Marţienii printre noi: Wells şi fraţii Strugaţki

Mars with its reddish glow, seems a place,

Of neverending wars of defeat” – John Hatch

Partea a doua

Marte dezghețat : Wells între Efremov și Bradbury

În 1962 frații Strugațki au publicat un curios roman „destinat tineretului”, „Stagiarii” (Stajerii/Стажеры), tradus în engleză cu titlul „Space Apprentice” în 1981.

Într-un mod ostentativ, este vorba de povestea unui tînăr sudor, Iura Borodin, care pierde astronava spre locul de muncă aflat pe o altă planetă și care prin intermediul unei întâlniri de tip serendipitate cu faimosul inginer Ivan Jilin, se trezește că este acceptat stagiar pe nava lui Vladimir Iurkovski, inspector general în cadrul Administrației Internaționale a Comunicațiilor Cosmice.

La prima vedere acest text pare o pastișă a romanului lui Robert Heinlein, „Starman Jones” din 1954. Din prologul romanului, aflăm totuși că narațiunea nu se concentrează ca în cazul lui Jones, asupra ascensiunii lui Iura de la obscuritatea unui june la o figură centrală în explorarea spațiului.

În loc de așa ceva, e vorba de povestea călătoriei finale a lui Iurkovski, Bîkov și altor personaje devenite proeminente în primele zile ale explorării cosmosului și care acum sunt nevoite să facă doar muncă administrativă. Spiritul de pionierat al primilor exploratori se destramă atît datorită naturii intriseci umane cât și îndeosebi lăcomiei capitaliste.

Iurkovski temporizează desnodământul anumitor probleme nerezolvate. Dar în final, dincolo de inelele lui Saturn, chiar în decursul a ceea ce pare să fie primul contact cu extratereștrii, Iurkovski și tovarășii săi pier. Iura este expediat la destinația originară iar cel care se întoarce acasă este Bîkov, un om zdrobit psihic dar care tot mai tînjește după cosmos.

Adevărata lecție este cea însușită de Jilin : „Lucrurile cele mai importante sunt întodeauna pe Pământ și voi sta și eu pe Pământ, m-am hotărât”, își zise el. Cel mai important lucru este să fii pe Pământ.” (231).

Există o stranie consonanță wellsiană în acest roman. Vocea lui Iura este cea a supra-entuziasmului urmat de un colaps jalnic. Traiectoria lui Iurkovski este exact opusul, viziunea sa nu mai poate fi susținută când este confruntată cu limitele fizicului. Jilin este via media, și totuși precum naratorul din „Războiul lumilor” și alte romanțuri științifice, și el se reîntoarce la o existență banală pe Pământ ca un extraterestru, un străin în țară străină.

Este interesant de remarcat, având în vedere tonalitatea wellsiană a acestui roman, că bună parte din intrigă se desfășoară pe planeta Marte. Chiar și așa, Marte la prima vedere pare să fie lumea lui Bradbury chiar mai mult decât o percepe din afară naratorul wellsian al Planetei Muribunde.

Oamenii colonizează planeta Marte. Și cum sunt complet scufundați în activități cotidiene și într-o luptă perpetuă cu niște gigantice „lipitori”, nu au timp să se întrebe unde sunt cu adevărat și cine a fost acolo înaintea lor.

Un singur personaj, călăuza Felix Rîbkin, a cercetat terenul și misterele acestuia și este capabil să-și dea seama măsurând timpul în termenii lentei înfloriri a unei plante marțiene că așa numita Bază Veche nu a fost construită de primii coloniști umani ci este de fapt o structură marțiană. Ceea ce pare a fi ciment nu este ciment. Lipitorile care se ascund în cavernele de sub bază îi atacă pe oameni pentru că și marțienii erau tot bipezi. Focalizarea acțiunii se disipează : Iurkovski sosește la bază, are loc o invazie a lipitorilor, Iurkovski demonstrează un remarcabil (și prostesc) eroism coborând în caverne, Iura se dezagregă mental. Iar în final aceeași complacere în activități repetitiv-rutiniere domnește ca la început – oamenii se reîntorc la preocupările lor. Totuși, amenințarea wellsiană rămâne, marțienii sunt tot acolo și numai Rîbkin mai iese noaptea din bază ca să-i pândească pe marțieni.

Marte joacă un rol special în seria de povestiri, „Amiază. Secolul XXII” (Polden’ XXII vek/Полдень, XXII век, 1962 ; ediție revizuită, 1968), serie tradusă în engleză cu titlul „Noon : 22nd Century” (1978).

Primul text al seriei de cronici bradburyene de povestiri și personaje interconectate este numită simplu, „Noapte pe Marte”. Este narată călătoria a doi medici și a două călăuze prin noaptea marțiană pentru a ajuta la nașterea primului copil uman de pe planetă – primul „om de pe Marte”. Pe drum personajele sunt atacate de o creatură monstruoasă care atacă numai ființele bipede, din nou revenindu-se la conceptul bipedalismului marțienilor originali. Dar în această povestire nu apare vreodată un marțian.

Iar Marte nu este decât preludiul spațiului pentru că în povestirile ce urmează omenirea își întinde stăpânirea atît în termenii descoperirilor științifice cât și a explorării intergalactice. Și totuși, precum în prima povestire a seriei, adevărații marțieni nu sunt văzuți niciodată iar omenirea experimentează un adevărat lanț de eșecuri ale primului contact în drumul spre secolul XXII.

Cu numai 98% din biomasă încărcată, proiectul nemuririi al academicianului Okada, eșuează. Un elaborat experiment de telepatie, aflat aproape de succesul final, eșuează deasemenea. „Planeta cu toate darurile” se dovedește a fi o „civilizație biologică”, un tip de contact care nu este prevăzut în nicio procedură a xenobiologiei.

În penultima povestire a seriei, „Întâlnire” , doi bătrâni prieteni deapănă amintiri despre trecutele vremuri petrecute pe Marte. Își aduc aminte de marțienii bipezi și aduc în discuție ceva mai recent și pare-se mai important – o întâlnire terminată în mod tragic cu ceea ce pare a fi un autentic umanoid extraterestru. Vânătorul Pol Gnedîh a împușcat respectiva ființă pe Lumea lui Crookes. Rămășițele acesteia au fost transferate ca specimen de creatură extraterestră în muzeul speciilor exobiologice de pe Pământ. În cadrul acestei povestiri, frații Strugațki par să preia o temă oficial-efremovistă – ca să aibă succes, primul contact cu extratereștri trebuie să se bazeze pe asemănarea acestora cu specia umană, și îndeosebi cu „rațiunea umană” – și o răstoarnă cu o elegantă ironie wellsiană.²

Și Pol Gnedîh împușcă ființa extraterestră pentru că nu seamănă cu omul. Dar vechiul său prieten, taxidermistul Kostîlin știe mai multe și scrie cuvântul „sapiens” sub vitrina unde este expus „monstrul”, în cadrul muzeului terestru. Și șterge imediat acel cuvânt.

Într-adevăr, frații Strugațki înțeleg dilema marțiană a lui Wells : dacă extraterestrul este întotdeauna într-un fel omul, asta se întâmplă pentru că extraterestrul rămâne o proiecție a naturii noastre violente – suntem și întotdeauna vom fi marțieni. Pentru că din umbra doctrinei oficiale efremoviste a perfectibilității speciei umane în decursul istoriei, se ivește perspectiva wellsiană a unei naturi umane incapabile de progres și de evoluție spirituală.

Ultima povestire din seria „Amiază. Secolul XXII” se numește „Cum vei fi” și narează istorisirea de către Gorbovski a miraculoasei vizite a unui om din viitor, Piotr Petrovici pe rablagita sa astronavă. Piotr Petrovici vindecă o rană fatală doar cu un masaj, intră în reactorul nuclear al navei, repornește motoarele și setează coordonatele întoarcerii acasă ale navei.

La sfârșitul „Războiului lumilor”, naratorul lui Wells schițează posibilitatea ca noi să devenim marțieni în viitor. Asta înseamnă că viitorul nostru tehnologic avansat nu va fi decît un stadiu al trecutului nostru violent. Într-o manieră care sugerează avertismentul wellsian, descrierea progresului uman făcută de Piotr este într-un mod curios o perspectivă circulară : „Amintiți-vă, dacă sunteți ceea ce plănuiți să deveniți, veți deveni ceea ce sunteți. Și ceea ce veți fi.” (318). Și mai mult, dacă vizitatorul din viitorul nostru afirmă că are dreptul să intervină în fluxul progresului nostru, admite deasemenea că aceste intervenții pot (precum invazia marțiană a lui Wells) să fie distructive : „Putem nasoli ceva și întoarce istoria cu cracii în sus.” (318). Semnificația acestor afirmații este că nu vom fi altceva decât ceea ce am fost și suntem dintotdeauna – mamifere agresive și prădătoare care se împotrivesc marșului triumfător al istoriei spre utopie.

Nota autorului :

² A se vedea povestirea „Cor Serpentis” de Ivan Efremov. Efremov s-a conformat „idealului” sovietic care pretindea că orice specie avansată din univers va evolua precum umanitatea rațional-sovietică de pe Terra. Atunci cînd echipajul cosmonavei Tellur ia contact cu o specie extraterestră, constată că aceștia sunt exact imaginea în oglindă a noastră, cu excepția faptului că metbolismul lor are la bază chimia siliciului iar al nostru cea a carbonului. Și dragostea apare între membrii celor două specii dar se petrece în spatele unui perete protector de sticlă pentru că un contact fizic real ar fi fatal ambelor specii.

© George Slusser

Titlul original: „The Martians Among Us: Wells and the Strugatskys”

Traducere de Cristian Tamaș.

Traducerea și publicarea s-au făcut cu acordul autorului. Îi mulțumim.

Marțienii printre noi : Wells și frații Strugațki (partea I) – Prof.Dr.George Slusser

„Fundaţia” sefiştilor. Povestea celei mai mari colecţii de SF din lume : The Eaton Collection of Science Fiction and Fantasy, University of California, Riverside, CA, U.S.A.

George Edgar Slusser (născut pe data de 14 iulie 1939), profesor universitar doctor de literatură comparată, co-fondator și Curator Emeritus al celei mai mari colecții SF din lume,  J. Lloyd Eaton Collection of Science Fiction & Fantasy Literature, Special Collections & Archives Department at the University of California, Riverside (S.U.A.); coordonator a douăzeci și trei de conferințe internaționale dedicate science fiction-ului (Eaton Conferences); director al Eaton Program for Science Fiction and Fantasy Studies; autor și cercetător, istoric și critic SF.

Prof. Slusser este absolvent al Universității Harvard ; doctorat tot la Universitatea Harvard în literatură comparată ; A.B., University of California, Berkeley;  Diplome d’Etudes Francais, Universitatea Poitiers

A format o serie de cercetători universitari precum Howard V. Hendrix, David Leiby, Bradford M. Lyau, Daryl F. Mallett, etc.

Căsătorit cu franțuzoaica Danièle Chatelain,  profesor universitar doctor și cercetător. Este laureat al Premiului Pilgrim (cel mai prestigios premiu decernat pentru cercetare academică de către Science Fiction Research Association). A declarat cu ocazia primirii acestui premiu : „trebuie să scoatem studierea SF-ului din cadrul departamentului de engleză și s-o integrăm în cadrul literaturii comparate, studiilor interdisciplinare sau chiar să-i dedicăm SF-ului un obiect de studiu separat.”

Bibliografie selectivă

Prof. Slusser este autorul unei impresionante opere desfășurată de-a lungul a aproape patru decenii și este coordonatorul multor antologii și culegeri de studii asupra SF-ului.

Robert A. Heinlein: Stranger in His Own Land” (1973)

The Farthest Shores of Ursula K. Le Guin” (1976)

The Bradbury Chronicles” (1977)

Harlan Ellison: Unrepentant Harlequin” (1977)

The Delany Intersection” (1977)

The Classic Years of Robert A. Heinlein” (1977)

The Space Odysseys of Arthur C. Clarke” (1978)

One thought on “Marţienii printre noi: Wells şi fraţii Strugaţki”

Leave a Reply