Gérard Klein, un mare prieten al României şi al SF-ului românesc

Domnule Gérard Klein, vă mulţumesc pentru acceptarea acestui interviu! Convingerea mea este că science fiction-ul francez este unul dintre cele mai importante din Europa, dar din păcate în ultimii douăzeci de ani, popularitatea şi influenţa sa s-au diminuat. Acesta este cazul, de asemenea, şi în România, o ţară tradiţional francofonă şi francofilă. Care este opinia dumneavoastră în această privinţă?

De fapt publicul science fiction-ului de calitate a scăzut mult, şi asta peste tot, de asemenea şi în Statele Unite. Cititorii fideli de science fiction îmbătrânesc şi dispar, iar tinerii preferă majoritar magia, poveştile cu vampiri, vârcolaci şi zombii. Asta dacă şi când mai citesc …

Este dificil de a explica acest fenomen destul de universal. Cred că provine din totala lipsă de încredere în viitor, şi din lipsa de încredere în ştiinţă, fiind de fapt o refugiere în superstiţiile tradiţionale. Aşa ceva îmi pare a fi un foarte îngrijorător simptom social.

Cum aţi aflat despre existenţa SF-ului românesc şi cum aţi devenit un prieten al său?

La sfârşitul anilor 60, Vladimir Colin a contactat revista Fiction, iar apoi pe mine, interesându-se dacă ar putea publica texte SF franţuzeşti în România, specificând că îi era imposibil să plătească drepturi de autor în străinătate ci numai în România. Am venit în Bucureşti în 1970, dacă îmi amintesc corect, pentru a colecta cumva drepturile mele de autor şi pe cele ale prietenilor mei şi de a le cheltui la nivel local. Am fost primit într-un mod de-a dreptul minunat şi am făcut cunoştinţă cu Vladimir Colin şi cu Ion Hobana care mi-au rămas prieteni. Am avut posibilitatea de a-l primi de mai multe ori la Paris pe Vladimir Colin şi i-am publicat una din cărţile sale în franceză.

Cum şi când l-aţi cunoscut pe Ion Hobana, antologatorul în 1966 a retrospectivei SF-ului francez, Viitorul a început ieri? În acest volum, dumneavoastră figuraţi cu textul „Civilizaţie 2190”. De asemenea, Adrian Rogoz editorul Colecţiei Povestirilor Ştiinţifico-Fantastice v-a publicat povestirea „Îmblânzitorul de centipezi” în numerele 373-374 ale revistei. Cum şi în ce împrejurări l-aţi cunoscut pe Ion Hobana?

Povestirea mea se numeşte în franceză, „Le cavalier au centipède”. Pe Ion Hobana, aşa cum am spus, l-am cunoscut în decursul sejurului meu la Bucureşti. Presupun că pasiunea şi interesul său faţă de science fiction-ul franţuzesc proveneau cu mult înainte de întâlnirea noastră, ceea ce de fapt a condus la efectuarea călătoriei mele la Bucureşti în 1970.

Vladimir Colin v-a contactat solicitându-vă colaborarea la antologia sa a SF-ului francez, „Un pic de neant” (1970), unde sunteţi prezent cu povestirea „Un cântec de piatră” (Un chant de pierre)?

Vladimir Colin avea volumele mele de povestiri şi a ales un text care i-a plăcut.

Vladimir Colin şi Ion Hobana v-au vizitat la Paris?

I-am întâlnit pentru prima dată în decursul călătoriei mele la Bucureşti în 1970 şi i-am revăzut de mai multe ori la Paris, mai ales pe Vladimir.

Culegerea de povestiri, „Planeta cu şapte măşti” (editura Albatros, 1973) şi romanul „Seniorii războiului” (primul număr din 1975 al colecţiei Romanelor Ştiinţifico-Fantastice, editura Univers), au reprezentat pentru fanii români primul contact cu opera dumneavoastră la nivel de volum. Ştiţi că aţi devenit în România cel mai popular scriitor internaţional de science fiction timp de mai bine de douăzeci de ani?

Nu, nu mi-am dat seama de acest lucru. Dar sunt foarte recunoscător lui Vladimir Colin şi lui Ion Hobana (care de altfel, a devenit agentul meu literar pentru Europa de est.)

Ştiaţi că ultima carte a lui Ion Hobana a fost „Peste o sută şi o mie de ani – O istorie a literaturii franceze de imaginaţie ştiinţifică până la 1900” (Editura Academiei, 2010)? Ce semnificaţie credeţi că are acest lucru?

Da, Ion Hobana mi-a vorbit despre cartea sa şi spera chiar la o ediţie în franceză. Dar din păcate aşa ceva nu este posibil: nu există un public pentru exegeză SF în Franţa. Şi iarăşi din păcate, nu pot citi cartea sa în româneşte.

Anii 60-70 ai secolului trecut au reprezentat perioada publicării celor mai multe traduceri în franceză a unor volume SF româneşti: Sergiu Fărcăşan, „O iubire din anul 41.042”(Un amour en l’an 41.042), volumele lui Vladimir Colin, „Babel”, „Capcanele timpului” (Les dents du Chronos), „Pentagrama” (La Pentagramme) şi antologia sa din 1975 de la editura Marabout (Belgia), „Les Meilleures histoires de science-fiction roumaine”? Aţi citit vreunul dintre aceste volume?

S-au publicat mai ales în anii 1970, pentru că în anii 1960 nu apăruse aproape nimic. Da, cred că am citit toate aceste cărţi. Îl cunoşteam foarte bine pe Jean-Baptiste Baronian care se ocupa de publicarea science fiction-ului la editura Marabout.

Ştiaţi că în anii 80, fanzinul Antares al lui Jean-Pierre Moumon a publicat pe lângă prozele lui Vladimir Colin şi Gheorghe Săsărman, şi tineri (atunci) autori SF români, Mihail Grămescu, Lucian Merişca, Alexandru Ungureanu, Rodica Bretin? Dar faptul că pe lângă Lucian Merişca, prezent în antologia Utopiae 2006, în ultimii zece ani o singură revistă SF franţuzească, Galaxies nr.21/ianuarie 2013 a publicat un singur autor SF român, Cristian Mihail Teodorescu cu povestirea „Moartea domnului Teodorescu”?

Nu, nu ştiam, am urmărit destul de puţin în acea perioadă fanzinul lui Jean-Pierre Moumon pe care de altfel îl cunosc bine. Şi încă nu am citit numărul menţionat al revistei Galaxies.

După 1990 aţi devenit în România unul dintre cei mai publicaţi autori internaţionali de science fiction (a doua ediţie a „Seniorilor războiului”, „Corăbiile solare”, „Călătoria cea mai lungă”, „Sceptrul hazardului”, „Gambitul stelelor”, „Ucigaşii de timp”, „Chirurgii planetari”, „Povestiri de parcă ar fi…”, „Legea talionului”). Aţi fost deosebit de generos finanţând Premiile Vladimir Colin. Cinci ediţii ale acestor premii în doisprezece ani, e mult, e puţin, e destul, ce credeţi?

România era atunci într-o situaţie dificilă (cred că e şi astăzi), şi eu eram de-a dreptul jenat să primesc acele mici sume de bani care pentru români reprezentau ceva. Iată de ce l-am rugat pe Ion Hobana să dedice drepturile mele de autor din România finanţării unui premiu în memoria prietenului meu Vladimir Colin. Mi-aş fi dorit ca editorii români să se implice şi să preia finanţarea premiilor iar decernarea acestora să se perpetueze. Mi-e teamă că decesul lui Ion Hobana a creat complicaţii în această privinţă. Finalmente, sunt fericit dacă am putut ajuta câţiva autori români de SF. În anul 2000 aflându-mă la Bucureşti pentru alte motive, am putut participa la decernarea Premiilor Colin. În 2001 sau 2002, eram în Ucraina…

Înainte de 1990 au fost publicaţi în România, Gérard Klein, Pierre Boulle, Francis Carsac, Robert Merle, François Clément, iar după, Daniel Walther, Pierre Pelot, Michel Jeury, Philippe Curval, Joëlle Wintrebert, Odette Renaud-Vernet, Richard Canal, Bernard Werber, Serge Brussolo, Maurice Dantec, Michel Houellebecq, dar din păcate treptat de la sfârşitul anilor 90, SF-ul francez intră într-un con de umbră în România şi implicit şi schimburile culturale franco-române şi româno-franceze ale domeniului imaginarului. De ce credeţi că s-a întâmplat aşa?

O schimbare de generaţie, poate. Ar trebui să ştiţi mai bine decât mine.

„Istoria SF-ului modern” de Jacques Sadoul (în 1997) şi „Genul science-fiction” de Roger Bozzetto (în 2010) sunt singurele două volume franţuzeşti de exegeză a SF-ului publicate în România. Credeţi că în felul acesta s-a epuizat întreg domeniul al gândirii critice franceze referitor la SF?

Nicidecum, există extrem de numeroase volume şi eseuri. Nu pot să vi le menţionez pe toate. Consultaţi site-ul Noosfere: http://www.noosfere.com. Recent au fost publicate două studii de foarte bună calitate despre SF-ul francez, de către Natacha Vas Deyres („Ces Français qui ont écrit demain. Utopie, anticipation et science-fiction au XXe siècle”, editura Honoré Champion, 2012) şi Simon Bréan („La Science-Fiction en France. Théorie et histoire d’une littérature”), editura Presses de l’Université de Paris-Sorbonne, 2012).[1] Dar publicul francez interesat de aşa ceva este foarte restrâns.

Colecţia Ailleurs et demain de la editura Robert Laffont şi seria SF La grande anthologie de la Science-Fiction de la editura Livre de Poche au reprezentat şi reprezintă mari momente ale SF-ului francez şi european. Dar cred că antologiile de SF franţuzesc („Les mondes francs”, „L’Hexagone halluciné”, „Les mosaiques du temps”, „Les Horizons divergents”, „Les Passeurs de millénaires”), având prefeţele dumneavoastră au fost de asemenea importante pentru proza scurtă SF francofonă. Ce opinie aveţi?

Au fost şase antologii de SF franţuzesc, aţi uitat volumul „La Frontière éclatée”. Din nefericire, acele antologii au fost eşecuri comerciale de-a dreptul răsunătoare şi a trebuit să anulăm continuarea seriei. Regret.

Care este situaţia în Franţa în privinţa provenienţei traducerilor din domeniul imaginarului? Se traduce aproape numai din engleză?

Practic da, iar SF de calitate din ce în ce mai puţin din cauza rarefierii publicului. Colecţiile de SF dispar unele după altele. Mă tem că şi colecţiile mele de la editura Robert Lafont (“Ailleurs et Demain”) şi de la Livre de Poche, vor păţi la fel.

Mircea Opriţă în 1994, profesorul spaniol Fernando Angel Moreno în 2010, profesoara americană Arielle Saiber în 2011, au conchis în mod independent că există nişte caracteristici ale SF-urilor româneşti, spaniole şi italiene, acestea fiind „umorul şi lirismul”. Dar SF-ul franţuzesc? Există trăsături comune între SF-urile neo-latine?

Din nefericire, nu sunt informat asupra acestui subiect.

Ce autori SF francezi şi ce lucrări SF recomandaţi?

Michel Jeury, Philippe Curval, Pierre Bordage, Jean-Claude Dunyach pentru nuvelele sale. Alegerea este dificilă în special pentru mine.

Cum aţi caracteriza SF-ul francez din ultimii douăzeci de ani?

În declin, din păcate.

Care sunt temele, subiectele, preocupările, formatele dumneavoastră preferate?

Cine mă citeşte, le cunoaşte. Uitaţi-vă pe site-ul Quarante-deux (http://www.quarante-deux.org/), unde sunt articolele şi prefeţele mele.

Are SF-ul vreun viitor?

Pe termen scurt, nu. Pe termen lung, cine ştie?

Societatea Română de Science Fiction & Fantasy a demarat un proiect de conştientizare faţă de science fiction-ul francez, prin câteva articole (Marian Truță, Cristian Tamaș) prin traducerea unor eseuri (Pierre Gévart, Jean-Claude Dunyach , Ugo Bellagamba), prin publicarea mai multe interviuri (Ugo Bellagamba, Jean-Claude Dunyach), prin participarea la o emisiune SF la radio, „Exploratorii lumii de mâine”, dedicată science fiction-ul francez (Radio România Cultural, cu ocazia zilei de 14 iulie şi este meritul realizatorului, Ştefan Ghidoveanu), prin publicarea în revista Galaxies a povestirii „Moartea domnului Teodorescu” de Cristian Mihail Teodorescu. Ne-am propus să continuăm şi să extindem proiectul. Crezi că se poate organiza ceva similar de partea franceză? Credeţi că Salonul Cărţii de la Paris (unde România a fost invitatul principal în 2013) ar putea reprezenta o oportunitate pentru a revigora interesul reciproc?

Mi se pare dificil să emit vreo opinie pentru că nu sunt calificat s-o fac, în ciuda simpatiei mele, pe care o cunoaşteţi, pentru România şi pentru români.

O întrebare pe care i-am adresat-o şi lui Ugo Bellagamba:

Fondatorii science fiction-ului postbelic românesc, Ion Hobana, Vladimir Colin şi Adrian Rogoz erau francofoni şi francofili, au tradus şi au promovat mult SF-ul francez; cultura franceză (inclusiv science fiction-ul) a fost foarte populară în România, bucurându-se de traduceri, schimburi culturale abundente, de omniprezenţa francezei ca primă limbă străină învăţată, etc. Din păcate, în ultimii douăzeci de ani, nici un editor francez nu a fost interesat de SF-ul românesc. Ce credeţi, va avea SF-ul românesc încă o şansă în Franţa? Ce ar trebui să facem?

Publicarea SF-ului în Franţa se diminuează pe zi ce trece, asta ca să nu spun că e pe cale de dispariţie. Chiar şi cei mai importanţi autori SF americani nu mai sunt traduşi. Cât despre autorii români de SF … E trist, dar e adevărat[2].

Câteva cuvinte pentru fanii dumneavoastră din România, vă rog!

Vă mulţumesc pentru citirea cărţilor şi povestirilor mele şi sper că v-au făcut o anumită plăcere. Îmi doresc ca noi toţi să vedem terminându-se marasmul în care a eşuat SF-ul, în special cel de calitate.

Vă mulţumesc foarte mult pentru amabilitate şi vă aşteptăm din nou în Bucureşti!

Aş vrea să ne reîntâlnim, dar am 77 de ani şi nu văd cine m-ar invita şi nici cu ce ocazie aş putea face această călătorie, cu siguranţă interesantă, dar totuşi obositoare. Avec mon amitié sincère, Gérard Klein.

On vous remercie, Monsieur Klein!

© Cristian Tamaş & Gérard Klein

Traducere de Cristian Tamaş.

Gérard Klein s-a născut pe 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română.

Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, Embûches dans l’espace a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique, co-publicată de marile editurii Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică Le Gambit des étoiles, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, Les Perles du temps şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), un adintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum său, Les Seigneurs de la guerre (Seniorii războiului – trad.românească de Vladimir Colin) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele Les virus ne parlent pas (Viruşii nu vorbesc – trad.românească de Vladimir Colin) şi Réhabilitation (Reabilitare – trad.românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul Les Voiliers du soleil, 1961.

Bibliografie

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

Embûches dans l’espace, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

Chirurgiens d’une planète, roman, editura Fleuve noir, 1960 ; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul Le Rêve des forêts; traducere în româneşte de Radu Gârbacea, Chirurgii planetari, editura Tinerama, 1993

Les Voiliers du soleil, roman, editura Fleuve noir, 1961 ; traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, Corăbiile solare, editura Antet, 2002

Le Long voyage, roman, editura Fleuve noir, 1964 ; traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, Călătoria cea lungă, editura Antet, 2002

Les Tueurs de temps, roman, editura Fleuve noir, 1965; traducere în româneşte de Radu Naum, Ucigaşii de timp, editura Nemira, 1999

Le Sceptre du hasard, roman, editura Fleuve noir, 1968 ; traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, Sceptrul hazardului, editura Nemira, 1993

Cu propriul nume

Les Perles du temps, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ; traducere în româneşte de Vladimir Colin, Planeta cu şapte măşti, editura Albatros, 1973

Le Gambit des étoiles, roman, editura Hachette, 1958 ; traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, Gambitul stelelor, editura Nemira, 1994

Le temps n’a pas d’odeur, roman 1963 ; traducere în româneşte de Vladimir Colin, Planeta cu şapte măşti, editura Albatros, 1973

Un chant de pierre, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

Les Seigneurs de la guerre, roman, editura Robert Laffont, 1970 ; traducere în româneşte de Vladimir Colin, Seniorii războiului, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers ; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992

La Loi du talion, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 ; traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, , Legea talionului, editura Lucman, 2001

Histoires comme si… culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 ; traducere în româneşte de Angela Cismaş, Povestiri de parcă ar fi…, editura Fahrenheit, 1996

Le Livre d’or de Gérard Klein, antologie, 1979

Mémoire vive, mémoire morte, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

Réhabilitation (1973) ; traducere în româneşte de Vladimir Colin: Reabilitare, Almanhul Anticipaţia 1983

L’astronaute mort, 1996

Studii

Malaise dans la science-fiction américaine, editura L’Aube enclavée, 1977

Trames et moirés, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul Science-fiction et psychanalyse, editura Dunod, 1986)

[1] Ambele volume „Ces Français qui ont écrit demain. Utopie, anticipation et science-fiction au XXe siècle” de Natacha Vas Deyres (editura Honoré Champion, 2012) şi „La Science-Fiction en France” de Simon Bréan (editura Presses de l’Université de Paris-Sorbonne) sunt nominalizate la Grand Prix de l’Imaginaire 2013.

[2] Cu scuzele de rigoare, dacă greşesc, dar mi-e teamă că domnul Gérard Klein este cam prea pesimist cu privire la starea actuală a SF-ului francez şi internaţional. Este adevărat, SF-ul (tradus şi francez) nu mai are decât 25% din vânzările din cadrul domeniul imaginarului în Franţa. Pe de altă parte statisticile şi analizele relevă erodarea în Franţa a procentului de titluri Fantasy din totalul general (fantasy-ul cu 60% din vânzări devenise majoritar în cadrul domeniului editorial al imaginarului), în faţa mareei BiteLit (maculatura exhibând vampiri, zombii şi vârcolaci, preferată de segmentul de vârstă între 15-25 de ani). Anual în Franţa sunt publicate cam 900 de titluri aparţinând domeniul imaginarului (faţă de 476 de titluri în 2002), totalizând 5,5 milioane de exemplare iar cifra de afaceri a acestui segment a fost de 60 de milioane de euro. Cît toată piaţa editorială românească a anului 2012! Şi să nu vă imaginaţi că imaginarul reprezintă în Franţa categoria de carte cea mai vîndută!