Încă de la începuturile sale science-fiction-ul, ca gen al benzii desenate, a fost unul dintre cele mai îndrăgite de către cititori, deoarece el le propunea acestora universuri cu totul deosebite, atât din punct de vedere grafic cât şi ideatic, întâlniri cu personaje nemaivăzute, extratereştri, mutanţi, roboţi sau androizi şi, bineînţeles, aventuri pe măsură – călătorii în spaţiu şi în timp.
Banda desenată SF a pătruns în Franţa şi, în general, în Europa, pe filiera americană. Lucru firesc, dacă ţinem cont de faptul că în Statele Unite a apărut prima bandă desenată SF, în 1929: Buck Rogers, de Nowlan şi Calkins, adaptare liberă după romanul lui Nowlan, Armageddon 2419 AD. În anii următori America va fi invadată de numeroase personaje BDSF ale căror aventuri vor fi traduse şi în franceză, precum Flash Gordon, Brick Bradford, ca sa nu mai vorbim de super-eroii Superman (1938), Batman (1939) sau celebrul The Spirit (1941) al nu mai puţin celebrului Will Eisner (a cărui bunică era din România-sic!).
Singura bandă desenată SF franceză care a cunoscut oarecare celebritate în anii 30 a fost Futuropolis, desenată de René Pellos, după un scenariu de Martial Cendres.
Într-un viitor îndepărtat Futuropolis este ultimul oraş de pe Terra, în care puţinii oameni rămaşi conduc o armată de roboţi. La un moment dat sunt descoperite nişte triburi de oameni primitivi, pe care futuropolisienii vor să-i transforme în sclavi. Urmează bineînţeles numeroase confruntări şi bătălii, dramatism, romantism, schimbări neaşteptate de situaţie, care au ţinut cu sufletul la gură, vreme de doi ani, 1937-1938, numeroşii cititori ai revistei Junior.
De-a lungul celor 98 de ani de viaţă, Pellos va mai desena alte două serii BDSF, Electropolis şi Atomax, pe lângă numeroase alte mii de aventuri desenate ale unor celebre personaje precum Les Pieds Nickeles. S-ar putea trage concluzia de aici că banda desenată menţine spiritul tânăr, atât creatorilor cât şi cititorilor săi.
După război, absolut toate noile reviste de benzi desenate conţineau cel puţin o serie de BDSF (fără a mai menţiona aici faptul că multe dintre personajele recurente ale revistelor evoluau şi ele uneori în universuri SF sau fantastice).
Astfel, revista Tintin găzduia aventurile lui Blake şi Mortimer (autor E. P. Jacobs) un ofiţer al serviciilor secrete şi un savant, ambii supuşii ai majestăţii sale regina Marii Britanii, inventatorii avionului-submarin L` Espadon, cu care trebuie să lupte împotriva lui Basam Damdu, împăratul Tibetului care, în 1947, a declanşat cel de-al treilea război mondial.
Revista Spirou lansează serialul L`Epervier Bleu de Sirius în timp ce Vaillant, încă din primul său an de existenţă, publică o serie cu totul deosebită: Les Pioniers de l`Esperance.
Les Pionniers de l’Espérance (scenariu Roger Lécureux, desene Raymond Poïvet) este una dintre cele mai frumoase BD-uri science-fiction din Franţa şi, în orice caz, cea mai longevivă (1945-1973), fiind binecunoscută şi cititorilor români ai revistei Vaillant/Pif Gadget. Speranţa era o navă spaţială cu care « pionierii » Maud, din SUA, Robert, din Franţa, Tsin-Lu, din China, şi Rodion, din URSS, pornesc nu la cucerirea Universului, ci doar la descoperirea sa paşnică.
Un articol foarte interesant şi inedit în spaţiul românesc despre Pionierii Speranţei a publicat Marian Truţă în 2010, pe site-ul SRSFF.
În fine, revista Coq Hardi publică BD-ul Guerre a la terre (Război împotriva Terrei) de Liquois.
Un pas înainte pentru dezvoltarea BDSF-ului francez îl face revista Pilote care, treptat, nu se mai adresează copiilor ci adolescenţilor şi tinerilor. Aici, de exemplu, au apărut aventurile lui Timoleon şi ale profesorului Stanislas care, plecând de la dictonul „Time is money”, călătoresc în timp ca să facă afaceri. O serie de un umor nebun, desenată de Alexis după scenarii de Fred. Tot aici Philippe Druillet desenează aventurile lui Lone Sloane, călător intergalactic, o serie cu un grafism delirant, complet ieşit din norme şi tocmai de aceea îndrăgit de cititori.
Cel mai celebru personaj BDSF francez rămâne, în opinia mea, şi a numeroşi alţi cititori, Barbarella. Ea a fost inventată în 1962 de către Jean Claude Forest şi reprezintă de asemenea şi prima eroină sexy din istoria benzii desenate. În 1968 ea devine protagonista filmului cu acelaşi nume, regizat de Roger Vadim. Frumoasa Jane Fonda, interpreta rolului principal, este prima din lume care face strip-tease… în imponderabilitate.
Între 1988-1989, fragmente din banda desenată Barbarella vor fi traduse în româneşte şi publicate în revista SF Orion, dar Viorel Pîrligras, editorul său, va alege spre publicare varianta soft, cea în care Barbarella are sânii acoperiţi.
În 1974 Jean Claude Forest va scrie scenariul unei alte serii BDSF celebre, Les Naufrages du Temps (Naufragiaţii Timpului) desenată de Paul Gillon pentru ziarul France Soir. Naufragiaţii sunt Christopher Cavallieri şi Valerie Haurele. In 1990 cei doi, ultimi supravieţuitori ai unei molime care a decimat pământenii, sunt îmbarcaţi în două capsule spaţiale şi expediaţi în stare de criogenie în cosmos. După o sută de ani ei sunt readuşi la viaţă şi trăiesc numeroase aventuri… SF printre care, probabil, lupta contra Tapirului, supremul răufăcător din sistemul solar, este cea mai spectaculoasă.
După primele patru albume realizate împreună, Paul Gillon continuă singur aventurile lui Chris şi Valerie, vreme de alte 5 albume. Tot singur, în 1985, imaginează peripeţiile Supravieţuitoarei (La Survivante) o tânără femeie frumoasă, singură într-o lume de roboţi.
Rămânând în acelaşi univers al SF-ului erotic al anilor 70, trebuie neapărat menţionată seria Le Vagabond des limbes, desenată de spaniolul Julio Ribera după scenarii de Christian Godard.
Axle Munshine, însoţit de tânărul Musky, pleacă în căutarea frumoasei Chimeer, pe care a zărit-o prima oară în timpul unui straniu vis.
Dar cea mai longevivă, probabil cea mai frumoasă, în mod sigur cea mai bine vândută serie BDSF din Franţa (se află pe locul 5 în topul vânzărilor editurii Dargaud, care e una dintre cele mai mari edituri din Franţa şi Europa) este Valerian şi Laureline. Desenată de Jean-Claude Mezieres, după scenarii de Pierre Christin, ea a început să fie publicată din 1967 în paginile revistei Pilote, şi continuă să apară şi astăzi.
Valerian şi Laureline sunt doi agenţi spaţio-temporali trăind iniţial în secolul XXVIII. În acea vreme Pământul mai era doar o mică parte a unui vast imperiu galactic cu capitala-planetă Galaxity. Cei doi agenţi sunt trimişi de-a lungul şi de-a latul imperiului, ba chiar călătoresc şi în timp, la comanda şefilor Serviciului Spaţio-Temporar. Ca o curiozitate, în paginile albumului Par des temps incertaines, Laureline ajunge în Delta Dunării, unde îl are ca ghid chiar pe subsemnatul.
Dacă Valerian era un nume deja în uz, Laureline a fost inventat de către cei doi autori. Iar personajul a ajuns atât de îndrăgit, încât astăzi mai multe mii de franţuzoaice îi poartă numele, botezate astfel de către părinţii lor, fani ai seriei BD.
Jean Claude Mezieres, alături de un alt titan al BDSF-ului franţuzesc, Moebius, a fost angajat de către regizorul Luc Besson, fan BD cu state vechi, să realizeze decorurile la filmul Al cincilea Element. Celebrul taxi zburător condus de Bruce Willis, a fost desenat de Mezieres şi a apărut mai întâi în albumul Les Cercles du Pouvoir, fiind preluat ulterior de Besson.
În România, premiera absolută a filmului a avut loc în 1998, în cadrul Salonului Internaţional al Benzii Desenate de la Constanţa, în prezenţa celor doi mai creatori BD, Mezieres şi Christin.
Revenind la deceniul 7, cel în care BDSF-ul francez a cunoscut cea mai mare dezvoltare a sa, să notăm publicarea, din decembrie 1974, a primei reviste exclusiv BDSF, Metal Hurlant. Era editată de „Umanoizii Asociaţi” , un colectiv format din jurnalistul şi scriitorul de SF Jean-Pierre Dionnet şi doi mari desenatori transfugi de la revista Pilote, Druillet şi Moebius. Acesta din urmă, după ce desenase, în stilul cel mai clasic, cea mai importantă serie BD Western a tuturor timpurilor, Blueberry, pe care o semna cu numele său adevărat – Jean Giraud, îşi schimbă numele şi paleta grafică şi inventează straniul univers al lui Arzach, care va marca pentru totdeauna fanii BDSF, inclusiv pe cei din România care, în 1995, vor da năvală la Eurocon Timişoara pentru a se întâlni cu desenatorul lor preferat.
În paginile revistei Metal Hurlant a mai văzut lumina zilei Jeremiah, un cowboy justiţiar într-o Americă post-apocaliptică, imaginat de belgianul Hermann Huppen precum şi trilogia Nikopol (La Foire aux Immortels, La Femme Piege, Froid Equateur) realizată de Enki Bilal, un francez de origine iugoslavă (mama slovacă şi tatăl bosniac).
Împreună cu scenaristul Pierre Christin, Bilal a inventat (în paginile revistei Pilote) sub-genul BD „political-fiction”, ei realizând împreună albumele din seria „Legende de astăzi”:La Croisiere des Oublies, Le Vaisseau de Pierre, La ville qui n`existait pas, Les Phalanges de l`Ordre Noir, Partie de chasse.
Ulterior, Enki Bilal va mai realiza, tot singur, tetralogia BD Le Sommeil du Monstre, o distopie inspirată de sfâşietorul război din ţara sa de origine.
Deşi foarte îndrăgiţi de fanii români, benzile desenate de Herman şi Bilal nu au fost niciodată traduse în româneşte – cu excepţia albumului Partie de chasse (Partida de vânătoare) din care câteva fragmente au fost nu doar traduse şi chiar redesenate de Marian Mirescu pentru ziarul craiovean Situaţia.
Totuşi, filmele adaptate după BD-urile lor au fost difuzate şi de televiziunile româneşti, dar nu ştiu cu cât succes de public:
– Jeremiah, realizat în 2002, cu Luke Perry în rolul principal, difuzat de către Prima TV
– Immortal, realizat în 2004 chiar de către Enki Bilal, difuzat sub titlul Nemuritoarea de către TVR 1 în 2007.
Cam acestea ar fi principalele serii şi principalii autori de benzi desenate science-fiction pentru adulţi şi tout public, din spaţiul francofon. Nu am menţionat aici seriile BDSF pentru copii, cum ar fi cea desenată de belgianul Roger Leloup, Yoko Tsuno, o simpatică electronistă japoneză care ajunge pe planeta cu trei sori Vinea, populată de umanoizi cu pielea albastră şi nici incursiunile în universul SF ale personajelor clasice de BD. Ne-ar trebui o carte întreagă pentru a acoperi acest domeniu (poate dacă vreun editor ar fi interesat).
Cert este însă că, dacă unele dintre seriile menţionate continuă să apară (Valerian şi Laureline, Jeremiah), noua revistă BD SF şi fantasy Lanfeust (difuzată şi în România) continuă să publice hard BDSF, cert este însă că nu au mai apărut serii şi personaje marcante în acest domeniu. Încet-încet, de vreo 20-25 de ani, locul BDSF-ului este luat în imaginarul cititorilor de BD de către heroic fantasy, începând cu seria fundamentală La Quete de L`Oiseau du Temps de Loisel şi Le Tendre şi termind cu Lanfeust de Troy, de Arleston şi Tarquin, chiar seria care dă numele revistei Lanfeust şi care a insuflat un vânt nou în pânzele imaginaţiei desenatorilor BD francofoni.
Bibliografie
Dictionnaire Mondial de la Bande Dessinée, Patrick Gaumer, editura Larousse, Paris, 2010
Istoria Benzii Desenate Româneşti, Dodo Niţă, editura Vellant, Bucureşti, 2010
