Numeroase tipuri de utopii și distopii, mai depărtate sau nu, prin originalitate, de un trunchi comun recognoscibil, propun creaturi supraumane care au cel puțin o trăsătură prin care se deosebesc flagrant de oamenii de rând, fiind capabili să facă – fie și pentru un timp limitat sau doar în anumite condiții – ceea ce omul nu poate: Superman zboară, Spiderman se cațără pe suprafețe verticale, omul invizibil e nevăzut etc. Aceste creaturi ajung la performanțele lor în difeite moduri: accidental, ca dat genetic, prin cercetări și transformări realizate personal sau induse de alții cu ajutorul unor tehnologii speciale. Uneori însușirea supraumană e însoțită de alte trăsături care îi plasează la un nivel mai jos decât reprezentanții comuni ai speciei umane.

În succesul unor asemenea creaturi imaginate joacă un rol evident aspirația omului către depășirea limitelor impuse de natura sa. Fiecare ins s-a visat vreodată invizibil, clarvăzător, zburător, hiperputernic etc.

Există însă și varianta opusă. A creaturii subumane. Punctul de pornire și denumirea însăși, de Robot, vine, se știe, din piesa „R.U.R.” a lui Karel Čapek (1921). Roboții lui Čapek sunt mai puțin roboți mecanici, cum s-au înmulțit ei în era electro-mecanică, și mai degrabă niște androizi sau replicanți.

În orice caz, roboții sunt destinați exploatării de către om în folosul său, ca niște sclavi. Acest rol îl pot juca și alte creaturi: salamandrele aceluiași Capek din Război cu salamandrele și maimuțele din Planeta maimuțelor de Pierre Boulle. În toate operele citate, populațiile se revoltă și iau în stăpânire lumea, eliminând specia umană sau reducând-o la animalitate prin inversarea rolurilor.

Modelul mai îndepărtat este Caliban, sclavul lui Prospero din Furtuna, de William Shakespeare, 1610. Fiul unei vrăjitoare, Sycorax, Caliban are unele trăsături umane, fiind însă un monstru. Prospero îl domină pe Caliban prin magie iar acesta, ca și în distopiile ulterioare, își dorește să-l elimine pe stăpânul său pentru a-și recăpăta insula sau a aduce la conducerea ei un tiran mai favorabil lui. El se aliază cu doi marinari bețivi, Stephano și Trinculo, pentru a da o „lovitură de stat” în insulă.

Tema din Furtuna a avut numeroase reluări și reinterpretări, una fiind aceea conform căreia Caliban este sclavul din colonii, considerat subom, transformat în rob și exploatat de ocupanții tărâmului său natal (de pildă în piesa lui Aimé Césaire, Une Têmpete – 1969). Asemenea interpretare dă justificare răscoalelor de tipul celor din operele lui Čapek și Boulle.

Caliban este reluat și el ca nume, ca funcție și/sau prin anumite trăsături în alte opere, precum filmul clasic SF Planeta interzisă (1956).

Este limpede că, așa cum omul nutrește, compensator, aspirația către supra-om, el aspiră deopotrivă și la zămislirea unui subom, cu rolul de a prelua sarcinile grele, neplăcute ale vieții cotidiene. Lucrul acesta s-a realizat pe Pământ. La început prin sclavie, eventual iobăgie și, mai apoi, chiar colonialism, vreme de milenii. Ulterior, anumite sarcini au fost preluate de roboți tehnologici electro-mecanici sau electronici.

În zecile de milenii ale vârstei speciei omenești, timpul emancipării ființelor (considerate) sub-umane reprezintă o câtime nesemnificativă, de nici două secole.

Cu toate acestea, omenirea a trăit pe viu și și-a imaginat și mai departe, revolte ale sclavilor, răscoale, rebeliuni, răzmerițe menite să schimbe radical ordinea socială, eventual s-o inverseze. Numeroase ficțiuni, de la Shakespeare încoace, exprimă intuiția pericolului reprezentat de sclavul sau maimuța sau robotul în curs de emancipare pentru stăpânul său. Dotat cu forțe supraumane, pentru a face față unor sarcini pe măsură, robotul sau androidul e periculos dacă dobândește conștiința avantajelor poziției de stăpân.

Caliban vrea să distrugă în primul rând cărțile lui Prospero, egalizând în acest fel forțele bătăliei raționale. Lipsit de cărți, de cunoaștere, Prospero trebuie să dea bătălia pe terenul fizic, unde Caliban îi e superior. Lui Caliban i-ar putea trece prin minte să se alfabetizeze și să citească el însuși cărțile, pentru a se confrunta cu Prospero și în domeniul intelectual. În fond, ca fiu de vrăjitoare, știe câte ceva despe magie.

Caliban nu ajunge până acolo, dar alte creaturi s-au gândit la asta și, după ce și-au însușit unele cunoștințe – în cazul maimuțelor lui Boulle, deprinderea limbajului – i-au alungat pe foștii stăpâni, exploatatori vezi-bine, instaurând domnia lor.

Acum doar 170 de ani, când ajungerea unui om pe Lună era o simplă utopie nesusținută tehnic de nimic, prezența unui președinte de culoare la Casa Albă era încă și mai puțin previzibilă. Și s-a realizat, e drept, într-un timp chiar mai lung decât a fost necesar pentru aselenizare.

Sclavia nu s-a desființat complet nici azi. Nu a dispărut nici visul omului de a avea niște creaturi docile, bine dresate, dispuse să-l înlocuiască la diverse corvoade, considerate sub demnitatea lui homo sapiens. Dar nu a dispărut nici intuiția sau conștiința pericolului că respectivele creaturi – salamandre, maimuțe, androizi sau, de ce nu?,  roboți sexuali – se pot emancipa, luându-și nasul bionic la purtare. După atâtea generații care au asistat la nenumărate răscoale împotriva stăpânilor, oamenii au devenit și rămân extrem de circumspecți față de Calibanii și suboamenii lor.