Cristian Tamaș : Mitä sinulle kuuluu? (Ce mai faci ?) De ce voi finlandezii nu aveți basme despre dragoni, de ce istorisiți povești despre „șerpi-somon” (lohikäärme)?

Jussi K.Niemelä : Bine, mulțumesc. Șerpii-somon sunt creaturi frumoase care locuiesc în cele mai profunde crevase ale sufletului finlandez. Dragonii pe de altă parte, sunt niște chestii cotidiene pentru noi, încât nu-i de mirare că preferăm ceva cu adevărat „weird”. Suntem prea sofisticați și rasați ca să ne pierdem timpul cu banalități.

Cristian Tamaș : Nu este oare „weird” că cel mai vechi (începutul secolului al XIII-lea) document cunoscut în finlandeză, „Coaja de mesteacăn nr.292”, este scris cu litere chirilice în dialectul karelian al finlandezei arhaice și a fost găsit în 1957 de o expediție sovietică condusă de Artemii Arțihovski în cadrul perimetrului șantierului arheologic Nerevski lângă Novgorod, Rusia? Este o mostră avant-la-lettre de „weird finlandez” ?

Jussi K.Niemelä : Evident că este. Totul este „weird” în privința finlandezilor, mai ales dacă-i întrebi pe ruși.

Cristian Tamaș : Eposul național finlandez „Kalevala”, compilat de Elias Lönnrot, a fost publicat în 1835. Limba finlandeză a primit paritate oficială cu suedeza în 1863. Primul roman publicat în limba finlandeză a fost „Seitsemän veljestä” (Șapte frați, 1870) de Aleksis Kivi ( 1834-1872). După încă 49 de ani, un alt scriitor finlandez, Frans Eemil Sillanpää5 (1888-1964) a primit Premiul Nobel pentru literatură pentru „Sfânta mizerie” (Hurskas kurjuus, 1919). Nu este oare acest parcurs echivalentul unei dezvoltări culturale explozive?

Jussi K.Niemelä : Mie-mi plac atât Kivi cât și Sillanpää, și am fost influențat de bătrânul Frans Eemil, pe care l-am utilizat postmodern (unul dintre romanele sale și locul nașterii) ca intertext pentru povestirea mea, „Tähtikalakukko1” (aș zice că titlul este imposibil de tradus, are prea multe poante inteligibile doar pentru finlandezi), prezentă într-o antologie de „Rillumapunk” (o combinație de folclor vest-finlandez și sci-fi punk). Am în bibliotecă toate operele lui Kivi și Sillanpää, și sunt foarte mândru de asta. Cea mai bună literatură din întreaga lume. De-a dreptul explozivă. Dacă citești așa ceva, conștiința ți se va expanda. Garantat !

Cristian Tamaș :  „Johanna Sinisalo pare să fi ieșit în evidență  împreună cu Leena Krohn și Pasi Ilmari Jääskeläinen, ca o figură centrală în ”Weird-ul finlandez”, care la fel ca multe astfel de mișcări ar putea fi o coincidență, un complot sau chiar după cum Sinisalo însăși a afirmat în introducerea ei din antologia de Finnish Weird de anul trecut, pur și simplu ”un brand”. În orice caz, se pare că Finnish Weird-ul s-a drapat într-un sentiment festiv de a fi redescoperit peste noapte posibilitățile ficțiunii ne-realiste, chiar dacă unele dintre operele sale majore au premise destul de sumbre.”- Gary K.Wolfe; Te rog să comentezi!

Jussi K.Niemelä : Cam așa, deși avem o lungă tradiție a fantasticului în literatura finlandeză. Cum ar fi scriitoarea Aino Kallas (1878-1956), de exemplu, mai ales povestea ei romantică având vârcolaci ca personaje principale,  „Sudenmorsian” (Mireasa lupului, 1928). Multe alte povești și basme finlandeze, în mod evident, au elemente fantastice. Tendința actuală a Weird-ului finlandez combină aceste tradiții mai vechi, cu influențe moderne, internaționale, iar rezultatul este destul de special. Nu cred că un american ar putea scrie un decent Weird finlandez, deoarece acesta are atât de mult de a face cu rădăcinile și cultura noastră finlandeză. Aproape că trebuie să fii un finlandez înnăscut ca să poți să scrii așa ceva, aș spune.

Da, compania fanion a Finlandei – Nokia a decăzut, e aproape distrusă, dar eu nu cred că Weird-ul finlandez va dispărea peste noapte. Sunt lucruri care se petrec chiar în timp ce vorbim, deși, desigur, nu poți mulge o vacă la infinit. Cu toate acestea, sunt convins de faptul că unele dintre cele mai bune lucrări ale Weird-ul finlandez sunt pe cale să fie scrise.

Sigur, Johanna Sinisalo este cu siguranță figura de frunte a Weird-ul finlandez, și ea a inventat, de asemenea, și termenul. Premiul Finlandia acordat pentru romanul ei „Ennen päivänlaskua ei voi” (Nu înainte de apusul soarelui/The Troll, în traducere engleză) reprezintă recunoașterea valorii literare a Weird-ul finlandez. Recentul câștigător al premiului Finlandia din 2014, Jussi Valtonen, are de asemenea, puternice elemente speculative în romanul său „He eivät tiedä mitä tekevät” (Ei nu știu ce fac). Așa că unele dintre textele Weird-ul finlandez sunt destul de mainstream în acest moment.

Cristian Tamaș : Este literatura finlandeză mai populară decât literatura tradusă în Finlanda? Este ficțiunea speculativă finlandeză viabilă comercial? Sunt puterea, banii, cretinismul de masă, lăcomia, sexul și moartea, fundamentalismul și totalitarismul, principalele teme ale ficțiunii speculative finlandeze? Este Weird-ul finlandez o sub-subcultură? Un hibrid macaronic precum Finglish-ul?

Jussi K.Niemelä: Cred că Weird-ul finlandez este cu siguranță o sub-cultură, deși unii autori ai săi sunt destul de populari, în general, cum ar fi Johanna Sinisalo. Cea mai mare parte a Weird-ului finlandez este o chestie foarte obscură și e undeva adânc spre limitele literaturii. E aproape un soi de cult. Nu-i chiar o mină de aur în ceea ce privește vînzările, dar fanii și editorii independenți s-au găsit unii pe alții și în această privință Weird-ul finlandez este destul de viabil. Există unii autori finlandezi care vând enorm, cum ar fi Sofi Oksanen, chiar în comparație cu nișele editoriale de succes (horror-ul, ficțiunea polițistă, romance-ul, Haruki Murakami, etc). Cel mai recent roman al lui Sofi Oksanen, „Norma” are elemente de weird finlandez și l-am recenzat recent pentru revista noastră „Tähtivaeltaja” (Rătăcitorul stelar). Este destul de interesant, nimic din ceea ce Oksanen a făcut înainte, dar am fost un pic dezamăgit de poveste, în general. Nu din vina weird-ului, cu toate acestea. Doar că romanele ei precedente, realiste/istorice mi s-au părut mult mai bune.

Cristian Tamaș : „Sub imaginea oficială a statului nordic al bunăstării există un alt strat… de sărăcie, criminalitate și brutalitate. Aceasta este realitatea: o societate capitalistă, rece și inumană, în care cei bogați devin tot mai bogați, iar săracii sunt din ce în ce mai mizeri”- Maj Sjöwall; Care este opinia ta?

Jussi K.Niemelä: Mă lași cu texte de-astea standard de stânga populistă ?

Eu sunt un liberal clasic. Cei bogați sunt jefuiți de stat și sistemul de stat îi împiedică pe cei săraci s-o ducă mai bine, ținându-i la un nivel de subzistență. Sunt un critic al întregului sistem actual de stat social, de fapt. Multe dintre distopiile actuale ar putea de fapt să se refere la acest iad al statului providențial-social, și pe bună dreptate.

Știu că eu sunt o excepție, din moment ce aproape orice alt autor/critic/eseist/publicist din domeniul SFF este de regulă de stânga sau ecologist, în timp ce eu sunt un liberal de dreapta. Așa-numitul  stat-dădacă, această sufocantă supra-impozitare, acest stat monstruos și supra-reglementat este peste tot. Cred că mulți autori ar putea folosi acest aspect totalitar al mândrei noastre națiuni în ficțiunile lor, dacă n-ar fi stîngisto-ecologiști, tinzând să glorifice această arogantă caracatiță etatistă într-un mod de-a dreptul penibil.

Johanna Sinisalo în romanul său „Auringon ydin” (Miezul soarelui) este cu toate acestea critică la adresa stângismului mainstream în multe privințe. Dar, sunt mult mai multe lucruri în societatea noastră actuală care ar putea fi criticate și utilizate în ficțiune. Situația noastră în privința șomajului din cauza puterii totalitare a sindicatelor este un asemenea caz. Chiar și guvernul nostru democratic ales nu poate face mare lucru în privința asta. Suficientă materie primă pentru un mare roman kafkian, cred. Dar cine să-l scrie?

Cristian Tamas: Conform studiului de la Connecticut State University Central (http://www.ccsu.edu/wmln/), Finlanda se află pe prima poziție fiind cea mai culturalizată națiune din lume. De ce? Este viața finlandezilor atât de deprimantă, atât de plictisitoare, atât de insuportabilă încât consumul de ficțiune evazionistă este o dependență de masă în Finlanda?

Jussi K.Niemelä: Tradiția noastră culturală tinde să aprecieze foarte mult lectura astfel încât finlandezii sunt și au fost întotdeauna îndrăgostiți de citit. Avem biblioteci municipale și universitare și multe edituri particulare, așadar lectura este adânc sădită în cultura noastră. Nici vorbă de escapism, pur și simplu citirea cărților este o parte centrală a vieții de zi cu zi a finlandezilor. Nu sunt foarte sigur în privința generațiilor mai tinere, totuși. S-ar putea ca obiceiul lecturii să fie în scădere. Eu, cu toate acestea, am citit SF, basme, ficțiuni de aventuri, povești polițiste și literatura universală, de când  mă știu, adică de la începutul anilor ’70 (am 49 de ani).

Părinții mei obișnuiau să-mi citească, bunicii mei le-au citit basme părinților mei: E o tradiție. Și este minunat ca eu să fiu în măsură să scriu propriile mele basme acum ca adult. Noi finlandezii suntem o națiune sumbră, dar există foarte mult umor (negru!) în acea beznă. Toate acestea se reflectă în bogata noastră tradiție literară. Aș spune că sistemul nostru școlar ar putea fi mult mai eficient și versatil în stimularea dragostei noastre naturale pentru literatură, pentru că eu cel puțin îmi amintesc de zilele mele de școală ca fiind destul de plictisitoare în ceea ce privește predarea literaturii. Poate că e mai bine astăzi. Nu știu.

Cristian Tamas: „În Finlanda, ca și în alte părți, cele mai mari cifre de vânzări le au romanele polițiste (Matti Yrjänä Joensuu, Leena Lehtolainen), thrillerele (Ilkka Remes), poveștile tip saga de familie (Laila Hietamies) și chick lit-ul – portretizări melodramatic-feministe ale unor consumatoare din mediul urban” – Katja Kallio; Unde este locul Weird-ului finlandez în acest consumist-mercantil peisaj editorial?

Jussi K.Niemelä: Așa cum am spus mai sus,  Finnish Weird-ul  rezidă mai ales la granițe. Chiar și horror-ul finlandez sau fantasy-ul nu sunt prea populare. Stephen King, evident, e popular peste tot, dar numai câțiva autori finlandezi vând cu adevărat cărți aparținând ficțiunii speculative. Pasi Ilmari Jääskeläinen, de exemplu. N-are un extraordinar succes comercial în Finlanda, dar primul său roman tradus s-a vândut mult mai bine în Marea Britanie și în S.U.A. Suntem pur și simplu un popor prea mic încât toți autorii buni pe care-i avem să devină povești de succes. Mai mult decât atât, în general autorii care sunt prea buni sau prea originali n-au avut box office cât au fost în viață. Mulți au căpătat faimă și reputație numai post-mortem. Destui autori buni scriu pentru muzeul literaturii.

Cristian Tamas: 99% din omenire nu a auzit de Jean Sibelius, Fredrik Pacius, Elias Lönnrot, Aleksis Kivi, Frans Eemil Sillanpää, Mika Waltari, Wäinö Aaltonen, Eliel și Eero Saarinen, Alvar Aalto, Viljo Revell, Linus Torvalds, Urho Kekkonen, Aki Kaurismäki, Sofi Oksanen, etc. Există pe planetă mult prea multe specimene cu tărie convinse că „Finlandia” este doar un brand de votcă! E vina doar a omenirii?

Jussi K.Niemelä: Din nou, trebuie să reliefez: Suntem o națiune mică, un popor minuscul, așa că în comparație cu asta, noi finlandezii reprezentăm un mare succes cultural, chiar și prin cifra noastră nesemnificativă!

Cristian Tamas: „Străinii ar trebui, de asemenea, să fie pregătiți să se confrunte cu cealaltă parte a caracterului național finlandez: Finlandezii sunt în mod cronic nesiguri dacă lumea largă este conștientă de realizările acestei națiuni nordice. Finlandezilor le place în mod deosebit să afle ce se scrie/spune despre ei în străinătate, iar străinii n-ar trebui să se simtă inconfortabil fiind întrebați în mod repetat ce cred despre Finlanda”; „Finlanda preferă să fie cunoscută ca o țară care se află în fruntea listele realizărilor omenirii: cel mai bun loc pentru a fi femeie, cea mai transparentă și mai puțin coruptă țară, cea mai bună educație, cei mai fericiți oameni din lume… – și lista poate continua. Dar, pe măsură ce criza economică se adâncește, zeci de mii de finlandezi se bazează acum pe organizațiile de caritate și supa populară pentru a se hrăni și a-și hrăni familiile. Aceasta nu este o imagine pe care Finlanda ar dori-o cunoscută în lume.” – David Mac Dougall, Politico ; Așa este? De ce?

Jussi K.Niemelä: Aceste afirmații sunt în cea mai mare parte o exagerare, doar detaliile privind nesiguranța trebuie să admit că sunt veridice. Să fiu sincer cred că situația finlandezilor nu este atât de negativă în general. Există probleme economice desigur, dar dacă unii oameni preferă să-și cumpere alcool sau tutun sau droguri cu ajutorul de șomaj sau alocația socială și după aceea cerșesc supa săracilor, e alegerea lor.

Nu e nici un secret că am fost într-o recesiune economică în ultimul timp, dar guvernul încearcă să facă ceva în legătură cu asta, deși nu este suficient, dacă mă întrebați pe mine.

Un finlandez sărac este putred de bogat în comparație cu săracii din lumea a treia (lumea reală pentru mai bine de 6 miliarde de ființe umane). Orice finlandez, inclusiv cei săraci  beneficiază de învățământ gratuit, de asigurare medicală universală, de medicamente gratuite (dacă ești șomer sau asistat social statul suportă întregul cost al medicamentelor și asistenței medicale), de ajutor de șomaj și de alocații sociale pentru asistați, etc. Dar această stare de lucruri cu toate acestea, reprezintă principalul motiv pentru care economia noastră este în recesiune, în primul rând. Beneficiile cetățeniei noastre finlandeze sunt atât de bune încât unii consideră că este irațional să accepte locuri de muncă cu salarii mici. Consideră că pierzi bani muncind. Acest lucru este ridicol. Pur si simplu s-ar putea scrie un roman hilar și sumbru, deși realist : A munci pentru ați câștiga existența nu are sens în Finlanda. Chiar dacă ești plătit bine, guvernul impozitează într-un mod grotesc de enorm salariile mari pentru a finanța toate această bunăstare, ceea ce sufocă economia. O poveste absurdă și semi-horror, aș spune. Toate astea sunt foarte kafkiene.

Cristian Tamas: Care este statutul artistului în societatea finlandeză? Cultura și arta mai au vreo o semnificație în lumea modernă? Care este obiectivul oricărui artist? Să devină bogat cât mai repede cu putință? Să obțină rapid faimă, prestigiu și statut social? Prin orice mijloace?

Jussi K.Niemelä: Datorită statului asistențial-providențial și multor granturi și burse și subvenții (acordate de stat sau de fundații private), cultura finlandeză prosperă. N-ai nevoie să vinzi cărți sau picturi sau altceva pentru a putea s-o scoți la capăt. Editorii nu fac profit de pe urma cărților tale, dar cu toate acestea, tu ca artist ai dreptul la subvenții și protecție socială. Din acest motiv avem atât de mulți mici editori independenți și autori. Cu toate acestea, așa cum am spus anterior, opinia mea este că actuala stare de lucruri nu reprezintă din punct de vedere economic un mod eficient de administrare

Există prea multă birocrație și reglementare, o fiscalitate ridicol de mare care jugulează toate inițiativele, antreprenoriatul și activitatea independentă. Dar, în general, aș spune, este foarte ușor să fii artist în Finlanda, chiar dacă nimic din ceea ce faci nu se vinde.

De ce unii persistă în a se considera artiști? Probabil din toate motivele pe care le menționezi și în special statutul social. Ambiția este cea mai importantă motivație pentru orice artist adevărat, dacă mă întrebi pe mine. Pur și simplu vrei să o faci, indiferent de ce și cum. Și, prin urmare, trebuie doar să găsești o modalitate de a face acest lucru. Pe de altă parte, mulți artiști, evident, ar dori să vândă pe cât de mult posibil. Dar, ca peste tot, așa ceva nu este ușor.

Cristian Tamas: Studiile la nivel mondial consideră în mod constant țările nordice – cu economiile lor bogate, cu politicile lor generoase de protecție socială, sistemul gratuit de sănătate, criminalitatea scăzută, și, da, impozitele mari pe venit – ca fiind cele mai fericite locuri de pe Pământ. Dar, această fericire a fost întotdeauna însoțită de un paradox: cele mai fericite țări din lume par să aibă cele mai mari rate de sinucidere. Să fie lungile și întunecatele ierni cu care se confruntă aceste țări, cauza problemei? Sau problema o reprezintă un fel de genă a depresiei nordice? Sau există oare o altă explicație?

Jussi K.Niemelä: Aceasta este o întrebare foarte interesantă și importantă. Nu cred că neapărat lungile și întunecatele noastre ierni sau vreun factor genetic în sine, ar reprezenta cauza deși poate s-ar putea să existe o predispoziție spre melancolie în caracterul nostru nordic.

Unul dintre motivele pentru ratele ridicate de suicid în țările nordic-europene ar putea fi statul social-asistențial în sine: dacă vei cădea în dizgrație socială prin pierderea slujbei și trebuie să trăiești din alocația statului este aproape imposibil să mai ieși din acel cerc vicios (din motivele structurale menționate mai sus). Aș spune că mulți oameni deprimați și săraci doresc să meargă la muncă și să-și ridice nivelul de trai, să-și câștige prin ei înșiși cele necesare traiului dar este foarte greu, din cauza sindicatelor și capcanelor ajutorului social. Dacă obții un loc de muncă, îți vei pierde alocațiile sociale și s-ar putea să câștigi mai puțin bani decât stând acasă și primind pomana statului. Acest lucru este foarte deprimant și poate duce oamenii la reacții extreme. De asemenea, alte măsuri punitiv-birocratice ale statului-cloșcă, precum sistemul de taxe și impozite, și mai ales supraimpozitarea, în cazul în care ești antreprenor, de exemplu, te poate azvârli în nebunie și îndemna la sinucidere. Nu există vreun ajutor social pentru antreprenori, așa că este foarte riscant, iar multe persoane și-au pierdut afacerile familiale și firmele în recenta recesiune economică. Cea mai proastă situație a fost la începutul anilor ’90 și într-adevăr a provocat pagube imense, și încă o face.

Cristian Tamaș: Este Finlanda o națiune obsedată de viitor? Cu un motiv, îmbătrânirea populației, rata de fertilitate foarte scăzută, creșterea numărului imigranților din lumea a treia? Sunt societățile moderne producătoare doar de stress și de probleme de sănătate – obezitate, boli de inimă, cancer, diabet, accidente vasculare cerebrale – toate acestea fiind în creștere și direct legate de o ierarhie opresivă, atâția căzând și mai jos pe scara socială?

Jussi K.Niemelä: Ei bine, ai enumerat unele dintre cele mai mari nemulțumiri ale oricărui stat modern al bunăstării de masă. Toate aceste probleme sunt foarte relevante și pentru Finlanda. Și nu doar Finlanda, ci toată Lumea Întâi: Uniunea Europeană și SUA, Canada, Australia și Japonia. Discuția se reduce la deteriorarea fiscală a statelor modern asistențiale: în cazul în care economia se scufundă, nu mai poți finanța mecanismele de protecție socială. Pur și simplu nu poți împrumuta și iar împrumuta și mai mult pentru a finanța cheltuieli tot mai mari. Toate aceste tendințe sunt bine documentate în literatura științifică recentă. Cât se poate de distopic, dacă mă întrebi pe mine.

Cristian Tamaș: „Mulți dintre noi consideră că Finlanda este o țară de tip Jekyll și Hyde. Avem atât părțile pozitive cât și pe cele negative, dar la extrem, precum soarele, prea puțin este insuficient, prea mult este distrugător: nopțile albe nu sunt compensate de lungile luni ale întunecatei ierni.”- Timo Harakka; Ești de acord?

Jussi K.Niemelä: Sunt întru totul de acord cu Timo Harakka. Mie îmi place vara, nu iarna. Este foarte greu să aștepți vara timp de 6 sau 7 luni în fiecare an. E ceva de coșmar. Dar, tocmai din cauza acestei așteptări îndelungate în fiecare primăvară este o adevărată sărbătoare a vieții, o înviere prin excelență, așa că merită să aștepți într-un fel.

Cristian Tamas: Care sunt „modul finlandez de viață” și „visul finlandez”? O saună, Koskenkorva, makkara, Kaljakellunta în fiecare zi de vară și mökki2 pentru toată lumea?

Jussi K.Niemelä: Acestea diferă în mod sigur. Pentru unii ar putea fi petreceri fără sfârșit, pentru unii un loc de muncă decent și o familie. Este, probabil, cam la fel ca peste tot: un standard de viață decent, un succes moderat în viață. Nimic special, deși pentru unii având mai multă ambiție, evident, că își doresc ceva mai mult. Nu cred că există o singură cale, un singur mod „finlandez” de ați duce viața. Există mult mai multe moduri aici la fel ca peste tot, și cu tradiții și cu mai multe evoluții culturale recente, de a te bucura de viața ta și de a o face relevantă.

Cristian Tamaș: Este adevărat că „idealurile luteran-socialiste ale comunității și cooperării au fost compromise de creșterea consumerismului și mcdonaldizării de masă” în toate țările nordice?

Jussi K.Niemelä: Nu cred. Fiecare țară nordică de fapt a rezolvat deja problemele structurale majore în ceea ce privește finanțarea de stat a protecției sociale. Finlanda este încă o excepție. Mai mult liberalism, mult mai puțin socialism, mulțumesc foarte mult. Cooperarea este pusă în aplicare în cadrul sistemului capitalist în fiecare zi, și este singura modalitate eficientă de punere în aplicare. Ființele umane colaborează prin însăși natura lor. Asta e idea și fundamentul capitalismului, și este singurul sistem care funcționează tocmai din acest motiv. Omenirea de la origini până în prezent face comerț, cumpără și vinde. Ducă-se dracului așa-zisul „socialism”, de oriunde și de oricând.

Cristian Tamaș: Bertolt Brecht a remarcat o dată faptul că finlandezii sunt tăcuți în două limbi. Oare așa este?

Jussi K.Niemelä: Asta pentru că avem două limbi oficiale, finlandeza și suedeza, și nu vorbim prea mult în niciuna. Totuși ăsta e un mit, un stereotip. Finlandezii sunt foarte amuzanți și conversează dacă se întâmplă să cunoască oamenii potriviți. Simțul finlandez al umorului este special, profund și sardonic.

Cristian Tamas: Caricaturistul politic finlandez Kari Suomalainen a explicat semnficația conceptului de „finlandizare” ca fiind „arta de a te ploconi spre Est fără ați arăta bucile Vestului”. Care este acum sensul real al „finlandizării”, arta de a te ploconi spre Vest fără ați arăta bucile Estului ?

Jussi K.Niemelä: Mi-e rușine de trecutul nostru, adică de ploconirea față de totalitara Uniune Sovietică. Sunt foarte pro-occidental, am urât întotdeauna orice state totalitare, printre care Uniunea Sovietică bolșevică și Germania nazistă. Acum, Rusia putinistă a revenit la setarea fundamentală agresiv-militarist-imperialistă, și asta nu-mi place deloc. Consider că eu nu sunt deloc finlandizat și nu voi fi niciodată. Refuz să fac parte dintr-o tradiție abjectă, mulțumesc foarte mult. Sunt un occidental cosmopolit, respect și valorizez tradiția noastră europeană a democrației liberale și a drepturilor omului.

Cristian Tamaș: „Sunt căzut în limbă după finlandezi, țărani nordici și pragmatici, oameni redutabili cu un simț tot atât de sec al umorului precum Sahara. Dar, aș vrea oare să trăiesc în Finlanda? În timpul verii – te ciuruiesc țânțarii, în timpul iernii – îți îngheață și pișatul în tine – asta presupunând că nimeni n-o să te împuște, sau n-o să te împuști singur.

Finlanda se afla pe locul al treilea în lume în ceea ce privește posesia armelor de foc, în urma doar a Americii și Yemenului; are cea mai mare rată a crimelor din toată Europa de Vest, dublă față de cea din Marea Britanie; și de departe cea mai mare rată de suicid din țările nordice.

Finlandezii sunt alcooliști epici și consumul de alcool este principala cauză a decesului pentru bărbații finlandezi. “La un moment dat, pe la 23:30, oamenii încep să se comporte agresiv, trăgându-și pumni și bătându-se precum chiorii” mi-a spus Heikki Aittokoski, redactor la cel mai mare cotidian finlandez, Helsingin Sanomat,. “A doua zi, finlandezii râd când își aduc aminte. În S.U.A., ar fi toți la pușcărie.”

Cu bijuteria sa de coroană – Nokia, devorată de Microsoft, economia până în prezent robustă a Finlandei este mai mult ca niciodată dependentă de vânzarea hârtiei – cea mai mare parte a acestei industrii, mi s-a spus, este dominată de baronii mafiei rusești. Din fericire, judecând după o călătorie recentă cu trenul, împreună cu fiul meu, locurile de pe acolo conțin 99% copaci. Priveliștile finlandeze sunt deosebit de spectaculoase, nu-i așa ?

Națiune o dată numită “superputerea educațională a Occidentului”, Finlanda a dat înapoi în ultimul clasament Pisa.

A existat o serie de incidente nefericite care au implicat remarcabili și superolimpici elevi finlandezi – incendierea catedralei din Porvoo de un școlar de 18 ani în 2006; asasinatele în serie de la Jokela în 2007 (un alt nemulțumit de 18 ani), uciderea a 10 elevi de un coleg de clasă în 2008 – ceea ce i-a determinat pe unii să speculeze dacă școlile finlandeze sunt chiar atât de minunate precum vor finlandezii să credem.

Dacă decideți să vă mutați în Finlanda, să nu vă așteptați la o excesivă socializare sau la conversații strălucite. Finlanda este o cultură a muțeniei, a supunerii, împovărată de prea multe tabu-uri pentru a le mai menționa (războiul civil, cel de al doilea război mondial și războiul rece, în general tot ceea ce ține de război). Finlandezii nu excelează în arta conversației. Cuvântul “reticent” din dicționar îmi trezește în minte imaginea unui finlandez năuc și ebrietat care stă singur în picioare într-un colț și-și admiră șireturile. “Am preferat întotdeauna să fiu singură,” a recunoscut o femeie finlandeză în timpul unei discuții avute cu mine. Femeia atât de sociabilă lucra pentru consiliul finlandez de turism.

Întrebați-i pe finlandezi și vă vor spune că ultra-feminismul suedez i-a castrat pe masculii de-acolo, dar ei – bărbații finlandezi vor lupta până la ultimul (pahar de votcă). Să-și înece necazurile. În alcool, disponibil numai în magazinele de spirtoase-monopol de stat (temutul Alko înființat în 1932), descrise de Susan Sontag ca fiind “locuri foarte atractive, o combinație de pompe funebre și salonul din fundul curții al unui aborționist”.

Succesele țărilor nordice nu sunt vreun un miracol, s-au născut dintr-o combinație de modestie luterană, zgârcenie țărănească, determinism geografic și un pragmatism nemilos (“Atacă rușii? Alătură-te naziștilor! Pierd naziștii? Fă-te frate cu aliații!”).

Aceste societăți funcționează bine pentru mediocri, pentru cei care sunt conformi cu media colectivă, dar nu sunt în niciun fel atractive pentru cei mai răsăriți și dotați. Școlile finlandeze îi obstrucționează precum în “Harrison Bergeron” pe cei mai inteligenți de dragul celor mulți și mai puțin dotați; “Elita” este un cuvânt murdar; ostentația și exhibiționismul succesului, ambiției sau bogăției sunt dezaprobate. Dacă puteți să vă adaptați acestei stări de lucruri, costurilor exorbitante ale vieții, și frigului (celui real, cât și celui inter-personal), vă conjur să mă vizitați în căsuța mea adoptivă atât de “hyggelige”3. Vă voi servi o extraordinară salată finlandeză de măcriș și bere finlandeză slabă dar foarte scumpă”- „Tristul adevăr din spatele “miracolului nordic” de Michael Booth;

Este oare așa ceva doar propagandă anti-finlandeză, calomnie, răutate sau aroganță pur-britanică ? Sau doar satiră brutală și cinică, un pamflet de tabloid?

Jussi K.Niemelä: E și ceva adevăr în toate astea, și cu siguranță sunt de acord cu ultimul citat al lui Michael Booth. Cu toate acestea, după cum am mai spus, nu există explicații simple în privința oricăror dintre caracteristicile noastre naționale. Nu ne considerăm diferiți de suedezi sau norvegieni, sau mai ales de estonieni, nu credem că suntem ființe umane speciale. Suntem la fel, aș spune, precum britanicul mediu, neamțul sau italianul, care nu sunt prea departe de finlandezul mediu. Ne înțelegem foarte bine, să fiu sincer. Stereotipurile naționale sunt în majoritate glume inofensive, dar nu-mi plac prea mult în ciuda inofensivității. Sigur că noi finlandezii facem haz de „efeminarea” bărbaților suedezi sau de de „votcamania” rusească dar peste tot este la fel, pentru că toți avem „vecinii apropiați & iubitori”, împărtășind timp de un mileniu o istorie lungă și grea.

Cristian Tamas: Care este personificarea națională a Finlandei? Suomi-neito (întotdeauna în pericol de a fi violată de hoardele răsăritene din Mordor), Väinämöinen, Kullervo, Joulupukki, Puukko, moominii, Salmiakki, Kantele, Koskenkorva, Aku Ankka4? Sau un urs polar?

Jussi K.Niemelä: Un școlar timid și nesigur care dorește să pară matur în ochii lumii. Roșind, tremurând un pic.

Cristian Tamaș: De la romanele lui Mika Waltari, și „Vadelmavenepakolainen” ( (Barca zmeurie a refugiaților, 2007) de Miika Nousiainen, “Kosmonautti” (Cosmonautul, 2008) de Katri Lipson, „Herra Darwinin puutarhuri” (Grădinarul domnului Darwin, 2009) de Kristina Carlson, „Kauimpana kuolemasta” (Cel mai departe de moarte, 2010) de Elina Hirvonen, „Vacile lui Stalin” de Sofi Oksanen și „Birdbrain” (2008) de Johanna Sinisalo, există vreun interes constant în literatura finlandeză pentru teme universal-uman surmontându-se dimensiunea local-parohială? Sunt finlandezii curioși în privința restului lumii? Sau sunt interesați doar de opinia britanicilor și americanilor?

Jussi K.Niemelä: N-am fost niciodată izolați de cultura mondială. Întotdeauna am fost foarte mult influențați de alte tradiții culturale. Aleksis Kivi iubea operele lui Cervantes și Shakespeare iar Kalevala include mituri universale.

Cristian Tamaș: Scriitorii de limbă suedeză din Finlanda precum Johanna Holmström, Stefan Nyman, Henrika Andersson, Maria Turtschaninoff sunt considerați a fi o parte a „suomikuma” (weird-ul finlandez)? Mi se pare că weird-ul finlandez (de fapt, buna și străbuna literatura fantastică europeană, acum și în versiune finlandeză) îi afectează, de asemenea, și pe scriitorii de limbă suedeză din Finlanda, și nu numai pe scriitorii etnici finlandezi care folosesc finlandeza. Ești de acord că încă din secolul al XVIII-lea există o comună literatură fantastică europeană (littérature fantastique/phantastische Literatur)?

Iar recentele importuri ale unor termeni comerciali anglo-saxoni utilizați pe piața de masă pentru diverse înjghebări mercantile și neglijarea tradițiilor noastre literare comune europene sunt doar simptome ale înstrăinării reciproce, ale anglo-imperialismului cultural, ale dependenței de paraliteratură de import, de modele comercial-consumiste transatlantice?

Jussi K.Niemelä: Să fiu sincer, n-am citit niciuna dintre ficțiunile mai sus menționaților autori de limbă suedeză. Toate aceste nume îmi sunt necunoscute. Îmi plac autorii suedezi de horror precum Anders Fager și John Ajvide Lindqvist, dar încă odată. n-am citit nimic până acum din autorii fino-suedezi. Mai mult decât atât, nu sunt de accord cu termenii de „imperialism cultural” sau „înstrăinare”. Asta este evoluția culturală, așa a fost întotdeauna: suntem influențați și îi influențăm pe alții la rândul nostru. Asta e este definiția oricărei culturi. E un flux constant.

Cristian Tamaș: Ce este Europa? Un continent, o fantasmă, o posibilă utopie, sau eternă distopie? Ori doar una dintre cele mai vechi bucătării ale iadului de pe această amărâtă de planetă?

Jussi K.Niemelä: Europa este un loc cu adevărat minunat pentru a trăi, o mare idee, și în cazul în care va exista înțelepciune, Europa va reprezenta un mare viitor pentru multe persoane nenăscute încă. Ca bun european îmi place buna și vechea Europă, căreia îi doresc toate cele bune.

© Cristian Tamaș & Jussi K.Niemelä

Note:

  1. Tähtikalakukko : nu este imposibil de tradus, e vorba de „kalakukko stelar”, iar „kalakukko” este o specialitate gastronomic-rurală (păstrăv/biban copt într-o pâine de secară) din Savonia, o regiune din estul Finlandei. Echivalentele europene sunt „kulebiaka” rusească și „cornish pasty”. Echivalentul metaforic românesc al „tähtikalakukko” ar fi „sarmaua cosmică”.
  2. Koskenkorva (cea mai frecventă băutură spirtoasă finlandeză conținând 38% alcool), makkara (cârnat finlandez), Kaljakellunta (festivalul berii consumate ad libitum în sute de bărci pneumatice navigând concomitent pe diverse râuri), mökki (cabană). 
  3. Hyggelige (termen utilizat în daneză și norvegiană) : confortabil
  4. Suomi-neito (fecioara finlandeză – personificarea Finlandei), Väinämöinen (zeu, erou și personaj principal al Kalevalei), Kullervo (singurul personaj tragic din Kalevala), Joulupukki (Moș Crăciun), Puukko (un tip tradițional de cuțit finlandez), moominii (personajele dintr-o serie de cărți și o bandă desenată, create de scriitoarea și graficiana fino-suedeză Tove Marika Jansson, 1914-2001), Salmiakki (o varietate de lemn dulce aromat cu clorură de amoniu), Kantele (un instrument tradițional având coarde asemănător țambalului, țiterei și guslei, nativ în Finlanda și Karelia), Aku Ankka (Donald Duck, cel mai popular personaj Disney în Finlanda).
Jussi K. Niemelä

Jussi K. Niemelä

(n.1967, Pori, Finlanda) este scriitor și jurnalist. Jussi Niemelä a scris un studiu despre feminism, „Noile idei ale împărătesei” împreună cu Osmo Tammisalon și dezbaterea despre religie, „Dumnezeu cel marțial” în care polemizează cu pastorul luteran Jaakko Heinimäki. Jussi este un ateu declarat și consecvent și a lansat colecția „Ce înseamnă astăzi ateismul?”, a făcut parte din Asociația Scepticilor, a fost președintele clubului Darwin din Helsinki, al Asociației liber-cugetătorilor finlandezi, și redactor-șef al revistei Humanistin a Asociației Umaniste Finlandeze.
Jussi K. Niemelä

Latest posts by Jussi K. Niemelä (see all)