Tradiția continuă a SF-ului ceh provine din secolul al XIX-lea, deși nu există o distincție clară a sa față de literatura fantastică. Primele texte cehești identificate ca fiind SF sunt „Newtonuv nozek” (Creierul lui Newton, 1877)  de Jakub Arbes (care a scris o serie de scurte romane pe teme fantastice) și care prefigureaza tema călătoriei temporale și „Život na Měsíci” (Viața pe Lună, 1881)1, de Karel Pleskač, al cărui narator se transportă mental într-o utopie lunară și se îndrăgostește de fiica unui astronom pe care o întâlnește în ficționala așezare selenară.

SF-ul ceh din primele patru decenii ale secolului XX a continuat să exploateze filiera narativă a lui Karel Pleskač anticipând societățile viitorului, dar este, de asemenea, fecund în texte evazioniste de aventură focalizate asupra explorărilor spațiului, „savanților nebuni”, civilizațiilor pierdute din inima Africii, și unor misterioase invenții tehnologice.

SF-ul ceh a fost la începuturi îndeosebi un domeniu al scriitoriilor de „pulp”, existând și excepții onorabile, mai ales și desigur, Karel Čapek (1890-1938), unul dintre fondatorii SF-ului mondial.

Sunt de asemenea, de interes bibliografic câteva dintre textele celebrului autor de mainstream Svatopluk Čech, ca de exemplu, „Hanuman” (1884), descrierea unui război civil între două facțiuni ale maimuțelor, și „Pravý vylet pana Broučka face Měsíce” (Adevărata călătorie a domnului Brouček pe Lună, 1888). Primul autor ceh care a scris SF într-un mod sistematic a fost Karel Hloucha, autorul a șapte romane și culegeri de povestiri, inclusiv „Zakletá země” (Țara fermecată, 1910) și „Sluneční vůz” (Vagonul solar, 1921). Extratereștrii care pot lua forma unor ființe umane joacă un rol important în romanul lui Metod Suchdolský, „Rusové na Martu” (Rușii pe Marte, 1907).

În 1920 a fost publicat primul text SF al lui Karel Čapek, piesa „R.U.R.” (Rossum’s Universal Robots: Kolektivni Drama/Roboții universali ai lui Rossum: o dramă colectivă), text care a introdus cuvântul „robot” în cultura umanității. Termenul de „robot” provine din cuvântul ceh (și slav), „robota” [și în limba română există cuvîntul „robotă” avînd același sens ca în limbile slave: muncă, activitate neîntreruptă și grea în Evul Mediu ; obligație în muncă a iobagilor către stăpânul feudal; (mai târziu) muncă pe care o prestau (de câteva ori pe săptămână) țăranii săraci în folosul boierilor – nota traducerii] și în piesa „R.U.R.”, „roboții” sunt de fapt androizi (organisme antropomorf-raționale de origine biologică create artificial) aparținând unei clase proletare subordonate și nu mașini/mecanisme/aparate automate/sisteme automatizate.

A urmat piesa „Že života hmyzu” (Din viața insectelor, 1921), scrisă împreună cu fratele său Josef Čapek, o excelentă fabulă SF și „Věc Makropulos” (Rețeta Makropoulos, 1922), terifianta poveste SF a protagonistului având 300 de ani, nararea secretului longevității sale și moartea acestuia descrisă ambivalent. Lucrarea lui Karel Čapek a devenit libretul unei opere a compozitorului ceh Leoš Janáček (1854-1928). O colaborare mai târziu cu Josef Čapek, „Adam stvořitel”(Adam creatorul, 1927) și „Bílá nemoc” (Ciuma albă, 1937).

Capek _Fabrica-de-absolutDe mai mare interes pentru cititorii de SF este primul dintre romanele SF ale lui Karel Čapek, „Tovarna na absolutno” (Fabrica de absolut, 1921-1922), o remarcabilă satiră SF a obscurantismului și misticismului, publicată în foileton în cotidianul praghez Lidove noviny (Știri populare), unde Čapek a scris în mod curent, într-un format locvace și cosmopolit. Un om de știință inventeaza „Karburatorul”, un dispozitiv atomic care produce energie aproape gratis prin intermediul conversiei absolute a masei, un proces care eliberează, de asemenea, „esența totalizatoare lui Dumnezeu”, provocând un val de minuni și alte efecte; în cele din urmă are loc un devastator război religios al viitorului, pentru că toată omenirea contaminată de „dumnezeire” se află în posesia adevărului propriu absolut indiferent care adevăruri se întâmplă să fie.

Capek_KrakatitRomanul „Krakatit” (1924), reia într-un mod magistral tipul febril de narațiune specific lui Čapek și exemplifică punctul culminant al vieții sale creatoare. Krakatit este atât un exploziv cvasi-atomic și – prin analogie – abisul sexual în care inventatorul său, Prokop, se prăbușește. Nici lumea, nici Prokop nu ies nevătămați din această baie de acid a realității – realitatea în exces. Acțiunea romanelor lui Karel Čapek are loc în Europa centrală și amenințarea cu apocalipsa este atât de evidentă – mare parte a SF-ului lui amenință sau culminează prin distrugerea omenirii – texte ce transmit un sentiment al conștiinței politice a lui Čapek, cert identificabilă ca fiind central-europeană în ipotezele sale inerente despre precaritatea instituțiilor și falsitatea pretinsei lor benevolențe. Karel Čapek a fost de multe ori comparat (firesc, de altfel) cu  Franz Kafka; dar incriminările reciproc-sexual-fantasmagorice și invențiile sale „Id”-eliberatoare sugerează ca un frate spiritual mai aproapiat ar putea fi austriacul Leo Perutz. Ambivalența nuanțată a lui Čapek despre „virtuțile” transformărilor provocate de tehnologie a fost în modul cel mai clar articulată, poate, într-un eseu de-al său (traducătorul necunoscut), publicat în The New York Times Magazine în 1926:

Există oameni care doresc ca America să civilizeze într-o zi bătrâna Europă precum Europa a civilizat odată imperiul aztecilor. Recunosc că această perspectivă mă îngrozește, așa cum idealurile culturale ale cuceritorilor europeni i-au îngrozit pe vechii azteci, și în limba mea aztecă articulez un strigăt de război împotriva acestei amenințări la adresa micuței noastre rezervații europene.

Capek_Razboi-cu-salamandreleAceastă conștientizare aproape alergenă a fragilității civilizației în secolul al XX-lea este, probabil, cel mai bine rezumată în ultimul roman SF al lui Karel Čapek, „Valka s mloky” (Război cu salamandrele, 1935), în care este descoperită o stranie specie de „salamandre” aparent exploatabile care trăiesc în Pacificul de Sud –tot acolo unde „roboții” lui Rossum, „au trăit” de asemenea. Salamandrele sunt imediat înrobite de „antreprenori”dar dramele rezultate ale luptei de clasă și nedreptății sociale sunt redate cu o remarcabilă ambivalență pentru că salamandrele după ce au obținut caracteristicile umane necesare și s-au pricopsit și cu o „salamandră Hitler” pentru a le conduce în chip totalitar, se întorc împotriva stăpânilor lor umani și inundă continentele, în scopul de a dobândi „Lebensraum” („spațiul vital” nazist). Asediul final – aproape toate textele SF ale lui Čapek prezintă asedii de un fel sau altul, poate inevitabile dat fiind personalitatea lui și situația periculoasă a țării sale – reprezintă sfârșitul pentru Homo sapiens. „Război cu salamandrele” îți crează frisoane prin frivolitatea sa aparentă, deși nu toate traducerile au reușit să respecte exuberanța narativă a foiletonului original, un format care a i-a permis lui Čapek atât de a simula și ridiculiza convențiile ficționale ale jurnalismului cât și de a transmite în același timp o aură a intensității unor evenimente din ce în ce mai amenințătoare fixând povestea într-un precar și tensionat prezent al Cehoslovaciei cu doar câțiva ani înainte ca salamandrele reale să anihileze totul în jur.

Poate că marele scriitor Karel Čapek este mai puțin memorabil în ceea ce privește inovațiile sale SF care nu cuprind nucleul speculațiilor sale, ci mai degrabă pentru redarea remarcabilă a fragilității culturale a țării sale natală – și descrierea magistrală a isteriei lumii înconjurând Cehoslovacia – iluminând narațiunile sale despre strămutate și finale civilizații. Karel Čapek este un scriitor a cărui operă întruchipează întotdeauna, în mod direct sau furtiv, o teroare proleptică profundă cu privire la marșul furibund-tragic spre auto-distrugere al Europei în perioada interbelică.

Jan Weiss_Casa cu o mie de etajeAnii 1920 și 1930 au fost bogați în publicarea de romane SF în Cehoslovacia; în fiecare an au apărut mai multe titluri prezentând o varietate de teme, de la invenții tehnologice până la aspecte politice și sociale ale societăților viitorului. Printre scriitorii activi în această perioadă au fost Tomáš Hrubý, Jiří Haussmann, Marie Grubhofferová, J.M. Troska (pseudonimul lui Jan Matzal) și alții. J.M. Troska a fost cel mai influent, în special cu trilogia sa tip operă spațială „Zápas s nebem” (Lupta cu cerul, 1940-1941). La polul opus s-a regăsit Jan Weiss (1890-1972), cu romanul său mainstream SF, „Dům o 1000 patrech” (Casa cu o mie de etaje, 1929 – traducere românească de Sanda Apostolescu, prefață de Ion Hobana, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976).

Perioada aventurilor pulp SF se încheie în anii 40 ai secolului trecut. „J.M. Troska” (Jan Matzal), un scriitor extrem de popular de opere spațiale, și-a publicat ultima sa carte în 1947, și același lucru este valabil și pentru unul dintre decanii SF-ului ceh tip hard, „R.V. Fauchar”2.

Următorul deceniu, acela al anilor 50 a fost îndeosebi o perioadă izolaționistă, o perioadă de retragere, un rămas bun de la „Epoca de Aur”.

  1. Izolare : 1948-1959

Jan Weiss_Campionul virsteiO atmosferă ostilă SF-ului a început să prevaleze din 1948, când editurile particulare au dispărut, și această activitate fiind preluată de către statul comunist instaurat în februarie 1948. Comuniștii au hotărât că numai proza realist-socialistă va fi publicată și o nouă generație de scriitori a fost dispusă să colaboreze. Ca urmare, producția SF s-a diminuat în Cehoslovacia de la zece titluri în 1948 la doar două în 1949. Și evident caracterul și fundamentul conceptual al SF-ului cehoslovac s-a schimbat. Autorii și-au limitat utilizarea motivelor fantastice și dacă au speculat ceva despre viitor, au avut mare grijă să se mențină în viitorul apropiat. Toate acestea au constituit o deviație importantă de la tradițiile cehe anterioare, așa încât încât mulți cititori au continuat să privească cu multă nostalgie pioasă spre „epoca de aur” din anii 1920 și ’30.

Situația a devenit repede sumbră dar nu imediat. Cel puțin o carte de la sfârșitul anilor ’40 merită să fie evidențiată: curioasa „Krtoryt contra ptakolet” (1948) de Hanuš Sedáček care dramatizează rivalitatea dintre proprietarii aparatelor de zbor și ai metroului într-o Pragă a viitorului.

Dar din 1950 a devenit practic imposibil să mai poți publica un astfel de SF. Într-adevăr, acel an a fost primul din 1914 în care nici un titlu SF cehesc n-a apărut, în special din cauza convingerii ideologice precum că literatura trebuie să participe și să sprijine proiectul imediat de construire a Republicii Socialiste Cehoslovace – tipul de totalitarism ideologic ostil oricărei anticipări cu excepția celei a unui viitor comunist-stalinist.

Jan   Weiss_In-tara-stranepotilor-nostri-ed-tineretului_1963Un număr de autori deja cunoscuți nu au fost capabili sau nu au dorit să adopte noile cerințe ale editurilor de stat. Jan Weiss (1892-1972) este un exemplu tipic. Romanul său „Dům o tisíci patrech” (Casa cu o mie de etaje, 1929 – traducere românească de Sanda Apostolescu, prefață de Ion Hobana, 1976, Editura Dacia, Cluj-Napoca – nota traducerii ) este considerat ca fiind unul dintre cele mai bune exemple de SF cehoslovac; dar frumusețea și calitățile sale onirice sunt aproape în întregime absente din SF-urile ulterioare ale lui Jan Weiss: „Země vnuků” (În țara strănepoților noștri, 1957 – traducere românească de Constantin Nisipeanu, Marga Ionescu Nișkov, 1963, Editura Tineretului – nota traducerii) și alte două cărți din anii ’60 care nici nu merită a fi menționate.

SF-ul și-a recâștigat ceva vizibilitate numai în anul 1955, când Vladimír Babula (1919-1966), redactorul-șef al revistei „Știință și Tehnică pentru tineret”, a început să publice în serial romanul său „Signály z vesmíru” (Semnale din spațiu). Până la urmă a rezultat o trilogie epică, pe care Babula a revizuit-o și adus-o la dimensiunile unui singur volum cu titlul „Oceánem světelných let” (Prin oceane de ani lumină, 1963). Puternic influențat de optimismul propagandistic cu privire la viitor al literaturii științifico-fantastice sovietice3, „Prin oceane de ani lumină” cu greu poate fi considerată o narațiune măcar mediocru scrisă sau stilistic satisfăcătoare; dar pentru anii ’50 ai comunismului est-european, a fost o contribuție semnificativă la înfiriparea literaturii științifico-fantastice cehoslovace și a atras mulți cititori.

Frantisek Behounek_Actiunea L_Ed Tineretului 1962Către sfârșitul anilor ’50 și mai târziu, producția de literatura științifico-fantastică pentru copii și tineret a început să ia amploare sub coordonarea și exemplul lui František Běhounek (1898-1973). František Behounek a fost un cunoscut om de știință și membru al Academiei de Științe din Cehoslovacia care a participat la expedițiile lui Amundsen și Nobile la Polul Nord. Běhounek a scris, de asemenea, nouă romane hard SF între 1942 și 1968, dintre care două au rămas destul de populare și au fost re-editate de mai multe ori. „Akce L : Přběhy z atomověno věku” (1956) (Acțiunea L : Aventuri într-un secol atomic – traducere românească de Rodica Ciocan și Corvin Gruia, Editura Tineretului, 1962 – nota traducerii), descrie colonizarea Lunii, iar în „Robinsoni vesmíru” (Robinsonii spațiului, 1958) protagoniștii încearcă să distrugă o cometă înainte de a intra în coliziune cu Pământul.

În același an a fost publicată culegerea de povestiri „Tarzanova smrt” (Moartea lui Tarzan). Autorul acestui volum fusese până atunci un psihiatru anonim care flirtase cu dramaturgia, un cetățean cehoslovac pe nume Josef Nesvadba (1926 – 2005), omul care a inaugurat o nouă eră a SF-ului în limba cehă.

  1. Viitorul luminos mai degrabă întunecat : 1960-1970.

Nesvadba _Idiotul din XeenemuendeSuccesul volumului „Moartea lui Tarzan” l-a încurajat pe Josef Nesvadba să continue să scrie SF: „Einsteinův mozek” (Creierul lui Einstein, 1960), „Výprava opačným směrem” (Expediție în direcția opusă, 1962), „Poslední cesty kapitána Nema” (Ultima călătorie a căpitanului Nemo, 1966). Povestirile reunite în aceste volume se concentrează asupra personajelor mai degrabă decât asupra parafernaliei uzuale a SF-ului și demosntrează de asemenea, că Nesvadba a fost un adept al conectării intrigii la căutarea unui sens filosofic. Ficțiunile sale, multe dintre care au fost traduse în diverse limbi (inclusiv în limba engleză și publicate în S.U.A. și Marea Britanie); [dar nu numai, există și un volum de povestiri de Josef Nesvadba tradus și publicat în românește, „Idiotul din Xeenemuende”, traducere de Sanda Apostolescu, Editura Tineretului, București, 1969 – nota traducerii] reprezintă genul de proză pe care adulții o pot citi fără sentimentul disconfortului că s-ar complace în fantezii puerile despre spațiul cosmic scrise cu intenția de a-i distra pe copiii lor.

Jiří Brabenec (1911-1983) și Zdeněk Veselý (1927-1992) au colaborat pentru a continua tradiția SF-ului „clasic” scris în comun în romane precum „Dobrodružství v Eridanu” (O aventură pe Eridan, 1961) și „Zločin v duhovém zálivu” (Crimă în Golful Curcubeului, 1966).

Între timp, Ivan Foustka (1928-1994) a publicat unul dintre cele mai bune romane hard SF din anii 1960, „Vzpoura proti času” (Revolta împotriva timpului, 1965), un thriller SF despre un grup de astronauți închis în interiorul unei corp cosmic artificial stăpânit de un calculator malefic. Următorul roman al lui Foustka este cu totul diferit. „Vylet k Pánubohu” (O călătorie la Dumnezeu, 1968) este o satiră mușcătoare despre o expediție cosmică organizată de Vatican spre o planetă îndepărtată. Astronauții fanatic-zeloți instituie o „nouă ordine” acolo și, în consecință, reușesc să transforme un „rai” într-un loc mai oribil decât iadul în sine.

Viziunile SF ale autorior cehi din anii post 1960 sunt considerabil mai întunecate decât cele din deceniul precedent. Într-adevăr, „optimismul luminos” al anilor ’50 își pierde orice credibilitate sau putere de convingere pe care este posibil s-o fi avut odată și, în general, SF-ul cehoslovac se dedă unor avertismente pesimiste cu privire la viitor.

Odnikud nikam” (De nicăieri înspre nicăieri) de Achille Gregor (1910-1998) și „Druhá potopa světa” (Al doilea potop mondial) de Vladimír Straka (n.1923) constituie împreună un exemplu frapant: ambele romane descriu catastrofe care rezultă din radiații mortale și amândouă au fost publicate în același an (1964) .

La fel de simptomatice și caracteristice sunt două narațiuni distopice: „Stříbrné ostrovy” (Insulele argintii, 1965) de Jiří Jobánek (1923-2005) și „Blažený věk” (Erele binecuvântate, 1967) de prolificul scriitor de mainstream Jiří Marek (1914-1994).

Blažený věk” (Erele binecuvântate, 1967) este o distopie clasică, cu acțiunea într-un viitor urban peste care prezidează „ordinea echitabilă”. Peste tot afișe și lozinci proclamă principiile ordinii „poporului”: „Cetățenii orașului nostru: cei mai fericiți oameni din lume !”, „Cetățeni, rămâneți pe stradă : fericirea privată este fericirea din trecut !”, “Știm că în drumul glorios spre libertatea reală mulți oameni trebuie să fie obligați !” și „Cetățeni ai orașului ! Spuneți Da !” Și cetățenii spun permanent și loial „da-ul” lor de zi cu zi pentru a-și exprima loialitatea și ca semn de supunere necondiționată în fața „ordinii echitabile”.

Un alt roman SF din acea perioadă, „Návrat z ráje” (Întoarcerea din rai, 1961) de Čestmír Vejdělek (1925-2011 ; din 1977 a emigrat în R.F.G.) este, în opinia multora (inclusiv a mea), cel mai bun roman SF ceh, datorită în primului rând remarcabilelor studii de personaje și umanității autorului. Eroul din „Návrat z ráje” (Întoarcerea din rai, 1961), Řehoř, nu este un superman, ci doar un tip obișnuit care face greșeli obișnuite. În calitate de reporter, personajul Řehoř vizitează în secret planeta Lucie pentru a (des)(a)coperi misterul civilizației sale. Și trece printr-un nivel de „realitate” după altul doar pentru a afla în cele din urmă că ceea ce părea a fi o foarte atrăgătoare utopie este, de fapt, o muribundă societate distopică ai cărei locuitori habar n-au că sunt sclavii unui computer central care-i guvernează despotic. Prin descrierea detaliată a structura și istoriei planetei Lucie, „Návrat z ráje” (Întoarcerea din rai, 1961) este o ficțiune foarte complexă. Și nici mesajul său etic-moral nu se rezumă la o simplistă și maniheistă viziune în alb/negru; într-adevăr, Čestmír Vejdělek demonstrează că până și adevărul și fericirea sunt noțiuni relative.

Ludvik Soucek_Banuiala unei umbreTot în acea perioadă își face, de asemenea debutul și Ludvik Souček (1926-1978), medic și apoi editor, își publică primul său roman SF, „Cesta slepých ptáků” (Călătoria păsărilor oarbe) în 1964. În următorul deceniu, Ludvik Souček a devenit cel mai popular scriitor SF ceh deși mai mult în rândul tinerilor cititori decât în rândul adulților. În decursul unei cariere scriitoricești timp de șaptesprezece ani, Ludvik Souček a scris 40 de volume nu numai SF-uri, ci și cărți despre fotografie, comunicații, teatru, astronomie, istorie, și mai ales din domeniul pasiunii și obsesiei sale, „dänikenologia” [adică ipoteza paleoastronautică ; în românește i-a fost publicat volumul „Bănuiala unei umbre”, traducere și note de Alexandra Toader, Editura Albatros, 1984 nota traducerii ]. Aproape toate narațiunile sale SF abundă în reiterarea ideii că au existat „vizitatori antici” proveniți din spațiu iar „farfuriile zburătoare” (obiecte zburătoare neidentificate) ar proveni din viitor, și până și „necredincioșii” pot găsi lucruri distractive în textele lui Souček.

Romanului „Cesta slepých ptáků” (Călătoria păsărilor oarbe), Ludvik Souček i-a adăugat două alte volume: „Runa Rider (1967) și „Sluneční jezero” (Lacul soarelui, 1968). Trilogia sa începe prin căutarea unor mesaje misterioase în peșteri islandeze și se termină cu descoperirea unei colonii a vikingilor aflată pe Marte. (Citind scrisorile pe care le-a primit, se pare că Souček i-a convins pe unii dintre cititorii săi că n-a făcut altceva decât să romanțeze niște întâmplări reale !?!) Alte titluri SF de-ale sale includ „Krotitelé dáblů” (Îmblânzitorii de diavoli, 1965), „Případ Baskervilského psa” (Cazul câinelui din Baskerville, 1972), și „Pevnost bílých mravenců” (Cetatea furnicilor albe, 1972), plus două culegeri de povestiri: „Bratri Černé planety” (Frații de pe Planeta Neagră, 1969) și „Zájem Galaxie” (În beneficiul galaxei, 1973).

O multitudine de povestiri SF a început, de asemenea, să apară în diverse reviste în timpul acestui deceniu, inclusiv primele traduceri în cehă ale unor texte de scriitori SF contemporani occidentali, de exemplu, Robert Heinlein, A.E. van Vogt, Clifford Simak, Lewis Padgett și Arthur C. Clarke.

  1. Marile speranțe : 1971-1982

La începutul anilor ’70, SF-ul cehoslovac a trecut prin a doua criză a sa. Aceasta nu a fost la fel de profundă ca aceea din anii ’50, totuși numărul de titluri SF a scăzut de la 13 în 1970 la 4 în 1974. Acest lucru reflectă condițiile sumbre impuse culturii cehe de regimul neo-stalinist venit la putere în urma invaziei sovietice (și a altor țări comuniste din Pactul de la Varșovia : R.D.G., Polonia, Ungaria și Bulgaria, totalizând 500.000 de soldați în decursul operațiunii „Dunărea” declanșată pe data de  20-21 August, la care Iugoslavia, România și Albania au refuzat să participe) din 1968.

În decursul așa-zisei „normalizări” impusă de sovietici (de fapt, restalinizarea și brejnevizarea Cehoslovaciei), SF-ul în mare parte a fost cruțat. Totuși, unii autori de SF au devenit indezirabili, alții au fost închiși pentru activități subversive (samizdate și semnarea Cartei 77) precum Jaroslav Šavrda, alții au trebuit să emigreze (Josef Škvorecký, Čestmír Vejdělek), unii n-au mai avut voie să publice (Alexandr Kramer), sau doar după o cenzură severă : Josef Nesvadba și Ludvik Soucek. Cenaclurile SF au fost interzise până în 1979 pentru că partidul comunist suspecta că în cadrul oricărei întruniri, adunări sau club ar fi putut avea loc activități subversive. De asemenea, lansarea fanzinelor SF a reprezentat o problemă dificilă în Cehoslovacia comunistă, iar tehnologia de copiere a fost sub strictă supraveghere și monitorizare.

A doua jumătate a deceniului 70 a reprezentat o altă poveste. În acei ani a apărut un nou grup de scriitori promițători. Și, spre deosebire de SF-ul anilor ’50-’60 scris de autori profesioniști mulți provenind din mainstream, noua generație a SF-ului cehoslovac a crescut în SF și a provenit din fandom :  Jaroslav Veis (n.1946),  Zdeněk Volný (n.1946) și Ondřej Neff (n.1945) printre alții. [precum generația românească a autorilor  SF din anii ’80 provenită din fandom : Mihail Grămescu, Cristian Tudor Popescu, Lucian Ionică, Sorin Ștefănescu, Rodica Bretin, Lucian Merișca, Leonard Oprea, Alexandru Ungureanu, Ovidiu Bufnilă, Dănuț Ungureanu, Marian Truță, Cristian Mihail Teodorescu, George Ceaușu, etc. – nota traducerii]

Figura cea mai importantă a acestei perioade a fost Jaroslav Veis (n. 1946). Reputația și-a câștigat-o cu două cuegeri de povestiri: „Experiment pro třetí planetu” (Experiment pentru a treia planetă, 1976) și „Pandořina skříňka” (Cutia Pandorei, 1979).4 Jaroslav Veis este notabil ca stilist; povestirile sale nu sunt clișeistice și este capabil de crearea unor drame psihologice magistrale, precum și de o proză veselă cu implicații filosofice. După ce s-a angajat ca redactor la editura Mlada Fronta, a scris și publicat mult mai puțin dar este încă considerat a fi cel mai bun scriitor SF contemporan de proză scurtă din Cehia. [„Zemřeš podruhé”(Vei muri a doua oară), roman SF, 1982 ; „Moře času”(Marea timpului), povestiri SF, 1986 ;  „Den na Kallistó/O zi pe Callisto, ), povestiri SF, 1989 ; „Evropou obchází strašidlo”/O stafie umblă prin Europa, povestiri SF, 2009 – nota traducerii]

RUR_Karel CapekAlți autori valoroși care merită să fie evidențiați sunt Ludmila Vaňková (n. 1927) și Karel Blažek (n. 1948). Ludmila Vankova, deja populară pentru romanele ei istorice, a publicat în 1976 un lung roman SF numit „Mosty přes propast času” (Poduri peste abisurile timpului). Plecând de la premisa unei catastrofe globale, ceea ce a determinat dispariția unei civilizații antice avansate tehnologic, romanul recapitulează istoria Pământului ca produsul unor vizite ale unor exploratori cosmici proveniți din acea civilizație primordială (influențele lui von Däniken).

Karel Blažek, deși el la fel de prolific precum Ludmila Vankova nu a avut la fel de mult succes. Romanul său „Přistání” (Aterizarea, 1979), nu a fost deosebit de bine primit, deși asta nu l-a împiedica să publice o lucrare mult mai ambițioasă numit „Nejlepsi století” (Cel mai bun secol, 1982), descriind în detaliu un viitor utopic. Rezultatul este interesant, dar suferă din cauza logoreei și lipsei de acțiune.

Ludvik Souček, de asemenea, a fost o prezență marcantă în acest deceniu, și nu doar prin SF-ul său. Un articol al său, „Interpelarea viitorului” a provocat scandal datorită exprimării insatisfacției privind starea SF-ului și fandomului cehoslovac, o consecință a  protestului său fiind înființarea mai multor cluburi de fani SF. La scurt timp după publicarea articolului, Ludvik Souček a murit din cauza unui infarct (al nouălea), „Blázni z Hepteridy” (Nebunii de pe Hepteris, 1980), fiind ultimul său volum Acest roman este în ciuda conciziei sale, cea mai bună operă spațială cehă de la Troska încoace.

  1. Perioada recoltei: 1983-1988

Împreună cu celalalte țări din Europa de Est, Cehoslovacia a cunoscut un boom SF la începutul anilor ’80. Nu numai că SF-ul a redevenit la modă, criticii literari serioși au început să-l accepte, Uniunea Scriitorilor din Cehoslovacia a înființat o secție SF, și legiuni de autori SF au inundat orice număr al revistelor populare, de la cele dedicate modei și croitoriei, femeilor, șoferilor, pînă la cele „ostășești” sau cele literare. Și ca să nu fie lăsată pe dinafară, televiziunea cehoslovacă a produs mai multe seriale SF.

În primul din acei ani ai „culesului”, trei tineri scriitori, Miloš Kratochvíl, Zdeněk Rosenbaum și Ladislav Szalai s-au făcut cunoscuți prin intermediul câte unei culegeri de proză scurtă; la fel și traducătorul și editorul Zdeněk Volný, care și-a expus stilul său precis, rece și cerebral.

Publicarea unei antologii duble coordonate de Vojtěch Kantor – „Lidé ze souhvězdí Lva” (Oameni din constelația Leului) și „Železo přichází z hvězd” (Fierul vine din cer), ambele publicate în 1983, a reprezentat de asemenea, un eveniment important, mai ales pentru autori precum Zbyněk Černík, Miroslav Kostka, Ondřej Neff, și Jiří Čihař, toți aceștia au debutat în aceste volume.

Dar mai importante au fost în următorii ani culegerile de povestiri „Stalo se zítra” (S-a întâmplat mâine, 1984) și „Návrat na planetu Zemi” (Întoarcere pe planeta Pământ, 1985), coordonate de Ivo Zelezny, volume  conținând 90 de povestiri originale și care au reușit să lărgească atât baza auctorială a SF-ului ceh cât și popularitatea acestuia (tirajul volumului  „Návrat na planetu Zemi” (Întoarcere pe planeta Pământ, 1985), a fost de 83.000 de exemplare).

Dintre scriitorii menționati mai sus, cel puțin doi merită ceva mai multă atenție.

Unul este Ladislav Szalai (n. 1951). În „Cesta do zahrady bláznovy” (Un drum spre grădina nebunului, 1984), și alte trei culegeri de povestiri, a demonstrat o inventivitate fără sfârșit, imaginație și un simț al absurdului care i-a adus porecla de „Lem-ul ceh”. Singurul obstacol între el și măreția literară este prolificitatea, cantitatea depășind calitatea.

Celălalt este Ondřej Neff (n. 1945). Cariera lui literară a crescut rapid devenind alături de Jaroslav Veis, cel mai popular practician ceh în viață al SF-ului. Jurnalist de meserie, Ondřej Neff a fost enorm de activ, de asemenea, ca teoretician literar, traducător, lector, fotograf și fan SF. Ondřej Neff a scris prima istorie a SF-ului cehoslovac, „Něco je jinak” (Ceva este altceva, 1982), precum și un volum masiv dedicat istoriei SF-ului internațional numit „Všechno je jinak” (Totul este altfel, 1987).

Acțiunea primului roman SF al lui Ondřej Neff, „Jádro pudla” (Miezul problemei, 1984), se desfășoară pe o planetă Marte colonizată de oameni, având o atmosferă ficțională datorând ceva lui E.R. Burroughs și lui Aldous Huxley… roman care în mare măsură a trecut neobservat. Dar în anul următor, în 1985, culegerea de povestiri, „Vejce naruby” (Oul întors pe dos) s-a dovedit a fi un succes instantaneu și a câștigat numeroase premii. Povestirile din acest volum sunt extrem de diverse de la thrillere sumbre, cu acțiune dezlănțuită („Cel mai sălbatice gagiu din istoria Swang-ului”, „Calibrul 7,62”), la texte pline de umor, distrugătoare ale unor tabuuri („Petr și Lucie”, „Monumentul”), și narațiuni grave despre ecologie („Copacul”) și natura umană („Puzzle”, „Linia vieții”). După publicarea unei a doua culegeri de povestiri („Čtvrtý den až navěky”/A patra zi pentru totdeauna, 1987), a publicat un alt roman, de data aceasta despre o colonie de mineri de pe Lună, roman numit „Měsíc mého života” (Luna vieții mele, 1988). Scris în stilul cinic-ironic tipic autorului, acest roman a avut semnificativ mai mult succes.

Între timp, trei scriitori binecunoscuți și-au făcut (re)apariția. În 1986, Jaroslav Veis a publicat cea de-a treia culegere, „Moře času” (Marea timpului). Povestirile nu sunt la fel de originale ca acelea din volumele sale anterioare, iar tonalitatea este mult mai pesimistă. Punctul culminant al culegerii îl reprezintă  „Šest měsíců in Ulna” (Șase luni în Ulna), o poveste amară despre un tânăr bufon, Akbar Ibn Kato, care locuiește într-un metropolă oriental a viitorului unde pedeapsa pentru toate crimele este amputarea. Această nuvelă lungime a obținut pe bună dreptate premiul pentru cel mai bună proză SF.

Josef Nesvadba a reapărut și el dar un Nesvadba care a suferit o metamorfoză considerabilă începând cu anii 1960, reducând numărul de elemente SF și preocupându-se mai mult de realitatea de zi cu zi, mai ales din experiențele sale ca psihiatru. Nesvadba rămâne un autor de best-sellere: romanul „Hledám za manžela může” (Caut un bărbat de soț, 1986), cu un tiraj de 92.000 de exemplare, s-a vândut în câteva săptămâni. Dar apropiindu-se de mainstream, desigur s-a depărtat de SF.

În schimb spre marea surpriză a tuturor celor familiarizați cu scene literară cehă, cel mai aclamat scriitor contemporan de mainstream, Vladimír Paral a fost atras de SF în același fel cum Nesvadba s-a distanțat. În 1982, Vladimír Paral a publicat două romane SF, „Pokušení A-ZZ” (Ispita A-ZZ) și „Romeo a Julie 2300” (Romeo și Julieta 2300), care au fost urmate în curând de-al treilea și cel mai bun: „Válka z mnohozvířetem” (Război cu multibestia, 1983). „Multibestia” este inițial o formă inteligentă de smog. Dar, în a doua jumătate a cărții, acest smog se transformă într-un parazit de natură să influențeze mintea gazdei sale. Desigur, asta complică mult conflictul, deoarece cei care luptă cu „multibestia” trebuie să lupte și cu propria lor voință.

În SF-ul său, Vladimír Paral are aceleași preocupări precum în ficțiuni sale mainstream. El continuă să analizeze morala, manierele, și aspectele negative ale vieții contemporane, cu excepția faptului că în SF își testează constatările în noi condiții generice. De exemplu, romanul „Země žen” (Țara femeilor, 1987), este o parabolă puternic distopică despre o societate în care femeile conduc și bărbații sunt ținuți în lagăre de concentrare. Cu toate acestea, extrapolarea intereselor sale conceptuale în domeniul SF a fost un fel de risc pentru el în măsura în care SF-ul este considerat încă „divertisment juvenil” de care scriitorii „serioși” n-ar trebui să fie interesați

Pe de altă parte, în timp ce Vladimír Paral aduce în SF virtuozitatea unui scriitor iscusit și dă viață SF-ului său prin personaje credibile, el nu este singurul printre autorii consacrați care au utilizat motive SF în opera lor. Aceasta constituie dovada faptului că SF-ul poate „vorbi” unor cititori extrem de diferiți și poate fi respectabil chiar în comparație cu „marea proză contemporană” – ori așa cum unii dintre fani SF mai radicali consideră, mainstream-ul poate sta respectabil lângă SF.

Înființarea în 1982 a Premiului SF Karel Čapek a încurajat coagularea unei noi generații de scriitori SF – Josef Pecinovský, František Novotný, Eduard Martin și Jan Hlavička sunt cei mai semnificativi. Deși au publicat propriile culegeri de povestiri, activitatea literară acestui grup a căpătat în primul rând popularitate prin antologii: „Nàvrat na planetu Zemi” (Întoarcere pe planeta Pământ, 1985) și „Stalo se zítra” (S-a întâmplat mâine, 1985), ambele coordonate fiind  de Ivo Železný.

Câteva cărți SF au fost scrise de autori cehi din diasporă, un exemplu fiind „Maso” (Carne, 1981), un volum conținând două nuvele ale lui Martin Harníček. Un alt autor, în exil, Luděk Pešek a publicat în germană și, uneori, în engleză, deși el a scris în limba cehă : „Die Mondexpedition” (Expediția pe Lună, 1966), „Die Erde ist nah: Die Marsexpedition” (Pământul e aproape : Expediția pe Marte, 1970) și „Falle für Perseus” (Capcană pentru Perseus, 1976); Un roman de Ivo Duka (pseudonimul lui Ivo Ducháček și al Elenei Koldová) a fost publicat în limba engleză: „Martin and his Friend from Outer Space” (Martin și prietenul său din spațiu, 1955). Pavel Kohout, care a părăsit Cehoslovacia în 1968, a publicat mai târziu un roman SF : „Bìlà kniha o kauze Adam Juràček, profesor tělocviku a kreslenì na Pedagogické škole v K., kontra Sir Isaac Newton” (Cartea albă privind cazul lui Adam Juráček, un profesor de educație fizică și desen la Școala Pedagogică din K., față de Sir Isaac Newton : o reconstituire bazată pe documente contemporane și suplimentată cu alte dovezi foarte interesante, 1977).

SF-ul scrisă în slovacă nu are o tradiție continuă și are prea puține lucrări vizibile. SF oferind comentarii sociale și aventuri a fost publicat în anii 1930 și 1940 de Peter Suchanský, Dezo S. Turčan și Jan Kresànek-Ladčan. După cel de al doilea război mondial producția de SF slovac a fost sporadică și natura sa naivă, precum „Luna 2 neodpovedà” (Luna 2 nu răspunde, 1958), unul dintre cele trei romane SF scrise de Jàn Bajla. Un singur autor din anii 1960 iese în evidență: Jozef Tallo, cu o culegere de povestiri, „Vlasy Bereniky” (Părul Berenicei, 1962). Câțiva scriitori SF interesanți au apărut în anii 1980: Alta Vàsovà, Jan Fekete, Jozef Repko ; ei au îndeosebi literatură pentru copii. Cele mai notabil este romanul post-apocaliptic „Po” (După, 1979) de Alta Vàsovà și trei romane ale lui Jozef Zarnay, inclusiv „Kolumbovia zo zàkladne Ganymedes” (Columbi de pe stația spațială Ganymede, 1983).

  1. Concluzii și perspective

Având în vedere această destul de scurtă panoramă, ce-ar mai fi de spus despre starea SF-ului ceh și a perspectivelor sale?

SF-ul a fost foarte popular în Cehoslovacia, având o bază largă de cititori, și tiraje de 100.000 de exemplare pentru cărțile unor autori cunoscuți; cu toate acestea, înrăutățirea situației economice de la începutul anilor 1990 a schimbat în rău această cifră dramatică. O revistă SF lunară, „Ikarie” a fost lansată în iunie 1990 de către scriitorul SF Ondřej Neff, care a editat, de asemenea, împreună cu Jaroslav Olsa jr, „Encyklopedie science fiction” (Enciclopedia science fiction-ului).

În primul rând, ar trebui să observăm că, în timp ce SF-ul a continuat să sufere – sau să se bucure de –neglijarea academic-universitară, poziția sa pe piața editorială de masă, a fost destul de puternică. Tiraje de până la 100.000 de exemplare ale unor titluri SF aparținând unor autori populare din Cehia și din străinătate se vindeau rapid, uneori în decursul doar a câtorva zile. Multe ziare dedicau măcar o pagină SF-ului iar aproape toate revistele includeau povestiri SF. Acest lucru a fost valabil până la mijlocul anilor 90 : colecții specializate SF, două reviste tipărite de SF și prima enciclopedie dedicată SF-ului în Europa de Est.

Nu chiar atât de sănătoasă este supraproducția de SF umoristic-ironic. Cehia se poate lăuda cu unii dintre cei mai buni autori de acest gen de SF (între contemporani, Szalai și Ivan Kminek, îmi vin imediat în minte), dar cred că totul are o limită. Pe lângă exploatarea unei potențialități a genului în detrimentul altora, textele SF cehești sunt pline de povestiri despre inventatori neînțeleși ai unor perpetuu mobile, de extratereștri prizonieri în aziluri psihiatrice, și de computere suferind din amor. În general, asemenea texte se ocupă de pseudo-viitoruri și de pseudo-probleme, și sunt incapabile să reflecte ceva din complicațiile lumii noastre contemporane și, prin urmare, au prea puține lucruri să ne spună.

Un alt factor care face ca starea SF-ului ceh să nu fie la fel de înfloritoare precum vânzarile sale ar putea avea legătură cu lipsa unor romane SF de aventuri în ultimii ani. Astfel, o parte semnificativă a cererii pentru SF este pentru titluri de dinainte de 1990 sau și mai vechi. De exemplu, într-un sondaj din 1985 la care au luat parte 1500 de fani, textele lui Ludvik Souček s-au clasat pe primele cinci locuri ca fiind „cele mai populare cărți SF cehești în perioada de după 1945” în timp ce Jaroslav Veis s-a clasat ca un alt autor favorit (În același sondaj, Souček s-a clasat pe locul întâi, „cel mai bun autor”, Nesvadba pe cel de al doilea, iar pe al treilea Jaroslav Veis.)

O altă slăbiciune se referea la dimensiunile textelor. Autorii SF începători erau încurajați să debuteze cu scurte povestiri pentru că asemenea texte se publicau mai ușor decât un roman.

Și dacă nu reușesc să publice din prima un roman, începătorii au avut și au șansa de a plasa povestiri în vreo antologie precum „Lidé ze souhvězdí Lva” (Oameni din constelația Leului) și „Železo přichází z hvězd” (Fierul vine din cer).

În orice caz, autorii cehi tind să fie nesiguri cu privire la modul de a gestiona texte de lungimea unui roman; și deși SF-ul ceh din ultimii 60 de ani se poate lăuda destule povestiri SF excelente, romane sale SF în cea mai mare parte nu reprezintă lecturi satisfăcătoare.

Această stare de lucruri se poate schimba. Ondrej Neff a scris un roman SF, „Milénium”, o lucrare ambițioasă despre viitorul „fin de siècle”; și Ivan Kmínek are un roman foarte bun numit „Utopie – nejlepsi verze” (Utopia: cea mai bună versiune). Și alți scriitori precum Josef Pecinovský, Eva Hauserová, František Novotný, și Pavel Kosatík sunt relevanți și au texte marcante. Va fi unul dintre ei Salvatorul SF-ului ceh? Răspunsul este încă învăluit în cețurile viitorului.

     Filmul SF ceh

Mai mult de 50 de filme SF au fost produse în Cehoslovacia, primul la începutul anilor 1920. Primele filme SF cehești de real interes sunt adaptări ale unor opere ale lui Karel Čapek, „Bila nemoc” (Ciuma albă, 1937); în regia lui Hugo Haas și „Krakatit” (1948), în regia lui Otakar Vàvra.

De la mijlocul anilor 1950 până în 1970, au fost produse mai multe filme SF de animație și combinații de animație și actori, pe baza romanelor lui Jules Verne și folosind prelucrări ale desenelor originale din edițiile franceze ale cărților sale, realizate de regizorul și animatorul Karel Zeman: „Cesta do pravěku” (Călătorie spre începutul timpului, 1955), „Vynález Zkázy” (Arme de distrugere, 1958), „Baron Pràšil” (Baronul Münchhausen, 1961), „Ukradenà vzducholod”    (Dirijabilul furat, 1966) și „Na koměte” (Pe cometă, 1970).

O coproducție cehoslovaco-franceză în privința animației a fost „La Planète sauvage” (1973), în regia lui René Laloux și grafica lui Roland Topor după romanul scriitorului francez Stefan Wul, „Oms en série” (1957).

Tradiția comediei SF cehești a fost lansată de Oldřich Lipsky cu o comedie and acțiunea în „secolul 5 după Sputnik”: „Muz z prvního století” (Omul din primul secol, 1961). Alte filme SF ale lui Oldřich Lipsky includ o comedie despre călătoria temporală, „Zabil jsem Einsteina, pánové!” (L-am ucis pe Einstein, domnilor!, 1969), o parodie a pulpurilor detectiviste interbelice despre Nick Carter și o plantă carnivoră, probabil cel mai bun film al său, „Adela ještě nevečeřelá” (Adela n-a mâncat încă, 1977); o adaptare după Jules Verne, „Tajemství hradu v Karpatech” (Misterul castelului din Carpați, 1981); și „Srdečný pozdrav ze Zeměkoule” (Salutări cordiale de  pe Pământ, 1982).

Miloš Macourek a lansat câteva comedii SF bune în special „Kdo chce zabit Jessii” (Cine ar omorî-o pe Jessie?, 1965) și „Coz takhle dat si špenàt” (Ce i-ai spune spanacului ?, 1976); a fost de asemenea, co-scenarist al filmului „Zítra vstanu o opařím se čajem” (Mâine mă voi trezi și mă voi opări cu ceai, 1977), unul dintr-o serie de filme SF cehe, multe dintre ele comedii, bazate pe povestirile și romanele lui Josef Nesvadba.

Nu multe filme cehești pot fi considerate a fi SF „serios” sau SF tipic dar cele care sunt includ: opera spațială „Ikarie XB-1” (1963, în regia lui Jindřich Polák), povestea post-apocaliptică „Konec srpna v Hotelu Ozón” (Sfârșit de august la Hotel Ozon, 1967, regia Jan Schmidt); un film despre o vizită din adâncurile galaxiei, „Akce Bororo” (Operațiunea Bororo, 1972) regizat de Otakar Fuka;  filmul pentru copii despre primul contact cu extratereștri, „Odysseus a hvězdy” (Odiseu și stelele, 1974) în regia lui Ludvík Raza; o adaptare liberă după romanul SF „Krakatit”, „Temné slunce” (Soarele negru, 1980, regia Otakar Vávra); și, din Slovacia, filmul SF ecologist „Třetí Šarkan” (Cel de al treilea dragon”, 1985), regizat de Peter Hledík.

Dramele SF sunt destul de frecvente la televiziunea din Cehia, mai ales cele destinate copiilor. Unul dintre cele mai bune seriale a fost unul SF, „Návštěvníci” (Vizitatorii, 1984), în care o expediția din anul 2484 (atunci când Pământul este în pericol de a fi distrus de o cometă), se întoarce în timp în 1984 pentru a căuta ajutor; serialul „Návštěvníci” (Vizitatorii) a fost regizat de Jindřich Polák.

  Notele autorului :

  1. Nici acest titlu, nici vreunul ulterior menționat în acest eseu nu a fost tradus în limba engleză, cu o singură excepție (nota 3). Câteva povestiri de Josef Nesvadba, traduse de Iris Urwin, pot fi găsite în volumul „Vampires Ltd.” (Praga, editura Artia, 1964), în volumul „In the Footsteps of the Abominable Snowman” (Londra, editura Gollancz, 1970), precum și în volumul „The Lost Face” (New York, editura Taplinger, 1971). Volumul „Katapult” de Valdimir Paral a fost tradus în englezește de William Harkins, „Catapult” (Highland Park, New Jersey: editura Catbird Press, 1989).
  2. „Troska” a fost pseudonimul lui Jan Matzel (1881-1961), iar „Fauchar” pseudonimul lui Rudolf Faukner (1889-1971) și Cenek Charous (1889-1956).
  3. Pentru evaluarea situației SF din Cehoslovacia și din URSS, a se vedea studiul lui Rafail Nudelman, „Soviet Science Fiction and the Ideology of Soviet Society”, Science Fiction Studies, 16 (1989):38-66.
  4. O povestie din volumul lui Jaroslav Veis, „Cutia Pandorei” poate fi citit în traducere englezească, „The Invincible Human Spirit; or, The Golden Ships” în revistele „Panorama Literaturii Cehe” nr. 8 (1986) și în „Viața din Cehoslovacia” nr. 6 (1988).

BIBLIOGRAFIE

O listă de traduceri în franceză și în germane ale unor texte citate în eseul de mai sus. Nu am inclus informații despre traduceri în alte limbi europene (maghiară, poloneză, rusă, română, etc.). Pentru informații privind versiunile în engleză ale altor titluri SF cehești a se vedea studiul lui Cyril Simsa, „Bibliography of Czech Science Fiction in English Translation”, revista britanică Foundation, nr. 40 (1987), pp. 62-71, și eseul lui Jaroslav Olsa din Foundation nr. 44 (1988-1989), pp. 50-54.

Behounek, F. „Robinsoni vesmiru”: traducere de Max A. Schonwalder în germană: „Schifbruch in Weltraum”, Praga, editura Orbis, 1961.

Brabenec, J. & Z. Vesely. „Dobrodrulstvi v Eridanu”, traducere de Josef Ulrich în germană:  „Gestrandet bei der Sonne Epsilon”. Berlin-Est, editura Das Neue Berlin, 1964, 1965.

Brabenec, J. & Z. Vesely. „Zlocin v Duhove’m zalivu”, traducere de Josef Ulrich în germană:  „Verbrechen in der Regenbogenbucht”, Berlin-Est, editura Das Neue Berlin, 1966.

Foustka, I. „Vzpoura proti casu”,  traducere de Vlk & Chany în franceză : „Prisoniers des robots”,  Paris, editura Hatier, 1971.

Neff, Ondrej. Texte din volumul „Vejce naruby”, traducere de Susanne Stengel & Barbara Zulkarnain  în germană: „Ei verkehrt”, Berlin-Est, editura Neues Leben, 1989.

Nesvadba, Josef. „Einsteinův mozek”, traducere de François Kerel  în franceză : „Le Cerveau d’Einstein”, Paris: Editeurs français reunis, 1965 ; traducere de Erich Bertleff în germană : „Einsteins Gehirn”, München, editura Heyne, 1975.

Paral, Vladimir. „Valka s mnohozviretem”, traducere de Gustav Just  în germană : „Der Krieg mit dem Multitier”. Berlin-Est, editura Volk & Welt, 1987.

Vejdelek, C. „Navrat z raje”,  traducere de Hans Gaertner în germană : „Heimkehr aus dem Paradies”, Praga, editura Artia, 1966.

Weiss, Jan. „Dum o 1000 patrech”, traducere de Jan Svoboda & Charles Moisse  în franceză : „La Maison aux mille etages”, Verviers, Belgia, editura, Gerard, 1967, 1973; traducere de Gunter Muiller  în germană :„Das Haus mit dem tausend Stockwerken”, Leipzig, R.D.G., editura Paul List, 1977; editura Suhrkamp, R.F.G., 1989.

© Science Fiction Studies & Ivan Adamovič

Traducere de Cristian Tamaș.

Titlul original : „Czech Science Fiction in the Last Forty Years ; Science Fiction Studies #50 = Volume 17, Part 1 = March 1990

Textul a fost tradus cu permisiune autorului și a editorului revistei academice americane Science Fiction Studies, Prof. Arthur B.Evans. Le mulțumim.

Ivan Adamovič

Ivan Adamovič

(născut : 27 noiembrie 1967, Praga, Cehoslovacia) este scriitor, jurnalist, exeget și traducător în special de science fiction. Fan SF de la paisprezece ani, membru al cluburilor SFK Spectra, ADA, SFK RUR, Jules Verne, participând la Parcon de la înființare, din 1982, apoi la convențiile Eurocon și Worldcon.
A fost unul dintre fondatorii revistei SF naționale din Cehoslovacia, „Ikarie”, unde a lucrat din 1990 până în 2007 ca redactor responsabil de proza internațională. Este laureatul a 12 premii acordate de Academia Cehă de Science Fiction, Fantasy și Horror, pentru activitatea de antologator, editor, exeget, traducător. Curator împreună cu Tomas Pospiszyl al expoziției „Planeta Eden : Lumea de mâine în Cehoslovacia socialistă” (Praga, 2010).
Ivan Adamovič

Latest posts by Ivan Adamovič (see all)