Primul lucru care trebuie spus despre romanul lui Alastair Reynolds este că intriga acestuia este un nonsens. Nonsensuri înălţătoare, prezentate cu stil şi panaş, dar cu toate acestea nişte nonsensuri. Cele două personaje principale sunt fâţâite elegant încolo şi încoace prin sistemul solar pentru a găsi nişte artefacte ascunse cu zeci de ani înainte şi a căror descoperire totuşi este oarecum urgentă pentru imediata bunăstare a omenirii. Desigur, acele artefacte au fost ascunse atât de mult timp încât recuperarea a devenit plină de pericole dar eroii noştri reuşesc de obicei, datorită unor coincidenţe de proporţii uluitoare. O, şi sunt ajutaţi în această iniţiatică încercare de către un avatar al persoanei care a ascuns artefactele, deşi, cât de convenabil, avatarul nu-şi mai aminteşte nimic. Există atât de multe improbabilităţi în toate acestea încât te intrebi cât de mare trebuie să fie insolenţa autorului încât să pună toate astea într-un roman.

Cu excepţia faptului că desigur, nu intriga este lucrul cel mai important aici. Această căutare iniţiatică este în primul rând o scuză pentru un tur cu ghid al sistemului solar de peste un secol şi jumătate. În al doilea rând, şi mai important, acest roman este o rampă de lansare pentru viitoarele volume ale acestei serii, volume care desigur vor avea vastitatea barocă pe care o aşteptăm de la Alastair Reynolds. Dar vom începe cu ceva care pentru Alastair Reynolds, este la scară relativ mică. Până să ajungem la finalul de-a dreptul epic – care înfăţişează ceea ce Reynolds a făcut întotdeauna mai bine – această viziune a viitorului nu ne duce mai departe decât planeta Marte. Într-adevăr, mare parte a romanului are loc în jurul muntelui Kilimanjaro din Africa de Est. În acest viitor, după o serie de dezastre naturale şi politice, Africa a devenit noua superputere economică, rivalizând cu China, a cărei stea pare să apună. Aici, în ceea ce a fost odată Tanzania, puternicul clan Akinya îşi are căminul.

Încă din timpul pionieratului spaţial al Eunicei Akinya, care a demarat afacerea, clanul Akinya a acumulat o avere fenomenală, cea mai mare parte a acesteia este acum controlat de verii Hector şi Lucas. Problema e că cei mai tineri membri ai familiei nu doresc nici măcar o parte a afacerii. Geoffrey a dobândit o reputaţie ştiinţifică în calitate de naturalist specialist în studierea comportamentului elefanţilor, în timp ce sora lui, Sunday, s-a retras într-o colonie independentă de pe Lună unde îşi câştigă o existenţă precară ca artist. Apoi, Eunice care îşi petrecuse ultimele decenii ale unei vieţi incredibil de lungi ca pustnic pe o îndepărtată staţie spaţială, moare. Încercând să pună în ordine moştenirea ei, verii descoperi că a lăsat o cutie de valori la o bancă pe Lună, şi printr-o combinaţie de şpagă şi ameninţări îl conving pe Geoffrey să se ducă şi să vadă ce este în cutie. Geoffrey găseşte o mănuşă de la un extrem de vechi costum de astronaut şi acest lucru se dovedeşte a fi primul indiciu al unei vânători de comori care ocupă restul romanului.

N-are sens să detaliam diversele etape ale acestei căutări prea puţin iniţiatice, cu excepţia faptului că autorul o determină pe Sunday să se îndrepte în primul rând spre Phobos şi apoi pe Marte, unde un indiciu vital o obligă să viziteze tărâmurile maşinilor ucigaşe semi-sălbatice, parte care indiscutabil este cea mai bună din toată cartea. Diverse alte facţiuni sunt interesate să se implice în această căutare, fie pentru a întinde o mână de ahutor (la un preţ, desigur), sau pentru a o împiedica. Pentru o lungă perioadă de timp se pare că Hector şi Lucas sunt principalele personaje negative ale intrigii. Şi mai există şi un grup ecologist extremist, atât de puternic încât şi-a creat propriul stat submarin, care pare în diferite ocazii să-i sprijine sau să-i atace pe Geoffrey şi Sunday. Dar acesta nu este un roman înfăţişând personaje maniheiste, băieţi buni şi băieţi răi ; perspectiva morală se mută şi se schimbă, dar pentru că ne aflăm într-un univers hard SF conflictul primar este cu universul. Ecologiştii, care deja încep să se fragmenteze în facţiuni, au detectat ceva ciudat pe o planetă extraterestră. Între timp, Eunice (de fapt nu murise !?!), care după ce i-a ajutat pe ecologişti când şi-au lansat telescopul spaţial, certându-se apoi cu ei într-un mod spectaculos şi foarte public, crede că a făcut o descoperire majoră. Colectarea de asemenea situaţii este pur şi simplu o modalitate de a conduce intriga spre punctul în care aceste două descoperiri pot intra în joc. De-a lungul acestui parcurs există o mulţime de lucruri bune.

Imaginea Pământului post-catastrofă, cu sistemul său de control atotvăzător gata oricând să lanseze un război , sau orice tip de infracţiune sau violenţă, este sincer să fiu, mai degrabă formală. Reynolds introduce şi un gadget, un implant care permite comunicarea oriunde în cadrul sistemului solar, fie prin intermediul unor avatare sau pur şi simplu mental, şi acest lucru este dezvoltat într-un mod interesant ca parte din contextul social general al romanului. Situaţiile sociale pe care le întâlnim sunt de asemenea, variate într-un mod interesant : tărâmul subacvatic în care cei mai mulţi dintre oameni au început să se transforme în creaturi marine seamănă cu ceva ( un personaj central a devenit o balenă, fapt care n-o împiedică să iasă în spaţiul cosmic la un moment dat) ; colonia lunară care a respins sistemul de control al Pământului şi odată cu aceasta şi o mare parte din confortul acestui viitorul digital ; planeta Marte care are încă are ceva dintr-o societate de frontieră. Desigur, acordăm atenţie acestor locuri pentru că acolo ne conduce vânătoarea de comori şi asta trebuie să vedem. Reynolds ne înfăţişează, ceea ce este o descriere convingătoare a modului în care ar putea fi viaţa în a doua parte a secolului următor, dar din păcate nu a creat şi o poveste la fel de convingătoare despre acest viitor.

Într-un sens toate romanele lui Alastair Reynolds au aceeaşi problemă : un fundal viu conceput servind drept canava pentru o poveste care nu este niciodată pe deplin convingătoare. În romanele sale anterioare s-a descurcat într-un fel din cauza talentul său de a descrie imensitatea spaţiului şi timpului, decorul unde sunt puse în scenă poveştile sale. Cu cât dimensiunile decorului sunt mai mici, cu atât mai evidente sunt problemele legate de desfăşurarea intrigii. În acest caz, natura mecanicistă a conflictului este, probabil, cel mai bine reprezentată de faptul că cel puţin trei personaje importante se dovedesc a fi în viaţă mult timp după ce au fost presupuse ca fiind decedate. Reynolds are un fundal convingătoare şi una dintre cele mai bune caracterizări din oricare dintre romanele sale anterioare, dar din nefericire şi o intrigă deosebit de neconvingătoare, deoarece acest lucru nu este ceea ce-l interesează. Ceva mai târziu în roman, Geoffrey şi Hector se îndreaptă în decursul unui zbor de mare viteză spre o mică aglomerare de rocă şi gheaţă din afara sistemului solar şi dintr-o dată intriga se însufleţeşte. Şi îţi dai seama că volumele ulterioare ne vor purta tot mai departe de Pământ în imensitatea spaţiului, acesta fiind habitatul natural al lui Reynolds. Şi această carte, bună pe alocuri, nu este mai mult decât avanscena unor aventuri şi mai îndepărtate, şi mai expansive.

Copyright © 2012 by Paul Kincaid

Traducere de Cristian Tamaș.

Traducerea și publicarea s-au făcut cu acordul autorului. Îi mulțumim.