– Fragment –

Science fiction-ul publicat după  reunificarea Germaniei este dominat de traduceri ale operelor autorilor americani și britanici ca peste tot în Europa continentală. Piaţa editorială germană este cea mai mare din Europa ca valoare şi număr de titluri publicate, se bucură de cel mai mare număr de cumpărători şi cititori la nivelul Uniunii Europene şi se află pe locul 3 în lume cu o valoare totală anuală de 9 miliarde de euro, după S.U.A. şi China.1

Seria SF a cărţilor de buzunar de la editura Heyne  rămâne cea mai importantă; în 2002, Wolfgang Jeschke s-a retras din postura de coordonator  al colecţiei Heyne SF și a fost urmat de Sascha Mamczak (1970 -). Colecţia a fost redenumită “Fantasy & Science Fiction”. Editura Heyne a fost integrată începând cu anul 2003 în Random House (astăzi Penguin Random House), parte a corporaţiei internaţionale Bertelsmann AG, locul 5 în lume, cu o cifră de afaceri de 2,65 miliarde euro (2013 Global Ranking of the Publishing Industry)

Printre numeroşii autori internaționali publicaţi de Heyne între anii 1990 și 2000 sunt Stephen Baxter, Greg Bear, Greg Egan, Gwyneth Jones, Alastair Reynolds, Kim Stanley Robinson, Peter Watts, Robert Charles Wilson, Kage Baker, precum și autorii ruşi Serghei Lukianenko și Dmitri Gluhovski (1979 -).

Alte edituri având colecţii SF în format paperback sunt Bastei Lübbe, publicând evident şi SF internațional (China Miéville, Justina Robson, etc.) și Blanvalet (imprint Random House).

Autorii germani reprezintă o minoritate în colecţiile SF ale editurilor mari,  nume importante  fiind considerate Andreas Eschbach, Andreas Brandhorst (1956 -) şi Frank Schätzing, cu toate că romanele celui din urmă nu sunt comercializate ca science fiction. În general titlurile autohtone  publicate sub etichetă SF sunt încă puține și rareori apar  la mari edituri. Câteva excepții sunt “Die Stimmen der Nacht” (1984; 1993 ; Vocile nopții) de Thomas Ziegler, o alegorie SF despre o Germanie schilodită de punerea în aplicare a planului Morgenthau  și un excelent roman despre primul contact,  “Die lebenden Steine ​​von Jargus” (2000 ; Pietrele vii de pe Jargus) de Barbara Slawig (1956 -), ambele titluri au fost publicate cu etichetă SF și au fost apreciate de critici, de publicul larg şi de fandom.

În plus, există siajul boom-ului Fantasy-ului german care a început în 2003 cu publicarea unui bestseller,  “Die Zwerge” (Piticii) de Marcus Heitz  (1971 -): la câțiva ani după aceea, fantasy-ul scris de autori germani a devenit o “marfă vandabilă”, iar unii dintre acești autori au scris și de asemenea au publicat SF (printre ei aflându-se şi Markus Heitz). Voi reveni la prea puţinii autori germani de SF care au succes comercial.

Locurile de publicare prin elecţie pentru autorii SF germani sunt antologiile și revistele micilor edituri.

Începând cu anii 1990, micile edituri germane au devenit din ce în ce mai profesioniste, fenomen care, probabil de la emulaţia din cadrul redacţiei revistei SF Alien Contact, care a fost fondată în 1991 de membri ai clubului SF Andymon (care a fost singurul club SF din RDG și care a preluat ca nume titlul romanului “Andymon” (1982) de  Andrea și Karl-Heinz Steinmüller). Alien Contact a publicat încă din primele sale numere povestiri ale unor cunoscuți autori din fosta RDG, printre care Erik Simon, Michael Szameit (1950 -), Karl-Heinz Tuschel (1928-2005), Angela și Karl-Heinz Steinmüller, Johanna și Günther Braun și Rainer Fuhrmann (1940-1990).

Alien Contact şi-a început existenţa cu un tiraj impresionant de 40.000 de exemplare – exista încă o cerere foarte mare pentru așa-numita “wissenschaftlich-phantastische Literatur” (literatură ştiinţifico-fantastică) în fosta RDG, iar chioşcurile de ziare nu fuseseră încă inundate cu ziare şi reviste din Germania de Vest. Cu toate acestea tot în 1991, piața fostei RDG s-a prăbușit, Alien Contact  a trebuit să se restructureze; revista n-a mai fost vândută la chioşcurile de ziare, tirajul a fost redus în primă fază la 5.000 de exemplare și, ulterior la chiar mai puțin. Tot cam în aceeaşi perioadă, revista a început să publice mai multe texte de autori vest-germani și internaționali (printre aceştia fiind Gardner Dozois, Michael Swanwick, Damon Knight, Terry Pratchett, George R.R. Martin). Totuşi Alien Contact are meritul că a stabilit  un trend care este probabil, cel mai relevant pentru autorii SF germani din anii 1990-2000: proza scurtă SF germană a fost şi este publicată în reviste mici și în antologii publicate de micro-edituri.

Alien Contact a fost, de asemenea, unul dintre primele debuşee editoriale pentru mulţi dintre cei mai cunoscuţi autori germani de SF, printre care Andreas Eschbach, Michael Marrak (1965 -) și Michael Siefener (1961 -). Din 2001, Alien Contact a devenit o revistă on-line (având şi patru numere anuale tipărite colectând proza scurtă și eseurile) și în cele din urmă întrerupându-şi existenţa după numărul 68 din 2005.  Alien Contact a avut mulți editori, dar singura persoană care a reprezentat continuitatea a fost Hardy Kettlitz, care a rămas în cadrul redacţiei în toţi cei 15 ani în care revista a fost publicată. Împreună cu Ronald Hoppe, Bernhard Kempen, Hans-Peter Neumann și Hannes Riffel,  Hardy Kettlitz  a fondat mica editură Shayol. (În plus, Kettlitz și Neumann joacă un rol important în calitate de autori și editori de literatura SF secundară).

Când Alien Contact şi-a încetat apariţia, au apărut alte publicații, şi trebuie menţionată îndeosebi revista  Nova (2002, 20 de numere până în 2012), editată de Ronald M. Hahn (1948 -) și Helmuth W. Mommers (1943 -). Înainte de Nova,  Hahn a editat ediția germană a Magazine of Fantasy&Science Fiction la editura Heyne între 1983 și 2000; el este, de asemenea, cunoscut ca autor de SF îndeosebi satiric. Mommers a coordonat de asemenea, publicarea mai multor antologii la editura Heyne, înainte de a fonda Nova; mai târziu, a coordonat mai multe influente antologii SF la editura Shayol (Visionen 1-4, 2004-2007). Editori ulteriori ai revistei Nova îi includ pe Frank Hebben (1975 -), Michael K. Iwoleit (1962 -), și pe Olaf G. Hilscher (1975 -).

De asemenea, în anul 2000, semiprozinul Exodus  (publicat inițial între 1975-1980), a fost resuscitat de inițialul editor René Moreau. Un alt editor important de proză scurtă SF germană este Wurdack, o mică editură fondată în anul 2004 și care a publicat mai multe antologii sub coordonarea lui Armin Rößler (1972 -) și Heidrun Jänchen (1965 -), ambii fiind de asemenea, autori. Printre  micile edituri care publică SF german sunt Atlantis, edition phantasia, p.machinery, Shayol, Wurdack și editura austriacă Begedia;  printre autorii germani cei mai notabili sunt Frank Haubold, al cărui roman în foileton “Die Schatten des Mars” (2008) (Umbrele de pe Marte)  a fost comparat cu faimoasele “Cronici marţiene” ale lui Ray Bradbury ;

Frank Hebben, care a devenit cunoscut pentru întunecatele sale texte post-cyberpunk care datorează mai mult unui Jeffrey Thomas decât unui William Gibson;  Heidrun Jänchen, ale căror povestiri au un puternic fundal științific și un umor sec de calitate și amintesc de naraţiunile lui Stanisław Lem; Dirk van den Boom, un autor de romane  militare SF ; Armin Rösser, care se concentrează asupra crearea unui complex cadru de operă spaţială á la Dune pentru romanele sale;  Uwe Post, care are tendința de a scrie fie sumbre satire fie comedii SF;  Karla Schmidt a publicat mai multe povestiri de ficțiune socială în stilul lui David Marusek; și Michael K. Iwoleit, care este cunoscut pentru elegantele și inteligentele sale povestiri despre viitorul apropiat. Toţi aceşti autori au fost nominalizaţi de mai multe ori. pentru Kurd-Laßwitz-Preis sau Deutscher Science-Fiction-Preis sau pentru amândouă.

Cel mai cunoscut autor german publicat de micile edituri este probabil, Karsten Kruschel (1959 -); câteva dintre povestirile sale au fost publicate începând cu 1979  în RDG, dar a durat până în 2009 ca primul său roman, “Vilm” să fie publicat de editura Wurdack (serializat în două părți, “Vilm – Der Regenplanet”, 2009  (Vilm – Planeta ploilor) și “Vilm – Die Eingeborenen”, 2009 (Vilm- Indigenii). “Vilm” este o naraţiune despre supraviețuitorii de pe o astronavă care s-a prăbușit pe planetă și contactele lor cu extratereştrii indigeni. Tematic, e vorba despre povestea transformărilor care au loc în urma contactelor dintre oameni şi extratereştri, în care se regăsesc unele ecouri ale conceptelor Octaviei Butler din trilogia “Xenogenesis”.  Kruschel a publicat un alt roman din seria Vilm, “Galdäa. Der ungeschlagene Krieg” (2012), și cel de al treilea se intitulează “Vilm. Das Dickicht”, 2013. Atât “Vilm” cât și “Galdäa” au câştigat Deutscher-Science-Fiction-Preis pentru cel mai bun roman.

Anii nouăzeci reprezintă perioada care marchează şi apariția unor autori SF germani publicaţi de către edituri importante dar în multe cazuri, textele acestora sunt doar marginal SF și sunt promovate ca thrillere á la Michael Crichton sau ca mainstream.

Printre puținii autori germani de SF ale căror opere au fost publicate de importante edituri şi comercializate ca SF, sunt: Andreas Brandhorst, care a fost traducător (printre altele, a tradus în germană cele mai multe dintre romanele lui Terry Pratchett), dar a publicat, de asemenea, cam o duzină de romane SF la editura Heyne, mai ales din seria Kantaki (operă Space începută cu Der Diamant, 2006); autorul și ilustratorul Michael Marrak, care şi-a început cariera în reviste și antologii publicate de mici edituri dar a reuşit să colaboreze şi cu edituri mari, care i-au re-publicat mai multe din textele anterioare. Printre romanele sale se numără Lord Gamma (2000), un roman post-apocaliptic,  Imagon (2001, un omagiu adus textului lui Lovecraft,  At the Mountains of Madness) și hibridul horror/sf  Morphogenesis (2005). Marrak a fost comparat cu Iain M. Banks; precum Banks, el are talentul de a crea decoruri SF stranii dar plauzibile, având solide fundații speculativ-ficţionale. Printre volumele sale recente se numără Armageddon mon amour – Fünf Visionen vom Ende, 2012 (în colaborare cu scriitorul Karsten Kruschel), şi Black Prophecy – Gambit (2011), o novelizare  a unui scenariu pentru un joc video.

Cu toate acestea, autorul care are succes comercial în domeniul SF-ului în ultimele decenii în Germania este Andreas Eschbach. Primul său roman, Die Haarteppichknüpfer (1995, tradus în engleză cu titlul The Carpet Makers), are o intrigă ce se desfăşoară într-un univers imperial roman translatat într-o operă spaţială, cuprinzând o colecție de povestiri conectate prin istorisirea dramei unui popor condamnat în urmă cu zece mii de ani de către un împărat nemuritor, să ţeasă părul femeilor  în covoare. Romanul lui Eschbach descrie şi analizează implicațiile construirii unei societăţi în jurul unei sarcini/ordalii fără sfârșit și fără sens. Deşi unele dintre naraţiunile romanului sunt mai degrabă insipide, conceptul unificator este suficient de puternic pentru a rezulta o lucrare remarcabilă.

Cele mai multe dintre romanele lui Eschbach  – cum ar fi Das Jesus-Video (Filmul Isus, 1998) și Der letzte seiner Art (Ultimul din specia lui, 2003) – sunt thrillere scientiste tipice și comercializate ca atare, cu excepția romanelor Kelwitt’s Stern (Stea lui Kelwitt, 1999) și Quest (2001), ambele având acţiunea în universul Carpet Makers. Cel mai bun roman al său este probabil,  Ausgebrannt  (Secătuit, 2007 ; trad.rom. editura RAO,…), un roman meticulos documentat ce istoriseşte repercursiunile epuizării rezervelor de petrol ale planetei noastre și prăbuşirea civilizaţiei.

Un alt autor de succes german de thrillere SF este Frank Schätzing cu cele două bestseller-uri Der Schwarm (2004, trad.ro.  În adâncuri), despre primul contact  cu o altă specie raţională, una provenind din adâncurile oceanului planetar și Limit (2009), istorisirea ficţională a exploatarea Heliumului-3 de pe Lună. Schätzing este un fel de Michael Crichton german – un scriitor care ştie cum să extrapoleze și știe cum să închege o intrigă atractivă.

Un caz interesant este acela al luiWalter Moers, care a debutat ca scenarist BD și a devenit celebru pentru transformarea lui Adolf Hitler într-un personaj caricatural-bedeistic. Moers a creat o lume fantastică, Zamonien, în care sunt prezente multe personaje inspirate din basme. Aproape toate romanele din seria Zamonien au şi elemente SF, dar acestea sunt cele mai proeminente în Ensel und Krete (2000), o repovestire post-modernă a basmului Hänsel și Gretel, şi în care Moer transformă casa vrăjitoarei într-un monstru din spațiul cosmic. Stilul lui Moer este amuzant, uneori de-a dreptul bizar și extrem de auto-referențial (o bună parte din romanul Ensel und Krete constă în comentariile lui Hildegunst von Mythenmetz, autorul fictiv al cărţii), dar ficţiunea sa are de asemenea, o vână sumbru-satirică.

Începând cu anii 1990, există, de asemenea, mai mulți autori germani ale căror lucrări au fost publicate ca mainstream dar sunt cel puțin marginal, şi SF.  Cel mai vizibil dintre aceşti autori, Dietmar Dath, a fost publicat pentru prima dată de mica editură Verbrecher și mai târziu de Suhrkamp și Heyne. Romanele lui Dath tind să fie complexe,  parţial naraţiuni, parţial eseistică filosofico-politică, şi în sfârşit şi un fel de “declaraţii de dragoste” pentru SF. Printre operele sale sunt texte diverse precum romanele Am Blinden Ufer (2000), o viziune apocaliptică plină de aluzii la ficţiunile lui H.P. Lovecraft și Michael Moorcock,  Dirac (2006), o poveste contemporană despre fizicianul omonim, având câteva subtile elemente SF, şi unele care sunt, probabil, mult mai interesante pentru fanii SF, Die Abschaffung der Arten (Abolirea speciilor, 2008), cu acţiunea într-un viitor când omenirea este pe cale de dispariţie sau deja s-a transformat și viață inteligentă este apanajul animalelor şi a unor entități extraterestre, Dath evocându-i aici pe Olaf Stapledon și pe Clifford D. Simak. Un alt roman al lui Dietmar Dath, Das versteckte Sternbild (Constelaţia ascunsă) (2007) semnat cu pseudonimul David Dalek, este o operă spaţială despre criminali interstelari care pare să fie influențată de serialul TV Firefly (2002) al lui Joss Whedon, de romanele Joannei Russ și povestirile lui Cordwainer Smith . Toate romanele lui Dath tind să fie extrem de politizate, fuzionând perspective marxist-darwinste în încercarea de a explora posibilitățile unor schimbări sociale radicale, constante și favorabile unei mai mari libertăţi individuale și colective.

Juli Zeh este o altă scriitoare ale cărei opere au fost publicate ca mainstream dar ale cărei ficţiuni au tendința de a prezenta cel puțin unele elemente de science fiction. Cel mai faimos roman al lui Juli Zeh, bazat pe o piesă  din 2005 dar nepublicată, este Corpus Delicti: Ein Prozess (2009; tradus în engleză în 2012 cu titlul The Method). Corpus Delicti: Ein Prozess are acţiunea în anul 2057 într-o societate distopică care-şi obligă cetățenii prin metode polițieneşti să ducă o viață sănătoasă. Juli Zeh a studiat dreptul, și romanul său precum şi alte texte ale sale, are un puternic fundal bazat pe filosofia dreptului.

De asemenea, un alt autor notabil este Benjamin Stein, al cărui roman Replay (2012) este o variantă interesantă şi suprarealiste a  unei societăți de tip panopticum cu unele aluzii la Arthur Machen.

Marcus Hammerschmitt (1967 -) şi-a început cariera de autor la renumita editură Suhrkamp, dar a căzut victimă întreruperii excelentei colecţii SF/fantasy  în 1999 (Suhrkamp a continuat să republice doar titluri de H.P. Lovecraft și Stanisław Lem). După aceea, următoarele trei romane ale lui Hammerschmitt au fost publicate de imprintul Argument, o editură universitară specializat în literatura marxistă și feministă (Argument a republicat, de asemenea, traducerile germane ale unor romane importante, cum ar fi “Deposedații” de Ursula K Le Guin, “The Female Man” de Joanna Russ  și “Mai mult decât uman” de Theodore Sturgeon). Acţiunea celor mai multe dintre romanele SF ale lui Hammerschmitt au acţiunea în viitorul apropiat şi ar putea fi considerate ca nişte satire, deoarece acestea prezintă de regulă indivizi dedându-se unor fapte reprobabile în moduri curente. Hammerschmitt evită un punct de vedere moralist care, de obicei, însoţeşte satira. Mai interesant pentru cititorii care caută teme specific germane în SF este ucronia Polyplay (2002), în care se descrie cum RDG-ul anexează Germania de Vest, cu nişte rezultate istorice remarcabil de similare celor existente. Cel mai bun text până în prezent este, probabil, nuvela “Die Lokomotive” (în volumul  Der Moloh, antologie din 2007, coordonator Helmuth W. Mommers), o satiră sumbră despre un inginer care trăieşte într-un izolat mini-stat comunist, terorizat fiind de autorităţi și fiind pregătit să facă totul pentru a acoperi o mică fraudă pe care a comis-o mai degrabă din prostie.

Un caz excepțional este Tobias O. Meißner (1967 -), al cărui prim roman, Starfish Rules (1997), descrie tribulaţiile unui cetăţean german care scoate pe ascuns un artefact mitic din țară pentru a nu cădea în ghearele unei organizații naziste secret. Respectivul ajunge în America, prezentată ca o țară cvasi-mitică în sine, o viziune psihedelică agregând motive din benzile desenate, mistere thrilleriste, ocultism și teorii ale conspirației.Tematic, Starfish Rules este o reminiscență a romanele lui Thomas Pynchon, dar din punct de vedere a formei și stilului, roman lui Meißner este chiar mai radical; este printre cele mai bune romane germane din ultimele decenii, și cu siguranță printre cele mai dificile. Meißner este, de asemenea, autorul unui roman cyberpunk, Neverwake (2001), a câtorva romane fantasy tradiționaliste și a unor romane horror, care sunt mai apropiate de siajul primei sale cărţi.

Ceva care ar putea fi trecut ușor cu vederea este rolul mic, dar important jucat de activităţile tip role playing games (RPG) în Germania și în cadrul SF-ului german şi cu atât mai mult în Fantasy-ul german şi există câteva excepții în ceea ce priveşte modul în care RPG-urile au fost percepute de autorii germani.

Hans Joachim Alpers a scris o trilogie,  Das zerrissene Land , 1994, Die Augen des Riggers, 1994, Die Graue Eminenz, 1995) pentru RPG-ul Shadowrun. Acţiunea trilogiei este plasată într-o versiune cyberpunk-fantasy a unei Germanii în 2060 și este o reminiscență a trilogiei “Eclipse” a  lui John Shirley.

De asemenea, tot în universul Shadowrun se desfăşoară intriga  romanelor Pesadillas (2003) și Wiedergänger  (2005) de Maike Hallmann (1979 -), care sunt cu siguranță printre cele mai bune romane SF germane publicate în anii 2000. Pesadillas este nu numai un thriller debordând de suspans, dar, de asemenea, o deconstrucție brutală a clişeelor incarnând eroul de acțiune ; iar continuarea sa, Wiedergänger, deconstruiește formula naraţiunii de aventuri/acțiune într-un mod similar.

Seria de romane Shadowrun a fost întreruptă în Germania în anul 2010.  Între timp, a fost lansat alt joc RPG, Justifiers în 2010 ; printre colaboratori se numără Maike Hallmann, Markus Heitz și Boris Koch. Categoric că aceste novelizări cu siguranță nu reprezintă domeniul unde să cauţi originalitate sau stil, dar încă mai oferă un debuşeu pentru autorii germani şi mai şi sunt plătiţi.

Perry Rhodan, cea mai lungă serie SF din lume, continuă cu un număr nou săptămânal al publicaţiei dedicate; în 2011, a fost lansată  seria Perry Rhodan NEO, mergând în paralel cu aceea “originală”. NEO repovestește de la început întreaga serie originală, modernizând-o pentru un public contemporan. Interesant, noua serie a fost criticată îndeosebi  pentru “respectarea” prea grijulie a intrigii și stilul originalului, mai degrabă decât vreo intenţie de a divaga. Unii autori de foiletoane Perry Rhodan, printre care Frank Borsch (1966 -) și Michael Marcus Thurner (1963 -), au publicat, de asemenea, propriile romane SF la edituri importante.

Veterana publicaţie SF, Quarber Merkur, editată de Franz Rottensteiner,  îşi continuă existenţa, oferind eseuri și articole pe teme SF la nivel academic. Alte periodice sunt phantastisch, editat de Ulrich Blode, care oferă în principal articole scurte si interviuri cu privire la sf internațional, revista Nova deja menționată; și Phase X, o revistă fandomistă ce publică articole și interviuri.

Seria semi-periodică  SF Personality (editată și scrisă într-o  mare măsură de Hardy Kettlitz) publică monografii despre operele unor autori celebri, cum ar fi Ray Bradbury, Isaac Asimov, Cordwainer Smith şi Robert A. Heinlein.

Cea mai semnificativă lucrare bibliografică asupra SF-ului din Germania este Das Lexikon der Science Fiction in der DDR (2002), de Hans-Peter Neumann, care colectează informații bibliografice cu privire la toate cărțile SF publicate în RDG.

Rămâne de văzut ce impact vor avea cărţile în format digital asupra SF-ului german și SF-ului din Germania; cele mai importante edituri din Germania sunt mai degrabă lente în exploatarea oportunităţilor pieţei de e-books, primul mare val de titluri digitale auto-publicate a lovit detailiştii online. Cu toate acestea, se pare că există puţine titluri SF printre acestea – şi pentru moment, majoritatea autorilor SF par să rămână fideli micilor edituri de tipărituri.

© Jakob Schmidt & H.J.Alpers

Titlul original : „Science Fiction in the post-reunification Germany”

Traducere de Cristian Tamaș.

Textul a fost tradus și publicat în revista Fantastica cu permisiunea domnului Jakob Schmidt și a familiei Alpers. Le mulțumim.

Nota trad. :

Urmează pieţele editoriale anuale ale Franţei (5 miliarde de euro), Marii Britanii (4 miliarde de euro), Italiei (3 miliarde de euro), Spaniei (2,89 miliarde de euro), Turciei (1,68 miliarde de euro), Rusiei (1,49 miliarde de euro), Olandei (1,33 miliarde de euro), Poloniei (1,05 miliarde de euro), Belgiei (850 milioane de euro), Elveţiei (806 milioane de euro), Norvegiei (743 milioane de euro). Uniunea Europeană este pe primul loc în lume cu o piaţă editorială anuală de  37,62 miliarde euro adică 33% din piaţa editorială mondială (114 miliarde dolari), apoi S.U.A. cu 26% (29,64 miliarde dolari).