Ştiinţele de frontieră reprezintă cercetarea ştiinţifică în domenii de studiu care se îndepărtează de  teoriile obişnuite ale curentului general. Astfel, este evident vorba de concepte tot de frontieră, noţiuni foarte speculative: de exemplu, teoria M (sau teoria Multiversului) satisface definiţia ştiinţei de frontieră; gîndiţi-vă doar la serialele TV „Fringe” sau „Eureka”, pentru a a avea o idee despre ceea ce este această ştiinţă. Cu toate acestea, aici nu doresc să intru în domeniul ştiinţific real, totul este în context: scrierea science-fiction-ului, lectura science-fiction-ului, pentru a face science-fiction. Aşadar, voi vorbi despre conservatorism în funcţie de conţinutul cu care ne confruntăm aici şi acum, fără a detalia  poziţionările specifice lumii ştiinţifice: vom vedea cum vizualizează italienii ştiinţa de frontieră, vom înţelege relaţia acesteia cu cititorii şi mai ales cu scriitorii italieni de science-fiction.

Din punctul meu de vedere, nu pot exista multe teme de science-fiction fără ştiinţa de frontieră, iar aceasta începe de multe ori de la science-fiction. Trebuie pus lîngă „ştiinţă”, cuvîntul „frontieră”: de ce? Pentru că în Italia ştiinţa este o problemă, pentru că în Italia ştiinţa este doar cea tradiţională: conservatorismul este puternic şi nu este permisă o ştiinţă în afara curentului general-tradiţional, ştiinţa creativă nu este tolerată şi, atenţie, ştiinţa creativă nu înseamnă ştiinţa ca basm, ci aceea capabilă de a călători în afara drumului bătut, în căutarea unor idei originale, chiar extreme. Astfel, ştiinţa care îndrăzneşte să se abată de la conformismul oficial, în scopul de a propune teorii noi şi ciudate, este privită cu batjocură de oamenii de ştiinţă mainstream. Legătura indisolubilă dintre ştiinţă şi science-fiction ia în Italia, un aspect univoc, nu există nici o comunicare pozitivă şi creativă: pe de o parte, există o ştiinţă aproape inchizitorială şi, pe de alta, un science-fiction izolat şi singuratic.

Iau un exemplu din astronomie: imaginaţi-vă o stea binară care rămîne fără companion. Care sînt consecinţele ? Interacţiunea dintre stele într-un sistem binar depinde de distanţa care le separă. Cu cît această distanţă este mai mică, cu atît interacţiunea este mai importantă: există stele între care distanţa dintre ele este atît de mică încît poate avea loc un schimb de  masă şi … este cazul nostru, nu ? Nu sînt ştiinţa de frontieră şi science-fiction-ul stele binare, gravitînd în jurul celeilalte şi atît de aproape una de alta, încît are loc un schimb de masă,  adică de idei şi informaţii ?

În Italia, ştiinţa mainstream nu se uită la science-fiction ca la un un companion de călătorie, ca la un bun aliat care sporeşte interesul publicului. Ştiinţa oficiala vede science-fiction-ul ca pe un divertisment: nimic mai mult. De ce ? Dacă în Italia, oamenii cred că există o relaţie între ştiinţă şi science-fiction, atunci ar trebuie să studieze noi teorii în prezent marginale, să ia în seamă ideile oamenilor de ştiinţă alternativi şi asta ar însemna o erodare a poziţiilor de forţă ale ştiinţei oficiale destabilizînd status quo-ul. Şi ar crea consecinţe nu numai asupra cititorilor, dar şi asupra scriitorilor, de exemplu, nu avem oameni de ştiinţă care să fie de asemenea scriitori de science-fiction[1], aşa ceva ar fi considerat o contradicţie, chiar aş spune: un fel de erezie !

În Italia, ştiinţa oficială nu urmează globalizarea, ci prezervarea.

Conservatorismul ştiinţific italian vrea să aibă controlul absolut dar nu-şi dă seama că aşa ceva nu mai este posibil: acum avem reţeaua mondială de internet. Tehnologia a făcut mai puternică creativitatea, aşa cum au făcut-o şi noile teorii ştiinţifice : ştiinţele şi tehnologiile de frontieră au dat naştere la posibilităţi infinite. Atît de multe domenii ale ştiinţelor de frontieră, cum ar fi arheologia de frontieră sau teorii ale fizicii cuantice, dar, de asemenea, paranormalul şi ufologia, contribuie  la îmbogăţirea imaginarului nu numai a scriitorilor de science-fiction, ci, de asemenea, a cercetătorilor, filosofilor, a celor care caută un adevăr despre existenţă, adevărul pe care ştiinţa oficială nu a fost niciodată în măsură să-l dea. Scriitorul de science-fiction tinde să căute aceste adevăruri, în special în Italia unde ştiinţa de frontieră aproape că este ascunsă oamenilor: scriitorul de science-fiction este cel care trebuie să încerce să arate aceste adevăruri  în măsura în care este capabil să o facă. În acest moment veţi realiza că scriitorul italian de SF are şi mai multe responsabilităţi: să povestească, să distreze, să amuze, dar, de asemenea, să dezvăluie şi să popularizeze ştiinţele de frontieră. O modalitate bună de a face acest lucru este de a discuta cu publicul teoriile care l-au inspirat pe scriitor pentru a-şi dezvolta ideile, să se refere la surse şi să-i îndrume apoi pe cititori către informaţiile respective.

Dacă relaţia dintre ştiinţă şi science-fiction este indestructibilă, în Italia, această relaţie devine crucială pentru o problemă culturală. În ceea ce priveşte excluderea ştiinţei de frontieră, cum se comportă science-fiction-ul în Italia ? Sau şi mai bine: cum îşi prezintă scriitorii  science-fiction-ul ? Ştiinţa actuală a interferat cu cercetătorii ştiinţelor de frontieră  în asemenea fel încît nu numai că aceştia sunt marginalizaţi, dar nici nu mai sunt consideraţi ca fiind oamenii de ştiinţă: în cazul în care îndrăznesc să se abată de la căile bătute, există un risc ridicat să nu mai lucreze vreodată în universităţi şi în centre de cercetare.

L-aş putea cita pe scriitorul Ben Bova, care în seria sa „Exilaţii” se referă la exilul geneticienilor în scopul de a preveni pierderea status quo-ului. Ben Bova vorbea deja în anii ’70 despre excluderea ştiinţei de frontieră în numele conservatorismului, dar ceea ce m-a pus pe gînduri este că în primul său volum, „Exiled From Earth”, sediul guvernului mondial este în Italia, la Messina. Coincidenţă sau previziune ?

În Italia, un om de ştiinţă preocupat de domenii de frontieră va fi întotdeauna văzut ca un savant nebun care nu poate fi decît marginalizat sau exilat ! Într-adevăr, savantul nebun este precum un scriitor de SF, el foloseşte o formă de „pre-viziune”, care, în cazul nostru, nu este o abilitate paranormală, ci în căutarea sinonimului cel mai adecvat, aş numi-o „dincolo de viziune”… Ei bine, dincolo de ce ? Dincolo de limitele stabilite de conformismul oficial, de societate, dincolo de ceea ce a fost instituit ca fiind normalitate.

Ceea ce numesc „dincolo de viziune” nu este magie, ci capacitatea de a dezvolta teorii, idei, apoi … deja menţionatele posibilităţi infinite, care se află în mîinile science-fiction-ului italian.

Atunci cînd un scriitor SF italian aplică aceste posibilităţi infinite, ia în considerare că realitatea noastră ştiinţifică este puternic ancorată status quo-ului, şi atunci are posibilitatea de a conduce cititorul în faţa temelor ştiinţifice de frontieră. Tot ceea ce scrie este, de fapt, îndreptat către un public care este din ce în ce mai eterogen în privinţa nivelului cultural, a vîrstei şi a gusturilor: nu numai fanii SF ci toată lumea.

Ştiinţa actuală nu vorbeşte despre teoriile alternative ? Nici o problemă … o fac scriitorii SF !

Nu există nici o condiţionare a gîndirii scriitorului SF, acesta este mai liber decît vă puteţi imagina: vi se va părea o contradicţie, dar faptul că nu există nici o informaţie cu privire la ştiinţa de frontieră îi permite scriitorului SF  italian să se deplaseze fără interferenţe şi nu afirm că acesta poate spune prostii, dimpotrivă, declar că poate scrie şi spune ceea ce este spus de fapt în lumea acestor ştiinţe, fără regulile care pot restricţiona informaţiile, aceasta explicînd în parte, de ce conţinutul SF-ului italian este atît de „cool”. În timp ce în alte genuri normele academice sau regulile pot restricţiona, în SF există o deplină libertate. Utilizarea teoriilor ştiinţifice de frontieră devine apoi instrument numărul unu pentru a crea noi abordări tip „dincolo de viziune”, noi idei şi propuneri ştiinţifice creative.

Cu toate acestea, lipsa unei culturi ştiinţifice de frontieră poate fi simţită şi în science-fiction: în fapt, unii scriitori rămîn ancoraţi în convenţional, într-un viitor văzut ca o extensie a istoriei, sau o inversare a istoriei ca şi în cazul ucroniei – foarte populară în ţara mea -. Uneori te confrunţi cu un fel de SF alcătuit din verisme sociale şi ştiinţifice, caracterizat doar de o singură diferenţă cu realitatea noastră, este amplasat în viitor, dar intriga nu conţine nici un element SF. Dar un număr reprezentativ de scriitori SF italieni încearcă să se exprime prin imagini care reprezintă o ordine diferită a realităţii, toate generate de idei de ştiinţă alternativă care ne conduc dincolo de ştiinţa tradiţională, permiţîndu-ne să călătorim în locuri niciodată explorate, unde ştiinţa devine spiritualitate şi science-fiction-ul devine suflet … al Universului şi al omului.

Science-fiction-ul ştie că extinderea orizonturilor aduce cunoaştere, dar cunoaşterea nu înseamnă informaţii încorsetate de reguli şi limitări umane, ci presupune creativitate care nu are reguli şi poate călători în afara jocurilor puterii, în afara diktatului academic.

Expresia cea mai înaltă a creativităţii este în science-fiction, ca şi în ştiinţa de frontieră, ceea ce contestă linia de demarcaţie între ceea ce este cunoscut şi ceea ce este necunoscut.

Acest articol este un extras din panelul SF and Border Science : an Italian point of view susţinut de Debora Montanari şi care a avut loc joi, 30 august 2012, la Worldcon/Chicon 7/2012 în oraşul Chicago Illinois, S.U.A .

Panelul a durat o oră şi jumătate şi au participat  scriitoarea Barbara G. Tarn şi editorul şi scriitorul italian de SF, Luigi Petruzzelli (Edizioni Della Vigna).

Notă:

[1] Prin „oameni de ştiinţă”, nu înţeleg toţi licenţiaţii unor facultăţi cu profil tehnic sau absolvenţii unor discipline ştiinţifice, ci numai aceia care lucrează ca oameni de ştiinţă şi cercetători în universităţi, institute de cercetare, agenţii, companii private, etc.

           © Debora Montanari

           Titlul original : „Fringe Science and SF : their Relationship in Italy”.

           Traducere de Cristian Tamaş

           Traducerea în româneşte şi publicarea s-au făcut cu acordul autoarei. Îi mulţumim.

 

Debora Montanari s-a născut la Bologna (Italia) în 1969, este scriitoare, jurnalistă de radio şi expert în filmele americane. Locuieşte şi lucrează în Bologna, dar călătoreşte foarte mult şi îşi petrece lunile de vară în Los Angeles. A crescut împărtăşind pasiunea pentru cinema a mamei sale, pasiunea pentru science-fiction a tatălui ei şi pasiunea comună transmisă de către ambii părinţi: lectura. După absolvirea Colegiului Pedagogic, a lucrat ca jurnalist la un program radio: se ocupă cu recenziile de filme, emisiunea ei este difuzată săptămînal din anul 1998.  Debora Montanari a debutat ca scriitor profesionist în 2007, cu romanul tehno-fantasy „Dragonii de pe Chrysos”, iar în 2009 a publicat cel de-al doilea roman, „Luna de pe Chrysos”, ambele volume primind Premio SF Italia. În timp ce lucra la romane, a scris şi a publicat mai multe povestiri SF.

Dragostea înnăscută pentru SF în toate formele de manifestare – literatură, filme, seriale – au condus-o, încă din copilărie, înspre studierea cu pasiune a ştiinţelor de frontieră, în special a paranormalului, ufologiei şi a unor teorii ale fizicii cuantice. Debora este preocupată, în prezent, de legătura dintre cele două contexte: ştiinţa de frontieră şi science-fiction-ul.

A participat la mai multe paneluri de la Worldcon/Chicon 7/2012 din Chicago, Statele Unite ale Americii şi a vorbit despre science-fiction-ul din Europa şi din Italia şi despre relaţia dintre ştiinţa de frontieră şi science-fiction în Italia:

Michelangelo and That Whole Crowd: Early Artists Who Dabbled in Science

Debora Montanari, G. David Nordley, Luigi Petruzzelli

 „SF and Border Science

Barbara G.Tarn, Debora Montanari, Luigi Petruzzelli

 „Writing and Publishing Science-fiction in Italy

Debora Montanari, Luigi Petruzzelli, Arielle Saiber

Site-ul Deborei este: http://www.deboramontanari.com/worlds/index.php/en/