„Încorsetaţi cum stăm în tiparul uman, suntem tentaţi să credem că extratereştrii ar veni pe Pământ din aceleaşi motive care ne mână pe noi în spaţiul cosmic: curiozitatea, simţul proprietăţii (inclusiv al luării în posesiune de noi teritorii, precum în atâtea “descălecări” de care ne e plină istoria), nevoia de hrană şi de resurse geologice, poate chiar disperarea. Dacă aş fi un extraterestru autentic, presupun că aş avea un cu totul alt tipar structural şi mental, aşa că: fie aş veni pe Pământ din motive necunoscute omului, fie n-aş veni deloc, în ideea că omul nici nu mă interesează.“

Mircea Opriţă

 

Literatura SF prezintă deseori explicaţii, comentarii sau foloseşte teme religioase pentru a transmite un anumit mesaj. Utilizarea temelor de acest tip în genul SF variază de la respingerea religiei, ca fiind ceva primitiv şi neştiinţific, până la explicaţii creative şi analize pătrunzătoare făcute unor experienţe şi credinţe religioase văzute ca modalităţi de câştigare a noi perspective privind natura umană. Exemple în acest sens sunt multe, precum personajele zei care se dovedesc a fi extratereştri, profeţi care sunt, de fapt, călători în timp, viziuni metafizice sau profetice obţinute prin mijloace tehnologice etc.

Genul SF descompune, de multe ori, operele tradiţionale religioase într-un sens postmodern, un exemplu constituindu-se relaţia dintre natura închisă şi limitată a istoriei Creaţiei din Geneză, contrazisă de natura expansivă a creaţiei, aşa cum este văzută în „Matrix”.

De regulă, în operele SF, religia este pur şi simplu acceptată sau respinsă. Dacă este prezentată o asemenea temă într-o carte SF, tendinţa este ca aceasta să fie investigată în profunzime. Cititorul este invitat să păşească dincolo de atitudinea convenţională, tradiţională, abordată faţă de acest subiect şi să ia în considerare posibilităţi mult mai numeroase decât cele relevate, în general, în viaţa de zi cu zi.

Pentru că genul SF se ocupă, adeseori, de modul în care umanitatea se înţelege pe sine, în condiţiile a nenumărate schimbări sociale şi tehnologice – majoritatea creaţiilor SF îşi pun întrebări de natură spirituală şi religioasă. În consecinţă, importanţa temelor religioase în SF nu poate fi ignorată.

Printre cele mai importante teme religioase din literatura SF am putea enumera următoarele: viaţa după moarte, venerarea străbunilor, îngerii, apocalipsa, creştinismul, creaţia, potopul, demonii, diavolul, ultimul stadiu al universului, dumnezeu sau zeii, raiul, iadul, meditaţia, mesianismul, păcatul originar, steaua din Bethleem, penitenţa, purgatoriul, reîncarnarea, învierea, sufletul, teocraţia etc.

Scriitorii români de SF au fost dintotdeauna interesati de aceste tematici, ele fiind surse de inspiraţie de la primele lucrari SF româneşti pâna la cele mai recente. În cele ce urmează vor fi menţionate creaţii literare reprezentative în lumina temelor religioase pentru literatura SF de limbă engleză, precum şi unele din cele mai vechi romane şi povestiri SF româneşti, alături de unele din cele mai recente.

Tema „viaţa după moarte” apare, printre altele, în seria de romane Lumea fluviului, 1918-2009, de Philip Jose Farmer, în care o civilizaţie extraterestră readuce la viaţă, de-a lungul unui fluviu, pe ambele sale maluri, toate civilizaţiile care şi-au dus viaţa pe Terra, de la început până la apocalipsă.

Vladimir Colin se lasă inspirat de această temă în povestirea Giovanna şi îngerul (1966), în care apar personajele nemuritoare Homo Eternus, care influenţează în mod radical soarta umanităţii. În romanul său Babel (1978), întâlnim iarăşi tema învierii, unul din personaje fiind trezit la viaţă de Or-alda, o vestală capabilă de magie albă.

În Necropolis, de Florin Pîtea, o civilizaţie nemulţumită de tehnica sarcofagelor criogenice se transferă, treptat, în memoria calculatoarelor, continuându-şi existenţa ca entităţi electronice, invadând, astfel, reţeaua Internetului de necrosofturi care cer cu insistenţă modificarea regulilor actuale de comportament social.

Venerarea străbunilor este o temă studiată în cartea Vorbitor în numele morţilor, 2005, de Orson Scott Card, în care deciziile hotărâtoare ale civilizaţiei reprezentate în paginile sale sunt luate în funcţie de oracole care transmit voinţa străbunilor.

Această temă se află în centrul cărţii Împăratul gheţurilor, de Ana-Maria Negrilă, 2006, în care personajele principale depind complet de tradiţii pentru a supravieţui unei tornade care se dovedeşte a fi catastrofală pentru comunitatea lor.

În The Machine Godess (Zeiţa maşină), 2009, Charles Phipps foloseşte tematica îngerilor, întreaga istorie a personajelor sale fiind dominată de fiinţe create înainte de Big-Bang, care iau numele de Îngeri şi Demoni.

În colecţia de povestiri Cifrele sunt reci, numerele-s calde, de Liviu Radu, întâlnim un înger care stă de vorbă cu Albert Einstein, modificând, astfel, cursul istoriei, un monstru subacvatic pentru bunăvoinţă căruia membrii unei comunităţi trebuie să aducă ofrande anuale, un Robespierre vampir şi un Jack Spintecătorul preot.

În Shai Tai, de Florin Pîtea, 2005, dMon, un virus dotat cu inteligenţă artificială reuşeşte să evadeze din realitatea virtuală cu ajutorul unui copil pe care îl duce de nas cu vizite imaginare în tot soiul de parcuri distractive.

Creştinismul este o temă care apare frecvent. Spre exemplu, în The Rediscovery of Man (Redescoperirea omului), 1996, de Cordwainer Smith, se povesteşte despre un propovăduitor care iniţiază o rugăciune în masă pentru obţinerea unui semn. Pământul se opreşte din rotaţia sa timp de o zi şi soarele rămâne neclintit. Acest lucru nu aduce, însă, oamenilor armonia visată de el.

În romanul O iubire în anul 41042 (1958), Sergiu Fărcăşan scrie despre o Arcă a lui Noe, o navă destinată colonizării altor planete, care se întoarce, după tentativa eşuată de găsi viaţă pe alte planete, spre o Terră care nu îşi mai aduce aminte de ei şi care refuză să îi accepte pe cei  4000 de astronauţi de la bord şi îi împinge spre Soare.

Dan Doboş, în trilogia Abaţia (2006), discută tema unui Dumnezeu care şi-a atins propria infinitate în sensul că oamenii, creaţia lui, pot face acum tot ceea ce, în trecut, era posibil numai pentru El. Dan Doboş scrie, într-un fel, o carte care aduce tribut unuia din cei mai importanţi gânditori ai Creştinismului, Sfântul Augustin, ale cărui scrieri sunt punctul de plecare în multe polemici ale personajelor principale.

Creaţia este o temă predilectă încă de la primul roman SF: Frankenstein, 1818, de Mary Shelley, unde un om îşi permite să recreeze o fiinţă. În Blade Runner, Roy Batty vorbeşte despre o creatură artificială care merge să se confrunte cu creatorul său, în timp ce un alt personaj caută să-şi regăsească umanitatea în ciuda slujbei sale: aceea de a ucide replicanţi.

În Sharia, roman de Roxana Brinceanu, 2005, personajele poartă cipuri de identificare pe care le pot schimba, însă, cu bani şi relaţii, preluând identitatea altora, de regulă pentru a se sustrage pedepsei cu exilul dintr-o lume ciudată, în care cetăţenia se poate obţine pe baza unui test IQ pe care îl pot trece oameni, cimpanzei, câini sau delfini, deopotrivă, în timp ce aceia care îl pică au toate şansele să devină sclavi.

Escatologia (stadiul final al universului), este o temă care apare, printre altele, în La Fin du Monde (Sfârşitul lumii), 1894, de Camille Flammarion şi în Cele 9 milioane de nume ale lui Dumnezeu, 1953, de Arthur C. Clarke.

Victor Anestin, în romanul O tragedie cerească – poveste astronomică (1914), se axează pe tema catastrofei cosmice: planetoidul Satan pătrunde în Sistemul Solar şi modifică orbitele planetelor Marte şi Venus, împingând Terra pe o traiectorie cometară. Horia Aramă atinge această temă în povestirea SF Moartea păsării săgeată (1966), în care se prezintă o Terra distrusă de o radiaţie nocivă, vinovată de o accelerare dramatică a ciclului vital, vietatile fiind supuse unei degenerări rapide.

Zeii constituie o temă aleasă de mulţi scriitori de SF, printre care se numără şi Lester del Rey, cu romanul For I am a Jealous People (Pentru că suntem un popor gelos), 1954, în care Iehova abandonează umanitatea şi sprijină o rasă extraterestră să invadeze Pământul.

Orson Scott Card, în Saga Worthing şi Philip K. Dick, în The Faith of Our Fathers (Credinţa părinţilor noştri), 1967, vorbesc despre protagonişti care se confruntă cu un zeu atotputernic ce se dovedeşte a fi un vânător al tuturor fiinţelor. De asemenea, în The Parable of the Sower (Parabola secerătorului), 1993, Octavia E. Butler imaginează o religie care a creat sămânţa pământului, în care Dumnezeu este schimbarea.

Să nu uităm seria Stargate, în care aşa-zişii zei străvechi sunt extratereştri care pozează numai în zei, pentru a fi adulaţi şi slujiţi. În Domnul luminii, 1968, de Robert Zelazny, un nobil re-creează o mişcare religioasă pentru a detrona o serie de zei de inspiraţie hindusă dintr-o lume în care magia şi ştiinţa co-există. În Chalion, 2001, de Lois McMaster Bujold, există 5 zei care au foarte multă putere, cartea imaginând o teologie consistentă şi bine prezentată.

În Sharia, 2000, de Roxana Brînceanu, acesta este un alt nume pentru Dumnezeu, Sharia reprezintă puterea supremă într-o lume a cimpanzeilor şi câinilor vorbitori, parteneri sau duşmani, egali cu oamenii, cu un regulament impus de un zeu ascuns, care conduce şi lumea conectaţilor, a oamenilor direct prinşi în reţeaua de computere a planetei.

Meditaţia este o temă religioasă preferată de Frank Herbert în Dune, 1965, în care Bene Gesserit şi Mentaţii sunt personaje care folosesc diverse forme de vizualizare, de mantre şi alte tehnici de meditaţie. Abaţia, 2001, de Dan Doboş, cuprinde o meditaţie largă privind implicaţiile clonării, a relaţiilor dintre copie şi original, căilor simple dar imorale prin care conştiinţa unui tânăr poate fi manipulată prin utilizarea unor religii pervertite.

Stranger in a Strange Land (Străin într-o ţară străină), 1961, de Robert A. Heinlein, conţine tema mesianismului, personajul său Valentin Michael Smith devine o figură mesianică; crescut de marţieni, el transpune filozofia într-o formă de religie.

În Dune, de Frank Herbert, în întâlnim pe Paul Muad’dib, care devine un profet mesia pentru Fremeni în momentul în care pregătirea sa mentală, alături de drogul spice îi permit să perceapă direct timpul şi spaţiul.

Personajul principal din romanul Vindecătorul, 2008, de Sebastian A Corn este mesianic, el învaţă omenirea să vorbească, în numele unui zeu atotputernic, deşi este, paradoxal, mut.

Teme precum metafizica, milenarismul şi moralitatea apar în romane SF precum Childhood’ End (Sfârşitul copilăriei), 1953, de Arthur C. Clarke, Time Stream (Curentul timpului), 2005, de John Taine sau Soul of the Robot (Sufletul robotului), 1975, de Barrington J. Bayley.

The Star (Steaua Bethleemului), 1956, este tema abordată de Arthur C. Clarke în povestirea Steaua – aici, un preot care serveşte ca astrofizician pe o navă de explorare se confruntă cu o criză în credinţa sa în momentul în care descoperă că steaua văzută de pământeni la naşterea lui Iisus a fost o novă care a distrus o rasă întreagă. El nu poate înţelege un Dumnezeu care a putut să se bucure şi să vestească sosirea pe pământ a fiului său distrugând, în contrapartidă, o rasă întreagă de fiinţe extraterestre.

Penitenţa este tema abordată de Frank Herbert în White Plague (Ciuma albă), 1982, în care omenirea ispăşeşte pentru greşelile anterioare.

În Babel (1978), de Vladimir Colin, personajul Scat Mor este un savant decrepit care sileşte o serie de alte personaje să trăiască, în imaginaţie, pe o planetă fictivă denumită Babel, un şir interminabil de torturi psihice, plătind, astfel, pentru păcatele înfăptuite în trecut. Halucinaţiile construite în mintea deţinuţilor construiesc universuri vii, extrem de ciudate şi pline de surprize.

Bogdan Tudor Bucheru scrie despre păcatul originar în volumul Atingerea, 2008, alegând să dea o amprentă fantastică alternând cu imagini de ficţiune ştiinţifică pentru a-şi concepe naraţiunea.

Reîncarnarea stă la fundaţia unor cărţi precum Immortality Inc. (Nemurire srl), 1978, de Robert Sheckley, Born with the Dead (Născut cu morţii), 1974, de Robert Silverberg şi The Helliconia Trilogy (Trilogia Helliconia), 1985, de Brian Aldiss.

Aceasta este o temă preferată a scriitorului român Horia Aramă, care scrie despre migraţia conştiinţelor, crearea de existenţe artificiale, de tipul Golem, împrumutând elemente din basmul românesc, cum ar fi tinereţea veşnică, în romanul Ţărmul interzis (1972); personajul principal, Jerebian, este doar un mutant care a suportat efectele unei catastrofe ce l-a transformat dintr-un om obişnuit într-o fiinţă stranie care poate călători dintr-un trup în altul, în funcţie de ineditul senzaţiilor pe care le trăieşte, foloseste vieţi şi identităţi după bunul său plac, dar este, în fond, o fiinţă nefericită, deoarece nu obţine nicio certitudine majoră şi are revelaţia că majoritatea gesturilor şi intenţiilor sale nu-i aparţin ci îi sunt dictate de un program străin.

Orson Scott Card, membru al Bisericii Mormone, a inclus în unele din romanele sale poveşti extrase în mod explicit din scriptură sau din istoria bisericii. De exemplu, în romanul Stone Tables (Mesele din piatră), 1997, vorbeşte despre profetul Moise. Romanele sale Women of Genesis (Femeile din Geneză), 2000, discută despre femeile din Vechiul Testament, Sara, Rebeca, Raşela şi Lea.

În Madia Mangalena, de Michael Hăulică, 2005, suntem martorii unei crucificări reimaginate, în care Madia este o personificare computerizată a personajului biblic.

Una dintre consecinţele presupunerii că este posibilă călătoria în timp, este capacitatea oamenilor moderni de a călători înapoi în timp pentru a-l întâlni pe Iisus şi mai ales înapoi până la momentul crucificării acestuia. Aceasta ridică multe întrebări complexe, morale şi religioase, care sunt tratate în mod foarte diferit de scriitorii de SF. Mircea Eliade nota în Aspecte ale mitului, 1978:

 

„Surprindem în literatură, într-un mod mai viguros decât în celelalte arte, o revoltă împotriva timpului istoric, dorinţa de a ajunge la alte ritmuri temporale decât cele în care suntem siliţi să trăim şi să muncim. Ne întrebăm dacă această dorinţă de a transcende propriul nostru timp, personal şi istoric, şi de a ne cufunda într-un timp «străin», fie el extatic sau imaginar, va fi vreodată extirpată. Cât timp dăinuieşte această dorinţă, putem spune că omul modern mai păstrează, încă, măcar anumite rămăşiţe ale unei «comportări mitologice». […] După cum trebuia să ne aşteptăm, avem de-a face cu aceeaşi luptă împotriva Timpului, cu aceeaşi speranţă de a ne scutura povara «Timpului mort», a Timpului care striveşte şi ucide“[1].

 

În The Traveller (Călătorul), 1954, de Richard Matheson, un profesor ateu declarat alege ca primă destinaţie a unei călătorii în timp momentul crucificării, el urmând să stea într-o cuşcă invizibilă pentru oamenii din jurul său. Ajungând la scena respectivă, simte atât de multă milă pentru Iisus încât încearcă să îl salveze, fiind adus înapoi rapid de conducătorii experimentului. El devine un alt om, deşi nu văzuse niciun miracol, pentru că, în schimb, fusese martor al unui eveniment în care un om era dornic să-şi dea viaţa pentru binele tuturor.

John Brunner, în Times without Number (Timpuri nenumărate), 1969, descrie o realitate alternativă în care Armada spaniolă a învins Anglia. În acest secol XX, călătoria în timp este descoperită şi controlată de Biserica Catolică. Fiecare nou papă, la instalare, are posibilitatea să călătorească în Palestina lui Iisus. Oricine altcineva nu are voie să se apropie de acest moment în timp.

În cartea lui Poul Anderson There Will Be Time (Va fi timp), 1973, un tânăr american al secolului XX descoperă că s-a născut cu abilitatea de a călători în timp fără să aibă nevoie de o maşină a timpului. Considerând că trebuie să mai existe şi alţii ca el şi că Ierusalimul, la momentul crucificării, ar fi o locaţie potrivită pentru a-i găsi, el merge acolo, dar este localizat de o organizaţie de călătorii în timp care îl duce la sediul său din viitorul îndepărtat, fără să reuşească să îl zărească pe Iisus.

În cartea lui Garry Kilworth, Let’s Go to Golgota (Să mergem pe Golgota), 1985, turiştii din viitor pot rezerva un loc într-o călătorie în timp până la momentul crucificării. Înainte să plece, ei sunt preveniţi că nu trebuie să facă absolut nimic pentru modificare istoriei. Şi mai ales în momentul în care mulţimea este întrebată cine să fie cruţat, Iisus sau Barabas, ei trebuie să strige, împreună cu mulţimea, că îl vor pe Barabas. Un preot le dă iertarea pentru vina de a face acest lucru. Cu toate acestea, când se apropie momentul respectiv, protagonistul realizează că mulţimea care îl condamnă pe Iisus este compusă în întregime din turişti veniţi din viitor.

În Time Wars (Războaiele temporale), 1984, de Simon Hawke, Cardinalul Lodovico propune, în 2461, să folosească tehnologia nou descoperită de călătorie în timp, pentru a obţine dovezi empirice conform cărora Iisus chiar a înviat după crucificare. Biserica Catolică reacţionează, excomunicându-l pe Cardinal, ierarhia bisericească preferând să continue să se bazeze pe credinţă numai şi să nu caute o asemenea confirmare faptică.

În The Didymus Contingency (Contingentul Didymus), 2007, de Jeremy Robinson, un om de ştiinţă descoperă călătoria în timp şi se îndreaptă spre momentul crucificării şi învierii lui Iisus pentru a fi martorul câtorva scene şi a realiza că Iisus era fals. Dilema personajului este dacă ar trebui să dea în vileag înşelătoria, cutremurând astfel din temelii tot creştinismul, sau nu.

În povestirea Giovanna şi îngerul, 1966, Vladimir Colin scrie pe tema chirurgiei temporale, făcând atingere şi cu mitul nemurii, al tinereţii fără bătrâneţe din basmul românesc. Personajele sale se împart între rasa Homo Eternus şi Homo Sapiens, primii ajungând să-i înlăture, treptat, pe cei din urmă.

În Vindecătorul, 2008, de Sebastian A. Corn, ne întoarcem în timp la epoca apariţiei limbajului omenesc şi facem cunoştinţă cu un personaj ciudat, care îi învaţă pe oameni să vorbească, dar este mut.

 

Bibliografie CRITICĂ

(volume)

 

–       Amis, Kingsley, New Maps of Hell: A Survey of Science Fiction, New York, 1960

–       Barron, Neil, Anatomy of Wonder: Science Fiction, Bowker, New York, 1976

–       Barr, Marleen, Alien to Femininity, Greenwood, Westport, Connecticut, 1987

–       Bugariu, Voicu, Analogon. Eseuri şi disociaţii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1981 Literaţi şi sefişti. O confruntare de mentalităţi, Editura Universităţii „Transilvania”, Braşov, 2007

–       Card, Scott, How to Write Science Fiction and Fantasy, Writer’s Digest Books, 1990

–       Del Rey, Lester, The World of Science Fiction: 1926-1976, Ballantine Books, 1979 Haraway, Donna, “A Cyborg Manifesto: Science, Technology, and Socialist-Feminism in the Late Twentieth Century”, în Socialist Review, 1985, reluat în Simians, Cyborgs and Women: The Reinvention of Nature, Routledge, New York, 1991, p.149-181

–       Hăulică, Michael, Nu sunt guru, Editura Tritonic, Bucureşti, 2007

–       Hobana, Ion, Viitorul a început ieri, Editura Tineretului, Bucureşti, 1966

–       Imaginile posibilului, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968

–       Vârsta de aur a anticipaţiei româneşti, Editura Tineretului, Bucureşti, 1969

–       Maeştrii anticipaţiei clasice, Editura Minerva, Bucureşti, 1975

–       Science fiction. Autori, cărţi, idei, vol. I, Editura Eminescu, Bucureşti, 1983

–       Literatura de anticipaţie. Autori, cărţi, idei, vol. II, Editura Eminescu, Bucureşti, 1986

–       Un englez neliniştit. H.G.Wells şi universul SF, Editura Fahrenheit, Bucureşti, 1996

–       Peste o sută şi o mie de ani. O istorie a literaturii franceze de imaginaţie ştiinţifică până la 1900, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2010

–       Hobana, Ion, Weverbergh, Julien, Triumful visătorilor, Editura Nemira, Bucureşti, 1998

–       Heinlein, Robert A., Cyril Kornbluth, Alfred Bester, and Robert Bloch, “Science Fiction: Its Nature, Faults and Virtues”, în The Science Fiction Novel: Imagination and Social, 1959 Knight, Damon Francis, In Search of Wonder: Essays on Modern Science Fiction, Advent Publishing, Inc., 1967

–       LeGuin, Ursula K, The Language of the Night: Essays on Fantasy and Science Fiction, Perigee, New York, 1980

–       Manolescu, Florin, Literatura SF, Editura Univers, Bucureşti, 1980

–       Naidin, Mircea, Literatura Science Fiction, Editura Fundaţiei Pro, 2003

–       Opriţă, Mircea, H. G. Wells: utopia modernă, Editura Albatros, Bucureşti, 1983

–       Anticipaţia românească. Un capitol de istorie literară, Editura Dacia, Cluj-Napoca,

–       1994; ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Viitorul Românesc,

–       Bucureşti, 2003

–       Discursul utopic. Momente şi sinteze, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2000

–       Istoria anticipaţiei româneşti. Un capitol de istorie literară, Editura Feed Back, Iaşi,

–       2007

–       Cronici de familie. SF-ul românesc după anul 2000, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-

–       Napoca, 2008

–       Pavelescu, Mihai Dan, Dicţionar SF, Editura Nemira, Bucureşti, 1999

–       Radu Pavel Gheo, Despre science fiction, Editura Omnibooks, Satu Mare, 2006

–       Cornel Robu, O cheie pentru science-fiction, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007

–       Paradoxurile timpului în science-fiction, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007

–       Scriitori romani de science-fiction, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008

–       Sterling, Bruce. “Science fiction” în Encyclopædia Britannica, 2008

–       Scholes, Robert, Structural Fabulation: An Essay on Fiction of the Future. University of Notre Dame Press, Notre Dame, Indiana, 1975

–       Sterling, Bruce, Prefaţă la Mirrorshades: The Cyberpunk Anthology, Arbor, New York, 1986

Latest posts by Liana Tomescu (see all)