Cu acest nume este cunoscută convenția desfășurată în fiecare an în Europa, sub auspiciile Societății Europene de Science Fiction (ESFS). Dacă manifestarea „mondială” a genului, Worldcon, se organizează, de regulă, independent de alte manifestări, Eurocon-ul se atașează adesea unei convenții naționale preexistente. Coordonarea procedurilor practice derulate în acest sens cade în seama ESFS, iar alegerea locului unde urmează să se organizeze o convenție europeană se decide prin vot la convenția anterioară. Un meritat prilej de orgoliu național este faptul că ideea organizării convenției europene de SF a plecat de la români, în timpul desfășurării unei sesiuni Worldcon la Heidelberg (Heicon), în august 1970. Amănuntele ne sunt furnizate de Vladimir Colin într-un articol publicat de CPSF (nr. 380 din 15 septembrie 1970):

„Rămânea de făcut un ultim pas, și, spre cinstea scriitorilor care au reprezentat pentru prima dată țara noastră la un asemenea congres (Ion Hobana și subsemnatul), le-a revenit românilor inițiativa apreciată drept cea mai semnificativă la recenta convenție. Iată cum se exprimă, în stilul specific fanilor, buletinul congresului (Fanorama International): «Toți francezii prezenți, anexându-i deopotrivă și vitejește pe belgieni, s-au întâlnit în ambianța localului Goldener Hecht […] și au discutat îndelung. Iar cei doi români, de asemenea prezenți […], au lansat chiar o idee bombă… Așadar s-a dezbătut despre oportunitatea organizării unui congres european, precum și despre posibilitatea decernării pe scară europeană a unui echivalent al Premiului Hugo».

Lansată de Ion Hobana, ideea a avut într-adevăr efectul unei bombe. Toate delegațiile europene s-au solidarizat, s-a redactat o moțiune care a cules nenumărate semnături (de la scandinavi la portughezi) și, după discuții amănunțite la care au participat și americanii pentru a se declara întru totul de acord, urmând să se organizeze Congresul european. S-a propus ca primul Congres european al anticipației să aibă loc la Triest, în 1972, în ultimele zile ale Festivalului filmului de anticipație, intrat în tradiție.”

Primul Eurocon pare să fi fost o „experiență specială”, așa cum rezultă din impresiile germanului Thomas Mielke, participant la această inaugurare a seriei de întâlniri continentale consacrate genului nostru. Amintirile lui sunt citabile și ca argumente pentru faptul că inițiativa debuta sub auspicii profesioniste: „Apoi, marea surpriză: primul Eurocon n-a fost întâlnirea de fani la care mă așteptam, simpatică și oarecum plină de amatorism, ci o manifestare perfect organizată, în Hotelul Marina din Triest, acest respectabil oraș care-și păstrează aspectul austro-imperial. […] În chip evident, n-a fost deloc o reuniune de fani, cum s-ar fi întâmplat în Germania, ci un eveniment la care au luat parte atât mass-media și segmentul promoțional al afacerilor, cât și renumiți oameni de știință și artiști”. Nu trebuie să se înțeleagă de aici că Eurocon-ul ar fi fost o manifestare destinată exclusiv profesioniștilor și susținută numai de ei. Dar, e adevărat, în primele convenții de acest tip, balanța deciziilor era înclinată în favoarea acestora, și abia mai târziu, când participarea fanilor a luat avânt, iar reprezentanții lor în comitetele de organizare s-au înmulțit, convențiile au început să semene tot mai mult cu cele organizate dincolo de Ocean, cu decizii stabilite de votul general și chiar cu unele momente carnavalești, concepute și susținute de fani.

Convențiile europene organizate până în prezent sunt următoarele:

Eurocon I, 1972: Triest, Italia

Eurocon II, 1974: Grenoble, Franța

Eurocon III, 1976: Poznan, Polonia

Eurocon IV, 1978: Bruxelles, Belgia

Eurocon V, 1980: Stresa, Italia

Eurocon VI, 1982: Mönchengladbach, R.F. a Germaniei

Eurocon VII, 1983: Ljubljana, Iugoslavia

Eurocon VIII, 1984: Brighton, Anglia, Marea Britanie (SeaCon ’84)

Eurocon IX, 1986: Zagreb, Iugoslavia (Ballcon)

Eurocon X, 1987: Montpellier, Franța

Eurocon XI, 1988: Budapesta, Ungaria

Eurocon XII, 1989: San Marino

Eurocon XIII, 1990: Fayence, Franța

Eurocon XIV, 1991: Cracovia, Polonia CraCon/PolCon)

Eurocon XV, 1992: Freudenstadt, Germania (FreuCon)

Eurocon XVI, 1993: Saint Helier, Jersey, Marea Britanie (Helicon)

Eurocon XVII, 1994: Timișoara, România (euROcon ’94)

Eurocon XVIII, 1995: Glasgow, Scoția, Marea Britanie (Intersection)

Eurocon XIX, 1996: Vilnius, Lituania (LithuaniCon)

Eurocon XX, 1997: Dublin, Irlanda (Octocon)

Eurocon XXI, 1999: Dortmund, Germania (Trinity)

Eurocon XXII, 2000: Gdansk, Polonia (Tricity)

Eurocon XXIII, 2001: Capidava, România (Atlantykron)

Eurocon XXIV, 2002: Chotebor, Cehia (ParCon)

Eurocon XXV, 2003: Turku, Finlanda (Finncon)

Eurocon XXVI, 2004: Plovdiv, Bulgaria (BulgaCon)

Eurocon XXVII, 2005: Glasgow, Scoția, Marea Britanie (Interaction)

Eurocon XXVIII, 2006: Kiev, Ucraina (Portal)

Eurocon XXIX, 2007: Copenhaga, Danemarca

Eurocon XXX, 2008: Moscova, Rusia (Roscon/Interpresscon)

Eurocon XXXI, 2009: Fiuggi, Italia (Deepcon 10)

Eurocon XXXII, 2010: Cieszyn, Polonia și Český Těšín, Cehia (PolCon/ParCon)

Eurocon XXXIII, 2011: Stockholm, Suedia

Eurocon XXXIV, 2012: Zagreb, Croația

Eurocon XXXV, 2013: Kiev, Ucraina

Din această listă se vede imediat că nu fiecare an este acoperit de o manifestare a Societății Europene de Science Fiction. Dincolo de dificultățile inerente unei perioade de structurare instituțională și, pe de altă parte, organizării efective a unor convenții cu caracter continental, intenția inițială era ca Eurocon-ul să se desfășoare din doi în doi ani. Abia cu începere de la Eurocon VI (Mönchengladbach, 1982) manifestarea devine anuală. În cadrul acestei succesiuni „strânse”, anii 1985 și 1998 rămân totuși neacoperiți, propunerile pentru convențiile respective eșuând, se pare, din cauza unor complicații insurmontabile. Lista arată, de asemenea, că unele țări de pe continent au organizat convenții europene de mai multe ori: Italia, Marea Britanie, Franța, Germania Federală – ceea ce are o explicație politică pentru perioada anterioară disoluției regimurilor comuniste din Europa de Est, când abia trei state de dincoace de Cortina de Fier s-au încumetat să lupte cu vigilența regimurilor proprii, reușind să le atenueze temporar prejudecățile antioccidentale. Este vorba de Polonia, cu  Eurocon III (Poznan, 1976, prima convenție europeană de SF într-o țară socialistă), Ungaria, cu Eurocon XI (Budapesta, 1988) și Iugoslavia, cu două convenții: Eurocon VII (Ljubljana, 1983) și IX (Zagreb, 1986), toate aceste țări având de demonstrat, în epocă, o anume independență față de centrul dur, moscovit, al comunismului mondial.

După 1989, în altă conjunctură politică, Estul a început să concureze cu bune șanse la organizarea convențiilor europene, înscriind astfel pe harta Eurocon, din nou, Polonia cu alte două manifestări din această categorie (Cracovia, 1991 și  Gdansk, 2000 (Tricity), Lituania cu LithuaniCon (Vilnius, 1996), Cehia (Chotebor, 2002), Bulgaria (BulgaCon, Plovdiv, 2004), Ucraina, cu Portal-ul ei de la Kiev, 2006), până și îndelung reticenta Moscovă, cu ediția XXX (Roscon/Interpresscon, 2008). În acest context al liberalizării ideologice și sociale s-au desfășurat două convenții pe teritoriul României, la Timișoara, în 1994, și în vecinătatea orașului Cernavodă (2001). Într-o situație ceva mai neobișnuită, s-au „cuplat” câte două țări, decise, din rațiuni economice și turistice, să organizeze împreună Eurocon-ul. O asemenea colaborare internațională vedem la Eurocon XXXII, din 2010, manifestare care a avut loc în localități de graniță, la Cieszyn, în Polonia, și la Český Těšín în Cehia (PolCon/ParCon), situație pe care o putea devansa Eurocon-ul românesc de la Capidava, într-o primă fază culpat cu perechea sa virtuală, care ar fi trebuit să fie organizată de bulgari la Silistra.

Dacă primele manifestări europene au înregistrat o prezență nediferențiată a participanților, între care și unele figuri cunoscute din domeniul creației SF (același Mielke îi pomenește, printre participanții la Eurocon I, pe englezul Brian Aldiss, americanul Forrest J. Ackermann și irlandezul Harry Harrison, mărturisindu-și însă preferința personală pentru elvețianul Erich von Däniken, la al cărui panel se discuta teoria acestuia privitoare la vizitele paleoastronauților), de la Eurocon VIII încoace (Brighton, 1984) începem să avem invitați de onoare, aleși în general dintre personalitățile SF-ului american, dar și figuri care s-au făcut remarcate în aria națională a organizatorilor. La Brighton, de pildă, s-a avut în vedere o reprezentare mai largă a oaspeților speciali, aceștia fiind Christopher Priest, ca vârf al SF-ului britanic contemporan, americanul Roger Zelazny, francezul Pierre Barbet, cehul Josef Nesvadba și germanul Waldemar Kumming. La Freudenstadt, în 1992, oaspeții de onoare au fost John Brunner, Iain Banks, Norman Spinrad și Daniel Walther, iar un an mai târziu, la Saint Helier, Jersey (Helicon), personalitățile de prim-plan ale manifestării sunt John Brunner, George R.R. Martin, graficianul Karel Thole și Larry van der Putte. Scoțienii de la Intersection îi invită în 1995, între alții, pe Samuel R. Delany și Gerry Anderson, în vreme ce la Octocon-ul din Dublin (Eurocon XX, 1997), oaspetele de onoare avea să fie „omul casei”, Harry Harrison. O avalanșă de invitați onorifici se produce la ParCon (Cehia, 2002), FinCon (Turku, Finlanda, 2003) și BulgaCon (Plovdiv, 2004), unde, pe lângă numele răsunătoare (George R.R. Martin, Michael Swanwick, Robert Sheckley, Ian Watson), gazdele par să aibă interesul de a impune o serie de autori proprii și din aria geografică învecinată. Interaction (Glasgow, Scoția, 2005) își stabilește preferații în persoanele lui Greg Pickersgill, Christopher Priest, Robert Sheckley, Lars-Olov Strandberg și Jane Yolen, manifestarea de la Kiev (Ucraina, 2006) se centrează pe Harry Harrison și Andrzej Sapkowski, la Copenhaga (Eurocon XXIX, 2007) îi întâlnim pe Anne McCaffrey, Steven Baxter, Zoran Źivković, David A. Hardy, Niels Dalgaard, pe când în 2008, la Rosscon-ul moscovit, oaspeții de onoare aveau să fie Harry Harrison și Serghei Lukianenko.

Luat temeinic în stăpânire de către fani, Eurocon-ul urmează – ca desfășurare – un tipar în genere cunoscut de la alte convenții internaționale (în primul rând, Worldcon), unde obiectivul principal rămâne realizarea unor întâlniri ale fanilor între ei și cu autorii lor preferați. S-a spus pe bună dreptate că diferențierile făcute între profesioniști și fani tind să se estompeze cu asemenea ocazii, întrucât, pe de-o parte, numeroși scriitori de SF au început ca fani (unii chiar se consideră astfel în continuare), iar pe de alta, înșiși fanii dezvoltă activități semiprofesionale (în fanzine, infzine, webzine etc.), tinzând în multe cazuri spre creația propriu-zisă a domeniului. Nu lipsesc nici din programul convențiilor europene panelurile consacrate discuțiilor pe teme SF actuale, conferințele științifice sau literare susținute de unii invitați, ori lecturile cu public urmate de cuvenitul dialog al scriitorului cu participanții. Adesea convențiile includ manifestări speciale, precum concerte, reprezentații teatrale, dar și momente pur distractive, de felul balului mascat, cu o paradă a măștilor reprezentând personaje din filme sau din cărți SF celebre. Expozițiile de artă grafică ori picturală, de machete, sunt de asemenea agreate, la fel și expozițiile de carte, sau cele cu caracter preponderent comercial, conținând mărunțișuri sugestive, tricouri inscripționate, obiecte artizanale marcate „tematic” (nave spațiale, extratereștri, vampiri, dragoni) și apte să stârnească interesul fanilor ori să funcționeze ca suport pentru memorie. Convențiile au, de regulă, și o dimensiune rezervată audio-vizualului, oferind vizionări de filme actuale sau din cinemateca genului, jocuri pe computer cu subiecte specifice etc. O ceremonie mult așteptată este cea a decernării premiilor Eurocon. Și, întrucât asemenea manifestări continentale – spre deosebire de cele din America de Nord – adună la un loc fani din diverse țări, cu limbi, obiceiuri și tradiții culinare diferite, acestea pot fi puse în valoare fie în marginea programului stabilit, fie prin improvizații spontane, de regulă cu un asigurat succes la public.

Cum observă Jonathan Cowie, un critic cu vechi state în fandomul britanic și participant la un apreciabil număr de convenții europene, atât Societatea Europeană de Science Fiction, cât și manifestările Eurocon organizate de ea „trebuie să facă față unor provocări continue”. Aceste provocări rezultă tocmai din marele evantai de identități ale participanților, fiecare arie națională a domeniului având tendința să trăiască „o viață separată, cu excepția câtorva situații notabile”. De aici decurg orgolii naționale –inexistente, ori măcar inaparente la o convenție dominată în mod categoric de anglo-americani. Ca factor de complicație suplimentar, jumătatea de secol de divizare politică a continentului în blocuri Est-Vest a adâncit și ea diferențele, modelând în chip specific inclusiv SF-ul și fandomul care îl susține. Convențiile europene pot fi captivante, crede Cowie, atât prin această dimensiune specială imprimată domeniului, cât și prin dificultățile ce decurg din situația pomenită. Trecând în revistă un deceniu de convenții europene, cel înscris între Eurocon XVIII, 1995 (Intersection) și Eurocon XXVII, 2005 (Interaction), ambele desfășurate la Glasgow, în Marea Britanie, el descoperă deja factori de noutate extrem de promițători din punctul de vedere al observatorului dinlăuntrul fenomenului. Astfel, tendința de a combina mai multe convenții importante a continuat și la Vilnius, în Lituania, unde LithuaniCon (1996) este rezultatul întâlnirii dintre Eurocon-ul momentului și Balticon, convenția de SF a țărilor baltice. Manifestarea respectivă reprezintă prin ea însăși o prioritate, fiind primul Eurocon organizat de un stat ex-sovietic. Convenția de la Dortmund, din 1999, este apreciată ca un succes „atât internațional, cât și național”, în sensul că germanii din Est și germanii din Vest au pus umărul în comun la realizarea obiectivelor ambițioase ale unei manifestări publice cu peste 600 de participanți. Eurocon XXIV, 2002, din localitatea Chotebor de lângă Praga, a arătat dorița și totodată capacitatea esticilor de a menține pentru al treilea an la rând manifestarea în zona lor geografică și, în plus, o spectaculoasă grupare de reuniuni complementare pe lângă convenția europeană: Parcon (convenția națională cehă), Avalcon (miting organizat de un club SF local), Animecon, Babylon 5 Con, Discworld Con, Gamecon, Star Trek Con și Star Wars Con, cu alte cuvinte, o întreagă desfășurare de forțe pe diverse secvențe de interes ale fanilor. Tot ca factor de noutate, unul dintre paneluri a inclus o dezbatere despre SF-ul din Asia și Africa, subiect care în anii următori avea să-și arate din plin motivația, judecând după numărul de titluri și de premii internaționale recoltate, în special în Anglia, de reprezentanții acestor continente. În sfârșit, Eurocon 2004, desfășurat la Plovdiv, a marcat două premiere, având drept invitat de onoare un astronaut și bucurându-se, totodată, de o felicitare venită din partea președintelui bulgar. După asemenea argumente, concluzia lui Jonathan Cowie merită deplină atenție:

„Cât despre viitor, Societatea Europeană de SF trebuie neapărat să evolueze. Sunt deja departe zilele începuturilor sale din 1972 și primul Eurocon (cel din Italia). Pe atunci, Europa era un continent foarte diferit și divizat. Vremea aceea a vechilor divizări a trecut, chiar dacă rămân diferențe economice, sociale și culturale. Și structura Societății Europene de SF s-a schimbat, chiar dacă păstrează postul tradițional de trezorier, deși nu există finanțe reale pentru care să se dea socoteală. Astăzi avem internetul și comunicarea prin e-mail și, astfel, există în mod foarte real posibilitatea de a crea o rețea virtuală implicată în activități SF la nivel european. În consecință, interesul pentru desfășurarea convențiilor europene și a euroconferințelor n-a fost niciodată mai mare. […] Un atât de larg interes și entuziasmul stârnit de manifestările Eurocon într-o comunitate SF lărgită produce veritabile sfidări pentru Societatea Europeană de SF: ea trebuie să evolueze neapărat.”

În acest context general se înscriu și convențiile – de o importanță majoră pentru noi – organizate de România și desfășurate pe teritoriul țării. Prima dintre ele, Eurocon 1994 (Timișoara), consemnată documentar ca euROcon ’94, a beneficiat de condiții de pregătire remarcabile, între atú-urile sale figurând renumele internațional al Timișoarei (oraș-erou al Revoluției din Decembrie 1989, masiv mediatizat pe canalele europene în timpul dramaticelor evenimente); dorința de implicare și de performanță a unui fandom ținut până atunci decenii în șir la distanță de manifestările internațioanale ale domeniului său de interes; existența unei asociații energice și ambițioase (ARSFan), aflată la acea oră pe curba ascendentă a activității sale, și care și-a asumat „corvoada” principală a activităților pretinse de organizarea unui eveniment de amploare; un moment detensionat în relațiile dintre asociațiile și federațiile de SF active în epocă (în principal ARSFan și FNTSF), ceea ce a asigurat timișorenilor un concurs moral și nu de puține ori efectiv; în sfârșit, sprijinul oficial pentru ideea Eurocon-ului românesc, precum și acoperirea financiară a unei însemnate părți din cheltuielile implicite, sprijin venit dintr-o șansă fără îndoială unică, aceea de a-l avea pe Alexandru Mironov într-o poziție de vârf în guvern, pe funcția de Ministru al Tineretului și Sportului. La conjunctura fericită a atâtor situații favorabile, euROcon ’94 s-a ținut între 26 și 29 mai, avându-i ca oaspeți de onoare pe John Brunner, Herbert W. Franke, Joe Haldeman, Moebius, Norman Spinrad și Péter Kuczka, iar ca invitați speciali pe Jack Cohen, Jonathan Cowie, Gay Haldeman, Bridget Wilkinson, N. Lee Wood și Roberto Quaglia. Documentele convenției, ca și reportajele ulterioare, consemnează prezența unor fani din Austria, Bulgaria, Finlanda, Franța, Anglia, Irlanda, Olanda, Statele Unite, Elveția, Rusia, Turcia, Ucraina și Ungaria. Incitantă, tema propusă pentru dezbatere s-a intitulat Inventând Europa și a cunoscut intervenții pe care Roberto Quaglia le evocă în Notiziario nr. 4, iulie 1994, supliment al revistei italiene din Bologna, Nova SF*:

„Pe parcursul a trei matineuri s-a dezbătut tema oficială, în marele și – cel puțin la început – arhiplinul Teatru Național/Opera Română, iar greutatea intelectuală a oaspeților a dat mereu atracție și vivacitate discuțiilor, ferite în felul acesta de elevata entropie a tuturor locurilor comune debitate în mod obișnuit de vorbitorii aflați în pană de idei.

La cea mai mare înălțime a fost participarea la convenție a românilor, apreciați de mine la câteva sute (nu cunosc cifrele oficiale), în majoritatea lor foarte tineri.

După reperele noastre obișnuite, extraordinară s-a dovedit prezența mass mediei românești. Hoarde de cameramani, urmați de ziariști (sau invers), acumulau continuu imagini și interviuri spre a le revărsa asupra întregii națiuni.”

Conformându-se în aparență programelor-standard ale convențiilor europene, Eurocon XVII a avut „hrană pentru spiritele cele mai exigente” – spre exemplu, conferințele de popularizare științifică ale lui Florin Munteanu, Jack Cohen, Jonathan Cowie și Herbert Franke; dar, de asemenea, momente de relaxare, precum balul mascat și un „party bulgăresc pe bază de lichide și solide plăcut comestibile” care „a anunțat candidatura Bulgariei la organizarea Eurocon-ului din 1996”. Ceea ce putea fi cu adevărat o „trivialitate” (caracterizarea îi aparține lui Quaglia, sătul de balurile mascate din convențiile anglo-saxone), la Timișoara s-a interpretat cu vitalitate și fantezie tinerească, încât: „Totul a primit viață într-o serată dansantă din holul Operei, la care au reușit să-i atragă pe Brunner și Spinrad împreună cu soțiile lor, cu toții machiați pe loc de o echipă de fete înarmate cu vopsele, staniol, panglicuțe și pânză lucioasă.” Tot între soluțiile inteligente menite să facă memorabilă convenția timișoreană se înscrie concertul de muzică electronică însoțit de un spectacol laser și urmat de focuri de artificii. „S-a mai văzut vreodată ceva de felul acesta la Eurocon?” exclamă comentatorul italian, și tot el citează în sprijin opinia formulată de Norman Spinrad în discursul final, la serata de gală, opinie conform căreia americanul a participat la cea mai bună convenție de science-fiction din viața lui. „Nu știu dacă îl cunoașteți pe Spinrad”, comentează Roberto Quaglia. „Din câte îl cunosc eu, nu e genul de om care să rostească minciuni din politețe.”

Rezultatele de excepție ale euROcon ’94 sunt menționate și de alți invitați străini, bunăoară de Bridget Wilkinson și de Jonathan Cowie. Acesta din urmă consideră manifestarea de la Timișoara drept „un Eurocon dintre cele mai spectaculoase, care a impresionat întregul oraș, dacă nu cumva și țara”; un „mega-eveniment care a adunat în jurul lui nu doar o mie de spectatori obișnuiți, ci cu adevărat mii și mii de oameni au vizionat concertul de muzică rock luminat de lasere în piața orașului (deținând probabil recordul mondial pentru cel mai urmărit punct din programul vreunei convenții de SF!).”

Între rezultatele notabile ale manifestării se numără și câteva Premii euROcon ’94 acordate românilor. Dacă la categoria Hall of Fame n-am putut să impunem un autor sau un artist român, ne-au revenit, în schimb, premii pentru cel mai bun editor (Nemira), cel mai bun magazin (Jurnalul SF), cel mai bun promotor al genului (Cornel Secu). Două premii Spirit of Dedication au fost obținute de Adrian Budrițan pentru spectacolul laser și de Tudor Popa pentru cea mai bună lucrare de artă. Contribuția lui Alexandru Mironov la organizarea și desfășurarea convenției de la Timișoara a fost recunoscută printr-un premiu special.

Cel de-al doilea Eurocon organizat de România poartă numărul XXIII și a avut loc la Capidava, în vara anului 2001, simultan cu o tabără Atlantycron. El este în bună măsură efectul unei improvizații menite să salveze convenția programată pentru anul respectiv și amenințată de un eșec lamentabil. Inițial, trebuia să fie o amplă colaborare româno-bulgară, cu desfășurări de-o parte și de alta a Dunării, la Călărași și la Silistra. Moartea tragică a principalului organizator bulgar a dat însă proiectul peste cap, conducând la regândirea lui în ultima clipă. S-a stabilit, astfel, ca locație pentru eveniment, mica insulă dunăreană unde se țin anual taberele de două săptămâni Atlantycron, mizându-se, fără îndoială, pe cadrul natural exotic și pe încărcătura istorică a locului, aflat în preajma cetății romane Capidava, nu departe de orașul Cernavodă. Organizarea grăbită a convenției a adus la fața locului puțini fani străini, participanții fiind grupul de vreo sută de tineri veniți pentru tabăra amintită. Totuși, au făcut deplasarea invitații de onoare Norman Spinrad și Joe Haldeman, ca și oaspeții speciali Ion Hobana, producătorul TV englez Barry Shavrin, americanul David Anderson de la Centrul de studiu al călătoriilor temporale și Jonathan Cowie. Îndrăgostit de România, Roberto Quaglia a fost prezent și el. Amănuntele convenției le povestește Cowie, cu umor, dar și cu o înțelegătoare îngăduință:

„Oaspeții și un cuplu de români de la celălalt capăt al țării au fost cazați într-un hotel aflat la 20 de kilometri distanță și erau transportați în fiecare zi cu autobuzul, având apoi de străbătut un scut drum de cinci minute în barcă. Singurul neajuns pentru locuitorii taberei au fost facilitățile de igienă, improvizate în așa fel încât nevoile trebuia să ți le faci en naturel. Ceea ce contrasta puternic cu computerele din cortul științific, conectate prin radio la internet (ni s-a spus că prin satelit – ceea ce pentru 2001 trimite cu gândul la Clarke), și cu echipamentul meteorologic. La urma urmei, cerul nopților, departe de luminile orașului și de industrializare, ne oferea o Cale Lactee scânteietoare, oglindită dedesubt în apa șerpuitoare a Dunării. Experiența din 2001, pe lângă că ne-a oferit legătură la internet în inima sălbăticiei, a fost completată de imaginea stației Freedom, când, într-o noapte, orbita ei trecea chiar pe deasupra capetelor noastre. […] Datorită sistemului de sonorizare, puteai sta într-un hamac, profitând de briza răcoroasă a Dunării, și totodată să asculți programul desfășurat la zeci de metri distanță, într-o poieniță. Din păcate, nu s-au putut reuni la treburile ESFS un număr suficient de țări, așa că Premiile Eurocon nu s-au atribuit în acel an.”

Ecourile acestei convenții europene au fost alterate, cel puțin pe plan intern, de rivalitățile dintre cluburi. Criticii manifestării (Cătălin Ionescu în Pro-Scris și Cornel Secu în Helion), au pedalat pe caracterul de improvizație al acțiunii și pe o anume neconcordanță între promisiunile și realizările efective ale „bucureștenilor”. În „apărarea” lor, cei de la Atlantycron (prin Traian Bădulescu) au ținut să pluseze meritele Eurocon-ului dunărean în care se implicaseră efectiv. Fără îndoială, diferența dintre euROcon ’94 și Eurocon Capidava e importantă, reflectată în mai multe privințe: audiența la publicul românesc, participarea internațională, nivelul de spectaculozitate al programului, mediatizarea și premiile – obținute în primul caz, ratate în cel de-al doilea. Totuși, privirea „din afară” trebuie luată în seamă, iar aceasta nu trece peste dificultățile reale din organizarea convenției europene din anul 2001, și nici peste originalitatea de-a o lăsa să se desfășoare în sălbăticia naturală pe care am văzut că, în felul său, occidentalul știe s-o aprecieze.

A urmat un deceniu de dezinteres din partea fandomului nostru pentru convențiile internaționale, ca și cum deplasările cu autocarul la Brighton, apoi în insula Jersey și în alte câteva locuri i-ar fi erodat imaginația și voința de inițiativă. Fără delegații importante numeric și active în programul Eurocon, ca și la negocierea premiilor, România a trebuit să se mulțumească, ani la rând, doar cu „premiile de încurajare”, acordate automat și fără să mai fie supuse votului general. Scriitori ca Liviu Radu, Dan Doboș, iar înaintea lor Mihail Grămescu, Dănuț Ungureanu și Sebastian A. Corn, deși cu o listă bibliografică deja amplă și apți să participe la „tragerea” premiilor importante, s-au văzut recompensați doar cu această distincție de consolare, acordată de regulă unor debutanți remarcabili. Fiindcă, așa cum observă Michael Haulică, într-un comentariu publicat în Ziarul de duminică:

„La premiile convenţiei europene de SF nu este vorba despre valoarea intrinsecă a unui autor, artist etc., ci e vorba, în primul rând, despre a face cunoscute nişte nume, de a le impune şi altor participanţi; în cele din urmă, despre a impune celorlalţi existenţa SF-ului românesc. Cine a mers măcar o dată acolo şi s-a implicat în povestea premiilor ştie că totul se reduce la lobby, la a promite voturi ca să atragi voturi pentru ai tăi.

Desigur, asta nu pare a fi tocmai în concordanţă cu ideile pe care le avem despre valoare (cum ar fi la premiile Nebula, cele ale Asociaţiei Americane de F&SF) şi nici măcar cu ceea ce înseamnă un vot de popularitate (cum e cazul premiilor Hugo). Dar asta e realitatea premiilor Eurocon, şi de aici ar trebui pornit pentru a construi ceva cu adevărat important.”

„Realitatea premiilor Eurocon” mai arată și că generațiile mai vechi din SF-ul românesc au știut să-și „joace cartea” mai bine decât cea actuală. Mizând pe o implicare energică și de inspirată diplomație (model al acestora rămâne în continuare figura lui Ion Hobana), recolta anterioară de premii Eurocon e impresionantă și – dacă analizăm calitatea lucrărilor premiate – constatăm că nici autorii, și nici scrierile lor nu s-au „negociat” chiar la întâmplare, ci în respectul unui deziderat al valorii. Astfel, romanul Vă caută un taur de Sergiu Fărcășan, povestirea Altarul zeilor stohastici de Adrian Rogoz și antologia Vârsta de aur a anticipației românești de Ion Hobana au deschis seria acestor premii la Eurocon I, Triest, urmate de romanul Babel al lui Vladimir Colin, de povestirea Evadarea lui Algernon de Gheorghe Săsărman, din nou de Ion Hobana, cu versiunea italiană a eseului critic 20.000 de pagini în căutarea lui Jules Verne la Eurocon V, Stresa, de volumul de povestiri Planetarium al lui Cristian Tudor Popescu la Montpellier în 1987. Acestora li s-au adăugat premiile câștigate la mai multe convenții europene de artiștii noștri specializati în grafică, pictură și bandă desenată (Nicolae Săftoiu, 1972; Sandu Florea, 1980; Traian Abruda și Cornel Ioniceli, 1990; Tudor Popa, 1994), precum și de mai multe publicații specializate, almanahuri, reviste, fanzine (Almanahul Anticipația, Omicron din Craiova, Helion și Paradox din Timișoara, Jurnalul SF din București, ceva mai recent webzinul www.srsff.ro). Unele edituri românești (Albatros cu colecția Fantastic Club, Nemira), precum și numerele speciale dedicate anticipației și fantasticului de prestigioasele reviste Viața Românească și Romanian Review au fost încununale și ele cu premii Eurocon. Dacă mai adăugăm faptul că s-au obținut și premii pentru întreaga operă (Vladimir Colin de două ori, la Poznan, 1976 și San Marino, 1989, Victor Kernbach la Montpellier, Romulus Bărbulescu și George Anania la Fayence, 1990), vom trage concluzia că palmaresul românesc la convențiile europene de SF nu e deloc sărac, ci doar într-o evidentă discrepanță între trecut și prezent, față de care generația actuală, defavorizată din motive explicabile, dacă nu și justificabile, are mari obligații de integrare activă în orizontul european.

Reconectarea interesului colectiv al românilor pentru convențiile continentale a început să devină vizibilă la Eurocon-ul polono-ceh din 2010, la cel de la Stockholm, din 2011, la cel croat de la Zagreb (2012). Chiar dacă restrânsă ca „delegații” și nu întotdeauna de o mare pregnanță culturală, reprezentarea țării la nivel european tinde treptat să se facă simțită printr-o participare efectivă la panelurile propuse, uneori ocupând chiar poziția de moderator al discuțiilor respective, alteori prin propuneri îndrăznețe, prin adecvare la realitate și printr-o diplomație utilă unei alte vizibilități a valorilor SF-ului românesc la nivel internațional. Înainte de a pretinde rezultate de prim-plan, fandomul nostru are de învățat niște „lecții”, așa cum constata, după Stockholm, Cristian-Mihail Teodorescu:

Una peste alta, participarea noastră la Eurocon 2011 a fost destul de rodnică, dacă nu în premii, măcar în lecţii. Poate că principalul învăţământ a fost că fandomul SF european este departe de a reprezenta o societate matură. Au câştig de cauză grupurile cele mai «vocale», nu neapărat cele mai bune. Plus că nu te pui cu britanicii când se aliază cu sovieticii (a mai fost un tip mărunţel cu mustăcioară care a încercat). ESFS este o societate plină de reguli foarte stricte, însă fără bani. În comparaţie cu ESFS, fiecare dintre cei patru poli româneşti în SF (am numit gruparea din jurul Helion, gruparea SRSFF, gruparea din jurul Millenium Books şi gruparea din jurul Quasar) este mai matur financiar şi chiar poate realiza mai multe lucruri (vezi premiile acordate de aceste organizaţii, de multe ori asociate cu sume care nu sunt chiar simbolice).”

Așa cum Societatea Europeană de Science Fiction trebuie să evolueze pentru a întâmpina cu succes sfidările puse în fața ei de momentul actual și de viitor, fandomul nostru, în măsura în care dorește să se impună pe plan european, trebuie să evolueze și el, regăsindu-și inteligența și forța de a-și atinge obiectivele.

© Mircea Opriță

SRSFF : Singurele premii INTERNAȚIONALE obținute de SF-ul românesc în ultimii ani  (și nu acordate automat) au fost cele din 2010 și 2013, de către Societatea Europeană de Science Fiction, la Convențiile Europene de Science Fiction, Eurocon de la Cesky Tesin/Czeszyn (Cehia & Polonia) și Kiev (Ucraina).

Premiul Eurocon 2010 : Premiul pentru cea mai bună revistă/websitesite-ul SRSFF, www.srsff.ro

http://www.srsff.ro/2010/08/and-the-winner-is/

Premiul Eurocon 2013 : Premiul pentru cel mai bun website europeanportalul EUROPA SF

Siteul Europa SF – premiat la Eurocon 2013 :

http://www.srsff.ro/2013/04/siteul-europa-sf-premiat-la-eurocon-2013/

Despre Europa SF :

http://www.srsff.ro/2013/04/despre-europa-sf/

Cristian Mihail Teodorescu :

http://www.srsff.ro/2011/06/eurocon-2011-2/

Cristian Tamaș:

http://www.srsff.ro/2012/01/eurocons-are-fun-quality-time-for-all/

Mircea Opriță
Mircea Opriță

Latest posts by Mircea Opriță (see all)