Selectează o Pagină

Lumi doar cu femei. Lumi doar cu bărbaţi. Lumi fără sexe sau hermafrodite de Liana Tomescu

(Fragment din teza de doctorat Personajul în literatura SF)  

„Sunt o sumedenie de imagini ale femeilor în science fiction. Dar femei sunt puţine.“

Joanna Russ

 

Literatura SF a constituit întotdeauna o excelentă oportunitate pentru scriitori să se aventureze în tematici referitoare la gen, sex, rolurile jucate de acestea în societate, teoriile feministe şi convenţiile sociale de natură sexuală. Precum alte forme literare, SF-ul reflectă percepţiile populare ale epocii în care autorii şi-au scris operele, dar şi reacţia autorilor respectivi în legătură cu stereotipurile şi rolurile sexelor.

Mulţi scriitori au ales să scrie fără să comenteze poziţia sexelor în societăţile virtuale din cărţile lor, create astfel încât să reflecte cu acurateţe lumea lor reală. Există însă o serie de autori de SF care şi-au dorit să exploreze convenţiile culturale, mai ales rolurile sexelor, în universuri populate de specii extraterestre şi roboţi, imaginându-şi trans-genuri, de pildă roboţi care îşi pot schimba sexul, extratereştri hermafrodiţi sau de un al treilea gen, sau chiar alieni fără variaţii (genuri) sexuale.

Tradiţional vorbind, SF-ul este un gen puritanic, orientat către patriarhalism, fiind descris ca literatură scrisă de bărbaţi pentru bărbaţi. Majoritatea stereotipurilor din SF, cum ar fi extratereştrii, roboţii sau supraoamenii pot fi utilizate ca metafore pentru genul masculin. Prin comparaţie, literatura fantasy este percepută ca fiind mai deschisă către genul feminin, însă rareori încearcă să pună întrebări cu privire la ideea de superioritate masculină. Cu tendinţa sa de a imagina societăţi viitoare diferite de cea a prezentului, SF-ul are un potenţial ridicat în examinarea rolurilor şi preconcepţiilor sexuale, în timp ce literatura fantasy care apelează la arhetipuri şi decoruri cvasi-istorice se bazează adesea pe conceptul patriarhatului.

Percepţia obişnuită privind rolul femeilor în operele SF a fost dominată îndelung de două sterotipuri: femeia care întruchipează răul (villainess) şi femeia neajutorată (damsel in distress). Aceste personaje sunt, de regulă, atrăgătoare fizic şi costumate provocator, urmărind să fie salvate sau apreciate de un erou masculin.

Bărbaţii, pe de altă parte, sunt reflectări ale unui arhetip fundamental, eroul, şi sunt caracterizaţi ca fiind raţionali, competenţi, asexuali, interschimbabili etc. Supraomul şi savantul genial sunt alte stereotipuri comune întruchipate de personaje masculine. Sunt păreri care susţin că SF-ul fetişizează masculinitatea prin intermediul tehnologiei, o protejează de feminizare, se diferenţiază de alte genuri de literatură care preferă fetişuri feminine.

Lumile sau societăţile unisexuate au fost dintotdeauna una dintre modalităţile principale de explorare a genurilor masculin-feminin şi a diferenţelor între sexe. Într-un asemenea univers este posibil ca toţi bărbaţii să fie şterşi de pe faţa planetei de o boală care să lase în viaţă doar femeile, pentru ca înmulţirea speciei să ajungă să se realizeze prin procedee tehnologice sau mistice. Societăţile rezultate sunt descrise de autoarele feministe ca utopii, cum ar fi cele din romanele binecunoscute Motherlines (Linii materne), 1974-1999, de Suzy McKee Charnas, The Female Man (Bărbatul femeie), 1975, de Joanna Russ. Feministele explorează noţiunea de independenţă şi eliberare a femeii din cleştii patriarhatului în aceste universuri care nu sunt neapărat dominate de lesbiene, uneori fiind asexuate, un exemplu în acest sens fiind Herland, 1915, de Charlotte Perkins Gilman:

„Nu le era teamă de noi – trei milioane de femei foarte inteligente – sau două milioane, dacă numărai doar adulţii – nu aveau cum să se teamă de trei tinerei. Ne gândeam la ele ca la nişte femei, adică oarecum cu timiditate, dar trecuseră două mii de ani în care nu avuseseră de ce să le fie frică şi cu siguranţă încă o mie de când uitaseră complet sentimentul.

Ne-a trecut prin cap – cel puţin lui Terry i-a trecut – că am putea să ne dăm la ele. Ele s-au gândit – cu multă grijă şi de la depărtare – să se dea la noi, dacă li s-ar fi părut înţelept.

Toată perioada cât ne-am antrenat, ele ne-au studiat, ne-au analizat, au pregătit rapoarte despre şi concluziile la care au ajuns au fost transmise, pe larg, celorlalte.

Nu era o fată în ţară care să nu fi învăţase de luni de zile tot ce putea despre ţara noastră, cultura şi caracterul nostru. Nu e de mirare că ne era greu să le răspundem la întrebări. Dar regret să spun că atunci când am fost scoşi şi expuşi public (nu-mi place să spun că asta au făcut, dar ăsta e adevărul), nu s-a grăbit nimeni să ne ia. Erau interesate de noi, profund interesate, dar nu era acel gen de interes la care se aştepta bietul Terry“[1].

În utopii imaginate de autori, societăţile sunt caracterizate, în cel mai bun caz, de o egalitate reală în drepturi între sexe. Utopiile în care unicul sex este cel bărbătesc sunt mult mai rar întâlnite poate pentru că aceştia nu se simt oprimaţi, prin urmare nu resimt nevoia de a crea societăţi populate numai de bărbaţi.

Există lumi utopice unde sexul se stabileşte doar după ajungerea la maturitate, precum în My Own Utopia (Utopia mea), 1961, de Elizabeth Mann Borgese, sau Golden Witchbreed (Rasa vrăjitoarelor cu păr auriu), 1983, de Mary Gentle.

În opere SF scrise de bărbaţi, lumile conduse de femei sunt distopii, precum Consider Her Ways (Gândiţi-vă la ea), de John Wyndham, 1956, unde singura opţiune pentru ieşirea din patriarhat şi organizarea matriarhală este o societate fascistă inspirată de modelul furnicilor.

Samuel Delaney scrie în 1967 o povestire intitulată Aye, and Gomorrah (Da, şi Gomora), extrem de controversată, din cauza conotaţiilor sexuale, despre o lume unde astronauţii, cunoscuţi ca Spacers, sunt „neutralizaţi“ înainte de pubertate, pentru a se evita astfel efectul radiaţiilor cosmice asupra lor. În afară de sterilitate, astronauţii mai sunt în acest mod scăpaţi şi de evenimentele pe care le-ar produce instalarea pubertăţii. Ei devin adulţi androgini al căror sex este neclar pentru ceilalţi.

Personajele feminine din filmele SF de început erau adesea portretizate ca obiecte sexuale, precum Barbarella (1968). Ulterior, mai ales în serialele televizate, femeile erau idealizate ca soţii perfecte sau casnice. Pasul următor a fost făcut de protagonistele care interpretează un rol destul de neclar, ocupând o poziţie neclară, undeva între postura de soţie şi femeie care munceşte, mai apoi ajungându-se la femeia puternică, de genul îngerilor lui Charlie, care au însă, nevoie de confirmare masculină pentru acţiunile lor. Personajul feminin principal din Bewitched (Samantha) este o nevastă obişnuită, soţul ei împotrivindu-se oricăror demonstraţii ale puterilor ei dacă acestea îi subminau lui poziţia. În general, Samantha reacţiona folosindu-şi capacităţile magice pentru a-şi salva soţul sau pentru ca acesta să nu fie umilit în anumite situaţii.

Un alt personaj de referinţă pentru anii ’60 este celebra locotenent Uhura, nu doar exploratoare a spaţiului, ci şi femeie de culoare, două aspecte inedite pentru televiziune. Însă este de remarcat că Uhura, deşi considerată un simbol al luptei feministe şi rasiale din epocă, rămâne pe parcursul serialului TV Star Trek doar în fundal, fiind un element de umplutură, folosit pentru ca telespectatorii (bărbaţi) să-şi poată clăti ochii. Serialele SF din anii ’70 urmează acelaşi stil de abordare, adăugând puteri fizice ca urmare a unor descoperiri sau diverse elemente speculative. Ne referim acum la Bionic Woman, respectiv Wonder Woman, cărora totuşi societatea le cere să se comporte ca nişte femei obişnuite şi să-şi ascundă puterile ieşite din comun pe care le deţin.

 

Houston, Houston, Do You Read? (Houston, Houston, ne auzi?) este o nuvelă scrisă de James Tiptree Jr. în 1976, despre trei cosmonauţi plecaţi într-o misiune care se termină prost. Ei se întorc pe pământ fără să-şi dea seama că au călătorit în timp, pentru a descoperi că Terra este locuită doar de femei. Ca urmare a unei boli contagioase, toţi bărbaţii pieriseră, rămânând numai femeile care descoperiseră o modalitate de a se înmulţi prin clonare, pornind de la un set limitat de genotipuri. Cei trei bărbaţi sunt doar o sursă de genotipuri noi pentru societatea condusă de femei.

The Female Man (Bărbatul femeie), 1970, este un roman de Joanna Russ, despre patru personaje feminine, feţe ale aceleiaşi personalităţi, care îşi duc viaţa în patru universuri diferite, explorând variate tipuri de societăţi, de la cea în care femeia este doar soţia şi mama, la cea unde femeia trebuie să lupte ca să fie considerată egală cu bărbatul, până la cea în care bărbaţii au dispărut şi cea în care femeia simte că nu poate avea un loc în societate dacă nu atacă şi ucide bărbaţii.

When It Changed (Când a venit schimbarea), 1972, de Joanna Russ exploatează aceeaşi temă a unei lumi populate doar de femei. Este vorba despre o planetă colonizată cu mult timp în urmă de oameni. Bărbaţii au dispărut loviţi de o molimă ucigătoare şi femeile s-au descurcat foarte bine, organizându-se într-o societate armonioasă. La un moment dat sunt vizitaţi de un echipaj uman format din bărbaţi. Aceştia pretind că pe Terra femeile sunt acum egale în drepturi cu bărbaţii, dar personajul principal se întreabă dacă acesta este adevărul, dat fiind faptul că reprezentanţii sexului masculin au avut faţă de societatea lor doar zâmbete condescendente.

Herland, de Charlotte Perkins Gilman, 1915, este un roman despre o societate utopică formată doar din femei. Ele se înmulţesc prin partenogeneză (reproducere asexuată) şi trăiesc într-o lume fără conflicte sau războaie, ideală.

Consider Her Ways (Gândiţi-vă la ea), de John Wyndham, 1956, prezintă, prin intermediul discuţiilor dintre personaje, o societate compusă doar din femei şi organizată în caste. Personajul principal este o femeie care se supune unor experimente şi constată că a fost transpusă în viitor.

Ammonite, de Nicola Griffith, 1993, facem cunoştinţă cu o lume populată doar de femei, a cărei societate este împărţită în triburi de femei aflate în război pentru obţinerea supremaţiei.

Ethan of Athos (Ethan din Athos), de Lois McMaster Bujold, 1970, este un roman amplasat pe planeta Athos, cu referire clară la muntele lui Athos. Aici există doar bărbaţi, organizaţi într-un mod similar unei mănăstiri. Copiii se nasc în utere artificiale şi sunt crescuţi de un părinte şi un co-părinte. Cuplurile seamănă cu cele ale homosexualilor, dar există şi celibatari, precum şi tineri nehotărâţi în ce priveşte partenerul sexual. Populaţia de pe planeta Athos ar prefera să reteze orice contact cu lumea exterioară, însă este obligată să păstreze anumite relaţii pentru că are nevoie să-şi reînnoiască încărcătura de ovule feminine pe care trebuie să le importe.

The Crime and the Glory of Commander Suzdal (Crimele şi gloria comandatului Suzdal), de Cordwainer Smith, 1963, este un roman despre o lume populată numai de bărbaţi, în condiţiile în care femeile fuseseră alterate genetic să se transforme în bărbaţi pentru a supravieţui unei boli contagioase. Arachosienii, care se consideră klopts, trăiesc însă într-o lume dezechilibrată, urăsc tot ce înseamnă om obişnuit, sunt plini de ură şi răzbunători.

Wraeththu, 1990, de Storm Constantine, este denumirea unei specii postapocaliptice apărută pe Terra. Wraeththu sunt hermafrodiţi, cu un aspect androgin, fără sâni, dar supli, cu forme feminine, lipsiţi de pilozităţi. După un ultim război distrugător ei au apărut ca urmare a unei mutaţii genetice, nu se ştie de ce provocată, preluând încet conducerea şi eliminând rasa umană. De la primul reprezentant al rasei, microbul s-a transmis prin schimbul de sânge, fiind transmis din aproape în aproape. Wraeththu se înmulţesc printr-un act sexual special, desfăşurat într-o locaţie anume, copilul fiind depus într-o perlă, un soi de ou din care acesta iese la momentul potrivit. Cei mici se dezvoltă mult mai repede decât copiii oamenilor, ajungând rapid la pubertate. Wraeththu sunt mult mai rezistenţi la boală, capabili de telepatie, telekinezie şi alte aptitudini magice.

 

Primii scriitori de SF care au îndrăznit să publice cărţi în care să atingă explicit tema homosexualităţii au fost Philip Jose Farmer şi Theodore Sturgeon. Acesta din urmă, de exemplu, scria în 1953 romanul The World Well Lost (Lumea definitiv pierdută), unde personajele erau homosexuali declaraţi şi iubirea lor era clar portretizată. Cu toate acestea, în epocă homosexualitatea era desconsiderată de majoritatea scriitorilor de SF: Charles Beaumont publica povestirea The Crooked Man (Bărbatul strâmb) în 1955, despre o Terră suprapopulată, unde reprezentanţii homosexualităţii sunt văzuţi ca oprimatori nemiloşi ai restului populaţii heterosexuale; în 1962, Anthony Burgess publica The Wanting Seed (Sămânţa lipsă), unde, ca să fii angajat în orice slujbă, trebuia sa fii homosexual – autorul consideră acest lucru a fi împotriva firii şi motivaţia declinului lumii respective.

Ulterior, autorii de SF au început să scrie deschis despre homosexualitate, creând lumi dominate doar de relaţii homosexuale sau doar lesbianice ori ambele.

Un scriitor foarte cunoscut, Robert A. Heinlein publica în 1973 romanul Time Enough for Love (Destul timp pentru dragoste), unde protagonistul aduce o serie întreagă de argumente în favoarea legăturilor amoroase homosexuale. Elisabeth Lynn este o scriitoare de cărţi SF gay, printre care se numără The Chronicles of Tornor (Cronicile din Tornor), 2000, precum şi A Different Light (O altă lumină), 2011, în care se axează cu naturaleţe pe relaţii homosexuale, înscriindu-le într-un fundal cultural în care se încadrează perfect.

Cyberpunkul continuă să atingă tema homosexualităţii însă doar în trecere, fără să-i acorde o atenţie specială. Robert Silverberg scrie în 1971 romanul The World Inside (Lumea din interior), în care imaginează un Pământ al viitorului unde populaţia a ajuns să numere miliarde, ca urmare a credinţei că a naşte copii este cel mai bun lucru pe care îl poate face omul. Se locuieşte în zgârâie-nori duşi la extrem, însă nimeni nu mai iese din incintele acestora, iar cum resursele sunt foarte reduse, totul se împarte, inclusiv soţiile şi soţii. Este un păcat capital pentru un bărbat să nu meargă „la plimbare“ şi pentru o femeie să refuze o propunere sexuală.

Greg Egan foloseşte viitorul ipotetic din romanul său, Distress (Nenorocire), 1995, ca să creeze nu doar un gen diferit, ci chiar cinci, introducând un set nou de pronume pentru fiecare. De exemplu, personajul Akili Kuwale este o fiinţă umană asexuată, diferită de un hermafrodit, dat fiind că şi-a îndepărtat organele reproductive în întregime. Pentru acest Akili Kuwale, scriitorul foloseşte pronumele ve, ver şi vis pentru a-i defini genul neutru.

În Glory Season (Anotimpul gloriei), 1993, de David Brin, personajul feminin Lysos îmbunătăţeşte viaţa fiinţelor umane din colonia de pe planeta Stratos. Modificările impuse de ea determină ca regulă înmulţirea oamenilor prin intermediul clonelor (în timpul iernii) şi al copiilor normali (în timpul verii). Toate clonele sunt femei, evident, singurii băieţi având şansa să se nască doar vara. În consecinţă, după un timp, femeile câştigă o poziţie superioară bărbaţilor, se organizează în grupări de succes care preiau conducerea economică, politică, într-o societate mult mai stabilă, dat fiind că violenţa pare a fi o trăsătură masculină:

„Dacă tot am primit dreptul la cuvânt, iată o întrebare care mă preocupă de ceva timp. De ce atât de puţini scriitori de opere fantasy sau heroic-fantasy tratează chestiuni fundamentale în romanele lor care îşi desfăşoară acţiunea în societăţi rigide, ierarhizate, stratificate şi, în ultimă instanţă, despotice? Cu ce este feudalismul atât de atrăgător încât aşa de numeroşi cetăţeni liberi din lumea democratică preferă să citească despre viaţa lorzilor moştenitori? De ce ar trebui ca prinţul sau prinţesa deposedate de titluri din toate clişeele să fie aleşi să conducă un război împotriva Lordului Cel Negru? De ce să nu alegem un lider nou, după merit, în loc să ne agăţam de vlăstarii de sânge regal? De ce să nu-i cerem pomposului vrăjitor bun ceva util, cum ar fi toalete la care să tragi apa, electricitate, pentru fiecare locuinţă din regat?“[2].

© Liana Tomescu

De aceeași autoare :

Liana Tomescu – Feminismul în literatura SF

Liana Tomescu – Teme religioase în SF



[1] Charlotte Perkins Gilman, Herland, Dover Publications, 1999, p. 8.

[2] David Brin, Glory Season, Spectra Publishing House, 1994, p. 2.

Author