George Lazar_Ingerul pazitorAm citit, în copilărie, o poveste scurtă, care însă mi-a rămas în minte şi azi: o femeie care tocmai născuse un băiat, plină de dragoste pentru el, şi-a îndreptat într-o noapte ochii spre cer şi s-a rugat din tot sufletul ca fiul ei să nu cunoască niciodată ce înseamnă durerea, necazul şi lacrimile. S-a rugat cât a putut ea. Dimineaţa, când s-a trezit, a simţit cum îi fuge pământul de sub picioare. Dorinţa i se îndeplinise: copilul nu avea să plângă şi să sufere niciodată. Murise – găsise calea spre locul fără durere, necazuri şi lacrimi.

Moartea nu e uşor de acceptat. Nici bătrân fiind şi cu mulţi ani în spate, omul nu trece dincolo de viaţă fără măcar o umbră de teamă în suflet. Oare cât de puternic trebuie să fie atunci şocul unui om încă tânăr, care află că va muri peste câteva zile? De fapt, nu află, ci doar bănuieşte acest lucru. Şi ce altceva poţi bănui când primeşti un plic negru, fără ştampilă, fără timbru, pe care scrie, cu litere aurii, data naşterii tale şi o altă dată – a morţii tale, nu? Iar în plic e doar o carte de vizită, tot neagră, pe care scrie, din nou cu litere aurii, Îngerul Păzitor.

Ian Bolden nu duce grija zilei de mâine. Are 41 de ani, s-a născut bogat şi suficient de inteligent ca să-şi înmulţească averea moştenită. S-a ocupat ca fiul său nedorit să nu ducă lipsă de nimic, dar nici să nu ştie al cui copil este. A divorţat de prima nevastă, după mai multe încercări zadarnice de a reface o legătură care nu se voia refăcută. A găsit o altă femeie, cu care e fericit. Afacerile îi merg. A concesionat de la „Administraţia Elevatorului Spaţial capacitatea de ridicare pe o orbită geosincronă aflată la 36.000 km de Pământ a câte trei sute de tone de deşeuri zilnic”.

Cum se insinuează Îngerul Păzitor în existenţa lui Ian Bolden? Mai întâi, când acesta se află la Paris, trimiţându-i plicul. Aşa îşi anunţă, cu întârziere, prezenţa. E, după cum afirmă un alt personaj din Îngerul Păzitor, „un mod de a spune că există cineva care are grija dumneavoastră”. Mai târziu, când Bolden e gata să fie împuşcat de unul din jefuitorii unei bănci, cineva, nu se ştie cine, trage de undeva, nu se ştie de unde, şi-l împuşcă pe bandit în cap. Bolden rămâne cu impresia că misteriosul expeditor al plicului s-a înşelat în legătură cu moartea lui sau că la mijloc nu e decât o glumă proastă.

Dar Îngerul Păzitor îşi face apariţia la New York, reprezentat de colonelul Folder, care într-o mână poartă o servietă, iar pe cealaltă o ţine ascunsă în buzunar. Când o scoate la iveală, Bolden se crispează. Dacă are un pistol? Dar nu e aşa. Colonelul pur şi simplu vrea să dea mâna cu el. Atât – deocamdată. Iar Bolden, „ca mânat de un instinct mai puternic decât propria voinţă”, se urcă în maşina colonelului ca să se lămurească ce e Îngerul Păzitor şi, mai ales, ce hram poartă organizaţia aceasta. Aşa află că Folder îl cunoaşte mai bine decât se cunoaşte el însuşi, că îl urmăreşte şi îl tot scapă de moarte de peste 40 de ani, de când i-a fost repartizat. Dar cum reuşeşte acest lucru? Cu ajutorul unui mare număr de indivizi, a căror singură datorie este să-l monitorizeze pe Bolden încontinuu. Şi al unui Aparat care măsoară câmpul cerebral neuroprotector generat de hipotalamus. Activitatea acestui câmp creşte înainte ca un om să aibă un accident. La unsprezece ani, când Bolden a căzut de pe bicicletă, i s-au pus copci, dar s-a intervenit şi asupra hipotalamusului său… ca să poată fi ţinut sub observaţie zi şi noapte.

Aparatul este produsul unui inventator care a dorit să rămână anonim şi care s-a sinucis pentru că nu mai putea îndura povara de a şti dinainte când vor muri alţii. În timp, Aparatul a fost perfecţionat şi multiplicat şi a ajuns să măsoare probabilitatea morţii în funcţie de şapte categorii de incidente grave, în care viaţa protejatului este ameninţată din ce în ce mai serios. Lui Bolden i s-a salvat viaţa de două ori, deci e un client de nivelul al doilea, gata să treacă la al treilea – adică îl paşte un pericol de moarte a treia oară. Nimeni nu a trăit nici măcar până la nivelul al şaselea…

(Ar fi interesant să se scoată pe piaţă un joc cu şapte niveluri bazat pe Îngerul păzitor, care m-a trimis cu gândul şi la Jocul, cu Michael Douglas şi Sean Penn. Îmi imaginez însă şi un thriller intitulat Guardian Angel, cu Michael Douglas în rolul lui Bolden şi Anthony Hopkins în rolul colonelului Folder…)

De ce nu e bun Îngerul lui Bolden, în afară de faptul că îl conduce spre un final dramatic? Unul din răspunsuri e că face victime colaterale: bona din copilăria lui Bolden, de exemplu, împuşcată de tatăl lui, furios că femeia nu-i supraveghease odrasla care alunecase în piscină. Protecţia lui Bolden începe din copilăria lui pentru că organizaţia ştia că va moşteni o sumă uriaşă, că era un potenţial client al ei – deci o sursă de bani. Salvează cu condiţia să fie plătită – şi încă regeşte!

În carte sunt presărate detalii care arată că Îngerul Păzitor, oricât de bine intenţionat pare, până la urmă tot vrea să-ţi facă de petrecanie. Dacă eşti cititor versat, îţi dai seama de la început că nu e ceva în regulă cu amabilitatea lui Folder, care ştie să te îmbrobodească asemenea unui avocat priceput să şerpuiască printre legi stufoase. În aşa fel evoluează lucrurile, încât salvatorul tău va ajunge să te hăituiască, să te gonească din ascunzătoare în ascunzătoare. Mare priceput la manipulare, îţi spune de foarte multe ori că nu eşti obligat să semnezi contractul cu el, dar tot de atâtea ori îţi atrage atenţia că, fără serviciile lui, mai ai foarte puţin şi treci pe lumea cealaltă. N-ai cum scăpa de el. Fără intervenţia lui, ai fi fost deja mort. Cum o să te descurci singur mai departe?

Care e rolul/rostul Îngerului Păzitor, dacă tot ajungi s-o sfârşeşti înainte de clipa când crezi tu că ţi-a venit vremea? Să fie vorba, până la urmă, la George Lazăr, de un anti-Înger, de opusul însăşi ideii de protecţie, simbolul zicalei „de ce ţi-e frică nu scapi” sau „ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus”? Poate că nu, din moment ce Bolden află de la început că organizaţia „păcăleşte o vreme moartea”, dar numai pentru cei care îşi permit să plătească, să cumpere „ceva viaţă în plus”. Aparatul şi oamenii care îl folosesc nu pot spune precis ce eveniment anume îl ameninţă pe protejat, pentru că nu e un echipament de văzut în viitor, ci doar atenţionează că acesta e în pericol să moară. Se semnează un contract cu Îngerul Păzitor. O parte apără de moarte, cealaltă plăteşte pentru asta. Problema este că, da, eşti ţinut în viaţă şi treci de la un nivel la altul, cu alte cuvinte, riscul tău de a muri e tot mai mare, dar nu mai trăieşti cu adevărat. Eşti izolat ca să nu ţi se întâmple nimic, nu mai vezi pe nimeni, trăieşti numai cu tine, într-un soi de cuşcă invizibilă… Trăieşti? O cursă împotriva morţii greu poate fi numită viaţă. E un simulacru de existenţă, ba mai dai şi bani grei pentru asta. Mănânci ce primeşti la clinica unde eşti „cazat” ca să nu mori, îmbraci hainele care ţi se dau acolo, vorbeşti numai cu persoanele cu care ai voie. „Ce fel de viaţă crezi că mai e şi asta?”, întreabă Ian Bolden, după ce semnează contractul cu Îngerul Păzitor. Răspunsul colonelului Folder e simplu şi curat ca lama unui cuţit pregătit să pătrundă în carne: „Viaţă. E opusă morţii.” Ţi se taie răsuflarea…

Dar merită? Chiar îţi doreşti un asemenea trai? Te roade ambiţia de a scăpa de moarte, pentru că, ipocrit cum eşti, cum suntem, de altfel, cu toţii – o spune şi George Lazăr – uităm că moartea face parte din viaţă. Cât de veche este ideea aceasta şi cât a fost ea repetată (nivelul maxim de penibil îl atinge resemnarea ciobanului mioritic care, la îndemnul behăitoarei sale înţelepte, îşi închipuie că, murind, se va contopi cu natura), tot nu ne simţim prea bine când o auzim. Mai grav este că mecanismul stârnit de dorinţa prostească de a nu muri tulbură echilibrul viaţă-moarte. Nu murim, dar provocăm evenimente în care mor alţi oameni. Devenim, indirect, ucigaşi.

E plină de gânduri interesante cartea aceasta a lui George Lazăr. Tema protecţiei individuale e susţinută şi completată de idei sau presupuneri îndrăzneţe: ne naştem cu simţul morţii; unii îl au mai dezvoltat, alţii, mai estompat, dar, în general, s-a atrofiat în timp, iar Aparatul nu face decât să-l „redescopere şi să reproducă artificial acest instinct”. Sunt prea bine cunoscute asemenea idei, da, dar sunt presărate cu inspiraţie în acţiunea care nu mai e îngreunată, ca în America One, de descrieri lungi şi greu de urmărit. Asta şi pentru că povestea nu e disipată pe mai multe planuri, ci curge natural, într-o singură direcţie. În America One e sacadată. Reţeta, atât de evidentă în romanul de debut al autorului, e acum mai discretă, dar tot prezentă, aşa cum o dovedeşte înfăţişarea tipic americană a colonelului Folder, „un bărbat atletic, însă cu figură distinsă, păr scurt şi cărunt, bărbierit impecabil”, stilul parşiv, de manipulare, al Îngerului Păzitor sau însăşi ideea unei organizaţii misterioase şi, evident, periculoase. Îngerului…, roman mult mai fluent decât America…, nu-i lipseşte deloc suspansul. Şi nici amănuntele care dau contur epocii în care trăiesc personajele. Suntem în anul 2033, la o aruncătură de băţ de vremurile noastre. IRA, aliată cu extremişti islamici, a reînceput atentatele în Londra. În Orientul Mijlociu, arabii pun ceva la cale împotriva Israelului, Flota Chinei a înconjurat Taiwanul, instituind o blocadă neoficială, iar în Moscova, legea o fac teroriştii ceceni. Aflăm câte ceva şi despre ştiinţă: companii ca Eterngen şi Criogen conservă în azot lichid trupurile celor care speră că viitorul va aduce leacul bolii lor sau tratamentul împotriva bătrâneţii şi vor putea fi resuscitaţi.

E foarte credibil universul Îngerului păzitor. E credibil şi Ian Bolden, pentru că mulţi se vor recunoaşte în el. Bolden e bogătaşul universal, cu reacţii uşor de anticipat, aşa cum Folder e genul care ştie ce anume să-ţi ascundă din adevăr, ca să te determine să iei exact decizia pe care o doreşte el. Cei doi duc aproape singuri la capăt un joc extrem de periculos şi, tocmai de aceea, extrem de captivant. Până la urmă, cine credeţi că învinge?

Antuza Genescu
Antuza Genescu

Latest posts by Antuza Genescu (see all)