Chiar dacă texte remarcabile sunt publicate în cehă, română, maghiară sau sârbo-croată, etc., la nivel internațional au șanse minime de a fi observate. Chiar traducerile în limbi de comunicare la nivel mondial ca engleza, franceza, spaniola, germana, etc. nu sunt suficiente dacă locul de proveniență a narațiunilor nu este unul de prestigiu.

Putem remarca fără vreun efort deosebit bestsellere anglo-americane traduse în toate limbile europene, dar de ce fenomenul nu funcționează și invers ? Prin urmare, cititorii din țările non-anglofone cunosc atât SFF-ul anglofon cât și literatura scrisă în limba lor vernaculară. De asemenea, autorii și editorii anglofoni (promovați de sistemul global editorial al AngloSFerei și de mașinăria de produs bani de la Hollywood) sunt formatorii literari de opinie, de tendințe și de curente artistice.

Aceste tendințe răspândite peste tot în lume au ca rezultat un potop de georgerrmartini la mâna a doua, de terrypratcheți veleitari sau de pseudo-neilgaimani. Concluzia mea este că ideile originale incluse în texte non-anglofone nu au prea multe oportunități de a deveni cunoscute în țările dominate de limba engleză.”-. Jerzy Rzymowski, co-editorul revistei SF Nowa Fantastyka (Polonia)

 

Afirma cineva în 1992 că „există o cale de a ieși din marasm (ghetouri literare stăpânite de veleitari și nechemați care stimulează un gust îndoielnic și kitsch-ul literar de mari proporții) : recurgerea la marii autori ai genului, situați inevitabil în sfera literaturii anglo-saxone. Așa au procedat și editorii francezi imediat după cel de al doilea război mondial și eforturile lor au fost încununate de succes, ei avându-i pe Gérard Klein, Daniel Walther, Michel Jeury și René Barjavel.

Oare așa să fie ? Traducerile și publicarea timp de întregi decenii la scară industrială de SFF anglo-saxon, nasc oare mari scriitori pe piețele de consum ? Au fost Karel Čapek, Stanislaw Lem, frații Arkadi și Boris Strugațki, Vladimir Colin, etc., consumatori înveterați de SF anglo-american și copiindu-i pe „nemuritorii anglofoni” au învățat să scrie ? Autorii galici menționați au reprezentant rezultatul traducerilor în franceză a capodoperelor pulp SF-ului de peste ocean ?

După 25 de ani de aculturare anglo-saxonă în Europa de est a tuturor produselor de consum (inclusiv a SFF-ului, tot un produs de consum la scară largă), ne dăm seama că trecerea de la economia autarhic-comunistă la una deschisă pieței mondiale, a însemnat și înseamnă un singur lucru, import de produse occidentale (sau orientale) și export de carne vie locală. A însemnat malinchism și mancurtizare, fetișizarea oricărei maculaturi trâmbițate a fi „în tendințe”, sau „la modă”, sau pe lista newyorkeză de bestsellere, imitarea și consumarea bovină a imbecilității unora și altora, convinși că reprezintă unicitatea și superioritatea absolută, nivelul maxim de creație acum și mâine și în vecii vecilor, amin.

Cum funcționează un tip de model est-european în ceea ce privește ficțiunea speculativă ? Imaginați-vă un neuron sau o stea gigantă: un Centru masiv al culturii globale și steluțe separate ale unor culturi vernacular-locale conectate la centru prin dendrite sau jeturi de plasmă. Aceste steluțe nu au nici o legătură una cu alta – cu excepția axei de comunicare care trece prin centru. Grupul nostru de steluțe, adică de SFF, este format din Polonia, Cehia, Rusia, Ucraina și chiar și în grupul nostru relațiile nu sunt simetrice: traducerile polono-cehe (sau ceho-poloneze) au loc în ambele sensuri, dar și noi și cehii traducem mai mult din limba rusă decât în ​​limba rusă.

Ce se întâmplă în alte grupuri/roiuri, aflăm doar când o anumită carte, un anumit autor reușește să aibă succes în Centru, adică în AngloSFeră, pe piața americană. Pentru că astăzi presiunea culturii global-anglofone este devastatoare. E ca și cum ai sta sub o cascadă și ai încerca să scuipi în amonte – asta este imaginea reală a schimburilor culturale între orice grup/roi și Centru. Așa că acum pe planetă avem aceleași tendințe, aceleași bestsellere, aceleași nișe – iar în cazul SFF-ului, acesta fiind bine înrădăcinat în cultura pop – starea de fapt e și mai evidentă. Versiunile noastre SFF local-vernaculare diferă doar prin referințe istorice.” – Jacek Dukaj, scriitor SF (Polonia)

Și în ciuda faptului că numai suntem prizonieri în propria țară, tindem să ignorăm cam tot ceea ce se întîmplă în ţările din jurul nostru sau din zona noastră geografică, fascinaţi cum sîntem de fata morgana nord-atlantică, de Centrul Galactic anglo-saxon. Iar cei din jurul nostru fac la fel. Și ei sînt hipnotizați și seduși, legănați în mrejele noii Circe. Adică toată lumea ignoră pe toată lumea, de  parcă am trăi pe planete diferite. Planete nombriliste și autiste. Sau,  cum spune criticul literar Dan C. Mihăilescu : „mania unicității, narcoza regională, utopia insularizării și farmecele claustrofiliei.”

Pentru că fiecare este unic şi excepţional, bineînţeles.

Din motive obiective, desigur.

Toată lumea se raportează la cele mai avansate şi bogate ţări de pe glob. Care sunt îndeosebi cele anglo-saxone.

Şi este normal să existe etaloane şi repere.

Iar dacă îţi ignori vecinii din diverse motive iar ei fac la fel, tot din diverse motive, ţi se poate întîmpla pînă la urmă să mori singur şi ignorat de toţi, dar convins fiind de excepţionalitatea destinului propriu.

Culturi diferite, limbi diferite, româna, o limbă neolatină este complet neinteligibilă pentru toţi locuitorii statelor din jur iar limbile vecine (slave: ceha, slovaca, poloneza, bulgara, sîrbo-croata, slovena, ucrainiana, rusa), fino-ugrice (maghiara, estona, finlandeza), indo-europene (greaca, albaneza, lituaniana, letona) sînt complet neinteligibile pentru români. Și invers bineînțeles.

Deși diversitatea și bogăția culturală ale Europei tocmai de aici provin, din acest turn Babel, în special în estul Europei pentru că în vest nu sînt decît două culturi lingvistic vorbind, cea neo-latină și cea germanică. Celticii au fost anglizați și francizați demult.

Şi mai există și multă suficienţă şi convingerea că nimic interesant nu se poate întîmpla în Europa centrală şi de est, decît poate catastrofe şi nenorociri. La care se adaugă o mulțime de clișee, stereotipuri, șabloane de gîndire și prejudecăți. Toate comune și reciproce, evident. Și o multitudine de complexe de inferioritate și frustrări mascate în aroganță și atitudini de superioritate.

Şi pentru că limbile noastre nu sunt inteligibile reciproc, ne rămîne engleza. Şi Google Translator J. Şi poate un pic de curiozitate şi bunăvoinţă faţă de oameni cu care avem în comun mult mai mult decît ne putem imagina.

Şi receptivitatea faţă de literaturi SF care (cît se poate de obiectiv) sînt în unele cazuri mult mai cunoscute la nivel mondial decît SF-ul românesc (SF-ul ceh, SF-ul polonez și SF-ul rusesc, de exemplu).

În Vechile Timpuri când lumea era mai puțin aglomerată și nu se publicau atât de multe cărți, asupra noastră se revărsa un veritabil corn al abundenței de traduceri SFF, romane și antologii și culegeri de povestiri din întreaga lume. Editurile noastre aveau încă impresia că rolul lor era de a educa și informa masele finlandeze. Așa că aveam traduse în finlandeză, cărți science fiction din Rusia, Polonia, Danemarca, Italia, Franța, Japonia, etc. și da, chiar și din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii ! Și era interesant, și diferit și din păcate așa ceva nu se mai întâmplă. Majoritatea absolută din tot ceea ce se publică este din limba engleză. Sigur, există și ocazionale volume SFF și din alte țări, dar ca peste tot în lumea non-anglofonă ceea ce se traduce și se publică în materie de SFF este scris inițial în limba engleză.” – Jukka Halme, editor, critic, fan SF (Finlanda)

În ultimii ani am asistat la rarefierea surselor SFF și în peisajul editorial românesc. Se traduce mult dar se traduce preponderent dintr-o singură limbă, engleza. Aceeași situație este peste tot în lume, în lumea neanglofonă, bineînțeles, o sărăcire și uniformizare a viziunilor, a abordărilor și modului de gîndire, o relație univocă de dominare culturală ale cărei repercusiuni sînt copierea facilă, servilă și conformistă, importul mercantilist-consumist de pseudoforme literare („echivalentele literare ale unui big mac” cum le numește Stephen King) și încercările veleitarist-semidocte de aculturație ale acestora. În esență este vorba de macdonaldizare culturală globală, toată planeta citește în traducere sau în original cam aceeași scriitori anglofoni. Și vede cam aceleași filme, seriale, documentare și reality show-uri și ascultă cam aceeași muzică și se defulează cu aceleași „produse culturale”.

Cred totuși că împreună cu ceilalți europeni putem construi punţi de comunicare şi de dialog cu literaturi care au parcursuri şi o istorie destul de asemănătoare.

Putem dialoga cu oameni care ne înţeleg pentru că împărtăşesc cu noi experienţe istorice comune,  au de multe ori aproape aceeaşi viziune, au parcurs și traversează aceleaşi etape. Proiectul nostru EUROPA SF reprezintă o excelentă oportunitate de a re-stabili dialogul inter-european al science fiction-ului. O restabilire într-adevăr, pentru că există o tradiție a colaborării și a dialogului încă din anii 60-70 ai secolului trecut. Este întotdeauna interesant să-ți dai seama cum ești văzut din afară, dincolo de percepțiile auto-subiective. Și sîntem încrezători că vor urma traducerile reciproce reînnodînd firul colaborării și dialogului între cele două culturi. Le mulțumim foarte mult tuturor celor care participă la proiectul nostru pentru amabilitate și solicitudine și ajutor.