Cristian Tamaș : „În multe feluri Olanda este o fantezie în sine. Aproximativ o treime din întreaga țară se află sub nivelul mării și prin construirea unei rețele fantastice de canale și diguri, olandezii au secat apa din anumite zone și au creat literalmente o nouă țară pentru putea a trăi mai departe. Cu una dintre cele mai mari densități ale populației din Europa.” a afirmat criticul literar Geritt Bussink. Se pot scrie fantezii într-o fantezie? Care este rolul (dacă există) și statusul (dacă este cazul) literaturii fantastice (inclusiv SF-ul și fantasy-ul) în cultura olandeză ?
Jan J.B. Kuipers: Olandezilor în majoritate le place să fie experimentali în stilul lor de viață, dar olandezii nu au nici o pasiune specială pentru literatură fantastică. În anii șaizeci câțiva poeți și scriitori mainstream și-au încercat pana cu SF-ul (acest „nou” gen pe atunci în Olanda) dar de atunci încoace „fanteziile” (SF-ul, fantasy-ul, horror-ul și altele de acest fel) sunt considerate a fi domenii marginale sau chiar vulgare ale culturii olandeze.
Mike Jansen: Sincer, a trăi sub nivelul mării este ceva care vine de la sine. Te naști așa, crești așa, este o a doua natură. Numai atunci când te distanțezi și analizezi obiectiv această situație îți dai seama că de fapt este ceva cu adevărat special. Și dacă îți dai seama de asta, s-ar putea să-ți influențeze modul în care te raportezi la realitate, citești și scrii. Se pare că la un moment dat un număr suficient de oameni au decis să construiască acele canale și diguri. Asta înseamnă că au prevăzut o lume în care oceanul va fi fost împins și ținut în afară. Acei olandezi au fost vizionari, visători, oameni încăpățânați și extrem de muncitori și harnici care au continuat să muncească până când au ajuns sau atins perfecțiunea de care aveau nevoie pentru a menține în afară apele în creștere. Așa încât mentalitatea și mintea olandezilor reflectă ceva din acea imaginație timpurie care influențează modul în care trăim și creăm. Rezultatul este o admirație liniștită pentru literatura fantastică, dar, datorită susceptibilității și sobrietății noastre chibzuit-calvine, multe dintre operele noastre fantastice sunt considerate mainstream, și nu aparținând ghetoului paraliteraturii precum SF-ul și fantasy-ul. Deci există o separare definitivă între autorii „literari” (mainstream) și cei considerați paraliterari (autorii de gen). Desigur, autori „literari” scriu și vor scrie pe teme fantastice, dar operelor lor li se va lipi eticheta „literară”, în timp ce autorii de gen vor dori să-și păstreze eticheta lor de gen, chiar dacă scriu ceva evident literar. Oamenilor din Țările de Jos le place să citească fantasy și science fiction, dar a fost mult mai ușor și comod pentru editori de a traduce bestseller-uri scrise în engleză, decât să investească în talentul olandezilor. Ca urmare, domeniul SF&F olandez este mic, dar în creștere, comparativ cu importantul nostru mainstream. Semnalele par pozitive pentru SF&F-ul olandez și sperăm ca acesta să se dezvolte semnificativ în viitorii ani.
Floris Kleijne: Ce e trist în privința ficțiunii speculative olandeze este că există pe o „insulă”, separată de restul tradiției literare olandeze, despărțită de ceea ce eu numesc „prăpastia snobismului literar”. Dar mi-am dat seama că nu este vorba doar de opinia mainstreamului care consideră ficțiunea fantastică fiind inferioară; exilul este de asemenea, în mare măsură auto-impus.
Pe de o parte, autorii (și aspiranții), cititorii și fanii SF-ului și F-ului olandez par să se fălească prin cantonarea într-o nișă, în lipsa recunoașterii lor de către mainstream. Și pe de altă parte, establishmentul literar-critic al mainstream-ului refuză să recunoască rudenia dintre science fiction și fantasy comercializat ca atare, și SF&F-ul capabil de o asemenea calitate încât este etichetat „Literatură”.
De exemplu, marele scriitor olandez Harry Mulisch a scris multe opere având caracteristici ale realismului magic/fantasy-ului; capodopera sa „Descoperirea paradisului” (De Ontdekking van de Hemel, 1992) este, de fapt, fantasy. Dar având în vedere că este, de asemenea și „Literatură”, iar cele două nu pot coexista în aceeași carte conform editorilor, comentatorii și intelectualilor olandezi, faptul că „Descoperirea paradisului” este un roman fantasy, nu a fost niciodată, și nu va fi niciodată recunoscut. Un alt exemplu este romanul „The Time-Traveler’s Wife” (Soția călătorului în timp) de Audrey Niffenegger, care se vinde ca mainstream chiar dacă este în mod foarte evident un roman SF precum și o poveste de dragoste mainstream.
Deci, rolul și statutul? Nu prea există pentru SF&F-ul scris în olandeză. Deși lucrurile poate încet-încet se vor schimba …
Roelof Goudriaan: Pentru non-olandezi peisajul olandez poate că arată ca o fantezie, dar pentru olandezi este realitatea de zi cu zi. Nu este o coincidență faptul că termenul englezesc pentru peisaj, „landscape”, cu sufixul „scape” este etimologic înrudit cu termenul „to shape”, a fost (re) introdus în Anglia din limba olandeză (landschap). În olandeză avem, de asemenea un cuvânt separat și un concept pentru „waterscape”. Mediul exterior influențează limba și cultura.
Cristian Tamaș : Olandezii au inventat și dăruit omenirii microscopul, telescopul, piața de capital și compact-discul. Olandezii au fost primii europeni care au explorat (și denumit) diverse zone ale globului, America de Nord : Nieuw Amsterdam (New York ; Long Island (Lange Eylandt : Insula Lungă); Brooklyn (din Breukelen) ; Harlem (de la Haarlem) ; Bowery (din Bouwerij – Ferma); Bronx (de la Jonas Bronck); Yonkers (de la Jonkheer Adriaen Van der Donck) ; Bushwick (Boswyck : zonă păduroasă; Coney Island (Conyne Eylandt : Insula Iepurilor), Rhode Island (Roode Eylandt – Insula Roșie), Staten Island (Staten Eylandt); Block Island (de la Adriaen Block), Africa de Sud (Kaapstad/Kaapland), Australia, Tasmania, Noua Zeelandă, insula Mauritius și Fiji; au fost, de asemenea, primii care au observat și identificat atât spermatozoizii cât și bacteriile. Pictura olandeză, arhitectura olandeză, olandeza a influențat alte limbi care au împrumutat cuvinte neerlandeze (Yankee : Jan Kees, etc.), Erasmus și Spinoza, Johan Huizinga, De Stijl, „Marea Treime” a literaturii postbelice olandeze (Willem Frederik Hermans, Gerard Reve, Harry Mulisch), artiști precum Joris Ivens și Bert Haanstra, Fons Rademakers și Dick Maas sau regizori talentați ca Paul Verhoeven (care s-a prostituat la Hollywood pentru a produce kitschuri violente, debordând de efecte speciale).
Care este specificitatea reală a culturii olandeze contemporane ?
Sobrietatea calvină și egalitarismul ? Diversitatea, etnică și culturală și religioasă ? Toleranța ? Orangemania ? Zwarte Piet (Petru cel Negru, personaj din folclor, însoțitorul de culoare al Sf. Nicolae) ? Sylvia Kristel și cartierele cu felinar roșu, atitudinea tolerantă față de sex și disponibilitatea pe scară largă a drogurilor ușoare ? „Vrije Radio Omroep Nederland” (Radio Veronica, 1960-1974) ? „ Nummer 28” („Numărul 28”, un reality show olandez) și formatul „Big Brother” născocit de firma Endemol ? Proiectul Mars One ? „Gezelligheid” (convivialitatea) ? „Verzuiling” (columnizarea), segregarea politic-social-confesională a societății olandeze ?
Jan J.B. Kuipers: Cred că toate aceste lucruri împreună. Există, totuși, marea amenințare a americanizării și a pierderii identității noastre culturale. Cei mai mulți oameni nu doresc altceva decât să stea tolăniți la televizor și să „consume” gunoaie. Aproape nimeni nu mai este mândru de limba noastră atât de bogată, de cultura noastră atât de prestigioasă. De asemenea există, în rândurile autointitulatei noastre elite culturale, un fel de rușine pentru ceea ce olandezii ca națiune au realizat în trecut. Poate că asta este rezultatul influenței protestant-calviniste a moștenirii noastre culturale : Nu fi mândru! Căci e un păcat.
Mike Jansen: Ei bine, este o întrebare chiar vastă, într-adevăr. Lucrurile pe care le menționezi sunt toate aspecte legate de o caracteristică olandeză valorizată de-a lungul secolelor: libertatea. Libertatea de a gândi, libertatea de exprimare, a opiniilor, a intereselor, a hobby-urilor, a profesiilor, a religiilor sau orice combinație menționată anterior. Această libertate ne-a permis să ne imaginăm o Olandă în spatele digurilor, sub nivelul mării, și să urmărim necruțător obiectivul libertății. Olanda este o țară foarte liberă, cu adevărat liberă și a fost așa de secole. A fost și este un loc sigur pentru dizidenți, pentru gânditorii neortodocși, pentru oamenii de știință persecutați. Acest influx de spirite libere de-a lungul secolelor a creat o predilecție pentru tipul de gândire liberă care a făcut cunoscută Olanda în lume.
Roelof Goudriaan: Nu sunt, probabil, cea mai potrivită persoană pentru a răspunde întrucât trăiesc în afara de Olandei din 1996, dar istoricii culturii populare cum ar fi Herman Pleij consideră că rădăcinile identității culturale olandeze se află în mediul înconjurător: o zonă care oferă avantaje mercantile, precum și permanenta și constanta nevoie de a ține în frână apa oceanului. Într-un astfel de mediu, oricine beneficiaza de toleranță, înspre exterior pentru a-ți înțelege partenerul comercial și înspre interior, în cadrul societății pentru că e nevoie de a lucra împreună pentru a-ți menține picioarele uscate. O atitudine orientată spre exterior, importanța de a confirma egalitatea celuilalt, termeni precum „gezelligheid” pentru a indica legăturile de la egal la egal de dependență mutuală (cuvântul „gezel” este folosit atât pentru „ucenic” dar și pentru „companion” și „călător”).
Cristian Tamaș : „Olandezii sunt coțofene culturale. Țin câte un ochi lacom asupra tendințelor culturale ale altor societăți și sunt rapizi în a împrumuta tot ceea ce li se pare nou și strălucitor. Acest lucru înseamnă că mai degrabă decât să producă o cultură proprie, au devenit consumatori vorace ale tuturor celorlalte culturi – adevărați europeni, ale căror capricii culturale și fantezii nu cunosc granițe. Olanda acționează ca un uriaș burete cultural adăugând propriul spirit de aventură, inovarea și încântarea produsă de diverse lucruri. Și astăzi Olanda găzduiește mai mulți artiști pe metru pătrat decât oriunde altundeva în Europa. Consecvenți tradiției lor mercantile, olandezii excelează în a împrumuta produsele culturale ale altora și a adăuga ceva. ”(afirma Rodney Bolt). Sunteți de acord cu această afirmație ?
Jan J.B. Kuipers: Da, cred că așa este dar nu cred că este un lucru bun sută la sută. Mă refer și la răspunsul meu anterior.
Mike Jansen: Da, sunt de acord. Desigur că mintea olandeză produce de asemenea inovație, cultură și idei care devin foarte influente. Asimilarea aspectelor pe care le găsim atrăgătoare nu se întâmplă numai în cultura noastră, se întâmplă, de asemenea, și în limba noastră. Noi „împrumutăm” cuvinte din alte limbi și combinăm aceste cuvinte, creând cuvinte noi ori de câte ori avem nevoie de o descrierea a ceva nou, un eveniment, un mecansim, etc.. Este puterea noastră de a imagina un viitor care conține aceste idei noi, puterea de a schimba, asimila, îmbunătățiti care poate îi permite poporului olandez să acționeze acționa conform unei asemenea viziuni.
Cristian Tamaș: „Literatura este singura zonă în care cultura olandeză a rămas o insulă, inaccesibilă datorită unei limbi de neînțeles pentru majoritatea celorlalți europeni. În mod paradoxal, pe această insulă este climatul cultural olandez cel mai sănătos. Toată lumea scrie un roman. Bătrâni viteji precum Frederick Hermans reușesc să aibă prime tiraje de peste 500.000 de exemplare, și chiar nou-veniții în domeniul literar ating tiraje de zeci de mii de volume”. Este literatură olandeză, „sobră, protestantă și realistă”? Este caracterizată de „ontluisterend realisme” (realism șocant)? Oare descrierea realității crude, a inumanității, a deziluziei, cu accent asupra sexualității, nu înseamnă de fapt cinism și nihilism?
Jan J.B. Kuipers: Există într-adevăr un strat de cinism și de nihilism în cultura olandeză. Mult prea multele confesiuni protestante din secolul al XVI-lea încoace au contribuit la demolarea noțiunii de unic adevăr. Apoi a venit revoluția culturală a anilor șaizeci. Acesta a distrus ultimele certitudini burgheze și a dat frâu liber hedonismului și mentalității consumiste orientate spre cheltuirea banilor obținuți prin orice mijloace, mentalitate căreia nu-i pasă de nimic mai mult. Doar de distracție și de o viață „bună”.
Mike Jansen: Cristian, ce menționezi tu este deja istorie. Literatura de tip „mainstream din cea de a doua parte a secolului XX” este încă produsă, dar astăzi este considerată „dificilă” și „pesimistă” și vânzările au scăzut. În prezent asistăm la fenomenul bestseller-urilor la nivel mondial, produse de unii precum Stephen King sau J.K.Rowling. Alte bestseller-uri sunt de multe ori de genul „Povestea vieții mele”, așa-zise biografii ale unor celebrități (inclusiv olandeze) din sport, cinema, mass-media sau zona plutocratic-monarhică. În Olanda, ne referim la un cartel editorial care are monopol de distribuție de carte, e vorba de câteva edituri foarte mari, care decid ce cărți devin un succes de masă și care nu. Succesul tehnologiei print-on-demand a permis existența unui mare număr de mici edituri, care oferă acum o varietate mare de cărți „diferite”. Totuși, există o prăpastie considerabilă în termeni comerciali între marile edituri tradiționale și restul în special în privința volumului de vânzări. Să nu definim literatura olandeză într-un mod unilateral. Sigur că se poate și așa, utilizând categorii estetice, dar cred că literatura olandeză este un fenomen mai amplu.
Floris Kleijne: Literatura olandeză este la propriu o insulă din mai multe motive decât doar barierele lingvistice, așa cum a fost dovedit destul de des de succesul unor romane olandeze traduse: din nou, menționez „Descoperirea paradisului” (De Ontdekking van de Hemel, 1992) de Harry Mulisch dar, de asemenea, savuroasa „Cina” (Het diner, 2009) de Herman Koch. Țările de Jos au o lungă tradiție de interiorizare, de nombrilism, de concentrare asupra proprii istorii din secolului XX , asupra celui de al Doilea Război Mondial, asupra trecutului colonial, asupra sexualității și asta de multe ori în mod gratuit. Sincer, prea mult din ceea ce a intrat în canonul literar olandez și din ceea ce am fost obligat să citesc în liceu mi s-a părut opac și pretențios, literatură de dragul literaturii și artă de dragul artei în detrimentul istorisirii unei povești. În acest sens, descrierea literaturii olandeze menționată de tine se aplică cu siguranță.
Cu toate acestea, am impresia că autorii contemporani olandezi au reușit întrucâtva să depășească această „grea moștenire a trecutului” și să găsească felul lor propriu, mai puțin auto-conștient, mai puțin narcisist-emfatic de a ne spune poveștile lor, și, în consecință, mă aștept ca literatura olandeză modernă să fie mai accesibilă pe plan internațional.
Totuși, povara trecutului persistă: de exemplu, chinuitorul și complexul roman „Tirza” (2006) de Arnon Grunberg, o istovitoare poveste din punct de vedere emoțional despre sentimentele complicate ale unui tată pentru fiica sa – e doar un eufemism – a fost considerat în Olanda de către unii critici literari „cel mai precis roman al lui Grunberg”. Cel mai „precis” ? Ce înseamnă asta ? Este exact genul de prostii pretențioase care se spun despre literatura olandeză și care insularizează literatura olandeză pe plan internațional.
Cristian Tamaș: „Țările de Jos se afla nu numai geografic, ci și cultural între cele trei mari culturi dominante ale vestului european: Anglia, Franța, Germania.” (Geritt Bussink) Este astăzi Olanda complet colonizată cultural de divertismentul anglo-saxon de masă ?
Jan J.B. Kuipers: În mare parte, da.
Mike Jansen: Influența divertismentul anglo-saxon de masă este incontestabilă. Dar olandezii sunt încăpățânați. Scriu despre propria lor lume și au propriile lor viziuni. Ca întotdeauna, vom împrumuta ceea ce noi credem că este interesant, poate și învățăm ceva din anumite stiluri, din anumite calități, apoi adaptăm și, probabil, îmbunătățim în propriile noastre moduri.
Floris Kleijne: Da și nu. În cultura mondială actuală internet-televizată, influența anglo-saxonă este foarte mare, și este cu adevărat deplorabilă. Majoritatea emisiunilor difuzate pe canalele olandeze de televiziune sunt americane și englezești, sau să încearcă să imite aceste surse, de obicei, cu rezultate dureroase prin stupiditate. Foarte puțini creatori de conținut mass-media sunt tentați de originalitate, și dacă reușesc, publicul lor rămân scăzut. Singurele succese TV care sunt exportate pe scară largă sunt spectacolele de divertisment produse în masă, cum ar fi „Big Brother” (Endemol), și sincer, sunt jenat că olandezii sunt cunoscuți pe plan internațional pentru exportul de primitive programe tip popcorn de „divertisment”.
Cu toate acestea, în literatura olandeză mainstream, artiștii olandezi au cu siguranță propriul stil și propriile sensibilități tematice, așa cum am discutat mai înainte. Polenizarea încrucișată este, desigur, inevitabilă, dar a considera literatura olandeză ca fiind derivată și imitată de la vecini, este o nedreptate pentru multele voci originale olandeze. (Și nu trebuie să-mi placă mainstream-ul olandez ca totuși să-i recunosc calitatea, nu? :-D)
În ceea ce privește ficțiunea speculativă olandeză … În mijlocul insulei care este literatura olandeză se află o baltă mirositoare, cu o „insuliță” în mijloc. Insulița nu are poduri sau vreo altă comunicare cu insula mare, dar se consideră conectată cu literatura de consum a Insulelor Britanice și a Statelor Unite. Mai multe despre această insuliță în răspunsul meu la întrebarea următoare.
Roelof Goudriaan: Este logic ca o cultură existentă într-o economie mercantil-consumistă să fie influențată de principalii săi parteneri comerciali. O astfel de infuzie controlată de influențe externe într-o cultură creează procese dinamice sănătoase, și a considera că entertainmentul anglo-saxon de masă sufocă culturile indigene sau că așa ceva constituie colonizare culturală e un pic exgerat.
Cristian Tamaș : „SF-ul neerlandofon s-a dezvoltat în ultimele decenii în legătură permanentă (și constantă referire) cu SF-ul american și numai sub influența traducerilor SF-urilor anglofone.” – David Hartwell. Este SF-ul olandez un produs secundar și derivat al SF-ului comercial anglo-saxon ?
Jan J.B. Kuipers: Nu numai, dar trebuie menționat faptul că scriitorii olandezi și flamanzi într-adevăr originali rămân marginali chiar și în cadrul SF&F-ului neerlandofon.
Mike Jansen: Parte din afirmație este, fără îndoială adevărată. Unii autori olandezi de SF&F îi venerează pe „maeștrii americani” (autori submediocri dar ultra-comerciali) și încearcă să le imite stilul și „calitatea”. Dar nu oare americanii i-au imitat cel mai bine pe cei mai buni scriitori ai Imperiului Britanic ? Lovecraft i-a citit și i-a imitat pe Machen, Dunsany, Algernon Blackwood și M.R.James, iar influența autorilor britanici în apariția și proliferarea pulp SF-ului american, este de necontestat. Desigur, există și autori olandezi care îi citesc și i-au citit pe clasicii literaturilor euro-continentale, precum cea franceză, olandeză, germană, etc. și oare aceste lecturi nu le-a influențat scriitura ? Nu e nimic în neregulă să-i admiri și să-i citești pe cei dinaintea noastră care au avut succes în ceea ce au făcut. La un moment dat cei mai mulți scriitori olandezi aleg să scrie despre lumea și despre oamenii pe care îi cunosc. Câte ceva din toate astea fac și eu atunci când scriu. Păstrați ceea ce este valoros, adăugați propriul individualism și unicitate pentru a produce ceva nou. Rezultatul poate semăna cu textele anglo-saxon, dar pe măsură ce veți câștiga experiență, propriul stil va irumpe și va fi un amestec a ceea ce este mai bun în ambele lumi. Unii dintre autorii noștri SF scriu o foarte olandeză literatură fantastică și unele din operele sunt în curs de traducere în vederea publicării în S.U.A.
Floris Kleijne: Aș putea răspunde la această întrebare cu un Da neechivoc și să trec mai departe.
Cu toate acestea, vreau să dovedesc curtoazia unui răspuns mai amplu. Cu anumite excepții fericite și notabile, multe dintre persoanele care se consideră autorii olandezi de SF&F „funcționează” aparent fără nici o conștiință a tradiției literare olandeze, nu sunt interesați și nu caută vreo comunicare cu restul scenei literare olandeze, și ignoră SF&F-ul contemporan internațional, cu excepția celui anglo-saxon pe care-l imită. Există în întreaga Europă (și în întreaga lume) o tendință generală a imitației, a activității derivate, a mimetismului și epigonismului care maimuțărește decenii întregi (sau poate chiar mai mult) de SF&F american. Cum am spus, există și excepții, iar acestea merită să fie citite și apreciate, dar mare parte din SF&F-ul olandez (și european) suferă din cauza lipsei de originalitate, din cauza lipsei de conștiință culturală.
(Având în vedere că foarte puține romane SF&F ale unor scriitori olandezi sunt publicate de mari edituri sau de edituri profesioniste, această analiză oarecum limitată include prea puținele reviste care publică proză scurtă, editurile specializate în exploatarea vanității unora care se cred scriitori, și volumele auto-publicate.)
Roelof Goudriaan: Aș clasifica literatura fantastică olandeză în trei mari categorii: fantasticul literar, fantastic fantastice destinat tineretului, și fantastic etichetat ca operă de gen. În primul grup, găsim ceva realism magic și satiră socială, dar mai ales multe fabule subtile al unor autori precum Anton Koolhaas și Marten Toonder. Al doilea grup include texte fantastice jucăușe și sclipitoare ale unor autori precum Annie M.G. Schmidt și Tonke Dragt. Al treilea grup este într-adevăr puternic influențat de autorii comerciali anglo-saxoni, engleza fiind limba dominantă a SF&F-ului comercial. Dar, ca și în cazul unei alte întrebări există o diferență între influență și derivare, și eu nu cred că acest citat al lui David Hartwell este o conectare potrivită pentru o întrebare.
Autorii actuali de fantastic în olandeză cum ar fi Marcel Orie, Thomas Olde Heuvelt, Guido Eekhaut, Paul Evanby, Jan J.B. Kuipers și Tais Teng (pentru a numi doar pe câțiva ale căror lucrari le recomand) sunt influențați de o mare varietate de surse, inclusiv de filosofie, sociologie, literatura orientală și occidentală, de cultură autentică și de cea de mase, etc., etc. Așa și omologii lor anglo-saxoni sau japonezi, etc. ale căror lucrări, de asemenea, le-am citit cu interes.
Cristian Tamaș: Cum descrieți situația actuală a ficțiunii speculative neerlandofone : autori, cărți, reviste, edituri, convenții, premii, etc. ?
Jan J.B. Kuipers: Există toate elementele menționate dar niciunul nu este destul de integrat în cultura literară olandeză. Eu însumi sunt un exemplu în acest sens: încă scriu ficțiune neerlandeză, dar, am trecut de asemenea cu mulți ani în urmă și la alte sub-specii și non-ficțiune.
Mike Jansen: O altă întrebare vastă. Permiteți-mi să explic la ceea ce am asistat în ultimii ani: după o „perioadă seacă” de peste o doisprezece ani, am început din nou să scriu în 2011. De atunci am văzut că numărul manuscriselor depuse la o serie de concursuri de literatură fantastică olandeză s-au dublat în fiecare an și au apărute încă și mai multe competiții literare. Au apărut sau extins site-uri olandeze interesate de fantastic sau/și ficțiune speculativă, site-uri de tehnică literară care au devenit mult mai populare iar posibilitățile pentru cei care aspiră să devină autori aproape au explodat. Să menționăm profesionalizarea diverselor concursuri și o certă mișcare înspre unificarea a diferitelor eforturilor de promovare a literaturii fantastice în Olanda și Flandra și concluzia mea este că asistăm în ultimii trei ani la o adevărată renaștere a literaturii fantastică olandez, dar și a artei și culturii olandeze. Unele dintre convențiile dedicate fantasticului din Țările de Jos atrag între douăzeci și treizeci de mii de participanți, fani, artiști și autori, care folosesc asemenea prilejuri pentru a-și promova activitatea aducând împreună iubitorii de SF&F și producătorii. La aceste evenimente, veți găsi unele dintre principalele noastre edituri, Luitingh -Sijthoff, Books of Fantasy, Zilverspoor, Uitgeverij Macc sau chiar Verschijnsel. Autorii publicați de aceste edituri sunt cel mai adesea prezenți la convenții, târguri de carte, lansări, cluburi de SF&F pentru a vorbi cu fanii, pentru a prezenta noi apariții editoriale și a acorda autografe, etc. : Adrian Stone, Thomas Olde Heuvelt, Tais Teng, Christien Boomsma, Anaid Haen, Floris Kleijne, Martijn Lindeboom, Jan J.B. Kuipers, Jaap Boekestein, Chantal Noordeloos , Jetse de Vries, Alex de Jong și mulți alții. Revistele olandeze reprezintă un fenomen interesant. În acest moment, Peter Kaptein (de asemenea, un bun autor) încearcă să transfere conținutul a mai multor reviste olandeze de SF&F în format digital pentru a le oferi unui public mai larg, în special în scopul de a-i face pe oameni mai conștienți nu numai de disponibilitatea acestor reviste, dar și a unor texte valoroase. Peter Kaptein este un susținător ferm al tehnologiei e-book-ului, având în vedere că o revistă tipărită poate ajunge la sute și poate la mii de oameni, dar o revistă electronică poate fi citită de zeci de mii sau sute de mii de oameni.
Floris Kleijne: Există o scenă plină de viață în ceea ce privește ficțiunea speculativă în Olanda, dar foarte puțin din ceea ce se întâmplă în acest domeniu ajunge la (semi)nivel profesional.
Autorii notabili îi includ pe Paul Evanby (pseudonimul lui Paul Evenblij), un romancier original și talentat în domeniul fantasy, având un lung și impresionant palmares de titluri publicate. Paul Evanby este excepțional în zona neerlandofonă prin originalitate și sensibilitățile sale lingvistice. Este inexplicabil pentru mine că nu este mai cunoscut în lume: toți fanii europeni ai imaginarului ar trebui să-i citească toate romanele sale recente, începând cu minunatul „De Scrypturist”.
Un alt nume notabil este Adrian Stone (pseudonimul lui Ad van Tiggelen), autor de „fantasy onctuos”, de serii epice, și unul dintre cei mai de succes scriitori olandezi din domeniul imaginarului. Așa cum este și Thomas Olde Heuvelt, care este mai mult un autor de realism magic și horror și care are un semnificativ succes internațional ; tot el a semnat un contract cu editura americană Tor pentru traducerea în limba engleză a romanului său „Hex”.
În ceea ce privește „subgenul Young Adult”, două autoare sunt semnificative: și Natalie Koch; acesta din urmă și-a lansat cel de al treilea volum din seria „Untraceable University”, un fel de epică a la Harry Potter dar cu o abordare mai realistă și matură. Și apoi trebuie menționat Guido Eekhaut, autorul flamand a nenumărate romane, scriitor capabil să acopere numeroase subgenuri, inclusiv fantasy-ul și SF-ul. Există mult mai mulți autori neerlandofoni de ficțiune speculativă, dar cei mai sus menționați sunt autori care s-au dovedit a fi capabili de un nivel calitativ profesionist.
În spațiul neerlandofon există un importanat premiu anual dedicat ficțiunii speculative, Premiul Paul Harland (pentru proză scurtă și roman, numit așa după marele nostru scriitor olandez Paul Harland).
În ultima perioadă, Premiul Harland a fost „concurat” de Premiul Fantastels; în ceea ce privește calitatea manuscriselor și nivelul de profesionalism, aș spune că Premiul Harland este mai important, dar fiecare dintre ele sunt demne de respect, și aceste competiții literare atrag mulți autori în fiecare an.
Editurile și colecțiile specializate sunt puține și rare și depind de obicei de editori individuale pentru continuitatea și calitatea titlurilor publicate. Meulenhoff Boekerij a fost activă în domeniul ficțiunii speculativă prin imprintul său Mynx (fost „M”), dar acum este într-o stază. Mai există și imprintul „Q” al editurii Querido. Dar principala editură dedicată, singura care colaborează cu mai mulți autori olandezi și flamanzi, este Luitingh Sijthoff, sau LS, iar Adrian Stone, Thomas Olde Heuvelt, An Jansen și alții sunt sub contract.
În afară de aceste edituri, există câteva axate pe print-on-demand, câțiva amatori entuziaști, și unii de tip „vanity publishing” care reușesc să convingă niște veleitari. În cazul acestui sector „calitatea” este foarte inconsecventă, din păcate, așa că nu pot să iau în considerare.
Iar revistele SF&F ? Există două din câte știu eu, dar nici una nu-și plătește contributorii. „Wonderwaan” este cred revista fundamentală a imaginarului neerlandofon în ceea ce privește publicarea ficțiunii olandeze originale, precum și a unor traduceri, și este editat de doi veterani ai ficțiunii speculative, oameni cu multă experiență Cea de a doua este „Holland SF”. În plus față de revistele existente, se încearcă lansarea unei reviste profesioniste online, care-și va plăti la tarife semi-profesionale autorii, dar probabil va mai trece un timp înainte de a se întâmpla asta.
Și apoi există mai multe convenții mai mari și mai mici. Nu sunt un fan entuziast al unor asemenea evenimente așa că nu sunt persoana cea mai potrivită pentru a vorbi acest subiect. Cu toate acestea, am înțeles că atrag mereu mulți participanți.
În concluzie, scena olandeză a ficțiunii speculative este destul de activă, deși ermetică, și nu încă la nivelul de profesionalism pe care ni l-am dori.
Roelof Goudriaan: Principalii autori neerlandofoni într-o ordine aleatorie cred că sunt Paul Evanby, Thomas Olde Heuvelt, Jan J.B. Kuipers, Mike Jansen, Jaap Boekestein, Guido Eekhaut, Tais Teng, Marcel Orie, Nathalie Koch.
Fantastica olandeză este mică, având un număr limitat de autori publicați de mari edituri precum Luitingh și De Boekerij, plus un domeniu foarte activ de jucători mai mici, inclusiv Zilverspoor, Link, Vrijdag și Verschijnsel (propria-mi editură). Există doar o singură revistă mai relevantă, Wonderwaan.
Cristian Tamaș : M.C. Escher, Paul Verhoeven și Michel Faber sunt probabil, singurii olandezi având un prestigiu mondial în domeniul imaginarului. De ce oare ?
Jan JB Kuipers: Doi dintre cei menționați nu sunt scriitori, iar Michel Faber este un expatriat olandez care scrie în limba engleză. Cred că asta este explicația.
Mike Jansen: Asta depinde de definiția domeniului imaginarului. Unii dintre autorii noștri mainstream au scris în mod evident SF&F care a fost promovat, vândut și considerat ca mainstream. Și au avut și succes comercial. Să adaugăm la asta mentalitatea olandeză „poartă-te normal, că și asta e ceva suficient de ciudat”, și vă veți da seama că talentul există, dar că atitudinea unora dintre oamenii talentați îi împiedică să-și dea măsura potențialului. În cele din urmă, Olanda o țară mică, cu 17 milioane de locuitori, astfel încât fondul total de oameni talentați și ambițioși este oarecum limitat. Din nou, este necesară un fel de renaștere, pentru a-i învăța pe acești oameni că ei contează, că sunt speciali și că lumea are nevoie de munca lor.
Floris Kleijne: Din păcate, eu cred că identificarea lui Michel Faber cu literatura olandeză este mai degrabă o licență poetică, pentru că Michel a părăsit Olanda (mă rog, a fost decizia părinților lui să emigreze), pe când avea șapte ani, și el a trăit și învățat în Australia, iar acum este rezident în Scoția.
Dar Verhoeven și Escher sunt exemple bune. Ambițiile lui Verhoeven de a produce filme relevante au fost mai mari decât această țară mică, Olanda, a putut găzdui: iar talentul său și tipul – dimensiunea – producțiilor cinematografice pe care și le-a dorit au avut nevoie de un mediu mai fertil decât i-ar fi putut oferi Olanda. Acest lucru este simptomatic: se pare că de multe ori lupta pentru profesionalism, pentru calitate și considerarea artei ca și un fel de comerț, un tip de calificarea, este o temă tabu aici. Și orientarea spre S.U.A. pentru a afla ce înseamnă show business-ul este dezaprobată în Olanda de establishmentul cultural.
Am spus destule despre literatură, cred, dar în lumea filmului se întâmplă ceva asemănător. Marea majoritate a filmelor olandeze reprezintă pentru mine o experiență dureroasă pentru că Olandei îi lipsește o vibrantă scenă cinematografică, și destui regizori preferă să facă filme amatoristice, cu o scăzută valoare a producției, neacceptând faptul că până și ultimele gunoaie de la Hollywood sunt uneori mai îngurgitabile de spectatorii comuni decât ceea ce se produce uneori în Olanda. Pentru a crește, pentru a evolua, pentru a învăța, precum și pentru a face tipul de blockbustere pe care a vrut să facă, Verhoeven a trebuit să părăsească Olanda.
Și Escher nu cred că este încadrabil domeniului fantasticii. Nu pentru că desenele sale nu sunt fantastice: în mod evident ele sunt. Dar pentru că opera sa este considerată artă, iar arta și fantasticul nu pot coexista într-o singură lucrare, cel puțin așa consideră establishmentul cultural olandez. Deci, orice operă de artă, inclusiv literatură, care se auto-identifică ca fiind speculativă, este exclusî automat din discuție, adică din competiția succesului, și, în consecință, din a ceea a succesului internațional.
Rețineți termenul de „auto-identificare”. Eu susțin că lipsa de recunoaștere a domeniului artei și ficțiunii speculative în Olanda – și peste tot în lume, de fapt – se datorează în mare parte propriei insistențe că propriile-i opere sunt ceva separat de mainstream. Autorii de ficțiune speculative par să se complacă și să se simtă autosatisfăcuți în și de poziția lor de nișă, și de rolul lor marginal-subordonat chiar dacă se plâng de asta.
Esența problemei (ca peste tot în Europa și în lume) este faptul că prea mult din SF&F-ul scris în limba olandeză este atât de prost. În Olanda, în domeniul ficțiunii speculative nu există nici o cultură a criticii literare; în schimb, autorii și cititorii mișună în aceleași cercuri ermetice și se tămîiază reciproc pentru ceea ce este de fapt „ficțiune de duminică”, ficțiune prost scrisă dintr-un hobby – urmând apoi tămâierea aceleiași ficțiuni proaste în variantă publicată (tipărită sau online), pentru că este ușor să publici astăzi. Rezultatul este că diferiți neaveniți (sic!) care se cred scriitori au o șansă mult mai mare să-și publice tâmpeniile la vreun SRL care trăiește din impozitul pe prostie și vanitate decât autori ca Paul Evanby sau Nathalie Koch, și apoi critica academică va afirma că literatura speculativă olandeză nu trebuie luată în serios.
Roelof Goudriaan : Michel Faber a emigrat in Australia la vârsta de șapte ani, așa că nu sunt atât de sigur că am putea să-l includem în această enumerare. Este interesant că singurul autor de origine olandeză pe care-l numești este la fel de bun ca orice alt bun scriitor vorbitor nativ de limba engleză.
Cristian Tamaș: „Prijs der Nederlandse Letteren” (Premiul pentru literatură olandeză, cel mai prestigios premiu literar olandez) s-a decernat vreodată unui scriitor de ficțiune speculativă? Există vreo șansă ?
Jan J.B. Kuipers: Nu, și numai dacă te cheamă Harry Mulisch, iar el este mort.
Mike Jansen: În funcție de definiția dată imaginarului, probabil că deja s-a acordat. Dar dacă consideri ficțiunea speculativă ca fiind doar de tipul comercial SF/F/H, atunci răspunsul este nu, nu încă. Asta nu înseamnă că nu se va întâmpla undeva în viitor. Pentru asta literatura olandeză a imaginarului ar trebui să se maturizeze și să treacă printr-un fel de renaștere pentru a deveni o forță care să fie recunoscută, rivalizând cu vânzările autorilor de mainstream.
Floris Kleijne: Nu, cu excepția cazului în care unele dintre problemele pe care le-am menționat vor fi abordate, și vor avea loc schimbări majore. Fie scriitorii care sunt acum considerați ca „autori de gen” vor obține recunoașterea de masă, sau scriitorii de mainstream vor fi recunoscuți ca fiind și speculativi. (Harry Mulisch, pe care l-am menționat mai înainte, a câștigat deja Prijs der Nederlandse Letteren.)
Cristian Tamaș: Este ficțiunea speculativă parte a canonului literar olandez? Sau a culturii Randstad (una din cele mai mari conurbații din lume – comparabilă San Francisco Bay Area – cu cu o populație peste 7 milioane, o „lăbărțare” constând din Amsterdam, Rotterdam, Haga, Utrecht și alte orașe.) ?
Jan J.B. Kuipers: Nu și poate doar un pic de cultură Randstad.
Mike Jansen: Nu s-a scrisă prea multă literatură fantastică olandeză în ultima parte a secolului XX, în afară de te ceva de de Wim Gijsen, Felix Thijssen, Eddy C. Bertin și Peter Schaap. Au fost doar câteva reviste și doar câțiva editori care au îndrăznit să publice fantaști olandezi. Așa încât doar câteva cărți din domeniul imaginarulu au ajuns în canonul literar olandez. Se va schimba această situație acum? Sper acest lucru. Nu sunt conștient de impactul „culturii Randstad”, decât dacă numești diferența dintre zonele urbane și rurale „cultura Randstad”.
Cristian Tamaș: În afară de cercetătorii și criticii literari Riemer Reinsma, Luk de Vos și Joseph Andreas Dautzenberg mai sunt și alți interesați la nivel universitar-academic de Fantastica olandeză ?
Jan JB Kuipers: Cred că din ce în ce mai puțin.
Mike Jansen: Nu cred. De obicei, universitarii reprezintă avangarda din jurul unor evenimente noi și interesante în toate domeniile. Poate în câțiva ani, unii universitari vor observa o creștere bruscă a interesului pentru literatura fantastică și poate că vor începe din nou s-o studieze. Poate că unul din locurile pe care le vor cerceta în căutarea de informații va fi și site-ul: www.sfanpedia.nl; acesta reprezintă încercarea de a colecta fiecare bucățică de informații cu privire la domeniul olandez al imaginarului, reviste, fanzine, autori, traducători, artiști și fani.
Floris Kleijne: Voi sări peste această întrebare, pentru că habar n-am cine sunt aceste trei persoane.
Cristian Tamaș : Cristian Tamaș : Ce determină ca un autor de gen să aibă succes ? „O anumită carismă, ceva talent, un instinct infailibil în privința modei, o reziliență de oțel, hotărâre, un anumit tip de performanță în a fi în epicentrul modei un timp, încapsulând simbolic o epocă.” ?
Jan JB Kuipers: Dacă vrei să spui succes comercial nu aș ști ce răspuns să dau. Succesul ca artist de gen, este să faci ceva cu adevărat original, propriul tău lucru, și numai propriul tău lucru. Ca și în alte domenii ale artei.
Mike Jansen: Cuvinte frumoase, dar de fapt, scrisul reprezintă o muncă grea. Este nevoie de timp, efort, perseverență și încăpățânare. Și de talent. Se poate învăța cum să ai talent ? Se poate preda talentul ? Toți sperăm că vorbele pe care le așternem prin scriu vor avea ceva din spiritul muzei artistului pentru a le ridica deasupra masei mediocrității. Într-adevăr, dacă ai talent, scrie și iar scrie și continua să scrii, și poate că vei progresa, și așa mai departe și așa mai departe.
Floris Kleijne: Nu, nu asta.
Există nenumărați factori care fac ca un autor de gen să aibă succes (sau nu) cum ar fi norocul care este departe de a fi cel mai puțin important. Unii dintre acești factori nu sunt în întregime sub controlul autorului, cum ar fi un talentul în privința limbii și al isorisirii, precum și o minte curioasă și receptivă și deschisă unor idei ciudate, bizare, fanteziste, și chiar contradictorii.
Dar orice artist poate face câte ceva pentru meseria lui. Dacă este meseriaș. Și un autor de gen nu este diferit.
Unu: Fii lacom. Citește, citește, citește, și apoi citește și mai mult. Nu fi leneș, nu pretexta că n-ai timp să citești pentru că tu scrii. Pentru a-ți îmbunătăți nivelul, pentru a afla mai multe și mai mult despre folosirea limbii, dar, de asemenea, și mai important, ca să știi ce se întâmplă în domeniul literar, pentru a fi conștient de situația actuală a literaturii. Dacă ești un autor de gen, citește paraliteratură. Dar, citește și altceva, non-ficțiune, orice, și citește traduceri ale unor texte valoroase din toate limbile planetei.
Doi: Scrie. Întotdeauna scrie. Dacă nu pe hârtie sau pe un ecran, pentru că ești la volanul mașinii, sau la budă, sau într-o ședință, atunci scrie în minte.
Și trei: Dă-ți frâu liber imaginației. Deschide-ți mintea pentru orice idee ciudat care-ți apare, și permite explorarea acestor idei până la extrema lor. Nu te auto-cenzura, îmbrățișează ceea ce produce mintea ta. Urmărește acea idee, vezi unde duce: pentru că de obicei duce aproape întotdeauna la o poveste. Tema, sensul, relevanța, metafora: acestea sunt calități emergente, ale unui scriitor bun, care opinii relevante și este capabil să interpreteze lumea. Dar ficțiune speculativă este o literatură de idei, deci ideile sunt ceea ce trebuie să urmărești.
Cristian Tamaș: Cristian Tamaș : Scriitorul și antologatorul Jetse de Vries a propus o abordare „optimistă” a viitorului prin intermediul antologiei „Shine”. De asemenea și Neal Stephenson prin proiectul său Hieroglyph. Alți autori de SF nu sunt de acord:
„Simt nevoia de a scrie ficțiune veselă, optimistă cu privire la modul în care viitorul tehnologiei ne va salva pe toți ? La dracu’, nu. Responsabilitățile sociale ale autorului de gen ? Căcat. Am obiecții și obiectez cu privire la ideea retro-comunistă precum că artiștii au datoria socială de a înfrumuseța lumea. Nu în ultimul rând pentru că lumea în care trăim și viitorul pe cale de a se configura nu permit o asemenea abordare. Și în legătură cu acest lucru, ceea ce cred că este cel mai iritant în privința „misiunii” proiectului Hieroglyph – este vorba de perceperea extrem de ignorantă a modului în care funcționează societatea umană; și presupune o raport binefăcător de unu-la-unu între un viitor mai bun și o tehnologie mai buna, și pur și simplu așa ceva nu este posibil”. Richard Morgan
O viziune optimistă, pesimistă sau nihilistă ? Oricum va fi viitorul, va fi dincolo de imaginația noastră, nu-i așa ? Iar ca să se vândă, ficțiunea speculativă trebuie să distreze și să-și amuze consumatorii, nu?
Jan J.B. Kuipers: SF-uk și F-ul reprezintă divertisment dar și mai mult decât atât, cred. SF-ul și fantasy-ul ar trebui să te facă să conștientizezi mai mult. Să fim mai conștienți în privința lumii, a existenței, a societății, a culturii și a conștiinței umane în sine. Mai conștienți de frumusețea sublimă și, de asemenea, de oroarea universului. Nu există prea multă speranță într-un sens politic sau psihologic. Dar există întotdeauna o mulțime de lucruri de care poți să râzi.
Mike Jansen: Cred că autorii de literatură fantastică ar trebui să scrie despre ce naiba le place. Să lăsăm cititorii să decidă ce vor să citească, fie că este vorba de proză optimistă sau pesimistă, imaginară sau realistă, stranie sau „normal”, de înaltă tehnologie sau cu o scăzut tehnologie, magică sau mundană. Pentru mine, utopia și distopia sunt cel două fețe ale unei monede. Nu există niciodată o viziune complet optimistă sau una complet pesimistă, în opinia mea. Eu unul scriu despre nuanțele de cenușiu care apar atunci când oamenii acționează și diferitele perspective ale unor societăți viitoare sau alternative.
Floris Kleijne: În cele din urmă, un subiect despre care am o opinie clară ..:-D
Toată această discuție se bazează pe o falsă dilemă. O abordare optimistă a viitorului nu conduce în mod necesar la o ficțiune însuflețitor-optimistă așa cum orice cititor al antologiei „Shine” a lui Jetse de Vries, va confirma. În mod intrinsec, nici variantele nihilist-cinice și distopice nu reprezintă variante mai bune. Acestea sunt două puncte ale unui spectru care fluctuează pe cât de multe axe, pe cât de mulți scriitori și teme există. În acest sens, Richard Morgan interpretează în mod eronat intențiile atât ale lui Jetse de Vries cât și ale lui Neal Stephenson, în scopul de a înscrie un gol facil.
În plus, cred că este o concepție greșită aceea care pretinde că ficțiunea speculativă se referă la viitor. SF-ul este plasat uneori în viitor, dar eu cred că SF-ul, cel puțin SF-ul valoros, se referă fundamental la aici și acum. Și orice alegere face un autor, fie că este vorba optimism a la Pollyanna sau cinism negru precum smoala, asta spune prea puține despre calitatea ficțiunii, și o mulțime de lucruri despre punctul său de vedere asupra lumii.
Cristian Tamaș: Cristian Tamaș : „Proiectul Be(com)ing Dutch a fost menit să inițieze o dezbatere asupra identității naționale în Olanda. De la începutul anilor 2000, Olanda a suferit o schimbare dramatică în materie de viziune politică, parțial din cauza a două asasinate politice. În acest sens, multe dintre cele mai cunoscute „caracteristici” ale țării, cum ar fi toleranța, multiculturalismul și libertatea de exprimare, au trebuit să fie dezbătute. Be(com)ing Dutch intenționează să facă doar asta. Există o tensiune în creștere în Olanda și alte țări vest-europene unde multe grupuri de imigranți trăiesc confortabil beneficiind de umbrela protecției și siguranței unor state de drept, a toleranței, a multiculturalismului, a libertății de gândire, de conștiință, religioase de expresie, și de circulație dar care nu demonstrează vreo toleranță (sau vreo înțelegere) față de nicio valoare europeană sau vreo dorință de integrare în societățile unde s-au infiltrat.” Ce opinie aveți despre acest subiect ?
Jan J.B. Kuipers: Ei bine, în cazul în care unii dintre cei menționați încep să asasineze artiști (regizori, desenatori, etc.) și politicieni și/sau oameni nevinovați și voi și eu veți începe să vedeți un pic diferit situația. Pentru mine libertatea reprezintă alfa și omega, dar nu și pentru aceia care doresc să distrugă libertatea noastră și a mea, și scuipă pe cultura noastră și a mea și amenință existența noastră și a mea.
Mike Jansen: Părerea mea este că Olanda are o constituție excelentă care reprezintă un model în ceea ce privește multiculturalismul și toleranța pentru alte culturi pe care le-am acceptat în propria noastră cultură și normele privind modul de aplicare. De asemenea, constituția noastră consfințește și garantează multe dintre libertățile de care ne bucurăm. Din păcate, clasa noastră politică a ales să ignore legile existente, să creeze altele noi dar proaste ca să cumpere voturi și să se înfrupte din putere și privilegii de pe urma corporațiilor cărora li s-au vândut și care le asigură spatele atunci când părăsesc politica. Mare parte din polarizarea din Olanda este, de asemenea, cauzată de mass-media și politica plutocrației. Extremismul vinde frica și teroarea, deci practic e vorba de bani. Tot restul este în mare parte diversiune.
Floris Kleijne: Cel mai înnebunitor lucru privind schimbările care apar acum în Europa este că deși incendiile nu sunt provocate decât de niște demenți, sunt prea mulți oameni în poziții de putere și autoritate deosebit de dornici să toarne gaz pe foc. Se pare că oamenii din toate timpurile au nevoie de măcar un dușman, și atunci întreg islamul este prezentat ca pe un inamic al civilizației creștine și asta în ciuda nevoii firești și normale de dialog. Desigur, rădăcina problemei o reprezintă extremismul fundamentalist, dar eu cred că există destui extremiști de dreapta și în Statele Unite, precum și în cadrul partidelor europene de dreapta sau extrema dreaptă, care pare că fac tot posibilul să polarizeze conflictul și să se asigure că tot mai mulți musulmani vor simpatiza cu extremiștii.
Personal, eu cred că teroriștii trebuie acuzați de terorism, dar să nu ignorăm prostia, nesimțirea și aroganța Occidentului în ceea ce privește escaladarea extremă. Războaiele din Golful Persic și Afganistan și Siria și Libia nu s-au declanșat de unele singure, dronele nu ucid de capul lor, și nici totalul dispreț pentru viața umană n-a apărut peste noapte. Și olandezul extremist Geert Wilders poate fi tras la răspundere pentru polarizarea societății olandeze. Un om în poziția lui ar trebui să știe mai multe, ar trebui să aibă concepții mai vaste decât să dea vina pe un grup întreg doar din cauza acțiunilor câtorva. Prostia lui este propria sa maledicție, propriul rău, deoarece el creează conștient și programatic învrăjbire doar pentru câștig politic. Chiar dacă el personal crede în aberațiile sale turbate și xenofobe, ar trebui să înțeleagă repercursiunile intoxicării opiniei populare, modul în care retorica sa toxică desparte tot mai adânc societatea olandeză, cum pervertește întregul joc politic și ca urmare din ce în ce mai mulți politicieni cred că trebuie să se orienteze spre acest tip de retorică populist-demagogică pentru a ține pasul.
Cu toate acestea, problemele din Olanda privitoare la scăderea toleranței, creșterea discriminării și a urii, nu pot fi rezolvate în mod independent față de ceea ce se întâmplă în restul lumii. Ceea ce este necesar este o schimbare tectonică în politica internațională (inclusiv scuze sincere pentru prejudicii provocate deja), un dialog permanent, deschis între toate părțile lumii, o mână fermă împotriva tuturor teroriștilor indiferent de religie și orientare politică, încetarea imediată a tuturor excepțiilor privind libertatea de exprimare sau insinuarea că unele ființe umane sunt mai îndrituite decât altele în a-și însuși monopolul suferinței pe planetă, și o largă coaliție internațională împotriva teroriștilor din așa-zisul „stat islamic”, Al Qaeda, Boko Haram, suprematiștilor albi, auto-intitulaților creștini de extremă dreaptă sau împotriva oricărei alte mișcări teroriste-fundamentaliste provenite din indiferent ce cult religios sau mișcare politică.
Roelof Goudriaan: Eu cred că în primul rând nimeni n-ar trebui să prescrie ceea ce ar trebui să fie sau nu o carte.
