Este destul de uşor să găseşti lucruri inexistente ; pur şi simplu trebuie să te uiţi în toate locurile nepotrivite. De asemenea, este uşor să găseşti lucruri omniprezente, precum spam-ul, te găsesc ele pe tine. Dar să găseşti snarkşi, chestii care sunt între realităţi paralele, nu atât de puțini încât să fie inexistenţi, şi nu atât de mulţi încât să fie universali, este vexant, aşa cum Douglas Adams a spus, pentru „ora de ceai a sufletului”. Cheile de la maşină, dragostea adevărată, traducerile bune şi specificul idli, micul dejun indian toate se încadrează în categoria (auto)vexărilor. În aparenţă, aşa şi science fiction-ul regional din Indian : e suficient pentru a determina să cauţi mai mult, dar insuficient pentru a fi uşor de găsit. Spun, „ în aparenţă”, pentru că mi-am petrecut doar câteva săptămâni în căutarea unor autori indieni de SF care scriu în limbi regionale. Nu a fost doar pură curiozitate.

Eu definesc SF-ul regional din India ca ficţiune scris de autori într-o limbă regională din India, cum ar fi hindi sau tamila. Câteva detalii pot ajuta. Deşi există mai mult de 1.000 de dialecte în India, guvernul federal din India recunoaşte doar aproximativ cincisprezece limbi regionale indiene. Limbile regionale diferă foarte mult în ceea ce priveşte numărul de vorbitori şi istoria. De exemplu, limba mea maternă, ​​malayalam, vorbită în Kerala, un stat din sudul Indiei, are câteva sute de ani şi aproximativ 30 de milioane de vorbitori, în timp ce hindi, vorbită în special în partea de nord, este mult mai veche şi are mai mult de 600 milioane de vorbitori. Este greu să ţii pasul într-o singură limbă, ca să nu mai vorbim de cincisprezece, deci că să-ţi faci o idee asupra a ceea ce se întâmplă în literatura din India este un pic precum proverbiala poveste despre cei şase orbi şi elefantul. Imaginaţi-vă toată varietatea lingvistică a Europei înghesuită într-o zonă de trei ori mai mică şi veţi avea o idee de ceea ce vorbesc.Incidental, nu includ engleza ca limbă regională deşi este mult vorbită pe subcontinentul indian.

M-am implicat în SF-ul regional indian prin accident. În 2007, Michael Iwoleit, redactor-şef al revistei SF internaţionale INTERNOVA, se gândea la un număr special dedicat SF-ului indian, cu accentul asupra limbilor regionale. Când a aflat că voi fi în India, între iunie şi iulie în acel an, s-a oferit cu generozitate să mă ajute. Mi-am petrecut o parte din călătorie, întâlnind oameni care scriau în limbi regionale, citind puţinele traduceri pe care le-am putut găsi, şi încercând să configurez o panoramă a scenei SF din India. Șarchinul lui Lewis Carroll a fost urmărit cu ciocane, furci şi speranţă, precum şi cu acţiuni la companiile feroviare, zâmbete şi săpun. Metodologia mea nu a fost diferită. Circumstanţe răutăcioase şi portofelul meu au determinat de multe ori următoarea etapă a itinerariului meu. Dacă am ajuns la o răscruce de drumuri, adesea m-am întors. Interviurile mele au fost informale, ca să spun aşa. Acest raport – de fapt cu adevărat, nişte note de călătorie – poate fi acuzat de multe lucruri, dar meticulozitatea nu este unul dintre ele. Totuşi , un jurnal de călătorie aparţine literaturii primelor impresii  şi primele impresii au utilizările lor. Deci, fără nici o scuză în plus, acestea sunt concluziile mele privind starea SF-ului regional indian:

1 . Nu există prea mult SF scris în limbile regionale indiene.

2 . O mare parte din ceea ce există este naiv, de multe ori prost tradus şi/sau derivat.

3 . Există excepţii interesante pentru ambele cazuri (1) şi (2) ;

4 . Perspectivele SF-ului indian sunt destul de promiţătoare.

Un avertisment:

Pentru mine, cea mai surprinzătoare descoperire a fost să-mi dau seama cât de sărac este SF-ul regional indian. La începutul călătoriei mele, am fost optimist . De exemplu, dacă Debjani Sengupta are dreptate, SF-ul indian a început în 1880 prin publicarea povestirii „Rahasya” (Mister) a bengalezului Hemlal Dutta, text apărut în revista „Bigyan Darpon”.

În 1896, J.C. Bose a scris „Polatok Toofan”, o povestire care a anticipat teoria haosului explicată prin efectul aripilor de fluture. Știam că au fost scriitori precum Premendra Mitra care au produs în mod constant povestiri SF de-a lungul mijlocul secolului 20, şi că popularizatori ai ştiinţei/autori ca Jayant Narlikar (de limbă marathi ), „Sujatha” Rangarajan (de limbă tamilă), Dinesh Chandra Goswami (de limbă asameză) populare şi Nellai Mutthu (de limbă tamilă) au creat o conştientizare tot mai mare privind posibilitățile genului SF. Am presupus că numărul de scriitori regionali interesaţi de SF, n-a făcut altceva decât să crească din 1880 încoace.

Când m-am dus s-o întâlnesc pe Jaya Bhattacharji, senior editor la Zubaan Books, nu SF regional indian era principala mea preocupare. Dar stilul relaxat al Jayei a încurajat conversaţia precum şi biroul său confortabil din zona Hauz Khas  (Zubaan Books avusese birourile în cartierul Shahpur Jat, o altă zonă bine situată în Delhi), cu jaluzelele sale din fibră de nucă de cocos, mobilierul uzat, rafturile de cărţi și de-a dreptul cavernosul hol central. M-am trezit că sunt încrezător deşi neinvitat, precum Jake şi Elwood din „Blues Brothers”, pentru că şi eu eram într-o misiune. Iar Jaya a început să-mi comunice nume şi numere de telefon ale unor oameni care ar fi putut ajuta. Curând, a devenit hidos de clar că ea se aştepta să mă apuc de lucru desluşind iţele acestei iscoditoare afaceri.

National Book Trust e ceva mai încolo faţă de noi”, mi-a spus Jaya.

Rubin este responsabilul lor de achiziţii pentru limba malayalam.”

Nu mai era nimic de făcut decât să mă apuc de treabă. M-am dus la National Book Trust (NBT), dar Rubin Cruz nu era la birou iar birourile NBT erau în curs de renovare. Eram pe punctul de a mă întoarce la hotel, când am observat un bibliobus NBT parcat în fața clădirii. Am fost plăcut surprins să văd cum se îmbulzeau cu copii dornici de cărţi, sau cum le spun eu, clienţii. Şoferul/librarul/bibliotecarul era tipul prietenos , în însetat să mai stea de vorbă şi cu adulţi. El mi-a dat un catalog.

Catalogul enumera opere nemuritoare precum „Journey Through The Universe” de Narlikar şi univers și „Mora” de Mulk Raj Anand. Şi evident titluri aparţinând bibliografiei claselor primare: cărți despre furnici , despre albinuţe care muncesc din greu, despre arta populară indiană, istoria colonială, vieţile oamenilor mari şi a altor personalităţi, şi, desigur, „The Story Of Rice”. Un cuplu de titluri suna delicios de nepotrivit : „Gay-Neck: The Story Of A Pigeon” de Dhan Gopal Mukerji şi „Begum Gulabo Mousie And Her Balloons” de Qudsia Zaidi. Catalogul menţiona de asemenea, două texte de science-fiction. Primul era „My Robot Robbie”, o carte pentru copii a defunctului Dilip Salwi, iar celălaltă era „It Happened Tomorrow” o antologie de nouăsprezece povestiri editată de Dr.Bal Phondke.

Din totalul de nouăsprezece povestiri, şapte erau în limba marathi, trei în bengali, trei în englezeşte, trei în hindi, două în limba kannada şi una în tamilă. Cu excepția lui Jayant Narlikar (marathi), Laxman Londhe ( marathi ) şi Sujatha Rangarajan (tamil) , eu nu auzisem de ceilalți autori. Rangarajan („Sujatha”, este prenumele nevestei lui) este extrem de popular în statul Tamil Nadu , iar succesul său a inspirat alți scriitori , cum ar fi T.S. Balasubramanian („Subra Balan”) şi Maalan Narayanan. De altfel, tamila este un fel de imagine în oglindă a sanscritei. Tamila este vorbită de aproximativ 70 de milioane de oameni, este aproape la fel de veche precum sanscrita, este un soi de limbă mamă pentru aproape toate limbile sud-indiene , înrădăcinate într- un stat cu o puternică prezență colonială, tamila este o limbă regională care ar putea genera o mulțime de scriitori SF. Era de asemenea, ciudat că nu existau contribuții în limba malayalam. Și unde era SF-ul în urdu** ? Sau în telugu ?

Dr. Bal Phondke a fost un specialist atent, profund şi într-adevăr competent, unul dintre membrii marcanți ai SF-ului în marathi. Mai multe antologii SF indiene au apărut în ultimii ani, dar toate au conţinut texte ale unor scriitori care scriu în limba engleză. Antologia lui Bal Phondke rămâne singura având materiale traduse şi din alte limbi regionale. Cred că motivul real privind distribuția inegală a numelor este pur și simplu că pur și simplu nu sunt atât de mulți scriitori indieni care să scrie SF în limbi regionale. Nu este vreo revelaţie. De exemplu , la Worldcon-ul din 2005 (Interaction, Glasgow), JimWalker a prezentat un referat cu cu titlul „Science fiction-ul în urdu: unde este ?”. În interviurile sale, Sujatha Rangarajan deplânge frecvent lipsa SF-ului modern în limbi regionale indiene. Când K.K.R. Mohan a murit în mai 2007, probabil 80-90 % din SF-ul scris în telugu a murit odată cu el. Dr. Uppinder Mehan, acum profesor la Universitatea din Houston, Texas (S.U.A.), a scris un interesant articol în 1998 cu privire la posibilele motive privind numărul mic de texte SF indiene, dar n-a pus în cauză numărul mic în sine al respectivelor naraţiuni. Am auzit reluarea acestei teme de nu ştiu câte ori.

Când l-am întâlnit pe Dr. Nirmal Bhattacharjee, editorul revistei „Indian Literature”, publicată de Sahitya Akademi (cea mai importantă asociaţie literară a Indiei), l-am întrebat dacă a dat peste ceva care s-ar putea califica chiar şi vag ca fiind science fiction.

– „SF ? Asimov ? Rachete ? Chestii dintr-astea ? ”, m-a privit el uimit.

– „Da. Dar scrise de indieni.”

Dr. Bhattacharjee tăcu. Era clar că vroia să ajute. Ochii lui scanară stive de cărți indiene îngrămădite ici și acolo : prieteni vechi, prieteni buni, prieteni interesanţi, prieteni radicali … dar vai, nici urmă de science fiction. În acel moment intră în cameră un tip înalt, bărbos şi serios (evident, un concetăţean malayalam).

Dr. Bhattacharjee l-a întrebat dacă a auzit de SF în limba malayalam. Bărbosul mă privi scurt și răspunse, „Nimic din ce-ar merita să fie amintit”. Mai târziu, Rubin D’ Cruz mi-a confirmat mai mult sau mai puțin ceea ce bărbosul coleg al lui Bhattacharjee, afirmase. Cruz avea mari îndoieli că exista aşa ceva, SF în limba malayalam. Când am vizitat Ernakulam, statul Kerala cu câteva săptămâni mai târziu, m-am dus pe faimosul Press Club Road și am cerut în mai multe librării cărţi SF în limba malayalam. Alţi autori decât renumiţii autori malayalam Isaac Asimov şi Arthur Clarke ? Nu, nu Harry Potter. Dar a fost fără speranță. La fel de bine aş fi putut cere o șa și un inorog.

Shobhit Mahajan, poate fi cel mai bine informat dintre toți oamenii pe care i-am întâlnit, a fost pesimist cu privire la science fiction-ul indian. Problema nu este atât aşa-zisa lipsă a lui. Problema reală e că atât de mult SF indian este atât de prost. De fapt, problema e una mai vastă. Publicul literaturii în limbi regionale indiene este unul fragmentat şi spre deosebire de cazul ficţiunii latino-americane, există doar câteva traduceri bune în engleză.

Sărăcia SF-ului regional indian pune o problemă interesantă, una care nu se limitează la contextul indian.

În ce condiţii începe o limbă să genereze science fiction ?

Condiţiile necesare nu par a fi suficiente. De exemplu, la fel cum nu poate exista o literatură maritimă în cazul unui un popor fără ieşire la mare, tot aşa este probabil adevărat că nu poate exista science fiction, fără o conştientizare culturală a ştiinţei. De asemenea, simpla gândire seculară şi influenţată de ştiinţă nu pare să fie suficient. Civilizaţiile Greciei, Romei, Chinei, Indiei şi cea arabă clasică au avut o serie de cunoştinţe, dar nici o tradiţie semnificativă a science fiction-ului. Cuvântul „tradiţie” este important, probabil limba fiecărei culturi relevante are câte un strămoş dubios, vreun text SF care există doar pentru a irita genealogii literari.

Pe de altă parte, condiţiile suficiente nu sunt necesare. Efectele perturbatoare ale tehnologiei în decursul revoluţiei industriale au fost suficiente pentru a declanşa apariţia SF-ului occidental, dar oare de ce minunile ingineriei romane nu au avut un efect similar ? În India, SF-ul pare să-şi fi avut originea în contactul cu  „străinii” şi anume, sosirea puterilor coloniale. Evaluarea academică a lui Tapan Raychaudhuri, în ceea ce priveşte pătrunderea vest-europenilor în India, este cât se poate de elocventă:

Romancierul bengali Bankim Chatterji din secolul al XIX-lea, a remarcat că ceea ce el şi contemporanii săi scriau ar fi fost de neînţeles pentru generaţiile anterioare, oricât de mult s-ar fi încercat o ipotetică echivalare… Noua modalitate indiană de a privi lucrurile a fost mai mult decât o simplă sinteză a tradiţiilor occidentale şi indiene. A fost ceva nou, un produs al unei experienţe istorice specifice unui contact cultural care a avut un impact catalitic asupra percepţiilor şi preferinţelor literaţilor indieni.”

Puterile coloniale (Marea Britanie, Franţa şi Portugalia) s-au fixat la început în principal în regiunile Bengalului, Maharashtrei şi în Tamil Nadu, aşa că, probabil, nu este surprinzător faptul că tocmai în acele zone şi în cadrul culturilor şi limbilor asociate (bengali, marathi şi tamilă), au apărut primele semne ale SF-ului indian. Prin contrast, Kerala a fost relativ ne-expusă prezenţei coloniale. Deşi considerată ceva asemănător unei surori gemene pentru Bengal, deoarece cele două state sunt atât de asemănătoare şi chiar dacă statul prosper are cea mai mare rată de alfabetizare din India (peste 90 %), precum şi cel mai mare indice al dezvoltării umane, Kerala, spre deosebire de Bengal, nu are o tradiţie a SF-ului regional. Aşadar, distribuţia neuniformă a contactului neaşteptat şi tulburător cu civilizaţia europeană, derutant pentru cultura indiană, ar putea explica distribuţia asimetrică a SF-ului său regional. Distorsionată sau nu, susţin în continuare că prea mult SF regional este pur şi simplu prost. Aceasta este desigur, doar o opinie personală, precum sunt toate ierarhiile şi clasamentele literare. Multe dintre acele texte sunt sincere, motivate şi curajoase, dar în opinia mea, sunt lipsite de profunzime, de ambiţie şi de originalitate. Unele sunt prea didactice, altele sunt exerciţii ale cultului strămoşilor, şi mult prea multe nu sunt decât pastişe locale ale unor intrigi şi teme ale SF-ului american al „vârstei de aur”. Nu cred că este necesar să scoatem fanfara-n drum.

Din trei motive. În primul rând, un roman bun (oricum am defini „valoarea”) are şanse mai bune decât oricând înainte de a fi publicat şi citit în mediul urban indian. Problemele economice din ţările în curs de dezvoltare nu au de a face cu problema cererii, ci cu distribuţia şi problemele colaterale ale ofertei. Noile tehnologii media ( blog-uri, reţelele de socializare,  agregatoarele de informaţii, feed-uri virale, inputurile preluate), schimbă modul în care cititorii află despre cărţi. Este dificil de a găsi romanele SF ale lui Sujatha Rangarajan în librării din afara statului Tamil Nadu , dar cărţile sale sunt uşor de obţinut on-line. Aceasta este o veste bună pentru ficțiune indiană, având în vedere slabele reţele de distribuție la nivel naţional ale cărţilor.

În al doilea rând, există totuşi unele dovezi privind existența unui SF indian de valoare. Câteva exemple îmi vin în minte. „Tapan” de  Pritish Nandy, o povestire narând modul în care un exces de libertate devine o constrângere sufocantă. „Sharing Air” de  Manjula Padmanabhan, care regândeşte ceea ce se înţelege prin „aerul pe care îl respirăm”. „Telanopota4 de Premendra Mitra, o pepită borgesiană, ce descrie pierderea iubirii ca un nume, o febră, un loc. Unele povestiri sunt legate în timp şi între limbi: ţânţarul pe care Ghanada, protagonistul lui Premendra Mitra, îl ucide în „Mosquito”, o poveste bengali, supravieţuieşte pentru a bântui omenirea în romanul scris în englezeşte al lui Amitav Ghosh, „The Calcutta Chromosome” (Cromozomul Calcutta ; traducere în româneşte de Mihnea Columbeanu, editura…, anul…). Şi mai există şi tulburătoarea povestire „Manikavum” de Sujatha Rangarajan, o poveste despre dorințele interzise, scris parcă pe o bandă Moebius. Cu adevărat sunt şi texte uimitoare în SF-ul din India.

În al treilea rând, limba engleză eliberează limbile regionale de condiţionarea publicului lor îngust. Imaginați-vă cazul în literatura în engleză ar fi trebuit să depindă numai de locuitorii din Kansas ! Asta e situația mai multor limbi regionale din India. Rita Kothari în cartea ei, „Translating India ( Zubaan Books , 2006 ), a explicat cu minuţiozitate modul în limba engleză eliberează inerenta creativitate regională până acum claustrată în izolare. Într-un cadru multilingvistic, o lingua franca precum engleza menține de fapt, varietatea, mai degrabă decât a o sufoca. Poveştile cu adevărat bune supravieţuiesc traducerile lor. Poate chiar prosperă. Traducerea lui Michael Kandel a „Cyberiadei” lui Lem, îmi vine acum în minte. Cum spune extraterestrul Gorkon în Star Trek VI :  „Nu-l poţi înţelege cu adevărat pe Shakespeare până când nu l-ai citit în original, adică în klingoniană.” Argumentul prietenului meu Shobhit despre lipsa traducerilor bune este unul valid, dar cred că editurile indiene care încurajează traduceri în engleză, cum ar fi Blaft, Katha , Pratham , Penguin Books şi Zubaan Books, vor crea în cele din urmă o diferență, chiar dacă acum nu sunt interesate de SF.

În cele din urmă, n-ar fi nevoie decât pur şi simplu să ne uităm în locurile potrivite. SF-ul indian regional şi-a găsit habitatul său natural nu în paginile revistelor sau ale cărţilor, ci în cinematografia indiană. Filme recente , cum ar fi „E”, „Matrubhoomi”, „Adbhut Deepam”, „Koy Mil Gaya”, „Jaane Hoga Kya” , „Drona” şi „Robot”, toate indică o revoluție pe cale de a izbucni. Aceste filme au tot tupeul SF-ului „Epocii de Aur” : . . . sunt un pic kitschoase, zgomotoase, pline de pasiune, te determină să gândeşti şi îşi au rădăcinile în căldura şi praful subcontinentulului, fiind la fel de ambițioase ca Icar și aproape toate eşuează precum primul adolescent din lume. Cu toate acestea, industria se ridică şi încearcă din nou. Dacă aceste eforturi sunt un indiciu al lucrurilor ce vor veni, atunci totul este bine.

© Anil Menon

Titlul original : „Hunting A Snark: On The Trail Of Regional Indian Science Fiction”.

Traducere de Cristian Tamaș.

Traducerea și publicarea textului s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulțumim.         

Notele autorului :

1. http://www.nova-sf.de/

2. Kurt Vonnegut:  „Wampeters, Foma & Granfalloons”(Dell, 1974).

3. Traducere în englezește de Pritish Nandy : www.thedailystar.net/2004/03/13/d403132101102.htm

4. www.scifiscripts.com/scripts/StarTrek6-TheUndiscoveredCountry.txt

Nota traducerii :

* „Șarchin (Snark) : un animal ficţional inventat de Lewis Carrol, combinând doi termeni, „snake” (şarpe) şi „shark” (rechin),  Frida Papadache a utilizat termenul „şarchin” în traducerile ei, „Alisa în Ţara Minunilor” şi „Peripețiile Alisei în lumea oglinzii”. Am preferat să utilizez traducerea termenului.

**urdu : limbă a minorităţii musulmane din India şi limbă oficială în Pakistan, regiune istorică a Indiei care s-a separat în 1947 pe criteriul religios al islamismului.

 

Anil Menon este unul dintre cei mai importanți scriitori SF din India. Povestirile sale au fost publicate în Exotic Gothic, Strange Horizons, Interzone, Lady Churchill’s Rosebud Wristlet, Chiaroscuro, Sybil’s Garage, Apex Digest. Romanul său „The Beast With Nine Billion Feet” a fost publicat în 2009 de către Zubaan Books (India), nominalizat la Premiul Vodafone Crossword Book Award în 2010.

Romane

The Beast with Nine Billion Feet, Zubaan Publishers (India), 2009,

Antologii

Breaking the Bow: Speculative Fiction Inspired by the Ramayana (editori Anil Menon & Vandana Singh), Zubaan Books, Dec. 2011.

Povestiri

„Love In A Hot Climate” ; Tel: Stories (ed. Jay Lake), Wheatland Press, 2005.

„Archipelago” ; Strange Horizons Magazine, 2005. Nominalizare la Premiul  Carl Brandon 2006 ;

„Eustace Albert” ; Time For Bedlam (ed. Roger Arbuckle), Saltboy Publishers,

„Standard Deviation” ; Chiaroscuro Magazine, 2005;  Kalkion Magazine, 2010 ;

„Dialetheia”  ; New Genre Magazine, Issue No. 5, Spring 2007.

„Invisible Hand” in Lady Churchill’s Rosebud Wristlet, No. 20, June 2007.

„A Sky Full Of Constants” in Albedo One, Issue 33, 2007.

„Vermillion” in Internova Magazine, Issue 10, Jan. 2007.

„Harris On The Pig: Practical Hints For The Pig-Farmer” in From The Trenches (ed. J. P. Haines & S. Henderson), Carnifax Press, 2006 ; Apex Magazine, Dec. 2008.

„Into The Night”, Interzone, January 2008 ; The Apex Book Of World SF (ed. Lavie Tidhar), 2008 ; Apex Digest, November 2008 ; Galaxies, January 2010.

„The Scorching Glass” ; Return of the Raven (ed. Maria Grazia Cavicchiolli), 2009.

„The Poincaré Sutra”, Sybil’s Garage, Issue 7, 2011.

„The Uncertain Hour”, The Tangled Bank: Love, Wonder, and Evolution (ed. Chris Lynch), February 2011.

„Haveli”, Exotic Gothic 5, Vol. II (ed. Danel Olson), PS Publishing, 2012.