Olanda, încă de la începutul secolului al XVII-lea este protestantă și liberă. Olanda ia cunoștință de sine într-un elan de forță care-i sfarmă legăturile tradiționale. Olandezii își iau ca subiect propria lor țară. Ei îi fac portretul. Pe ea o iubesc, pentru că au suferit pentru a o păstra, pentru că ea îi hrănește, pentru că au muncit spre a o face mai bogată, spre a o orândui mai bine, spre a o apăra împotriva omului și a mării. Au luptat timp de zece secole pentru a se face stăpâni pe noroaiele ei, pentru a-și înălța din ruine orașele care se prăbușesc în turbării sau pe care un val de apă le îneacă în mâl și în nisipurile mișcătoare. Viața lor a fost prea grea și acum este prea bună, pentru ca ei să mai caute dincolo de aspectele ei cotidiene educația intelectuală pe care ea le-o poate da acelora ce trăiesc în țări meridionale. De îndată ce și-a căpătat libertatea, Olanda n-a mai ieșit din ea însăși. S-a privit trăind ca o negustoreasă activă, ca o gospodină grijulie și curată căreia îi place mâncarea bună, confortul, dragostea la domiciliu, veșmintele frumoase și rufele albe vădind o existență sănătoasă și o probitate interesată. Dacă a existat vreodată un popor sociabil din fire, cu sentimente câtuși de puțin complicate, cu un echilibru permanent și care se reface fără eforturi, fără zbucium, apoi acesta este poporul olandez. Olanda a practicat și practică arta așa cum a luptat, așa cum a practicat și practică încă negoțul. Arta sa în ceea ce are mai valoros pune în lumină un moment generos, pozitiv, plin de voioșie adică tihnitul orgoliu de a-și fi cucerit dreptul de a trăi după pofta inimii. Pentru că olandezii sunt o națiune înțeleaptă care pune de acord fără dificultate mâncarea îmbelșugată, ierarhia funcțiilor și ordinea socială, așa cum le-au fixat economia și evoluția țării, cu poruncile Bibliei.”  – Élie Faure

„Olanda se afla nu numai geografic, ci și cultural între cele trei mari culturi dominante ale vestului european:  Anglia, Franța, Germania.” – Geritt Bussink

Olanda viitorului1Dosarul „Olanda SF” este încă o premieră absolută în România, urmând altor dosare tematice inedite dedicate Spaniei SF, Greciei SF, Indiei SF.

Olandezii au inventat și dăruit omenirii microscopul, telescopul, piața de capital și compact-discul. Olandezii au fost primii europeni care au explorat (și denumit) diverse zone ale globului, America de Nord : Nieuw Amsterdam (New York ; Long Island (Lange Eylandt : Insula Lungă);  Brooklyn (din Breukelen) ; Harlem (de la Haarlem) ; Bowery (din Bouwerij – Ferma); Bronx (de la Jonas Bronck); Yonkers (de la Jonkheer Adriaen Van der Donck) ; Bushwick (Boswyck : zonă păduroasă; Coney Island (Conyne Eylandt : Insula Iepurilor), Rhode Island (Roode Eylandt – Insula Roșie), Staten Island (Staten Eylandt); Block Island (de la Adriaen Block), Africa de Sud (Kaapstad/Kaapland), Australia, Tasmania, Noua Zeelandă, insula Mauritius și Fiji; au fost, de asemenea, primii care au observat și identificat atât spermatozoizii cât și bacteriile. Pictura olandeză, arhitectura olandeză, olandeza a influențat alte limbi care au împrumutat cuvinte neerlandeze (Yankee : Jan Kees, etc.), Erasmus și Spinoza, Johan Huizinga, De Stijl, „Marea Treime” a literaturii postbelice olandeze (Willem Frederik Hermans, Gerard Reve, Harry Mulisch), artiști precum Joris Ivens și Bert Haanstra, Fons Rademakers și Dick Maas sau regizori talentați ca Paul Verhoeven (care s-a prostituat la Hollywood pentru a produce kitschuri violente, debordând de efecte speciale). Care este specificitatea reală a culturii olandeze contemporane?

Sobrietatea calvină și egalitarismul, diversitatea, etnică și culturală și religioasă, toleranța practicată și nu doar trâmbițată, oranjmania, Zwarte Piet (Petru cel Negru, personaj din folclor, însoțitorul de culoare al Sf. Nicolae),  Sylvia Kristel și cartierele cu felinar roșu, atitudinea tolerantă față de sex și disponibilitatea pe scară largă a drogurilor ușoare, „Vrije Radio Omroep Nederland” (Radio Veronica, 1960-1974, unul dintre primele posturi comerciale de radio în Europa), „ Nummer 28” („Numărul 28”, un reality show olandez) și formatul „Big Brother” născocit de firma Endemol, Proiectul Mars One, „Gezelligheid” (convivialitatea), „Verzuiling” (columnizarea), segregarea politic-social-confesională a societății olandeze, toate acestea sunt fascinante aspecte ale unei realități compozite dar vii și vibrante ale culturii și societății olandeze.

Ficțiunea speculativă olandeză este total necunoscută în România și am considerat necesar să facem demersul de a oferi măcar o introducere într-o ipostază a unei culturi atât de complexe și fertile precum cea olandeză.

S-au tradus și publicat la noi mai multe volume aparținând unor scriitori belgieni (flamanzi) din domeniul imaginarului, Hugo Raes („La stânga liniei de elicoptere”), Ward Ruyslink („Rezervația”), Hubert Lampo („Sosirea lui Joachim Stiller”), Johan Daisne („Scara de nori şi de piatră”) dar din câte știm niciun volum SF,  fantasy sau fantastic al vreunui olandez n-a fost editat (încă) în România.

Este interesat de menționat că în Belgia a existat o școală a fantasticului („l’école belge de l’étrange”) modalitate provenită din cadrul simbolismului și exprimată ficțional (Georges Rodenbach, Maurice Maeterlinck, Franz Hellens, Jean Ray, Thomas Marcel Thiry, Maurice Carême, André-Marcel Adamek, Jacques Sternberg, Gérard Prévot, Michel de Ghelderode, Anne Richter, Monique Watteau, Jean Muno, Jean-Baptiste Baronian), pictural (René Magritte și Paul Delvaux) și cinematografic (regizorul André Delvaux) pe când în Olanda a predominat și predomină convenția realist-ficțională, literatură mimetic-raționalistă a eticii și responsabilității sociale, centrată pe realitatea burgheză, pe aspecte psihologice ale clivajului dintre povara protestantismului și bucuria de a trăi a olandezului de rând. Amsterdamul devine încă din secolul al XVII-lea centrul literaturii neerlandeze care participă din plin la efervescenta viață intelectuală europeană și se integrează marilor curente cultural-artistice europene (clasicism, romantism, ș.am.d.).

Treptat literatura olandeză se emancipează de sub presiunea castrator-obnubilantă a protestantismului,  de sub modelul „Domineespoëzie”, lirică moralizatoare, utilitară și conservatoare promovată intens de pastorii reformați și de o societate mic-burgheză, deși până astăzi sunt predominante influențele realiste și naturaliste în proza olandeză față de cea belgiană unde au prevalat tendințele moderniste și postmoderniste. În general, avangardismele și experiențele inovatoare au fost primite (și privite) cu rezervă în Olanda.

Olanda viitorului2Max Havelaar, un moralist ironic, Louis Couperus, un important scriitor naturalist, romancierii realiști Arthur Van Schendel, Ferdinand Bordewijk, Simon Vestdijk, istoricul Johan Huizinga, autorii Charles Edgar Du Perron, Menno Ter Braak, rarisimii suprarealiști I. K. Bonset (Theo van Doesburg), K. Tonny, H. Cramer, cei „trei mari scriitori” postbelici, Harry Mulisch, Willem Frederik Hermans și Gerard Reve reprezintă fațete, ipostaze ale unei culturi extrem de specifice și interesante care merită să fie descoperită. În România s-a tradus și publicat câte ceva din Johan Huizinga („Homo ludens” , „Amurgul Evului Mediu : Studiu despre formele de viaţă şi gîndire din secolele al XIV-lea şi al XV-lea în Franţa şi în Ţările de Jos”), Louis Couperus („Secretul din Java”, „Iskander”), Simon Vestdijk („Grădina de aramă”, „Chelnerul și supraviețuitorii”, „Călătorie în Jamaica”), Harry Mulisch („Atentatul”, „Diamantul”),  Karel G. Van Loon („Fructul pasiunii”), J.Bernlef (pseudonimul lui Hendrik Jan Marsman : „Năluciri”), Arnon Grunberg („Nesuferitele zile de luni”, „Istoria calviției mele”), Geert Kimpen („Cabalistul”), Arthur Japin („În ochii Luciei”), Leo Lionni („Frederick”), P. F. Thomese („Copilul-umbră”), Marcel Möring („Marea dorință”), Cees Nooteboom („Următoarea poveste”, „Philip și ceilalți”, „Ritualuri”, „Cavalerul e mort”).

Ecourile celui de al doilea război mondial au fost resimțite mult timp după încheierea ostilităților într-o țară care nu mai cunoscuse o invazie străină de la cea franceză din 1795, un traumatism mental ale cărui sechele au fost ficționalizate și psihanalizate îndelung, precum în „Camera neagră a lui Damocles” de W.F. Hermans și „Atentatul” de Harry Mulisch : individul redus la ipostaza carnasieră, își dă frâu liber instinctelor sadice și paranoice profitând de fragilitatea constrângerilor sociale mergând până la autodistrugere, pe fondul unui total cinism și nihilism denunțând iluziile și autoiluzionarea prin ideologie și religie, disperare în fața absurdului și lipsei de sens a existenței.

La nivel general în ultimele decenii literatura olandeză s-a comercializat prin ultramediatizare, câțiva autori de mainstream, Hella S. Haasse, Tom Lanoye, Herman Brusselmans, Arnon Grunberg, Connie Palmen, Cees Nooteboom, Jan Siebelink se bucură de popularitate și de tiraje impresionante, și în ciuda faptului că olandezii citesc mult (evident, în special romane anglo-saxone în original sau în traducere), revistele literare se împuținează iar critica literară e mai preocupată de cronici și recenzii decât de departajări estetice și abordări teoretice. O stare de fapt care afectează toate literaturile europene, îndeobște pe cele mici înlănțuite în limbi vernaculare, minuscule piețe editoriale care se sufocă încet dar sigur din cauze evidente. Există astăzi două imagini foarte diferite ale literaturii olandeze : una, formată din câteva nume prestigioase, avanscenă proiectată și susținută de massmedia și alta a „canonului literar contemporan”, definit de establishmentul cultural-academic în care (curios, dar adevărat) intră autori mai experimentali, mai elitiști, mai puțin cunoscuți de marele public precum  Tonnus Oosterhoff  și Dirk van Bastelaere.

Olanda viitorului3O caracteristică generală a literaturii neerlandeze este orbitarea în sfera de fascinație a literaturii și culturii anglo-americane, influențele euro-continentale fiind aproape nule. În Belgia, de exemplu, cele două comunități etno-lingvistice, flamanzii și valonii se ignoră reciproc (în trecut au existat mulți autori bilingvi, îndeosebi flamanzi), nu se cunosc și nu doresc să se cunoască, flamanzii nu învață franceza (sau dacă o cunosc, nu vor s-o vorbească) iar valonii (francofoni) consideră olandeza imposibil de învățat, iar rezultatul este că atunci când trebuie să comunice o fac…în engleză, precum romanzii și alemanii din Elveția. Flamanzii se orientează spre nordul olandez și spre „satul global anglofon”, iar valonii spre sudul francez. Într-o Uniune Europeană fără granițe (linii imaginare, de altfel), apar sau sunt menținute noi granițe mentale, noi linii imaginare ale inventării de diferențe între membrii aceleiași specii.

SF-ul neerlandofon s-a dezvoltat în ultimele decenii în legătură permanentă (și constantă referire) cu SF-ul american și numai sub influența traducerilor SF-urilor anglofone.” – David Hartwell

„Literatura olandeză de la origini până în prezent este în esență una realistă” a afirmat criticul literar olandez Joseph Andreas Dautzenberg și trebuie să-l credem pe cuvânt întrucât este cel mai în măsură să aprecieze din punct de vedere cronologic o literatură cu un impresionant palmares, literatură care a debutat în secolul XI, deși tot el menționează precocitatea apariției și publicării în Olanda a unor texte utopice precum Holland in het jaar 2940 (Olanda în anul 2940), de Betje Wolff (1777), Het toekomend jaar 3000 (Viitorul an 3000), de Arend Fokke Simonsz (1792) și De Bataafsche Republiek (Republica Batavă) de Gerrit Paape (1798), ceea ce este absolut meritoriu și evident sincronizat cu restul proto SF-ului din Europa occidentală.

Din păcate, Ferdinand Bordewijk, Belcampo (pseudonimul utilizat de H. Schonfeld Wichers) și Maurits Dekker n-au devenit cunoscuți la nivel european și internațional și amândoi au fost autori de mainstream care au flirtat cu imaginarul scientist și nu au scris sistematic science fiction.

„Het carnarium” (Carnarium, 1973), al poetului Leo Vroman, „De Toekomst van gisteren” (Viitorul de ieri, 1972), de Harry Mulisch, „Wat gebeurde er met Sergeant Massuro ?” (Ce s-a întâmplat cu sergentul Massuro ?), care a fost publicată în cea mai importantă culegere a sa de povestiri fantastice, „De versierdem ens” (Omul ornamentat, 1957), iar Dionijs Burger, Felix Thijssen, Eddy C. Bertin, Wim Gijsen, Felix Thijssen, și Peter Schaap sunt câteva nume importante ale SF-ului olandez din anii 70-80. În ultimii douăzeci și cinci de ani s-au remarcat scriitorii Tais Teng, Jan J.B. Kuipers, Marcel Orie, Thomas Olde Heuvelt, Adrian Stone, Paul Evanby, Guido Eekhaut, Floris Kleijne, Mike Jansen, Thomas Olde Heuvelt, Christien Boomsma, Anaid Haen, Martijn Lindeboom, Jaap Boekestein, Chantal Noordeloos, Jetse de Vries, Alex de Jong, Nathalie Koch, Peter Kaptein pentru că fantastica olandeză nu se reduce la M.C. Escher, Paul Verhoeven și Michel Faber.

În mijlocul insulei care este literatura olandeză se află o baltă mirositoare, cu o „insuliță” în mijloc. Insulița nu are poduri sau vreo altă comunicare cu insula mare, dar se consideră conectată cu literatura de consum a Insulelor Britanice și a Statelor Unite. E vorba de SFF-ul local.” – Floris Kleijne

Existența unui SFF olandez într-o piață sufocată de traduceri și importuri anglo-saxone ține de domeniul miraculosului, încă din anii 50 editorii olandezi au invocat lipsa de apetență a publicului local pentru SF olandez, pretinsa lipsă de calitate a acestuia în comparație cu nemuritoarele capodopere anglo-americane (traduse și publicate de zor în întreaga Europă occidentală), creând astfel un cerc vicios care se autosusține de aproape șaizeci de ani : nu publicăm SFF autohton pentru că e puțin și prost și nevandabil, e profitabil comercial să traduci și să tipărești numai scriitori consacrați anglo-saxoni, considerați „singurii mari maeștri ai genului” alimentând o spirală a aculturării unor texte comerciale în proporție covârșitoare dar fetișizate și idealizate de indivizi ignoranți și inculți.

Fandomul olandez luptă, se zbate, caută soluții, încurajează scrierea și publicarea de texte SFF olandeze, se organizează, acordă premii (precum Premiul Paul Harland și Premiul Fantastels), se agregă în cadrul unor convenții SF&F, într-un cuvânt există, speră, visează și își imaginează. Viața, oamenii, lumea în care trăim. Un fenomen viu, vibrant și dătător de încredere și speranță în viitor.

Vă invităm să parcurgeți dosarul tematic Olanda SF, să citiți eseurile lui J.A.Dautzenberg și Jaap Boekestein, interviul luat scriitorilor olandezi, proza SF&F olandeză și să ne împărtășiți opiniile voastre.

Mulți olandezi simt că ceva a fost pierdut în decursul secularizării copleșitoare și de-creștinării Occidentului. Precum ceilalți europeni și olandezii vor acum să-și recâștige un sentiment de siguranță și respect pentru valorile tradiționale și încearcă să stabilească o identitate distinctă ca răspuns la globalizare. Este nevoie de mai multă stabilitate, de ceva nou pe care să te sprijini, de o nouă ideologie. Unii oameni susțin chiar un fel sănătos de provincialism. Destui sunt sătui de cretinizarea, de materialismul și mercantilismul găunos și de superficialitatea societății de consum și caută profunzimea explorând arta și cultura olandeză. “Olanda profundă” reprezintă un trecut care încă din anii 1960 cu filosofia stângist-ateistă a alunecat în fundal, dar nu a încetat niciodată să existe. Pentru că numai literatura nu a încetat să se întrebe “de unde venim ?” și “încotro mergem?” – aceleași întrebări care se pun zi de zi în Europa și de fapt peste tot în lume”. – Margot Dijkgraaf

Și în final, o explicație ! De ce „trek” ? Pentru că „trek” este un cuvânt olandez care înseamnă călătorie, migrație, parcurs implicând pericole și dificultăți, provenind din verbul „trekken” și utilizat începând cu anii 1800 de burii de origine olandeză (care și-au numit graiul „afrikaans”) din Africa de Sud. Între 1835 și 1840, peste 10.000 de buri (așa-numiții „Voortrekkers”), au părăsit Provincia Capului (cucerită de englezi) și au migrat spre nord și nord-est în decursul a ceea ce au numit „Groot Trek” (Marele Trek), înființând republicile independente Transvaal, Orania și Natal. Căci viața (orice viață) este o călătorie spre viitor implicând pericole și dificultăți dar și promisiuni, singurul fel de călătorie spre viitor pe care-l cunoaștem și care este experimentat de fiecare. Viața este un mare trek spre viitor. Și poate și un Star Trek.