Nominalizare la Premiile BSFA 2012, categoria non-ficțiune

Partea a VII-a :  „Wake Up And Dream”  de Ian R. McLeod

De fiecare dată când am citit ceva de Ian R. McLeod îmi amintesc cât de mult mi-a plăcut ultimul text de-al său pe care l-am citit. Cu toate acestea, într-un fel el nu este un scriitor a cărui operă să-mi amintesc s-o caut în mod activ. Nu sunt sigură de ce se întâmplă acest lucru, cu excepția faptului că el este ceea ce aș numi un scriitor „liniștit”. Romanele sale și povestirile sunt bine scrise, dar par a fi publicate fără fanfară și sunt ușor de trecut cu vederea. Cel puțin există plăcerea redescoperirii.

Wake Up And Dream  este cel de al șaselea roman al lui McLeod, primul său de la „Song of Time”, care a câștigat în 2009 Premiul Arthur C. Clarke. Acțiunea din  „Wake Up And Dream” are loc în Los Angeles-ul din anii 1930 și prezintă omniprezentele caracteristici ale binecunoscutelor thrillere americane și ale personajelor detectiviste. Eroul lui McLeod se numește Clark Gable  și în mod inevitabil, numele avertizează cititorul de faptul că ceva se întâmplă.

Primul meu impuls a fost să oftez la gândul utilizării unui truc atât de fumat, dar asta  spune foarte mult despre ingeniozitatea și inventivitatea care se uită repede ;  în schimb, ideea unui personaj numit Clark Gable, un fost star de cinema și actualmente păgubos detectiv particular pare complet plauzibilă. Într-adevăr,  aproape uităm că a existat o lume în care Clark Gable a fost un actor de mare succes. Cum verosimilizează McLeod ideea lui ? În primul rând, el are o poveste foarte puternică, indiferent de numelui ales pentru personajul său principal. În al doilea rând, McLeod este deosebit de abil în modul în care construiește decorul ucronic al romanului. În al treilea rând, în ceea ce privește ritmul, acesta este unul dintre cele mai bine controlate romane pe care le-am citit de ceva vreme.

Pentru a începe cu povestea : anul este 1940 iar Gable este contactat de o doamnă, April Lamotte, care doreşte ca el să se ocupe de o treabă neobișnuită. Ea vrea ca Gable să se dea drept soțul ei, un scenarist, în scopul de a facilita semnarea unui contract. Daniel Lamotte este potrivit lui April Lamotte, victima unui colaps mental și este sechestrat într -un foarte exclusivist azil de bătrâni. Ea are nevoie ca Gable, care seamănă cu soțul ei, să se dea drept acesta câteva ore, doar pentru a salva aparenţele. Daniel Lamotte n-a mai avut vreun succes, de la filmul său senzorial de succes „The Virgin Queen”, și există o mulțime de clauze la acel contract. Lamotte a scris scenariul pentru un film biografic despre Lars Bechmeier, inventatorul tehnologiei filmelor senzoriale, și toată lumea pare a fi foarte incântată de abordare.

Deşi pare a fi o treabă bizară , Gable este de acord s-o facă. Înșelăciunea este dusă la capăt cu succes. April Lamotte încearcă apoi să-l omoare pe Gable drogându-l și lăsându-l într-o mașină plină cu gaze de eşapament. Cu toate acestea, se întâmplă ceva ciudat. Gable supraviețuiește și are impresia ciudată că ceva sau cineva l-a salvat. Dar cine sau ce ? Cu mintea plină de întrebări Gable se întoarce în oraș şi se retrage în camera închiriată a lui Daniel Lamotte, unde acesta obişnuia să scrie în secret.

 

Înainte ca Gable s-o ia la întrebări pe April Lamotte, aceasta este găsit moartă în împrejurări similare cu cele ale lui Gable iar acesta este confundat cu Daniel Lamotte, forțat să-şi identifice „soția” la morgă și apoi să mențină pretextul. Gable transformă acest lucru in avantajul său în scopul de a investiga moartea lui April și dispariția lui Daniel. Gable e ajutat de o tânără femeie, Barbara Edsel , vecina de apartament a lui Daniel, care și-a dat seama repede că Gable nu este cine pretinde a fi. Treptat, au ajuns să-şi da seama că soţii Lamottes au fost parte dintr-o conspirație centrată pe ceva numit „Thrasis”. Bun, şi întrebarea următoare este, ce e Thrasis ? Și mai există o a doua întrebare : de ce atât de mulți oameni asociaţi cu un film numit „Broken Looking Glass”, primul senzorial, fie au dispărut fie au murit în circumstanțe misterioase ? Aceştia îi includ pe Betty Bechmeir, soția lui Lars Bechmeir, inventatorul tehnologiei senzorialelor, găsit spânzurat de un pod. Începuturi promițătoare pentru o poveste și McLeod le dezvoltă din ceva personal dar la o scară mică, într-o poveste complexă, cu ramificaţii internaționale, înainte de rezolvarea poveştii într-un mod satisfăcător dulce-amar.

Unul dintre lucrurile admirabile în privinţa acestui roman este modul în care McLeod construiește fundalul. După cum am menționat mai devreme, acţiunea are loc în 1940. Europa este în război și tot cortegiul de emoţii al publicului este îndreptat împotriva lui Franklin Delano Roosevelt. Există o mare anxietate cu privire la faptul dacă Roosevelt va conduce Statele Unite în război și această neliniște a alimentat interesul publicului faţă de Liga Libertății, o organizație condusă de Herbet Kisberg, un candidat la președinție în mod deschis anti-semit. Liga are evident o aripă paramilitară, deși Kisberg se menține la o oarecare distanță de aceasta în public. Mulți oameni, totuși, s-au alăturat Ligii ca un mod de a-şi exprima neliniștea.

Dar McLeod nu se rezumă doar la a utiliza un simplu punct istoric de divergență. El potenţeză acest lucru, adăugând un punct tehnologic de divergență, inventarea câmpului Bechmeir, o modalitate de înregistrare a reacțiilor emoționale și apoi emiterea lor pentru a manipula emoțiile oamenilor. Evident, pasul următor a fost incoroprarea acestei tehnologii în producția de film, prin urmare, apariția senzorialelor. Şi efectiv, impactul senzorialelor a fost devastator, depăşind introducerea filmelor vorbitoare. Multe dintre starurile familiare au eşuat, deoarece, din diferite motive, nu au putut face trecerea la filmele senzoriale. Clark Gable, de exemplu, a fost deosebit de sensibil la mașinile de înregistrare, reacționând la fel de prost la acestea așa cum şi ele au reacţionat la el, un fapt care e bine reliefat pe măsură ce povestea se desfăşoară. Constatăm cum funcţionează câmpul Bechmeir într-o serie de situații, cum ar fi într-un spital de boli mentale unde Howard Hughes se ocupă de instalație de încălzire, iar implicațiile mai largi ale tehnologiei sunt clare, având în vedere interesul manifestat faţă de aceasta de Herbet Kisberg.

Prea de multe ori istoriile alternative par a favoriza punctele de divergență în detrimentul poveştii. Într-adevăr, de prea multe ori autorii nu integrează punctele ucronice de divergență într-o poveste, şi le folosesc doar pentru a scoate în evidență diferenţele faţă de realitate. Prezentarea lui McLeod a tehnologiei alternative a senzorialelor este una atenuată, este discutată doar atunci când solicitările intrigii o cer, mai degrabă decât a ne scoate ochii ca parte a unui tur Cook al unui alternativ an 1940. Este o parte necesară a ceea ce se întâmplă, dar subordonată poveştii, mai degrabă decât să fie adusă în lumina reflectoarelor. Deschide apetitul pentru întrebări, dar nu atât de gălăgios încât să distragă atenția cititorului de la mersul investigaţiei. Este o abordare discretă și funcționează foarte bine pentru a construi atmosfera romanului. McLeod este de asemenea foarte bun în configurarea atmosferei perioadei, inclusiv livrarea către cititor a numai unor detalii necesare, și nu prin azvârlirea în faţă doar pentru a arăta că şi-a făcut temele în privinţa documentării.

Şi am admirat foarte mult ritmul acestui roman, modul în care McLeod îl iniţiază de la început prin acumularea unor mici detalii începând cu ciudata cerere făcută lui Gable, apoi prin moartea lui April Lamotte, până la aflarea faptului că Daniel Lamotte a dispărut, conexiunile se fac cu migală, până ne dăm seama cât de mulți oameni sunt implicați în ceea ce s-a întâmplat. McLeod nu pare s-o zbârcească. De asemenea, pare a fi capabil să folosească naraţiunea la persoana întâi cu mult mai mult măiestrie decât mulți alţi scriitori. Nu este nici un artificiu în a se asigura şi a ne asigura că Gable este acolo pentru a vedea ceea ce este nevoie să vadă. În același timp, el nu vedea totul şi nici nu face imediat nişte conexiuni și este liniștitor de imperfect ca om.

Pe scurt, am fost destul de impresionată de acest roman. Reîmprospătează ucronia și uzatul trop al ghinionistului detectiv particular. Este suficient de amuzant, fără a fi fals. Detalii de documentare se integează ușor intrigii și atmosfera sa nu este copleșitoare. Și spune o poveste bună şi foarte interesantă. Şi în modul în care se desfăşoară lucrurile în acest roman există o mulțime de lucruri de spus.

Va urma.

© Maureen Kincaid Speller

Traducere de Cristian Tamaş. Traducerea şi publicarea în Revista SRSFF s-au făcut cu acordul doamnei Maureen Speller Kincaid. Îi mulţumim.

Titlul original : The Shortlist Project : http://paperknife.maureenkincaidspeller.com/2012/05/shortlist-project.html

Maureen Speller Kincaid s-a născut în 1959, în Oxford, Marea Britanie. Este critic SF, recenzor, autor, editor, fan. Membru şi fost administrator al British Science Fiction Association. Doctorat în literatura americană la Universitatea din Kent (Marea Britanie), Bachelor of Arts în literatură engleză, Master of Arts în studii post-coloniale.

Colaborări la revistele Foundation, Interzone, Science-Fiction Studies, Analog, Asimov’s, Vector, Matrix (editor), Strange Horizons, The Zone, Paperback Inferno. Rubrică proprie, „The Mere Touch” în Weird Fiction Review.

Autoarea volumului de critică, „And Another Thing … A Collection of Reviews and Criticism” (2011).

Premii : Nova Award for Best Fan Writer, 1998,  Hugo Award nominee for Best Fan Writer, 1999.

Fan Guest of Honour: Evolution, (Eastercon 1996), Con Committees: Mexicon 2-4; Novacon 1999, 2000; editorul fanzinelor Snufkin’s Bum, Steam Engine Time (împreună cu  Bruce Gillespie şi Paul Kincaid).