De câte ori nu ne-a fost dat în viață să primim ori să achiziționăm un obiect după care tânjeam de multă vreme, ca apoi o mișcare greșită, o mică neatenție, o zgârietură, un defect ori ceva similar să ne facă să suferim în adâncul sufletului nostru?…

Pentru cineva ar putea fi coperțile unei cărți dragi, care s-au murdărit, pentru altcineva ar putea fi zgârietura de pe ecranul telefonului recent achiziționat, ciorapii care s-au rupt imediat ce i-ai probat, înghețata care cade pe jos după prima înghițitură, relația (sentimentală sau de afaceri) care s-a sfârșit înainte de a începe, doar pentru că ai început conversația cu o propoziție nepotrivită s.a.m.d.

În fața fatalității mulți se resemnează și văd aceste evenimente ca fiind providențiale. Alții se ambiționează își cumpără imediat un alt obiect, repară ce se poate repara, insistă ori abordează alte căi. Eu personal, mi-am făcut un sistem de auto-apărare psihică – încerc să văd unicitatea contextuală… Cum?… Păi, de exemplu, mă gândesc că zgârietura aia enervantă din colțul telefonului meu mă ajută să-l identific mai ușor și asta într-un context anume ar putea să-mi fie de folos sau chiar să-mi salveze viața. Un pesimist ar spune – Ba din contră! – și ar avea și el perfectă dreptate… Cert e că evenimentul care a dus la zgârietura respectivă a diferențiat acel obiect de celelalte asemănătoare lui. Iar acest lucru e bun sau rău în funcție de context.

Tot ce am descris mai sus folosind exemple cotidiene ar putea părea desprinse din vreun ghid al consumatorului contemporan. De fapt, nu sunt altceva decât exemple ale transformării (care pot fi transpuse în cazul sistemelor vii ca prim stadiu al evoluției), intenția mea fiind în final aceea de a vă demonstra în câteva rânduri cum lucrurile rele sunt bune și cât de relativă e toată treaba…

Dacă privim cursul vieții noastre dintr-o perspectivă idealistă, atunci, astfel de evenimente ar putea fi considerate erori care ne abat mai mult sau mai puțin de la imaginea perfecțiunii existențiale, pe care fiecare dintre noi o creează inconștient pentru sine.

În sens larg cuvântul „eroare” înseamnă greșeală, incertitudine, nesiguranță etc. Prin greșeală înțelegem un fapt realizat de om în activitatea profesională, socială, economică etc. privind un raționament greșit, o metodă aplicată greșit, un instrument utilizat greșit, o atitudine ce contrazice regulile morale, sociale sau legislative, neînțelegeri ale unor noțiuni, termeni sau concepte din limbajul științific, economic, social etc. Prin incertitudine se înțelege lipsa de certitudine, îndoiala asupra unor raționamente, calcule, sau experimente, iar în domeniul social poate reprezenta starea unei persoane lipsite de siguranță, de hotărâre. În toate domeniile există incertitudini, de exemplu în domeniul științific s-au dezvoltat diverse teorii care „controlează” incertitudinile. (1)

În domenii reale precum matematica lucrurile sunt din punctul meu de vedere cât de cât clare. Erorile sunt identificate, incertitudinea lor este calculată, se ia cunoștință de ele și se caută o rezolvare. Când lucrezi cu un instrument creat de tine îi cunoști istoricul, dimensiunile, posibilitățile, limitele, tot. Acest aparent control, este posibil datorită numărului finit de variabile luate în calcul. Când însă tu ești instrumentul, lucrurile devin incomprehensibile… Viața deține prea multe variabile și numai o super-inteligență omniscientă sau vreun demiurg ar putea-o înțelege câtuși de puțin.

Și totuși Natura o face cu ochii închiși! Cum vine asta?, vă veți întreba…

Ei bine, ați observat vreodată complexitatea din spatele unui mușuroi de furnici? Sau v-ați imaginat vreodată un oraș ca pe un organism viu?

Furnicile au caste specializate care rezolvă anumite probleme ale întregului: muncitorii (tineri – stau în interiorul mușuroiului sau bătrâni – la exterior), războinicii (cu diferite specializări tactice sau defensive trăiesc în partea de sus în zona expusă a mușuroiului), regina (în interior) și masculii (au aripi și stau la exterior). De asemenea, în mușuroaie există canale de comunicare, canale de aerisire, cămări, creșe etc.

Orașele sunt asemănătoare, avem rețele de apă potabilă, electricitate, rețele de colectare a gunoiului, mijloace de transport, structuri care asigură ordinea, iar fiecare dintre noi prin locurile noastre de muncă ne aducem contribuția la binele colectiv.

Deși dovezile sunt evidente, unora le este mai ușor să creadă că în spatele acestei complexități se află un arhitect divin, decât să accepte că interacțiunea simplă a unor indivizi specializați, rezultați în urma multiplelor tatonări evolutive, a dus în timp, la o asemenea capodoperă.

Ne este greu să ne debarasăm de viciul individualității, cu ajutorul căruia am interpretat realitatea, în cei 200.000 de ani de când existăm ca specie distinctă, pentru a putea vedea dincolo de noi – un alt plan existențial, în care Natura funcționează ca un organism viu dotat cu o inteligență subtilă. Ne este greu și pentru că Natura – personificarea subiectivă a acestei forme de inteligență – face din individ o simplă încercare. Una de care se poate debarasa foarte ușor.

Un om se naște, crește, ajunge la maturitate, se reproduce, îmbătrânește și apoi moare. Acesta parcurs al realității existențiale este tot ce are el mai de preț. Este drumul său unic, care îl diferențiază de toți semenii lui (inclusiv de un geamăn monozigot sau de vreo clonă, dacă ar avea ori dispune de așa ceva).

Prin genele sale, omul „prelucrează” realitatea după un program ereditar, care începe să funcționeze din prima clipa a conceperii până în cea în care va muri și mai departe recombinat în descendență. Acest program încă din primele secunde existențiale (cuantificabile în diviziuni celulare) începe să acumuleze erori. Biologii numesc aceste erori „mutații” iar ele apar în urma interacțiunii programului inițial cu mediul în care el funcționează. Așadar, viața unui om, asemeni oricărui organism viu de pe Terra, este dependentă de mediul în care trăiește.

Pentru a vedea impactul mediului asupra omului, geneticienii au studiat evoluția gemenilor monozigoți care au fost despărțiți la naștere. Surprinzător sau nu, acești gemeni au trasee biologice diferite care le marchează decisiv existența. Deși au genomuri identice la naștere, modul și localizarea erorilor este diferită, căci fiecare interacționează diferit cu mediul.

Tu cel care citești aceste articol trebuie să conștientizezi faptul că unicitatea ta nu se datorează doar materialului genetic ales la întâmplare în momentul conceperii tale, ci și mediului în care trăiești.

Nu există o barieră clară între cele două – genotip versus fenotip. La unii oameni impactul cel mai mare îl are genotipul (vezi persoanele cu tare ereditare), la alții fenotipul (vezi orice boală derivată din comportamentul alimentar, poluarea orașului în care trăiește, azbestul din acoperișul casei sale, fumatul etc). Interacțiunea dintre cele două elemente este atât de dinamică încât de cele mai multe ori acel eveniment minor care a declanșat tăvălugul de la sfârșitul vieții cuiva rămâne necunoscut, la fel cum rămâne necunoscut și de ce unii trăiesc mai mult chiar dacă au o mulțime de vicii.

Ca cineva sau ceva să poată reproduce ceea ce ești ar trebui să reproducă tot Universul în care te-ai născut și ai crescut… Toată evoluția sa de la Big Bang, până la formarea galaxiilor, a stelelor și a planetelor, a Pământului, a vieții, a luptei pentru supraviețuire pe care a dus-o fiecare dintre antecesorii tăi, până la părinții tăi și până în ziua în care te-ai născut. Apoi ar trebui să reproducă fiecare eveniment trăit de tine de la prima diviziune celulară și până în momentul în care parcurgi aceste rânduri. Acest lucru este cu neputință. Evoluția… viața… este unidirecțională!

Bun…. să revenim la inteligența subtilă a Naturii… Erorile apărute în genomul uman pe parcursul existenței unei persoane, se acumulează în timp… Organismul nostru are mijloace de reparare pentru aceste erori, însă la un moment dat ele devin atât de multe încât sistemele de reparare și cele defensive, sau echilibrul general întreținut de acestea, cedează și mai devreme sau mai târziu murim.

Din perspectivă umană, erorile din genom sunt pozitive, neutre sau negative. Cele neutre sunt cele mai frecvente, cele negative sunt cele mai vizibile căci generează tot felul de probleme medicale, iar cele pozitive sunt subtile și se pot fixa (sau nu) în descendență.

Dar toate aceste erori, până la urmă, sunt o problemă personală… una ce ține strict de individ. E ca atunci când îți cumperi o mașină nouă. Cum te folosești de ea așa o ai. Uneori mai ai un accident, merge la reparat, alteori îi aduci unele îmbunătățiri, dar mai devreme sau mai târziu tot la fiare vechi ajunge. În tot acest timp ți-ai făcut treaba cu ea… și ceea ce este important, este faptul că ai trăit „altfel”, folosindu-te de ea, decât dacă, ai fi avut un alt model sau o conduceai într-un alt loc pe acest Pământ.

Cu ce rămâne Natura în urma unui om?… Unii ar fi tentați să enumere toate realizările pe care le-au avut în viață. Degeaba… acestea sunt relevante doar pentru oameni. Pentru Natură relevant este copia programului acelui om, în momentul în care acesta se reproduce și are descendenți. Viața unui om are o însemnătate în imaginea de ansamblu a vieții pe Pământ atâta timp cât acesta are capacitate de reproducere, se folosește de ea și îi culege roadele. Pe înțelesul tuturor reproducerea se traduce prin: „rata erorilor apărute în acest organism (om) i-a permis să-și atingă scopul biologic pentru care a fost creat. Programul său merită stocat în următoarele versiuni (umane).”

Ce se întâmplă dacă un om nu are descendenți?… Nimic grav la nivel individual. Dar la un alt nivel are loc o selecție. Experiența sa existențială sfârșește odată cu el. Dar ca să nu dramatizăm acest act trebuie adăugat și că Natura dispune de variante existențiale asemănătoare (familia acelui om) care ar putea duce mai departe o parte din bagajul său genetic.

Așadar, individul este insignifiant pentru Natură, căci Natura lucrează la alt nivel și anume la nivel populațional. Acolo au loc adevăratele modificări. Acolo sunt selectate acele erori cu rezultat pozitiv. Acolo se cântărește evoluția unei specii…

Cu alte cuvinte, individul este o încercare dintr-o multitudine de încercări pe care Natura le supune testării. Existența sa poate fi considerată o eroare (sau nu) în programul mare al speciei. Și erorile la acest nivel sunt bune (chiar dacă la nivel individual sunt adevărate drame: copii care mor la naștere, tineri care mor înainte de maturitate, adulți care nu ajung să îmbătrânească, sinucigașii etc.), pentru că Natura cu fiecare încercare, cu fiecare individ care își consumă viața, învață… Învață să fie eficientă, învață să se adapteze la acei factori care limitează existența unora, căci scopul ei nu este acela de a avea grijă de unu-doi, o mie sau un milion de indivizi, ci de o specie întreagă. Învățarea se face prin sacrificiu și tatonare într-un ciclu format din încercare, testare și evaluare a rezultatului.

Dacă rezultatul este bun se merge mai departe. În caz contrar se alege alt drum, altă variantă de lucru și apoi este creată o nouă încercare care este supusă testării și tot așa. Sistemul astă funcționează de 3,6 miliarde de ani pe Pământ și cu ajutorul lui a fost posibilă apariția tuturor structurilor biologice complexe din jur, inclusiv a noastră și a tuturor celor care vor deriva din ele până ce la un moment dat erorile vor corupe și acest model de organizare, schimbând totul.

Ce putem noi face la nivel individual în fața unei asemenea realități?… Avem câteva obținui la îndemână: a) putem să o negăm și să credem că mușuroiul de furnici e rodul unui Creator, ceea ce am făcut până la Darwin (iar unii dintre noi încă o mai fac cu spor și azi), b) putem pur și simplu să trăim și să lăsăm Natura să-și urmeze cursul firesc (lucru care vrem – nu vrem, tot se va întâmpla), sau c) putem să substituim Natura – ceea ce începem să facem cu pași mărunți de câteva mii de ani. Rămâne de văzut, în timp, dacă ne putem asuma o asemenea responsabilitate sau dacă Natura a „făcut o alegere bună” înzestrându-ne cu inteligență, fapt care ne-a adus mai aproape de ea și de întelegerea ei.

Cine nu a făcut niciodată vreo greșeală, nu a încercat nimic nou.

– Albert Einstein

PS: În timp ce scriam aceste rânduri am „trăit” o pană de curent în urma căreia am pierdut câteva paragrafe bune, scrise pe nerăsuflate și cu multă inspirație. Nu am mai putut recupera nimic și m-am văzut nevoi să reproduc acele fragmente din memorie, evident cu scăpările de rigoare. Eroarea apăruse… Calea nu avea să mai fie la fel. Inițial îmi venea să renunț la text… apoi, am luat-o de la capăt cu ce aveam la îndemână, spre un rezultat nou, un rezultat diferit…un rezultat unic. În micimea mea individuală am imitat Natura.

Referințe:

1. Elemente de teoria erorilor și incertitudinilor Calcule statistice și modele de aproximare. Conf. Dr. Marin Vlada, Universitatea din București, 2012

2. DNA clock helps to get measure of people’s lifespans

Irving T. Creve

este unul din inginerii care l-au cunoscut și studiat pe GOLEM XIV. Mai multe pe http://golem14.com