McAuley Paul - In the Mouth of the WhaleStarea inevitabilă şi inescapabilă a omenirii este războiul. Asta cel puţin, pare a fi concluzia ce trebuie să o extragem din a treia parte a seriei în curs de desfăşurare a lui Paul McAuley. Toate aceste trei romane au fost, în felul lor, poveşti de război.

Dar „The Quiet War” a fost scris într-un moment de proteste împotriva războiului din Irak, şi s-a concentrat asupra manifestaţiilor pentru pace şi eforturilor de prevenire ale războiului în portretizarea unui conflict în escaladare de-a lungul sistemului solar.

Al doilea volum, „Gardens of the Sun”, a coincis cu întreaga confuzie şi haosul care au urmat războiului din Irak, şi se reflectă într-o poveste despre eforturile de restabilire a unui fel de normalitate, în urma războiului. Ambele romane, cu alte cuvinte, interoghează  războiul. Există o concluzie, în acest nou volum, că întrebările au fost lăsate să expire.

Cele două volume anterioare au evoluat neîncetat printre punctele de vedere ale unor numeroase personaje, care evocă o perspectivă multi-stratificată, permiţându-ne să adunăm laolaltă răspunsuri foarte diferite referitoare la evenimente. Acest nou volum spune povestea a numai trei personaje, într-un aranjament destul de formal, astfel încât să trecem mereu de la unul la altul în funcţie de un model strict. Şi fiecare dintre cele trei personaje este direct implicat în conflict. Există o oarecare ambiguitate cu privire la care parte în conflict ar putea avea dreptate (deşi, pentru că niciodată nu vom vedea nimic din punctul de vedere al Fantomelor, şi pentru că ele sunt prezentate ca agresori, se pare că suntem obligaţi să le luăm în considerare într-un mod greşit), dar ideea de conflict nu este niciodată chestionată aici aşa acum a fost înainte.

Suntem la câteva mii de ani după încheierea romanului „Gardens of the Sun”. Acei oameni care au fugit din calea conflictului din sistemul solar au ajuns de mult timp în sistemul stelar Fomalhaut. Rapizii au sosit primii, edificând o civilizaţie care a prosperat pentru un timp, apoi a început să decadă. În urma lor au venit Adevăraţii care au găsit un sistem suficient de copt pentru a-l prelua, iar în acest proces i-a înrobit pe  Rapizi. Mai recent, Fantomele postumane au început să se arate şi s-au angajat imediat în luptă cu Adevăraţii. Exporturile cele mai de succes ale omenirii către stele par a fi sclavia şi războiul.

Aceasta este situaţia de la începutul acestui nou roman. Naraţiunea acestuia este atât de departe de cele două romane predecesoare, încât poate fi uşor citit ca un roman independent, dar obţine rezonanţă suplimentară de la relaţia sa cu celelalte două cărţi. Nu în ultimul rând pentru că unul dintre personajele centrale din acest nou roman, „Copila”, se dovedeşte a fi unul dintre  actorii principali din cărţile anterioare. Ea este moartă, desigur, cum ar putea fi  altfel după atât de mult timp,  dar în acest viitor, moartea nu este neapărat ceva absolut. Aşadar copila este crescută într-o comunitate mică şi izolată din regiunea Amazonului. Totul pare paşnic, dar de fapt un război de gherilă perpetuă se duce în junglele din jur. Dar există semne că lucrurile nu sunt tocmai cum ar putea să pară, nu în ultimul rând, băiatul cu cap de jaguar, care ar putea fi avatarul unui mit local, sau care ar putea fi un agent al forţelor de gherilă, dar care este în ambele cazuri un simbol al libertăţii şi al evadării pentru fată. Aşa cum ne dăm seama în curând, copila este de fapt într-o  simulare, fiind crescută şi instruită de către urmaşii săi îndepărtaţi într-o navă care în cele din urmă, şi cu întârziere, se apropie de steaua Fomalhaut. Dar nava a fost deteriorată şi a întârziat în călătoria sa, pe care Rapizii şi Adevăraţii au făcut-o cu mult timp înainte, iar sistemul informatic ce susţine simularea a fost deteriorat, acesta fiind motivul pentru erorile şi ciudăţeniile ce deranjează comunitatea amazoniană unde trăieşte ea.

Copila este importantă pentru echipajul navei, pentru motive care nu sunt pe deplin explicate. Ea pare să aibă un fel de rol de zeiţă mamă şi trebuie să fie renăscută exact cum a fost, prin urmare, intenţia echipajului este să se asigure că ea trece printr-o educaţie cât mai aproape posibil de cea din viaţa ei reală înainte nava să ajungă la destinație. Cu toate acestea, şi alţii sunt conştienţi de apropierea navei şi par s-o venereze într-un mod similar pe copilă. Aşa cum descoperim, acesta este unul dintre lucrurile care a declanşat cea mai recentă rundă de război în sistemul Fomalhaut.

Povestea copilului este spusă la persoana a treia de către un anonim membru al echipajului ce-i supraveghează educația. Povestea lui Ori este istorisită de către o omniscientă persoană a treia. Ori este unul dintre Rapizi, fiind la începutul romanului pilot de la distanță al unei nave mici care efectuează diverse activităţi în jurul Balenei, o masivă staţie spaţială agăţată pe orbita gigantei gazoase Cthunga. La un moment dat în trecut, o Minte s-a prăbuşit în giganta gazoasă, iar Balena este acum centrul unor eforturilor confuze de a o contacta pentru că Adevăraţii au o adevărată credinţă mistică precum că Mintea ar fi putut realizat un fel de transcendenţă şi prin intermediul ei să obţină mântuirea împotriva Fantome. În timpul lucrului de rutină în afara Balenei, Ori observă o scânteie albastră care ar putea fi spiritul Inteligenţelor Artificiale. Acest lucru este suficient pentru a-o aduce în colimatorul Stăpânilor Adevăraţi, şi, nereuşind vreodată să aibă în întregime controlul asupra destinului ei, este purtată de-a lungul restul romanului în aşa fel încât întotdeauna nimereşte în centrul acţiunii în timp ce Fantomele îşi lansează atacurile.

Al treilea fir narativ este istorisit la persoana întâi de către un Bibliotecar, care, în această lume este un erou de acțiune. El a eşuat o dată, într-o misiune în care doi dintre tovarăşii săi au fost uciși, iar acum trăiește ucigând demoni.

Arthur C. Clarke a spus odată că orice tehnologie suficient de avansată este imposibil de distins de magie, iar moștenitorii lui Clarke au luat acest mesaj ad literam. Într-adevăr, acum rareori găseşti vreun roman având acţiunea în viitorul îndepărtat, care să nu utilizeze efectele şi adesea limbajul High Fantasy, şi opera lui McAuley nu este o excepţie.

Bibliotecarul, şi asistentul lui, Horse, sunt de fapt implicaţi în dezactivarea tehnologiei avansate a Rapizilor, aflată în descompunere rapidă, care ameninţă lumea digitală în care locuiesc, dar tehnologia aceasta se manifestă sub forma unor demoni cu respirație de foc. Iar misiunea lor cea mai recentă, ne aduce înapoi la misiunea eşuată care a provocat dizgraţia Bibliotecarului, sugerând, de asemenea, o ușă  în Bibliotecă, acumularea de cunoştinţe pe care întreaga lor lumea este construită. Acesta este, aşa cum sugerează sinopsisul, un roman debordând de intrigi, plin de drame şi spectacol. Bibliotecarul se angajează într-o succesiune de lupte ce se escaladează urmând o cursă care o ia cu capul înainte într-un tur al staţiilor şi lumilor şi scenariilor digitale. Ori este permanent împinsă înainte şi înapoi în bătălii spaţiale la scară mare, dezastre majore, şi abuzuri la scară mică.

Numai Copila pare să aibă timp să se uite în jur şi să admire peisajul, care în acest caz, este o evocare a unui peisaj terestru, dar conflictul este fundalul constant al acestei scene pastorale, şi ea întotdeauna luptă pentru a extrage un sens din diversele mistere, trădări, confruntări şi zboruri. Nu suntem, cu alte cuvinte, vreodată în repaus. Soliditatea care a făcut „The Quiet War în special, o evocare atât de eficientă a ceea ce ar putea fi de fapt viaţa pe alte lumi, este înlocuită aici cu un fel de dispnee şi fragmente grăbite de vizualizare.

Nu există decât o percepţie vagă a adevăratul sens al felului în care majoritatea oamenilor trăiesc în sistemul Fomalhaut, iar sugestiile furtive nu avem timp să le luăm în consideraţie pentru că suntem propulsaţi în conflictul următor. Este ca și cum pe măsură ce ne îndepărtăm în spațiu și timp de tărâmurile cunoscute ale sistemului nostru solar, nu mai avem ce spune despre decor și circumstanțe.

Ceea ce nu înseamnă că este un roman prost. Departe de aşa ceva. Paul McAuley este unul dintre cei mai compleţi şi talentaţi scriitori care este prezent în ceea ce numim hard SF. Proza lui este evocatoare, caracterizarea lui este convingătoare, și intriga lui  este întotdeauna captivantă. Ne atrage în povestirea lui, și ne ține acolo, întorcând febril paginile romanului pentru a ține pasul cu evoluția rapidă a evenimentelor.

Numai că „The Quiet War” a fixat un standard foarte ridicat, iar „In the Mouth of the Whale” se luptă pentru atinge acel nivel. Este de remarcat, de exemplu, că în „The Quiet War” niciun personaj nu reiese a fi în întregime negativ, toţi luptă pentru ceea ce cred sincer că este binele ; în „In the Mouth of the Whale” există o separare mult mai simplă între cei pe care vrem să-i admirăm și cei care sunt meniţi a fi huiduiţi.

Un strat de complexitate politică și emoțională lipsește din acest nou roman. Poate că este mai bine să fie citit ca o lucrare independentă, complet detașată de ceea ce a fost înainte. În această privință, este o poveste interesantă și plăcută, plină de sânge și tunete şi fragmente spectaculoase. Dar se simte că există prea multă dramă și conflict, și nu destulă subtilitate privind reprezentarea convingătoare a viitorului nostru în spațiu care a fost semnul distinctiv al romanului predecesor.

Copyright © 2012 Paul Kincaid

Traducere de Cristian Tamaş

Traducerea şi publicarea s-au făcut cu acordul autorului şi al site-ului Strange Horizons. Le  mulţumim.

Textul a apărut în original la adresa : http://www.strangehorizons.com/reviews/2012/04/in_the_mouth_of.shtml

Paul Kincaid (Marea Britanie) – Extinderea vârtejului : cele mai bune antologii SF ale anului 2012

Blogărind Premiile Hugo: The City & The City – Paul Kincaid (Marea Britanie)

Blogărind Premiile Hugo : Declin (partea I)

Blogărind Premiile Hugo : Declin (partea a II-a)

Blogărind Premiile Hugo: Declin – Paul Kincaid (III)

Blogărind premiile Hugo: Declin – Paul Kincaid (IV) : o recenzie a romanului „Fata modificată” (The Windup Girl) de Paolo Bacigalupi

Interviu cu Paul Kincaid – partea I

Interviu cu Paul Kincaid – partea a II-a

Interviu cu Paul Kincaid – partea a III-a

Paul Kincaid_1Paul Kincaid (născut în Oldham, Lancashire, 22 septembrie 1952), critic britanic de SF, autor, membru al juriului și administrator al Premiului Arthur C.Clarke (1995-2006) a avut o contribuție majoră în transformarea acestei distincții literare într-un reper respectat al SF-ului mondial. A publicat în New York Review of Science Fiction, Foundation, Science Fiction Studies, Extrapolation, Interzone, Strange Horizons, Times Literary Supplement, Literary Review, New Scientist. A fost editor al publicației „Vector” (British Science Fiction Association) dedicată criticii literare SF.

Este autorul volumelor :

A Very British Genre: A Short History of British Fantasy and Science Fiction” (BSFA, 1995)

What It Is We Do When We Read Science Fiction” (Harold Wood, Essex: Beccon Publications, 2008)

Co-editor împreună cu Andrew M. Butler:

The Arthur C. Clarke Award: A Critical Anthology” (Daventry, Northants: Serendip Foundation, 2006)

Laureat în 2006 al Premiului Clareson pentru contribuții deosebite aduse science fiction-ului.

În 2010 i s-a decernat Premiul British Science Fiction Association Award categoria non-fiction pentru eseul său „Blogging the Hugos: Decline” (în curs de traducere – Cristian Tamaș) în care constata că anumite romane nominalizate la premiile Hugo în 2010 nu făceau altceva decît să portretizeze declinul american prin relevarea diminuării influenței și a auto-încrederii.

Paul Kincaid a devenit activ în fandomul britanic la mijlocul anilor 1972, scriind recenzii în fanzinele SF, a reușit să vîndă o povestire la „New Writings in SF”, apoi în 1984 i-a fost publicată povestirea „The Second Coming” în revista semi-pro „Orbis”. Povestirea „The Song of Women” i-a fost publicată în antologia „Arrows of Eros” (1989) editată de Alex Stewart.

Tot în anii ’70 a început să publice recenzii în „Vector”, devenind ulterior Features Editor, Editor și de două ori Reviews Editor. A fost redactor de știri al publicației „Matrix” (editată de soția sa, Maureen Kincaid Speller) și administrator al BSFA.

În anii ’80 a editat două antologii de critică literară împreună cu Geoff Rippington, prima dedicată operei lui Bob Shaw, „British Science Fiction Writers, Volume One: Bob Shaw” (1981), iar cea de a doua lui Keith Roberts, „British Science Fiction Writers, Volume Two: Keith Roberts” (1983).

O serii de studii ale sale s-au concentrat asupra istoriei și caracteristicilor SF-ului britanic, asupra unor autori precum Keith Roberts și Christopher Priest și asupra limbajului și naturii science fiction-ului pe care îl consideră ca nefiind o entitate unificată ci o colecție de tropi și de caracteristici unite prin anumite asemănări.