Oamenii  nu mai au niciun viitor. Omul încetează să mai fie „nimbul” naturii. De azi și-n vecii vecilor, omul devine un fenomen obișnuit al naturii, precum pomul, calul, doar atât. Cultura și în general tot progresul și-au pierdut orice sens. Omenirea nu mai are nevoie de autodezvoltare, se va dezvolta din afară, iar pentru asta nu mai e nevoie de școli, de institute și laboratoare, de gândire socială, filosofie, literatură – într-un cuvânt nu mai e nevoie de toate acelea ce deosebesc omul de animal și ceea ce se numea până acum civilizație. Istoria umană nu se va sfârși nici în tunetul unei catastrofe cosmice, nici în focurile războiului atomic și nici chiar în menghina suprapopulării, ci într-o liniște calmă și sătulă. Doar dacă stai să te gândești, noi toți am distrus civilizația nu cu rachete balistice, ci doar cu un pumn de monede pentru un pahar de suc gastric. Pentru că mai mult decât orice pe lume, omul are nevoie de liniște și de siguranța zilei de mâine”  – Arkadi & Boris Strugațki

Partea a VI-a

Concluzie : Omul invizibil ajunge pe Marte

Nuvela „Un miliard de ani până la sfârșitul lumii” (Za miliard let do konța sveta, 1978) reprezintă cea mai complexă utilizare a subtextului wellsian de către frații Strugațki. Pentru prima dată în opeea lor, Arkadi și Boris Strugațki creează o subtilă dialectică între două texte wellsiene, „Războiul lumilor” și „Omul invizibil”, asociind eroul rus (Banev, Schuhart) ideii invizibilității. Această combinație oferă noi posibilități în fața rezistenței invaziei marțiene care în acest caz a devenit o proprietate sistemică a însăși lumii naturale. De asemenea, frații Strugațki, pentru prima dată, își amplasează acțiunea nuvelei într-un zonă contemporană recognoscibilă – Leningrad, care în operele târzii va reveni la titulatura de „orașul lui Petru”. În sfârșit, în această nuvelă frații Strugațki utilizează în mod fățiș surse wellsiene, dar nu unele literare ci se inspiră din motive și figuri ale cinematografiei occidentale, din filmele derivate din romanele lui Wells, îndeosebi acelea ale lui James Whale și George Pal.

Nuvela pune în scenă o nouă formă de invazie marțiană, care pare să provină de această dată de la niște forțe fizice dincolo de controlul uman. Un număr de oameni de știință și cercetători din Leningrad sunt pe punctul de a finaliza niște descoperiri revoluționare în domeniile lor când deodată apar niște misterioase impedimente : vechi amante și copii neligitimiăși fac apariția, se fac livrări inexplicabile de bunuri de lux – lucruri care-i distrag de la activitatea lor. Frații Strugațki descriu într-un mod foarte evident un modern oraș sovietic în ghearele unei perpetui și autoregenerante birocrații. Acești intelectuali în ciuda restricțiilor și piedicilor birocrației, au reușit să atingă punctul culminant în descifrarea tainelor materiei când deodată un șir de întâmplări inexplicabile și aleatorii, ne-provocate de birocrație, le invadează și zguduie existențele. Un savant senior  nu poate totuși să accepte aleatorul ca o cauză. Acesta (la fel ca Valentin Pilman) oferă o explicație care ridică acestei intervenții la nivelul unei noi ordini a realității : consideră aceste întâmplări ca fiind provocate de un „univers homeostatic”, ca o o tendință a naturii înseși de a-și apăra echilibrul prin prevenirea activităților umane care amenință tocmai acel echilibru. Scenariul invaziei în teoria lui Vecerovski a fost ridicat la nivelul unei legi a naturii, împotriva căreia oamenii sunt complet lipsiți de putere.

Vecerovski se prezintă pe sine ca pe un soi de cavaler kierkegaardian al credinței, încleștat într-o luptă absurdă cu forțele homeostaziei, purtînd de această dată bătălia la nivelul haosului statistic. Conștiința centrală a nuvelei este Malianov, un fizician a cărei teorii a „cavităților-M” amenință într-unfel ordinea generală a lucrurilor. Malioanov nu acceptă pretenția lui Vecerovski de a fi un cavaler al credinței sau nou Luther luptându-se cu Diavolul. Ceea ce vede Malianov în Vecerovski este un marțian. Discursul lui Vecerovski, spune Malianov, este acompaniat de un „satisfăcut râs marțian”. Aseamănă acest râs cu „sunetul pe care marțienii lui Wells îl scot atunci când beau sânge de om”, În mod clar, Malianov nu se referă la romanul lui Wells ci la versiunea cinematografică din 1953. În romanul lui Wells, marțienii nici nu râd nici nu beau sânge uman. Deriva surselor este semnficativă totuși pentru că în acest fel se creează opoziția dintre film și carte. În narațiunea lui Wells, asociată cu tipul de cultură caracteristic lui Vecerovski, marțienii și-au pierdut caracteristicile umane și nu se mai pot diferenția de mașini. Remarca lui Malianov, într-un sens restaurează o față umană unor entități mecanice, chiar dacă este vorba de fața unui vampir primitiv. Vecerovski, de fapt, în momentul auto-proclamatului său eroism, le cere fiecărui dintre colegi să-i permită să ia cu el toată documentația și rezultatele muncii lor de-o viață și să ajungă în Pamir unde în izolare va purta lupta cu homeostazia. Sângele vieții savanților nu este băut, este îmbibat într-un act de canibalism intelectual.

Dacă într-adevăr, putem vorbi de un miliard de ani până la sfârșitul lumii și toată această perioadă este guvernată de homeostaza marțiană, atunci cum ar putea omenirea să lupte cu niște invazii aleatorii ?

Va urma.

Nota traducerii : Citatele aparțin traducerii lui Valerian Stoicescu a nuvelei „Un miliard de ani până la sfârșitul lumii.

© George Slusser

 Titlul original : „The Martians Among Us : Wells and the Strugatskys”.

Traducere de Cristian Tamaș.

Traducerea și publicarea s-au făcut cu acordul autorului. Îi mulțumim.

Marţienii printre noi: Wells şi fraţii Strugaţki (partea I) : George Slusser (traducere de Cristian Tamaș)

Marţienii printre noi: Wells şi fraţii Strugaţki (partea II-a) : George Slusser (traducere de Cristian Tamaș)

Marţienii printre noi: Wells şi fraţii Strugaţki (partea a III-a): George Slusser (traducere de Cristian Tamaș)

Marțienii printre noi: Wells și frații Strugațki (partea a IV-a) : George Slusser (traducere de Cristian Tamaș)

Marțienii printre noi: Wells și frații Strugațki (partea V-a) : George Slusser (traducere de Cristian Tamaș)

Fascinantul tărâm al science fiction-ul românesc –  Prof. Dr. George Slusser (traducere de Cristian Tamaș)

Prof. Dr. George Slusser, interviu de Cristian Tamaș

„Fundaţia” sefiştilor. Povestea celei mai mari colecţii de SF din lume : The Eaton Collection of Science Fiction and Fantasy, University of California, Riverside, CA, U.S.A. – Cristian Tamaș

 

George Edgar Slusser (născut pe data de 14 iulie 1939), profesor universitar doctor în literatură comparată, co-fondator și Curator Emeritus al celei mai mari colecții SF din lume,  J. Lloyd Eaton Collection of Science Fiction & Fantasy Literature, Special Collections & Archives Department at the University of California, Riverside (S.U.A.); coordonator a douăzeci și trei de conferințe internaționale dedicate science fiction-ului (Eaton Conferences); director al Eaton Program for Science Fiction and Fantasy Studies; autor și cercetător, istoric și critic SF.

Prof. Slusser este absolvent al Universității Harvard; doctorat tot la Universitatea Harvard în literatură comparată ; A.B., University of California, Berkeley;  Diplome d’Etudes Français, Universitatea Poitiers, Franța.

A format o serie de cercetători universitari precum Howard V. Hendrix, David Leiby, Bradford M. Lyau, Daryl F. Mallett, etc.

Căsătorit cu franțuzoaica Danièle Chatelain,  profesor universitar doctor și cercetător. Prof. Slusser este laureat al Premiului Pilgrim (cel mai prestigios premiu decernat pentru cercetare academică de către Science Fiction Research Association). A declarat cu ocazia primirii acestui premiu : „trebuie să scoatem studierea SF-ului din cadrul departamentului de engleză și s-o integrăm în cadrul literaturii comparate, studiilor interdisciplinare sau chiar să-i dedicăm SF-ului un obiect de studiu separat.”

Bibliografie selectivă

Prof. Slusser este autorul unei impresionante opere desfășurată de-a lungul a aproape patru decenii și este coordonatorul multor antologii și culegeri de studii asupra SF-ului.

Robert A. Heinlein: Stranger in His Own Land” (1973);

The Farthest Shores of Ursula K. Le Guin” (1976),

The Bradbury Chronicles” (1977);

Harlan Ellison: Unrepentant Harlequin” (1977);

The Delany Intersection” (1977);

The Classic Years of Robert A. Heinlein” (1977) ;

The Space Odysseys of Arthur C. Clarke” (1978).