Cică munca l-a creat pe om.

Această cugetare vine de la nenea Friedrich Engels, care a spus că Munca a dus la transformarea / trecerea de la maimuțoid la om.

Dar și un copil știe că albina săraca muncește mai mult ca omul de unde și vorba harnic ca o albină iar de furnică ce să mai vorbim. Și păsările își construiesc cuiburi iar cârtițele galerii. Și până la urmă și vânătoarea leoaicei este tot o muncă.

Dar atunci de ce nu s-a transformat furnica sau albina în om?

Eu cred mai degrabă că tot regnul animal muncește dar de fapt lenea l-a creat pe om.

Cum așa o să ziceți.

Păi hai să luăm cele două mari invenții din preistorie și anume focul și roata și cele două mari invenții moderne și anume telecomanda și scara rulantă. Ideea e că omul și mai ales omul deștept totdeauna s-a gândit cum să facă să muncească mai puțin. Și mai puțină muncă a dus la mai multă gândire și în cele din urmă și la gândirea abstractă și doar în felul ăsta a coborât omul din maimuță. Așa că lăsați-mă să mai spun odată concluzia că îmi place cum sună: Lenea l-a creat pe om!

Numai că din păcate, deși omul muncește mai puțin decât boul sau furnica totuși nu a scăpat chiar cu totul de muncă. De vină e Eva și șarpele ăla nesimțit că de atunci omul a fost pedepsit să muncească cu sudoare pentru mâncarea sa. Și de atunci tot felul de demagogi vor să ne bage în cap că munca înnobilează și tot felul de blabalbauri dar înțelepciunea din popor ne spune simplu: „Dacă munca era bună o luau boierii!”. Sigur aici este o diferență între munca pe care o faci din pasiune și munca pe care o faci de nevoie. Și aici vin spre confirmare cu două citate:

„Ajungi la un nivel cand nu mai lucrezi pentru bani.”  – Walt Disney   și

„Toate muncile platite absorb si degradeaza mintea.”  – Aristotel

Deci de la Adam și Eva încoace omul a trebuit să muncească ca să își asigure existența. Dar a apărut o deosebire între munca în sectorul rural și în cel urban. Nu spun că țăranul nu muncește din greu dar munca lui se desfășoară în natură, pe câmp sau printre animale, etc. În schimb  munca proletarului de la oraș se desfășoară într-o hală, muncitorul fiind înconjurat de utilaje din fier și oțel reci și fără viață. Și dacă țăranul este supus capriciilor vremii proletarul este supus capriciilor patronului.

Rămâne memorabilă secvența din „Timpuri noi” a lui Charlie Chaplin când patronatul s-a gândit să elimine timpii morți datorită pauzei de masă și a inventat o mașinărie care să îl hrănească pe muncitor în timpul cât el muncește. Evident totul a fost un fiasco. Și ajungând pe terenul filmului să intru propriu-zis în subiect.

Voi vorbi despre robotizare în două filme cu același titlu. Este vorba despre „Metropolis” al lui Fritz Lang – 1927 și „Metropolis” al lui Osamu Tezuka din 2001 cel din urmă fiind un film de animație în stil anime.

În cel de al doilea avem o lume plină de roboți care sunt în cantitate egală cu ființele umane. Aici trebuie să fac o specificare. Față de cultura occidentală religia Shinto are o delimitare mult mai vagă și abstractă între animat și inanimat, între între ființă și obiect. În rest în acest film roboții utilitari pot prelua muncile oamenilor cam ca în romanele lui Asimov.

Dar dacă la Asimov consecința era doar că omenirea degrevată de munci se lenevea și se sedentariza până la decădere, aici în acest anime robotizarea ridică probleme asemănătoare cu revoluția industrială din Anglia când muncitorii au distrus războaiele de țesut.

Evident roboții produc șomaj căci pot prelua aproape toate muncile proletarilor fără să aibă nevoie de salarii și nevoi speciale și evident roboții nu au sindicate. Inevitabil urmează revoltă și haos. Într-un fel această preluare a sarcinilor de către roboți poate fi privită și ca o super uberizare totală a câmpului muncii. Interesant este faptul că normal ne-am putea gândi că preluarea muncilor fizice de către roboți ar duce la o relaxare a oamenilor cam ca în franciza Star Trek unde omenirea e împăcată și fericită și toate problemele vin din afara planetei de la Klingonieni și Romulani. Dar se pare că nu e așa. Pentru că există clase sociale diferite și plus-produsul distribuit inechitabil accentuează diferențele dintre clase. Lecția asta o știu de la istorie și s-a petrecut încă de la sfârșitul comunei primitive.

Să ne aplecăm acum și asupra primului „Metropolis”, cel al lui Fritz Lang. Asemănările dintre cele două filme sunt evidente. În amândouă avem un robot femeie care care conduce o revoluție și provoacă un haos și în ambele avem o clădire imensă simbol al super urbanizării, Turnul Babel în primul și Zigguratul în cel de-al doilea.

Dar în filmul mut deși avem un robot, eu despre alt fel de robotizare vreau să vorbesc. Se știe că termenul robot inventat de către Karel Čapek provine din cuvântul slav „rabota” care înseamnă muncă. Iar muncitorii care se duc la lucru în acea secvență de neuitat din film, mergând în coloană în cadență cu mișcări sincrone și uniforme către liftul cel mare, au aspectul unor atuomate. Căci da, ei sunt roboții. Sunt oameni robotizați automatizați spălați pe creier. Aici e mai grav, este vorba de condiția umană redusă la nivelul de robot. Căci dacă în filme ca „Blade Runner” sau altele avem roboți androizi care aspiră la condiția de om, aici în Metropolis avem oameni care sunt reduși la condiția de robot. Și avem în continuare o parabolă vizuală foarte puternică. Acești muncitori au ca sarcină să oprească limbile unor ceasuri enorme. O sarcină aproape imposibil de îndeplinit căci la urma urmei cine e în stare să oprească timpul?

Și iată cum diferența dintre om și robot tinde să se estompeze pe de o parte prin perfecționarea roboților androizi precum omul bicentenar care aproape că nu mai pot fi deosebiți de oameni nici cu testul Turring sau Voigth-Kampff iar pe de altă parte ființe umane care care ajung să fie robotizate (a se citi îndobitocite) până la a nu mai putea fi deosebite de un automat.

Iar partea cea mai tristă este că în vreme ce roboții din ce în ce mai perfecți care aspiră la condiția umană se găsesc în lucrările SF și de anticipație, oamenii care devin roboți trăiesc aici printre noi în orașul nostru Metropolis de pretutindeni într-un continuu proces de robotizare, robotizare care nu are nimic de-a face cu tehnologia. Am spune mai degrabă nu robotizare ci „rabotizare” a oamenilor care devin doar niște electroni dirijați în câmpul muncii.

Bogdan Mihăilescu
Bogdan Mihăilescu

Latest posts by Bogdan Mihăilescu (see all)

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →