, nu era doar decizia mea și că ar trebui s-o întrebe şi pe Deirdre. Leticia a râs.

Haide acum, te joci de-a ce ? Încerci să mă faci să cred că te comporți ca și cum ginoida ta e o femeie adevărată ? Poate crezi că ești mai bună decât mine pentru că pui tipul ăsta de întrebare absurdă unei mașini care este programată să te asculte întrutotul ? Pentru asta ai cumpărat-o, altfel te-ai fi cuplat cu o fată adevărată. Așa că nu-mi fă mie morală !

Comentariul ei m-a rănit cu adevărat pentru că era ceva adevăr acolo, dar nu eram gata să mă las încolțită și blamată atât de ușor.

Același joc pe care-l faci şi tu, fată”, am spus. “Te joci de-a despotul macho cu cineva care nu se poate apăra singură. Poate că multe femei adevărate au observat imediat cât de vulgară și brutală esti. Karen nu poate face asta. Dar dacă atitudinea asta îţi astâmpără mâncărimea ... “

Situația se inflamase întratât încât Silvia s-a grăbit să intervină., “Ia uite ce târziu s-a făcut, cred că ar trebui să mergem.”

Am plecat în grabă și, odată ajunse în mașină, Silvia şi-a cerut scuze: “Îmi pare rau, nu mi-am imaginat că Leticia se va purta așa. A băut prea mult. În orice caz, știu că n-o tratează bine pe Karen, dar nu s-ar comporta diferit dacă ginoida ar fi o fată autentică. Oricum, m-am gândit chiar să vorbesc cu prietenul meu Hugo, care este un tehnofob, dar nu un fanatic, pentru că el mi-a spus că  în asemenea cazuri, atunci când cineva nu-şi tratează bine droidul, grupul său a eliberat androizii chiar și prin forță. O să-ţi comunic ce mi-a spus “.

Am lăsat-o pe Silvia la ea și i-am propus lui Deirdre să mergem în parc, unde de multe ori ne duceam după-amiaza. Ne plimbam în liniște.

De ce ești atât de tăcută ?”, am întrebat-o în final.

Leticia e rea. Nu-mi place modul în care o tratează pe Karen.”

Nici mie nu-mi place, dar Silvia ne-a spus deja, Leticia nu s-ar purta altfel nici măcar în cazul în care Karen ar fi o fată adevărată.”

Niciodată nu m-ai trata aşa, nu ?

“Sper să nu mă port cu nimeni în acest fel.”

Deidre rămase tăcută mult timp, apoi mă întrebă, “Te-a deranjat ce a spus Leticia despre tine ?”

Era adevărat, tot rostogoleam vorbele alea în cap. Eram oare o ipocrită care se credea mai bună decât Leticia pentru că îmi tratam ginoida mai bine, când de fapt cumpărasem ceva forțat din start să mă iubească ? Asta ar fi însemnat că aveam impresia că îi puteam prosti pe toți ceilalți, chiar şi pe mine. Dar dacă încercam cu adevărat să mă conving că Deirdre ar putea fi precum o femeie din carnea adevărată ?

Primul gând n-ar fi decât ipocrizie, iar al doilea o minciună la fel de oarbă și periculoasă. Toate astea împreună iar o greșeală, o greșeală enormă în acel moment, ar fi fost să-i mărturisesc cu voce tare gândurile mele lui Deirdre. Sau poate, mi-am spus mai târziu, poate n-ar fi o eroare.

Deidre m-a ascultat fără a răspunde, dar mai târziu, acasă, atunci când ne-am dus la culcare (ea a insistat, ca întotdeauna, să facă duş cu mine), în întuneric, cu capul pe umărul meu și cu trupul presat de al meu, mă întrebă, “Emma, ​​mă iubeşti ?

Am rămas fără cuvinte. Deirdre a mea, dulce mea Deirdre, atât de tandră şi afectuoasă, părea să se piardă mai mult și mai mult în labirintul propriilor gânduri.

A trebuit să fiu sinceră.

“Nu știu, Deirdre. Poate nu încă.”

“De ce ai vrut să stai cu mine în loc de o fată reală, un om ?”

Cred că am avut multe temeri. Toate relaţiile mele cu femeile reale, cum le numeşti tu, au fost un adevărat dezastru. În lupta noastră de a ne păstra independența, autonomia, libertatea, am ajuns atât de încăpăţânate încât nu vroiam să cedăm nici măcar un milimetru din gândirea și atitudinile noastre. Sigur, au existat și momente bune, dar astea nu durează prea mult. M-am simțit rănită atât de des de cuvinte, acele cuvintele pe care şi le spun oamenii unuia altuia într-un mod atât de neglijent, nepoliticos, răzbunător sau cu rea-credință, toate aseta nu se întâmplă cu tine. Nu dau vina pe ceilalți, am avut prea multe temeri, traume, complexe – lucruri din fericire străine pentru tine”..

M-ai iubi dacă aș fi fost o fată reală și nu o mașină ?

Tu nu ești o mașină, Deirdre, adică tu nu eşti ca maşina de spălat, ca televizorul, nici măcar precum calculatorul Ești altceva. Nu umană desigur, dar nici artificială.”

N-am mai vorbit despre acest subiect, dar cu toate acestea, de la acel moment comportamentul lui Deirdre s-a schimbat. Uneori, era tăcută mai mult decât de obicei, și în atitudinea ei, în gesturile ei, era ceva ce puteam compara doar cu tristețea umană. Mi-am spus că această melancolie era doar logică, de parcă începuse să gândească.

O lună mai târziu, ne-am întâlnit din nou cu Silvia și cu o altă prietenă de-a ei, una Laura. La începutul relației mele cu Deirdre, ne-am petrecut o mulțime de timp singure, doar noi două, pentru a ne cunoaşte una pe alta mai bine, și pentru că am vrut să mă bucur de viață într-un cuplu, după atât de mult timp fără un partener şi poate, de asemenea, pentru că nu știam cum s-o prezint prietenilor mei. Încetul cu încetul, am început să am încredere, și i-am propus lui Deirdre să ne mai vedem şi cu alte persoane. M-am gândit că asta o să-i placă –  până în după-amiaza aceea când ne-am întâlnit cu Silvia și cu Laura. Silvia ne invitase să luăm o gustare după-amiază acasă la ea. Cumpărat o mașină de realitate virtuală și vroia să ne-o arate. Îi plăcea să călătorească, dar nu-şi  putea permite călătorii lungi sau costisitoare.

Fetelor, e o minune. Ieri am fost la Istanbul, alaltăieri am navigat în largul Insulelor Marchize, iar cu o zi înainte am urcat pe Kilimanjaro și ghidul kenyan care m-a însoțit mi-a spus o mulțime de lucruri despre țara sa. După-amiază, vă duc să vedeţi piramidele din Egipt “.

Într-adevăr, am văzut piramidele. Şi am mai văzut zorii roşietic-aurii în deșert, am simțit prima căldura a zilei, iar mai târziu umiditatea tunelurilor claustrofobice din interiorul piramide şi apoi am ajuns la camerele funerare ale faraonului.

Laura era o bruneta fermecătoare, ne-am plăcut şi ne-am simţit bine și am râs mult, făcând glume despre aparatul de realitate virtuală. În acea noapte, ajungând acasă, Deirdre m-a întrebat, “Îți place Laura ?”

E o fată plăcută, desigur, dar dacă întrebi dacă mă simt atrasă sexual de ea, ţi-aş răspunde că nu m-am gândit o clipă la asta. Acum sunt cu tine și adevărul este că întotdeauna am considerat că o singură relație este destul de greu de întreţinut darămite mai multe în acelaşi timp”.

A fost o glumă, dar de multe ori nu eram conștientă de faptul că Deirdre încă nu știa cum să interpreteze umorul, să înțeleagă că o propoziție putea avea un înțeles diferit de cel literal. La trezire a doua zi, sâmbătă, am văzut că Deirdre plecase. Pe masă din camera de zi era un bilet de la ea pe care scria într-o caligrafie perfectă:

Nu vreau să fie un obstacol în a-ţi găsi o fată adevărată. La revedere, te iubesc, Deirdre.

M-am îmbrăcat repede și m-am dus la mașină ca să încep s-o caut, dar mi-am dat seama nu știam când a plecase. Era capabilă să se deplaseze prin casă în liniște absolută, și mai mult chiar vedea perect pe întuneric aşa că era posibil să fi plecat în miez de noapte. Am dat câteva ture prin cartier și apoi m-am întors acasă să mă gândesc. Am verificat şi am constatat că toate hainele ei erau în garderob și nici bani nu lipseau, Deirdre știa că acestea erau necesare pentru a descurca – de fapt, recent, ieşise singur în mod frecvent pentru a face cumpărături – dar poate că îndrăznit să ia ceva cu ea. Am început să mă îngrijorez serios, dar ce puteam face ? Să sun la poliție, la Kapek Corp? Mi-era teamă că, dacă îi avertizam, ar căuta-o pe Deirdre, ar captura-o și ar pedepsi-o într-un fel, ar reajusta-o ? Am luat din nou mașină şi m-am dus la un parc unde, de obicei, ne plimbam, dar Deirdre nu era nici acolo. Când m-am întors acasă, se făcuse aproape amiază, m-am gândit că cel mai bine era să mă sfătuiesc cu cineva de încredere. Am sunat-o pe Silvia.

Deirdre este aici”, mi-a spus că, când am început să-i explic ce s-a întâmplat. “A venit foarte devreme și mi-a spus mai mult sau mai puțin cea ce ţi-a scris în bilet, și că a crezut că îţi  plăce Laura. I-am spus că adevărul era că mie îmi place Laura, care de altfel este heterosexuală, și i-am spus că ar trebui să se întoarcă acasă și să vorbească cu tine. Apoi Deidre mi-a zis că trebuie să te fi trezit și ai citit nota, și că îi era teamă că vei fi foarte furioasă. Mi-a cerut ajutorul meu pentru că nu știa unde să meargă,  a insistat s-o duc ca să se întâlnească pe prietenul meu Hugo, tehnofobul, pentru că așa cum v-am explicat zilele trecute, grupul lui s-a oferit să acorde refugiu roboţilor cu probleme.

N-o lăsa să plece, vin imediat.”

Silvia nu se putea opri din râs când am dat nasul cu ea. “Nu m-am mai distrat atâta de secole”, a spus ea. “Cred că relația voastră este ghidată de vânturile solare. Aţi început deja să vă purtaţi la fel ca orice alt cuplu.”

Deirdre”, i-am spus, când am ajuns acasă, singure în cele din urmă, “data viitoare când o să ai asemenea gânduri, te rog, vorbește cu mine și vom discuta, pentru că altfel în loc să fiu partenera ta, mă voi simţi ca mama ta.”

Mai târziu, am înşfăcat-o : “şi acum, mica mea brunetă, o să-ţi plătesc pentru toate grijile pe care mi le-ai făcut”.

Atitudinea lui Deirdre s-a schimbat din nou, acum într-un mod foarte curios. Părea hotărâtă să-mi dovedească faptul că ea era adult și chiar mi-a arătat anumite atitudini clar-seductive pe care nu le avusese mai devreme. Dar ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost că acele calități pe care încerca să le evidențieze nu erau cele umane, ci acelea robotice. De exemplu, atunci când am jucat șah m-a învins într-un umilitor de scurt timp și dacă am reușit la următoarea partidă  să-i rezist un pic, mai târziu a repetat totul la o viteză amețitoare, ca să-mi arate greşelile pe care le-am făcut, a trebuit s-o implor s-o lase mai încet, pentru că nu mai înțelegeam nimic. Când ne-am dus la alpinism a făcut mișcări și salturi care erau imposibile pentru oameni, aşa că am avertizat-o, “Deirdre, nu mai fă aşa ceva sau o să-ţi rupi gâtul.”

Părea încântată să-mi arate că era capabilă de acele salturi și de elongaţiile ălea ireale.Învățase să controleze sistemul de navigaţie al maşinii mele de la calculatorul de acasă casă și mă obligat să mă întorc acasă, chiar dacă aveam vreo întâlnire în altă parte. Şi când se conecta la internet putea face chiar nişte pozne gogonate. În afară de asta, ştia toate știrile pe de rost ca să-mi debiteze chestiile care credea ea că ar putea să mă intereseze sau citea câte o carte din biblioteca mea în fiecare dimineaţă ca s-o discute cu mine mai târziu, sau să-mi recite toate poemele unor autori care îi plăceau foarte mult. Începuse de asemenea, să citească cărți erotice, în scopul de a-mi sugera noi poziţii sau experimente nocturne. În cele din urmă, m-a rănit când mi-a zis, “Aş vrea să le spun tuturor că sunt o ginoidă și nu o femeie. Poate ţi-e frică de ceea ce ar putea oamenii crede sau poate vei fi jenată, dar nu vreau asta.”

Îmi plăceau toate giumbuşlucurile lui Deirdre dar n-am încetat să-mi fac griji. În cele din urmă, într-o dimineață, m-am decis s-o sun pe Myriam de la biroul meu, cerând ca apelul să fie confidențial. I-am explicat, fără a intra în anumite detalii, ce se întâmpla.

Creaţiile noastre mai evoluate, cum ar fi Deirdre, au ajuns la punctul în care sunt capabile să gândească singure dar asta nu înseamnă că gândirea lor va fi ca aceea a noastră, a oamenilor. În realitate, chiar noi, la Kapek Corporation, nu știm care va fi acest mod de gândire. Ceea ce e sigur este că Deirdre nu-şi va schimba niciodată sentimentele pentru tine. Dar dacă vrei să-i facem o reajustare, suntem dispuși s-o facem.”

Pentru mine, discuţia asta despre reajustare suna precum electroșocurile sau lobotomia. Nu vroiam asta. Mă temeam că Deirdre va dori să devină umană şi faptul că prefera să fie o ginoidă îmi părea admirabil. În orice caz, îmi dădeam seama că nu era fericită. În unele zile, când ajungeam acasă, o găseam într-o stare pe care aş putea-o numi doar una depresivă: tăcută, tristă, demotivată și meditativă. Dar putea fi un creier care era de fapt un calculator, să fie fericit sau deprimat ? Cu toate acestea, Deirdre mi-a pus întrebări foarte umane: “Dacă într-o zi vei găsi o fată reală care te va iubi așa cum o fac eu, ce se va întâmpla cu mine ?

 

Deirdre, oamenii nu sunt siguri că dragostea va dura pentru totdeauna. Unii chiar preferă să nu dureze prea mult. Dar trebuie să învăţăm să trăim cu această incertitudine. În plus” am adăugat, râzând, “ai văzut multe fete demolându-mi  ușa ca să mă curteze ? Nu e niciuna pentru că nu sunt interesată acum că  sunt cu tine.

Sau altă dată m-a întrebat: “Dacă într-o zi n-aş mai funcționa, ce s-ar întâmpla cu tine ? Spui că acum te-ai obișnuit să nu mai locuieşti singură ?.”

Nu mai  e cum era înainte când mă obişnuisem cu singurătatea, Deirdre. Cel puțin, nu întotdeauna. Dar nu-ţi mai bate capul cu asta. Haide, lasa-mă să-mi odihnesc capul în poala ta și să uităm de tot, nu suntem decât tu și cu mine și acest moment . ”

Simţeam o deosebită tandreţe pentru ea și aveam nevoie să-mi fie alături, dar eram chinuită de ideea că era dependentă  de mine atât de complet, mai ales emoţional, poate pentru că i se impusese această relaţie. Nu putea renunţa la ideea că dragostea ar putea dispărea, nu putea căuta o altă iubire, pentru că era programată ca doar eu să-i fiu singura dorință, singurul ei scop, întreaga ei lume.

 

Am întrebat-o: “Spune-mi, ce te simţi pentru mine, Deirdre?

Te iubesc.”

“De ce mă iubești ?”

Pentru că te iubesc. Şi pe lângă asta, eşti bună cu mine.”

I-am simțit dragostea, mă înconjura, era o bucurie şi un dar, am apreciat-o pentru că știam cum e să n-o ai. Dar nu trebuia să fac nici cel mai mic efort pentru a o păstra pentru că Deirdre nu putea să înceteze să mă iubească, și, în plus prețul era plătit de Deirdre, și prețul era maturitatea ei deplină și libertatea ei.

Dupa ce m-am gândit mult la asta, i-am cerut Silviei să stabilească o întâlnire cu prietenul ei Hugo, tehnofobul, o discuţie de care Deirdre nu trebuia să știe nimic. Câteva zile mai târziu, am sunat la birou inventând o scuză, și m-am dus la cafeneaua unde urma să mă întâlnesc cu Hugo. Acesta era un argentinian cu părul roșcat şi creţ şi gesturi energice, care a fost mult mai prietenos și înțelegător decât mi-am imaginat.

Nu te judec pentru că ai un robot” mi-a spus că atunci când i-am explicat situaţia mea. “Şi nu pun la îndoială motivele tale. Sunt sigur că o tratezi bine pe Deirdre. Dar este de asemenea adevărat că există o lume foarte diferită  acolo, în afara micuţului vostru univers. Știi oare că acum sunt din ce în ce mai mulţi androizi exploataţi pentru prostituţie ? Producătorii le pot da orice aspect, de la înfăţişarea unui copil până la cea a unui adult. Droizii nu obosesc, fac tot ce li se cere, nu se revoltă niciodată împotriva proprietarilor sau clienților lor iar ca  beneficiu suplimentar este practic imposibil să transmită boli sexuale. De asemenea, din ce în ce mai des, robotii sunt utilizaţi ca membri ai echipajului unor  zboruri spațiale periculoase, în colonizarea spațiului, în special pe Marte. Și aici, pe Pământ, fac  muncile cele mai grele, de exemplu, în mine și în deservirea reactoarelor nucleare . Și am auzit că marile puteri au planificat creșterea producția de droizi pentru a-i folosi intensiv în fabrici și în anumite servicii publice și private. O parte a stângii este îngrijorată de asta pentru că ar însemna pierderea locurilor de muncă pentru oameni.

 

Conservatorii afirmă că e mult mai bine ca roboţii să fie utilizați pentru prostituție și alte activităţi în locul  oamenilor, pentru că oricum androizii  nu simt nimic, dar ai văzut şi singură că încep să gândească și să simtă.

Iar unii dintre noi, așa-numiţii tehnofobi – nu ăsta e numele pe care-l folosim noi – considerăm  că ori cu oameni ori cu roboţi problema e aceeaşi : sclavie.  Unii oameni doresc să aibă sclavi, pentru sex sau pentru orice altceva. Vor să dețină putere absolută asupra cuiva sau a ceva şi să beneficieze de serviciile lor, fără a da nimic în schimb. Și gândul meu este că eu nu vreau să fiu nici sclav nici proprietar de sclavi, aşa cum nu vreau să fie ucis în vreun război, dar nici nu vreau să omor. Nu vreau o societate sau o lume ca asta. În cazul tău, cred că problema nu este modul în care o tratezi pe Deirdre, ci faptul că indiferent de cum o  tratezi, ai un sclav. Și, eventual, de aceea nu ai reușit s-o iubeşti. Poţi simți afecțiune și gratitudine dar nu dragoste, pentru că știi că reacţia ei nu este spontană .”

L-am aprobat. El a continuat, “Mă ofer s-o eliberez pe Deirdre de dependența ei de tine. Putem să-i ștergem din memorie obligația de a te iubi, am făcut deja asta în alte cazuri. Nu ne vom atinge de altceva, astfel încât evoluția gândirii ei și emoțiile la care a a ajuns abia vor avea de suferit. La început, va fi un pic dezorientată dar o vom ajuta.

Și după aceea ?

După ? E recomandabil să rămână cu noi pentru câteva luni, până când va putea trăi pe cont propriu.”

În acea noapte, pe când ne uitam la televizor, am întrebat-o pe Deirdre, “Spune-mi, vrei să fii liberă, să faci ce vrei și să iubești pe cine vrei, o persoană pe care ţi-o alegi, nu neapărat eu ?

Deirdre se gândi mult timp.

“Dar aş ajunge singură”, a spus ea în cele din urmă.

Am avut impresia, în acele zile, că ghicise ceva din ceea ce încercam să decid. Îşi petrecea timpul făcând tot felul de holograme artistice, o activitate pe care o începuse mai devreme. Ciudate figuri geometrice de lumină aflate în mișcare, traduceri de biți din poeziile care-i plăceau îmi spuse ea. Mi-a dat de asemenea, un vizor așa că am putut vedea toate fotografiile în care apăream împreună. Am făcut dragoste mai des ca înainte.

Dar știam ce trebuia să fac, și n-avea niciun sens s-o întreb dacă era de acord.

Cu o noapte înainte ca Deidre să se fi retras timp de douăzeci şi patru de ore pentru a-şi reîncărca bateria ne-am dus la culcare ca de obicei.

Draga mea Deirdre …”, am început, în timp ce ea mă îmbrăţişa ca în fiecare noapte. Dar ce aș mai fi putut adăuga? Că o iubeam ? Ar fi fost o minciună. Că i-am apreciat dragostea ? Că n-aveam de ales, că trebuia s-o fac pentru binele ei ? Mi se părea că sunt altruistă și generos, dar în realitate, dacă aș fi iubit-o pe Deirdre cu adevărat, nu aș fi permis separarea noastră, da, dacă aș fi iubit-o aşa cum mă iubea, chiar dacă am fost urmărite de tehnofobii din lume, plus Kapek Corporation, am fi fugit împreună, și nu mi-ar fi păsat dacă iubirea noastră se încheia într-un mod corect politic sau nu, așa cum se va termina acum, prin alegerea mea.

În dimineața următoare, în timp ce Deirdre se reîncărca, l-am sunat pe Hugo. El m-a asigurat că atunci când mă voi întoarce acasă, Deirdre n-o să mai fie acolo. Din ușa dormitorului nostru, m-am uitat la ea pentru ultima oară.

 

Apoi mi-am petrecut multe weekend-uri acasă la Silvia. În urmă cu două luni, avusese un accident de mașină și îşi rupsese un picior. Când a ieșit din spital, încă avea nevoie de ajutor. În timpul săptămânii, avea o fata (una umană), angajat ca s-o ajute, iar sâmbătă și duminică mă duceam eu. Nu-şi pierdu-se buna dispoziţie dar mi-a zis că, atunci când va putea merge fără probleme, noi două vom purcede în căutarea vieţii, cu alte cuvinte ne vom găsi prietene. În carne şi oase sau cu inimă de silicon.

Uneori o văd pe Deirdre. Trece prin fața casei Silviei cu Hugo sau altcineva din grupul lui, sediul lor este aproape. Știu, prin intermediul lui Hugo, că totul merge bine, și că abilitățile artistice ale lui Deirdre îi surprind, ceea ce ei numesc biţi abstracţi, holofiguri care reprezintă traducerea unor poezii și fragmente literare în limbajul artificial al biților, convertindu-i în prisme de culoare, în arcuri , spirale, faţete, vârfuri, margini, poliedre irizate, linii de lumină în mișcare,  splendide corpuri ce răsucesc neîncetat.

În altă zi, într-o vineri, eram în grădina Silviei aranjând nişte plante atunci când Hugo veni împreună cu Deirdre. Sunt sigură că nu se aștepta să mă găsească acolo. A fost chiar un pic nervos că dăduse peste mine. Dar şi eu am fost nervoasă. I-am salutat pe amândoi în timp ce-mi curățam pământul de pe mâini. Deirdre, desigur, nu-şi mai amintea de mine, fusesem complet ștearsă din memoria ei, dacă n-ar fi fost aşa, n-ar fi putut fi liberă. Cu toate acestea, mă întrebă ce făcea  și i-am dat un trandafir alb (aș fi preferat unul roşu). Era minunată Deirdre, îmi părea la fel de dulce ca oricând dar avea acum o privire mult mai hotărâtă, știa cine era, de unde venea și că trebuia să se bazeze doar pe ea. Nu mai era programată să depindă de nimeni. A continuat sa ma întrebe despre numele plantelor și cum aveam grijă de ele, până când Hugo i-a spus că ar trebui să meargă, deoarece Silvia nu era acasă.

Începând din acea vineri, nu-mi pot scoate imaginea noului chip al lui Deirdre din cap. Cred că în curând ne vom întâlni din nou. Nu va fi dificil, probabil, să trec pe la noua ei expoziție de artă, biţii ei abstracți. Nu știu ce se va întâmpla atunci. E posibil să existe un colţişor din memoria ei electronică în care să mai fie o amintire despre mine? Dacă a fost proiectată pentru a fi prietena şi completarea mea, nu s-ar putea să ne căutam una pe alta ? Aş fi capabilă s-o determin pe această liberă Deirdre, care se putea întâlni cu multe alte persoane care ar putea-o interesa, să se îndrăgostească de mine?

Silvia bănuie că am început să mă îndrăgostesc de Deirdre.

© Lola Robles

Traducere de Cristian Tamaș

Traducerea și publicarea în Revista SRSFF s-au făcut cu acordul autoarei și a editorului antologiei Terra Nova, dl.Mariano Villareal. Le mulțumim.

Antologia Terra Nova : http://novaficcion.wordpress.com/foreword/

 

Lola Robles s-a născut în capitala Spaniei, Madrid, pe data de 17 septembrie 1963. A început să scrie de la vârsta de opt sau nouă ani. A fost pasionată de asemenea, de la o vârstă fragedă de lectură.

Licențiată în filologie, este una dintre coordonatoarele Bibliotecii Femeilor (Biblioteca de Mujeres, destinată adăpostirii operelor scrise de femei și a documentației mișcării feministe spaniole) și membru fondator (activist feminist și pacifist, a coordonat activitățile culturale ale Bibliotecii Femeilor din Madrid între 1987 și 2002). A lucrat timp de douăzeci și patru de ani ca magistrat în cadrul instanțelor de judecată penală din Madrid, din 1987-2002, și mai târziu la Registrul Civil. Este membră a grupului „Femeile în negru împotriva războiului” (Mujeres de Negro contra la guerra)

Scriitoare și autoarea a numeroase articole, eseuri, recenzii, coordonatoare a multe ateliere de tehnică narativă precum „Literatura fantastică și science fiction-ul”. Este pasionată de cinema, călătorie , drumeții și alpinism. A fost una dintre fondatoarele rețelei spaniole a bibliotecilor și centrelor de documentare pentru femei.

A trebuit să se retragă din activitate datorită deficiențelor de vedere.

Romane:

„Flores de metal” (Flori de metal)

„El informe Monteverde” (Raportul Monteverde)

„La rosa de las nieblas” (Trandafirul negurilor)

Culegeri de povestiri :

„Amargarita Páez: povestiri ”, 2002 (ediția I)

„Amargarita Páez: povestiri”, 2007 (ediția a II-a revăzută și adăugită)

„Povestirile Amargaritei Páez”,  2010 (ediția a III-a revăzută și adăugită)

„Historias del Crazy Bar y otros relatos de lo imposible”. Madrid, 2013 (colaborare : Concepción Regueiro)

Alte lucrări :

„Escritoras de ciencia ficción y fantasía: Bibliografía”. Madrid, Biblioteca de Mujeres, 2000. 138 p.

„Biblioteca de mujeres”. Madrid, Biblioteca de Mujeres, 2001.

Povestiri :

„El amor de Sólveig” (Dragostea lui Solveig)

„Piratas estelares” (Pirații stelari)

„Savitri”

„El sueño de enfrente” (Visul din față)

–“Éramos tan cursis”, en: Cuentos del corazón y de otras vísceras. Ciudad Real, Centro Asociado de la UNED, 1989.

–“No me dejes”, en: Breves, deseables y perversos. Madrid, Horas y horas, 1990.

–“Los adioses fríos”, en: Obras casi completas. Madrid, Horas y horas, 1991.

–“El sueño de enfrente”, en: Encuent(r)os breves. Madrid, Ediciones del Orto, 1992

–“Retrato en dos tiempos”, en: Animales en la ventana: cuentos y poemas. Madrid, Horas y horas, 1992.

–“Cuando la aventura apacentaba iris de color de oro”, en: Álbum de cuentos: antología de nuevos narradores. Madrid, Catriel, 1994.

–“El amor de Sólveig”, en: revista SAL nº 25, 1996. (1º Premio de Relato Corto “El valor de la palabra escrita).

–“Escaparates”, en: revista LIBERTAD 8 nº 2 (enero 1997)

–“Hielo”, en: ¡Qué mala suerte tengo con los hombres!. Madrid, Catriel, 1997.

–“La secta de las bibliotecarias”, en: Actas del VI Encuentro de Centros de Documentación y Bibliotecas de Mujeres. Mérida, Fundación 8 de Marzo, 1999. (CD-ROM)

–“Los miopes”, en Antología de cuentistas madrileñas (desde el nacimiento del cuento literario femenino hasta nuestros días)/ prólogo, selección y notas de Isabel Díez Méngüez. Madrid, La Librería, 2006. Pp. 283-284.

–“Los torpes”, en Antología de cuentistas madrileñas (desde el nacimiento del cuento literario femenino hasta nuestros días)/ prólogo, selección y notas de Isabel Díez Mengües. Madrid, La Librería, 2006. Pp. 284-285.

–“De la sangre”, en No sólo duelen los golpes. Palabras contra la violencia de género / Javier Montilla Valero (coord.). Córdoba, Servicio de Publicaciones, Universidad de Córdoba, 2008, pp.

–“Savitri”, en Dos orillas: voces en la narrativa lesbiana. /compilación e introducción de Minerva Salado. Barcelona-Madrid, Egales-Grup Elles, 2008, pp. 93-102.

–“El aire en tu lugar”, en Aire: antología de cuentos. México, Tertulia Asociación Escritores Tirant lo Blanc, 2009, pp. 31-34.

–“Deirdre”, en Terra Nova: antología de ciencia ficción contemporánea / selección de Mariano Villarreal y Luis Pestorini. Gijón, Sportula, 2012, pp. 27-55.

– «Miss Williams escribe a su prometido», en: Creativos de la vieja Europa, edición de Àngels Gimeno, USA, Portilla Publishing, 2013, pp. 139-153.

Articole și referate :

–“Escritura y droga: el caso de Anna Kavan”, en INTERSUBJETIVO: revista de psicoterapia psicoanalítica y salud, vol. 4, nº 1 (jun. 2002), p. 117-120.

–“Escritoras españolas de ciencia ficción”, en Mujeres novelistas: jóvenes narradoras de los noventa / edición de Alicia Redondo Goicoechea. Madrid, Nancea, 2033, pp. 179-190.

–“El gran Meaulnes de Alain Fournier o el dominio misterioso de la adolescencia”, en INTERSUBJETIVO: revista de psicoterapia y salud, vol. 7, núm. 1 (jun. 2005), p. 107-115.

–“Rubíes y reptiles: la narrativa gótica de Pilar Pedraza”, en revista Arbor, vol. CLXXXII, nº 720 (julio-agosto 2006): Escritoras españolas del siglo XX (2) /edición de Carmen Simón Palmer. Madrid, Consejo Superior de Investigaciones Científicas.

–“Las otras: feminismo, teoría queer y escritoras de literatura fantástica”, en I Congreso Internacional de Literatura Fantástica y de Ciencia Ficción, celebrado del 6 al 9 de mayo de 2008 por la Universidad Carlos III de Madrid.

Blogul Lolei Robles : http://escritorasfantastikas.blogspot.com/

Latest posts by Lola Robles (see all)