—    Sunt doar invidioşi, asta e tot, cred eu. Nu e răutate pură, numai invidie.

Priveam la ceea ce trebuia să fi fost faţa lui şi mi se părea mai umflată decât în trecut. Şi peste Darling trecuse timpul şi acest lucru îmi dădea un oarecare confort.

—    Dar sunt nenumărate cazurile de agresiune! Cum poţi să spui că asta vine doar din invidie?

Darling se opri puţin, dincolo de dungă, părea să cugete. Am observat că mai jos de dig se adunaseră băieţii pentru meci. Nu prea era înţelept să mă apropii.

—    Crede-mă, Pill, morţii nu au de ce să fie cu adevărat răi, opină amicul meu şi mi se păru iar că sughiţă ca şi cum ar fi înghiţit încă o dată, din jurul său, vorbele pe care tocmai le rostise. Mă botezase Pill, iar eu îl alintam Darling. Era singurul meu prieten, singura fiinţă vie la care puteam să găsesc oricând bunăvoinţă pe vremea aceea. Maică-mea, biata de ea, era trează doar două-trei ore dimineaţa până fierbea o oală de cartofi, apoi se îmbăta şi zăcea pe veranda casei plângând. Cât îi invidiam pe fraţii mei! Moartea tatei îi surprinsese pe când erau deja mari şi puteau munci. Viorel lucra la prăvălia lui Marcea şi îşi plătea şi şcoala. Dorin muta lăzi prin piaţă, n-avea să se aleagă nimic de el, da’ avea bani să-şi cumpere în fiecare seară o bere şi-un cârnaţ. O dată mi-a dat şi mie… Iar eu… eu aveam cinşpe ani şi eram olog.

—    Iar te-ai gândit! mă atenţionă Darling. Ţi-am spus să încetezi, altfel îţi vei contamina toată viaţa. Eu pot să văd! Din călcâi îţi picură o substanţă de culoarea ştrumelor şi ţi se urcă pe picior în sus, auzi?

—    Darling, dacă îmi picură din călcâi, ajunge în ţărână, n-are cum s-o ia în sus, aici aşa stau lucrurile.

—    Bine, bine, nu te amuza de traducerile mele. Mai greşesc şi eu.

—    Nu-i nimic, eşti singurul meu prieten, singurul care mă ia în seamă, cum să mă supăr? şi era să mă treacă lacrimile spre ruşinea mea! El însă pocni de câteva ori la rând ceea ce îmi imaginam că e un fel de râs satisfăcut. Şi am început şi eu să râd puţin.

—    Deci singurul meu prieten, Pill, ascultă la mine! Morţii nu fac rău, poţi să mergi în locul ăla fără grijă.

—    Aha, aşa zici tu, da’ habar n-ai! În ruina casei Dărămuşilor s-au petrecut numai chestii urâte. Pe terenul din spate o fată a fost violată şi omorâtă, violată, ştii ce-i aia? Au aruncat-o din tren acolo unde încetineşte, înainte de staţie şi au sărit după ea. Cred eu că şi Tibi Grasu  ştie ceva de treaba asta… adăugai eu mai mult pentru mine. Pe urmă, Moacă, beţivul oraşului, s-o-necat într-un deget de apă, într-o baltă, chiar lângă peretele nordic al casei. Şi mai este şi scara prăbuşită peste băieţi! Da, s-au dat mari că merg la vânătoare de fantome, au vrut să urce la etaj, şi s-a prăbuşit scara. Sorin şi Iani s-or ales cu mâini şi picioare rupte, dar Gabi şi-a frânt gâtu şi e mort. Aşa că sunt destui morţi acolo fără să mai pun la socoteală că e blestem pe casă de zeci de ani şi am auzit-o pe Jeni cu urechile mele când povestea că a văzut un spectru la o fereastră, pe când se întorcea într-o seară de la cursul de croitorie.

—    P…prostii! Pprostii! pufni Darling bâlbâindu-se de indignare de cealaltă parte a dungii şi se roti de câteva ori în jurul propriei axe ceea ce făcu să-i dispară pentru moment unele extremităţi, iar altele să se răsucească absurd, încât mă gândii pe bună dreptate că acolo la el sunt dimensiuni invizibile mie, aşa cum am citit prin cărţi.

—    Eşti un prost, Pill! mă încurajă încă o dată prietenul meu, singurul meu prieten. Sunteţi nişte ciudaţi voi toţi! mai zise şi se lipi cu partea anterioară de peretele buretos al dungii.

—    Noi, ciudaţi? Ia, uite, zisei lipindu-mi şi eu nasul de dungă cât să pot vedea mai bine la el. Ce naiba sunt notele alea muzicale care atârnă peste tot, hă? Parcă ar fi numai portative acolo la voi. Nu sunteţi deloc normali. Darling se răsuci urmărindu-mi privirea, deşi ştia foarte bine la ce mă refer.

—    Dar cum ce este? Este Reţeaua de Mame. Toate umflăturile acelea sunt chicini. Când o să mă pot înălţa suficient o să mă urc şi eu până acolo să întâlnesc o Mamă şi să-mi las chicinii pe reţea!

Mi-am dat seama că rânjesc ca atunci când am găsit sub patul lui frate-meu revista cu fete dezbrăcate.

—    Deci singura condiţie este să te caţeri până la reţea… La noi e ceva mai complicat, suspinai eu zgâindu-mă cu speranţa că voi descoperi ceva cât de cât obscen, dar nu era nimic de văzut sau de înţeles. Nu doar că totul era pământiu şi învăluit într-un fel de ceaţă, dar făpturile alea nu aveau nicio noimă. Însă Darling era grozav de deştept şi presupuneam că toţi ai lui trebuie să fie la fel.

—    De ce să-ţi fie frică de casă, nu înţeleg, când eu văd că morţii sunt peste tot? se întoarse Darling la subiectul nostru.

—    Cum să fie peste tot, doamne fereşte, ce vrei să spui? făcui eu cu o înfiorare, amintindu-mi că mama zicea uneori că tata a rămas cu noi, acasă.

—    Morţii se transformă într-o pungă cu ouă, iar după un timp nu prea lung, punga explodează şi ouăle se împrăştie peste tot.

—    Ouă?!

—    Chist, spor, sămânţă…

—    De unde scoţi traducerile astea, Darling?

—    Tot de la voi! Intru într-o zonă care învăluie planeta voastră şi extrag de acolo, din baza voastră astrală de date, tot ce doresc.

—    E o bază de tot rahatul! Cum să se transforme morţii în ouă? E o figură de stil? mă răţoii eu spre amicul meu ce mi s-a părut uşor intimidat.

—    Morţii voştri sunt peste tot, Pill, nu e o glumă. Aşa văd eu din partea asta a dungii, să ştii! Ouăle, sau hai să zic „sporii”, dacă e mai aproape, se împrăştie şi plutesc un timp, unii se fixează pe obiecte, sau pe semeni de-ai tăi, însă după o vreme cred că se desprind din nou şi îşi iau zborul definitiv. Dacă mă uit bine, şi tu ai un spor în muşchiul din partea superioară a braţului…

—    Eu?! Unde, unde? şi mă scuturai cuprins de frisoane.

—    Şi încă vreo câţiva în păr şi pe haine. Ce te face să crezi că vor deveni furioşi dacă intri în casa la care te trimit?

—    E tata, nu-i aşa? E tata! scâncii eu îngrozit la amintirea bătăilor pe care le-am încasat de la el până mai trăia. Darling păru să vibreze un moment ca şi cum ar fi fost într-o mică transă:

—    Au radiaţii diferite, sunt trei indivizi. Nu te îngrijora, ei sunt purtaţi cu un motiv… sau poate că nu, nu ştiu exact, Pill, nu vreau să te mint, nu am studiat prea aprofundat acest aspect. Oricât ţi s-ar părea de ciudat, şi voi sunteţi prinşi într-o reţea, îţi spun, aşa se vede din partea mea. Spre tine vin mii de fire şi din tine pleacă alte mii care te unesc cu persoane şi întâmplări îndepărtate în spaţiu şi timp dar care au legătură cu tine. De-a lungul firelor circulă nişte luminiţe, presupun că sunt informaţii care modifică în continuu realitatea.

—    Cum o să-l scot din muşchi? Cum să-l scot? mă bâţâiam şi mă scuturam hotărât să alung de pe mine orice ou.

—    Taci, Pill, taci! hohotea Darling, dar eu eram prea crizat ca să-l aud. Deodată mi-am dat seama că nu mai eram singur pe iarba prăfuită de lângă dig. Tibi Grasu şi gaşca lui lăsaseră baltă meciul şi mă descoperiseră pe mine, adică ceva cu mult mai amuzant.

—    Ce faci aici, perversule, ţi-o tragi singurel? Nu ţi-a spus mămica ta că nu e voie? Că o să orbeşti? Vai de mine, băieţi, animalul ăsta are nevoie de-o corecţie! Ce erau convulsiile alea pe tine? Aşa de tare-ţi trebe? Of, of! Na, să te răcoreşti! Şi mă pocni cu o bâtă peste şale. Ştiam ce am de făcut. Am căzut în genunchi şi mi-am acoperit capul cu braţele. Mi-aş fi dorit să fiu un arici, sau mai bine o ţestoasă, iar după ce ploaia de lovituri a devenit tot mai aprigă mi-am dorit tare mult să fiu un ou, un chist, un spor. Băieţii icneau ca jucătorii de tenis şi când n-am mai putut să îndur, am urlat. Abia atunci încetară loviturile. Râdeau veseli şi îmi aruncau pământ pe haine cu vârful adidaşilor. Tibi mă apucă de păr şi-mi ridică dintr-o smucitură faţa plânsă spre public. L-am privit printre lacrimi. Avea un chip blond, cărnos, de-o prostie senină. Gura îi mirosea îngrozitor. Cu o mână încă îmi mai apăram capul, dar cealaltă găsi instinctiv o piatră măricică pe jos. Am strâns-o în palmă şi mă pregăteam să-l izbesc cu ea în frunte. Ar fi fost foarte, foarte plăcut să-i văd creierul tâşnindu-i pe urechi.

—    Nu, nu face asta, singurul meu prieten, Pill! Nu e calea ta. Nu! Darling era încă acolo, asista la supliciul meu, dacă putea să înţeleagă ce mi se întâmplă. Cred că putea. Nu face asta, prietenul meu, repetă el şi desluşii în glasul lui ceva nou, poate o duioşie neaşteptată. Am lăsat piatra jos. Tibi mă scuipă între ochi şi spuse că e o mare cinste pentru mine să fiu marcat de saliva lui cea sfântă, apoi îi invită pe băieţi să mă boteze. Am început să plâng din nou, ştiam ce însemna botezul, preferam bătaia. Se descheiară la pantaloni şi îşi goliră vezicile pe spinarea mea. Umilinţa era fără margini şi când îmi mai făcuseră aşa, cu vreun an în urmă, am stat ascuns toată vara în grădina casei noastre. Atunci descoperisem că pot vedea dunga şi mă împrietenisem cu Darling.

—    Gunoiule! Eşti un căcat cu ochi! concluzionă Tibi dezamăgit că m-a învins atât de uşor. Apoi mica haită se îndepărtă, iar eu mi-am smuls cămaşa udă de pe mine cu furie şi dezgust. Mă ustura carnea acolo unde urina lor găsise pielea sfâşiată de lovituri. Am coborât cu grijă dincolo de dig, spre râu. Piciorul meu sucit, pentru care ai mei niciodată nu avuseseră nici măcar banii necesari unei perechi de încălţăminte ortopedică, îmi putea juca o festă de toată frumuseţea trântindu-mă la pământ, de unde m-aş fi rostogolit la vale ca o minge diformă. M-am scufundat în apa de la mal sperând că nu voi face tetanos. Dar dacă râul îmi spăla măcar puţin pielea îndurerată şi cămaşa, nu putea să-mi spele mândria rănită. Şi mai fusese şi Darling de faţă! Dunga mă însoţise şi aici, doar că se mutase în dreapta mea, era tot un fel de perdea murdară între mine şi el. Eram un ciudat infirm care avea vedenii, nu-i aşa?

—    Şi asta-i tot o prostie. murmură Darling. Ai un dar foarte special, prietenul meu. Nu ai de unde să ştii, dar eşti singurul din lumea ta care a putut sa intre în contact cu noi. Iar eu sunt privilegiatul care am avut parte de prietenia ta, însă cred că nu va mai dura mult.

—    De ce? ţâşnii eu de pe cimentul digului unde mă uscam la soare.

—    Pentru că oricând e posibil să reuşesc să mă înalţ la reţea. După aceea… după aceea nu am să te mai pot vedea.

—    De ce? am insistat cu încăpăţânare.

—    Să zicem că voi începe o viaţă nouă.

—    Şi viaţa ta nouă te va face să-ţi uiţi prietenul? Să mă laşi fără singurul prieten pe care-l am? Deci nu eşti cu mult mai bun decât băieţii care m-au bătut, Darling? îl şantajai fără ruşine.

—    Atunci hai să-ţi spun altfel: după ce mă voi înălţa sus, pe reţea şi voi găsi o Mamă, nici nu voi mai apuca să văd chicineii mei, voi înceta să exist, iar energia mea va intra în pui, ca să crească.

Am tăcut şi a tăcut şi Darling. Ultimele raze de soare ale zilei de vară îmi mângâiau spinarea tumefiată. Dunga persista lângă mine.

—    Nu ştiu când va fi ultima noastră întâlnire, Pill, poate vin încă o dată şi încă o dată, dar poate nu. Aş vrea să mergi în casa aceea.

—    Să se ia mătreaţa morţilor pe mine? O, nu!

—    Sunt de acord cu tine că morţilor probabil că nu le place că sunt morţi, dar să ştii că sentimentul acesta persistă la ei foarte puţin, doar până îşi descoperă noile capacităţi. Apoi nu mai au treabă cu semenii lor, explorează. Tu mergi şi caută sub intrarea din spate, să nu te vadă nimeni. O să găseşti ceva care te va ajuta să-ţi urmezi calea.

—    Şi care ar fi calea mea?

—    Aminteşte-ţi cum mi-ai povestit că ai salvat cărţile tale din incendiu. Aici e calea ta: cunoaşterea, învăţătura.

—    Dacă găsesc o comoară, îmi plătesc şcoala.

—    Acela e locul unde Tibi n-o să te poată urma! şi Darling pocni de câteva ori.

—    Îţi mulţumesc, singurul meu prieten! zisei şi îmi lipii mâna de dungă. Darling lipi şi el una din extremităţile sale, poate mâna lui — niciodată nu am reuşit să înţeleg cum funcţiona corpul său de-o hidoşenie fără cusur, dar care îmi era mai drag decât al oricărei fiinţe.

Dunga se retrase subit şi rămăsei singur pe malul apei. Mi-am îmbrăcat cămaşa scorţoasă şi am pornit spre ruina bântuită, până nu avea să mi se evapore hotărârea. Sau, mai bine zis, curajul. Nu era nimeni prin jur, aşa că am smuls pragul uşii din spate. Cimentul se măcinase de mult, sub scândurile putrede era un pământ moale, spre norocul meu. Nici n-am săpat treizeci de centimetri că am dat peste pânza a ceva ce părea un rucsac. Am reuşit să-l scot şi l-am deschis. În el era viitorul meu fără griji. Mi-am amintit de jaful petrecut cu vreo cinci ani în urmă, când doi nătărăi spărseseră oficiul poştal. Poliţia îi prinsese, dar nu recuperase pierderea, infractorii erau hotarâţi să se bucure de prada lor după ce vor ieşi de la zdup. Era drept să beneficiez eu de munca lor? Zâmbii în sinea mea gândindu-mă la firele pe care Darling zicea că le vede. Era firesc să existe un rost şi o explicaţie în toate. Fire nevăzute înlănţuiau oameni şi lucruri şi era imposibil să nu fie pe undeva şi un sens în toate astea.

*

Au trecut douăzeci de ani de la ultima după-amiază cu Darling şi în mintea mea întâmplările de atunci sunt la fel de vii. Mi-ar plăcea să-mi închei povestea spunând că firele au un sens şi o semnificaţie, că fraţii mei sunt bine, iar eu am devenit judecător şi că tocmai l-am băgat la răcoare pe Tibi Grasu pentru un jaf armat, dar lucrurile nu stau aşa. Ceea ce viaţa consideră ca fiind semnificativ se pare că este cam lipsit de logică pentru noi, întrucât realitatea este aceasta: fratele meu cel mare şi harnic a murit strivit de un motostivuitor pe când făcea ore suplimentare, fratele mijlociu e tot în piaţă, doar că acum bea mai mult de o bere seara, cu mult mai mult, în ciuda strădaniilor mele de a-l reabilita, mama călătoreşte spre marginile galaxiei sub formă de spori, iar eu nu sunt judecător, ci un amărât de cercetător la Institutul de Fizică Aplicată.

Cât despre Tibi Grasu, pot spune că acum suntem prieteni, desi nu e singurul meu prieten. A ajuns deputat şi, când m-am dus în audienţă ca să cer nişte fonduri pentru un proiect pe care-l aveam în derulare, m-a recunoscut jovial, m-a bătut pe umăr şi a pomenit de „vremurile trecute”. M-a finanţat şi mi-a amintit să votez cu cine trebuie. Iar banii de la el au dat roade: am reuşit, împreună cu echipa pe care o conduc, să demonstrăm existenţa „dungilor”.

Diana Alzner
Diana Alzner

Latest posts by Diana Alzner (see all)