Exceptând ecranizările, unde trimiterea la sursa literară este (mai mult sau mai puţin) evidentă, chiar şi filmele cu scenariu original se mai inspiră uneori după cărţi fără să recunoască în mod explicit acest lucru. Şi nu după orice cărţi ci mai ales după Cartea Cărţilor. Haideţi să facem un exerciţiu intelectual şi să încercăm să reperăm anumite arhetipuri biblice strecurate în filme SF de notorietate maximă. Să luăm pentru început Întâlnire de gradul trei şi E.T. (Close Encounters of the Third Kind – 1977 şi E.T. the Extra‑Terrestrial – 1982 ambele în regia lui Steven Spielberg) şi să le considerăm ca un diptih. La urma urmei şi Biblia are două părţi, Vechiul şi Noul Testament. Să începem deci cu începutul. În primul film susmenţionat avem acele ozn-uri luminoase care planează pe deasupra lumii şi câteodată mai răpesc pe câte cineva, chiar şi un copil, asemenea carelor de foc din Vechiul Testament care l‑au „răpit la cer” pe profetul Ilie.
Iată mai jos o imagine din film când luminile de pe cer răpesc un copil dar de fapt răpit este un fel de a spune deoarece în ciuda groazei mamei, copilul de fapt doreşte să se ducă cu ei:
Şi să vedem şi o ilustrare a episodului biblic sus amintit în care tot nişte lumini de pe cer îl răpesc pe Profetul Ilie şi aici de fapt cu consimţământul acestuia:
Pe urmă avem în film un moment în care în plin deşert este descoperită o navă rusească (director’ s cut). E o imagine care ni se pare cunoscută şi parcă nu ştim de unde să o luăm.
Şi deodată ne amintim brusc. Este imaginea cu Arca lui Noe naufragiată în munţii Ararat după ce s-au retras apele potopului. O imagine arhetipală care ne induce o stare de deja-vu în momentul când urmărim filmul şi ajungem la secvenţa respectivă.
Dar poate o altă imagine şi mai iconică decât cea sus menţionată avem în momentul când tot poporul de savanţi şi oameni de ştiinţă aleşi pe sprinceană aşteaptă neputincioşi ca nişte furnicuţe la poalele Muntelui Diavolului (interesantă toponimie tocmai în contextul discutat) în timp ce deasupra muntelui se desfăşoară spectacolul de lumini al OZN-ului care este mai presus de înţelegerea umană. Şi toţi privesc în sus cu un fel de veneraţie. Iată imaginea:
Să facem cum spuneam un exerciţiu de imaginaţie şi să înlocuim Muntele Diavolului cu Muntele Sinai, poporul de savanţi cu Poporul Ales proaspăt ieşit din robia egiptului şi luminile mai presus de înţelegerea umană tot cu lumini mai presus de înţelegerea umană. Să vedem ce rezultă:
În finalul filmului avem şi o trimitere la ce-a de a doua carte a Bibliei la momentul când Mântuitorul spune: „mame, lăsaţi copiii să vină la mine”. Momentul când protagonistul este înconjurat de micuţii extratereştrii. Iată imaginea:
Observaţi postura cu poziţia amplă a mâinilor ridicate lateral parcă binecuvântând-u-i pe omuleţi. Vă las ca temă pentru acasă găsirea imaginilor biblice corespunzătoare.
Să trecem acum la cea de-a doua carte şi la cel de-al doilea film. Aici asemănarea este şi mai evidentă aşa încât nici nu mai am nevoie să recurg la imagini.
La început s-a arătat o lumină mare pe cer (secvenţa decolării navei de la început) şi astfel a ajuns E.T. în lume. El a luat contact doar cu copiii cei curaţi la suflet. Din nou „mame lăsaţi copiii să vină la mine” şi „Ferice de cei săraci cu duhul că aceia vor moşteni împărăţia cerurilor”. (analiza expresiei „săraci cu duhul” depăşeşte cadrul lucrării). Pe urmă E.T. făcea minuni. Nu mergea pe apă dar mişca obiecte doar cu gândul şi putea zbura cu bicicleta. În secvenţa din atelier când Eliot meşterea la un aparat şi se răneşte la deget de îi curge şi sânge E.T. îl vindecă doar printr-o atingere deci avea şi putinţa de a vindeca rănile şi bolile doar prin atingere. A se vedea vindecarea leproşilor. Spre final E.T. moare. Prietenul lui, copilul Eliot plânge la căpătâiul lui şi are celebra replică: „E.T. am să cred în tine!”. Woau! Asta chiar e tare. După moartea lui E.T. are loc învierea lui E.T. conform cu sursa de inspiraţie amintită. Iar după înviere inevitabil trebuie să urmeze şi înălţarea. Şi aşa se şi întâmplă căci copiii îl duc pe E.T. în pădure unde îl aşteaptă nava lui care îl ia şi se ridică la cer lăsând în urmă un curcubeu.
Să mai amintim în treacăt că Steven Spielberg a mai realizat şi seria Indiana Jones (Raiders of the Lost Ark – 1981 şi Indiana Jones and the Last Crusade ‑1989) în care miza este în primul film găsirea Chivotului Legii din Vechiul Testament iar în al doilea film, găsirea Sfântului Gral din Noul Testament.
Dar să îl lăsăm pe Spielberg căci prea ne-am ocupat numai de el şi să luăm un alt film SF super celebru şi cunoscut. Este vorba despre Matrix (1999, R: Andy Wachowski). Aici avem un personaj Neo despre care unii cred că e alesul alţi nu cred. Părerile erau împărţite şi pe vremea lui Iisus. În continuare Neo îl cunoaşte pe Morpheus care îi oferă un fel de botez al adevărului (pilula albă, pilula roşie). În momentul întâlnirii Neo spune că e încântat că îl cunoaşte pe faimosul Morpheus dar acesta din urmă spune că onoarea de partea lui e cu mult mai mare. În situaţia similară din Biblie la întâlnirea cu Ioan Botezătorul acesta spune că nu se simte vrednic nici să îi sufle nisipul din sandale Mântuitorului. Şi are loc botezul, Neo alege pilula adevărului şi se trezeşte ca un om nou că aşa e după botez. Se trezeşte într-o capsulă plină cu apă căci botezul avea loc în apa Iordanului. În continuare precum E.T. şi Neo e capabil de unele minuni, se mişcă mai repede ca gloanţele şi câte şi mai câte. Dar iată că în anturajul lui există un trădător pe nume Regen (a se citi Iuda) care face pactul cu duşmanul şi îl trădează pe Neo. În urma trădării Neo ajunge pe mâna agenţilor programe (a se citi romanii) şi inevitabil moare. Numai că după ce moare învie. După înviere Neo e cumva mai altfel are superputeri nelimitate, am spune că e mai transcendent precum şi Iisus între Înviere şi Înălţare când apărea şi dispărea sau uneori era de nerecunoscut. Iar în finalul filmului Neo îşi ia zborul (precum Superman, vă amintiţi). Putem considera această desprindere ca pe o Înălţare ca să fie tabloul complet.
Dar arhetipuri şi imagini biblice nu apar numai în filmele SF ci chiar şi acolo unde nu te aştepţi. Să luăm de pildă faimosul Pinocchio (1940) al lui Walt Disney. Simpatica păpuşă de lemn după ce greşeşte enorm faţă de părintele său Geppetto şi după ce mai face şi anumite măgării de îi cresc coadă şi urechi de măgar, ajunge să fie înghiţit de balena Monstro. Aici în pântecele balenei, la întâlnirea cu Geppetto, Pinocchio se căieşte de toate faptele sale rele, precum profetul Iona odinioară în pântecele altei balene. Şi evident i se dă o nouă şansă.
În încheiere rămânând în lumea copilăriei să ne amintim de micuţul şoricel Jerry care iese mereu învingător în lupta cu mult mai marele motan Tom. Evident mă gândesc la lupta dintre micul David şi marele Goliath!
