Science fiction-ul din Finlanda, acum vechi de peste un secol, a fost divers, având anumite coordonate clare de dezvoltare.

Primul text SF în finlandeză a fost serialul „Muistelmia matkaltani Ruskealan pappilaan uuden vuoden aikoina vuonna 1983” (Memoriile călătoriei mele la Vicariatul din Ruskeala în jurul Anului Nou 1983), publicat în anul 1883 în ziarul Aura, de Evald Ferdinand Jahnsson.

În afară câtorva povești pentru  copii, proto-SF-ul finlandez a luat forma utopiilor, uneori socialiste. Sau a călătoriilor spațiale precum în „Matka kuuhun” (Călătorie spre Lună, 1887) de Tyko Hagman.

Primul text SF autentic (în accepția modernă) a fost nuvela „Tähtien tarhoissa” (Printre stele, 1912) de Arvid Lydecken, descriind orașul Helsinki în anul 2140, un atac de pe Marte, o călătorie spre Marte și începutul coexistenței pașnice pe Pământ după ce planeta Marte a fost distrusă de asteroizi.

Teama de bolșevism în timpul primului război mondial a produs mai multe romane speculative ale războaielor viitorului, primul fiind excelentul „Ylös helvetistä” (Din iad, 1917) de Konrad Lehtimäki.

În „Suur-Isänmaa” (Măreața Patrie, 1918) scris de Jalmari Kara cu pseudonimul Kapteeni Teräs (Capitanul Oțel), Finlanda învinge Rusia bolșevică, forțează predarea Marii Britanii si devine o superputere.

„Kohtalon kolmas hetki” (Al treilea moment al sorții, 1926) de Aarno Karimo, descrie un război în 1967-1968 între Finlanda și Uniunea Sovietică (aflată într-o uniune de apărare cu mongolii). URSS este total devastată de stranii invenții finlandeze.

Un erou tipic al perioadei a fost savantul-inventator. Cel mai curios dintre aceste „romane inginerești” este „Neljännen ulottuvuuden Mies” (Omul celei de a patra dimensiuni, 1919) de H.R. Halli.

Cea mai bună carte SF a acestei perioade, „Viimeisellä hetkellä” (În ultimul moment, 1922), aparținându-i tot lui H.R.Halli, explorează o îndrăzneață perspectivă în viitorul îndepărtat al Pământului.

În deceniul trei al secolului XX s-au publicat mai puține cărți SF în Finlanda.

Printre cele mai notabile sunt „The Diamondking of Sahara” (1935), scris și publicat în limba engleză de Sigurd Wettenhovi-Aspa și „Undred från kraterön” (Minunea de pe Insula Craterului, 1939), scris în suedeză de Ole Eklund.

În anii ‘40 s-au publicat 30 de cărți SF în Finlanda.

Cele mai populare dintre acestea au fost cele din seria „Atorox” de Aarne Haapakoski (cu pseudonimul Outsider), al cărui personaj eponim era un robot: „Atorox, valtias ihmisten” (Atorox, Seniorul oamenilor, 1947), „Atorox kuussa” (Atorox pe Lună, 1947), „Atorox Marsissa” (Atorox pe Marte, 1947), „Atorox Venuksessa” (Atorox pe Venus, 1947), „Atorox Merkuriuksessa” (Atorox pe Mercur, 1948) și „Atoroxin paluu v. 2948” (Întoarcerea lui Atorox în anul 2948, 1948).

Cea mai remarcabilă carte SF a perioadei a fost „Gulliverin matka Fantomimian mantereelle” (Călătoriile lui Gulliver pe continentul Fantomimia, 1944), de Volter Kilpi, în care Gulliver părăsește secolul al XVIII-lea pentru secolul XX.

Termenul „science fiction” a ajuns în Finlanda în 1953 prin primele traduceri ale cărților din S.U.A., iar în anii 50 a crescut și în Finlanda entuziasmul pentru SF.

Editura Otava a organizat un concurs literar intitulat „Aventuri în lumea tehnologiei”, al cărui câștigător a fost Armas J. Polla cu textul „Lentävä lautanen sieppasi pojat” (Băieții au fost capturați de o farfurie zburătoare, 1954), în care marțieni insectiformi intenționează să invadeze Pământul. Alte cărti ale deceniului 5 au fost aventuri SF juvenile, ale unor autori precum  Osmo Ilmari, Antero Harju și Ralf Parland (care a scris în limba suedeză).

Anii 60 au fost săraci pentru SF-ul finlandez.

Singurul roman notabil al perioadei a fost „Paikka nimeltä Plaston” (Un loc numit Plaston, 1968) de Erkki Ahonen, narațiune ce descrie o planetă ai cărei locuitori primitivizați trăiesc în turme controlate de calculatoare.

Romanele ulterioare ale lui Erkki Ahonen „Tietokonelapsi” (Computerul-copil, 1972), descrie interfațarea dintre creierul unui embrion uman și un computer, și „Syvä matka” (Călătorie profundă, 1976), despre evoluția conștiinței pe o altă planetă, sunt cele mai importante volume SF din Finlanda.

 

Alte titluri SF demne de menționat din anii 70 sunt ​​„Viimeinen uutinen” (Ultimele știri, 1970) de Risto Kavanne, despre politica viitorului apropiat; „Rösterna i den timmen” (Vocile orelor târzii, 1971) de Bo Carpelan, despre emoțiile și sentimentele oamenilor aflați sub amenințarea războiului nuclear și „Aurinkotuuli” (Vânt dinspre Soare, 1975) de Kullervo Kukkasjärvi.

Prima revistă SF finlandeză, „Spin”, a debutat sub forma unui fanzin în 1977. A urmat „Aikakone” (Mașina timpului, 1981), „Portti” (Poarta, 1982), „Tähtivaeltaja” (Rătăcitorul stelar, 1982 ) și „Ikaros” (1986).

Pe lîngă traduceri, aceste reviste au publicat proză scurtă aparținând unor autori finlandezi, care înainte trebuiseră să se mulțumească cu publicarea ocazională în publicații periodice mainstream. Revista „Aikakone” a crescut până la punctul creării propriului său fandom SF, prilejuind publicarea a unor noi tineri autori. De fapt, „Portti” a avut tirajul cel mai mare, apoi „Tähtivaeltaja” și pe locul trei, „Aikakone”.

SF-ul finlandez al anilor 80 este reprezentat de titluri precum „Auruksen tapaus” (Cazul Aurus, 1980) de Jukka Pakkanen, o viziune a viitorului; „Amos ja saarelaiset” (Amos și poporul insular, 1987) de bine cunoscutul scriitor de mainstream Hannu Salama, o istorisire compact stilistică a perioadei de după cel de al treilea  război mondial, unul atomic; „Katajanukke” (Păpușa de ienupăr, 1988), primul roman de Pekka Virtanen; și „Messias” (Mesia, 1989) de Kari Nenonen, povestea clonării lui Hristos, plecând de la material genetic descoperit pe Giulgiul din Torino.

Antologiile „Jäinen vaeltaja” (Rătăcitorul ghețurilor, 1986), „Atoroxin perilliset” (Moștenitorii lui Atorox, 1988) și „Tähtipuu” (Arborele stelar, 1990) conțin povestiri scrise de noi scriitori finlandezi – printre cei mai buni ai acelei perioade se numără Johanna Sinisalo, Ari Tervonen și Eeva-Liisa Tenhunen – texte selectate din reviste și premiate în cadrul unor concursuri literare.

Premiul finlandez SF anual este Premiul Atorox: acesta a fost câștigat de șapte ori de Johanna Sinisalo, romanul său „Ennen päivänlaskua ei voi” (2000), tradus în limba engleză cu titlurile „Not Before Sundown” în Marea Britanie, 2003) și „Troll: A Love Story în S.U.A., 2004, nu numai că a câștigat cel mai prestigious premiul literar finlandez, Premiul Finlandia – pentru cel mai bun roman – dar a avut și succes internațional.

Hannu Rajaniemi s-a remarcat cu romanul „Quantum Thief” (2010), scris în limba engleză.

Fandomul SF finlandez s-a coagulat în anii 80 ai secolului XX, în acea perioadă lansându-se convențiile SF naționale cunoscute sub numele de Finncon-uri, primele patru având loc la Helsinki în 1986 (primul Finncon), apoi 1989, 1991 și 1993. Finncon-ul este acum un eveniment anual cu invitați internaționali și locali, care se organizează consecutiv la Helsinki, Jyväskylä, Tampere și Turku.

Mitologia finlandeză regăsită în legende si balade populare, a fost compilată sub forma poemului epic „Kalevala” (1828-1849), și nu numai că a nutrit dar a și inspirat scriitorii finlandezi – ca în „Kanavat” (Canalele, 1985) de Pekka Virtanen, „Viimeinen laulaja” (Ultimul cântăreț, 1985) de Veikko Rekunen și „Taivaallisia tarinoita” (Povestiri cerești, 1918) de Ernst Lampen.

„Kalevala” a influențat de asemenea operele unor scriitori din lumea întreaga, precum seria în patru volume „Kalevala” a lui Emil Petaja [(„Saga of Lost Earths” (1966), „The Star Mill” (1966), „The Stolen Sun” (1967), „Tramontane” (1967)], dar  și romanul „The Time Twister” (1968).

L.Sprague de Camp și Fletcher Pratt au utilizat motive din Kalevala în seria lor fantasy, „Wall of Serpents”, „The Green Magician” și „The Enchanter”.

Și scriitorul britanic de SF, Ian Watson s-a inspirat din Kalevala în „The Books of Mana”.

© Jyrki Ijäs

Traducere de Cristian Tamaș

Textul a fost tradus și postat cu acordul familiei. Mulțumim.

Jyrki Ijäs
Jyrki Ijäs

Latest posts by Jyrki Ijäs (see all)