Dragă mamă de duminică, azi e abia luni şi mi-e tare dor de tine. Să nu te superi, dar astă-noapte nu am adormit – am stat până târziu şi ţi-am ascultat paşii, iar când ceasul a sunat ora douăsprezece şi uşa s-a închis în urma ta, am plâns. Te-am visat pe tine şi pe tata de duminică jucându-vă cu mine.

Dar dimineaţa, tata de luni m-a muştruluit zdravăn văzând notele de pe tăbliţa cu lecţii. A vorbit toată ziua, m-a tras de urechi şi a zis că sunt leneş şi că niciodată n-o să pot fi un om întreg. M-a ameninţat că, de o să se mai întâmple să iau note mici, mă spune tatălui-bun, să nu mă mai ducă duminica la joacă, cu ceilalţi copii. Dar tu, mamă, nu cred că ai să laşi să se întâmple una ca asta.

Mama de luni a fost rece şi distantă şi, ciudat, de fiecare dată când o văd, pare o străină. Mi-a dat să mănânc la amiază, iar seara a lăsat masa gata pusă. În rest, nu am mai văzut-o. Am auzit-o spunându-i tatii că n-are vreme de fleacuri şi trebuie să meargă să lucreze în laborator, aşa că să aibă el grijă de mine. S-au certat din cauza asta şi tata i-a spus că ar trebui să se simtă mamă măcar o dată pe săptămână şi că sunt alţii care au mai multe zile copii în grijă. Dar mama de luni tot a plecat.

Mi-e tare dor de tine, mamă.

Mâine e marţi, iar tata de marţi e un om aspru. Îmi amintesc că, acum două săptămâni, când a venit, a spus: „ Eu sunt noul tău tată de marţi”. A început să mă înveţe istoria, zicând că numai aşa voi ajunge să ştiu de ce nu mai au oamenii copii. „Pentru că – spune el – înainte erau mai mulţi copii pentru doi părinţi”. Tot el mă învaţă cum e Pământul: ca un glob care se învârteşte repede. Spune că afară e Soarele, care e ceva foarte mare, ca un bec care luminează totul şi că, în afară de Soare, mai sunt şi alte stele, care seamănă cu cele aprinse în plasticul verde, de Crăciun. Nu întotdeauna înţeleg ce spune tata de marţi. Vorbeşte despre munţi şi lacuri care ar fi existat odată, pe când noi doi ştim prea bine, mamă, că viaţa nu este decât în culoarele ce se întind de jur împrejur.

Mama de marţi îmi spune cum este alcătuit un om. A adus odată şi planşe colorate, ca să-mi explice mai bine. Nu cred un cuvânt din tot ce spune şi îmi închipui că nici ea nu crede; doar vede prea bine că nu e aşa cum sunt desenele alea, cu firişoare roşii şi albastre peste tot, cu o chestie încreţită în cap sau cu nişte funii groase de-a lungul trupului. Dar, mai târziu, trebuie să repet tot ce mi-au spus în faţa tăbliţei, iar programul pe care ea l-a încărcat îmi pune note. Uneori, şi mama, şi tata îmi povestesc despre oameni care trăiau în afara culoarelor, sub Soare, dar mă prinde somnul; prea seamănă cu poveştile pe care mi le spui tu, mamă, seara ca să adorm.

Apoi, vine ziua cea mai rea: miercuri. Tata de miercuri îmi cere să lucrez cu cifre şi să ţin minte o grămadă de reguli. Aduce cu el cuburi ca acelea pe care le am în camera de joacă şi îmi explică o mulţime de lucruri. Uneori, înţeleg, alteori, nu. Mama de miercuri e grijulie cu mine şi îi spune tatii să mă mai lase în pace cu numerele, că sunt prea mic. Dar tata îi răspunde că nici el şi nici ea nu mai au timp să aştepte să cresc şi că trebuie să se grăbească. Mama de miercuri e aproape la fel de bună ca tine şi îmi dă să mănânc o mulţime de prăjituri. Deşi uneori plânge, stă tot timpul lângă mine şi mă mângâie, spunând cât este de fericită că poate să atingă un copil adevărat.

Joia e o zi frumoasă! Tatăl zilei lucrează împreună cu mine în lemn şi în metal. În mâinile lui, materia capătă orice formă! El tace aproape tot timpul, dar, când trebuie, îmi explică ce face, încet, cu răbdare, până izbutesc şi eu. El se pricepe să desfacă tăbliţa – a şi reparat-o odată – chiar şi roboţii, şi îmi arată cum sunt făcuţi. Ştii, mamă, roboţii nu au în ei un omuleţ mic, aşa cum crezi tu, şi nici nu sunt oameni ca noi. O să-ţi explic mai bine când te întâlnesc. Abia aştept! Tata de joi îmi dă de lucru, să fac sau să desfac un robot după desenele de pe tăbliţă, şi apoi dispare cu orele, iar eu rămân singur, cu mama. Mama de joi e bună, dar ei nu pot să-i spun nimic, pentru că e aproape la fel de tăcută ca tata. Parcă aş vorbi cu tăbliţa. O văd rar, ziua stă mai ales la bucătărie. Şi mai rar îi văd pe amândoi împreună. Am tras cu urechea când vorbeau şi aşa am aflat că mai au un copil pentru care trebuie să fie părinţi de joi şi de asta mă duc la culcare devreme, ca să poată pleca şi ei.

Apoi vine vineri, care e aproape la fel de frumoasă ca ziua în care vii tu. Tata de vineri mă trezeşte dimineaţa şi mergem împreună să alergăm şi să înotăm în bazin. Vorbeşte întruna, dar repetă mereu aceleaşi cuvinte pe un ton aspru, iar uneori mi-e puţin frică, deşi, atunci când mă atinge ca să mă ajute să fac roata sau să urc la barele paralele, este la fel de delicat ca tine. Da, când sunt cu el, eu nu pot să mai spun ceva. Tata de vineri e un om foarte puternic şi zice că trebuie să devin ca el, că numai aşa o să izbutesc să depăşesc orice defect fizic care poate să apară imprevizibil în urma clonării. Mama de vineri e o femeie subţire şi înaltă, dar care repetă întruna că trebuie să mănânc şi toată ziua mă îndoapă. Adevărul e că întotdeauna vineri mi-e cam foame.

Tata şi mama de sâmbătă sunt comuni pentru mine şi pentru fetiţa care vine cu ei. Ne lasă singuri multă vreme, dar noi nu ştim ce să facem şi eu abia dacă scot două cuvinte cât sunt cu ea. Părinţii noştri de sâmbătă sunt cei mai bătrâni şi toţi părinţii săptămânii spun să-i ascultăm, că sunt înţelepţi. Mama de sâmbătă scrie o sumedenie de hârtii, în timp ce priveşte dusă pe gânduri cum mă joc sau ce fac atunci când sunt cu fetiţa. Ea zice că o să ne vină şi nouă rândul să fim părinţi, pentru că se fac investiţii mari ca să se nască alţi copii, iar dacă o să fim cuminţi, vom fi părinţi de duminică, aşa ca tine.

Dragă mamă, e abia luni şi mi-e tare dor de tine. Aş vrea să fie numai duminică, aşa cum este pentru voi tot timpul, şi să fiţi numai voi părinţii mei, întreaga săptămână. Dar tu eşti acum la un alt copil, pentru care e duminică, şi pe el îl duci la şcoală şi lui şi spui poveşti. Când te-am întrebat de ce nu eşti numai cu mine, mi-ai spus că mergi la fraţii mei. Dar ce înseamnă fraţi, mamă?

Am s-o rog pe mama de marţi să-ţi dea scrisoarea mea şi te rog mult să te gândeşti puţin la mine când o s-o citeşti.