Ne aflăm în faţa unui fapt paradoxal: deşi proza SF este o proză cu Subiect Feminin, lucru lesne demonstrat de uşurinţa autorilor de ştiinţificţiune de a genera materia primă pentru excelentele studii despre sublim semnate Cornel Robu, personajul feminin lipseşte (aş putea spune: cu desăvârşire, dar va trebui să-i plătesc drepturi de autor lui nenea Iancu) cel mai adesea din galeria personajelor literare. Aşa cum nimeni nu găteşte supa de sare, dar fără sare orice supă este compromisă, Subiectul Feminin este atotprezent în produsele autorilor de gen, cu menirea de a sublinia hipermasculinitatea personajelor principale. Nu voi relua analiza conotaţiilor psihanalitice prezente în decorul şi recuzita basmelor despre viitor, ele sunt cunoscute, voi remarca doar că prezenţa Subiectului Feminin în cadrul marcat de rachetele-spermatozoidice-care-însămânţeză-viaţa-în-univers accentuează misiunea eroilor SF de a promova creaţia fără de recreaţie, creaţia non-stop, până la epuizarea completă a textului.

Acestei trăsături extremiste, implicit prezenţa în povestirile anticipative, doresc să-i opun următoarea snoavă, ce glăsuieşte despre latura opusă:

Unui împărat chinez i-a fost prezentat un bătrân de 150 de ani.

– Cum ai făcut de ai pielea roză ca un nou-născut, iar mersul ţi-e atât de tineresc? se interesă Fiul Cerului.

– Luminăţia-Ta, zisa înţeleptul, am trăit în tot acest răstimp fără a cunoaşte femeia.

Împăratul căzu pe gânduri, apoi după o vreme spuse:

– Şi ce rost a avut să trăieşti 150 de ani, dacă n-ai cunoscut femeia?

În buna tradiţie a căutării rădăcinilor genului SF în basmul fantastic, putem afirma liniştiţi că Subiectul Feminin descinde din galeria personajelor de poveste şi este generat de următoarele tipare:

a) Ileana Cosânzeana, fata de împărat/zâna bună.

b) Știma, vâlva, femeia-vulpe, din grupul Ielelor.

c) Sfintele Miercuri, Vineri, Duminică.

d) Baba Iaga (sau ca să trecem la ortografia cu î din a: Baba Cloanţa Cotoroanţa).

Dacă-mi permiteţi o remarcă ce-ar putea constitui ea însăşi un subiect de comunicare, să considerăm că personajul feminin există în măsura în care el este original şi în acest sens putem vorbi despre existenţa personajului feminin în SF în măsura în care tipologia feminină creionată depăşeşte aceste stereotipuri. Din păcate, întrucât autorul de SF îşi concentrează toată atenţia asupra conturării viguroase a eroului civilizator, el apelează subrutinele aflate la îndemână ori de câte ori este nevoie, conştient de faptul că până şi bunul Dumnezeu a avut nevoie de o zi de odihnă după ce a creat femeia.

Iată de ce nu veţi întâlni în prozele SF tipologii puternic conturate, memorabile, individualităţi precum femeia-Scarlet, doamna-Bovary, femeia-Ana Karenina, mătușa-Polly, femeia-Victoria Lipan, ci femeia Sara capsată de nemuritorul Jack Barron, savanta Susan Calvin înconjurată de ei, roboţii, Daphne, zâna venusiană a lui Adrian Rogoz, prima Aelită a science-fictionului românesc, iar atunci când vreun autor renunţă la stereotipul ielelor şi dă naştere unui Subiect Feminin negativ, el seamănă mai degrabă cu un zmeu cu fustă decât aduce a fiinţă umană.

Spre surprinderea mea, folosind criteriul de excludere a personajelor descendente din eroinele de poveste, am descoperit un adevărat personaj feminin acolo unde nu ne-am fi aşteptat Este o femeie aparent ştearsă, preocupată să-şi apere copilul şi căminul, dar deosebit de dinamică în statornicia, dacă nu chiar îndărătnicia ei. În romanul „Caverne de oţel” al lui Isaac Asimov, Jezebel Bailey, Jessie, acţionează ca un feed-back lucid al activităţii cognitive desfăşurată de soţul ei, participă şi evoluează alături de tandemul om-robot în rezolvarea crimei, sugerând în final detaliul decisiv pentru rezolvarea cazului. Soţie, mamă, muză Jessie îşi trăieşte propria dramă, participând totodată la aventura tovarăşului de viaţă.

În ultimul secol al mileniului II după Cristos, femeia îşi caută identitatea, încercând că evadeze din mediul socio-cultural patriarhal impus de tradiţie. Principala ţintă a mişcării feministe este totuşi de natură politică: putere în mâna femeilor, la capacităţi egale, şanse egale de a urca în vârful unei structuri sociale, unde câştigătoarea să poată fi văzută şi admirată. Ultima condiţie este de fapt cea mai importantă. După ce secole de-a rândul femeile au intervenit din umbră în desfăşurarea istoriei, precum se mai întâmplă şi azi (Şi zău, cine-i tipul ăla de lângă Hillary Clinton?), de această dată ele vor să conducă pe faţă, mai bine decât au făcut-o bărbaţii. Să sperăm că atunci când, în fine, se va instaura epoca egalităţii depline a drepturilor celor două sexe, unele femei să nu-şi propună să devină mai egale în drepturi decât ceilalţi membri ai societăţii, indiferent de sex. Să recurgem la o simplificare aflată la îndemână, deosebit de eficace: după rezolvarea problemei perpetuării speciei ca urmare a dezvoltării geneticii, să ne imaginăm transformarea chirurgicală a tuturor bărbaţilor în femei şi să trecem revoluţionar la civilizaţia unisexuată, înlăturând astfel aspectul biologic din această problemă. Vom descoperi ca urmare a acestui experiment mintal că toată problema se reduce la egalitatea de şanse a indivizilor, adevărata piatră de încercare a oricărui sistem social contemporan. Iată de ce, pătruns de dorinţa ca actuala stare de fapte să se modifice, primesc, dar să nu se schimbe nimic, revin la starea de fapte anteexperimentală şi propun ca în locul conceptului de „egalitate”, atât de ambiguu sub aspect biologic, şi nu numai biologic, să fie introdusă noţiunea de complementaritate, astfel încât femeia să fie la fel de complementară cu bărbatul, pe cât este bărbatul de complementar femeii şi împreună să vegheze asupra egalităţii dintre indivizii speciei, în deplina armonie dintre yin şi yang a monadei chinezeşti.

Întrucât individul uman a devenit, ca urmam a tehnologizării intense o fiinţă comodă, există toate premizele ca el să se transforme într-o specie cu un aspect asemănător eroilor imaginaţi de H. G. Wells în „Maşina timpului”. Această comoditate începe să se răsfrângă îngrijorător şi asupra societăţii. Odată cu constituirea băncilor genetice, devenite celebre ca urmare a scandalului „copiilor Nobel”, n-a trebuit să treacă decât o perioadă scurtă de timp ca Anglia să fie şocată de descoperirea „mamelor virgine”, femei care urmând exemplul celor care au acceptat să conceapă un copil în urma fecundării artificiale cu sperma conservată a laureaţilor premiilor Nobel, au preferat să dea naştere unui copil conceput indirect, fără aportul direct al vreunui bărbat.

Satisfacerea instinctului matern pe această cale lipsită de dureri de cap, posibilă azi, a generat ulterior un alt scandal, rezultat după descoperirea faptului că banca genetică a unei firme specializate în domeniu a beneficiat de susţinerea unui singur donator, şi anume patronul ei, devenit într-un scurt răstimp tatăl a peste 700 de copii.

Să evidenţiem încă un aspect controversat al zilelor noastre. Ca urmare a progreselor medicinii, fiecare familie dintr-o anumită parte a lumii îşi poate programa în limite destul de largi propria dezvoltare. Trecerea peste restricţiile impuse de posibilitatea aterizării berzei într-un loc unde nu i s-a pregătit un cuib cald nu a fost pretutindeni însoţită de o educaţie corespunzătoare, mai ales sub aspect sexual. Nu toată lumea ştie că este mai uşor să previi, decât să vindeci. Iar rănite provocate de un avort sunt nu numai trupeşti, ci şi psihice, spirituale, morale. Să mai amintim faptul că în alte părţi ale lumii, femeile care-şi doresc un copil trebuie să înfrunte o politică nemiloasă de control demografic, impusă şi menţinută uneori în pofida unor tradiţii milenare.

Să considerăm cazul fericit al părinţilor care aşteaptă un copil, cu atât mai fericit cu cât anumite rezultate actuale ale cercetării medicale permit deja predeterminarea sexului noului născut încă din momentul conceperii. Metodele propuse acoperă o arie foarte largă de procedee, cu diferite rezultate. Au fost propuse metode naturiste, bazate pe o alimentaţie dietetică specializată în funcţie de sexul copilului dorit. Recent am citit despre existenţa unei firme maghiare de planing familial, cu zece ani de activitate în spate, care a predeterminat cu succes viitorul matrimonial al bebeluşilor (băieţii se însoară, fetele se mărită, nu-i aşa?) în 90% dintre cazuri, folosind relaţia dintre fazele Lunii, zilele ciclului menstrual şi momentul concepţiei. Singura temere în acest caz ar fi posibilitatea unui viitor dezechilibru în proporţia dintre sexe, dar patronii firmei susţin că, potrivit statisticilor firmei, diferitele cupluri de părinţi îşi doresc băieţaşi sau fetiţe în egală măsură. Să trecem zâmbind peste una dintre remarcile reporterului, potrivit căreia un sociolog american ar fi evidenţiat faptul că femeia aflată înaintea primei naşteri îşi doreşte o fetiţă atunci când speră să semene cu mama şi un băiat atunci când îşi doreşte să nu semene cu tatăl. Potrivit aceleiaşi surse, nenumite în articolul amintit, în acest sens pledează şi situaţia divorţurilor pe o perioadă de patruzeci şi şase de ani din cinci state americane. Aşa o fi!

Nu puteam încheia aceste rânduri dedicate problemelor femeii şi unei realităţi care ar fi părut SF în urmă cu un sfert de veac fără a aminti că odată stabilit sexul urmaşului, femeia de azi poate să-l nască fără dureri. La vremea comunicării primelor reuşite, Biserica a protestat vehement, întrucât astfel se încalcă porunca lui Dumnezeu (Geneza, 3, 16): „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii…” Astăzi pregătirea psihoterapeutică a devenit relativ răspândită în Europa. În săptămânile premergătoare naşterii, femeia este pregătită prin sugestie şi autosugestie să treacă peste ceea ce tradiţia a impus ca o certitudine şi să considere că naşterea are loc fără dureri.

Metoda a dat rezultate în peste 80% dintre cazuri. În Rusia s-au impus încă pe vremea Uniunii Sovietice electroterapia şi naşterea sub apă. Ultima a stârnit un interes deosebit după o mediatizare intensă, a cărei portdrapel a fost revista „Sputnik”. Mai puţin cunoscut este un tratament mai vechi, pus la punct în Africa de Sud, pornind de la aceeaşi idee de a reduce presiunea intrauterină asupra fătului, însă nu prin imersiunea în apă, ci prin introducerea bazinului femeii gravide într-o camera vidată, tratament aplicat în ultimele şaptezeci de zile de sarcină. Medicii de la clinica Witwaters au pus la punct acest procedeu în 1954, totuşi, deşi rezultatele au fost uimitoare şi au fost comunicate încă din 1959, el a fost întâmpinat cu o deosebită reţinere de către ceilalţi colegi. Copiii născuţi prin unul din aceste două procedee (sub apă sau după un tratament în vid) se dezvoltă mult mai bine, au un coeficient de inteligenţă ce poate depăşi chiar cu 40% media şi o imunitate crescută ta boli. Medicii explică aceste fapte prin uşurarea circulaţiei sanguine în ultimele zile de sarcină, când oxigenarea creierului noului-născut devine de o importanţă majoră. Iată deci că pentru obţinerea unor adevăraţi Supermani nu sunt necesare radiaţii Zet şi nici părinţi mutanţi. Dar oare ei vor li educaţi în sensul respectării vieţii, vor fi pregătiţi să se încadreze în societate şi să contribuie la dezvoltarea omenirii? Prima fiinţă implicată în rezolvarea acestor semne de întrebare este tot o femeie, mama lor. Oricât şi oricum am scurta viitorul, calea cea mai dreaptă de a-l cunoaşte este arătată de vechiul îndemn: CHERCHEZ LA FEMME !

© György Györfi-Deák

Latest posts by György Györfi-Deák (see all)