– Legătura cu Capella este online. Este guvernatoarea elfilor din acest sector al Periferiei. Știi ce vrea, da?

– Din nefericire, știu. Hai s-o ținem în așteptare.

– Nu va fi deloc încântată de această grosolănie suplimentară a  oamenilor.

Programul master al Agenției schimbă intensitatea fluxului său telepatic la sfârșitul ultimei propoziții emise spre creierul colegului său uman, pentru a emula tonul ușor isteric al unei spiridușe.

– Poate că o scurtă așteptare o va mai frăgezi puțin.

– Să frăgezești o spiridușă ținând-o în așteptare? Ei bine, șefule, tu știi mai bine.

Omul înalt și zvelt avu impresia clară că simțul umorului programului master al Agenției devenea tot mai subtil, odată cu trecerea anilor. Ceru sistemului ascuns sub panoul din stejar sintetic să reducă viteza transmisiunii datelor din mintea lui. Apoi, după ce oftă ca să convoace răbdarea infinită, își deschise ochii de-un albastru deschis și examină peisajul de dincolo de fereastra panoramică a biroului său.

Se apropia noaptea în acea emisferă a planetei Marte. De pe vârful vulcanului Olympus Mons, priveliștea amurgului strălucitor pe platourile acelea serene, departe în jos, constituia o imagine fără egal în întregul sistem solar. Câmpiile vaste, roșii, se întindeau pe sute de kilometri în toate direcțiile, o prelungire imensă a peisajului plat, segmentat de albiile secate ale unor râuri străvechi, dintr-un trecut foarte îndepărtat, punctat ici-colo de oaze înverzite, locuri fremătând de viață, unde lucrările de terraformare erau aproape terminate. Oricărui extraterestru care privește acest peisaj magnific, printr-una din ferestrele puternic polarizate ale biroului filialei turistice a Agenției, i-ar veni greu să să-și imagineze că asta era doar un ingenios film holografic proiectat din interiorul încăperii. De fapt, baza fusese excavată în interiorul nucleului lui Icarus, un mic asteroid oval, care descria o mișcare circulară strânsă în jurul Soarelui, la o zecime din distanța orbitală a lui Mercur la periheliu. Cândva aflat pe o orbită mai degrabă excentrică, Icarus a fost remorcat și adus pe actuala orbită circulară. Această mică lume stâncoasă stă cu totul ascunsă sub fluxul intens al fotosferei. Agenția folosește o cantitate substanțială din radiația solară accidentală care ajunge pe suprafața neregulată a lui Icarus. Localizarea exactă a Agenției era, de fapt, unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale omenirii și unul dintre așii din mâneca speciei. Unii dintre agenții galactici își imaginau că sediul său central se afla în Honolulu, pe Pământ. Această ipoteză are un oarecare sens, din moment ce orașul hawaiian era locul unde se stabilise guvernul omenirii. Alții credeau că instalațiile Agenției se situau pe vârful celui mai înalt vulcan din sistemul solar. Doar două din falsele locuri disponibile.

– Așadar, Arthur?

Întrebarea pusă de programul master bubui în mintea sa, distrăgându-i atenția de la operațiunea pe care o făcea cu ajutorul unui alt AI. Își anulă blocajul telepatic pentru a transforma invadarea în ceva mai puțin dureros.

– Poți acum să tratezi cu matroana elfilor? Creatura vădește semne clare de nerăbdare și, la drept vorbind, nu pare înclinată să mai aștepte mult.

Cumva fără tragere de inimă, omul încheie dialogul avut cu AI-ul rezident, aflat sub panoul din față. Activitățile de rutină, de dirijare a Agenției, vor trebui să fie puse, încă o dată, deoparte, în favoarea bunelor relații diplomatice dintre omenire și una dintre civilizațiile galactice dominante în acest sector al Periferiei. Își trecu degetele prin părul său lung și neîngrijit, încercând să și-l aranjeze pe cât posibil. Ușor deranjat, emise două comenzi mentale scurte. Prima era pentru părul său, cerându-i-se să facă o răsucire la 180 de grade, transformându-se într-un holo-tanc de comunicații, iar cea de-a doua era pentru iluminatul ambiental, ca să mai scadă în intensitate. Cum evoluaseră din animale nocturne, elfii aveau ochii mult mai sensibili la lumină decât oamenii.

– Ești sigur că n-o mai poți ține puțin?

AI-ul scoase un chicotit ușor, care ar fi fost șoptit, dacă ar fi avut cum. Arthur bănuia că devenea tot mai capricios, cu fiecare upgrade, în vreme ce secolele treceau și administratorii umani se duceau unul după altul.

– Deja s-a săturat de conversația cu mine. Și, ca s-o spun pe-a dreaptă, sentimentul este reciproc. A amenințat, de trei ori, că va întrerupe legătura. Chiar în acest moment insinuează că această tergiversare va avea chiar unele consecințe neplăcute asupra progresului tehnologic al omenirii.

– Vechea poveste. Știi și tu ce cred eu despre politica mieroasă de a-i trata pe acești extratereștri cu deferența cuvenită miniștrilor plenipotențiari ai Spiritului Universal.

– Da, știu. După cum spun principiile tale personale, nu-i de niciun folos să-i tratezi bine pe acești extratereștri aroganți pentru că nu ne vor da niciodată tehnologia de a călători în hiperspațiu.

– Exact.

Arthur auzi încă o dată, în minte, chicotelile voioase ale AI-ului în timp ce-i spunea:

– Însă există și ceva ce ne dorim foarte mult, nu?

– Dacă trec cu vederea tonul tău sarcastic, așa-i. Chestia cea mai nasoală e că sunt mereu cel supus acestor secvențe cu amenințările, promisiunile și răsplata. Rezultatele sunt, invariabil, egale cu zero. Când nu sunt elfii, sunt Semizeii sau extratereștri reprezentând o altă civilizație galactică.

– Adevărat, însă acești elfi au fost cei mai insistenți în acest secol. Și mai este și chestiunea interesului religios. Ah, chiar acum a început o sesiune foarte originală de blesteme și înjurături în limba ei maternă. N-am crezut că o matroană de-a elfilor poate scoate din ea un șir atât de lung de insulte. Ai vrea să trec pe traducere simultană?

– Mulțumesc foarte mult, dar mi-ajunge cu vorbăria. Fă-mi legătura.

– Cu plăcere. Distracție maximă.

– Stai pe-aproape.

– N-aș lipsi de la asta pentru nimic în lume.

* * *

Elfii erau o specie umanoidă clasică. Constituția lor delicată era un indiciu clar al faptului că evoluaseră pe o planetă cu gravitația redusă. Fețele și brațele lor erau acoperite cu o blană maronie, cu fir scurt, ca la cai. La fel de înfoiate și ascuțite ca a unor rase de pisici de pe Pământ, urechile lor erau mai sensibile decât ale oamenilor. La elfi, femelele erau, fără nicio îndoială, mai mari, mai viguroase și mai agresive decât masculii. Oamenii le-au spus acestor creaturi mamifere „elfi” din cauza unei presupuse asemănări cu Elfii Întunecați, descriși în operele lui Tolkien. Fiind el însuși un mare amator de literatură clasică, Arthur nu credea că acești elfi extratereștri ar semăna, fie și de departe, cu moriquendii  lui Tolkien, omonimii lor ficționali. Irișii roșii,  uriași,  ai guvernatoarei, ca ai lemurilor, se aprinseră când își dădu seama că, în sfârșit, îl avea în față pe administratorul Agenției. Gesticulă cu nervozitate cu cele șase degete subțiri ale mâinii sale drepte, încropind un salut superficial. Mâna ei mai puțin importantă, observă Arthur, pentru că elfii erau stângaci, mâna rezervată, de obicei, salutării unor membri ai  speciilor raționale subordonate.

– Ai binevoit, în sfârșit, să apari! Și nici măcar nu ești femelă!

– Ce mai faceți, doamnă guvernatoare?

Venind de la un extraterestru atât de disprețuitor ca o guvernatoare de-a elfilor, Arthur nu fu luat prin surprindere de o astfel de remarcă.

– După cum sigur știți, în societatea umană bărbații au și roluri de responsabilitate politică.

– Desigur. Cu siguranță, respect idiosincraziile oamenilor tăi, se îmbună ea. Însă aș prefera să am un contact direct cu o femelă de-a oamenilor. Nu-i nimic personal, te asigur.

– Ați cerut să vorbiți personal cu administratorul Agenției, nu-i așa?

– Pur și simplu, nu mi-am imaginat că femelele oamenilor ar permite masculilor lor să ocupe o funcție atât de importantă.

Extraterestra își mișcă umerii ei înguști ca și cum nu s-ar fi simțit bine.

– Dar dacă ești sigur că ești calificat pentru a-ți reprezenta specia, să trecem la chestiunile noastre politice.

– Perfect.

Extraterestra înghiți un nod într-o manieră cât se putea de omenească, ca și cum s-ar fi pregătit să se confrunte cu o problemă stânjenitoare și neplăcută. Arthur cunoștea deja acea reacție particulară elfiană, deși, până acum, n-o văzuse decât la masculii elfi. Presupunea că guvernatoarea era pe cale să se plaseze într-o poziție considerată vulnerabilă printre elfi.  Cu toate că nu erau primate, uneori se comportau aproape ca oamenii.

– Omenirea este singura civilizație cunoscută care a dezvoltat tehnologia călătoriilor retrotemporale. Dorim s-o aflăm de la oameni și, desigur, suntem dispuși să răsplătim specia ta pentru informațiile furnizate nouă cu tehnicile și produsele pe care ni le-ați cerut de atâta vreme.

– Reprezentanții noștri au discutat deja chestiunea asta, zise Arthur. Într-adevăr, am putea spune că a călători în trecut este o veche dorință de-a elfilor, nu? Un vis aproape la fel de vechi ca și dorința omului de a zbura printre stele cu viteze mai mari decât a luminii. Ei bine, doamnă, termenii noștri nu s-au schimbat deloc.

– Oamenii! Sunteți o specie încăpățânată și idioată!

Irișii guvernatoarei luceau precum oțelul încins. Lui Arthus nu-i trebuia pregătirea sa în xenopsihologia aplicată ca să înțeleagă ce însemna asta.

– V-am avertizat deja că ne este interzis să vă dotăm cu tehnicile de navigație hiperspațială. Toate civilizațiile avansate din acest sector al Periferiei au căzut de acord asupra faptului că toate civilizațiile tinere din comunitatea galactică trebuie să-și dezvolte singure tehnologia hiperspațială.

– Da, am auzit această litanie din gura multor extratereștri. Cei care se autointitulează „comunitatea galactică” apreciază dezvoltarea acestei tehnici drept o dovadă de maturitate. Oricum, se știe că numai o singură civilizație dintr-o mie este capabilă să descopere călătoria în hiperspațiu fără ajutorul nimănui. Călătorind ca pasageri în navele interstelare extraterestre, reprezentanții noștri au putut afla că există în prezent peste treizeci de rase diferite capabile să construiască motoare hiperspațiale. Însă, această tehnologie a fost dezvoltată independent de numai patru ori, potrivit datelor tuturor civilizațiilor extraterestre cu care avem contact. În toate aceste cazuri, tehnologia hiperspațială a fost descoperită din pură întâmplare. Astfel, se pare că tehnica de navigație hiperspațială este una dintre acele realizări tehnice pe care cineva nu poate spera s-o obțină doar prin efortul studiului.

– Cu toate că este rudimentară, estimarea ta nu-i departe de adevăr. Totuși, există o logică în susținerea acestui acord, a acestei legi care există de sute de mii de ani. Nu îndrăznim să permitem ca Periferia să fie inundată de un roi de civilizații imature.

– Vă înțelegem opoziția. Chiar suntem de acord cu ea, până la un punct însă. În  schimb, ne așteptăm să ne-o acceptați și voi pe a noastră. Tehnologia călătoriei retrotemporale este, potențial,  foarte periculoasă. Nu mai este nevoie să vă reamintesc riscurile implicate de crearea paradoxurilor temporale negative. Presupun că fizicienii elfieni știu la fel de bine ca și ai noștri că un paradox negativ poate da naștere unei serii de catastrofe la scară cosmică.

– Nu cumva insinuezi, din întâmplare, că rasa mea nu ar fi destul de matură să se confrunte cu aceste riscuri și să împiedice crearea de paradoxuri?

– Departe de asta. Oricum, puneți-vă în poziția noastră. Trebuie să recunosc că ne simțim chiar noi înspăimântați numai când ne gândim ce s-ar putea întâmpla dacă o tehnologie atât de periculoasă ar cădea în mâinile unui roi de civilizații imature care locuiesc în sectorul nostru din Periferie.

– Nu apreciem toate aceste demonstrații vulgare ale simțului omenesc al umorului.

– Îmi pare nespus de rău doamna mea elf.

– Cunoscând cât de profundă este în realitate încăpățânarea omenească, xenoanaliștii mei m-au sfătuit să mă aștept la un refuz de a ni se acorda accesul la tehnologia retrotemporală. Și totuși, mai există o altă chestiune, la fel de importantă ca aceasta, pe care aș dori s-o discut cu tine.

În vreme ce ea se certa cu administratorul om, extraterestra își înfășură o buclă din coama ei roșcată pe una din ghearele ei retractile de la mâna stângă. Arthur știa că lungimea coamei unei femele de elf era un mijloc excelent de a aprecia poziția socială pe care o ocupa aceasta în ierarhia propriei sale seminții. Iar coama guvernatoarei era deosebit de lungă, căzându-i pe umeri. Oarecum amuzat, se întrebă dacă nu cumva părul său lung o descumpănise pe extraterestră. În fond, elfii masculi erau cu totul pleșuvi.

Îl fixă pe om cu ceea ce-și dorea ea să fie privirea sa cea mai prietenoasă.

– Noi am aflat că sponsorizați excursii turistice în trecutul vostru istoric. E adevărat?

– Da, am început să oferim acest gen de servicii cu titlul experimental.

– Și pachetul poate fi obținut și de alții decât oamenii?

– Da. Am avut deja turiști extratereștri care au vizitat unele evenimente istorice din faza noastră monoplanetară.

– Unii filosofi elfieni doresc să fie martorii unui anumit eveniment din trecutul omenirii.

– Minunat. Răstignirea lui Iisus Cristos, nu?

– Exact. Cum de ai știut?

– Noi suntem singura specie rațională care am elaborat un concept religios. Vizitatorii noștri extratereștri sunt, în general, fascinați și foarte, foarte curioși despre un fenomen socio-antropologic cu astfel de consecințe. În afară de asta, noi suntem și singura specie capabilă să călătorească înapoi în timp. De aceea, este normal ca turiștii extratereștri să dorească să vadă anumite evenimente cruciale petrecute loco, pentru a putea să discearnă mai bine între mituri și realitate. Cât despre răstignirea lui Cristos, se pare că este unul dintre cel mai important moment de interes pentru clienții noștri extratereștri, o curiozitate mai mult morbidă, aș putea spune.

– Vrei să spui că și alți extratereștri au studiat deja acest eveniment istoric?

– Păi, da. Am aflat că răstignirea este un fel de moment de vârf în turismul retrotemporal. Ca s-o spun pe-a dreaptă, am avut unele probleme la controlul paradoxurilor în ceea ce privește acest eveniment.

– Promitem că vom lua toate măsurile de securitate posibile.

– Acest lucru nu-i necesar. Operatorii temporali umani se vor îngriji ei de măsurile de securitate.

Guvernatoarea își ascunse dinții mici și subțiri ca niște ace în dosul buzelor subțiri și lăsate. În aparență, nu luase în seamă posibilitatea controlului de către oameni a cercetărilor pe care doreau să le efectueze filosofii elfieni.

– În afară de asta, toate femelele elf vor fi deghizate în femei și îmbrăcate ca locuitorii Ierusalimului din anii timpurii ai Imperiului Roman. Ele trebuie să învețe latina și aramaica, două din limbile omenești vorbite în Iudeea acelor vremuri.

–        Desigur. Nu va fi nici o problemă, cu o condiție, să ne bazăm pe îndrumarea umană. Cu siguranță nu vrem să vă modificăm trecutul.

–        Câți cercetători elfi vor merge ?

–        Cel puțin cinci sau șase filosofi. Ne-ar place dacă ar putea viziona evenimentul deghizați în legionari romani.

–        Mă tem că așa ceva este practic imposibil. Istoricii și arheologii umani au prelaut deja toate deghizările de legionari romani. Nu putem schimba acest lucru, deoarece ei au fost acolo în trecut, și deja au jucat acele roluri. După ce au participat la răstignire, au devenit o parte din trecutul pe care vrem să-l păstrăm.

–        O situație chiar nefericită. Ei bine, eu fiind un filosof specializat în trecut, pot să spun că sunt destul de bine informată cu privire la acea perioadă a istoriei speciei dumneavoastră. Dar ca negustori sirieni ?

‒  Avem deja șapte Ierarhi-Semizei costumați ca negustori și alți cincisprezece oameni de știință din alte patru specii. Cota noastră de sirieni galactici e deja cam la limită.

‒ Am putea să luăm locul unor rurali sau a unor meșteșugari locali. Câteva sute de oameni au asistat la eveniment .

‒ E adevărat. Dar numai câțiva zeci au participat de la început până la sfârșit. Și aceia erau răspândiți prin mulțimea care a urmat calea crucii pe ulițele Ierusalimului. Ar fi absurd să lăsăm un grup de elfi într-o mulțime de oameni semi-barbari. Ar crea un paradox negativ .

‒ Sunt dispus să încerc să reduc numărul de filosofi elfi la doi sau trei, dacă ai putea să-mi garantezi locurile  celorlalți doi criminali care au fost crucificați în ziua aceea.

‒ Asta este absolut inacceptabil. Chiar nu putem răstigni extratereștri în trecutul nostru și…

‒ Se pare că toate locurile bune sunt luate deja. Mai r vreo băștinașă autentică în acest eveniment istoric ?

‒ Exact aceeași plângere a fost făcută de către programele care gestionează călătoriile temporale și care încearcă să evite apariția paradoxurilor negative.

‒ Oh, fată ! Îți faci prea multe griji. Țesătura universului nu este atât de fragilă precum voi, oamenii, vă imaginați. Continuumul spațio-temporal, spun fizicienii elfi, are o putere remarcabilă de auto-vindecare. Nu-ți amintești  ce scandal au făcut cronologii voștri din cauza incidentului de la Marea Roșie de acum un secol ?

Arthur rămase surprins de cunoștințele elfei. Unu la zero pentru serviciul de informații atașat reprezentanței diplomatice a elfilor în Sistemul Solar.

***

Într-adevăr, atunci când istoricii au vizitat acel locus spațio-temporal, acolo unde ar fi avut loc traversarea Mării Roșii, au dat peste un grup de fugari evrei, conduși de un bătrân ce avea o asemănare vagă cu biblicul Moise. Fugarii ajunseseră să fie prins între trupele Faraonului și mare. Nu exista nici o cale de ieșire așa încât au fost masacrați. Supraviețuitorii au fost duși în Egipt, ca sclavi. Despărțirea apelor Mării Roșii a continuat să fie o simplă legendă, fără nici o explicație plauzibilă. Câțiva ani mai târziu, o altă expediție, de data formată dintr-o echipă mixtă de oameni și extratereștri, s-a întors la acel loc în care traversarea evreilor nu reușise. După fusese incorect programat, un generator extratrestru de câmp s-a declanșat de la sine și a format un tunel cilindric de energie care conectat accidental cele două maluri ale Mării Roșii. În pofta lor nestăvilită după minuni, evreii s-au repezit în tunelul creat de către generatorul defect. Dându-și seama imediat de semnificația incidentului, programul master  care coordona călătoria temporală a decis că tunelul energetic să rămână activă până când urmașii lui Moise au ajuns în siguranță pe partea cealaltă. Și astfel  intervenția viitorului în trecut a creat un paradox temporal, un paradox pozitiv al cărui efect concret a fost a ceea ce s-a numit minunea despărțirii apelor Mării Roșii.

***

‒ Treaba aia a fost ceva diferit, un paradox pozitiv. Nu a fost nici o modificare a trecutului, ci mai degrabă o consolidare a ceea ce a fost scris în unele dintre izvoarele noastre istorice.

Extraterestra se uită urât la Arthur. Și el n-avea nevoie de nici un indiciu că era pe cale să-și piardă cumpătul.

‒ Bun, și pentru noi ce -a mai rămas atunci ?

Omul respiră adânca înainte de a răspunde.

‒ Uite, știu că v-ați putea simți jigniți, dar sper să înțelegeți că nu n-au mai rămas prea multe opțiuni pentru voi. Având în vedere toate restricțiile călătoriilor temporale, am constatat existența a două animale de povară înhămate la o cotigă cu două roți. Cotiga a fost confiscată de către un decurion roman, care era de serviciu în acea zi și a decis să vadă întreg spectacolul crucificării de aproape.

‒ Mda, poate am putea folosi în condiții de siguranță acel vehicul. Deși în urma holodescripțiilor vizionate credeam că asemenea vehicule erau prea mici pentru a transporta mai mult de o persoană. Oh, și în definitiv nu contează, draga mea. Voi oamenii nu trebuie să vă faceți griji cu privire la fpatul că am putea simți ofensați. Voi face personal toate cele necesare, astfel încât filosofii noștri să nu se înfurie. La urma urmei, am înțeles foarte bine cât de critică este într-adevăr situația actuală. Așa că nu mă voi supără deloc în urma sugestiei tale că ar trebui să folosim un astfel de vehicul primitiv.

‒ Numai că nu asta era exact ideea, Doamna mea.

‒ Nu ? Credeam că…

‒ Scuzați-mă pentru această neînțelegere. Acum câțiva ani neuropsihologii noștri au creat o tehnologie extrem de sigură permițând implantarea temporară a conștiinței unei ființe inteligente în interiorul creierului unui animal.

‒ Ce ? Vrei cumva să spui că ar trebui să vizitezăm trecutul uman folosindu-ne de mintea unor animale de povară ?

‒ Absolut de loc, Doamnea mea. Nu trebuie să vă maculați nobilul intelectul prin contactul cu mintea unor dobitoace murdare. Toate facultățile dumneavoastră mentale vor fi transferate în creierul acelui măgar.

‒ Cum îndrăznești ? Este absolut intolerabil ! Va trebui să suportăm batjocura întregii Periferii Galactice până la sfârșitul Marii Expansiunii !

‒ Știu că ar putea părea…

‒ Ascultă aici, mascul uman idiot ! Nu mai am chef să-ți ascult glumele stupide. Pot să vă transform soarele într-o gaură neagră !

‒  Mă tem că v-am ofensat.

‒ Și ai mai și dat înainte cu această propunere abuzivă. Acest comportament este tipic pentru specia ta. Apoi, te întrebi de ce vă considerăm ca prea imaturi pentru a coloniza Calea Lactee. Guvernatoarea făcu un gest disprețuitor cu mâna stângă. Holopresența ei se dizolvă într-un fulger verde .

***

‒ Ai de mine, șefu’, asta nici măcar la revedere nu și-a luat. Nu crezi că ai mers prea departe de data asta ?

‒ Poate că da. Oricum furia ei nu va modifica în mod semnificativ relațiile dintre oameni și elfi. În plus, după această plăcută sporovăială, îți garantez că ne vor lăsa în pace câteva decenii .

‒ A, puteți paria pe asta. Tonul programului master era de ușurare autentică. Numai că așteptam cu nerăbdare momentul în care urma să-ți propună schimbul între secretul călătoriei prin hiperspațiu pentru rolul lui Iisus în momentul crucificării.

* * *

‒  Ei asta-i bună ! Ne-am înțeles deja pentru chestia asta. Semizeii ne-a asigurat că un asemenea transfer e absolut sigur. Agenții lor operativi au trăit mulți ani în rândul oamenilor din Iudeea pre-creștină. Totul părea atât de perfect , îți amintești ?

‒  Sigur că da . Numai gândindu-te la populația îngrozită după ce-au văzut sângele ăla albastru-verzui țâșnind din trupul lui Cristos aflat pe cruce. Și zecile alea antene zvârcolindu-se ieșind din coroana de spini, când Semizeii au pierdut controlul. Ca să nu mai vorbim de revolta și de oamenii călcați în picioare în urma incidentului.

‒  Și tot ce-a urmat ca să ștergem balamucul din înregistrările istorice, numai cu resursele pe care le am aveam în trecut. Și toate asea ca să evităm un imens paradox negativ, care ar fi putut șterge cu siguranță civilizația umană așa cum o știm din cadrul Spiralei Galactice.

‒  Da șefu’, trebuie să fiu de acord cu tine. Trecutul uman este prea fragil ca să le permitem turiștilor ăstora extratreștri să se fâțâie liber prin cărțile noastre de istorie !

Copyright © Gerson Lodi – Ribeiro

Titlul original : „Alta Temporal

Text publicat pentru prima dată în volumul Outras Histórias, Editorial Caminho, Lisabona, 1997.

Traducere de Cristian Tamaș.

Traducerea s-a făcut cu acordul autorului și a editorului revistei InterNova, Michael Iwoleit. Le mulțumim.

Gerson Lodi-Ribeiro (născut în 1960) este unul dintre cei mai relevanți scriitori brazilieni de science fiction, editori (editura proprie  Ano-Luz) și antologatori. Este absolvent al Facultății de electronică și are și o diplomă în astrofizică. A utilizat și pseudonimele Daniel Alvarez  și Carla Cristina Pereira, deconspirat în 2009 după publicarea romanului  „Xochiquetzal: uma princesa asteca entre os incas”  (Xochiquetzal : O prințesă aztecă printre incași).

Primele sale texte au fost publicate în anii 80 în fanzinele Antares (Franța) și Somnium.

Ca scriitor profesionist a debutat în 1991 în ediția braziliană a revistei Asimov’s (nr.15) cu povestirea „Alienígenas Mitológicos” (Extratreștri mitologici) iar nuvela sa „A Ética da Traição” (Etica trădării) a fost prima ucronie a SF-ului brazilian (ediția braziliană a revistei Asimov’s nr.25/1993), tradusă în franceză în fanzinul Antares al lui Jean-Pierre Moumon.

Între 1999 și 2003 a fost președinte al Clubului cititorilor brazilieni de science fiction.

Premii

Nova 1996 (cea mai bună ficțiune) : „O Vampiro de Nova Holanda” ( Vampirul din Noua Olandă) ( text publicat în fanzinul Somnium)

Nautilus 1999 (cea mai bună povestire) : „A filha do predador” (Fiica prădătorului)

Simetria 2000 (cea mai bună ficțiune) : „Longa viagem para casa” (Lungul drum spre casă)

Sidewise Awards 2000 (finalist)  : „Xochiquetzal

Na Toca do Hobbit 2001 : „Estigma da morte anunciada” (Stigmatul morții anunțate)

Argos 2012 ( cel mai bun romanț ) : „A guardiã da memória” ( Paznicul memoriei, roman)

Argos Special pentru întreaga activitate, acordate în 2012, la Fantasticon V

Bibliografie

Outras Histórias” (Alte povestiri), Editorial Caminho, Portugalia, 1997.

O Vampiro de Nova Holanda” (Vampirul din Noua Olandă, povestiri), Editorial Caminho Portugalia:, 1998.

Outros Brasis” (Alte Brazilii) ( colectare scurta poveste ) . Sao Paulo : Seal albastru Unicorn , 2006.

Taikodom : Crônicas” (Taikodom : Cronici, povestiri) . Sao Paulo : deveni Bookstore , 2009

Xochiquetzal: Uma Princesa Asteca entre os Incas” (Xochiquetzal : o prințesă aztecă printre incași, roman),  Editora Draco, São Paulo, 2009

A Guardiã da Memória” ( Paznicul memoriei, roman ), Editora Draco, São Paulo, 2011

Histórias de Ficção Científica de Carla Cristina Pereira” (Povestirile SF ale Carlei Cristina Pereira) Editora Draco, São Paulo, 2012.

Editor

Phantastica Brasiliana: 500 anos de histórias deste e doutros Brasis” (500 de ani de istorie a acestor Brazilii și alte altora), col. Cu  Carlos Orsi Martinho; editura Ano-Luz, São Caetano do Sul, 2000.

Como Era Gostosa a Minha Alienígena ! Contos Eróticos Fantásticos (antologia de ficção científica erótica)/„Cât de sexy era extraterestra mea ! Povestiri fantastice erotice (antologie de science fiction erotic)”;  editura Ano-Luz, São Caetano do Sul, 2002.

Vaporpunk : relatos steampunk publicados sob as ordens de Suas Majestades” (Vaporpunk : povestiri steampunk publicate la comanda Majestățile Lor” (col/ Luís Filipe Silva); editura Ano-Luz, São Caetano do Sul, 2010.

Dieselpunk: arquivos confidenciais de uma bela época” (Dieselpunk : arhive confidențiale din belle epoque), editura SP: Draco, São Paulo 2011.

Erótica Fantástica 1”, editura SP: Draco, São Paulo, 2012.

Latest posts by Gerson Lodi-Ribeiro (see all)