Ambasadorul Cultural al Imperiului Croap’tic, Excelența Sa CantoFranco, ateriză pe Astroportul Portela cu toate penele din coadă zburlite. Desigur, nu din vina lui, având în vedere orele petrecute dichisindu-le ci mai degrabă ca rezultat al piruetelor aeriene ale navetei de transfer orbital ce negociase cu greu  haosul creat de capsulele ascendente, pilotate de inteligențe artificiale înnebunite de o grevă a controlorilor de trafic aerian.

Picioarele slabe, protejate de ghetrele ornamentale ale Ghildei Ideologiei Instanțiate, de-abia îl mai susțineau, acum că erau forțate să ducă și sarcina gravitațională adăugată a douăzeci și cinci de kile de oase, plus echipamentul de supraviețuire într-un mediu ostil la care se adăuga și capsula criogenică conținând loialul său chirptic-servitor proto-brachian, refrigerat la temperatura azotului lichid.

Plasându-se descurajat în centrul aglomerației de la sosiri, cu ochii negri precum mărgelele săgetând în căutarea unui angajat al astroportului care să-l direcționeze, ambasadorul observă pichetele controlorlor. Pumni agitați în aer, cranii rase pline de mufe – greviștii ondulau înainte și înapoi fluturând pancarte ale căror însemne fuseră decodate de mini-traducătorul cuplat la nervul optic ca „MAI  MULT DE LUCRU PENTRU CIRCUITELE UMEDE, JOS CU HARD-UL !”. Sloganurile îi păreau lipsite de orice fel de conținut semiotic.

Alți umani se roteau în cerc, fluturând diverse obiecte, ca și cum nu aveau nici un scop în viață, decât să foșgăie aleatoriu prin vasta sală, agitându-se de zor. Câteva specimene de Homo Sapiens aflate sub povara plăgilor universale ale senescenței și entropiei, alunecau legați de fotolii mobile acoperite cu circuite clipocinde. Alții, mai sportivi, exhibau mândri bicepși și glande mamare pentru oricine dorea să le dezmierde, la un preț, desigur. Împrăștiate în mijlocul mulțimii, câteva matriarhe își remorcau progeniturile-de-atac, altoindu-le peste moace pentru a le trezi instinctele combative, presupuse Excelența Sa, din moment ce puii urlau cu furie și fluturau dezintegratoare de plastic, săbii laser și sulițe încleștate în pseudopodele lor mici și dolofane.

Gloata extraterestră se înghesui, se amestecă, și curse în afară într-un vârtej de sunete, insulte, parfumuri sintetice pentru suprimarea agresivității, totul pe fondul unor eșapări involuntare de feromoni sexuali. Descărcări electrostatice se năpustiră asupra controlorilor greviști care se dispersară cu zbierete chinuite. Ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, difuzoarele direcționale urlau furioase ordine, mugete de neînțeles pentru urechile delicate ale ambasadorului.

CantoFranco își extinse gâtul serpentiform înapoi, așa cum proceda la ambasadă în momentul convocării creaturilor inferioare, și-și înfoie coadă pentru a arăta extratereștrilor cât de perfectă și sublimă era antica sa linie genetică. În acel moment un pui-de-atac i se strecură pe la spate și cu o barbarie ieșită din comun îi smulse o pană din coadă, o frumusețe de pană care avusese nevoie de zece ani standard ca să să crească. Ambasadorul țipă, vocea sa suprapunându-se țipetelor controlorilor de trafic aerian, în timp ce difuzoarele persistau în grohăielile lor iar josnicul pui de Homo Sapiens dispăru pentru totdeauna în mijlocul haosului.

Peste tot pe pereții îndepărtați, chiar sub tavanul invizibil, holograme afișau boturi umane cu buze dezgustătoare ce se răsfrângeau dezgolind fildeșul colților necrofagi, sau alte organisme terestre pe jumătate goale, fără nici măcar un smoc decent acolo jos, strîngînd în labe artefacte strălucitoare având același luciu gras precum unsuroasa piele umană.

Ambasadorul își desfăcu o aripă și deschise ciocul pentru a-și anunța sosirea cu un cântec. Se opri amintindu-și că de fapt călătorea incognito, o vizită secretă într-o capitală de provincie terțiară – o biată planetă al unui soare mărunt plasat într-un braț periferic al galaxiei.

Și iată-l în cele din urmă, într-o lume exogenă pe care evoluția fusese sălbatic randomizată. Și iată-l în cele din urmă pe singura planetă cunoscută unde brachienii erau sophonți de sine stătători. Și nu numai că erau sophonți, erau agresivi, orbi la respectul datorat superiorilor lor.

Ambasadorul puse resemnat capsula criogenică pe podea, își întinse complet aripile într-o încercare de a-i speria pe câțiva privitori prea îndrăzneți, și emise trilul codului de acces pentru încuietorile de presiune. Loial, containerul de transport se desfăcu în două, vaporii de gheață formând lujeri delicați, uterul artificial deschizându-se pentru a expune forma în hibernare a chirpticului.

Proto-brachianul se întinse pe măsură ce se trezea, își încolăci coada în jurul taliei, și se grăbi să îmbrățișeze piciorul solzos al ambasadorului.

– Oh, Maestre,  Oh, Stăpâne, ce bucurie !, strigă el cu un țipăt menit să sune ca un piuit. O superbă grădină cu flori pentru tine ! O dimineață plină de fructe coapte ! O dulce melodie teritorială în blânda seară ! Fie să nu-ți găsești niciodată cuibul murdărit de …

– Destul !,  urlă ambasadorul, jenat de prea afectuoasele și prea familiarele efuziuni. Cercul de umani continua să se umfle în jurul lor. Unii își fluturau pumnii în aer, alții își extindeau degetele mijlocii, strigând fraze pe care translatorul său refuza să i le traducă.

– Hai,  proto-brachianule, ia bagajele. Și dă-ți drumul la amplificatorul gnostic – am nevoie de funcțiile tale cognitive la cel mai înalt nivel de activitate. Și acum, încearcă să vezi dacă poți găsi drumul spre vamă.

Cu zile înainte, în timp ce se afla încă pe orbită, ambasadorul fusese avertizat că a trece de vama Pământului era ceva asemănător purgatoriului, o ordalie de absurdități birocratice.

Toți călătorii non-umani trebuiau să completeze manual nu mai puțin de treizeci de formulare separate. Documente de identitate, scrisori de garanție bancară, declararea valutei intergalactică, depunerea jurămintelor de loialitate, menționarea afilierilor politice, polițele galactice de asigurare de viață, declararea oricărui aliment și oricărei arme sau drog introduse pe Terra, declarație pe propria răspundere privind infectarea bacteriologică, etc., etc. – hârțogărie pentru orice se putea imagina în Galaxie.

Adică nimic din ceea ce un Croap’tic, cu doar o pereche de degete vestigiale, ar fi putut face vreodată fără serviciul devotat al speciei neo-sophontice Chirptic.

Cu temenelele de respect ierarhic deja efectuate, cu ochii holbați, în prezența atâtor creaturi gigantice similare cu el însuși, chirpticul se întrebă alarmat cum ar fi să trăiască aici, într-o o lume fără Stăpâni, o lume în care păsările (cel puțin așa îi comunicau senzorii săi gnostici) nu atinseseră niciodată un nivel sophontic demn de reținut. O lume aparent fără grădini, fără pene Croap’tic, fără cuiburi Croap’tic, fără onoarea sublimă de a i se permite să incubeze ouălele de Stăpânului…

– Aștept !, ciripi ambasadorul exasperat, zgâriind podeaua din lespezi de piatră cu ghearele, penele de pe gât umflându-i-se pentru a arăta Chirpticului cine e șeful. În ceea ce privește penele din coadă, CantoForte le ține acum discret ascunse în așa fel încât nici un copil-de-atac să nu poată să i le jumulească.

Tulburat de impardonabila sa eroare, picături de urină odorantă scurgându-i-se pe membrele inferioare, Chirpticul înhăță bagajele plutitoare și se grăbi spre un pasaj după cum îl îndrumau implanturile că ar fi ieșirea. Câțiva dintre localnicii mai îndrăzneți îi urmară. Sus, sus, spre regiunea voastră anală, strigau unii dintre ei. Chirpticul nu înțelegea motivul pentru o astfel de tulburare. Probabil, era mai bine așa. Datoria lui era să îndeplinească dorințele stăpânului său și să ignore toate distragerile periferice.

Ofițerul vamal, cu ochii lipiți de ecranul scannerului său, de-abia ridică capul să se uite la ei.

– Aveți licență de import pentru animalul de companie? A fost deparazitat ? Sau mai transportă paraziți? I-au fost dezinfectat penele?

‒ Sacrilegiu !, strigă ambasadorul în stare absolută de șoc în imposibilitatea de a articula o singură frază coerentă. Insultă rasială ! Abominabil ! Bigotism filogenetic!

Chirptic se uită în sus cu imenșii săi ochi lemurieni la funcționar. Își puse păroasele și micuțele mâini pe tejgheaua ghișeului, dornic să rectifice gafa ofițerului.

– Respectabile domnule ofițer dintr-o specie atât de nobilă, vă cer iertare pentru monstruoasa mea îndrăzneală dar adevărul este că eu sunt animalul de companie. Sunt degetul opozabil al Domniei Sale. Sunt loialul și statornicul companion al Înălțimii Sale. Nivelul meu sophontic nativ este, să spunem, minimal. Raționalitatea mea este posibilă numai datorită integrării directe cu lobii prefrontali ai Preaiubitului meu Stăpân…

‒ Deah ? Adică ești lacheul păunului? Mă rog, fiecare cu ale lui. Sunteți atât de mulți dăștia exoticii … și vă place să țineți pentru voi micile secrete, și apoi vă așteptați ca noi să știm cine aparține cui? Mda, se întâmplă și neînțelegeri. Hai să ne mărginim doar la treburile noastre. Adverințe! Documente! Certificate!

CantoForte își extinse elegant gâtul printr-o mișcare serpentiformă. Își desfăcu aripile largi, eliberând un nor de puf ce invadă sinusurile deja colmatate ale umanului. Ghearele sale zgâriară podeaua uzată. Ochii ofițerului strălucesc demonic, în timp ce freneticul Chirpticul deschide valize pe birou, căutând cu disperare formularele ce-i fuseseră date pe stația orbitală.

‒ Acest incident nu va experimenta o stagnare în tăcerea cviescentă a ideologicului instanțiat!  explodă ambasadorul. Comentariile dumneavoastră ofensatoare pot semnifica doar unul din două lucruri. Fie că acționați  ignorându-vă complet datoria, fie m-ați insultat în mod deliberat recurgând la o remarcă etnocentrică. În oricare dintre cazuri, vă puteți aștepta la o plângere oficială!

‒ Domnia Voastră … Stăpâne … vă rog ca nu cumva aspecte minore să deranjeze mișcările ritmice ale minunatului vostru intelect. Vă implor să vă calmați. Tensiunea nervoasă…

Vameșul arboră un rânjet dințos. Resturi de materie organică mestecate pe jumătate îi umpleau golurile din jurul incisivilor.

‒ Aha, deci vrei să mă reclami, hai ? Grozav ! Mă înnebunesc după Exoticii care se plâng. Uite aici și mai multe formulare pe care le completezi în clar, într-o portugheză fără cusur, dacă Luminăția Voastră nu se ofensează ! Avem nevoie ca reclamația să fie formulată cu precizie. Care dintre voi este reclamantul ? Conform reglementărilor, orice plângere etnică trebuie să fie făcută în mod strict numai de către victimă. Deci, care dintre Domniile Voastre este partea vătămată?

‒ Cîrrr! strigă ambasadorul, de data asta fără nici o armonie în glas.

‒ Fiți seren, Maestre! Liniștiți-vă, Stăpâne ! Cer luminos, Maestre! ciripi Chirpticul. Vă rog, Respectabile Uman, Maestrul meu nu are degete. Cum poate el să țină un stilou dacă …

‒ Nu-i problema mea. Lasă-l să se descurce. După cum îi arată ghearele, spuse vameșul făcând cu ochiul colegilor lui, se pare că va dura ceva !

2

Cu mii de bătăi de inimă mai târziu, în afara astroportului, problemele fiind mai mult sau mai puțin rezolvate, chirpticul îndrăzni să-l întrebe pe Domnul și Învățătorul său:

‒ Uimirea umple netrebnica-mi ființă. Luminăția Voastră, de ce există atât de multă agresivitate la umani ? Cer umil o explicație pentru această taină.

‒ Acestea sunt complexități etnocentrice dincolo de abilitățile tale cognitive, răspunse ambasadorul într-una din rarele sale crize de mărinimie pedagogică. Oamenii au evoluat singuri, fără ajutorul dezinteresat al măreței specii dominante aviare. Consideră în mod greșit că nici o altă specie de mamifere din galaxia cunoscută n-ar fi trecut prin același proces evolutiv. Nu le place că brachienii sunt supușii noștri.

‒ Dar Maestre, datoria noastră este sublimă. Servim drept mâini celor mai buni dintre cei mai buni. Facem artefacte concepute de alții. Și suntem atât de fericiți !

‒ Eu știu, bunul meu Chirptic , spuse ambasadorul, adăpostind creatura lemuriană sub aripa lui într-un gest de intimitate. Tu nu ai nici o dorință de a fi altceva decât ceea ce ești. Cu toate acestea, acești parveniți, acești „umani”, nu înțeleg relația noastră. Ei proiectează asupra noastră tulburările lor mentale.

Din păcate, ambasadorul nu avu timp pentru să finalizeze edificatorul său discurs. Sunt dintr-o dată înconjurați de douăzeci de taximetriști disperați, ledurile sclipindu-le intermitent pe căpățâni.

‒ Taxi, domnule ?

‒ Un ghidul, domnule ?

‒ Reduceri speciale la bagaje, domnule !

‒ Toate animalele de companie beneficiază de tratament VIP la mine, domnilor !

‒ P-aicișea, șefu’ !

‒ P-acilea, băieți !

Ambasadorul se uită în jur și tot ce vede sunt geci din similipiele, șepci luminoase, și zeci de labe care trag de bagajele plutitoare. Chirpticul se încovrigase pe bagaje încercând să le salveze, protejând în același timp circumferința prodigioasă a Stăpânului cu propriul său corp zvelt.

În cele din urmă, puterea predomină. Un taximetrist viguros, activat după ani de steroizi anabolizanți, ridică Chirpticul și îl duse la un hovercab parcat pe trotuar. Îngrozit în fața acestei răpiri bruște, Excelența Sa CantoForte îi urmă țopăind și bătând de zor din aripile întinse. Bagajele se detașară ascultătoare din încleștarea umanilor și-l urmară pe CantoForte într-un adevărat șir indian.

Era noapte în această parte a planetei. Aerul puțea a grăsime prăjită. Aproape de astroport, o hărmălaie îngrozitoare se auzea  dinspre modulele orbitale devoratoare de ozon iar laserele de ejectare sfâșiau întunericul gras cu traiectoriile lor actinice. Nicăieri nu era parfumul grădinii atât de evident depărtat. După ce puse bagajele în hovercab, șoferul se așeză la comenzi cam vreo douăzeci de minute, pianotând de zor. Chirpticul se cutremura pe bancheta din spate în timp ce Excelența Sa emitea sfâșietoare ciripituri de suferință.

‒ Ei ?, întrebă taximetristul după o jumătate de oră. Ne hotărâm dreacului încotroșilea sau nu? Aparatul taxează.

‒ Ne hotărâm dreacului să ce ? răspunse Chirpticul exprimând confuzia tăcută a Stăpânului său.

‒ Unde vreți să mergeți ? La un hotel sau într-un tur de oraș ? Afaceri sau plăcere ?

‒ Luminăția Sa intenționează să efectueze un tur al heraldicului  tău oraș, explică proto-brachianul. Magnificența Sa este aici incognito, pentru a superviza și evalua situl viitoarei Ambasade. Vrea să vadă posibile amplasări corecte din punct de vedere estetic.

Ziiip! Se auzi scutul de sticlă alunecând între bancheta din spate și șofer. Vrooom! rage turbo-motorul în timp ce vehiculul se năpusti înainte lipind pasagerii de spătarul banchetei. În retrovizor, ochii mici ai șoferului clipesc alternativ și strălucitor debordând de răutate. Balize cu laser de la Portela dispar în depărtare.

‒ Deci e o vizită culturală, hă ? Doriți niște puicuțe ? Asta e ? Șefu’ veni să-și golească gonadele pe pământ străin ? Hmm ?

‒ Mii de scuze, dar din păcate nu reușesc să identific termenul, oftă Chirpticul. Puicuțe ?

‒ Miroase urât aici, exclamă deodată Excelența Sa în portugheză, opac la orice altceva.

‒ Hă, hă, tă crez șefu’ ! Acilea e celebru’ incendiu din cartierul Olivais, explică șoferul. Vezi pălălaia în față? Suntem destul de aproape de zona de dezastru. Autoritățile incinerează zonele contaminate cu bacterii plastofage. Frecție la piciorul de lemn, dacă mă întrebați pe mine. Ce fac ei doar răspândește bacteriile peste tot în Lisabona.

‒ Infestare biologică, fu de acord Chirpticul. O situație standard în culturile de nivel trei.

‒ Nemernicii dreacului, mormăie taximetristul, aproape răzând  partea laterală a unui camion încărcat cu azot lichid. Nici n-au ajuns bine la noi și deja le pute totul !

În ochii ambasadorului, Lisabona este un oraș de găuri negre, clădiri parțial demolate, tufe de vegetație parazitară, bănci piramidale clocotind de scheme dubioase de investiții, sârmă ghimpată care separă cartierele devastate de ziguratele luminoase din centrele comerciale. Hovercabul oprește în cele din urmă în fața unei clădiri din orașul vechi, o hardughie antică spoită cu nanopaint proaspăt. Pigmenții animați se aranjează continuu în diverse sloganuri, în trei limbi galactice, de-a curmezișul fațadei :

PUICUȚE PUICUȚE PUICUȚE PUICUȚE PUICUȚE

SHOW EROTIC PENTRU EXOTICI

‒ Gata, am ajuns ! îi informă șoferul frânând violent chiar în fața ușile larg deschise ale șantanului. Deci, vrei să le mozolești un pic și apoi să le termini ? Să le sucești gâtul ? Și apoi să le tai capetele ?

‒ Poftim?, întrebă ambasadorul. Nu înțeleg expresiile dumneavoastră !

‒ Excelența Sa este nedumerită, spuse Chirptic, sărind în sus și în jos pe bancheta din spate, cu ochii holbați. Luminăția Sa nu reușește să înțeleagă semnificația culturală a instituției în fața căreia ne aflăm acum, Onorabile Oficial al Transportului Public. V-ar deranja să explicați ?

‒ Iote, acilea, bă băieți, grohăi taximetristul, mângâind micuța cutie electronică contorului, care marca de zor euroi. Este găini mutante, pricipiși ? Găini uriașe și prostănace, bune doar pentru un singur lucru. Create special pentru voi exoticii.

‒ De groază …este de nedescris …Excelența Sa se sufoca în indignarea totală provocată de ceea ce tocmai auzise.

‒ Stăpânul este supărat, gemu Chirptic. Și când Maestrul este supărat, abilitățile gnostice … descresc.

‒ Bine, plătiți dreacului și cărați-vă dreacului, mugi taximestristul. Să veniți aici să futeți puicuțe e singurul lucru care vă place pe planeta asta. Ce credeți că nu vă știu apucăturile, rațai dreacului dă perverși ? Dă ce dai bă din cioc ? Nu-ți place puicuțele noastre ? Da, iele de-abia vorbește. Da e frumoase și gustoase. Hai, futeți-le și după aia le puteți și frige !

‒ De groază, repetă ambasadorul.

Cu blândețe, Chirpticul plătește tariful scandalos (de douăzeci de ori mai mare), deschide ușile, fluieră bagajele și-l ajută pe ambasador să iasă din hovercab.

‒ Băi, păune, să le fuți pă toate, deah ? țipă taximestrul înainte de a demara în trombă. Bucură-te cât ți se mai scoală !

3

De îndată ce puse piciorul pe trotuar, Excelența Sa fu abordat de mai mulți umani cu măști de cocoș trase peste căpățâni. Îl apucară pe CantoForte de o aripă și-l traseră în interiorul stabilimentului debordând de holograme de puicuțe cotcodăcind de zor și zgâriind murdăria care acoperea intrarea, dînd din coadă în mișcări presupus pornografice.

Neștiind ce să facă, Chirpticul scheuna de zor și alerga de zor înainte și înapoi între Stăpân și grămada de bagaje.

‒ Intrați, intrați! Pacilea nu e sigur pe timp de noapte, strigară nervoși și agitați cocoșii-bărbați, ochii scanându-le bulevardele pustii. Hai înăuntru c-avem un show cvadruplu-X-evaluat, divertisment pentru toate speciile de exotici. Prețuri rezonabile. Tot felul de distracții excentrice. Kinky pentru toate buzunarele. Avem dă toate, puicuțe catifelate, păunițe, curci, moa, struți, și orice alte aripate. Și mai avem o sală de așteptare confortabilă plină de marmote minunate pentru servitorul tău.

‒ Nu, nu !, Excelența Sa insistă, înfigându-și ghearele în gunoiul care umplea trotuar. Asta nu e ceea ce am …

Dintr-o dată un alt grup de umani, înarmați până în dinți, apare din umbra unei alei. Poartă măști de gorile trase peste capete. Un slogan de neînțeles strălucește pe tricourile negre : JOS CU GODZILLA! KING KONG TRĂIEȘTE !

Oamenii-cocoși țipă de frică și aleargă înapoi în clădire. În cateva secunde Excelența Sa CantoForte și loialul său Chirptic sunt înconjurați de o duzină de oameni, toți mirosind a moarte și agresiune. Brațe musculoase îl împing pe Ambasador cu spatele la un perete cu semne de arsură. Alți membri ai bandei îl îmbrățișează pe Chirptic și îl mângâie pe umeri înguști.

‒ Ești liber, tovarășe extraterestru !, îi șoptesc ei la ureche. Nu mai există opresiune etnică !

‒ Dar …, începu Chirpticul.

CantoForte, stând în găinațul vărsat de atâta stress, nu înțelege pe deplin situația. Ciripeli anxioase îi scapă din ciocul întredeschis. Umanii ăștia îi luau degetele. Dar de ce? De ce? Își întinse gâtul în disperare, gata să emită un tril, un imn de pace, iubire și reconciliere între specii.

‒ Ai grijă! strigă unul dintre membrii bandei. Nenorocitul ăsta de exploatator galactic are de gând să ne atace !

‒ Moarte sclavagiștilor ! Moarte neo-colonialiștilor !

Toată gașca deschise focul simultan asupra ambasadorului. Unii trăgeau cu lasere. Alții cu micro-săgeți. Alții cu ionizatoare. Sângele lui CantoForte împroașcă ideograme pe peretele ars. Penele-i zburară peste tot. Mirosul de fecale, cordită și ionizare înghiți strada.

‒ Misiune realizată !, strigă șeful comandoului King Kong. Trăiască Brigazile Revoluționare de Eliberare a Speciilor Asuprite ! Moartea tuturor asupritorilor glandei mamare ! Victorie pentru degetul mare opozabil !

Chirpticul este într-o stare de șoc. Nu poate crede că Maestrul său a fost ucis în fața ochilor lui. Dar ce mai contează acum. Legătura lui neuronală la cortexul ambasadorului a fost întreruptă, și prea puține funcții cognitive îi mai rămân micului simbiont. Un șuvoi de urină puternic mirositoare îi șiroi pe picioare. Își pierduse capacitatea de gândire și de vorbire … corzile vocale emit numai scâncete de spaimă.

Unul dintre brigadierii Comandourilor de Eliberare a Speciilor Opresate îngenunchează lângă el pentru o îmbrățișare frățească.

‒ Ești liber acum, tovarășe, ești propriul tău Maestru, mititelule. Du-te și trăiește în pace. Învață să gândești pentru tine și  folosește-ți mâinile pentru beneficiul propriu și în beneficiul speciei tale.

Chirpticul își holbă ochii de lemurian. Iată-l abandonat într-o lume de neînțeles de forme luminoase, de mirosuri, de sunete, o lume lipsită de orice coerență semantică. Mâinile i se deschid și închid, dar nu există nici o ramură pe care să o apuce.

‒ Cum te simți, tovarășe ? N-ai de gând să ne mulțumești ?

Înțelegerea sa a universului a dispărut. Nu mai rămâne nimic, decât frica. Frica și căldura umedă răspândindu-i-se în jos pe picioare.

‒ Șipiticific … pișat pe mine …, spuse chirpticul, eliberat în cele din urmă.

 

Titlul original : „ Uma noite na periferia do Império”

Traducere de Cristian Tamaș.

Textul a fost tradus cu acordul autorului. Îi mulțumim.

João Barreiros

João Manuel Rosado Barreiros (n. 31 iulie 1952), cunoscut de asemenea sub pseudonimul José de Barros, este scriitor SF, editor, traducător și critic portughez. Laureat al Marelui Premiu Adamastor al literaturii fantastice portugheze (Grande Prémio Adamastor de literatura fantástica portuguesa) și al Premiului brazilian Nova.
A absolvit în 1977 Facultatea de Filosofie din cadrul Universității Lisabona și a fost profesor de liceu. Experiența sa în domeniul educației l-a determinat să scrie o satiră semi-autobiografică intitulată „Testul” (O Teste) în anul 2000.
Ca prozator stilul său este sarcastic, sardonic și având un umor negru caracteristic.
Proza lui Joao Barreiros, utilizând adesea scenarii distopice, excelează în prezentarea unor personaje reprezentând oameni obișnuiți care se confruntă brutalitatea de zi cu zi și sfârșesc ca victime fiind pedepsiți ca urmare a propriilor acțiuni. Textele sale sunt bogate in descrieri grafice ale violenței și resping categoric simboluri „corecte politic” precum producțiuni Walt Disney și Sesame Street, ținte frecvente ale ironiei sale ; de exemplu, în romanul său „A verdadeira invasão dos marcianos” (2004), unii dintre principalii protagoniști au fost creați satirizându-se păpușile muppets.
I-au fost traduse texte în engleză, spaniolă, franceză, italiană, sârbă și română.
A câștigat de două ori Premiul brazilian Nova, atribuit de fani pentru cea mai bună povestire publicată în America de Sud.
A publicat critică de filme, eseuri și articole înziarele independente „Público”, „O Independente” și în reviste precum „Ler” (Lectura). Asprimea criticii sale l-au facut celebru printre fanii portughezi de science fiction.
În decursul anilor 80 și la începutul anilor 90, a coordonat două colecții de science fiction și fantasy la Editora Clássica (colecția Limites) și la editura Gradiva (colecția Contacto). Printre scriitorii publicați se numără Iain Banks, William Gibson, Peter Straub, Dan Simmons și A.A. Attanasio.
Cu toate acestea, editorii s-au opus alegerilor sale neortodoxe în privința anumitor cărți cum ar fi „Lord Foul's Bane” de Stephen R. Donaldson, „Sunglasses After Dark” de Nancy A. Collins, „The Last Coin” de James Blaylock, traduceri rămase nepublicate până astăzi.
A fost de asemenea, co-fondator al „Simetria - Associação Portuguesa de Ficção Científica e Fantástico” (Simetria - Asociația portugheză a SF-ului și fantasticului) în 1995 (din cadrul căreia s-a retras în 1999), și al „Associação Portuguesa do Fantástico nas Artes” (Asociația portugheză a fantasticului în arte) în 2005.

Latest posts by João Barreiros (see all)