Lusiada SF, o soră de la Atlantic

Invocație :

Apesar da quase invisibilidade do género em Portugal, a Ficção Científica (FC) made in Portugal resiste e não desiste, apoiando-se, em parte, nas imensas iniciativas em que a comunidade de fãs se desdobraPor isso, não faltam por aí oportunidades para explorar a FC que se faz em Portugal. Dos confins da galáxia às profundezas da psique, das transformações socioculturais às transformações genéticas, dos problemas morais aos paradoxos temporais, a FC (mesmo em terras lusas) é um mundo muito mais rico e vivo do que à primeira vista aparenta.” – Carlos Silva, „O outro lado da ficção científica em Portugal1

După ce ați citit frazele de mai sus, ați înțeles ceva ?

Dacă nu, n-are sens să continuați lectura. N-aveți talent lingvistic și probabil nu vă interesează decât sefultismele anglo-saxone și bovarismele județene. Doamne Ajută !

Dacă da, înseamnă că aveți curiozitatea și receptivitatea de a explora un țărm al continentului latin.

Introducere :

Din punct de vedere istoric portughezii au întors spatele restului Europei și au devenit nombriliști : o familie lărgită în interiorul căreia formalismul și politețea vetustă au rămas valori fundamentale, grup consolidat de un sentiment de apartenență. A fi portughez înseamnă a fi rezervat : exuberanța gestică este apanajul verișorilor mediteraneeni. Așezarea la periferia Europei li se potrivește portughezilor. Ei sunt puștii timizi care stau întotdeauna în fundul clasei sperând să nu-i observe nimeni. Portughezii se consideră o națiune de mari exploratori, oameni toleranți și deschiși la minte. Restul lumii îi vede mai degrabă în postură de chelneri, grădinari, servitori, aprozargii și din când în când fotbaliști pe care-i cheamă José și cărora le plac sardinele fripte, arroz de marisco, vinul de Porto, fado-ul și telenovelele braziliene. Nu sunt mediteraneeni ci doar latini, având toate sublimele caracteristici ale nobililor urmași ai Romei. Și când sunt întrebați ceva în spaniolă răspund în engleză sau franceză : ai don spic ior f… lenguagi/ jio parl pas ta lang f… Pentru că nu există nici vânturi bune nici mirese bune din Spania, spun portughezii. Și mai ales, “A galinha da vizinha é mais gorda que a minha …!” Aici se aseamănă cu românii convinși că întotdeauna capra vecinului e mai grasă și mai frumoasă ! Deoarece marile spirite sunt întotdeauna pe aceeași lungime de undă.” – Matthew Hancock

Ce știe individul mediu despre Portugalia ? Nimic și nici nu-l interesează să afle ceva. Portugalia nu e o țară bogată și nu prezintă interes pentru cetățenii europeni Titi, Gicu și Dorel, băutori de tulburel. Cultura nu a fost și nu este o prioritate pentru majoritate în zonele latine ale Europei.

La noi de regulă nu se știe nici măcar că din 1775 n-a mai existat vreun cutremur devastator în Portugalia și că ultimul război petrecut pe teritoriul portughez s-a încheiat în 1834.

Prea puținii oameni cultivați știu desigur mai multe, au auzit de Henric Navigatorul (Henrique, o Navegador) și de Magellan (Fernão de Magalhães), Vasco da Gama și de Luís de Camões, despre marchizul de Pombal și de marele cutremur din 1755, și de „revoluția garoafelor”, au citit măcar cîte ceva din Fernando Pessoa și José Saramago și António Lobo Antunes, au văzut măcar un film de Manoel de Oliveira, au ascultat-o pe Amália Rodrigues (sau pe Mariza, Camané și Ana Moura) și au vizitat Portugalia. Știu ce înseamnă „saudade” și „fado” și „azulejos”.

Aproape 3000 de kilometri despart Portugalia de România, o distanță imensă dar care reprezintă fruntariile latinității, în vest la Oceanul Atlantic – micuța Portugalie (92.212 km2, 561 km de la nord la sud și 218 km la vest la est), o fâșie verticală în cadrul vestului peninsulei hispanice – iar în est România, o insulă neo-latină înconjurată de slavi și de fino-ugrici, singurul teritoriu din estul Europei care și-a păstrat latinitatea.

În aparență, dincoAdevarata invazie a martienilorlo de vaga înrudire latină, au România și Portugalia ceva în comun ? Istoric și cultural vorbind, nu. Psihologic și comportamental, da. O altă trăsătură comună este perioada foarte lungă de dictatură suferită de ambele popoare în secolul XX, în Portugalia dictatură fascist-corporatistă, în România – toate tipurile de dictatură începând cu 1938, dictatură regală, dictatură fascistă, dictatură militar-fascistă, dictatură bolșevică.

Portugalia a fost primul stat european care i-a învins pe cotropitorii musulmani și i-a împins înapoi în Africa, obținându-și independența în 1139, Portugalia fiind de asemenea primul stat european care-și fixează definitiv frontierele în 1297, rămase neschimbate până astăzi.

În 1297, stat independent și centralizat ? De-a dreptul științifico-fantastic pentru noi, care de-abia în 1877 am reușit să scăpăm de sub jugul altor cotropitori musulmani și de-abia la sfârșitul anului 1918 am creat statul român centralizat grupând și provinciile românești anexate de vecini.

Aproape tot secolul XX, Portugalia a fost precum văcarul supărat pe sat. N-a băgat în seamă pe nimeni. Era o adevărată aventură să intri în Portugalia și o uluitoare epopee să ieși. Autobuzele portugheze se opreau la graniță și o luai per pedes apostolorum încercând să faci autostopul dincolo de frontieră în Spania. Până în 1990 când s-a construit un pod, un barcagiu te trecea râul la Alcoutim și ajungeai în Spania peste gârlă.” – Matthew HancockAntologia Pamanteni si Extraterestri

Portugalia este o țară omogenă din punct de vedere cultural, lingvistic, etnic și religios iar portugheza (vorbită de 10,5 milioane de cetățeni ai republicii lusitane) se clasează a șasea între limbile lumii în funcție de numărul de vorbitori nativi (250 de milioane pe planetă) și prima pe continentul sud-american (186 de milioane, peste 51% din populația Americii latine). Portugheza este cea de a cincea limbă vorbită pe Terra.

Portugheza (português, língua portuguesa) este o limbă romanică originară din nord-vestul Peninsulei Iberice (Portugalia și provincia Galicia aflată în nord-vestul Spaniei). Este unica limbă oficială în Brazilia, Angola, Capul Verde, Guineea-Bissau, São Tomé și Príncipe, Mozambic, iar în Macao și Timorul de Est este co-oficială cu limba chineza și, respectiv, limba tetum. Portugheza este oficială și în Guineea Ecuatorială împreună cu limbile spaniolă și franceză. În provincia Galicia (Spania) limba portugheză este oficială sub numele de „limba galiciană” și este scrisă cu ortografie spaniolă. Există, însă, o altă ortografie, comună cu alte varietăți ale limbii portugheze, susținută de Academia Galiciană a Limbii Portugheze.

Este de asemenea o importantă limbă de circulație (lingua franca) în Africa. Portugheza s-a difuzat în întreaga lume în secolele XV-XVI, când Portugalia a pus bazele unui vast imperiu colonial și comercial (1415–1975), răspândindu-se din Brazilia și Africa (Angola, Mozambic, Guineea Bissau, Guinea Ecuatorială, Capul Verde) până în India (Goa, Daman, Diu), Sri Lanka (Batticaloa), Malacca (Malaezia), Macao (China), Timorul de Est și insula Flores (Indonezia). În perioada colonială, au apărut multe dialecte creole portugheze, în mod special în Africa, Asia și Caraibe. Portugheza este adesea supranumită limba lui Camões, după autorul Lusiadei; „ultima floare a Latiumului” (Olavo Bilac); și „limba cea dulce” conform lui Cervantes.

MeteAntologia SF_Romeu de Meloorologii portughezi au reușit ceea ce n-a reușit nimeni până acum. Prognoza meteo le arată portughezilor soare peste tot. În nord, în sud, în est și în vest. Restul lumii nu există.” – Matthew Hancock

În 1415 începe cucerirea primelor așezări de pe coasta nord-africană (Ceuta), apoi expansiunea pe litoralul Africii Occidentale (călătoriile lui Henric Navigatorul); Bartolomeu Diaz atinge Capul Bunei Speranțe, Vasco da Gama descoperă drumul maritim spre India, iar Pedro Álvares Cabral debarcă în 1500 pe litoralul Braziliei. În secolul al XV-lea și la începutul secolului al XVI-lea, Portugalia devine o mare putere maritimă, punând bazele unui vast imperiu colonial: (insulele Capului Verde, Angola, Mozambic, Arabia de Sud, coasta occidentală a Indiei, peninsula Malacca, Ceylon, Brazilia), apogeul expasiunii teritoriului și al înfloririi economice și culturale fiind atins în timpul domniei regelui Manuel I (1495 – 1521).

La jumătatea secolului al XVI-lea, Portugalia pierde statutul de mare putere maritimă, o parte a imperiului său colonial fiind cucerită, în secolele XVII-XVIII, de Olanda și Anglia.

Între 1580 și 1640, Portugalia este anexată de către Spania.

Cei mai celebri portughezi sunt americanul John Dos Passos, canadiana Nelly Furtado, americana Daniela Ruah, braziliana Carmen Miranda și hawaiianul Keanu Reeves. Și îndeosebi Cristóvão Colombo (Cristofor Columb pentru restul planetei), despre care se știe sigur că a fost portughez.” – Matthew Hancock

Atlanticul are doua tarmuriLentul și inexorabilul declin nu poate fi oprit nici de reformele în spiritul absolutismului luminat din timpul regelui José I de Bragança (1750 – 1777), nici de introducerea monarhiei constituționale în 1822. Tot în 1822, Brazilia, cea mai importantă colonie a Portugaliei, își proclamă independența.

Secolul al XIX-lea este marcat de antagonismul dintre liberali (republicani) și conservatori (regaliști), care răbufnește în frecvente războaie civile. La 5 octombrie 1910 monarhia este abolită, iar Portugalia se proclamă republică.

Lovitura de stat militară din 28 mai 1926, inițiată de generalul Carmona, deschide calea dictaturii lui António de Oliveira Salazar (ministru de finanțe din 1928), apoi prim-ministru (1932 – 1968), care impune în 1933 o constituție de tip fascisto-corporatist.

În 1949 Portugalia devine membru fondator al NATO.

La 25 aprilie 1974 o insurecție militară („Revoluția Garoafelor”), inițiată de forțele armate epuizate de războaiele coloniale, îi înlătură pe succesorii lui Salazar (președintele Américo Tomás și prim-ministrul Marcelo Caetano) și deschide calea restaurării democrației. Se prăbușește astfel, fără vărsare de sânge, ultimul și cel mai vechi regim dictatorial al Europei occidentale.

Dreptul coloniilor portugheze la autodeterminare și suveranitate este recunoscut oficial la 19 iulie 1974, în anul următor dobândindu-și independența Guineea-Bissau, insulele Capului Verde, São Tomé și Príncipe, Mozambic și Angola. O relativă instabilitate politică, tensiuni și tentative de puciuri militare de stânga și dreapta, frecvente restructurări în lumea partidelor politice jalonează drumul Portugaliei spre o democrație pluralistă echilibrată. Portugalia devine în 1986 membru al Uniunii Europene. Reflex al progresului economic îl constituie organizarea la Lisabona, în 1998, a Expoziției Universale, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la descoperirea de către Vasco da Gama a drumului spre India.

Bibliografia SF_ului portughezPortugalia a dat un papă, Ioan al XXI-lea, în portugheză Papa João XXI, (numele mirean fiind Pedro Julião, născut în Lisabona, 1205 și decedat în 1277, la Viterbo), unicul papă al Bisericii Catolice de origine portugheză, între 1276-1277 și care este cunoscut și sub numele de Pedro Hispano.

Dedicație :

O glumă portugheză pretinde că Europa este ultimul continent pe care l-au descoperit portughezii, reflectând realitatea istorică, portughezii n-au fost imperialiști euro-continentali precum spaniolii (în prima fază de lăbărțare), rușii, austriecii, francezii, germanii, ungurii, polonezii, suedezii, turcii ci unii transatlantici și globaliști.

O țară săracă conform standardelor occidentale, dar populația rurală este doar 37% pentru că Portugalia a avut și are o puternică emigrație (este considerată o Grecie de la Atlantic), de exemplu Parisul este al doilea oraș portughez de pe planetă. Lisabona și Porto oferă formidabile contraste în ceea ce privește infrastructura urbană și starea de degradare a multor clădiri, fie unele comune, fie monumente, reflectând parcă dualitatea firii portughezilor. Dar vizitând cartierul ultramodern Parque das Nações (Parcul Națiunilor) al Lisabonei (inaugurat în 1998 cu prilejul Expoziției Mondiale), un român este uluit de splendoarea și monumentalul și frumusețea clădirilor, de curățenia existentă, de ordinea și logica proiectului arhitectonic, o remarcabilă reușită a geniului latin, o imagine a Portugaliei de mâine.

Portughezii sunt curioși și mândri de cultura și civilizația lor.

Cultural, Portugalia a contribuit decisiv la patrimoniul mondial, lăsându-și marca pe tot globul pământesc, fie prin diverse monumente, fie prin toponimie.

Cazuri de drept galacticDin punct de vedere istoric, influențele culturale au fost la început cele ale liricii provensale a trubadurilor, cele spaniole, (în secolul al XVIII-lea curtea regală portugheză consuma operă italiană, piese franțuzești și operete spaniole), influența culturală franceză timp de două secole și în ultimul timp precum în restul Europei și al lumii, influența americană a culturii de masă.

Luís de Camões (autorul poemului epic „Os Lusíadas”/Lusiada, 1572) și Fernando Pessoa (1888–1935) sunt cei mai cunoscuți poeți portughezi, Portugalia este uneori denumită ca țara poeților. Mariana Alcoforado (1640-1723) este autoarea celebrelor „Scrisori portugheze” (1669). Clasicii prozatori Almeida Garrett Camilo Castelo Branco și Eca de Queiroz, Miguel Torga, José Cardoso Pires, Jorge de Sena și modernii José Saramago (1922–2010), Lídia Jorge, Agustina Bessa-Luís, Valter Hugo Mãe sunt binecunoscuți și apreciați în lume. António Lobo Antunes („Întoarcerea caravelelor”, „Cuvânt către crocodili”, „Arhipelagul insomniei”, „Manualul inchizitorilor”, „Bună seara lucrurilor de pe-aici”, „Ordinea naturală a lucrurilor”, „Inima inimii”, toate aceste romane fiind publicate la editura Humanitas), Rui Zink („Cititorul din peșteră”, „Aşteptarea”, „Destinaţia turistică”, „Instalarea fricii”, editura Humanitas), José Luís Peixoto („Nici o privire”, traducere de Clarisa Lima, Editura Polirom, colecția Biblioteca Polirom. Proza XXI, 2009) și îndeosebi José Saramago sunt cunoscuți, citiți și apeciați și în România.

Fataliști („oxalá” – cu voia Domnului, melancolici („saudade” – dor), pesimiști („fado” de la latinescul fatum) și pierduți în reverii despre soarta cruntă a dispărutului lor imperiu, portughezii au în realitate o natură duală observabilă în picturile pictoriței portugheze Paulei Rego. De la distanță, omuleții ei par liniștiți, calmi și senini. De aproape, îți dai seama că fiecare este încrâncenat, măcinat de  gânduri negre, cu un potențial de brutalitate și cruzime. Și supremul balsam al existenței este unul singur : există un remediu pentru tot și toate, se numește moarte !

Deși au ratat industrializarea, istoric portughezii sunt o nație de inventatori, de la caravelă la prima mașinărie zburătoare a iezuitului Bartolomeu de Gusmão din 1709 și seamănă foarte bine cu românii în ceea ce privește improvizația și fobia față de orice planificare.

TerariuDesenrascanço”, a te descurca, a o scoate la capăt în orice împrejurare, a găsi soluții la orice fără a avea vreo competență reală, bazându-te numai pe propria-ți imaginație. Tradiționalismul și conservatorismul, respectul față de ierarhie, vârstă și poziție socială, fetișizarea familiei, a tribului și nepotismul, toate acestea reflectă trăsături comune societăților latine, ancorate mai degrabă în trecut și prea puțin interesate de viitor.

Portugalia este o cultură care respectă ierarhia, atât societatea cât și mediul de afaceri sunt extrem de stratificate și structurată pe verticală ; organizarea bisericii romano-catolice și structura familiei pun în evidență relațiile ierarhice; portughezii respectă autoritatea și așteaptă de la superiori coordonare, orientare și luarea deciziilor ; rangul, statutul și poziția socială sunt importante, iar superiorii trebuie întotdeauna să fie tratați cu respect; un portughez trebuie să știe cine este șeful și asta conduce la o abordare autoritară în luarea deciziilor și în  rezolvarea problemelor ; în societatea portugheză precum în celelalte societăți latine predomină caudillismul, puterea și autoritatea izvorăsc  în general, de la o singură persoană care ia decizii nepreocupându-se de realizarea unui consens cu subordonații.

Portugalia este o cultură care respectă vârsta și poziția socială. În societatea portugheză, statutul este de o importanță crucială. Marca mașinii posedate, titlul de General Manager, titlurile academice sunt toate foarte importante în Portugalia. Interesant, marca auto este probabil cel mai important element al statutului cuiva, iar titlul poziției de la locul de muncă este de o asemenea importanță încât este destul de normal să vezi angajați prost plătiți pentru ce fac, dar fericiți și satisfăcuți datorită menționării pe cartea de vizită : Route Manager (șofer), Floor Manager (femeie de serviciu), Assistant Manager (dactilografă plus telefonistă plus (re) – animatoare). Sună cunoscut ?

Universal limitadaAvând în vedere că portughezii fetișizează statutul social, supralicitează obediența pentru superiorii lor, care este de multe ori exagerată. Din cauza acestei abordări și mentalități, portughezi nu sunt obișnuiți să-și afirme și să-și susțină propriile idei sau să încerce să participe conform responsabilităților la gestionarea activității și astfel șefii lor tind să fie niște mici dictatori. Și mai spunem în România, „la noi ca la nimenea” !

Reflexul pavlovist încorporat cultural de a nu contesta în niciun fel și nicicând „autoritatea” este probabil cea mai mare problemă la toți latinii.

La locul de muncă, această atitudine se manifestă de obicei printr-o apreciere scăzută pentru lucrul în echipă, analizând totul prin prisma interesului personal în orice (da mie ce-mi iese din asta ?) și prin fobia asumării responsabilității. Când ceva nu merge bine într-o organizație, întotdeauna e vina altuia, a unui coleg, a vreunui concurent, a guvernului, a economiei, a dușmanilor nației. Neîndeplinirea angajamentelor la timp este curentă, planificarea este adesea slabă și termenele limită nu sunt considerate a fi foarte importante. De regulă, se tind să se planifice mai mult decât se poate de fapt realiza, promisiunile flamboiante sunt urmate aproape de fiecare dată de rezultate proaste. Parcă sunt politicienii români !

Pe de altă parte, portughezii sunt, de obicei experți în a rezolva orice criză oricât de subită și acută ar fi. Aproape întotdeauna există cineva care va găsi o soluție creativă la această problemă. Sfânta improvizație, sindromul „las’ că ne descurcăm noi, las’ că merge și așa !”

Așa că să nu mai învinovățim bolșevismul punându-i tot în cârcă, inclusiv racilele caracterului nostru. Portughezii n-au suferit o zi din cauza comunismului și ne seamănă perfect ! Sau noi le semănăm perfect !

A Ficção Científica portuguesa

Vocatia cerculuiPortughezii încă se luptă cu repercursiunile crizei economice și financiare care a afectat țara, existând multe semne îngrijorătoare: scăderea numărului populației, nivelul ridicat al emigrării, salariile în general mici pentru o țară occidentală (salariul mediu net lunar este în Portugalia de 1.000 de euro, în Spania de 1.734 de euro iar în România, echivalentul a 400 de euro !); cu toate acestea, unii indicatori sunt încurajatori iar portughezii se adaptează la un mod modest de viață. Acest comportament se reflectă în felul în care își petrec timpul liber, vacanța și cumpărăturile, și prin scăderea consumului cultural.

Piața totală editorială portugheză a fost în 2015 în valoare de 412,50 milioane de euro (la 10,42 milioane de locuitori). Ca termen de comporație, piața totală editorială românească stagnează de zece ani încoace la 60 de milioane de euro într-o țară de 22 de milioane de locuitori. Evident că portughezii nu consideră România un termen de comparație, ci Spania unde piața totală editorială a fost în 2015 în valoare de 2,5 miliarde de euro la o populație de 46,43 milioane de locuitori. Statistic, fiecare portughez cheltuie anual 970 de euro pentru cultură, iar guvernul portughez alocă anual domeniului cultural 0,90% (888 milioane de euro) din totalul bugetului.

Unde se plasează domeniul imaginarului într-o piață de carte de 412,50 milioane de euro ? Într-o nișă, într-un spațiu marginal, întrucât segmentele de piață relevante comercial sunt romance-ul, thrillerele, soft porn-ul. Se traduce cu precădere din engleză și se traduc bestsellere ca peste tot în Europa continentală.

În Portugalia, SF-ul trăiește încă în clandestinitate. Este complet ignorat de către instituția literar-națională, de către școli și universități și, cu excepții notabile, de criticii literari. SF-ul portughez a fost retrogradat la nivelul publicațiilor de autori, colecțiilor de specialitate, efemerelor fanzine și câtorva antologii. Nu există încrucișări nici contaminări culturale, cu excepția uneia sau două lucrări ale vreunui autor consacrat. Confruntat cu această negare, SF-ul portughez răspunde cu aceeași măsură.” – Teresa Sousa de Almeida

De-abia în 1906 este publicat primul text SF portughez, „Lisboa no Anno 2000” (Lisabona în anul 2000) de José Maria Melo de Matos, reflectând înapoierea industrială și culturală față de Europa occidentală, Portugalia în ciuda imperiului său colonial era o zonă săracă a sudului continentului.

Până la cel de al doilea război mondial, Portugalia a fost influențată cultural de Franța iar din anii 50 ai secolului XX de produsele subculturii americane de masă, filme, muzică, benzi desenate, paraliteratură.

Sfârșitul anilor 50 și începutul anilor 60 reprezintă de fapt momentul de lansare a SF-ului în Portugalia și încercarea de delimitare a acestei subspecii narative de mainstream-ul local.

Anii 80 reprezintă o perioadă rodnică în care se lansează noi autori, apar titluri relevante, se observă un reviriment și o concentrare a interesului cititorilor față de SF-ul porughez.

Printre autorii relevanți se numără João Barreiros, Luís Filipe Silva, João Aniceto, Isabel Cristina Pires, João Botelho da Silva, Antonio de Macedo, Maria de Menezes, Ana Godinho, Daniel Tercio.

Titluri marcante ale SF-ului portughez sunt „AK. A tese e o axioma” (AK. Teza și axioma) de Romeu de Melo, „O planeta prometido. Antecipação 69” (Planeta promisă. Anticipație 69) de Fernando Saldanha, „Casos de direito galáctico” (Cazuri ale legii galactice) de Mário-Henrique Leiria, „Terrarium. Um romance em mosaicos” (Terariu.Un romanț în mozaicuri) de João Barreiros și Luís Filipe Silva, „O desafio” (Provocarea) și „A teia” (Rețeaua) de João Aniceto, „Universal Limitada” (Societatea cu răspundere universal limitată) de Isabel Cristina Pires,  „Beduínos o Gasóleo” (Beduinii pe benzină) de João Botelho da Silva, „A verdadeira invasão dos marcianos” (Adevărata invazie a marțienilor) și „O caçador de brinquedos e outras historias” (Vânătorul de jucării și alte povestiri) de João Barreiros, „A GalxMente I & II” (GalxMintea I și II) de Luís Filipe Silva, „O limite de Rudzky” (Limita lui Rudzky) de Antonio de Macedo, „Tres historias com final feliz” (Trei istorii cu final fericit)  de Maria de Menezes, „A vocação do círculo” (Vocația cercului), „O Demónio de Maxwell” (Demonul lui Maxwell) și „Pedra de Lucifer” (Piatra lui Lucifer) de Daniel Tercio, „EuroNovela” (EuroRoman) de Miguel de Almeida, antologiile „Terrestres e Estranhos” (Pământeni și extratereștri), „Alguns dos melhores contos de ficção científica” (Unele dintre cele mai bune povestiri SF), coordonator Romeu de Melo, „O Atlântico tem duas margens” (Atlanticul are două țărmuri), coordonator José Manuel Morais, antologiile bilingve „Efeitos Secundarios/Side Effects”, coordonator Luís Filipe Silva.
În ciuda tuturor opreliștilor și limitărilor culturale și de mentalitate, SF-ul portughez, unul de analiză și de reflecție socială, un SF angajat și militant, grav, sarcastic, ironic și umoristic, o proiecție a mentalului portughez de empatie și solidaritate umanistă, își continuă parcursul și își menține identitatea și specificitatea.

Să-l descoperim, să-l explorăm și să încercăm să înțelegem o dimensiune a SF-ului european.

Notă :

1„În ciuda cvasi-invizibilității acestei specii narative în Portugalia, science fiction-ul (ficção científica=FC) made in Portugal rezistă și nu se dă bătut, bazându-se parțial pe numeroasele inițiative demonstrate de fandomul portughez… Prin urmare, există multe oportunități de a explora SF-ul creat în Portugalia. De la capetele galaxiei la adâncimile psihicului, schimbările socio-cultural-politic-economice, transformările genetice, problemele morale și până la paradoxurile temporale, SF-ul (chiar și în Lusitania), este o lume mult mai bogată și vie decât pare.” – Carlos Silva, „Celălalt capăt al SF-ului portughez”.

Leave a Reply