Simon Kress avea o pasiune pentru forme neobișnuite de viaţă. Deţinea, printre altele, mai multe animale de companie printre care, un șoim hoinar și un acvariu cu pești pirania. Într-o zi se întoarce târziu acasă și descoperă că toate animalele muriseră: de fapt, se omorâseră între ele.  În căutarea unor fiinţe neobişnuite care să-i aline plictiseala, Simon descoperă într-un magazin o formă de viaţă care îl intrigă. Nu mai auzise de aşa ceva: erau regii de nisip! Trăiau într-un terariu (un acvariu cu nisip) ce reproducea la scară redusă un deșert. Erau trei colonii, de culori diferite. Vietăţile care arătau ca niște insecte de mărimea unei unghii erau creaturi inteligente, capabile să poarte războaie între ele – între diferitele culori – și chiar să dezvolte un comportament religios, idolatru.  Vânzătorul îi explică cum funcţionează totul: „am proiectat în bazin o hologramă cu chipul meu, menţinând-o câteva zile. Chipul zeului, ca să zic așa. Îi hrănesc, sunt mereu prin preajmă. Regii de nisip au un rudimentar simţ psionic. Un fel de telepatie de proximitate. Mă simt și mă idolatrizează folosind chipul meu pentru a-și ornamenta construcţiile. Uitaţi-vă bine, e pe toate castelele!” Simon Kress este convins, cumpără regii de nisip și un terariu este instalat în locuinţa sa. Este foare încântat de achiziţie. Se amuza de războaiele pe care le purtau regii de nisip și mai ales era încântat de faptul că îl divinizau, împodobindu-și cu chipul său castelele de nisip. Ca să dinamizeze luptele, Kress îşi înfometează creaturile. Vânzătorul îl avertizase că înfometarea regilor nu este, tocmai, o idee bună… Regii de nisip fac alianţe între culori şi se luptă pentru cea mai mică fărâmă de hrană, spre încântarea stapânului, al cărui chip de pe castelele de nisip devine tot mai schimonosit. In cele din urmă regii de nisip, care se măriseră considerabil, scapă din terarium, pun stăpânire pe casa lui Kress și îl ucid pe cel pe care obișnuiau să-l divinizeze, reproducându-i chipul.

Această povestire a scriitorului american George R.R. Martin a apărut în Almanahul Anticipaţia din 1984. Povestirii avea să i se atribuie anticiparea căderii regimului comunist din România: şi Ceauşescu a fost, până la urmă, omorât de cei care îi susţinuseră cultul personalităţii! Dar când a fost publicată, povestirea Regii nisipurilor, a fost socotitită anticipaţie de avertisment. Prin această formulă s-a reuşit atunci evitarea rigorilor cenzurii. Într-o Românie comunistă în care se vorbea numai despre dezarmare iar poezia, Să facem din tun tractoare / Din atom lumini izvoare / Iar din arme nucleare / Pluguri de arat ogoare era în mintea tututor, anticipaţia de avertisment aducea în prim plan pericolele posibile pentru a le preveni. Regii nisipurilor a fost prezentată ca o astfel de povestire: „violenţa, cruzimea cultivate cu sânge rece, conduc în mod obiectiv la autodistrugere.” Totuși, nu au fost puţini cei care au citit povestirea lui George R.R. Martin ca pe o parabolă a României comuniste, în care personajul Simon Kress îl întruchipa, de fapt, pe Nicolae Ceaușescu.

Dincolo de limbajul dublu pe care l-a implicat anticipaţia de avertisment ar fi prea mult să considerăm acest gen literar și fandomul sf românesc, manifestări dizidente. Fără îndoială că Regii nisipurilor a fost o distopie care spunea ce nu putea fi spus în mod obişnuit despre acel prezent. Dar Securitatea era conștientă de acele lucruri pe care, așa cum povestesc mai mulți din fandom, le considera o supapă perfectă de refulare a nemulţumirilor şi frustrărilor existente.

În anii ’80, în plin naţional-comunism, tinerii din România care citeau science-fiction sau literatură de anticipaţie, cum era numită atunci, simţeau plăcerea complicităţii într-un spaţiu de libertate controlat, identificând „şopârlele” care decriptau şi criticau starea de fapt. Un istoric poate să afle nenumărate lucruri din arhive, dar la fel de bine poate să treacă pe lângă foarte multe. Cultura populară este o sursă extraordinară pentru istoria recentă – pentru că analiza ei cu instrumentele istoricului poate aduce nuanţe în reconstituirea trecutului.

© Eugen Stancu

Textul a fost publicat cu acordul autorului. Îi mulțumim.

http://www.lapunkt.ro/2013/07/09/istoria-din-poveste/

Despre roboți și oameniEugen Stancu

Aurul sintetic și… eroul salvator – Eugen Stancu

Science Fiction şi Utopie Comunistă. Dincolo de Universul Promis – Eugen Stancu

Colocviul Ion Hobana 2012: O formă de distopie? Anticipaţia de avertisment în anii ’80 – Eugen Stancu

Ispita Utopiei  – Eugen Stancu

Pactul de la Varșovia invadează România  – Eugen Stancu

Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia

Eugen Stancu, născut în Turnu Măgurele la 6 iulie 1978, este doctor în istorie. A studiat la Universitatea din Bucureşti, la Central European University din Budapesta şi la Lincoln College, Oxford (Marea Britanie). A publicat „Politics and Science Fiction. Science Fiction in Communist Romania, 1955 – 1974” (VDM Verlag, 2008); a editat împreună cu Richard McMahon şi Hanna Orsolya Vincze, „Cultures of Communication : New Historical Perspectives”, număr special al European Review of History (Routledge, 2009). A tradus „Crearea Europei de Est : de la preistorie la postcomunism” de Philip Longworth (editura Curtea Veche, 2002). Este director al Asociaţiei Eurocentrica şi cadru didactic asociat la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti. Editor al revistei lapunkt.ro

Latest posts by Eugen Stancu (see all)