Germania nu a fost niciodată un El Dorado pentru revistele de science-fiction. Numeroase încercări de a prezenta SF-ul actual german în mod consecvent au eşuat din cauza problemelor economice, canalelor slabe de distribuţie, lipsei sprijinului, prea puţinilor oameni implicaţi şi reacţiei apatice a cititorilor.
„Alien Contact” de la Berlin, probabil cel mai important efort din ultimele două decenii, a încetat publicarea ediţiei sale tipărite în urmă cu cîţiva ani şi este acum revistă on-line, încă avînd o anumită influenţă pe scenă. În ciuda succesului best-sellerelor lui Andreas Eschbach – singura excepţie majoră – science fiction-ul german ca întreg s-a refugiat lent în mici proiecte de editare puţin comerciale sau chiar deloc. Nu e cel mai rău lucru care s-ar fi putut întîmpla. Vremurile s-au schimbat. Informaţiile răspîndite prin intermediul internetului au oferit şansa pentru cititori de a accesa chiar şi publicaţiile cele mai ezoterice. Sistemul print-on demand permite unor proiecte considerate ca prezentînd un risc prea mare în vremurile anterioare, să se concretizeze cu bugete extrem mici. A fost doar o chestiune de timp ca unii optimişti incorigibili să încerce probabil prosteşte, să înzestreze SF-ul german cu propria revistă dedicată prozei.
Science fiction-ul german a avut un parcurs dificil de la boom-ul începutului anilor optzeci, atunci cînd la un moment dat nu mai puţin de şapte colecţii SF legate şi două colecţii SF broşate se publicau în Germania (de Vest – nota traducerii), şi Heyne Science Fiction era una dintre cele mai mari edituri SF din lume. Nesurprinzător, cele mai multe dintre cărţile publicate în acea perioadă aparţineau unor scriitori anglo-americani, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe editori să tipărească o selecţie extrem de bogată şi diversă de SF din toată lumea. Chiar şi science fiction-ul german – care rareori s-a bucurat de succes comercial şi care în mod tradiţional suferă de o lipsă de cititori – a trecut printr-un boom de scurtă durată.
Unul dintre autorii germani definitorii ai acelei perioade a fost extraordinar de talentatul tînăr Rainer Zubeil – alias Thomas Ziegler din Köln – care a acţionat ca un fel de deschizător de drumuri pentru dezvoltarea unei noi mişcări în science fiction-ul german. Opera lui Ziegler, ale cărei coordonate se defăşoară în principal într-un viitor alternativ sau într-o Germanie paralelă, au îmbinat magistral caracterizarea strălucită, comentariile politice şi experimentele stilistice, cu o preferinţă pentru satiră şi ironie (inclusiv reflecţii auto-ironice cu privire la scrisul SF-ului). Scriitori precum Ronald M. Hahn, Horst Pukallus, Reinmar Cunis şi Thomas Mielke au fost printre reprezentanţii cei mai proeminenţi ale acestei tendinţe.
Din păcate, este general acceptat faptul că puţine dintre romanele SF germane publicate pe parcursul acelor ani rezistă testului timpului. Doar o mînă de scriitori SF sînt încă activi în prezent şi cîţiva au murit ( de exemplu, Thomas Ziegler / Rainer Zubeil la vîrsta de 48 de ani).
În jurul anului 1984 publicarea de science fiction german a suferit un eşec major. Una cîte una, colecţiile SF au fost intrerupte, iar Bastei şi Heyne au fost singurii editori SF care se puteai lăuda cu o solidă bază economică, şi tirajele au scăzut mult. Oportunităţile de publicare pentru scriitorii germani de SF s-au diminuat în mod constant, şi editorii au avut tendinţa să se concentreze asupra seriilor care garantau – sau se considera a garanta – consumatori fidelizaţi. În mod ironic, după zeci de ani în decursul cărora fantasy-ul german a fost considerat un apendice al science fiction-ului, conduce acum pe piaţa ficţiunii speculativă, urmat fiind de horror. De fapt, acum în Germania, SF-ul este din ce în mai mult privit ca o anexă a fantasy-ului, iar declinul publicării science fiction-ului german continuă şi astăzi.
Din anii optzeci ai secolului trecut pînă azi, un singur scriitor SF german poate pretinde că are succes comercial autentic (deşi afirmaţia conform căreia poate fi considerat scriitor SF în sensul strict al termenului este în litigiu.) Andreas Eschbach (ocazional caracterizat ca „Michael Crichton-ul german”) este remarcabil pentru producţia sa continuă de romane care – începînd cu inventiva space opera, „Der Haarteppichknüpfer” (publicată de asemenea şi în Statele Unite ale Americii – în 2005, cu titlul „The Carpet Makers” – nota traducerii) – au intrat în mod regulat pe listele de bestseller-uri. Conţinutul SF al romanelor sale, cu toate acestea, se diminuează cu fiecare nouă carte şi, probabil, acestea ar trebui să fie etichetate ca thrillere avînd acţiunea într-un viitor apropiat. Nici un alt scriitor SF german nu s-a apropiat de succesul lui Eschbach, nici măcar Marcus Hammerschmidt, probabil cel mai talentat scriitor SF de la Thomas Ziegler încoace. Talentele multiple ale lui Hammerschmidt sînt foarte bine evidenţiate în prima lui culegere de povestiri, „Omul de sticlă”(„Der Glasmensch”). Stăpînirea limbii, inventivitatea, arta de a crea personaje- mai ales în ipostaza de dinamică de grup, care a devenit marca sa – i-au asigurat o postură specială.
Al treilea important scriitor SF german al deceniului – deşi mult mai puţin prolific decît Eschbach şi Hammerschmidt – este Michael Marrak, de asemenea un ilustrator talentat şi autor de coperte SF. El este fără îndoială cel mai bun dintr-un grup de scriitori SF germani care explorează o zonă de frontieră aflată undeva între science fiction, horror şi fantasy (anumite similitudini pot există cu New Weird-ul din actuala ficţiune speculativă britanică). Acest interesant grup de autori îi include pe Andreas Gruber, Frank W. Haubold, Malte S. Sembten şi pe Michael Siefer, dar Marrak este unic pentru puternica sa imaginaţie vizuală şi originalitatea decorurilor sale.
Cu excepţia cîtorva scriitori SF germani care au reuşit să semneze contracte cu marile edituri pentru romane sau serii SF originale (de exemplu, Andreas Brandhorst, autorul unor vaste space opera publicate de editura Heyne), tot restul SF-ului german s-a retras în colaborări cu mici edituri şi semiprozine dintre care majoritatea de abea reuşesc să scoată cel mult 500 de exemplare per tiraj. Mulţi scriitori au devenit ei înşişi mici editori, utilizînd noile posibilităţi oferite de print on-demand şi noile tehnologii de tipărire digitală şi aceasta pentru a menţine o producţie independentă de SF german. În prezent, în medie, se publică anual cam 200 de noi povestiri SF de către scriitori germani. O mare parte a acestora poate fi găsită în antologii, culegeri şi reviste, şi deşi cele mai multe sînt de o calitate neglijabilă, a apărut un cerc de zece – cincisprezece scriitori, care promit un viitor vibrant, creativ şi versatil pentru science fiction-ul german.
Unul dintre pionierii SF-ului german, scriitorul, editorul, traducătorul şi ilustratorul Helmuth W. Mommers, a devenit un mentor pentru tinerii autori. În 2002, după o carieră de treizeci de ani ca om de afaceri, şi-a sărbătorit revenirea, şi a devenit rapid un susţinător important al prozei SF germane. Împreună cu Ronald M. Hahn şi cu mine, Mommers a fondat revista SF „Nova” care este aproape exclusiv dedicată publicării de SF german actual (în prezent, revista este editată de mine, Frank Hebben şi Ronald M. Hahn). În 2004, Helmuth Mommers a lansat seria de antologii „Visionen” cu obiectivul explicit de a ajunge la un public mai larg. Deşi aproape toţi marii scriitorii germani de science fiction au contribuit cu povestiri, această interesantă publicaţie de o înaltă calitate, nu s-a vîndut în suficient de multe exemplare şi a fost întreruptă în 2007. Apoi mai multe alte oportunităţi de publicare au dispărut, de asemenea, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe scriitori SF germani de top să continue să producă un flux constant şi remarcabil de povestiri. Autorii notabili îi includ pe Thorsten Küper, pe tînărul şi talentatul Frank Hebben, amîndoi influenţaţi de cyberpunk – fiecare în felul său – creînd thrillere originale cu acţiunea trepidantă ce are loc într-un viitor apropiat. Şi datorită talentului lui Heidrun Jänchen, om de ştiinţă, science fiction-ul german a primit în cele din urmă ceea ce i-a lipsit atît de mult timp: o scriitoare modernă şi ambiţioasă cu o remarcabilă artă a istorisirii şi cu o bază solidă de idei ştiinţifice. Alte promiţătoare scriitoare SF au urmat în siajul lăsat de Heidrun, printre care Karla Schmidt, Nadine Boos şi Gabriele Behrend. Împreună cu Armin Rösler, autor al mai multor opere spaţiale, Heidrun Jänchen coordonează colecţia „Wurdack Science Fiction”, publicată de mica editura Wurdack, dar care recent s-a distins ca una dintre principalele surse de SF german. Dacă aş putea menţiona şi propria mea contribuţia la acest parcurs, este posibil să fi stabilit o tendinţă spre încurajarea publicării unor texte SF mai lungi, în ceea ce priveşte SF-ul german. Începînd cu nuvela mea apocaliptică „Wege ins Licht” din 2002, toate textele mele au fost bine primite şi i-au inspirat pe alţi scriitori să abordeze genul scurt.
Lipsa de succes comercial necesare scriitorilor SF pentru a-şi cîştiga existenţa din scris este încă problema principală care le creează un handicap autorilor germani de SF.Totuşi, în ciuda acestui eşec, opera celor mai buni scriitori SF germani a depăşit calitativ boom-ul din anii optzeci, astfel încît există indicii că se profilează încă un viitor promiţător pentru SF-ul german.
Oricine este interesat de istoria şi evoluţia actuală a SF-ului de limbă germană este rugat să citească antologia „The Black Mirror” editată de către Franz Rottensteiner şi publicată în 2008 de către Wesleyan University Press, din S.U.A. Este o bine documentată şi excelent comentată culegere de povestiri de pe parcursul unui secol de SF şi austriac, în traducere englezească.
Copyright © 2009 by Michael Iwoleit
„Some remarks on current german science fiction” : http://nova-sf.de/internova/?p=344#more-344
Traducere de Cristian Tamaş
Traducerea a fost realizată şi publicată cu acordul autorului. Îi mulţumim.
