Volumul „Bing bing, Larisa” este alcătuit din prozele autorilor români incluşi într-un proiect mai amplu, ce intenţionează să se desfăşoare cu colaborarea unor prieteni sefişti bulgari. La rândul său, parteneriatul cu fandomul bulgar face şi el parte dintr-un super-proiect care… Dar până acolo mai e ceva drum, aşa încât, să ne oprim deocamdată la volumul colectiv, marcând deci câteva observaţii pe marginea povestirilor româneşti.
„Cifrele sunt reci, numerele-s calde”, a lui Liviu Radu, confirmă una dintre calităţile acestui îndrăgit povestitor: eficienţa cu care operează imaginaţia, ca unealtă performantă, în dezvoltarea unor premise fascinante. Povestirea merge pe membrana dintre fantastic şi ştiinţifico-fantastic (împăcând de minune istoria închipuită cu precizia analizei ştiinţifice), fără să se predea definitiv niciunuia dintre domenii, căci este în primul rând literatură.
„Bing bing, Larisa” – textul care dă titlul volumului de faţă. Cristian Mihail Teodorescu, alcătuieşte impecabil universul unei civilizaţii alternative, perfect credibile, în ciuda registrului comic ales de autor pentru a-şi dezlănţui forţa scriitoricească. Cultura finanţei, împinsă la extrem (în fond prevestită chiar de multe dintre trăsăturile omenirii actuale), îmi aminteşte în mod foarte plăcut de civilizaţia Ferengi, din Star Trek – DS 9.
Povestirea Antuzei Genescu, „Metafagie”, este istorisirea dragostei unei femei de origine vegetală (cu toate astea nimic ostentativ metaforic), fapt ce stârneşte inevitabil resursele unui text liric, ţesut cu sensibilitate. Pe alocuri epic, pe alocuri subtil introspectiv, textul abordează trăirile fiinţei femeie-plantă cu atâta autenticitate încât tentaţia de a le considera pe unele inspirate chiar din experienţe personale ale autoarei este prezentă şi pregnantă.
Diana Alzner ne propune un text complex, în ciuda dimensiunii reduse. „Pelerina” e o variațiune ispititoare la tema călătoriei și a intervenției în timp (de data asta permisă și practicată intenționat, ca o afacere). Autoarea, un nume binecunoscut în lumea SF&F românesc, își conduce povestirea cu o scriitură fermă, elegantă și incitantă totodată. Îmi lasă impresia, la modul favorabil, că poate fi capitolul de început al unui roman foarte ofertant.
Marian Truţă se simte ca peştele-n apă pe tărâmul istoriei alternative, gen pe care se vede limpede că-l iubeşte. „Cu Gagarin pe Calea Victoriei” (titlu excelent, ca majoritatea celor din volumul de faţă) e însă mai mult, îmbinând alternativul cu o altă temă clasică – universurile paralele. Textul are o intrigă atractivă, ironie şi nu în ultimul rând referinţe dintre cele mai subtile, susţinute de cultura generală solidă a autorului.
Silviu Genescu devine deja un tip a cărui legendă e concurată doar de propria modestie. Premisa povestirii „A de la Amsterdam” este superbă (extratereștrii salvează omenirea dezlănțuind evoluția comunicării la nivel de pandemie). Iar exploatarea ei poartă marca Genescu, pe care-l recunoști dintr-o mie, dacă nu cumva îl confunzi cu vreun american celebru: știința firescului cotidian plus anticipația științifică, unde autorul știe ce vorbește.
„Gheorghe, un om special”. E mare lucru (cum se-ntâmplă și la doi dintre autorii de mai sus) când scriitorul îți fură un zâmbet chiar din titlu. Dan Doboș, autor consacrat, ne povestește o snoavă science-fiction, proaspătă și voioasă, pe care o asculți cu mare plăcere. Snoavă-snoavă, dar asta nu înseamnă că imaginația și inteligența scriitorului nu-i dau ghes să ne strecoare în prăjitură și mirodeniile unei teorii legate de călătoria în spaţiu, dintre cele mai… speciale.
„Consolarea” lui Feri Balin, propune cititorului insolitul servit pe suportul unei drame omenești, căreia îi imprimă credibilitate și trăsături capabile să impresioneze. Povestea spusă pentru a ostoi suferința unei persoane dragi, istoria personajului care transformă existența în non-existență doar uitând-o și revine, zămislind existență din non-existență prin simplul fapt că și-o dorește, este remarcabilă, prin posibilele sale ecouri, de după lectura propriu-zisă.
Aurel Cărășel adaugă volumului încă o măsură de umor subtil, moderat, potrivit scopului țintit de textul său, „Feralis cena”. Descoperim rezultanta atrăgătoare a combinării unor registre abil manevrate: sefe „clasic” – soarele sucombă mai iute decât prevăzuseră astronomii, culoare fantastic-medievală – secta care ia în stăpânire spiritul omenirii, basm popular – prin rezolvarea stil „Ivan Turbinca”. Una peste alta, Cărășel reușește să salveze lumea!
O povestire de-a dreptul tulburătoare „Ziditorii de biserici” a lui George Lazăr. Pornind de la capcana titlului, continuând cu dezvoltarea extraordinar de firească, în ciuda alunecării irepresibile spre fantastic profund (și aceasta însă, cu pași la fel de… plauzibili), consolidând cu un final superb. Și mai mult, cu un epilog care se petrece, după ce s-a încheiat ultima frază a textului, în sufletul fiecăruia dintre cititori, o situare personală față de universal, de divin.
Mihail Grămescu nu se dezminte. Este unul dintre scriitorii români care dau imaginarului (sefeului în particular, deși în convingerea mea intimă textele sale nu sunt science fiction, ci folosesc elemente sefe) greutatea și profunzimea filozoficului. Fără a provoca puterea de extrapolare a imaginației cititorului, o povestire fantastică rămâne doar un exercițiu al născocitorului. Nu mai spun nimic altceva despre povestirea „Ziua întunecată” a lui Mihail Grămescu, un final cum nu se poate mai potrivit pentru a pecetlui acest reușit volum colectiv, ci doar vă invit să onorați colecția de autori români prezenți.
