„BARIERA” ȘI DINCOLO DE EA

PREAMBUL: „Când portughezii dădeau pe Vasco da Gama care descoperea drumul spre India, când picta Rafael și când scria Erasm, noi nu aveam decât popi (semi) analfabeți care abia silabiseau slavona. Dacă n-am avut universități decât în a doua jumătate a secolului XIX, n-am avut filosofi și n-am avut  un Michelangelo și o Capelă Sixtină, nu atât slavonismul și ortodoxia (preluate de la bulgari) care se se opuneau culturii universitare, filosofiei și picturii Renașterii, au fost cauza, ci stadiul de subdezvoltare a societății.” – A. D. Xenopol

N-ați auzit vreodată de Tzvetan Todorov, de Julia Kristeva, nici de Christo (Hristo Vladimirov Iavașev), John Atanasoff, sau de Elisaveta Bagriana, Maria Todorova, Pavel Vejinov, Liuben Dilov, Gheorghi Gospodinov sau Kapka Kassabova, Raina Kabaivanska, Ralița Vasileva, Kristalina Gheorghieva, e firesc, n-ați avut de unde și de ce, viața e scurtă, distracțiile nenumărate și de ce să vă fi strofocat cu asemenea chestii.

„Hristo Botev este singurul autor bulgar clasic de care am auzit. Şi ei, bulgarii, sînt doar la o aruncătură de băţ. Cred că şi ei ştiu la fel de puţine lucruri despre noi cum ştim noi despre ei.” – Simona Popescu, scriitoare română

Dar de Nea Toșo, ați auzit ? Bai Toșo, cum îi se spunea lui drugariat Todor Jivkov în Bulgaria, toarșu prim dă la sud dă Dunăre, cu aceeași iecstracție, nivel mental neanderthalian de semi-analfabetism și agramatism și grandomanie precum Nea Nicu ! Dar mai jmecker, c-a răposat din cauze naturale în propriu-i pat.

Și veți răspunde în mod evident, și ce bulgarii au auzit de Eminescu și Caragiale, Eugen Lovinescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, Nichita Stănescu, Ștefan Augustin Doinaș, Brâncuși, Enescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Cărtărescu, etc., etc. ? Vorba aia, sunt destui rumâni care habar n-au de gagiii ăștia.

E rezultatul sindromului etnocentrismului și etnolatriei, a tribalismului prăbușit în admirația propriului buric.

„În Balcani, liniștea sufletească constă adesea în credința că vecinii tăi se descurcă mai rău decât tine sau că sunt cel puțin la fel de nefericiți. Nu cu mult timp în urmă, oameni din Bulgaria și România se uitau cu superioritate unii la alții, își lipeau reciproc etichete arogante precum „mămăligari” și „mâncători de castraveți”. Probabil că se mai folosesc astfel de clișee, dar dacă bulgarul trece granița fără prejudecăți și își vizitează vecinii, cu siguranță își va schimba impresiile față de România. Împărtășim aceeași regiune geografică în Europa. Și același fond genetic. Asemănări se observă adesea în bucătărie, chiar și în regiunile românești mai îndepărtate de graniță. Voi sublinia cu tristețe că românii știu mai multe despre Bulgaria decât bulgarii despre România.” – Martina Ganceva, jurnalistă, corespondent al BTA (Agenția Publică Bulgară de Presă)

Europa a fost și este locuită de triburi vorbind dialecte diferite (știți ce este o „limbă națională” ? Este un dialect care s-a dotat cu armată, poliție și servicii secrete ! )

Care triburi deși trăiesc unele lângă altele sau chiar unele cu altele de peste 1000 de ani, trăiesc în „realități imaginate”, în constructe psiho-cultural-sociale care există doar în imaginarul colectiv.

Mentalul uman este setat pentru existența în savană în grupuri de cel mult 100-150 de indivizi („Adevărata problemă a umanității e următoarea: avem emoții ca în paleolitic; instituții ca în Evul Mediu și și tehnologie prea puternică, cvasi-divină.”, E.O. Wilson)

Pentru a agrega mamifere peste acest număr s-au inventat „realitățile imaginate”: „poporul”, „națiunea”, „limba națională”, „statul național”, „religia națională”, „sfintele și străbunele tradițiile național-populare”.

„E o rușine să avem doar două poduri între noi! Noroc cu punţile culturale.” – Gheorghi Gospodinov, scriitor bulgar

Ce știți despre niște slavi care și-au luat un nume turcic ?

Nimic sau mai nimic, nu-i așa ? 1500 de ani reprezintă un răstimp prea scurt pentru unii.

În secolul VI e.n., provinciile Imperiului Bizantin de la sud de Dunăre, erau locuite de iliri și traci locali care fuseseră romanizați și elenizați, existând și mici comunități de heruli, bastarni și sciri.

Slavii păgâni (antae și sclaveni) s-au așezat în provinciile bizantine sud-dunărene (Tracia) în secolul VI e.n, începând cu 518 e.n.

În 680 e.n., bulgarii, o populație păgână turcică din stepele ponto-caspice, au trecut Dunărea și ulterior au înființat un stat în zonă (primul țarat bulgar care a existat între secolele VII și XI e.n., fondat în jurul anului 681, când triburile bulgare conduse de Asparuh s-au mutat în nord-estul Balcanilor), cu capitala la Pliska. Bulgarii turcici au fost asimilați în cultura slavă adusă acolo cu un secol mai devreme⁠, asimilare care a dat naștere în cele din urmă poporului bulgar modern. Observați că supușii (slavi) și-au însușit numele stăpânilor (turcicii Bulgari).

Statul bulgar a continuat să se extindă și să se ciocnească cu Imperiul Bizantin timp de secole. În timpul unei perioade de pace, în 864 e.n., bulgarii (slavi și turcici păgâni) s-a convertit la creștinism (ortodoxie) și au adoptat multe practici culturale bizantine.

„Bulgarii au înțelepciunea înțelepciunii tulburi. Trăim în pace cu această ruptură între fili și fobi.

Societatea bulgară este rusofilă în inimă, dar eurofilă în minte. De fapt, majoritatea cercetărilor sociologice arată că societatea bulgară este împărțită în trei părți aproape egale.

O parte este formată din rusofilii extremi care susțin Kremlinul, indiferent de situație. Să nu uităm că în 1963 și 1973, Bulgaria comunistă a solicitat de două ori aderarea la Uniunea Sovietică. Kremlinul a respins ambele cereri, dar R.P. Bulgaria a fost cel mai loial aliat sovietic din lagărul comunist.

Cealaltă parte sunt rusofobii, care sunt nucleul partidelor euro-atlantice.

A treia parte este formată din oamenii care susțin aderarea Bulgariei la U.E., au unele îndoieli cu privire la NATO și, în general, nu au nimic împotriva Rusiei.” – politologul bulgar Parvan Simeonov

Bulgaria, centrul medieval-cultural al Europei slave

Poziția culturală de lider a Bulgariei medievale a fost consolidată în continuare odată cu inventarea alfabetului glagolitic și chirilic timpuriu, la scurt timp în capitala Preslav, iar literatura produsă în bulgară veche a început curând să se răspândească spre nord.

Vechea bulgară (slavona) a devenit lingua franca a unei mari părți a Europei de Est și a ajuns să fie cunoscută drept slavonă bisericească veche.

În 927 e.n., Patriarhia Bulgară autocefală de Patriarhia de Constantinopol a fost recunoscută oficial.

Încheind 80 de ani de pace între cele două state, țarul bulgar Simeon I a invadat în 894 e.n. Imperiul bizantin, dar a fost respins de aceștia. În 971 e.n., Ioan I Tzimiskes, împăratul bizantin, a subjugat o mare parte din statul bulgar, prin înfrângerea lui Boris al II-lea și capturarea Preslavului, capitala Bulgariei. Împăratul bizantin Vasilios (Vasile) al II-lea a cucerit complet Bulgaria în 1018 e.n., ca urmare a bătăliei de la Kleidion din 1014 e.n.. Au existat rebeliuni împotriva stăpânirii bizantine din 1040-1041 e.n. și în anii 1070 e.n. și 1080 e.n., dar acestea au eșuat.

Cine pe cine a influențat ?

Bulgarii și românii au trăit în mai multe rânduri sub un stat comun. Statul lor, al bulgarilor.

Primul stat medieval bulgar (primul țarat bulgar) și-a extins teritoriul la nord de Dunăre până la râul Tisa și, în timpul secolului al IX-lea, a acoperit mari părți din teritoriile actuale ale României.

Acolo, bulgarii au impus puternice influențe și elemente culturale slave și bizantin-ortodoxe asupra strămoșilor noștri. Acest stat a fost învins de Imperiul Bizantin și încorporat în 1018 e.n.

În secolul al XII-lea, o încercare de restabilire a statului bulgar, Răscoala lui Asan și Petru (Asen și Petr), s-a încheiat cu înființarea celui de al stat medieval bulgar (al doilea țarat bulgar, 1185-1396). Numeroși vlahi (proto-români) au participat la această revoltă, mai ales în faza ei inițială. Ei au jucat un rol decisiv la crearea noului imperiu, primii săi conducători, frații Ioan Asan I (Ivan Asen I), Caloian (Kaloian) și Petru (Petr) al II-lea, fiind chiar descriși ca vlahi (de istorici români, îndeosebi – istoricii bulgari la fel de „naționaliști” nu suflă o vorbă despre originea etnică a Asanilor, sau dacă suflă, îi consideră bulgari, Țaratul româno-bulgar nu există decât pentru istoricii români).

Un detaliu pentru protocroniști și dacopați:

Biserica Ortodoxă Bulgară a fost înființată în anul 870 e.n. și a devenit autocefală în anul 927 e.n.

Biserica Ortodoxă Română a fost înființată și recunoscută ca instituție în anul 1872 (cu rang de mitropolie) ! Până în 1872 bisericile ortodoxe din Muntenia și Moldova au fost parte integrantă a Patriarhiei de Constantinopol, aflându-se sub ascultarea canonică a patriarhului de Constantinopol. În 1885 a fost obținut statul de autocefalie și de abia în 1925, a devenit Patriarhie.

Ați auzit de limba slavonă ? E bulgara medievală ! A fost folosită cam opt sute de ani ca limbă liturgică a Sfintei și Strămoșești și Pravoslavnice Biserici Moldo-Valahă și limbă administrativă a voievodatelor Muntenia și Moldova.

Întreg spațiul românesc adoptase, la o dată plasată între secolele X și XI, slavona ca limbă sacră liturgică, înlocuind latina care ne-a lăsat primul și cel mai vechi strat al terminologiei creștine databil începând cu secolele IV-V.

Slavonismul cultural a venit în principal din sud, pe linia Dunării unde ființau episcopatele bizantine iar apoi bulgărești de la Dristor, Vidin, Belgrad (878), Branicevo (879-880), Sirmium și altele.

Cât timp s-a folosit în spațiul moldo-valah alfabetul chirilic ? Din secolele XIII-XIV până în 1862 !

Cine a inventat și diseminat alfabetul chirilic ? Călugării greci Chiril (pre numele-i de mirean, Constantin/Konstantinos) și Metodiu (pre numele-i de mirean, Mihail/Mihailos) născuți pe la 826-827 e.n. în Salonic, Imperiul Bizantin, pentru a traduce scripturile din greacă în slavonă.

De ce românii s-au complăcut, au adoptat si au trăit în formele culturii bulgar-slavone de origine bizantină și de spirit ortodox aproape 850 de ani ?

Românii au imprumutat liturghia slavă și, o dată cu ea, și limba bulgară (slavona) și multe elemente de organizare politic-administrativă, precum și influențe în arta bisericească de la bulgari, împrejurările în care s-a exercitat aceasta influență sud-dunăreana nu sunt bine cunoscute; în veacul al X-lea, adică după creștinarea slavilor de sud și crearea alfabetului chirilic (până în anul 900) și înainte de invadarea Transilvaniei de către unguri, întrucat aceeași liturghie slavonă e comună și românilor din Ardeal și celor de dincoace de Carpați, este clar că adoptarea ei s-a făcut într-o vreme anterioară cuceririi Transilvaniei, care a pus bariera granițelor regatului unguresc.

Iar motivul pentru care românii au adoptat în veacul al X-lea limba slavă în Biserică – și nu ne îndoim că înainte de aceasta dată ei au avut limba latină în liturghia lor, dovadă terminologia creștină a limbii române – este de ordin politic. Imperiul Bulgar al lui Simion, „împăratul grecilor și bulgarilor”, cum se intitula țarul de la Preslav, își întindea autoritatea politică și militară și asupra vechii Dacii din nordul Dunării, până la granițele Moraviei (cehilor) și până Ia Tisa.

Clasa cuceritoare a boierilor era, desigur, în veacul al X-lea, slavă, suprapunându-se majorității de „rumâni”, al căror nume devenise sinonim cu șerbii.

Această clasă nobilă din Țările Române a adoptat liturghia slavă, limba de cancelarie slavă (bulgara veche), tradiția slavă.

Aici stă originea culturii slave la noi și nici o altă explicatie dată de istorici nu este suficientă căci adoptarea unei limbi străine în Biserică și ca limbă de stat prin simplă influență a vecinătății este imposibilă și nu există nici un caz asemănător în istorie.

„Slavii au cules din marea cultură bizantină numai părțile populare: cultura slavă este o cultură bizantină pentru popor. Și pentru ca accentul ei este totuși bisericesc, ca și în originalul bizantin, putem s-o caracterizăm ca o cultură bisericească de origine bizantin-răsăriteană, adaptată unor popoare agricole-patriarhale. Aceasta este natura acelei culturi, în care numai haina exterioară era slavonă, adoptată și păstrată de români timp de nouă veacuri.

Cultura slavo-bizantină n-a fost cauza pentru care societatea românească a rămas multe veacuri într-o formă de viață simplă și patriarhală, ci tocmai, dimpotrivă, a fost efectul acestei forme de viață datorită împrejurărilor economice. Ea a fost expresia spirituală adecvată a acestui stadiu al dezvoltării noastre istorice.”

Aventura parcursului bulgăresc s-a prăbușit în 1364 când hoardele otomane au cucerit Bulgaria și au încorporat-o sub numele de Rumelia în Imperiul Otoman, timp de o jumătate de mileniu până în 1878, când s-a obținut autonomia și 1908, independența.

Care sunt contribuțiile culturale ale Bulgariei ? Pe lângă iaurt, mastika, spanacena banița, liutenița, kukeri și gadulka ? Și să nu uităm bogomilismul !

Scriitori precum Anton Doncev, Iordan Radicikov, Emilian Stanev, Stanislav Stratiev, Nikolai Haitov, Ivailo Petrov, Vera Mutafcieva, Pavel Vejinov, Liuben Dilov.

Julia Kristeva și Tsvetan Todorov.

Autori contemporani precum Gheorghi Gospodinov, Kapka Kasabova, Konstantin Pavlov, Boris Hristov, Ekaterina Iosifova, Dobromir Tonev, Edvin Sugarev, Ani Ilkov, Iana Bukova, Kristin Dimitrova.

Cineaști precum Ranghel Vîlceanov, Hristo Hristov, Gheorghi Giulgherov, Vulo Radev, Ivailo Hristov · Nikola Korabov, Ștefan Komandarev, Nevena Kokanova.

Un artist faimos în întreaga lume, Christo !

Revenind la SF, perioada comunistă a fost până acum, singura care a facilitat traducerile de o parte și de alta a Dunării, într-un răstimp de aproximativ 25-30 de ani, s-au tradus câte cinci volume.

Și din 1992 până acum, de 32 de ani în România nu s-a mai tradus vreun volum de SF bulgăresc. În Bulgaria, din 1982.

Ce (mai) rămâne ? Rămâne ostalgia și mai rămân cățiva bătrâni fani care încă își mai amintesc câțiva autori și câteva titluri de dincolo de Dunăre.

Nici o speranță de acum încolo, dincolo de inițiativele fandomului românesc, de a vedea vreo carte SF bulgărească publicată în România sau una românească în Bulgaria.

Și credeți-mă sau nu, inițiativa noastră nu este rezultatul unui troc făcut cu fanii bulgari, noi vă traducem în românește, voi ne traduceți în bulgărește. Nu, e vorba de o inițiativă unilaterală românească, de a crea o punte de comunicare, un pod al prieteniei, fără să așteptăm nimic în schimb.

Vă mulțumim, prieteni bulgari pentru colaborare și pentru ocazia de a putea să prezentăm măcar câteva ipostaze ale SF-ului bulgar în România.