1. Cristian Tamaș: Este Europa ultimul continent descoperit de portughezi ?
João Barreiros : Europa rămâne să fie descoperită. Suntem, cred, închiși cu toții într-un fel de gaură neagră în care nici măcar lumina nu poate intra. Mult mai puține cărți, mult mai puțin interes față de alte culturi. Nu știm nimic despre SF-ul european. Nici măcar ceva despre SF-ul spaniol și e chiar lângă noi, ne e vecin. Nici măcar o singură carte SF scrisă de vreun scriitor german, italian, francez, polonez, etc., nu mai este publicată în Portugalia. Există un fel de anatemă când sugerăm ceva de un autor francez editorilor. La rândul lor, aceștia, foarte palizi, varsă o lacrimă sau două, și răspund cu voci tremurânde: „Dragul meu. Nimeni nu vrea să citească niște chestii ale vreunui tip cu nume franțuzesc pe copertă …”
Așa încât Europa rămâne o mare necunoscută. Au fost în Portugalia doi mari importatori de carte străină, dar au dispărut în urmă cu câțiva ani. Librăriile portugheze nu sunt interesate decât de cărțile vandabile : maculatura anglo-saxonă. Și editorilor pur și simplu nu le pasă. Dacă, din întâmplare, o carte SF europeană apare în piață, vânzările sunt catastrofale. „Vezi, ce ți-am zis eu ?”, exclamă blândul editor. „Am dreptate! Dă-le dracului, oricum nu se vând !”
2. Cristian Tamas: Nu știu dacă ești în temă dar avem același concept în cultura română pentru „saudade1” („o profundă stare emoțională de melancolie și nostalgie pentru ceva sau cineva absent”). Noi îi spunem „dor”1! Nu este uimitor că două națiuni neo-latine de la extremitățile Europei, una la Oceanul Atlantic și alta într-un ocean de slavi, împărtășesc un concept comun reflectând același weltanschauung și asta fără contacte culturale și umane în decursul istoriei ?
João Barreiros : Încă ne agățăm de trecut ca și cum ar fi fost vreodată perfect. De fapt, n-a fost. Noi în Portugalia am avut patruzeci și opt de ani de dictatură mai degrabă „soft” în comparație cu a voastră. Cărțile au fost cenzurate, scenele „îndrăznețe” din filme au fost tăiate, autorilor li se interzicea să scrie despre problemele „delicate”. Chiar și cărțile aproape nevinovate, cum ar fi „Război cu salamandrele” de Karel Čapek, roman publicat în vechea și acum dispăruta „Colecção Argonauta”, a fost cenzurată de „Poliția Gândirii”. Și înainte de asta, am avut Inchiziția.
Există oare vreo modalitate de a scăpa de asta? Nimeni nu putea spera vreodată la vremuri mai bune, pentru că nu exista nici un viitor. „Fado”, dorul de lucrurile trecute, a fost un mod de a convinge oamenii că a fi sărac și trist și nostalgic este singura opțiune. Cea mai bună opțiune.
Ascultați: cei mai mulți oameni urăsc știința și apelează la misticism. Fatima și așa-numitele „minuni dumnezeiești”, pun pe drumuri mii și mii de oameni. Merg pe coclauri în genunchi, asta doare ca naiba, crezând că indiferentul Cosmos îi va ajuta, după un „auto-sacrificiu” prin care-și distrug rotulele.
Bieți oameni, umili și obidiți, trăgând nădejde că trăim într-o univers aristotelic și că Dumnezeu se află în a șaptea sferă. E ciudat? Ce ziceți de noile generații? Au uitat trecutul ? Nu-i interesează de fapt trecutul. Au evoluat cumva ? Nu. Citesc (cei care încă mai citesc) imbecile fantezii juvenil-medievaliste, horror-uri și „harrypotterisme”. Kitschuri ! Ştiinţă ? Extratereștri ? Ecosisteme distruse de o omenire inconștientă ? Horror ! Dark Fantasy ! Mai bine un dragon. Mai bine o vrajă ! Mai bine un descântec ! Sunt retrași fetal-uterin într-un soi de confort mental fetișizând o mentalitate de epoca de piatră, irațional-magică, urăsc rațiunea, abstractizarea și știința.
Și totuși, mi-e dor de viitor. Mi-e dor de aerocare și de jetpacks și de alte lumi. Și asta într-adevăr e un fel de dor = saudade pentru lucruri care nu vor veni poate niciodată.
3. România și Portugalia sunt cele două țări neo-latine care s-au confruntat cu perioade incredibil de lungi de dictatură: România timp de 52 de ani (din 1938 până în decembrie 1989, suferind toate tipurile posibile de dictatură – dictatura regală, dictatură fascistă, dictatură fascist-militară, dictatură comunistă) și Portugalia timp de 48 de ani (1926-1974). Este doar o coincidență sau există ceva în culturile neo-latine care creează deficiențe în instaurarea și menținerea democrației, vezi Spania (dictatură fascizantă timp de 45 de ani) și Italia (dictatură fascistă timp de 21 de ani) ?
João Barreiros : În cazul nostru al portughezilor, principala problemă a fost religia. „Crede ! Supune-te ! Închină-te ! Nu gândi !”.
Dacă spui „nu” îndoctrinării și spălării creierului de către popime e rău, te pedepsește Dumnezeu ! Conformează-te ! Nu gândi, Sfânta Biserică gândește pentru tine ! Roagă-te, postește și căiește-te, păcătosule ! Respectă puterea, oricare ar fi ea !
Eu cred că aceia aflați la putere, oricine ar fi ei, urăsc cu toții SF-ul care este un fel de rezistență. Un mod de a sparge geamurile puterii. Dar asta nu explică totul.
Polonia, Cehoslovacia, Ungaria s-au aflat sub cizma de fier a bolșevismului mai bine de patru decenii. Și totuși, în ultimii ani, au apărut și scriitori autentic SF.
Nu este cazul în Portugalia. Nu există măcar un singur autor care să lupte pentru împotriva întunericului mental în care ne complacem. Și acum suntem cu toții sub vraja unui nou tip de dictatură: aceea a corectitudinii politice. Suntem sub vraja „mainstream-ului”. Dacă scrii o carte despre frate-tău homosexual bolnav de SIDA, despre soră-ta care e curvă și drogată, despre mă-ta care e o dementă ucigașă-n serie, despre tac-tu‘ care e pe moarte, despre banalitatea și prozaismul vieții de zi cu zi, cartea o să câștige premii. Numeroase premii literare. Vei da interviuri TV. Asta e ceea ce iubesc editorii, asta e ceea ce se vinde. Nu contează intriga. Nu contează ideile. Doar stilul. Cuvintele prețioase sunt bune. Ideile sunt rele. Întotdeauna tirania propriului buric. Mă tem că nu există nici o cale de ieșire din acest marasm.
4. Cristian Tamas: Fernando Pessoa, Jose Saramago, Manoel de Oliveira…sunt ei oare stejari uriași la umbra cărora aproape nimic nu poate crește?
João Barreiros : Nu, Cristian. De fapt, aproape nimeni nu-i citește sau nu le vede filmele în Portugalia, cel puțin. Desigur, operele lor trebuie să fie studiate de către copii săraci de la școlile publice. Eu nu cunosc un singur portughez care să fi citit „Memorialul mănăstirii” de la cap la coadă. Portughezii obișnuiți citesc doar sms-uri și comentariile de pe Facebook. Și care e problema ?… Pessoa este pentru profesorii universitari. Volume de exibat în bibliotecă (mai există biblioteci personale în România ? în Portugalia, „bibliotecă” semnifică azi etajera/raftul pentru OLED sau LCD) doar din exhibiționism și snobism. Filmele lui Manoel de Oliveira sunt atât de îngrozitoare încât nimeni nu îndrăznește să spună cu voce tare „că regele e gol”.
Singura explicație este că Portugalia este o țară săracă.
Deci, în cazul în care statul portughez poate finanța doar o singur film, filmul trebuie să se facă de către Oliveira. Nici un autor nu vrea să scrie ca Saramago, niciun regizor nu vrea să facă filme ca Oliveira. Vrei ca tu și fanii români să suferiți, Cristian? Vreți să țipați de oroare timp în decursul unui supliciu abominabil ? Vă recomand să vedeți „Non ou a vã glória de mandar” (Nu sau deșarta glorie de a comanda) de maestrul Manoel de Oliveira.
5. Cristian Tamaș: Este ficțiunea speculativă portugheză sincronizată cu mainstream-ul portughez și cultura portugheză, împărtășind aceleași caracteristici – mitologie, simbolism, probleme sociale și politice – sau doar maimuțărește servil „tendințele” anglo-saxone comerciale și evazioniste (fantasy/dark fantasy, steampunk/dieselpunk, weird, horror, distopii destinate „tinerilor adulți” (tinerii adulți dintre 5 și 95 de ani, probabil), „realități alternative” (un calc anglo-saxon pentru ucronii), etc. ?
João Barreiros : Oamenii care citesc mainstream nu ne citesc. Noi pur și simplu nu existăm. Suntem nimic. Și da, ai dreptate într-un fel. Cei câțiva autori portughezi care scriu de fapt literatura fantastică pretind că ar produce „fantasy” care este de fapt inspirat și copiat după puținele cărți anglo-saxone care se traduc în portugheză. Cei interesați de steampunk sunt de fapt obsedați de niște țoale retro, nu de cărți. New Weird, Dieselpunk, „istorii alternative”, ce dracu’ semnifică năzbâtiile astea ? Noii cititori nu sunt oameni având o cultură sau o conștiință politică. Sunt doar niște infantili. Pentru totdeauna.
6. Cristian Tamas: SF&F-ul portughez este o terra incognita, nu numai în România, ci și în Europa și în lume. De ce este așa? De exemplu, nu există o monografie dedicată Portugaliei în Enciclopedia Science Fiction-ului (http://www.sf-encyclopedia.com/)…
João Barreiros : Poate pentru că aproape nici una dintre puținele noastre lucrări n-a fost tradusă măcar în franceză.
Prietenul meu Luis Filipe Silva a promis, cu ani și ani în urmă că va scrie un articol despre SF-ul portughez. Un articol care a fost promis și Enciclopediei lui John Clute. Recent, Luis mi-a spus că mult așteptatul articol a fost în cele din urmă scris și trimis lui Clute. Vom vedea ce vom vedea dacă vom vedea.
7. Cristian Tamas: Cum ai caracteriza ficțiunea speculativă portugheză? Care este vocea ei unică ?
João Barreiros : Dragă Cristian, am niște știri groaznice. Nu există ficțiune speculativă portugheză. Pe cuvânt. Deloc. Cele câteva cărți scrise de autori portughezi, sunt acum pierdute pentru totdeauna în trecutul îndepărtat distrus de gravitația masivă a găurii negre în care trăim. Nici o șansă de a fi republicate. Nu sunt „interesante”. Nu sunt vandabile. Chestii banale, pline de umanism pacifist. Nici unul dintre acele texte nu pretinde a fi agresiv, ironic sau distopic.
Amintește-ți și amintiți-vă: asta face din oameni o dictatură de aproape o jumătate de secol ! Seacă speranța unui viitor în care totul ar putea fi diferit.
În zilele noastre, atunci când vreun editor încearcă să publice o antologie tematică (evident, cu povești pulp-lovecraftiene sau retro sau fantasy) majoritatea contributorilor (unii dintre ei foarte tineri) se feresc de viitor ca dracul de tămâie. Au adevărată repulsie și fobie față de viitor și tehnologie și toată chestia asta li se pare ceva urât, de neînțeles. Asta e „normalitatea” secolului XXI. Singurul lucru pe care încă îl mai citesc sunt stupidele fantezii medievale, cele mai multe dintre ele niște biete puerilități și asta e ceea ce vor să scrie. Astea sunt lucruri cu care sunt familiarizați. Acum douăzeci de ani aproape toți editorii ce publicau SF s-au dus pe apa sâmbetei, au dispărut precum pasărea Dodo. Douăzeci de ani este un abis de timp, douăzeci de ani reprezintă o nouă generație de cititori sau mai degrabă de necititori. Destui dintre ei n-au citit nici măcar o singură carte până acum. Ce să mai vorbim de SF ! Poate pentru că nu-i mai interesează. Sau poate pentru că nu le pasă de așa ceva.
8. João, de ce ești atât de sardonic, de ce ești atât de atras de satiră și de comedia neagră ? Reflectă atitudinea ta absurdul existenței umane, absența oricărui obiectiv real, imposibilitatea evoluției morale și etice a speciei umane?
João Barreiros : A fi sardonic înseamnă a fi portughez. Dacă nu putem schimba lucrurile, de ce n-am râde de ele ? Da, viața umană este absurdă. Cosmosul este absurd și crud pentru oamenii obișnuiți.
Le plus grand mange le plus petit, c’est cruel mais c’est la vie.
Entropia ucide omenia. Centrul nu se poate susține, și asta e tot. Și pentru că nu există nici o altă cale de a combate această tristețe (dor/saudade) a lucrurilor pierdute, îmi place să scriu despre lucrurile teribile care vor veni foarte curând.
Despre cât de dificil este de a încerca să comunici cu niște monștri (fie oameni fie extratereștri). Dar portughezii sunt bine cunoscuți pentru capacitatea lor de supraviețuire chiar și în cele mai rele circumstanțe.
Să-i râdem în față tragediei existenței. Să glumim despre asta. Să luăm viața la mișto. Avem un termen care ne definește ca oameni: „desenrascanso”. Înseamnă ceva de genul: să te descurci, să găsești întotdeauna o modalitate de a ajunge sus. Prin toate mijloacele disponibile. Deci, da, toate poveștile mele debordează de „horror”. „Horror” este un cuvânt latinesc (din „horrere”) „împrumutat” de anglo-saxoni și care s-a întors în țările latine ca fiind expresia „modernității” ! J Precum „curriculum vitae” (parcursul vieții, biografie în latinește), pronunțat „sivi” ! J Un fel de „oroare” despre care putem glumi. Simt o plăcere imensă să mă dedau la niște lucruri foarte urâte cu personajele mele ! J
9. Cristian Tamaș: Care este statusul, dacă există vreunul, al science fiction&fantasy-ului în cultura portugheză? Este considerat „subcultură populară” preum în restul Europei ?
João Barreiros : Așa cum am mai spus, suntem complet invizibili. Criticii nu ne citesc și nu recenzează cărțile noastre. În lumea academică cărțile SF nu există. Și dacă din întâmplare apare ceva la TV, suntem mereu subsumați literaturii pentru copii.
Permiteți-mi să vă istorisesc o scurtă poveste horror: in illo tempore, pe când eram copil, a trebuit să fiu testat la Institutul de Orientare Profesională. Părinții mei în disperare de cauză, au vrut să știe dacă eram bun de ceva și la ceva. În decursul acelui test, am fost întrebat dacă am vreo pasiune și dacă da care este aceasta. Le-am spus că îmi place să citesc. Aveam 14 ani. Și ce citești, am fost întrebat ? Evident le-am spus că îmi place SF-ul. Le-am spus că am citit Van Vogt, Simak, Bradbury, Bester, etc.. După ce s-a încheiat testul, a urmat evaluarea capacităților mele mentale. Țțț, țțț, țțț. Să consum asemenea chestii copilărești, rușine să-mi fie, blocat pentru totdeauna la vârsta mentală de 12 ani…. Maică-mea, cu lacrimi în ochi, l-a întrebat pe psiholog: ce să fac, ce să fac ca să-l salvez ? Și bunul doctor, cu inima lui plină de bunătate, a ridicat un deget spre mine și a răspuns: micuțule, încă mai citești poveștile nemuritoare ale lui Jules Verne? Nu-ți fă griji, mama lui João. Va crește. Curând. Va deveni adult și nu va mai citi vreodată SF. Îţi promit !
10. Cristian Tamas: Care este statusul în Portugalia al scriitorului de SF&F, al editorului și cercetătorului interesați de domeniul local al imaginarului ? Există în Portugalia, critici literari și teoreticieni axați pe studierea SF&F-ului, sau doar comentatori ? Există un canon literar în Portugalia? Cine stabilește canonul literar? Academia Portugheză sau vreun influent critic literar ? Există literatură fantastică portugheză ?
João Barreiros : Nu există. Aproape niciun universitar portughez nu este interesat de ceea ce scriem noi. Fondul problemei îl reprezintă faptul că nu există suficiente cărți SF scrise în limba portugheză pentru a crea o masă critică. Criticii literari s-au întors cu burta-n sus atunci când editorii de SF au dispărut de pe piață. În decursul puținelor interviuri care mi-au fost solicitate se chiombeau la mine de parcă aș fi fost un monstru extraterestru din Tau Ceti.
Și haideți să vă mai împărtășesc o altă istorioară horror de la subsemnatul: Am scris o carte steampunk/ cyberpunk despre H.G. Wells, Jules Verne, Dr.Moreau, John Carter, Edgar Rice Burroughs având acțiunea pe Marte în urma atacului marțian asupra Pământului („A verdadeira invasão dos marcianos”, 2004/Adevărata invazie a marțienilor – nota traducerii). M-au chemat la TV pentru a vorbi despre cartea mea. Intervievatorii erau niște juni care neam de neamul lor nu citiseră „RĂZBOIUL LUMILOR” (War of the Worlds, 1897). Nu știau nici măcar că odată pe această planetă a existat un tip numit Wells. Erau convinși și au și insistat, ca și cum ar fi fost greșeala mea, că autorul „Războiului lumilor” a fost Orson Welles !?!
11. Cristian Tamaș: Cum ai descrie SF&F-ul portughez între 2000-2015? Scriitori, titluri publicate, editori, reviste, fanzine, antologii, culegeri, colecții, site-uri, self publishing, format digital, etc. ? În medie câte titluri de SF&F portughez sunt publicate anual? Care este tirajul mediu ? Câte titluri SF&F sunt traduse anual ? Care este tirajul mediu al traducerilor ? Mai există vreo revistă SF & F tipărită ? Dar reviste SF&F online? Convenții, festivaluri, asociații, cluburi SF&F ? Premii ?
João Barreiros : Ei bine, Fórum Fantástico (https://www.facebook.com/F%C3%B3rum-Fant%C3%A1stico-132519120136500/) este acum convenția literară cea mai serioasă. Ne întâlnim anual. Înainte în anii 90, în Portugalia erau publicate anual aproximativ 36-40 de cărți SF. „Căderea turnurilor” a încheiat acea perioadă. Viitorul s-a prăbușit. Cărțile SF nu prea se mai publică. Cititorii sunt puțini, spun editorii. Cât de multe exemplare ale unei singure cărți se vând ? Nu multe. Într-o țară de zece milioane de suflete, se mai vând nu mai mult de șapte sute de exemplare per titlu. Sau chiar mai puțin de atât. Dar cui îi pasă ?
Astăzi nici măcar o singură carte de Hard SF nu mai vede lumina zilei pe însoritele noastre țărmuri. Desigur, ceva fantezii medievaliste și povestioare cu plozi ce luptă împotriva distopiilor etatiste apar încă pe piață.
Să mai fie publicate poate doisprezece cărți pe an în Portugalia în domeniul imaginarului ? Dar eu nu le citesc. Ai milă de un biet bătrânel ! J Cei care încă mai citesc SF, fac acest lucru cu ajutorul tușii Amazon. Dar cred că prietenul meu Rogerio Ribeiro este mai capabil să răspundă la această avalanșă de întrebări mai ales cu privire la ceea ce se publică online.
12. Cristian Tamaș: S-a tradus ceva din SF&F-ul portughez în vreo limbă internațională ?
João Barreiros : Romanul meu „O Verdadeira invasão dos marcianos” (Adevărata invazie a marțienilor, 2004) a fost tradus și publicat în Spania iar alt roman de-al meu „O Bondade dos estranhos” (Bunătatea extratereștrilor, 2008) a fost publicat în Brazilia. Unele dintre povestirile mele au apărut ici și colo, în Franța, Italia, Serbia, Anglia, S.U.A., iar acum România, nu ? În ceea ce privește alți autori portughezi nu știu exact care e situația.
13. Cristian Tamaș: Exista istorii ale SF&F-ului portughez, prezentări, panorame, articole disponibile în principalele limbi de circulație internațională? Sau alte studii (în engleză și franceză) ale unor cercetători portughezi?
João Barreiros : Nu prea știu. Poate Rogerio Ribeiro sau Luis Filipe Silva ar putea răspunde.
14. Cristian Tamaș: Poate un autor portughez de SF sau F să trăiască din scris?
João Barreiros : Ah! Ce mi-aș dori ! De cele mai multe ori, atunci când mi se publică ceva nu sunt plătit. Totul este pro bonum („pe gratis” pentru anglofonii recenți – nota mea : CT). Suntem sclavii sistemului capitalist. Atunci când sunt plătit, trebuie să aștept un an pentru a constata câte exemplare s-au vândut. Și sunt plătit doar cu un mic procent din vânzări. Nu există nici o modalitate de a ști cu adevărat dacă editorii ne mint, dacă au vândut mai multe exemplare decât declară. Negustorii ăștia au întotdeauna aceeași scuză: vânzări proaste, nimănui nu-i pasă, noi suntem societăți cu răspundere limitată, nu asociații filantropice, ne-am pus la bătaie bietele economii, ne-am ipotecat apartamentele, murim de foame, suntem falimentari, librarii ascund cărțile voastre pe cele mai proaste rafturi sau în secțiunea de programe de calculator, sau … ei bine … doar știi și tu toate poveștile astea nemuritoare ale samsarilor de celuloză…șapte sute de exemplare per tiraj este enorm, nu putem vinde așa ceva, texte și pretexte. Onorariul cuvenit este zero. Ziarele și revistele plătesc cu siguranță mai bine. Publicațiile plătesc pentru o scurtă povestire aproape aceeași sumă de bani pe care ar trebui s-o primesc pentru o carte de 600 de pagini. Dar și asta se întâmplă probabil doar o dată în viață.
15. Cristian Tamaș: Ce recomanzi cititorilor noștri din SF&F-ul portughez ?
João Barreiros : Se va crede că sunt deplasat atunci când afirm: vă rog să citiți și cărțile mele ? Doar pentru că n-o să puteți găsi vreun alt tip care scrie SF autentic în portugheză … Să mor eu dacă vă mint, să-mi sară ochii ! J Și asta este o poveste adevărată.
16. Cristian Tamaș: Ești de asemenea și editor/coordonator SF în Portugalia. Permite-mi să te întreb de ce ai ales pentru colecțiile SF „Limites” și „Contacto” numai scriitori anglo-saxoni precum Iain M. Banks, William Gibson, Peter Straub, Dan Simmons, A.A. Attanasio, Stephen R. Donaldson, Nancy A. Collins, James Blaylock, etc. ? Nu sunt oare și alți scriitori SF&F relevanți în Europa și în lume? SF&F-ul este doar un fenomen anglo-saxon? Sau să fie vorba de o abordare anglocentrică ?
João Barreiros : Am vrut să traduc autori francezi și euro-continentali dar editorii când le-am vorbit despre Michel Jeury, de exemplu, au devenit apoplectici și au mârâit: nu, nu, fără francezi ! Am primit exact același tip de răspuns de la două edituri diferite. Există într-adevăr o memă nasoală ce bântuie prin editurile euro-continentale : nu publicăm decît anglo-americani, restul nu se vând ! O altă problemă este faptul că nimeni de aici, din Portugalia, nu știe nimic despre limba poloneză sau cehă sau română sau ceva despre Europa de est. Cine va traduce autori est-europeni pentru un onorariu mizerabil ? Dar acest lucru pare a fi o constantă universală.
Cine îndrăznește astăzi să traducă ceva de remarcabilul scriitor polonez de SF Jacek Dukaj2, după ce traducerea în engleză a romanului său „Gheața” (Lód) a fost abandonată și sistată de la publicare de editura britanică Atlantic Books în 2012 ? Dar amintiți-vă, în acele zile de aur, acum dispărute pentru totdeauna, am fost doar tipul care coordona niște colecții SF. Nu am avut nciodată ultimul cuvânt în materie. Și crezi că editorilor le pasă ? Ei, nu. Crezi că le place SF-ul ? Ei, nu. Unul dintre ei, care trebuie să rămână pentru totdeauna fără nume, când m-a ales pentru această responsabilitate dureroasă, a crezut că-i voi alege puerilități, chestii pentru toată familia, pandantul literar la „Back to the future”. Imaginați-vă oroarea individului atunci când i-am înmânat versiunea tradusă a „Serei” (Hothouse) a lui Brian Aldiss. A încercat, într-adevăr a încercat să-l determine pe fiu-său – în vârstă de zece ani – s-o citească !
17. Cristian Tamaș: „Consecințele dezechilibrului schimburilor comerciale dintre AngloSFeră – 5% din oameni – și restul lumii – 95% din specia umană – sunt diverse și zdrobitoare. Prin traducerea în mod curent și permanent a unui număr imens din cele mai diferite cărți în engleză, editorii au exploatat dependența globală față de hegemonia politică și economică americană în perioada postbelică, sprijinind activ extinderea internațională a culturii anglo-americane. Această tendință a fost întărită de importurile de carte în limba engleză: numărul de țări în care se revarsă aceste cărți și diferitele categorii editoriale reprezentate demonstrează la nivel mondial nu numai răspândirea globală a englezei, dar și profunzimea prezenței sale în culturi non-anglo-saxone, colonizând școala, biblioteca, librăria, devenind singura limbă a unor diverse domenii, discipline, zone academice și religioase, literare și tehnice, de elită și populare, prin produse destinate adulților dar și copiilor. Industria editorială anglo-americană, la rândul său, a cules beneficii financiare globale impunând cu succes valori culturale anglo-americane unui vast număr de cititori non-anglo-saxoni, în timp ce dominantele culturi „producătoare” din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii și din alte țări anglofone native (adică „țările 3%” – numai 3% din totalul titlurilor publicate anual sunt traduceri, literatura reprezentând mai puțin de 1%), sunt agresiv monolingve, total nereceptive la orice este considerat „străin”, obișnuite cu prea puține traduceri – de fapt adaptări – care anglizează textele străine cu valori tipic anglo, oferindu-le cititorilor anglo-saxoni experiența narcisistă a recunoașterii propriei lor culturi în oricare alte culturi non-anglo-saxone” – Prof.Dr.Lawrence Venuti, Universitatea Temple, Philadelphia, Pennsylvania, S.U.A. ; Nu este oare aceasta definiția imperialismului cultural, rezultatul fiind malinchism în masă și mancurtizarea „restul lumii” ? Globalizarea înseamnă, de fapt, americanizare ?
João Barreiros : În umilul meu caz, eu citesc ceea ce îmi place să citesc. Nu-mi pasă dacă autorul este spaniol, francez, italian, german sau anglo-saxon. Atâta timp cât cartea e bună. Și citesc în portugheză, spaniolă, franceză și engleză. Când vreau să citesc autori germani sau polonezi, trebuie să aștept traducerea în engleză sau franceză. Care sunt foarte rare, sau aproape inexistente. Dar vina este, de asemenea, și a editorilor portughezi. Aceștia nici măcar nu încearcă să vândă cărțile noastre la marile Târguri de Carte de la Frankfurt sau Amsterdam. Nu le place să-și risipească banii pe chestii triviale, rușinoase. Pentru a promova cultura portugheză trebuie să traducă cel puțin câte o carte anual într-o limbă de circulație internațională și asta costă bani. Mai mulți bani decât ne plătesc prin famelicele drepturi de autor. Așa cum am mai spus, nu suntem nimic, nu existăm, suntem la fel de volatili precum fumul, și asta doar pentru că nu suntem scriitori de mainstream, cu buricuri proeminente pe burdihan.
18. Cristian Tamaș: „SF-ul rămâne legat de hegemonia culturii anglofone, care include acum și fostele colonii ale S.U.A. și Marea Britanie. Lipsa notorie de interes a AngloSFerei față de culturile non-hegemonice înseamnă că SF-ul care nu este scris sau tradus în engleză are o influență foarte limitată. Science fiction-ul non-anglo-saxon tinde să reproducă caracteristicile stilului internațional dominat de S.U.A., completându-l cu mesaje direcționate spre publicul local. Principalele evoluții ale artei SF în viitor, se vor manifesta probabil, prin forme de artă pe internet, dar nu se poate spune cu certitudine dacă acestea vor fi alternative reale la hegemonia anglo sau doar pastișe.” – Prof.Dr.Istvan Csicsery-Ronay Jr., De Pauw University, Indiana, S.U.A.; Va deveni Pământul o planetă pan-americană vorbind jargoane anglo, populată de consumatori doar de kitschuri anglo-saxone ?
João Barreiros : Sper că nu. Mie îmi place să citesc în franceză. Melodia cuvintelor este complet diferită față de limba engleză. Și-mi place să scriu în portugheză. Pentru că în portugheză pot face lucruri pe care nu pot să le fac în engleză sau în franceză.
19. Cristian Tamas: Ce părere ai despre limbile vernaculare și despre viitorul literaturilor vernaculare? Vor rezista mcdonaldizării lumii? Va rezista portugheza anglo-globalizării planetei ?
João Barreiros : Nu știu. Portugheza are cuvinte care pur și simplu nu există în alte limbi. Vorbim despre sindromul Babel aici. Deși pot să înțeleg spaniola, în general spaniolii nu pot să înțeleagă portugheza. Setări diferite ale creierului, probabil. Iar brazilienii pur și simplu nu înțeleg o carte scrisă în limba portugheză. Când romanul meu „Bondade dos Estranhos” a fost publicată în Brazilia, textul scris a trebuit să fie complet refăcut.
Anglofonul Ian McDonald a scris recent o carte SF despre viitoarele colonii lunare („Luna: New Moon”), unele dintre ele braziliene. Dar ca de obicei (vezi și alte capodopere exotizante ale maestrului prin care ruritanizează pentru anglo-saxoni alteritatea lumii non-anglo-saxone precum India – „River of Gods” și „Cyberabad Days”, Brazilia – „Brasyl”, Turcia – Dervish House”, Kenya – „Kirinya”, „Chaga” și „Tendeleo’s Story”), toate cuvintele, numele, expresiile lusofone sunt greșite. Documentare pe Google, evident !
De exemplu: a asociat termenul de „saudade” cu Bossa Nova. Greşit. Greşit. Greşit. „Saudade” nu are nimic de-a face cu Bossa Nova. „Saudade” aparține fado-ului, care este portughez. Îmi plac cărțile lui, dar de data aceasta citind „Luna” am avut o stare de pemanentă flatulență din cauza prea multor lacune conceptuale. În special când McDonald s-a apucat să conceapă texte în portugheză ! Toate sună incomprehensibil. Adică, toate cuvintele erau acolo, dar strofocarea suna ca o traducere leneșă via Google a unor propoziții din engleză. Adevăratul sens al multilingvismului mcdonaldian nu este altceva decât un gol semantic. Și totuși, și totuși, mi-a plăcut pidgin-ul creat din diverse limbi (franceză, engleză, spaniolă), de Norman Spinrad în „Void’s Captain Tale”.
20. Cristian Tamas: Ce știi despre SF&F-ul euro-continental? Sau despre orice alt SF&F non-anglo-saxon ?
João Barreiros : Încerc să citesc sistematic autori francezi. Și spanioli. Și pe unii dintre rușii traduși și pe germani. Dar am vrut și vreau, foarte, foarte mult să-l citesc pe marele scriitor contemporan de SF Jacek Dukaj și pur și simplu nu pot. Pentru că nu este tradus nici în portugheză, nici în spaniolă, nici în franceză, nici în engleză. Să-mi fie rușine !
21 Cristian Tamas: Te rog să transmiți câteva cuvinte cititorilor revistei Fantastica.ro ! Mulțumesc !
João Barreiros : Vă mulțumesc, oameni buni, pentru că v-ați sacrificat puținul timp liber, citindu-mi interviul. Suntem puțini dar facem front comun apărând un gen pe care îl iubim cu toții. Mâine este ziua noastră. Vom ajunge acolo, indiferent cum va fi, mai bine sau mai rau. Cu toții simțim un dor=saudade față de viitorul care va veni într-o zi. Și continuați să citiți cărți bune.
Notă:
1 „La prima vedere, în afară de moștenirea lor latină, Portugalia și România nu par să aibă prea multe în comun. De fapt, românii și portughezii împărtășesc o comună matrice culturală și istorică datând de la originile civilizației europene: Imperiul Roman. Având în vedere contextele istorice diferite în care cele două națiuni au evoluat, ar putea părea exagerat a găsi vreo asemănare în ceea ce privește identitatea națională. Cu toate acestea, pot fi identificate similitudini surprinzătoare la cel mai profund nivel de identitate culturală. Ambele popoare, și cel portughez și cel român au a creat în mod separat un simbol al identității culturale, noțiunea de „dor”: „a saudade” în portugheză. Ar putea fi ușor scrisă o monografie despre semnificațiile și variantele conceptului de „dor” la fel cum s-ar putea scrie despre bogăția și nuanțele afective ale cuvântului „saudade”. Mai mult decât atât, nu se poate scrie ceva despre Portugalia, fără a utiliza cel puțin o dată cuvântul „saudade” ; de asemenea, nu se poate scrie o carte sau un articol despre România, fără ca „dorul” să nu apară imediat, încă de la primele rânduri sau pe primele pagini ”-. Mircea Eliade
2 Un interviu cu Jacek Dukaj – Cristian Tamaș
